Decizia nr. 754/2012

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Concrete Prest" - S.R.L. din Ovidiu în Dosarul nr. 6.317/118/2009 al Tribunalului Constanța - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.144D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.317/118/2009, Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Concrete Prest" - S.R.L. din Ovidiu într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 85/2006 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prin stabilirea termenului de 10 zile în care se poate formula contestație se încalcă principiul asigurării unei justiții unice, imparțială și egală pentru toți, al egalității de șanse, precum și al asigurării unei economii de piață, legiuitorul statuând de plano că apărările trebuie depuse într-un termen care nu este rezonabil.

Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului își menține punctul de vedere reținut de Curtea Constituțională, spre exemplu în

Decizia nr. 1.223 din 20 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2012, prin care a apreciat că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar textele de lege criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și ale art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) referitor la asigurarea libertății comerțului, protecției concurenței loiale, creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, astfel, prin

Decizia nr. 1.247 din 18 noiembrie 2008

, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, sau prin

Decizia nr. 59 din 14 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 23 martie 2010, Curtea stabilind că dispozițiile

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006

au în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existența stării de insolvență, iar contestația i-a fost respinsă.

Referitor la garantarea libertății economice, Curtea a observat că aceasta trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toți cei care desfășoară o activitate economică, astfel încât garantarea drepturilor comercianților debitori să nu poată aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exercițiului unor drepturi ale debitorilor care nu și-au exercitat voluntar obligațiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfășurării procedurii insolvenței ce urmărește tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanțelor creditorilor.

Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariția totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluției cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluției de deschidere a procedurii insolvenței, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestația, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, legea pune la dispoziție mai multe căi prin care debitorul își poate valorifica drepturile sale, rămânând la latitudinea legiuitorului de a prevedea diverse proceduri și consecințele exercitării acestora. De altfel, dacă cererea creditorului nu ar fi contestată, automat se deschide procedura generală împotriva debitorului, cu parcurgerea și a fazei reorganizării judiciare. O atare dispoziție legală este o expresie a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție.

În ceea ce privește critica autorului prezentei excepții de neconstituționalitate referitoare la stabilirea termenului de 10 zile în care se poate formula contestație, se observă că prin

Decizia nr. 142 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 15 martie 2010, Curtea a reținut, raportat la critica de neconstituționalitate ce vizează termenul de 10 zile în care debitorul trebuie să conteste cererea creditorului de a cere deschiderea procedurii, că acesta este un termen de decădere scurt, stabilit de legiuitor în considerarea faptului că procedura insolvenței trebuie să se desfășoare cu celeritate. Mai mult, este o prevedere legală care atrage atenția părților asupra gradului de diligență ridicat pe care trebuie să îl manifeste atunci când se pune problema începerii procedurii.

De altfel, Curtea Constituțională a statuat, spre exemplu, prin

Decizia nr. 251 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006 , că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, drept de care persoana interesată a beneficiat în interiorul termenului instituit, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut la art. 21.

Totodată, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Având în vedere cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, astfel cum a fost formulată, apare ca neîntemeiată.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Concrete Prest" - S.R.L. din Ovidiu în Dosarul nr. 6.317/118/2009 al Tribunalului Constanța - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2012.