Decizia nr. 458/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , excepție ridicată de Alexandr Buga în Dosarul nr. 4.963/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.144D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Consideră că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate și precizează că există proiecte de cooperare bilaterală intensificată între România și Republica Moldova, astfel că nu se pot reține criticile formulate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 239 din 17 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4.963/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , excepție ridicată de Alexandr Buga într-o cauză având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Cetățenie la primirea cererii de redobândire a cetățeniei române împreună cu dosarul personal prin mandatarul avocat pe care l-a desemnat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat pune persoanele interesate în imposibilitatea de a introduce cererea pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei, acestora fiindu-le astfel îngrădit accesul liber la justiție și dreptul la apărare, prin restrângerea dreptului de a fi reprezentate de un avocat. Susține că dreptul la apărare trebuie privit ca un drept absolut, dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție referindu-se "la tot parcursul procedurilor jurisdicționale și judecătorești, nu numai la un proces anume". Arată că prevederile

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991

instituie "un tratament vădit inegal în ceea ce privește raporturile juridice dintre diferitele categorii sociale care pot apela la serviciile de specialitate ale unui avocat și cele care nu au posibilitatea de a-și exercită diferitele drepturi prin persoane interpuse sau chiar personal". Mai susține că este nesocotit art. 16 alin. (1) din Constituție, care nu face distincție între cetățenii români și foștii cetățeni români "care au pierdut dreptul de a fi români prin diferite tratate". Precizează că textul de lege criticat instituie obligația diferitelor categorii de cetățeni de a depune personal sau prin mandatar o cerere sau petiție adresată Statului român, spre deosebire de alte instituții, precum primării sau prefecturi, unde este suficientă o simplă procură notarială sau împuternicire avocațială.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege ce formează obiectul acesteia nu conține restrângeri nejustificate ale exercițiului dreptului de a se adresa autorității competente să decidă asupra redobândirii cetățeniei române, toate criticile de neconstituționalitate ținând, de fapt, de interpretarea și aplicarea concretă a acestora și de exercitarea competențelor autorității în limitele legale, supuse cenzurii instanțelor de contencios administrativ. Apreciază că cerința depunerii personale a cererii de redobândire a cetățeniei române este justificată de finalitatea acestei proceduri, restrângerea nefiind absolută, în condițiile în care se permite mandatarea, în anumite situații.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, care au următorul cuprins: "Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetățeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetățenie și se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială și autentică la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fiind însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, la art. 21 alin. (1) și (2) care consacră dreptul de acces liber la justiție și care prevede că nicio lege nu poate îngrădi exercițiul acestuia și la art. 24 care garantează dreptul la apărare. Invocă, totodată, și art. 6 - "Dreptul la un proces echitabil" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat stabilește condițiile pe care o cerere de acordare sau de redobândire a cetățeniei române trebuie să le întrunească pentru a fi admisibilă. Aceasta reprezintă o cerere cu natură pur administrativă, ce urmează a fi soluționată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care, potrivit

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2010

pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 112/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiției.

În aceste condiții, Curtea constată că, în ceea privește procedura de soluționare a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei, de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie, nu sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3) sau cele ale art. 24 din Constituție.

Astfel, Curtea constată că Legea fundamentală, prin art. 21, garantează accesul liber la justiție în înțelesul de posibilitate a oricărei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești, în vederea apărării oricărui drept sau libertăți și a oricărui interes legitim. Norma constituțională amintită nu se referă, însă, la ipoteza accesului la o autoritate administrativă. Un asemenea drept este reglementat prin lege, iar garanțiile respectării sale sunt prevăzute în art. 52 și art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea nu poate reține nici incidența prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care garantează dreptul la un proces echitabil, de vreme ce situația avută în vedere de norma criticată nu implică existența unui proces în cadrul căruia să poată fi analizat caracterul său echitabil, ci reprezintă o etapă a unei proceduri administrative de acordare sau redobândire a cetățeniei.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că rațiuni de flexibilitate și eficiență, care sunt deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica o intervenție prealabilă a unor organe administrative sau profesionale sau a unor organe jurisdicționale care nu întrunesc în totalitate cerințele impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât decizia unui astfel de organ este supusă controlului unei instanțe care să asigure conformitatea cu acest articol (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, van Leuven și de Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, și Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunțată în Cauza Albert și Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29).

Or, Curtea observă că, în temeiul prevederilor

art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991 , ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ, a cărei hotărâre este definitivă și poate fi supusă recursului la Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sunt asigurate astfel garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil.

Curtea reține că, în privința incidentelor ce pot apărea în procedura de acordare sau redobândire a cetățeniei române, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim - în speța de față, de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie - printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa, în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Totodată, Curtea observă că nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 24 din Legea fundamentală care garantează dreptul la apărare. În acest sens, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituție în sfera activității judiciare, iar alin. (2) al normei constituționale invocate se referă chiar la "cursul procesului" (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 371 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005).

În plus, Curtea reține că persoana interesată în acordarea ori redobândirea cetățeniei române are deplina libertate de a apela la serviciile unui avocat, dar aceasta nu înlătură obligația depunerii personale a cererii, ținând cont de specificul acestui tip de cerere. De altfel, prezentarea personală a solicitantului reprezintă o primă dovadă a interesului pe care acesta în mod real îl manifestă cu privire la obținerea cetățeniei, ca expresie a legăturii și apartenenței unei persoane fizice la statul român.

În fine, Curtea constată că nu poate fi primită critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece, contrar celor susținute de autorul excepției, prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate nu instituie diferențieri pe criterii arbitrare, ci sunt deopotrivă aplicabile tuturor celor care solicită acordarea sau redobândirea cetățeniei române. Totodată, Curtea reține că cele două categorii de persoane între careautorul excepției face comparație, respectiv cetățenii români și foștii cetățeni români care solicită redobândirea cetățeniei române, nu se află în aceeași situație care să justifice un tratament juridic identic sau similar. Aceasta, deoarece o asemenea procedură este, prin însăși natura sa, aplicabilă exclusiv cetățenilor străini sau apatrizilor care solicită, după caz, dobândirea ori redobândirea cetățeniei române, fiind lipsită de interes pentru persoanele fizice care sunt cetățeni români. De altfel, în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de

Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferențe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenței unei inegalități nu poate fi analizată prin compararea unor situații fundamental diferite, așa cum sunt și cele la care face referire autorul prezentei excepții. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, au în vedere numai cetățenii români, iar nu și străinii sau apatrizii (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 295 din 1 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002).

Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , prin

Decizia nr. 356 din 24 aprilie 2012 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunțării prezentei decizii. Întrucât în cauza de față criticile formulate sunt identice, iar argumentarea acestora se raportează la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, considerentele și soluția deciziei citate își mențin valabilitatea și în ceea ce privește prezenta excepție de neconstituționalitate.

---------

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2012.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 , excepție ridicată de Alexandr Buga în Dosarul nr. 4.963/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2012.