Decizia nr. 183/1998

Articolul 7

din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

privind regularizarea datoriei fostei Companii Române de Petrol prevede: "Societatea Naționala a Petrolului "Petrom" - S.A. București, precum și societățile comerciale menționate în anexa la prezenta ordonanță de urgență au obligația sa încheie convenții de rambursare a creditelor în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A.

Sumele în lei ce se vor rambursa de către Societatea Naționala a Petrolului "Petrom" - S.A. București și de către societățile comerciale Băncii Române de Comerț Exterior - S.A., reprezentând contravaloarea creditelor în valută, se vor vira de către Banca Română de Comerț Exterior - S.A. la cursul valutar de la data efectuării plății, într-un cont special la trezoreria statului, și vor fi utilizate pentru serviciul datoriei publice." În anexa la

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

privind situația datoriilor aferente importului de țiței, derulat prin Banca Română de Comerț Exterior - S.A., pe societăți comerciale, și a costurilor de refinantare a acestor datorii la data de 30 iunie 1996 figurează și reclamanta Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti cu o datorie față de Banca Română de Comerț Exterior - S.A. în valoare de 14,49 milioane dolari S.U.A., revenind în lei 101,89 miliarde, la cursul de 7.032 lei/dolar S.U.A., existent la data de 30 iunie 1997.

Examinând cauza, Curtea Constituțională constata ca argumentele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate privesc stabilirea unei situații de fapt, și anume dacă Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti a beneficiat sau nu de importul de țiței pentru care a fost contractat împrumutul care s-a dispus, prin ordonanța, să fie rambursat parțial de aceasta societate comercială, respectiv definirea exactă a raporturilor juridice care stau la baza reglementării criticate.

Asa cum rezultă din Încheierea din 15 iunie 1998 a Curții de Apel Ploiesti - Secția de contencios administrativ și comercial, precum și din înscrisul depus de autoarea excepției la dosarul instanței, esenta motivarii excepției se reduce la faptul ca prin ordonanța atacată s-a instituit o obligație de încheiere a unei convenții de rambursare a unei sume neprimite și nefolosite de către Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti la importul de țiței.

În încheierea instanței se rețin în acest sens următoarele: "În motivarea excepției de neconstituționalitate a acestei ordonanțe reclamanta a arătat că nu a prelucrat niciodată țiței din import, nu a avut relații contractuale cu fosta Companie Română de Petrol și nu a primit credite în valută de la Banca Română de Comerț Exterior - S.A., astfel încât obligarea sa la încheierea unei convenții de rambursare către aceasta a pretinsului credit de 14,49 milioane dolari S.U.A., prevăzut în anexa, încalcă principiile constituționale."

De altfel însăși instanța de judecată, în opinia sa, exprimată în aceeași încheiere prin care a sesizat Curtea Constituțională, consemnează: "Instanța considera ca prevederile

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72 din 6 noiembrie 1997

sunt neconstituționale în măsura în care reclamanta nu a primit și nu a folosit credite în valută de la Banca Română de Comerț Exterior - S.A., astfel încât obligarea sa la încheierea unei convenții de rambursare a unui credit pe care nu l-a primit încalcă principiile constituționale..."

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "În exercitarea controlului Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept...".

Jurisprudenta Curții Constituționale a stabilit în mod constant, prin decizii definitive și obligatorii, ca aspectele privind situația de fapt și justificarea drepturilor subiective ale părților sunt de competența instanțelor judecătorești. În acest sens pot fi menționate, de exemplu, deciziile: nr. 64 din 8 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997, nr. 158 din 3 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 22 decembrie 1997, și nr. 441 din 13 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 5 decembrie 1997.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, aceasta soluție își menține valabilitatea și în cauza de fața.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

privind regularizarea datoriei fostei Companii Române de Petrol, excepție ridicată de Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti în Dosarul nr. 2.353/1998 al Curții de Apel Ploiesti - Secția de contencios administrativ și comercial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 decembrie 1998.

PREȘEDINTELE CURȚII

CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

OPINIE SEPARATĂ

Prevederile

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

privind regularizarea datoriei fostei Companii Române de Petrol sunt neconstituționale (sub aspectul obligării Societății Comerciale "Vega" - S.A. din Ploiesti la rambursarea către Banca Română de Comerț Exterior - S.A., conform anexei la ordonanța, a sumei de 101,89 miliarde lei, reprezentând contravaloarea a 14,49 milioane dolari S.U.A., la cursul de 7.032 lei/dolar S.U.A., existent la 30 iunie 1997), în măsura în care Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti nu a beneficiat, direct ori indirect, de credite în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A.

