Decizia nr. 1631/2011
referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea președintelui Senatului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Hotărârea nr. 43/2010 22 decembrie 2010 privind validarea magistraților aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii
- Hotărârea nr. 54/2011 28 noiembrie 2011 pentru alegerea președintelui Senatului
I. Cu Adresa nr. 4.068 din 7 decembrie 2011, secretarul general al Senatului României a trimis Curții Constituționale sesizarea formulată de un grup de 38 de senatori, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. l) din Constituție și
art. 27 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru exercitarea controlului de constituționalitate asupra
Hotărârii Plenului Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011
pentru alegerea președintelui Senatului.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile celor 38 de senatori. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituționalitate sunt următorii: Ilie Sârbu, Adrian Țuțuianu, Trifon Belacurencu, Laurențiu Florian Coca, Titus Corlățean, Daniel Savu, Cosmin Vasile Nicula, Ion Rotaru, Nicolae Moga, Gheorghe Pavel Bălan, Toni Greblă, Sergiu Florin Nicolaescu, Elena Mitrea, Georgică Severin, Gheorghe Marcu, Radu-Cătălin Mardare, Valer Marian, Mihăiță Găină, Dan Coman Șova, Ioan Chelaru, Marius Sorin Ovidiu Bota, Iulian Bădescu, Ioan Mang, Florin Constantinescu, Cătălin Voicu, Alexandru Cordoș, Valeca Șerban Constantin, Lia-Olguța Vasilescu, Gheorghe Saghian, Nicolae Dănuț Prunea, Gheorghe Pop, Miron Tudor Mitrea, Gavril Mârza, Constantin Tămagă, Alexandru Mazăre, Ecaterina Andronescu, Sorin Constantin Lazăr și Viorel Arcaș.
II. Obiectul sesizării îl constituie
Hotărârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011
pentru alegerea președintelui Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 28 noiembrie 2011.
III. În motivarea sesizării se susține că hotărârea criticată este contrară principiilor constituționale pe care se întemeiază activitatea Parlamentului, în general, și alegerea Președintelui acestui for legislativ, în special, consacrate de art. 1 alin. (3), art. 2, art. 8, art. 36 și 37, art. 62, art. 63, art. 64 alin. (2) și (5) din Constituție. Aceasta întrucât, în ceea ce privește alegerea președinților Camerelor Parlamentului, Constituția instituie principiul aplicării algoritmului politic, așa cum a rezultat acesta în urma alegerilor, respectiv prin raportare la data alegerilor când, prin exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute de art. 36 și art. 37 din Constituție, se exprimă voința cetățenilor, voință care conturează configurația politică a Camerelor, și nu acorduri ulterioare intervenite în exercitarea mandatelor parlamentarilor aleși. Astfel, legiuitorul constituant a stabilit pentru președinții Camerelor Parlamentului un mandat identic cu mandatul Camerelor, pentru a asigura stabilitatea și continuitatea în exercitarea funcției de președinte și pentru asigurarea funcționării instituției. Or, în urma alegerilor parlamentare din anul 2008, prin algoritmul politic izvorât în urma alegerilor din voința corpului electoral a rezultat desemnarea președintelui Senatului de către Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Se citează în acest sens din
Decizia Curții Constituționale nr. 601/2005 , prin care Curtea a examinat instituția revocării președintelui Senatului.
Se susține, față de considerentele care au fundamentat decizia menționată, că hotărârea criticată, care a validat alegerea unui candidat propus de Grupul parlamentar al PDL, în condițiile în care principiile constituționale instituie un veritabil "fine de neprimire" la depunerea candidaturilor pentru funcția de președinte al Senatului din partea altui grup parlamentar decât cel căruia acest drept îi aparține ca efect al algoritmului politic rezultat în urma alegerilor - Grupul parlamentar al PSD.
Se mai arată și că, în cauză, pierderea sprijinului politic de către fostul președinte al Senatului - Mircea-Dan Geoană - a produs efecte din momentul în care grupul parlamentar din care acesta făcea parte a declarat expres în plen această decizie. Pierderea sprijinului politic de către fostul președinte al Senatului a condus la vacantarea funcțiilor acestuia, atât la conducerea Senatului, cât și în Biroul permanent. Având în vedere principiile constituționale aplicabile, referitoare la aplicarea algoritmului politic, izvorât în urma alegerilor din voința corpului electoral, în ceea ce privește alegerea noului președinte al Senatului ca urmare a vacantării acestei funcții, apare evident că dreptul de a face propuneri de candidați pentru ocuparea funcției vacante aparține de drept exclusiv Grupului parlamentar al PSD, care i-a retras sprijinul politic senatorului în cauză.
