Decizia nr. 205/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8, art. 10 lit. f), art. 21,

art. 26 alin. (1) lit. k) și alin. (2) din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, ale art. 13 și

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și ale

art. 215 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , excepție ridicată de Vasile Astărăstoae în Dosarul nr. 32/45/2012 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.139D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, avocatul Antoniu Obancia, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și pentru partea Agenția Națională de Integritate, directorul Direcției juridice, control, relații publice și comunicare, Ioana Lazăr, cu delegație depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dosarul a avut primul termen de judecată în data de 29 noiembrie 2012, când, la cererea motivată a Agenției Naționale de Integritate, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992

și al art. 156 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea a dispus amânarea judecării cauzei la 11 decembrie 2012. La această dată, în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 12 decembrie 2012, când, având în vedere imposibilitatea constituirii majorității prevăzute de art. 6 și

art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus repunerea cauzelor pe rol pentru data de 12 februarie 2013. La această dată, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 13 februarie 2013 și, ulterior, pentru datele de 28 februarie 2013, 28 martie 2013, 3 aprilie 2013, 4 aprilie 2013 și 18 aprilie 2013, când, în temeiul

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru 29 aprilie 2013.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate având în vedere motivele prezentate, în detaliu, la termenele anterioare.

Reprezentantul Agenției Naționale de Integritate solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, pentru motivele expuse pe larg la termenele anterioare.

Reprezentantul Ministerului Public, menținând concluziile formulate la termenele anterioare, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 32/45/2012, Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8, art. 10 lit. f), art. 21,

art. 26 alin. (1) lit. k) și alin. (2) din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, ale art. 13 și

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și ale

art. 215 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 .

Excepția a fost ridicată de Vasile Astărăstoae într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate cu privire la încălcarea regimului juridic privind incompatibilitățile.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că raportul întocmit de Agenția Națională de Integritate, autoritate administrativă autonomă, plasată în sfera puterii executive, concluzionează existența stării de conflict de interese sau de incompatibilitate în care se află persoana evaluată și se înaintează organelor de urmărire penală sau autorităților care vor aplica sancțiunea disciplinară.

Arată, de asemenea, că raportul se comunică unor autorități publice, fiind astfel ușor de accesat de mass-media, ceea ce atrage oprobriul public și, prin urmare, încălcarea dreptului la viață intimă, familială și privată, precum și a dreptului persoanei la propria imagine. Prejudiciul creat persoanei evaluate prin publicizarea raportului se confruntă cu dificultatea reală de a fi reparat integral, chiar dacă acțiunea în justiție ar duce la anularea raportului.

Totodată, autorul susține că activitatea Agenției Naționale de Integritate este, de fapt, o activitate de înfăptuire a justiției, care nu se încadrează în niciuna dintre jurisdicțiile prevăzute de Constituție. Pe baza unor autointitulate probe, această autoritate adoptă decizia prin care declară persoana evaluată ca fiind în stare de conflict de interese sau de incompatibilitate. Există, astfel, o procedură administrativă, care îmbracă un caracter jurisdicțional, în cadrul căreia, la nivelul aceleiași autorități, se confundă funcția de anchetă și cea de judecată.

În aceste condiții, Agenția Națională de Integritate desfășoară un proces, dobândind caracterul de instanță extraordinară. Posibilitatea contestării în justiție a raportului Agenției Naționale de Integritate nu este o garanție suficientă pentru asigurarea dreptului de acces la justiție și nici nu asigură egalitatea în drepturi a cetățenilor, deoarece o persoană cu privire la care Agenția Națională de Integritate a constatat că este în conflict de interese/incompatibilitate nu mai este egală în drepturi cu o persoană despre care nu s-a întocmit un asemenea raport.

În susținerea argumentelor de neconstituționalitate sunt invocate unele exemple din legislație:

Legea nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, care, în urma constatării neconstituționalității sale, a fost înlocuită cu

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, și

Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici. În aceste cazuri, efectul maxim al actului adoptat de autoritatea publică este acela de sesizare a instanței judecătorești pentru a constata încălcarea legii în cazul cercetat.

De asemenea, autorul susține că prevederile

art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011

sunt neconstituționale, deoarece acestea nu disting între funcțiile de conducere publice și cele private. Astfel, lipsa distincției necesare în cuprinsul sintagmei "funcție de conducere" este contrară scopului instituirii, de către legiuitor, a acestui caz de incompatibilitate și contrazice libera dezvoltare a personalității umane, de vreme ce este interzis cumulul funcției de rector cu absolut orice funcție de conducere.

Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că "excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamant nu ține seama de faptul că", prin mai multe decizii (spre exemplu,

Decizia nr. 1.458 din 9 noiembrie 2010 ,

Decizia nr. 479 din 12 aprilie 2011 ,

Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 ) Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect prevederi ale

Legii nr. 176/2010 , iar prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010

a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Legea nr. 144/2007 . De asemenea, instanța judecătorească subliniază că, prin

deciziile Curții Constituționale nr. 2 din 4 ianuarie 2011

și nr. 1.090 din 14 iulie 2011, s-a constatat caracterul constituțional al prevederilor

art. 215 din Legea nr. 1/2011 .

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care precizează că Agenția Națională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind înființată prin lege organică, în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (3) din Constituție. Având în vedere statutul constituțional al justiției și activitățile administrative desfășurate de Agenție, pe baza unei proceduri administrative stabilite de lege și supuse controlului judecătoresc, apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 124 alin. (2) și art. 126 alin. (1) din Constituție. Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, deoarece nu soluționează cazuri litigioase, nu pronunță hotărâri cu autoritate de lucru judecat, procedura de evaluare neidentificându-se cu principiile care guvernează procedura jurisdicțională.

Totodată, apreciază că este respectat principiul constituțional privind separația puterilor în stat, deoarece raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate poate fi contestat la instanța competentă, conform procedurii prevăzute de lege, acest raport neproducând efecte juridice până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii instanței judecătorești.

Cu privire la obligația depunerii declarațiilor de avere și de interese, consideră că reglementarea criticată, instituită în considerarea necesității de a preveni faptele de corupție în cazul categoriilor de personal individualizate de legiuitor, nu conține dispoziții discriminatorii, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de norma legală. Invocă în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 1.082 din 8 septembrie 2009 .

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere exprimat anterior în Dosarul nr. 1.528D/2011 al Curții Constituționale, prilej cu care a apreciat că prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e) și art. 10, art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19 și

art. 20-26 din Legea nr. 176/2010

sunt neconstituționale în măsura în care mențin soluțiile legislative care au fost constatate, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 , ca fiind în contradicție cu dispozițiile Legii fundamentale.

În ceea ce privește prevederile

art. 8 din Legea nr. 176/2010

și ale art. 13 și

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 , Avocatul Poporului arată că acestea nu contravin dispozițiilor art. 16, art. 21, art. 26, art. 30, art. 124 și art. 126 din Constituție, iar referitor la prevederile

art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 , consideră că acestea sunt constituționale, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 698 din 28 iunie 2012 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepției, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 8, art. 10 lit. f), art. 21,

art. 26 alin. (1) lit. k) și alin. (2) din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, ale art. 13 și

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, precum și ale

art. 215 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.

Prevederile art. 8, art. 10 lit. f), art. 21,

art. 26 alin. (1) lit. k) și alin. (2) din Legea nr. 176/2010

au următorul cuprins:

- Art. 8: "(1) Scopul Agenției este asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice. În îndeplinirea acestui scop, Agenția poate dezvolta relații de colaborare prin încheierea de protocoale cu entități din țară sau din străinătate.

(2) Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenției se desfășoară cu privire la situația averii existente pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice, a conflictelor de interese și a incompatibilităților persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform prevederilor acesteia, care se completează cu dispozițiile actelor normative în vigoare.

(3) Principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea, independența operațională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii.";

- Art. 10 lit. f): "Inspectorii de integritate desfășoară următoarele activități:

[...]

f) întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislației privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităților, precum și, după caz, a legislației disciplinare, contravenționale sau penale";

- Art. 21: "(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situației de fapt;

b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d) concluzii.

(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare.";

- Art. 26 alin. (1) lit. k) și alin. (2): "(1) Agenția va comunică raportul de evaluare, după cum urmează:

[...]

k) pentru celelalte persoane prevăzute de prezenta lege - comisiilor de disciplină, autorității ori instituției competente, care vor aplica o sancțiune disciplinară, potrivit legii.

(2) Sancțiunea disciplinară se dispune și în cazul în care raportul de evaluare al Agenției a fost comunicat și organelor de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 21 alin. (4)."

Prevederile art. 13 și

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007

au următorul cuprins:

- Art. 13: "(1) Se înființează Agenția Națională de Integritate, autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcționează la nivel național, ca structură unică, cu sediul în municipiul București.

(2) Personalul Agenției este format din președintele Agenției, vicepreședintele Agenției, inspectori de integritate, funcționari publici și personal contractual. Președintele Agenției este demnitar cu rang de secretar de stat, vicepreședintele Agenției este demnitar cu rang de subsecretar de stat, iar funcția de inspector de integritate este funcție publică cu statut special.";

- Art. 15 alin. (1): "În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin potrivit legii, Agenția acționează potrivit principiului independenței operaționale."

