Decizia nr. 596/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 și

art. 20 din Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și control și a funcționarilor publici, precum și ale

art. 18 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Petru Ioan Lupșac în Dosarul nr. 393/59/2015 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.399D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde pentru partea Agenția Națională de Integritate, Dragoș Vaida, șef serviciu în cadrul Direcției generale juridice. Lipsesc celelalte părți față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, și a reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, Dragoș Vaida, șef serviciu în cadrul Direcției generale juridice, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 și

art. 58 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării la 12 iulie 2016. La acea dată, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul prevederilor

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor la data de 20 septembrie 2016.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care precizează că, prin activitatea desfășurată, comisia de cercetare a averilor nu poate fi caracterizată drept un organ de jurisdicție. Rolul său este acela ca, în cazul în care identifică o diferență semnificativă între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă, să sesizeze instanța judecătorească.

5. Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Încheierea din 17 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 393/59/2015, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 și

art. 20 din Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și control și a funcționarilor publici, precum și ale

art. 18 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Petru Ioan Lupșac într-o cauză având ca obiect cercetarea dobândirii averii.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că, prin componența comisiei de cercetare a averilor, formată din doi judecători de la curtea de apel, desemnați de președintele acesteia, dintre care unul în calitate de președinte, și un procuror de la parchetul care funcționează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet, se încalcă principiul imparțialității justiției. Astfel, sesizarea instanței de contencios administrativ, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părți din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat este realizată de comisia de cercetare compusă din doi judecători de la aceeași curte de apel, cu alte cuvinte de colegii judecătorului care se va pronunța asupra sesizării. În consecință, atât judecătorii din cadrul comisiei de cercetare a averilor, cât și judecătorul fondului sunt chemați să se pronunțe asupra aceluiași aspect. De asemenea, pentru a nu fi încălcat principiul unicității justiției, este necesar ca judecătorii să nu se afle și în afara și înăuntrul sistemului judiciar, influențând într-o dublă ipostază desfășurarea unei cauze: prin sesizare și prin soluționare. Totodată, ordonanța motivată a comisiei de cercetare a averilor nu este un simplu act de sesizare, ci produce o serie de efecte negative pentru persoana cercetată: aceasta este supusă unei proceduri judiciare îndelungate, îi pot fi indisponibilizate bunurile, expunându-se, în final, unor sancțiuni grave. Din acest punct de vedere, procedura controlului averilor este o procedură penală, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, un judecător este chemat să se pronunțe asupra unei ordonanțe pronunțate de doi judecători. Mai mult, legea folosește aceeași terminologie pentru a desemna operațiunea prin care se pronunță atât comisia de cercetare a averilor, cât și instanța de judecată: constatarea că dobândirea averii este nejustificată. În aceste condiții nu există deosebiri între comisie, ca organ cu activitate jurisdicțională și instanța de judecată.

8. Referitor la dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 115/1996 , autorul excepției susține că acestea sunt în contradicție cu art. 125 alin. (3) din Constituție, deoarece funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, deci și cu cea de membru în comisia de cercetare a averilor.

9. În ceea ce privește dispozițiile

art. 18 din Legea nr. 176/2010 , care definesc noțiunea de "diferență semnificativă", consideră că aceste norme sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate. Astfel, "diferența semnificativă" este diferența mai mare de 10000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă. Termenul "modificări" este imprecis și impropriu pentru scopul reglementării, reprezentând o noțiune care diferă la diverse momente în timp. De asemenea, folosirea în finalul definiției "diferenței semnificative" a pluralului - "durata demnităților și funcțiilor publice" este de natură să introducă o nouă sursă de incertitudine cu privire la modul de calcul. Or, evaluarea averii de către Agenția Națională de Integritate trebuie să respecte principiul "o funcție publică, o evaluare, un raport de evaluare", deoarece legea determină diferența semnificativă de avere de cel mult 10.000 euro raportată la fiecare funcție deținută, și nu la toate funcțiile deținute cumulat.

10. Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Constituționale, comisia de cercetare este un organ intermediar între Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de filtrare din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenției Naționale de Integritate, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonanțe motivate", vor fi trimise fie instanței judecătorești, fie parchetului competent, spre soluționare definitivă. Referitor la prevederile

art. 18 din Legea nr. 176/2010 , instanța judecătorească reține că înțelesul noțiunii de "diferențe semnificative" este deosebit de clar, astfel încât sunt respectate dispozițiile constituționale privind supremația legii și dreptul la un proces echitabil. Susținerile privind neclaritatea termenului "modificări" nu sunt întemeiate, acestea referindu-se la orice schimbări intervenite în averea persoanei cercetate în perioada supusă controlului.

11. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (spre exemplu,

deciziile Curții Constituționale nr. 204 din 29 aprilie 2013 , nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 și nr. 321 din 29 martie 2007), comisia de cercetare a averilor nu îndeplinește o activitate de înfăptuire a justiției, prin acte proprii, cu efecte jurisdicționale specifice. Cu privire la susținerile privind neconstituționalitatea

art. 18 din Legea nr. 176/2010

precizează că norma juridică este clară și precisă, în sensul că acea diferență de minimum 10.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume între averea dobândită pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă reprezintă diferența semnificativă.

13. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 și

art. 20 din Legea nr. 115/1996

și ale

art. 18 din Legea nr. 176/2010

sunt constituționale, sens în care invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 604 din 4 noiembrie 2014 , nr. 307 din 5 iunie 2014 și nr. 321 din 29 martie 2007. De asemenea precizează că prevederile

art. 10 din Legea nr. 115/1996

nu contravin art. 125 alin. (3) din Constituție, deoarece calitatea unui judecător de membru în comisia de cercetare a averilor nu constituie o funcție în sensul dispozițiilor constituționale referitoare la incompatibilitate. În ceea ce privește noțiunea de "diferențe semnificative" cuprinsă în

art. 18 din Legea nr. 176/2010

precizează că aceasta este redactată cu suficientă precizie și claritate pentru a face efectivă protecția instituită de art. 1 alin (5) din Constituție și pentru a permite reglarea conduitei celor interesați, fără a afecta garanțiile constituționale privind dreptul la un proces echitabil.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 și

art. 20 din Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 18 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010.