Aceste dispoziții legale contravin următoarelor prevederi constituționale:

- art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate";

- art. 41 alin. (1) teza întâi: "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate";

- art. 135 alin. (1): "Statul ocrotește proprietatea";

- art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

De asemenea, prin raportare la prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție (conform cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte"), prevederile

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

sunt în contradictie și cu dispozițiile art. 17 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: "Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

(I). (I.1) Astfel cum se rezuma prin Încheierea din 15 iunie 1998 a Curții de Apel Ploiesti - Secția de contencios administrativ și comercial, instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate de către Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti, aceasta susține ca este neîntemeiată obligarea sa la rambursarea unor credite către Banca Română de Comerț Exterior - S.A., în vederea regularizării datoriei fostei Companii Române de Petrol, întrucât Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti "nu a prelucrat niciodată țiței din import, nu a avut relații contractuale cu fosta Companie Română de Petrol și nu a primit credite în valută de la Banca Română de Comerț Exterior - S.A.".

De buna seama ca aceste din urma aspecte constituie situații de fapt, a căror existenta poate fi verificata numai de către instanța judecătorească sesizată cu soluționarea litigiului, pe bază de probe administrate potrivit legii. Asemenea verificări cu privire la situația de fapt exced competentei Curții Constituționale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, "În exercitarea controlului Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept [...]".

Curtea Constituțională nu a fost sesizată însă, prin încheierea instanței judecătorești, la cererea autorului excepției de neconstituționalitate, cu realizarea verificării dacă Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti a prelucrat vreodata țiței din import, a avut relații contractuale cu fosta Companie Română de Petrol sau a primit credite în valută de la Banca Română de Comerț Exterior - S.A. Aceste verificări au rămas, desigur, în competența exclusiva a instanței judecătorești care va soluționa litigiul reclamantei Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti cu pârâtul Guvernul României.

În realitate, Curtea Constituțională a fost sesizată, astfel cum rezultă neîndoielnic din Încheierea din 8 iunie 1998 a Curții de Apel Ploiesti - Secția de contencios administrativ și comercial, cu "soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului României nr. 72 din 6 noiembrie 1997 ". Aceasta presupune compararea de către Curtea Constituțională a acestor prevederi legale cu dispoziții constituționale sau cu principii constituționale - ceea ce reprezintă, neîndoielnic, o "pronunțare numai asupra problemelor de drept", astfel cum impune art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992.

De aceea Curtea Constituțională nu poate respinge excepția de neconstituționalitate care face obiectul acestei cauze, sub cuvânt ca soluționarea excepției presupune verificarea unor "aspecte privind situația de fapt și justificarea drepturilor subiective ale părților".

(I.2) Este de principiu ca, întrucât excepția de neconstituționalitate este de ordine publică, aceasta poate fi ridicată în fața instanțelor judecătorești în orice faza procesuala - de exemplu, atât înainte de administrarea probelor (precum în speta), cat și după administrarea probelor pentru deslusirea situației de fapt.

Presupunand ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

ar fi fost ridicată de către Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti după administrarea probelor în procesul desfășurat în fața instanței judecătorești, s-ar mai fi putut oare respinge aceasta excepție de neconstituționalitate sub cuvânt ca soluționarea sa presupune verificarea unor aspecte privind situația de fapt și justificarea drepturilor subiective ale părților? Răspunsul este, evident, negativ, fiindca într-o asemenea alta situație verificarea ce excede competentei Curții Constituționale ar fi fost deja efectuată. Și întrucât ar fi absurd ca soluția Curții Constituționale să fie determinata doar de faza procesuala în care excepția a fost ridicată (și anume, anterior sau ulterior realizării probelor privind situația de fapt), rezultă ca în oricare dintre cele doua situații Curtea Constituțională trebuie să treacă la realizarea operațiunilor juridice pentru care a fost investită, adică sa procedeze la controlarea abstracta a constituționalității dispozițiilor legale ce fac obiectul excepției.

(I.3) Jurisprudenta anterioară a Curții Constituționale nu este relevanta în cauza de fața.

[(I.3.a)] Într-adevăr, Decizia nr. 64 din 8 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997, a respins recursul declarat împotriva Deciziei nr. 121 din 16 octombrie 1996, publicată în același număr al Monitorului Oficial al României, cu alte cuvinte a menținut Decizia nr. 121 din 16 octombrie 1996, confirmandu-i și motivarea. Prin aceasta din urma decizie a fost admisă în parte excepția de neconstituționalitate ce făcea obiectul acelei cauze, constatandu-se ca prevederile legale la care se referea excepția sunt constituționale numai în măsura în care privesc bunurile deținute de anumite categorii - specificate - de societăți comerciale, nu și bunurile deținute de alte categorii - de asemenea, specificate - de societăți comerciale, iar în considerentele deciziei s-a arătat ca revine instanței judecătorești corecta aplicare a legii, în sensul de a stabili dacă, la data publicării legii ce a făcut obiectul controlului de constituționalitate, societatea comercială care ridicase excepția îndeplinea ori nu anumite condiții concrete în funcție de care se inscria într-o categorie sau alta. Se poate, asadar, constata din examinarea acestei jurisprudente ca Decizia nr. 64 din 8 aprilie 1997 nu poate servi la motivarea respingerii excepției formulate de Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti, ci, dimpotriva, poate servi la motivarea admiterii acesteia.

