Decizia nr. 276/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317-321 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317-321 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Maria Letiția Livadaru în Dosarul nr. 7.987/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, doamna avocat Paula Slivinschi, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 2 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7.987/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 317-321 din Codul de procedură civilă.
Excepția a fost invocată de Maria Letiția Livadaru într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, enumerând, în acest sens, o serie de prevederi constituționale pretins încălcate.
Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate ar trebui respinsă, întrucât, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat, efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 317-321 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura contestației în anulare, cu următorul conținut:
- Art. 317: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.";
- Art. 318: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.";
- Art. 319: "Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.";
- Art. 319^1: "Instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiția depunerii unei cauțiuni. Dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.";
- Art. 320: "Contestația se judecă de urgență și cu precădere.
Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.
Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.";
- Art. 321: "Nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) și (4) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 31 alin. (1) privind dreptul la informație, art. 116 alin. (1) și art. 117 alin. (1) privind structura și înființarea administrației publice centrale de specialitate, precum și art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției din Constituție.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317-321 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aceasta este nemotivată, autorul excepției menționând doar în mod formal textele constituționale pretins încălcate, fără a arăta în ce constă contradicția relevată. Se încalcă astfel dispozițiile imperative ale
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate", astfel încât excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale este inadmisibilă.
Simpla enumerare în susținerea excepției a unor prevederi constituționale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . De altfel, în acest sens, Curtea s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, cu titlu exemplificativ, reținându-se:
Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008,
Decizia nr. 465 din 17 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007,
Decizia nr. 517 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008,
Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317-321 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Maria Letiția Livadaru în Dosarul nr. 7.987/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.