Decizia nr. 342/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Sebastian Dobrescu în Dosarul nr. 10.493/300/2010 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 10D/2012.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, avocat Mihaela Iordache, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia astfel cum este motivată în scris, arătând că textul este neconstituțional în măsura în care se aplică și în speța de față. În continuare, expune situația de fapt a cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate, iar celelalte aspecte menționate de autorul excepției de neconstituționalitate țin de interpretarea legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 10.493/300/2010, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Sebastian Dobrescu cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva Deciziei nr. 546A din 7 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă în Dosarul nr. 10.493/300/2010, prin care s-a respins cererea de înscriere în cartea funciară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale și contravin art. 44 alin. (3) și (8), art. 53, precum și art. 11 și art. 20 din Constituție, în măsura în care sunt aplicabile și vânzării unui imobil prin procedura executării silite.

În acest sens arată că impozitul datorat la transferul de proprietate asupra imobilelor este stabilit în sarcina celui din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate. În speță, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit printr-un act de adjudecare, act specific executării silite, astfel că transferul dreptului de proprietate nu s-a făcut benevol, voluntar, cu scopul de a se obține vreun venit în urma acestui transfer, iar registratorii de la birourile de carte funciară nu ar trebui să verifice îndeplinirea obligației de plată a impozitului și în situația înstrăinărilor silite.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) din Codul fiscal în raport cu art. 44 alin. (3) și (8) din Constituție, întrucât refuzul de intabulare a dreptului de proprietate nu contravine acestor prevederi constituționale, precum și în raport cu art. 11 și art. 20 din Constituție, deoarece obligația instituită de aceste prevederi constituționale revine organelor statului și nu are legătură cu dispozițiile criticate. De asemenea, face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

În ceea ce privește critica raportată la prevederile art. 53 din Constituție, menționează că urmează a se avea în vedere de către Curtea Constituțională, în cadrul analizei controlului de constituționalitate, împrejurarea dacă, în speță, se aduce atingere exercițiului dreptului de proprietate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 44 alin. (3) și (8) și ale art. 53 din Constituție și inadmisibilă prin raportare la prevederile constituționale ale art. 11 și 20. În acest sens arată că, în ceea ce privește eventuala contradicție între prevederi ale dreptului intern și dispoziții cuprinse în tratate și pacte la care statul român este parte și care au prioritate în raport cu reglementările interne, în ceea ce privește drepturile fundamentale ale omului, analiza conformității unei dispoziții de drept național cu textul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, prin prisma art. 148 din Constituție, ține de competența instanței de judecată, iar nu a Curții Constituționale, potrivit jurisprudenței sale.

În ceea ce privește eventuala atingere adusă dreptului de proprietate, se arată, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale, că

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003

dă expresie dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale, fiind în deplin acord cu dispozițiile art. 44 din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, neîncălcând sub niciun aspect prevederile constituționale ale art. 53.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului și Guvernului, concluziile procurorului, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului."

În susținerea excepției sunt invocate prevederile constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 alin. (3) și (8) referitor la garantarea dreptului de proprietate privată și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, este invocat art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Dispozițiile art. 77^1 fac parte din cap. VIII^1 "Venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal" și prevăd, în esență, că, la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit. De asemenea, sunt expuse modul de calcul, autoritățile îndrituite să calculeze și să încaseze acest impozit, termenele până la care se virează impozitul încasat, precum și scutirile de la plata acestui impozit.

Totodată, dispozițiile criticate punctual de autorul prezentei excepții prevăd că, pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.

Din economia prevederilor legale menționate, Curtea observă că acestea nu sunt de natură a aduce atingere dispozițiilor constituționale referitoare la garantarea dreptului de proprietate, ci dau expresie acestora, întrucât conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, astfel cum a reținut instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, în acest sens fiind

Decizia nr. 1.386 din 26 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 20 ianuarie 2011, ș i

Decizia nr. 1.157 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008.

De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 56 din Constituție, contribuția cetățenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reține, în consecință, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Regula generală în materia impozitelor și taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia: "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege."

Din aceste reglementări constituționale rezultă că stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat intră în competența legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor și taxelor și de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligații în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația economico-financiară a țării în perioadele respective, în acest sens fiind și

Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010.

2. De asemenea, se constată că acestea se aplică, mutatis mutandis, și în privința prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate prin prisma art. 11 și art. 20 din Constituție. Astfel normele convenționale referitoare la protecția proprietății stabilesc că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale, însă neaducându-se atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții.

3. Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 53, Curtea nu poate reține nici pretinsa încălcare a acestora, deoarece nu s-a evidențiat restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

4. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor criticate în speța dedusă judecății, respectiv în cazul vânzării unui imobil prin procedura executării silite, Curtea observă că aspectele învederate de autorul acesteia sunt probleme ce țin de interpretarea și aplicarea legii, fiind apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești, neintrând în sfera contenciosului constituțional.

De altfel, Curtea observă că reglementarea prevăzută de cap. VIII^1 "Venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal" este detaliată în Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004. De asemenea, Codul de procedură civilă prevede în cartea a V-a "Despre executarea silită" la cap. IV "Urmărirea silită asupra bunurilor imobile" întreaga procedură privind vânzarea la licitație, formalitățile premergătoare vânzării la licitație, actul de adjudecare, efectele adjudecării, precum și eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executare silită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Sebastian Dobrescu în Dosarul nr. 10.493/300/2010 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2012.