IV. În temeiul
art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, la data de 8 decembrie 2011, Curtea Constituțională a solicitat președintelui Senatului punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului asupra sesizării de neconstituționalitate.
V. Cu Adresa nr. XXXV/4.131 din 13 decembrie 2011, secretarul general al Senatului a transmis Curții Constituționale punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se apreciază că sesizarea este neîntemeiată.
Se susține că din configurația politică a Camerelor, astfel cum rezultă aceasta în urma alegerilor, nu se poate stabili cărui grup parlamentar îi revine funcția de președinte al unei Camere; aceasta este, pe de o parte, numai consecința negocierilor politice dintre liderii grupurilor parlamentare, iar, pe de altă parte, rezultatul votului exprimat de membrii Camerelor. Prin urmare, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate directă între configurația politică a unei Camere rezultate din alegeri și legitimitatea revendicării, numai de către un grup parlamentar, a funcției de președinte al unei Camere; dacă o asemenea legitimitate s-ar stabili, ar însemna că președintele Senatului nu ar mai trebui să fie ales, fiind suficientă desemnarea sa de către un grup parlamentar, situație ce ar reprezenta o înfrângere a dispozițiilor art. 64 alin. (2) teza întâi din Constituție.
Se mai apreciază și că în cauză nu sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 601/2005 , deoarece grupul parlamentar care l-a revocat din funcție pe fostul președinte al Senatului nu este același cu cel care l-a propus pe acesta - în 2008 - drept candidat pentru ocuparea acestei funcții. Aceasta întrucât, în decembrie 2008, domnul senator Mircea-Dan Geoană a fost propus drept candidat la această funcție de Grupul parlamentar PSD + PC, grup politic al alianței electorale cu același nume care a participat la alegeri; ulterior, senatorii care au intrat în Parlament pe listele unuia dintre partidele componente ale acestei alianțe au decis să-și constituie un grup parlamentar distinct - Grupul parlamentar al PSD -, iar ceilalți senatori ai grupului inițial s-au afiliat unui grup parlamentar existent, respectiv Grupului parlamentar al PNL. Prin urmare, actualul Grup parlamentar al PSD este diferit de fostul Grup parlamentar al PSD + PC. Nefiind aplicabile considerentele deciziei menționate, în această ipoteză devin aplicabile normele regulamentare generale referitoare la alegerea președintelui Senatului, respectiv dispozițiile art. 23 alin. (3) și ale art. 24 din Regulamentul Senatului. Într-o asemenea ipoteză, fiecare grup parlamentar poate face numai o propunere, fiind declarat ales președinte al Senatului candidatul care întrunește votul majorității senatorilor prezenți. De altfel, propunerile formulate de fiecare dintre grupurile parlamentare nu au fost contestate explicit cu ocazia prezentării de către acestea a candidaților pentru funcția de președinte al Senatului.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Biroului Permanent al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, hotărârea Senatului criticată, prin raportare la prevederile Constituției României și dispozițiile
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:
I. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. c) din Constituție, precum și ale
art. 1, 10, 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra constituționalității
Hotărârii Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011
pentru alegerea președintelui Senatului.
Sub aspectul competenței de a soluționa prezenta sesizare, Curtea reține considerentele
Deciziei nr. 53 din 25 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, prin care și-a circumstanțiat competența de control al constituționalității hotărârilor Plenului Camerei Deputaților, hotărârilor Plenului Senatului și hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, instituită urmare modificării și completării
art. 27 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, considerente potrivit cărora "pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competențe, hotărâri care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional".
Parlamentul este o autoritate fundamentală a statului, reglementată de prevederile cap. I al titlului III - Autoritățile publice din Constituție. Prin urmare,
Hotărârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011
pentru alegerea președintelui Senatului intră sub incidența dispozițiilor
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.
II. Cu privire la susținerile autorilor sesizării, Curtea constată că aceștia, deși invocă o serie de texte constituționale pretins încălcate prin hotărârea plenului Senatului criticată, își întemeiază în principal criticile pe raționamentul care a fundamentat pronunțarea de către Curtea Constituțională a
Deciziei nr. 601 din 14 noiembrie 2005
privind constituționalitatea dispozițiilor art. 4 alin. (5), art. 12 alin. (1), art. 30 alin. (1) și (2), art. 31, art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 121 alin. (1) și ale
art. 170 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005.
