Decizia nr. 456/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 și

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 559/45/2010 și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.035D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, menționând, în acest sens,

Decizia nr. 302 din 1 martie 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 559/45/2010, Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 și

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată de instanță, din oficiu, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unui ordin al ministrului administrației și internelor și a unei dispoziții emise de Inspectoratul General al Poliției Române.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța autoare a acesteia susține că textele de lege criticate contravin principiului separației și echilibrului puterilor în stat, întrucât puterilor legislativă și executivă le este garantat accesul la informațiile clasificate, în timp ce judecătorii trebuie să obțină autorizații/certificate de securitate printr-o procedură controlată exclusiv de puterea executivă. Arată că, atât timp cât puterilor legislativă și executivă le este permis accesul la documentele clasificate doar sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, nefiind necesară parcurgerea procedurilor prevăzute de lege pentru alte categorii de persoane în vederea verificării "onestității și profesionalismului", nu există niciun argument din care să rezulte că, prin activitatea sa jurisdicțională, puterea judecătorească poate crea o breșă în sistemul național de protecție a informațiilor clasificate, iar celelalte două puteri nu ar prezenta un astfel de risc.

Condiționarea exercitării activității de judecată de parcurgerea prealabilă a unei proceduri de certificare a accesului judecătorului la documente clasificate impietează, în opinia instanței autoare a excepției de neconstituționalitate, asupra independenței și imparțialității justiției, precum și asupra dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care autorizațiile/certificatele de securitate se eliberează în urma unor verificări prealabile făcute de instituții aparținând puterii executive ori subordonate acesteia, potrivit unor criterii netransparente, subiective și neverificabile, ceea ce înseamnă că "executivul își alege judecătorul".

Totodată, consideră că se încalcă dreptul la un proces echitabil și din perspectiva egalității armelor, care presupune ca toate părțile din proces să își poată face apărările în cunoștință de cauză și să poată administra probele ori să poată avea acces la actele atacate, astfel încât să nu se creeze un dezavantaj net pentru una dintre ele.

Arată că soluționarea cauzei ce are ca obiect anularea unui act clasificat, luând în considerare doar afirmațiile emitentului, fără ca judecătorul să aibă acces la actul clasificat contestat, în condițiile în care niciunul dintre judecătorii instanței nu posedă certificat de securitate/autorizație de acces la informații clasificate, așa cum este cazul Curții de Apel Iași, înseamnă al plasa pe reclamant în fața unei inechități intrinseci, fără a mai fi nevoie să se demonstreze alte efecte negative în această ipoteză.

În fine, apreciază că procedura emiterii autorizației/certificatului de securitate intră în contradicție și cu dispozițiile constituționale referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii, operând o suprapunere de atribuții în ceea ce privește verificarea profesionalismului magistraților, având în vedere că una dintre componentele esențiale ale conduitei profesionale a judecătorilor o constituie respectarea obligației de confidențialitate a lucrărilor care au acest caracter.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2), art. 7 și

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, completată prin

Legea nr. 268/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007, care au următorul cuprins:

- Art. 2 alin. (2): "(2) Accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.";

- Art. 7: "(1) Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații.

(2) Pentru candidații la funcții publice ce implică lucrul cu asemenea informații, precum și competența de a autoriza accesul la astfel de informații, verificarea este anterioară numirii în acele funcții și se solicită obligatoriu de autoritatea de învestire.

(3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul Autorității Naționale de Securitate, care gestionează informații NATO, potrivit echivalențelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege.

(4) Accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) și e), este garantat, sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane:

a) Președintele României;

b) primul-ministru;

c) miniștri;

d) deputați;

e) senatori,

care, în concordanță cu atribuțiile specifice, sunt îndreptățite să aibă acces la informațiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor clasificate și au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).";

- Art. 28 alin. (1): "(1) Accesul la informații secrete de stat este permis numai în baza unei autorizații scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deține astfel de informații, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat."

În opinia instanței autoare a excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) și (3) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și art. 125 alin. (2) care statuează că propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate reține susținerile instanței autoare a acesteia potrivit cărora textele de lege criticate contravin principiului separației și echilibrului puterilor în stat, argumentate pe ideea că puterilor legislativă și executivă le este garantat accesul la informațiile clasificate, în timp ce judecătorii trebuie să obțină autorizații/certificate de securitate printr-o procedură controlată exclusiv de puterea executivă.

Analizând această critică, instanța de contencios constituțional observă, mai întâi, că, în ceea ce privește puterea executivă, numai anumitor reprezentanți ai acesteia le este garantat, potrivit

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 , accesul la astfel de informații. Este vorba despre reprezentanții săi la cel mai înalt nivel, respectiv Președintele României, primul-ministru și miniștrii. Referitor la Președintele României, este evident că acestuia trebuie să i se garanteze accesul la documente clasificate, ținând cont de prerogativele sale constituționale. Unul dintre cele mai elocvente exemple de activitate specifică acestuia care presupune accesul la documente clasificate îl reprezintă calitatea sa de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, autoritate administrativă autonomă învestită, potrivit Constituției, cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională.

De asemenea, referitor la primul-ministru și la miniștri, prin natura activității lor și în virtutea atribuțiilor corespunzătoare acestei funcții, este de înțeles că trebuie să aibă o imagine cât mai completă, clară și fidelă a tuturor domeniilor de activitate ce intră sub incidența competențelor lor. Pentru a-și putea îndeplini rolul stabilit prin Constituție, acela de a realiza politica internă și externă a țării și de a exercita conducerea generală a administrației publice, este justificat ca primul-ministru și ceilalți membri ai Guvernului să aibă garantat accesul la informațiile necesare aducerii la îndeplinire a acestui obiectiv constituțional, printre care se pot număra și informații clasificate. De altfel, primul-ministru este și vice-președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar unii miniștri au calitatea de membri ai acestuia, funcții care presupun în mod inevitabil accesul la informații și documente clasificate.