[(I.3.b)] Decizia nr. 158 din 3 iunie 1997 și Decizia nr. 441 din 13 noiembrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 22 decembrie 1997 și, respectiv, nr. 343 din 5 decembrie 1997, nu pot sprijini nici ele motivarea respingerii excepției ridicate de Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti pe temeiul art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992. Într-adevăr, aceste doua decizii au respins, pe drept cuvânt, solicitarea adresată Curții Constituționale prin intermediul excepției de neconstituționalitate de a constata, în mod direct, împrejurarea ca anumite hotărâri judecătorești ce fuseseră atacate prin recurs în anulare ramasesera definitive înainte de intrarea în vigoare a reglementării noii cai extraordinare de atac a recursului în anulare (reglementare care, conform sustinerii autorilor excepțiilor, nu s-ar fi putut aplica, datorită principiului neretroactivitatii legii, acelor hotărâri judecătorești rămase definitive sub imperiul legii anterioare). Se poate constata, din nou, ca prin aceasta jurisprudenta anterioară a Curții Constituționale s-a statuat în situații diferite în raport cu situația care face obiectul prezentei cauze, în care - spre deosebire de cele doua dosare din anul 1997 - excepția de neconstituționalitate nu cuprinde solicitarea efectuării, direct de către Curtea Constituțională, a unor verificări asupra situației de fapt.

*

* *

Fața de considerentele de mai sus, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti, în conformitate cu dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992.

(II) Examinarea fondului acestei excepții de neconstituționalitate determina concluzia ca, pentru motivele care vor fi înfățișate în cele ce urmează, excepția este intemeiata, în măsura în care, în fapt, Societatea Comercială "Vega" - S.A. nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A. (situație de fapt a carei stabilire este, desigur, de atributul exclusiv al instanțelor judecătorești competente, potrivit legii, să soluționeze litigiul de contencios administrativ dintre Societatea Comercială "Vega" - S.A. și Guvernul României.

(II.1) Societatea Comercială "Vega" - S.A. este persoana juridică de drept privat (iar nu de drept public), chiar dacă, la data emiterii

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , 51% din capitalul acestei societăți comerciale se afla în proprietatea privată a statului. În aceasta calitate, Societatea Comercială "Vega" - S.A. este titulara dreptului de proprietate privată, precum și a altor categorii de drepturi patrimoniale asupra bunurilor ce compun patrimoniul sau, iar statul este doar acționar, prin intermediul Fondului Proprietății de Stat.

Alin. (6) al art. 135 din Constituție, text invocat expres de către autorul excepției, prevede că "Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă", după ce prin alin. (1) al aceluiași articol se dispune ca "Statul ocrotește proprietatea". De asemenea, potrivit art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituție, "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate".

În raport cu aceste dispoziții constituționale și în măsura în care s-ar face dovada (în fața instanțelor judecătorești competente) ca Societatea Comercială "Vega" - S.A. "nu a prelucrat niciodată țiței din import, nu a avut relații contractuale cu fosta Companie Română de Petrol și nu a primit credite în valută de la Banca Română de Comerț Exterior - S.A. (astfel cum sunt rezumate apărările autorului excepției prin încheierea instanței judecătorești ce a sesizat Curtea), prevederile

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

constituie o violare a dreptului de proprietate aparținând persoanei juridice de drept privat care este Societatea Comercială "Vega" - S.A. Într-adevăr, obligarea unei persoane juridice de drept privat ca, utilizând fonduri din patrimoniul propriu, să efectueze plata unei sume de bani către un terț (în speta, Banca Română de Comerț Exterior - S.A.) cu care nu are nici un raport juridic (contractual sau extracontractual) generator de obligații constituie o încălcare a dreptului de proprietate privată (mai precis, a prerogativei dispoziției juridice - jus abutendi) al acelei persoane juridice asupra fondurilor din patrimoniul propriu, utilizate pentru efectuarea acestei plati impuse. Iar atunci când aceasta obligare este dispusă printr-o lege sau printr-o ordonanța ori printr-o ordonanța de urgență, un asemenea act normativ este neconstitutional, contravenind dispozițiilor art. 41 alin. (1) teza întâi și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție.

(II.2) Dispozițiile art. 41 alin. (1) teza întâi și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție sunt opozabile erga omnes, asadar chiar și statului însuși.