Prin această decizie, Curtea, examinând o serie de texte din Regulamentul Senatului, a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții care reglementau instituția revocării președintelui Senatului întrucât, pe de o parte, instituiau posibilitatea "ca în locul președintelui Senatului, ales la propunerea unui grup parlamentar și revocat cu titlu de sancțiune juridică, să fie ales un nou președinte al Senatului din alt grup parlamentar decât cel care l-a propus, prin încălcarea principiului configurației politice" [art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului] iar, pe de altă parte, instituiau "revocarea președintelui Senatului prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lui" [art. 30 alin. (2) din Regulamentul Senatului].
Raționamentul invocat de autorii sesizării nu este însă aplicabil, deoarece a fost enunțat de Curtea Constituțională, urmare a examinării unei alte instituții juridice - aceea a revocării președintelui Senatului cu titlu de sancțiune juridică - instituție care nu este în discuție în prezenta cauză, unde Curtea este chemată să examineze din punctul de vedere al constituționalității un act adoptat într-o altă situație juridică, respectiv de încetare de drept a funcției de președinte al Senatului ca urmare a retragerii sprijinului politic.
Astfel, prin
Hotărârea Senatului nr. 53 din 23 noiembrie 2011
s-a constatat încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent și președinte al Senatului a domnului senator Mircea-Dan Geoană. Încetarea de drept a funcțiilor deținute a intervenit ca urmare a retragerii sprijinului politic, respectiv a hotărârii de excludere a domnului Mircea-Dan Geoană din Partidul Social Democrat. În Ședința Biroului permanent al Senatului din data de 28 noiembrie 2011 s-a hotărât alegerea, în aceeași zi, a președintelui Senatului, fiind propuși pentru această funcție: domnul Vasile Blaga, de către Grupul parlamentar al PDL, și domnul Titus Corlățean, de către Grupurile parlamentare ale USL. Prin
Hotărârea nr. 54 din 28 noiembrie 2011 , Senatul a decis alegerea domnului senator Vasile Blaga, aparținând Grupului parlamentar al PDL, în funcția de președinte al Senatului.
Or, excluderea dintr-un partid politic constituie o decizie exclusivă a partidului politic în cauză, care nu este supusă controlului niciunei autorități.
Articolul 16
alin (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003
stabilește, sub acest aspect, că "Dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului". Așa cum a reținut Curtea Constituțională în mai multe decizii pronunțate cu privire la constituționalitatea textului de lege citat (de exemplu,
Decizia nr. 952 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009,
Decizia nr. 197 din 4 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010), partidele se organizează și funcționează pe baza unor norme proprii, adoptate după o procedură proprie, cu o jurisdicție proprie recunoscută de lege, iar instanțele judecătorești nu sunt legitimate să exercite înfăptuirea justiției în ceea ce privește actele de încălcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice.
Astfel fiind, și având în vedere că sancțiunea prevăzută de
art. 33 alin. (2) din Legea nr. 96/2006
privind Statutul deputaților și al senatorilor, respectiv aceea a încetării statutului de președinte al unei Camere ca urmare a retragerii sprijinului politic, intervine, de drept, păstrarea, în această situație, a dreptului exclusiv al aceluiași partid politic cu privire la funcția de președinte al Camerei deschide calea unor posibile abuzuri, respectiv a unei instabilități la conducerea acesteia, întrucât partidul în cauză poate, teoretic, oricând, și pentru motive care nu pot fi în niciun fel cenzurate, să determine schimbarea persoanei care ocupă funcția respectivă.
Se observă în acest sens că, dacă în cazul revocării, motivele revocării - existența unor fapte de încălcare a prevederilor Constituției sau ale Regulamentului - au caracter obiectiv și trebuie arătate în cuprinsul propunerii de revocare, în cazul retragerii sprijinului politic ca urmare a excluderii din partidul politic, motivele deciziei partidului privesc doar raporturile cu partidul în cauză și nu există obligația de a fi prezentate.
