Legea nr. 115/1996

Declarația de avere se face în scris, pe propria răspundere, și cuprinde bunurile proprii, bunurile comune și cele deținute în indiviziune, precum și cele ale copiilor aflați în întreținere, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Declarația de avere se depune în termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcție. În situația funcțiilor eligibile, care presupun validarea, depunerea declarației se face înaintea acesteia.

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care exercită funcțiile prevăzute la art. 2 vor depune declarația de avere.

Președintele României depune declarația de avere la președintele Curții Constituționale.

Președinții Camerelor Parlamentului și primul-ministru depun declarația de avere la Președintele României.

Deputații și senatorii depun declarația de avere la președintele Camerei din care fac parte.

Membrii Guvernului depun declarația de avere la primul-ministru.

Funcționarii publici și persoanele cu funcții de conducere prevăzute la art. 2 depun declarația de avere la autoritatea publică sau, după caz, la persoana care, potrivit Constituției sau legii, a emis actul de numire în funcție.

Consilierii județeni și locali, precum și primării depun declarația de avere la prefecți.

Autoritatea publică sau persoana indreptatita sa primească și sa păstreze declarația de avere va elibera depunatorului o dovadă de primire.

Declarația de avere reprezintă un act personal și irevocabil.

Declarația de avere este confidențială și nu poate fi consultata decît în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Persoanele menționate la art. 2 au obligația ca, la încheierea mandatului sau la încetarea activității, să depună o noua declarație cu privire la averea pe care o dețin la acea data.

Declarația prevăzută la alin. (1) va cuprinde și actele de înstrăinare cu titlu oneros sau gratuit, făcute în timpul exercitării mandatului sau al îndeplinirii funcției, a bunurilor de valoare cuprinse în declarație.

Persoanele prevăzute la art. 4 alin. (5) au obligația sa actualizeze declarația din 4 în 4 ani.

Nedepunerea declarației din motive imputabile, în termen de 15 zile de la încetarea activității, conduce la declanșarea din oficiu a procedurii de control.

Pe lângă fiecare curte de apel va funcționa o comisie de cercetare a averilor, formată din:

- doi judecători de la curtea de apel, desemnați de președintele acesteia, dintre care unul în calitate de președinte;

- un procuror de la parchetul care funcționează pe lângă curtea de apel, desemnat de primul-procuror al acestui parchet.

Președintele și membrii comisiei de cercetare sunt desemnați pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeași perioadă și de către aceleași persoane vor fi desemnați și trei supleanți, care vor înlocui pe titulari în cazul în care aceștia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare.

Comisia de cercetare are un secretar desemnat de președintele curții de apel dintre grefierii acestei instanțe.

Comisia de cercetare va începe acțiunea de control de îndată ce este sesizată cu o cerere de cercetare.

Cererea de cercetare poate fi facuta de către:

a) primul-procuror al parchetului de pe lângă curtea de apel sau conducătorul autorității publice la care a funcționat ori funcționează cel a cărui avere este supusă cercetării;

b) persoanele care ocupa funcțiile sau demnitățile publice prevăzute la art. 2 și cărora li s-au adus imputari publice cu privire la proveniență averii pe care o dețin.

Persoanele prevăzute la alin. (2) lit. a) pot fi sesizate de către orice cetățean care are cunoștința și care furnizează indicii certe ca o persoană dintre cele prevăzute la art. 2 a dobândit bunuri de valoare pe care nu le-ar fi putut dobîndi din veniturile legale realizate de persoanele în cauza sau pe alte cai licite.

Cererile de cercetare se adresează comisiei de cercetare de pe lângă curtea de apel în raza căreia domiciliază persoana a carei avere este supusă controlului.

Sesizările anonime nu pot conduce la declanșarea acțiunii de control al averii.

Actele și lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauza poate lua cunoștința de actele și lucrările dosarului și poate fi asistată de avocat.

Președintele dispune citarea de urgenta, în fața comisiei de cercetare, a persoanei care a făcut cererea de cercetare sau a reprezentantului acesteia, precum și a celui a cărui avere este supusă cercetării și a soțului sau sotiei, după caz, pentru a fi ascultați. Comisia de cercetare poate cita orice persoană care ar putea da relații utile pentru lămurirea provenientei bunurilor celui cercetat și poate solicita autorităților publice sau oricărei alte persoane juridice informații necesare pentru soluționarea cauzei. Cei care, în perioada supusă controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauza vor fi ascultați în mod obligatoriu.

Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei.

Cercetările efectuate de alte persoane decît membrii comisiei de cercetare sunt nule.

Cei citați în fața comisiei de cercetare vor fi ascultați pe rind și vor prezenta dovezile care au stat la baza cererii de cercetare. Persoana a carei avere este supusă cercetării va putea produce în fața comisiei probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisie și, dacă considera necesar, poate depune o declarație în care va arata veniturile realizate și modul dobândirii averii.

Comisia de cercetare poate dispune măsuri asiguratorii prin care să împiedice înstrăinarea bunurilor ce aparțin persoanei a carei avere este supusă controlului, precum și a celor aparținând persoanelor prevăzute la art. 10, dacă din probele administrate rezultă ca aceste măsuri sunt necesare.

Măsura de indisponibilizare poate fi totală sau parțială și poate fi luată și în cazul depozitelor și certificatelor bancare sau C.E.C.

Măsurile prevăzute la alin. (2) încetează la data rămânerii definitive a ordonanței de clasare.