O alta interpretare a acestor texte constituționale este inadmisibila, în lumina prevederilor art. 17 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa", iar conform art. 20 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".

De aceea, autorităților publice - inclusiv Parlamentului și Guvernului (precum și, desigur, Curții Constituționale sau altor asemenea autorități) - le este interzis sa violeze proprietatea privată chiar și dacă o asemenea violare ar îmbracă forma unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei ordonanțe de urgență.

(II.3) Societatea Comercială "Vega" - S.A. susține ca "nu a prelucrat niciodată țiței din import, nu a avut relații contractuale cu fosta Companie Română de Petrol și nu a primit credite în valută de la Banca Română de Comerț Exterior - S.A.". Asupra realității acestei sustineri se va pronunța, pe bază de probe, instanța judecătorească (iar nu Curtea Constituțională), după repunerea cauzei pe rol.

Dar presupunand ipotetic, pentru necesitățile acestei demonstratii, ca instanța judecătorească ar constata, pe bază de probe, ca susținerea corespunde realității, aceasta va insemna ca Societatea Comercială "Vega" - S.A. a fost "aleasă" în mod arbitrar prin

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

spre a i se impune măsurile respective. Cu alte cuvinte, ar rezultă ca i-ar fi permis statului ca, oricând dorește, în baza liberului sau arbitru, fără nici un control, sa dispună oricărei societăți comerciale măsuri prin care se încalcă dreptul de proprietate privată al acesteia. Mai mult decât atât, s-ar putea chiar imagina ca măsurile impuse Societății Comerciale "Vega" - S.A. prin

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

pot fi luate, la fel de bine, împotriva unei persoane fizice, "aleasă", de asemenea, în baza unor criterii arbitrare. Și toate acestea în condițiile în care, potrivit art. 17 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, "Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".

De aceea în măsura în care Societatea Comercială "Vega" - S.A. nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A., prevederile

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

sunt în contradictie și cu art. 1 alin. (3) din Constituție, text conform căruia, între altele, "România este stat de drept, [...] în care [...] drepturile și libertățile cetățenilor, [...] dreptatea [...] reprezintă valori supreme și sunt garantate".

(III) Este posibila formularea unor eventuale contraargumente față de considerentele cuprinse în secțiunea (II) imediat anterioară. În cele ce urmează se va proceda la analizarea lor.

(III.1) Articolul 135 alin. (6) din Constituție dispune ca proprietatea privată este inviolabilă "în condițiile legii", astfel încât s-ar putea susține ca prin lege (sau prin ordonanța a Guvernului ori prin ordonanța de urgență a Guvernului, acte emise în condiții constituționale) s-ar putea lua asemenea măsuri privitoare la dreptul de proprietate privată. Aceeași eventuala sustinere s-ar putea argumenta și prin invocarea tezei a doua a alin. (1) al art. 41 din Constituție, potrivit căreia conținutul și limitele dreptului de proprietate (publică sau privată) "sunt stabilite prin lege".

O astfel de sustinere ar fi inexactă. Într-adevăr, trebuie observat ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

este, incontestabil, un act individual (chiar dacă se referă la mai mulți subiecti pasivi decât Societatea Comercială "Vega" - S.A., dar fiecare în parte este individualizat, personalizat). Pe de altă parte însă este, de asemenea, incontestabil ca prin termenul lege folosit în art. 41 alin. (1) teza a doua, ca și prin expresia condițiile legii din cuprinsul textului art. 135 alin. (6) trebuie înțelese "un act normativ cu putere de lege" și, respectiv, "condițiile stabilite prin act normativ cu putere de lege", asadar condițiile impuse prin norme juridice cu caracter general și impersonal, aplicabile oricăror subiecte de drept aflate într-o situație identică. Altfel s-ar ajunge la rezultatul inadmisibil ca pentru anumite persoane să fie impuse anumite măsuri care ar fi inaplicabile altor persoane aflate în condiții identice. Cu alte cuvinte, este inadmisibil ca anumiti proprietari să se afle la adapost de restrictii ori impuneri care ar fi, pe de altă parte, obligatorii pentru alți proprietari aflați într-o situație totalmente identică; sau, din nou cu alte cuvinte, este inadmisibil ca o anumită societate comercială concretă să fie obligată a rambursa către o banca un credit de care niciodată nu a beneficiat (sub rezerva ca aceasta situație de fapt ar rezultă indubitabil din probele administrate legal în fața instanțelor judecătorești competente), iar toate celelalte societăți comerciale din țara, aflate într-o situație totalmente identică (adică nebeneficiare ale creditelor acordate de acea banca), sa nu fie supuse acelorași măsuri de restrangere a dreptului lor de proprietate.

De aceea legea, avută în vedere de art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituție, și, respectiv, condițiile legii, la care se referă art. 135 alin. (6) din Constituție, nu pot fi identificate cu prevederile

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , care este "o lege cu caracter individual".

