Decizia nr. 980/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 221/2009 2 iunie 2009 (prevederi anume) privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pr…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 4 din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea în Dosarul nr. 1.625/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând, totodată, că autorul excepției confundă dreptul de petiționare, prevăzut la art. 51 din Constituție, cu liberul acces la justiție, prevăzut de norma constituțională de la art. 21.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.625/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea într-o cauză având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit prevederilor
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiționare și ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
În acest sens, autorul excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că dispozițiile
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009
contravin normelor constituționale anterior enumerate, întrucât legiuitorul a extins în mod abuziv și nelegal exercitarea dreptului de a solicita acordarea unor despăgubiri morale conform
Legii nr. 221/2009 , dând mandat în acest scop oricărei persoane fizice sau juridice interesate și, din oficiu, parchetului de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
Tribunalul Vâlcea - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor art. 51 alin. (1) și ale art. 52 alin. (3) din Constituție, întrucât stabilirea categoriilor de persoane care pot exercita dreptul de a introduce acțiuni având ca obiect acordarea unor despăgubiri morale conform
este de competența exclusivă a legiuitorului.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile
art. 4 din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.
Din analiza dosarului, Curtea observă că, în realitate, autorul excepției critică dispozițiile
art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 , potrivit cărora: "Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată sau, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate se susține că textele criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiționare și ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin
Decizia nr. 389 din 24 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, Curtea a reținut că, pe de o parte, dreptul de petiționare este un drept cetățenesc, de care beneficiază cetățenii în mod individual sau grupurile de cetățeni, indiferent că sunt constituite ad hoc sau organizate în forme prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, accesul liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, în sensul că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
Așadar, Curtea a constatat că dispozițiile constituționale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul de petiționare, care este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești, iar sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obține numai pe calea justiției, nu reprezintă un aspect al dreptului de petiționare, sens în care, de altfel, Curtea s-a mai pronunțat, spre exemplu, prin
deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, și nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005.
Dreptul de petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată. În consecință, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituționale cu privire la dreptul de petiționare, din moment ce conținutul său normativ nu are nicio relevanță asupra acestora. Astfel că, în ceea ce privește critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 51 alin. (3) din Constituție, excepția urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Neexistând elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea în cauza de față.
În ceea ce privește critica privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, autorul excepției nu motivează pretinsa încălcare a acestora, iar simpla enumerare a textelor constituționale nu satisface exigențele
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate". În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții, cu titlu exemplificativ reținându-se
Decizia nr. 147 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011,
Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, și
Decizia nr. 465 din 17 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea în Dosarul nr. 1.625/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.