Comisia de cercetare hotărăște cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronuntind o ordonanța motivată, prin care poate dispune:

a) trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a carei avere este supusă controlului, dacă constata, pe baza probelor administrate, ca dobindirea unei cote-părți din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter licit;

b) clasarea cauzei, când constata ca proveniență bunurilor este justificată;

c) suspendarea cercetării și trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni.

Ordonanța de clasare se comunică părților și parchetului de pe lângă curtea de apel, în raza căreia funcționează comisia.

Președintele curții de apel sau președintele secției, primind dosarul, fixează termen de judecată și dispune citarea tuturor părților care au fost chemate la comisia de cercetare. Statul, prin Ministerul Finanțelor, va fi întotdeauna citat în instanța. Participarea procurorului este obligatorie.

Judecătorii și procurorul care au făcut parte din comisia de cercetare nu pot participa la judecata.

Judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în fața comisie de cercetare. La prima zi de înfățișare, părțile pot solicita probe noi și curtea de apel va putea dispune încuviințarea acestora, acordind un nou termen.

Până la soluționarea definitivă a cauzei, instanța de judecată poate dispune indisponibilizarea bunurilor, dacă această măsură nu a fost luată în condițiile art. 13.

Dacă se constată că dobindirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părți nejustificate, fie plata unei sume de bani, egala cu valoarea bunului, stabilită de instanța pe bază de expertiza. În cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanța va stabili și termenul de plată.

Dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni, instanța trimite dosarul la parchetul competent, pentru a analiza dacă este cazul sa pună în mișcare acțiunea penală.

În cazul în care se constată că proveniență bunurilor este justificată, instanța hotărăște închiderea dosarului.

C. Cai de atac

Împotriva ordonanței de clasare a comisie de cercetare, părțile interesate, Ministerul Finanțelor și procurorul pot face recurs la Curtea Suprema de Justiție, în termen de 10 zile de la comunicare.

Ordonanța de trimitere a cauzei spre soluționare instanței nu poate fi atacată cu recurs decît o dată cu sentinta pronunțată asupra fondului.

Cercetarea averii Președintelui României, a deputaților, senatorilor, membrilor Guvernului, secretarului general al Guvernului, conducătorilor organelor centrale numiți de președinte, de Parlament sau de primul-ministrul, a judecătorilor Curții Constituționale, consilierilor de conturi, membrilor Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi și procurorilor financiari de pe lângă aceasta, a magistraților de la Curtea Suprema de Justiție și de la Parchetul General de pe lângă aceasta, precum și de la curțile de apel și de la parchetele de pe lângă acestea, aflați în funcție, se face de către o comisie specială formată din:

- doi judecători de la Curtea Suprema de Justiție, desemnați de președintele acestei curți, dintre care unul în calitate de președinte;

- un procuror din Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, desemnat de procurorul general.

Președintele și membrii comisiei sunt desemnați pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeași perioadă și de către aceleași persoane vor fi desemnați și trei supleanți.

Comisia are un secretar desemnat de președintele Curții Supreme de Justiție dintre magistrații-asistenți.

Cauzele privind persoanele prevăzute la art. 21 alin. (1) se judeca la Curtea Suprema de Justiție, în complet format din trei judecători desemnați de președintele acestei curți.

Recursurile se judeca în complet format din nouă judecători.

Dispozițiile art. 16-20 se aplică în mod corespunzător.

Dispozitivul hotărârii judecătorești, rămasă irevocabilă, prin care se constata proveniență ilicită a unor bunuri, se comunică organului fiscal de la domiciliul persoanei a carei avere a fost cercetata, în vederea executării.

Bunurile confiscate se vor valorifica prin vînzare la licitație, sumele obținute facindu-se venit la bugetul de stat. Prețul de pornire a licitației nu poate fi mai mic decît valoarea bunului, stabilită de instanța pe bază de expertiza.

Vînzarea bunurilor și încasarea debitelor stabilite în condițiile prezentei legi se efectuează de către organele fiscale, în conformitate cu dispozițiile legale referitoare la executarea silită împotriva persoanelor fizice pentru neachitarea creanțelor bănești datorate statului.

Cheltuielile făcute pentru depozitarea, conservarea și valorificarea bunurilor confiscate se scad din sumele obținute din vânzarea acestora.

Procedura de cercetare și de judecare a provenientei bunurilor, începută asupra unei persoane, continua și împotriva moștenitorilor acesteia.

Cercetarea poate fi pornită și direct împotriva moștenitorilor, dar numai în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii. Moștenitorii răspund numai în limita valorii avutului succesoral.

Cererea de cercetare a averii unei persoane, care a deținut o demnitate sau o funcție publică dintre cele prevăzute în prezenta lege, poate fi facuta în termen de cel mult 5 ani de la data încheierii mandatului sau a eliberării din funcție.

Persoana a carei avere a fost declarata, în total sau în parte, nejustificată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, va fi destituita sau revocată, după caz, din funcția pe care o deține.

Deputatul sau senatorul a cărui avere a fost declarata nejustificată, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, este considerat incompatibil.

Fapta aceluia care, în sesizarea adresată persoanelor prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a) și la art. 22 lit. a), face afirmații mincinoase cu privire la caracterul ilicit al provenientei bunurilor unei persoane fizice ce ocupa una dintre funcțiile prevăzute la art. 2, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Producerea ori ticluirea de probe mincinoase cu privire la caracterul ilicit al provenientei bunurilor unei persoane ce ocupa una dintre funcțiile publice prevăzute la art. 2 se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.