(III.2) Inaplicabilitatea în speta a art. 41 alin. (1) teza întâi și a art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție ar mai putea fi susținută, eventual, și prin recurgerea la dispozițiile art. 49 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav."

Și aceasta eventuala sustinere ar fi însă inexactă, întrucât: a) pentru motivele arătate imediat anterior în cadrul secțiunii (III.1) a acestei opinii separate, "legea" prin care se poate opera o asemenea restrangere trebuie să fie un act normativ, pe când

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

este un act cu caracter individual; b) în speta nu se poate identifica nici una dintre valorile enumerate la alin. (1) al art. 49 ("apărarea siguranței naționale [...]" etc.), singurele în raport cu existenta cărora ar fi admisibilă o restrangere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți (precum dreptul de proprietate privată).

(III.3) S-ar mai putea, eventual, contraargumenta în sensul că în speta dispozițiile art. 41 alin. (1) teza întâi și cele ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, referitoare la protecția dreptului de proprietate privată, ar intră în coliziune cu și ar fi astfel inlaturate de cele ale art. 53 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora: "Orice alte prestații [decât impozitele și taxele] sunt interzise, în afară celor stabilite prin lege în situații excepționale." Cu alte cuvinte, s-ar putea eventual susține ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

este o "lege" care a obligat la "prestațiile" prevăzute la art. 7 (încheierea unor convenții de rambursare a creditelor în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A.) "în situații excepționale".

Și aceasta eventuala sustinere ar fi însă inexactă, întrucât, pentru motivele arătate anterior în cadrul secțiunii (III.1) a acestei opinii separate, "legea" prin care se pot stabili, "în situații excepționale", "orice alte prestații" trebuie să fie un act normativ, pe când

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

este un act cu caracter individual.

(III.4) De asemenea, s-ar mai putea eventual contraargumenta în sensul că în speta dispozițiile art. 41 alin. (1) teza întâi și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, referitoare la protecția dreptului de proprietate privată, ar intră în coliziune cu și ar fi astfel inlaturate de cele ale art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, acestea din urma justificând constituțional emiterea

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 .

Potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, "Statul trebuie să asigure: [...] b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;". Aceasta dispoziție nu este însă pertinenta pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate ce face obiectul prezentei cauze, întrucât: a) prin acceptarea aplicării sale ar insemna să se facă abstractie de împrejurarea ca aceasta sustinere nu este în nici un fel sugerata în punctul de vedere al Guvernului, înaintat Curții Constituționale potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în condițiile în care exista puternice temeiuri spre a presupune ca, dacă ar fi fost vorba realmente despre necesitatea emiterii

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

în vederea "protejării intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară", aceasta necesitate ar fi fost invocată expres în mentionatul punct de vedere al Guvernului; b) chiar și dacă o asemenea invocare s-ar fi făcut (ori dacă s-ar considera ca ea este implicita), generalitatea termenilor utilizați la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție este de natura sa impună prudenta în aplicarea acestui text în modalitatea concretă avută în vedere în cadrul acestei demonstratii; c) acceptarea restrângerii exercițiului dreptului de proprietate prin recurgerea la dispozițiile atât de generale ale art. 134 alin. (2) lit. b) ar lasă camp liber pentru măsuri arbitrare ale statului, care ar putea ocoli cu usurinta, pe aceasta cale indirecta, dispozițiile restrictive ale art. 49 din Constituție; d) în sfârșit, chiar și dacă s-ar trece peste cele trei argumente imediat anterioare, trebuie observat ca, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, "Statul trebuie să asigure [...]" nu numai "protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară", ci și, deopotrivă, "libertatea comerțului"; iar dacă este asa, atunci nu se vede de ce nu ar trebui sa prevaleze ideea ca prin

art. 7 alin. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

(care dispune ca Societatea Comercială "Vega" - S.A. "sa încheie convenții de rambursare a creditelor în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A.") se încalcă libertatea comerțului.

(III.5) Eventuala sustinere a aplicabilitatii în speta a art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție ar putea fi combinata cu argumentarea ca, în definitiv, în momentul emiterii

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , statul detinea 51% din capitalul Societății Comerciale "Vega" - S.A., astfel încât putea impune măsurile economice prevăzute la art. 7 (chiar și peste eventuala voința contrară a titularilor acțiunilor corespunzătoare restului de 49% din capital).

