Decizia nr. 637/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 139/1996

privind contractul colectiv de muncă și ale

art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Care" - S.A. din Târnăveni în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008) al Tribunalului Mureș - Secția civilă).

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008), Tribunalul Mureș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 139/1996

privind contractul colectiv de muncă și ale

art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Care" - S.A. din Târnăveni cu prilejul soluționării unui litigiu de muncă având ca obiect calculul unor drepturi salariale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, sunt contrare art. 41 alin. (5), art. 44 alin. (2) și (8), art. 45 și art. 53 din Constituție. În acest sens, arată că aceste texte de lege încalcă dreptul de a negocia individual modul de desfășurare a raporturilor de muncă, restrâng, fără respectarea limitelor constituționale, dreptul de a desfășura activitatea economică și nu asigură libertatea comerțului și crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de protecție. Astfel, libera negociere a clauzelor specifice care reglementează desfășurarea raporturilor de muncă nu poate fi restrânsă pentru considerentul că s-ar apăra drepturile salariaților, întrucât exercitarea unui drept nu poate duce la negarea altor drepturi, respectiv a celor de a beneficia de un cadru favorabil pentru valorificarea factorilor de producție și de a accede la o activitate economică. În plus, prin aplicarea dispozițiilor cuprinse în contractul colectiv de muncă, se aduce o gravă pierdere patrimoniului angajatorului, întrucât importante sume de bani sunt indirect orientate către stat, ca venituri la bugetul de stat.

Tribunalul Mureș - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996

privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, dispoziții potrivit cărora "Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior".

De asemenea, obiect al excepției îl constituie și dispozițiile

art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziții potrivit cărora "Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior."

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 41 alin. (5) care garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, art. 44 alin. (2) și (8) referitoare la proprietatea privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, este invocat art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate, dispozițiile art. 238 alin. (1) din Codul muncii au fost abrogate prin dispozițiile

art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, astfel că soluția legislativă criticată nu se regăsește în cuprinsul Codului muncii în prezent. Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 238 alin. (1) din Codul muncii a devenit inadmisibilă.

De asemenea, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, și

Legea nr. 130/1996

a fost abrogată prin

art. 224 lit. d) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, soluția legislativă criticată a

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996

fiind preluată însă în art. 132 alin. (3) din actul abrogator, astfel că obiect al controlului de constituționalitate urmează a-l constitui acest din urmă text de lege.

Examinând dispozițiile

art. 132 alin. (3) din Legea nr. 62/2011

sub aspectul constituționalității în raport cu prevederile constituționale invocate în prezenta cauză, Curtea observă că, în jurisprudența sa, s-a mai pronunțat asupra unor critici asemănătoare. În acest sens, este

Decizia nr. 294 din 22 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 4 mai 2007, în care Curtea a reținut că "rațiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate, ci și la nivel de ramură și la nivel național constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaților din întreaga țară sau din unitățile care aparțin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, în ceea ce privește drepturile minimale." Cu același prilej au fost invocate și cele statuate de instanța de contencios constituțional prin

Decizia nr. 511 din 15 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, potrivit cărora "dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale". Prin aceeași decizie, însă, instanța de contencios constituțional a arătat că "părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind încălcarea dreptului de proprietate, Curtea reține, în acord cu cele statuate în mod constant în jurisprudența sa, că exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, făcând abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum și de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, în condițiile stabilite de legea organică. Astfel, prin

Decizia nr. 1.418 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, Curtea arăta că "în lumina acestor prevederi constituționale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat".

Așadar, rațiuni precum cele arătate mai sus, ținând de necesitatea protecției salariaților, justifică instituirea unor limite ale exercițiului dreptului de proprietate, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării dispozițiilor Legii fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Care" - S.A. din Târnăveni în Dosarul nr. 3.113/102/2008 (nr. vechi 6.177/2008) al Tribunalului Mureș - Secția civilă.

2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 132 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 , excepție ridicată de același autor în același dosar al Tribunalului Mureș - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 mai 2011.