Așadar, pierderea calității de membru a unui partid politic este guvernată de normele juridice cuprinse în statutele partidelor și țin de jurisdicția exclusivă a acestora. Această autonomie normativă și jurisdicțională a partidelor politice constituie o manifestare a tendinței inevitabile de emancipare a acestora în raport cu ordinea juridică etatică. Controlul normativ al partidelor asupra membrilor lor este adesea foarte puternic și se extinde chiar și asupra vieții lor private, asupra opiniilor lor etc. Tendința de autonomie sub aspectele enunțate poate fi justificată având în vedere obiectivele de ordin ideologic ale partidelor politice, însă controlul partidelor politice și jurisdicția lor exclusivă nu se poate extinde, implicit, și asupra unei instituții fundamentale a statului de drept, aceea de președinte al Senatului, ci numai asupra persoanei care ocupă la un moment dat această funcție. Aceasta întrucât, așa cum a reținut Curtea Constituțională chiar în considerentele deciziei invocate de autorii sesizării, "președintele Senatului, în exercitarea funcției, este neutru din punct de vedere politic, întrucât nu reprezintă poziția politică și interesele unui partid politic, ci reprezintă Senatul în integralitatea sa. Potrivit art. 39 alin. (1) din Regulamentul Senatului, președintele Senatului are, între alte atribuții ce decurg din calitatea să de membru al Biroului permanent, următoarele: convoacă Senatul în sesiuni ordinare și extraordinare; conduce lucrările Senatului și asigură respectarea programului orar și a ordinii de zi; acordă cuvântul, moderează discuțiile, sintetizează problemele supuse dezbaterii, stabilește ordinea votării, explică semnificația votului și anunță rezultatul votului; asigură menținerea ordinii în timpul dezbaterilor și respectarea Constituției și a Regulamentului Senatului; reprezintă Senatul în relațiile cu Președintele României, camera Deputaților, Guvernul României, Curtea Constituțională, precum și cu alte autorități și instituții interne ori internaționale. Deosebit de aceste atribuții, președintele Senatului îndeplinește unele competențe de ordin constituțional și legal, dintre care [...]: în conformitate cu art. 89 alin. (1) din Constituție, președintele Senatului, împreună cu președintele Camerei Deputaților și liderii grupurilor parlamentare, este consultat de Președintele României la dizolvarea Parlamentului; potrivit art. 98 alin. (1) din Constituție, asigură interimatul funcției de Președinte al României; potrivit art. 146 lit. a), b), c) și e) din Constituție sesizează Curtea Constituțională în vederea exercitării controlului constituționalității legilor înainte de promulgare, al tratatelor sau altor acorduri internaționale și al Regulamentului Senatului, precum și pentru soluționarea unor conflicte juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice".
Statutul președintelui Senatului, distinct de statutul celorlalți membri ai Biroului permanent, implică un plus de exigență în ceea ce privește actele care privesc acest statut, iar posibilitatea unui partid politic de a dispune în mod exclusiv, și în orice condiții, cu privire la această instituție, pe tot parcursul mandatului unei Camere a Parlamentului, nu este compatibilă cu această exigență, impusă de dispozițiile art. 64 din Constituție interpretat în corelație și în concordanță cu principiile statului de drept, prevăzute de art. 1 din Legea fundamentală.
Autonomia partidelor politice trebuie înțeleasă și aplicată în limitele principiilor constituționale menționate, astfel încât singura soluție compatibilă cu acestea este ca, în cazul excluderii din partid a persoanei care ocupă funcția de președinte al Senatului, alegerea noului președinte al Senatului să fie decisă de camera respectivă, cu aplicarea în mod corespunzător a regulilor prevăzute de dispozițiile art. 23 alin. (3) și ale art. 24 din Regulamentul Senatului, astfel cum, de altfel, s-a procedat în cauză. Potrivit art. 24 alin. (1) din Regulamentul Senatului, "Președintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele și prenumele tuturor candidaților propuși de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere."
Chiar dacă s-ar admite aplicarea întocmai, și în această situație juridică, a regulilor privind revocarea, desprinse de Curte din interpretarea dispozițiilor constituționale, se constată că aceste reguli nu se pot aplica în cauza de față, având în vedere structura diferită a grupurilor parlamentare din Senat la momentul alegerii actualului președinte al Senatului, în raport de data alegerii fostului președinte al Senatului.