O asemenea eventuala argumentare ar face însă abstractie, în mod nejustificat, de specificul exercitării drepturilor acționarilor în cadrul societăților comerciale. Într-adevăr, titularii de acțiuni în cadrul societăților comerciale nu sunt proprietari (sau coproprietari ori coindivizari) ai acelor societăți comerciale, întrucât dreptul lor poarta asupra acțiunilor, iar acestea le conferă prerogative specifice (cum sunt: dreptul de vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a incasa dividende etc.), care sunt diferite de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul acelor societăți comerciale. În realitate, insesi societățile comerciale (în calitatea lor de persoane juridice de drept privat) sunt titulare ale dreptului de proprietate (sau ale altor categorii de drepturi patrimoniale) asupra bunurilor aflate în patrimoniul lor. De aceea statul care, precum în speta, este acționar majoritar în cadrul unei societăți comerciale are doar posibilitatea ca, prin intermediul imputernicitilor Fondului Proprietății de Stat în cadrul adunării generale a acelei societăți comerciale, sa exercite prerogativele conferite de lege oricărui acționar (de exemplu, sa impună prin vot majoritar încheierea, cu o banca, de convenții de rambursare a unor credite). Desigur, într-o astfel de situație ar fi deopotrivă aplicabile dispozițiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, potrivit cărora: "Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței." Ceea ce înseamnă ca, dacă prin ipoteza, acționarul majoritar ar impune ca societatea comercială sa încheie convenții de rambursare către o banca a unor credite pe care, în realitate, nu le-a primit, ceilalți acționari ar putea cere desființarea acestei decizii a adunării generale de către instanța competența, care va trebui sa analizeze în ce măsura acest act cu titlu gratuit în favoarea băncii este în concordanta cu scopul obținerii de profit, care exista implicit în orice act constitutiv al unei societăți comerciale.

Fața de aceste consideratii rezultă ca dispozițiile

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

nu ar putea fi întemeiate constituțional nici pe ideea exercitării de către stat, ca acționar majoritar, a unor prerogative de proprietar, conform principiilor referitoare la dreptul de proprietate, statuate prin art. 41 și 135 din Constituție.

(III.6) În sfârșit, este posibila invocarea - de această dată sub aspect metodologic - a dispozițiilor tezei a doua a art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora: "[...] Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției." Pe baza acestui text s-ar putea eventual argumenta ca, prin enuntul dispozitivului propus de prezenta opinie separată, se realizează o interpretare a intelesului normativ al prevederilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

și/sau se indica modul în care trebuie aplicate aceste prevederi.

Analizandu-se și acest eventual argument trebuie să se observe ca, prin exigenta legală cuprinsă în teza a doua a art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se interzice Curții Constituționale: a) sa pronunțe decizii care să se adauge la conținutul normativ al unei legi sau ordonanțe, asumându-și astfel rolul de "legiuitor pozitiv"; b) sa pronunțe decizii prin care să controleze modul în care prevederile legale sunt aplicate, în fapt, de către cei cărora le sunt adresate.

Asa fiind, înseamnă că nu se statuează asupra "modului de interpretare a legii" și nici asupra "modului de aplicare a legii", ci se statuează asupra "intelesului contrar Constituției", atunci când Curtea Constituțională - potrivit prezentei opinii separate - ar dispune:

"Prevederile

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

privind regularizarea datoriei fostei Companii Române de Petrol sunt neconstituționale (sub aspectul obligării Societății Comerciale <<Vega>> - S.A. la rambursarea către Banca Română de Comerț Exterior - S.A., conform anexei la ordonanța, a sumei de 101,89 miliarde lei, reprezentând contravaloarea a 14,49 milioane dolari S.U.A., la cursul de 7.032 lei/dolar S.U.A., existent la 30 iunie 1997) în măsura în care Societatea Comercială <<Vega>> - S.A. din Ploiesti nu a beneficiat, direct ori indirect, de credite în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A."

Acest enunt constituie o statuare asupra "intelesului contrar Constituției" al dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , fără a se realiza o interpretare a acestor dispoziții, fără a se realiza un control asupra modului de aplicare a acestora și fără a se adauga la conținutul lor normativ. Într-adevăr, acest enunt identifica o încălcare a unor texte constituționale [art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (1) teza întâi și art. 135 alin. (1) și (6)], lipsind de efecte prevederile

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , dacă ("în măsura în care") ele ar avea înțelesul de a obliga Societatea Comercială "Vega" - S.A. la rambursarea către Banca Română de Comerț Exterior - S.A. a sumei de 101,89 miliarde lei, deși Societatea Comercială "Vega" - S.A. nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A. (împrejurare de fapt asupra căreia, desigur, nu Curtea Constituțională, ci instanțele judecătorești sunt competente sa decidă).

(IV) Curtea Constituțională are nu numai dreptul, dar și obligația de a se pronunța asupra "intelesului contrar Constituției" [conform art. 2 alin. (3) teza finala din Legea nr. 47/1992] al dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , în măsura în care Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A.

