Decizia nr. 6/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ion Bonini - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ale art. 279 alin. 2 lit. b) și ale art. 409 din Codul de procedură penală, ridicată de Todor Florin în Dosarul nr. 1.118/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal se constata lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, se da cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției. În susținerea concluziilor se arata ca excepția privitoare la dispozițiile art. 279 alin. 2 lit. b) este neîntemeiată. Plângerea prealabilă este o condiție pentru punerea în mișcare a unor acțiuni penale, neavând legătură cu principiul publicității ședinței, prevăzut la art. 126 din Constituție.

În ceea ce privește excepția vizând dispozițiile art. 409 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public arata ca acestea nu contravin prevederilor constituționale, deoarece, potrivit art. 128 din legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii, aceste condiții fiind reglementate de dispozițiile art. 410 din Codul de procedură penală. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, acesta menționează că, prin Decizia nr. 73/1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96/1996, Curtea Constituțională a statuat ca aceste dispoziții sunt constituționale, iar, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 noiembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330 din Codul de procedură civilă și "a prevederilor Codului de procedura penală", excepție ridicată de Todor Florin în Dosarul nr. 1.118/1997 al acestei instanțe.

Fără a menționa textele constituționale care ar fi incalcate, autorul excepției afirma ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă împiedica accesul persoanei la justiție, întrucât conferă numai procurorului general dreptul de a ataca prin recurs în anulare hotărârile judecătorești ilegale. Se mai afirma, de asemenea fără indicarea textelor considerate incalcate, ca aceleași dispoziții legale sunt contrare și dispozițiilor din Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale privitoare la accesul la toate mijloacele procedurale în apărarea drepturilor și intereselor sale, dispoziții care, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție, au prioritate față de legile interne, atunci când sunt în dezacord cu acestea.

Deși instanța de judecată a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate "a prevederilor Codului de procedura penală", din notele scrise, depuse la dosar de autorul acesteia, rezultă ca excepția se referă numai la art. 279 alin. 2 lit. b) și la art. 409 din acest cod. Cu privire la dispozițiile art. 279 alin. 2 lit. b) se susține ca acestea sunt neconstituționale, întrucât permit magistraților încălcarea prevederilor art. 126 din Constituție referitoare la publicitatea ședințelor de judecată, iar, cu referire la art. 409 din același cod, se arata ca acestea contravin prevederilor constituționale, deoarece împiedica accesul liber la justiție și la folosirea căilor de atac.

Exprimandu-și opinia asupra excepțiilor de neconstituționalitate Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ arata ca "dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă și prevederile Codului de procedura penală sunt constituționale". În încheierea de sesizare a Curții Constituționale nu se face nici o referire concretă la textele din Codul de procedură penală considerate neconstituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere comunicat de Guvern se arata, referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ca aceasta a fost soluționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, în sensul că dispozițiile legale atacate sunt constituționale, deciziile Curții fiind obligatorii potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Codului de procedura penală, se retine numai excepția privind dispozițiile art. 279 alin. 2 lit. b), considerate de autorul excepției ca fiind contrare art. 126 din Constituție, și se apreciază ca aceste dispoziții nu contravin art. 126 din legea fundamentală, întrucât reglementează procedura plângerii prealabile și nu aduc atingere în nici un mod publicității ședinței de judecată. Art. 290 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală prevede că ședințele de judecată sunt publice, iar, conform art. 197 alin. 2 din același cod, nerespectarea dispozițiilor privitoare la publicitatea ședinței de judecată atrage sancțiunea nulității absolute și deci nu se poate susține ca prevederile art. 279 alin. 2 lit. b) din Codul de procedură penală ar putea încalcă principiul constituțional al publicității ședinței de judecată, înscris la art. 126 din legea fundamentală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Având în vedere ca autorul excepției, în notele scrise depuse la dosar în motivarea excepției, se referă la dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă, precum și la cele ale art. 279 alin. 2 lit. b) și ale art. 409 din Codul de procedură penală, Curtea urmează să se pronunțe asupra acestor dispoziții legale, chiar dacă în încheierea prin care a fost sesizată instanța judecătorească a menționat, sub acest din urma aspect, "prevederile Codului de procedura penală".

I. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996 și, respectiv, nr. 251 din 17 octombrie 1996, constatând ca aceste dispoziții sunt constituționale. În considerentele

Deciziei nr. 73/1996

Curtea a reținut ca: "Punerea în discuție a constituționalității prevederilor art. 330 din Codul de procedură civilă ar insemna de fapt repudierea a insesi instituției recursului în anulare. Or, nici un temei constituțional nu poate fi invocat pentru a se susține incompatibilitatea constituțională a recursului în anulare." De asemenea, cu privire la critica adusă textului în sensul că declararea recursului în anulare, fiind de atributul exclusiv al procurorului general, ar contraveni dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție privitoare la egalitatea în drepturi, în considerentele aceleiași decizii se arata ca: "Aceasta egalitate nu exclude, ci chiar implica un tratament juridic diferențiat, ținând seama de natura autorităților publice și de <<atribuțiile>> acestora. Ministerul Public este o astfel de autoritate care exercită atribuții, nu drepturi subiective." Aceasta soluție a Curții Constituționale a fost reconfirmata prin numeroase alte decizii ulterioare și, întrucât nici excepția din dosarul de fața nu aduce elemente noi care să determine o schimbare a jurisprudenței Curții, urmează a fi respinsă.

II. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, și aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Acest text legal prevede: "Plângerea prealabilă se adresează: [...]

b) organului de cercetare penală sau procurorului, în cazul altor infracțiuni decât cele arătate la lit. a)."

Se constata ca plângerea prealabilă este și aici, ca în toate cazurile prevăzute de lege, o condiție pentru punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale și nu are nici o legătură cu publicitatea ședinței de judecată, prevăzută la art. 290 alin. 1 din Codul de procedură penală și ridicată la rangul de principiu constituțional prin dispoziția art. 126 din legea fundamentală. În cazul în care procurorul ar considera că nu este cazul sa pună în mișcare acțiunea penală, partea interesată se poate plange împotriva actelor procurorului în procedura prevăzută la art. 275-278 din Codul de procedură penală, iar dacă este nemultumita de soluționarea plângerii sale, ea se poate adresa justiției în temeiul art. 21 din Constituție. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, statuand ca art. 278 din Codul de procedură penală este constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemultumita de soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și care nu ajung în fața instanțelor judecătorești să se adreseze justiției în temeiul art. 21 din Constituție, ce urmează să se aplice în mod direct. Autorul excepției avea deci la dispoziție căile legale pentru a se plange împotriva refuzului de trimitere în judecata la care se referă.

III. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 409 din Codul de procedură penală referitoare la recursul în anulare în procesul penal, autorul excepției susține ca ele contravin acelorași prevederi constituționale ca și dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă referitoare la recursul în anulare în procesul civil.

Textul art. 409 din Codul de procedură penală prevede:

"Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare la Curtea Suprema de Justiție orice hotărâre definitivă."

Curtea constata ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 128 din Constituție privitoare la folosirea căilor de atac, deoarece aceste cai de atac pot fi exercitate în condițiile legii, iar legea a încredințat Ministerului Public dreptul și îndatorirea de a promova, în condițiile legii, recurs în anulare, atunci când exista vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 410 din Codul de procedură penală. Recursul în anulare, având un caracter excepțional, nu putea fi lăsat la dispoziția părților, deoarece în acest fel s-ar fi pus în pericol stabilitatea și siguranța ordinii de drept restabilite prin justiție. Asadar rezultă ca și excepția referitoare la aceste dispoziții este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ale art. 279 alin. 2 lit. b) și ale art. 409 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Todor Florin în Dosarul nr. 1.118/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 1999.