Astfel, prin
Curtea a reținut că "reglementarea revocării președintelui Senatului nu poate contraveni principiului configurației politice, care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constituție, stă la baza alcătuirii Biroului permanent.[...]" și că, în cazul revocării, înlocuirea acestuia "se poate face numai cu o persoană din același grup parlamentar [...]." Examinând stenograma ședinței Senatului din 19 decembrie 2008, se constată că grupul politic care, în virtutea respectării principiului configurației politice, a desemnat candidatul pentru funcția de președinte al Senatului, ales în aceeași ședință, a fost Grupul parlamentar al PSD+PC, grup politic al alianței electorale cu același nume, care a participat la alegeri. Ulterior, senatorii care au intrat în Parlament pe listele unuia dintre partidele componente ale acestei alianțe au decis să își constituie un grup parlamentar distinct - grupul parlamentar al PSD -, iar ceilalți senatori ai grupului inițial s-au afiliat unui grup parlamentar existent, respectiv Grupului parlamentar al PNL.
Prin urmare, grupul parlamentar care a desemnat candidatul pentru funcția de președinte al Senatului și care, potrivit celor statuate în
Decizia nr. 601/2005 , ar fi trebuit să desemneze noul candidat pentru această funcție nu mai exista la data de 28 noiembrie 2011, când în Biroul permanent al Senatului s-a luat în discuție alegerea președintelui Senatului și s-au reținut candidații desemnați de grupurile parlamentare ale USL și PDL pentru această funcție.
Regula enunțată de Curte în contextul examinării instituției revocării din funcția de președinte al Senatului este în mod evident aplicabilă numai în măsura în care nu s-a schimbat configurația politică inițială. Dacă grupul parlamentar inițial care a desemnat candidatul pentru funcția de președinte al Senatului nu mai există, se revine, practic, la situația existentă la începutul mandatului Camerelor, cu aplicarea dispozițiilor regulamentare corespunzătoare, respectiv cele ale art. 23 alin. (3) și ale art. 24 din Regulamentul Senatului. Prin aplicarea acestei proceduri au fost desemnați în cauză cei 2 candidați la funcția de președinte al Senatului și a fost ales președintele Senatului, motiv pentru care susținerile autorilor sesizării sunt neîntemeiate.
De altfel, atât încetarea funcției de președinte al Senatului, cât și alegerea noului președinte al Senatului constituie consecința juridică a unor negocieri politice, compuneri și recompuneri de forțe politice care au avut loc în Senat în decursul actualului mandat al acestei Camere a Parlamentului. Aceste mutații de ordin politic nu pot face obiectul controlului exercitat de Curtea Constituțională, fiind, pe de o parte, o consecință a instituției mandatului reprezentativ pe care îl au, potrivit Legii fundamentale, parlamentarii, iar, pe de altă parte, o exprimare a autonomiei Camerelor Parlamentului.
III. Având în vedere toate aceste motive, Curtea constată că
Hotărârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011
pentru alegerea Președintelui Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 843 din 28 noiembrie 2011, nu încalcă prevederile constituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituție, al
art. 1, 3, 10 și 27 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge sesizarea de neconstituționalitate a
Hotărârii Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011
pentru alegerea președintelui Senatului.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică președintelui Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 20 decembrie 2011 și la aceasta au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
OPINIE SEPARATĂ
Nu am subscris la soluția adoptată, cu majoritate de voturi, de membrii Curții Constituționale, prin Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011, prin care Curtea a constatat că
Hotărârea nr. 54 din 28 noiembrie 2011
pentru alegerea Președintelui Senatului nu încalcă prevederi constituționale și, ca atare, a respins sesizarea de neconstituționalitate a acestei hotărâri, formulată de cei 38 de senatori.
Consider că sesizarea trebuia respinsă, ca inadmisibilă, pentru argumentele prezentate la pct. I al Opiniei separate la
Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011 *) și pentru cele pe care le voi prezenta.
___________
referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraților aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011.
Socotesc, în continuare, că nu toate hotărârile adoptate de Plenul Camerei Deputaților, de Plenul Senatului ori de Plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului pot forma obiectul controlului de constituționalitate.
1. Controlul Curții Constituționale, așa cum se poate deduce din dispozițiile art. 146 lit. a)-d) din Legea fundamentală, privește controlul constituționalității unor acte normative, în care se includ: legile; inițiativele de revizuire a Constituției; tratatele sau alte acorduri internaționale; regulamentele Parlamentului; ordonanțele. La acestea se adaugă și hotărârile Parlamentului, ca urmare a modificării
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, atribuție conferită Curții în temeiul art. 146 lit. l) - "îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții".
În opinia noastră, chiar dacă textul
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
nu distinge cu privire la categoriile de hotărâri adoptate de Plenul Camerelor Parlamentului care pot forma obiectul controlului exercitat de Curtea Constituțională, este evident că legiuitorul a avut în vedere numai hotărârile cu caracter normativ.