(IV.1) S-a subliniat de mai multe ori pe parcursul prezentei opinii separate că nu Curtea Constituțională, ci instanțele judecătorești au competența de a stabili, potrivit legii, dacă este ori nu reală susținerea formulată de Societatea Comercială "Vega" - S.A. în sensul că "nu a prelucrat niciodată țiței din import, nu a avut relații contractuale cu fosta Companie Română de Petrol și nu a primit credite în valută de la Banca Română de Comerț Exterior". Până la sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească nu statuase încă, potrivit legii, asupra conformitatii sau neconformitatii cu realitatea a situației de fapt prezentate de către Societatea Comercială "Vega" - S.A. După repunerea cauzei pe rolul instanței judecătorești și după administrarea probelor, potrivit legii, instanța va putea constata, după caz, fie ca susținerea formulată de Societatea Comercială "Vega" - S.A. nu este reală, fie ca aceasta este reală.

Dacă instanța judecătorească va constata ca susținerea referitoare la situația de fapt nu este reală, este de presupus ca aceasta va decide respingerea acțiunii reclamantei (în măsura în care, desigur, nu ar exista alte motive care să impună totuși admiterea acțiunii - motive care însă exced cadrului analizei de fața).

Cum va trebui însă instanța judecătorească sa procedeze în ipoteza în care, pe baza probelor administrate potrivit legii, ar rezultă ca, în realitate, Societatea Comercială "Vega" - S.A. "nu a prelucrat niciodată țiței din import, nu a avut relații contractuale cu fosta Companie Română de Petrol și nu a primit credite în valută de la Banca Română de Comerț Exterior"? Va putea, în acel moment, instanța judecătorească sa dispună, ea, neaplicarea legii, adică a dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 ? Va putea instanța judecătorească sa decidă ca o dispoziție legală nu se aplică, întrucât acea dispoziție legală încalcă anumite prevederi ale Constituției din 1991? Va putea instanța judecătorească să se substituie atribuțiilor - exclusive - ale Curții Constituționale de "unica autoritate de jurisdicție constituțională" [conform art. 1 alin (1) din Legea nr. 47/1992]? Va putea instanța judecătorească să facă abstractie de dispozițiile art. 123 din Constituție, text potrivit căruia: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii. (2) Judecătorii [...] se supun numai legii"? Răspunsul este, evident, negativ. Instanța judecătorească va fi obligată sa dea curs dispozițiilor legale în vigoare, pertinente pentru soluționarea litigiului, adică să se supună legii, asadar să constate ca "este legal" ca Societatea Comercială "Vega" - S.A. să fie obligată la încheierea unor contracte pentru rambursarea către Banca Română de Comerț Exterior - S.A. a sumei de 101,89 miliarde lei. O hotărâre judecătorească prin care s-ar dispune neaplicarea unei legi în vigoare ar fi nelegală.

(IV.2) Iar dacă este asa, atunci instanța judecătorească sesizată pentru soluționarea litigiului dintre Societatea Comercială "Vega" - S.A. și Guvernul României, după ce va repune cauza pe rol ca urmare a deciziei Curții Constituționale de respingere a prezentei excepții de neconstituționalitate, nici nu ar mai trebui sa paseasca la administrarea probelor pe baza cărora să fie stabilită reală situație de fapt, întrucât: a) dacă din probe va rezultă ca susținerea reclamantei Societatea Comercială "Vega" - S.A. nu corespunde realității, acțiunea va trebui, evident, respinsă (ca neîntemeiată); b) iar dacă, dimpotriva, din probe ar rezultă ca susținerea reclamantei corespunde realității, acțiunea va trebui, de asemenea, respinsă (ca inadmisibila, fiindca este inadmisibil sa ceri sa nu ti se aplice legea). Cu alte cuvinte, decizia Curții Constituționale prin care excepția este respinsă cu motivarea ca în speta soluționarea sa presupune verificarea unor "aspecte privind situația de fapt și justificarea drepturilor subiective ale părților", verificare care intră în competența exclusiva a instanței judecătorești, face inutila desfășurarea oricărei proceduri judecătorești ulterioare, inclusiv a procedurilor pentru care cauza este trimisa la instanța judecătorească de către Curtea Constituțională, fiindca, indiferent de rezultatul acestor proceduri judecătorești referitoare la stabilirea situației de fapt, acțiunea va trebui respinsă.