Tot astfel, Curtea reține că accesul necondiționat al senatorilor și deputaților la documente clasificate este justificat prin caracteristicile mandatului pe care îl exercită.

Curtea remarcă, totodată, că toate persoanele mai sus enumerate au statut de demnitari. Această calitate le conferă un grad de protecție personală mai ridicat față de ceilalți cetățeni, inclusiv față de magistrați - judecători și procurori. De aceea, faptul că iau cunoștință de anumite informații cuprinse în documente clasificate nu generează un risc la fel de mare pe cât ar putea apărea în cazul celorlalte categorii de persoane. Este vorba despre riscul la care se expune persoana care intră în posesia unor informații clasificate: luând cunoștință de asemenea informații, ea devine vulnerabilă, întrucât se poate transforma într-o țintă pentru persoane interesate să obțină în mod ilegal respectivele informații, existând pericolul ca asupra ei să se exercite presiuni fizice sau psihice pentru a divulga informațiile secrete de care a luat cunoștință.

Potrivit

art. 9 lit. d) teza întâi din Legea nr. 182/2002 , protecția informațiilor clasificate vizează și protecția personalului care are acces la informațiile clasificate. Or, având în vedere că judecătorii și procurorii nu beneficiază în mod automat, de la numirea în funcție, de un sistem special de protejare a propriei siguranțe fizice și psihice, faptul că nu le este permis accesul permanent și nelimitat la informații clasificate, ci li se acordă punctual și individual un certificat de acces la anumite documente ce conțin informații clasificate, în măsura în care soluționarea cauzei ce le este dedusă judecății necesită cunoașterea acestora, este, în definitiv, o măsură de protecție a integrității fizice și psihice a lor.

Toate aceste argumente conduc la respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 și

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate.

În plus, Curtea constată că art. 2 alin. (2) și

art. 7 din Legea nr. 182/2002

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, excepțiile de neconstituționalitate fiind respinse, ca neîntemeiate.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011, Curtea a observat că

art. 1 din Legea nr. 182/2002

precizează că scopul reglementării îl constituie protecția informațiilor clasificate și a surselor confidențiale ce asigură acest tip de informații, scop care se realizează prin instituirea sistemului național de protecție a informațiilor. În acest sens, legea instituie principiul potrivit căruia toate persoanele care vor avea acces la informații clasificate secret de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații.

Prin aceeași decizie, reiterând cele statuate prin

Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, Curtea a reținut că prevederile art. 2 alin. (2) și

art. 7 din Legea nr. 182/2002

nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informațiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege. Pe de o parte, din rațiuni ce țin de oportunitate, nu toți angajații unei instituții trebuie să obțină certificate de securitate, iar, pe de altă parte, magistrații acreditați să dețină, să aibă acces și să lucreze cu informații clasificate, deși întrunesc exigențele de numire și exercitare a funcției pe care o ocupă, în acord cu dispozițiile

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, sunt evaluați numai din perspectiva onestității și profesionalismului referitoare la utilizarea acestor informații.

De asemenea, Curtea a arătat că nu poate fi pus semnul egalității între criteriile de numire în funcția de magistrat și cele necesare obținerii autorizațiilor de acces la informații clasificate, mai cu seamă că, pentru acestea din urmă, accesul este limitat de respectarea principiului necesității de a cunoaște, având în vedere aspectele de vulnerabilitate sau ostilitate ca urmare a unor stări preexistente (cum ar fi mediul de relații, locul de muncă anterior etc.), și de loialitatea indiscutabilă ori de caracterul, obiceiurile, relațiile, discreția și modul de viață ale persoanei în cauză. Curtea a considerat că este firesc să fie așa deoarece, în caz contrar, există riscul creării în sistemul național deprotecție a informațiilor clasificate a unei breșe care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiție, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare.

Totodată, prin

Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010 , Curtea a mai arătat că cele statuate sunt în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din 9 februarie 1995, pronunțată în Cauza Vereniging Weekblad Bluf! împotriva Olandei (paragraful 28), instanța de la Strasbourg a precizat că accesul la informațiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului național, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din care rezultă că îngrădirile libertății de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie prevăzute de lege; b) să aibă un scop legitim; c) să fie necesare într-o societate democratică. Or, cu acel prilej, Curtea a observat că îngrădirile aduse accesului la informații sunt prevăzute de lege -

Legea nr. 182/2002

-, au un scop legitim - protecția informațiilor clasificate și a surselor confidențiale ce asigură acest tip de informații, prin instituirea sistemului național de protecție a informațiilor -, și sunt necesare într-o societate democratică.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, Curtea a apreciat că este firesc ca

Legea nr. 182/2002 , care are ca obiect de reglementare protecția informațiilor clasificate, să conțină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți într-un proces, respectiv cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifică de obținere a acestuia, prevăzute de aceeași lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului la anumite informații, ci îl condiționează de îndeplinirea anumitor pași procedurali, justificați de importanța pe care asemenea informații o prezintă, nu se poate reține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului statuat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

Reglementarea mai strictă a accesului la informațiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informații, precum și a unor proceduri de verificare, control și coordonare a accesului la aceste informații, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecției informațiilor clasificate, în acord cu dispozițiile constituționale ce vizează apărarea securității naționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, soluția pronunțată prin deciziile menționate și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 și

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 559/45/2010.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2012.