Decizia nr. 351/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, excepție ridicată de Societatea Comercială "Media Mall" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 12.890/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 12.890/300/2010, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Media Mall" - S.R.L. din București într-o cauză civilă având ca obiect o somație de plată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

instituie o procedură extrem de rapidă, care nu asigură garanțiile procesuale constituționale și convenționale privind dreptul la apărare, obiectivitatea, imparțialitatea și previzibilitatea, precum și obligativitatea instanței de judecată de aflare a adevărului, "tratamentul" procesual aplicabil eventualului debitor fiind - în mod evident și nejustificat, cu încălcarea limitelor prevăzute de art. 53 din Constituție - "total defavorabil prin comparație cu partea adversă, pretinsul creditor".

Punctual, autorul excepției arată că dispozițiile pct. 4 al articolului unic din

Legea nr. 295/2002 , care abrogă

art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , "fac inexistentă egalitatea în drepturi dintre creditor și debitor, imposibilă exercitarea dreptului la apărare al debitorului și restrângerea exercițiului drepturilor acestuia, fără nicio justificare constituțională".

În continuare, arată că dispozițiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) și ale

art. 6 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

contravin art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, "întrucât posibilitatea soluționării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse și a explicațiilor date de părți împiedică exercitarea dreptului la apărare și asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar și executarea acestuia încalcă reglementarea constituțională a dreptului la proprietate". De asemenea, textele criticate contravin art. 20 alin. (2) din Constituție, fiind în neconcordanță cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu asigură dreptul la un proces echitabil pentru toate părțile. Totodată, art. 1 alin. (2) încalcă art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, "deoarece prevăd actualizarea majorărilor și penalităților cu rata inflației, indiferent dacă prin cererea creditorului s-a solicitat sau nu acest lucru"; art. 6 alin. (4) este contrar art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, "având în vedere că înmânarea de îndată a ordonanței echivalează cu pronunțarea judecătorului înainte de a se administra orice probe"; art. 8 alin. (1) contravine art. 24 alin. (1) și art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, "întrucât se face trimitere la exercitarea căii de atac sau a unei acțiuni în justiție de sine stătătoare, care nu este prevăzută de Codul de procedură civilă", iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește numai competența, iar nu și conținutul cererii în anulare, precum și limitele în care poate fi atacată ordonanța emisă de judecător; art. 10 contravine art. 24 alin. (1) și art. 126 alin. (2) din Constituție, "deoarece nu exclude posibilitatea formulării contestației la executare alternativ, simultan sau ulterior cererii de anulare". Mai arată că executarea silită în temeiul titlului executoriu emis potrivit ordonanței "poate fi privită ca o atingere adusă patrimoniului debitorului și ca o măsură nelegală constând în diminuarea acestui patrimoniu pentru realizarea abuzivă a creditorului".

Judecătoria Sectorului 2 București opinează că excepția este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată. În realitate, astfel cum reiese din considerentele încheierii de sesizare și din motivarea autorului excepției, obiect al excepției îl constituie dispozițiile pct. 4 al articolului unic din

Legea nr. 295/2002

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, ale

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , în ansamblul său, precum și, în special, a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și ale

art. 10 din această ordonanță. Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001 și a fost aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 295/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002. Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. 1: "(1) Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

(2) Suma ce reprezintă obligația prevăzută la alin. (1), precum și dobânzile, majorările sau penalitățile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.";

- Art. 4 alin. (2): "(2) În toate cazurile, pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru înțelegerea părților asupra modalităților de plată.";

- Art. 6 alin. (1), (2) și (4): "(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condițiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum și a explicațiilor și lămuririlor părților, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.

(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretențiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanța care va conține somația de plată către debitor, precum și termenul de plată.

[...]

(4) Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunică fiecărei părți de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.";

- Art. 8 alin. (1) și (2): "(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.";

- Art. 10: "(1) Cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.

(2) Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări; art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul persoanei de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime; art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare; art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate; art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți; art. 126 alin. (2) potrivit căruia competența instanțelor de judecată și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege; art. 136 alin. (1) și (5) conform cărora proprietatea este publică și privată, cea privată fiind inviolabilă, în condițiile legii organice. De asemenea, este invocată încălcarea art. 20 alin. (2) din Constituție, coroborat cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile considerate a fi neconstituționale au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici identice, Curtea statuând că aceasta este neîntemeiată, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 448 din 15 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010,

Decizia nr. 1.148 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, sau prin

Decizia nr. 1.201 din 13 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2008.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

reglementează o procedură specială și accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, care urmărește recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanțelor certe, lichide și exigibile, ce reprezintă obligații contractuale de plată a unor sume de bani. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicațiile și lămuririle date de părți, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părți, în condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Modul în care instanțele judecătorești admit sau resping cererile de probațiune reprezintă o problemă de aplicare, iar nu de constituționalitate a textului de lege. Împotriva hotărârii de respingere a cererii în anulare debitorul poate declara recurs, care se judecă conform normelor dreptului comun, iar împotriva titlului executoriu poate formula contestație la executare, potrivit normelor Codului de procedură civilă.

De asemenea, referitor la critica de neconstituționalitate îndreptată împotriva dispozițiilor pct. 4 al articolului unic din

Legea nr. 295/2002 , Curtea Constituțională a statuat că, potrivit art. 721 din Codul de procedură civilă, dispozițiile codului alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială, aplicându-se în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice. Totodată, Curtea a constatat că, în urma modificărilor aduse prin legea de aprobare,

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

conține reglementări în sensul aplicării regulilor procedurale de drept comun doar în cazuri exprese, acolo unde legiuitorul a considerat necesară trimiterea directă la prevederile aplicabile din Codul de procedură civilă, astfel că, din acest punct de vedere, caracterul superfluu al reglementării abrogate este evident.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 4 al articolului unic din

Legea nr. 295/2002

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, ale

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , în ansamblul său, precum și, în special, a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și ale art. 10 din această ordonanță, excepție ridicată de Societatea Comercială "Media Mall" - SRL din București în Dosarul nr. 12.890/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2011.