(IV.3) Cu toate acestea s-ar putea eventual considera, pentru necesitățile demonstratiei de fața, ca o anumită ratiune ar mai exista totuși pentru desfășurarea de către instanța judecătorească a procedurilor de stabilire, pe bază de probe, a situației de fapt. Este vorba despre ratiunea conform căreia, în ipoteza în care din probele administrate ar rezultă ca este reală susținerea reclamantei Societatea Comercială "Vega" - S.A. cu privire la situația de fapt, reclamanta (sau instanța judecătorească din oficiu) ar putea ridica din nou, dar într-o conjunctura diferita, excepția de neconstituționalitate, atâta timp cat, de această dată, este clar că nu s-ar mai pune problema verificării de către însăși Curtea Constituțională a unor "aspecte privind situația de fapt și justificarea drepturilor subiective ale părților", pur și simplu pentru ca aceste verificări au fost deja efectuate. Vor fi aplicabile în acel moment rationamentele expuse mai sus, în cadrul secțiunii (I.2), rationamente care demonstreaza ca, întrucât ar fi absurd ca soluția Curții Constituționale să fie determinata doar de faza procesuala în care excepția a fost ridicată (și anume, anterior sau ulterior realizării probelor privind situația de fapt), înseamnă ca în oricare dintre cele doua situații Curtea Constituțională trebuie să treacă la realizarea operațiunilor juridice pentru care a fost investită, adică sa procedeze la controlarea abstracta a constituționalității dispozițiilor legale ce constituie obiectul excepției. În plus, ar mai insemna ca decizia la care se referă prezenta opinie separată ar avea de fapt semnificatia unei respingeri pentru motivul prematuritatii ridicării excepției, cu consecința prelungirii nejustificate a procesului, în următoarele etape: trimiterea cauzei la instanța judecătorească, în vederea realizării verificărilor de fapt care exced competentei Curții Constituționale; desfășurarea procedurilor judecătorești de realizare a acestor verificări; ridicarea din nou a excepției de neconstituționalitate; soluționarea, abia în aceasta noua conjunctura, a fondului excepției de neconstituționalitate (prin admiterea sau respingerea ei, după caz). Este însă evident ca o asemenea prelungire inutila a procesului nu poate constitui intenția Deciziei nr. 183 din 17 decembrie 1998 a Curții Constituționale, astfel încât exista un motiv suplimentar pentru a concluziona ca aceasta Curte are nu numai dreptul, dar și obligația de a se pronunța asupra "intelesului contrar Constituției" [conform art. 2 alin. (3) teza finala din Legea nr. 47/1992] al dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997 , în măsura în care Societatea Comercială "Vega" - S.A. din Ploiesti nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite în valută acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A.

(V) Deosebirea dintre, pe de o parte, decizia la care se referă prezenta opinie separată și, pe de altă parte, enuntul acestei opinii separate consta în aceea ca, în cazul în care, ipotetic, în urma verificărilor efectuate de către instanța judecătorească pe bază de probe, ar rezultă ca Societatea Comercială "Vega" - S.A. nu a beneficiat, direct sau indirect, de credite acordate de Banca Română de Comerț Exterior - S.A., atunci efectele neconstitutionalitatii

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

[neconstituționalitate demonstrata prin argumentele înfățișate în cadrul secțiunilor (II) și (III) de mai sus] nu ar mai putea fi inlaturate de către instanța judecătorească. Nici o alta autoritate decât Curtea Constituțională nu ar putea inlatura ipotetica violare a dreptului de proprietate privată al reclamantei Societatea Comercială "Vega" - S.A., întrucât numai acestei Curți îi este conferita, prin art. 144 lit. c) din Constituție, puterea de a decide lipsirea de efecte a dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

(altfel decât prin abrogare, adică prin recunoașterea ipoteticei erori de către legiuitorul însuși).

Constituția și Legea nr. 47/1992 au conferit Curții Constituționale puteri pe care aceasta nu trebuie să evite a le exercita.

Constituie o asemenea evitare abandonarea soluționării unui litigiu în competența exclusiva a instanței judecătorești, atunci când soluția litigiului depinde și de caracterul constituțional ori neconstitutional al unei legi pe care nici o instanța judecătorească din România nu are puterile constituționale de a nu o aplica fără a încalcă ea însăși legea și, prin aceasta, în mod indirect, Constituția.

Una dintre menirile oricărei Constituții este aceea de a apara cetățenii acelei tari împotriva abuzurilor statului. Numai Curtea Constituțională poate asigura aceasta apărare atunci când abuzurile statale se realizează prin dispoziții legale.

(VI) Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituție, România este stat de drept. De aceea, considerentele și dispozitivul deciziei la care se referă prezenta opinie separată (rezultat al voinței exprimate prin mecanisme democratice de către majoritatea judecătorilor Curții Constituționale) sunt singurele care produc efecte obligatorii erga omnes, conform art. 145 alin. (2) din Constituție. Atât considerentele, cat și enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertății de exprimare și afirmarea independentei unuia dintre judecătorii Curții Constituționale, fără a produce însă vreun efect juridic în privinta soluționării litigiului aflat pe rolul instanței judecătorești sau în privinta constituționalității prevederilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 72/1997

privind regularizarea datoriei fostei Companii Române de Petrol.