Din moment ce norma care stabilește competența Curții este prevăzută în art. 27 cuprins în secțiunea a 2-a "Procedura jurisdicțională" subsecțiunea 4 "Controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului", printr-o interpretare sistematică a textului nu se poate ajunge decât la concluzia că, în exercitarea noii atribuții, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra hotărârilor cu caracter normativ, că sfera actelor supuse controlului este limitată la controlul hotărârilor normative ale Camerelor Parlamentului și, pe cale de consecință, hotărârile individuale sunt excluse controlului.
În măsura în care legiuitorul ar fi dorit să consacre competența Curții de a efectua controlul de constituționalitate al unor hotărâri cu caracter individual, ar fi reglementat-o expres și distinct, iar nu prin completarea unui text al legii care se referă la controlul de constituționalitate a unei categorii de acte normative - regulamentele Camerelor Parlamentului.
Așa cum s-a mai arătat, în categoria "hotărârilor individuale" se includ hotărârile privind numiri și alegeri în funcții, precum și cele referitoare la validarea în funcții, categorie în care se încadrează și hotărârea din cauza de față. Aceste hotărâri, având caracter individual, nu pot fi supuse controlului de constituționalitate.
Textul art. 27 modificat nu reglementează efectele deciziilor Curții privitoare la constituționalitatea hotărârilor, dispozițiile
art. 28 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
reglementează doar efectele deciziei prin care se constată neconstituționalitatea regulamentelor Parlamentului, fără să facă nicio referire la celelalte hotărâri.
În situația în care s-ar admite că orice hotărâre a Parlamentului poate fi supusă controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională, al cărei rol este de a asigura supremația Constituției, s-ar transforma într-un arbitru al tuturor conflictelor politice, inerente raporturilor dintre putere și opoziție, respectiv dintre partidele politice reprezentate în Parlament.
2. Se susține că
Hotărârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011
pentru alegerea Președintelui Senatului intră sub incidența dispozițiilor
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , având în vedere considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 53 din 25 ianuarie 2011 , potrivit cărora "pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competențe, hotărâri care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional". Or, Parlamentul este o autoritate fundamentală a statului, reglementată de prevederile cap. I al titlului III - Autorități publice din Constituție.
Așa cum s-a subliniat în doctrină, "odată ce norma care stabilește competențe este prevăzută în art. 27 cuprins în secțiunea 2, pct. 4 intitulat «Controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului», este imposibil de interpretat altfel decât ca privind controlul normelor. Or, introducerea în sfera controlului a organizării și funcționării autorităților și instituțiilor de rang constituțional contrazice această regulă elementară a interpretării sistemice. Dacă am interpreta astfel art. 27 modificat, atunci am putea da Curții Constituționale competența de a verifica constituționalitatea tuturor proceselor de constituire a tuturor organelor statului prevăzute de Constituție".
3. Întrucât hotărârea contestată privește o problemă care ține de procedura referitoare la alegerea Președintelui Senatului, respectiv de aplicare a dispozițiilor art. 23 alin. (3) și ale art. 24 din Regulamentul Senatului, apreciez că nu era de competența instanței constituționale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare acele prevederi regulamentare.
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că, "în lipsa unei competențe exprese și distincte, nu își poate extinde controlul și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare a celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuție a Camerelor, așa încât contestațiile privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerei...". Mai mult, Curtea a arătat că nu este de competența instanței constituționale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Camera este unica autoritate publică ce deține competența să interpreteze, ea însăși, conținutul normativ al regulamentului propriu și să decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare dată, desigur, normele constituționale aplicabile.
4. Este de semnalat că modificarea ambiguă a
art. 27 din cuprinsul Legii nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în sensul în care Curtea Constituțională poate verifica și constituționalitatea hotărârilor Parlamentului, impune o intervenție din partea legislativului pentru a clarifica: care sunt categoriile de hotărâri ce pot fi supuse controlului de constituționalitate; care este procedura ce urmează a fi aplicată, specifică noii reglementări; efectele deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea hotărârilor Plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor Plenului Senatului și a hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.
5. Întrucât hotărârea contestată privește alegerea Președintelui Senatului, care face parte din categoria hotărârilor cu caracter individual ce nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate, sesizarea trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Judecător, Acsinte Gaspar _______
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.