Referitor la prevederile

art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 , Curtea observă că acestea au fost abrogate prin dispozițiile

art. I pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012

privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 19 decembrie 2012. Cu toate acestea, întrucât prevederile

art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011

au continuat să producă efecte juridice în cauza dedusă judecății instanței de fond, Curtea, în lumina jurisprudenței sale (a se vedea

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a examina constituționalitatea acestor prevederi, care au următorul cuprins: "Persoanele care ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcția de rector pe perioada îndeplinirii mandatului."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, democratic și social, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 26 alin. (1) privind dreptul la viață intimă, familială și privată, art. 30 alin. (6) potrivit căruia "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine", art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 126 privind instanțele judecătorești.

Sunt invocate și dispozițiile art. 8 paragraful 2 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului la viață intimă, familială și privată și a dreptului la propria imagine, Curtea reține că prevederile din

Legea nr. 176/2010

și

Legea nr. 144/2007 , supuse controlului de constituționalitate, reglementează aspecte privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, scopul acestei autorități publice, activitățile desfășurate de inspectorii de integritate, raportul de evaluare și comunicarea acestuia, potrivit legii.

De asemenea, Curtea reține că raportul de evaluare reprezintă un act rezultat din activitatea Agenției Naționale de Integritate, iar comunicarea acestui raport, cuprinzând date referitoare la posibila existență a elementelor de incompatibilitate în cazul persoanei evaluate, către autoritățile publice desemnate prin lege, în vederea dispunerii măsurilor legale, nu este contrară dreptului fundamental invocat, o asemenea măsură fiind inerentă aducerii la îndeplinire a scopului legal al Agenției.

De altfel, Curtea reamintește că dreptul la viață intimă, familială și privată nu este un drept absolut, ci, în anumite condiții, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricții sau ingerințe din partea autorităților (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009). În aceste condiții, Curtea precizează că exercitarea unei funcții sau demnități publice poate implica și anumite constrângeri, firești într-o societate democratică, preocupată de asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și implicată în prevenirea și combaterea corupției.

Așa fiind, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conțin, în sine, norme care să afecteze dispozițiile constituționale și convenționale privind dreptul la viață privată.

Referitor la criticile de neconstituționalitate vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicțional al activității desfășurate de Agenția Națională de Integritate, Curtea constată că acestea au mai fost examinate de instanța de contencios constituțional cu prilejul soluționării unor excepții de neconstituționalitate. Astfel, Curtea a statuat că Agenția desfășoară o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010 (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, și

Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013).

De asemenea, Curtea a mai reținut că funcția jurisdicțională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicție de a spune dreptul, de a soluționa printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective și de a dispune, în condițiile legii, măsuri restrictive. Această funcție se circumscrie activității jurisdicționale propriu-zise care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate și oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, deoarece se realizează și din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate și deoarece în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege (a se vedea

Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).

Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 și

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 , Curtea constată, în acord cu jurisprudența sa, că organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, ca o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcționează la nivel național, ca structură unică, și care acționează potrivit principiului independenței operaționale, nu încalcă dispozițiile constituționale invocate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de acestea, Curtea constată că, raportându-și critica de neconstituționalitate la art. 16 din Constituție, autorul excepției face abstracție de faptul că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât unor situații diferite trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit. Ca atare, având în vedere statutul diferit al persoanelor care ocupă funcții și demnități publice, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, susținută de autorul excepției. Pe de altă parte, prevederile

Legii nr. 176/2010

se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate sub incidența acesteia, astfel încât, și din această perspectivă, Curtea constată că principiul egalității în drepturi este respectat.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 , Curtea constată că normele de lege deduse controlului de constituționalitate reprezintă opțiunea legiuitorului, care a stabilit cu claritate condițiile ce se cer a fi întrunite pentru exercitarea funcției de rector, condiții a căror îndeplinire reprezintă o garanție pentru evitarea atât a ingerințelor de natură să afecteze autonomia universitară, cât și a posibilității de deturnare a actului de educație, fără a afecta libera dezvoltare a personalității umane ca valoare supremă, garantată în statul de drept, democratic și social, potrivit

art. 1 alin. (3) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 698 din 28 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 august 2012).

De altfel, Curtea constată că celelalte critici aduse prevederilor

art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 , vizează, în realitate, aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea legii, ceea ce excedează competenței instanței de contencios constituțional.

În fine, referitor la susținerea de către autorul excepției, prin notele scrise depuse la dosarul Curții Constituționale, a unor noi motive de neconstituționalitate prin raportare la art. 44 alin. (8) din Constituție, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Potrivit jurisprudenței sale, invocarea în susținerea excepției a unor dispoziții constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței judecătorești, contravine art. 10 alin. (2) și

art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 . Astfel, cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței judecătorești (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 848 din 18 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 10 decembrie 2012, și

Decizia nr. 13 din 22 ianuarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Astărăstoae în Dosarul nr. 32/45/2012 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 8, art. 10 lit. f), art. 21,

art. 26 alin. (1) lit. k) și alin. (2) din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, ale art. 13 și

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și ale

art. 215 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2013.