Prevederile criticate din

Legea nr. 115/1996

au următorul cuprins:

- Art. 10: " (1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcționa o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din:

a) 2 judecători de la curtea de apel, desemnați de președintele acesteia, dintre care unul în calitate de președinte;

b) un procuror de la parchetul care funcționează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet.

(2) Președintele și membrii comisiei de cercetare sunt desemnați pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeași perioadă și de către aceleași persoane vor fi desemnați și 3 supleanți, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceștia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare.

(3) Comisia de cercetare are un secretar, desemnat de președintele curții de apel dintre grefierii acestei instanțe.";

- Art. 10^1: "Comisia de cercetare va începe acțiunea de control de îndată ce este sesizată de Agenția Națională de Integritate cu raportul de evaluare.";

- Art. 10^2: "(1) Actele și lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauză poate lua cunoștință de actele și lucrările dosarului și poate fi asistată de avocat.

(2) Președintele dispune citarea de urgență, în fața comisiei de cercetare, a reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, precum și a persoanei a cărei avere este supusă controlului și a soțului sau soției, după caz, pentru a fi ascultați. Comisia de cercetare poate cita orice persoană care ar putea da relații utile pentru lămurirea provenienței bunurilor persoanei controlate și poate solicita autorităților publice sau oricărei altei persoane juridice informații necesare pentru soluționarea cauzei. Cei care, în perioada supusă controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauză vor fi ascultați în mod obligatoriu.

(3) Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei.

(4) Cercetările efectuate de alte persoane decât membrii comisiei de cercetare sunt nule.";

- Art. 10^3: "Cei citați în fața comisiei de cercetare vor fi ascultați pe rând și vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de evaluare. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în fața comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare și, dacă consideră necesar, poate depune o declarație în care va arăta veniturile realizate și modul de dobândire a averii.";

- Art. 10^4: "(1) Comisia de cercetare hotărăște cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunțând o ordonanță motivată, prin care poate dispune:

a) trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părți din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;

b) clasarea cauzei, când constată că proveniența bunurilor este justificată;

c) suspendarea controlului și trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni.

(2) Ordonanța de clasare se comunică părților și parchetului de pe lângă curtea de apel în raza căreia funcționează comisia de cercetare sau, după caz, parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori organelor fiscale.

(3) Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă:

a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluție contrară;

b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situația prevăzută la alin. (1) lit. c), nu sesizează instanța penală;".

- Art. 15: "Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă: a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluție contrară; b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situația prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. c), nu sesizează instanța penală.";

- Art. 16: "Președintele curții de apel sau președintele secției de contencios administrativ și fiscal, primind dosarul, fixează termen de judecată, potrivit legii, și dispune citarea tuturor părților care au fost chemate la Agenție. Statul, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, va fi întotdeauna citat în instanță. Participarea procurorului și a Agenției Naționale de Integritate este obligatorie.";

- Art. 17: "(1) Judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în fața comisiei de cercetare. La prima zi de înfățișare, părțile pot solicita probe noi și curtea de apel va putea dispune încuviințarea acestora, acordând un nou termen.

(2) Până la soluționarea definitivă a cauzei, instanța de judecată poate dispune indisponibilizarea bunurilor, dacă această măsură nu a fost luată în condițiile art. 13.";

- Art. 18: "(1) Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părți nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanță pe bază de expertiză. În cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanța va stabili și termenul de plată.

(2) Dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni, instanța trimite dosarul la parchetul competent, pentru a analiza dacă este cazul să pună în mișcare acțiunea penală.

(3) În cazul în care se constată că proveniența bunurilor este justificată, instanța hotărăște închiderea dosarului.";

- Art. 20: "Sentințele curții de apel - secția de contencios administrativ și fiscal pot fi atacate cu recurs de părțile interesate, de Agenție și procuror, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal".

Prevederile

art. 18 din Legea nr. 176/2010

au următorul cuprins: "Prin diferențe semnificative, în sensul prezentei legi, se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă".

17. În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 124 alin (2) privind unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției, art. 125 alin. (3) privind incompatibilitatea funcției de judecător și art. 126 privind instanțele judecătorești.

18. De asemenea sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 10, 10^1-10^4 și ale

art. 18 din Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional respingând excepțiile de neconstituționalitate. În acest sens sunt, spre exemplu:

Decizia nr. 604 din 4 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 28 ianuarie 2015,

Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 4 august 2014,

Decizia nr. 414 din 3 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007,

Decizia nr. 321 din 29 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, și

Decizia nr. 599 din 21 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 11 octombrie 2006.

20. Astfel, referitor la comisia de cercetare a averilor, Curtea a reținut, în esență, că aceasta nu este un veritabil organ de jurisdicție, de vreme ce nu "spune dreptul", nu dă un verdict și nu îndeplinește o activitate de înfăptuire a justiției, prin acte proprii cu efecte jurisdicționale specifice. Rolul acestei comisii este de a cerceta cele consemnate de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritate administrativă autonomă care, potrivit

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 , are doar atribuția de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători și un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluționarea cauzei. Curtea a mai arătat că, spre deosebire de actele jurisdicționale - cum sunt hotărârile judecătorești - actele pronunțate de comisia de cercetare a averilor, dacă prin acestea comisia nu dispune clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanța judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de "filtrare", din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenției Naționale de Integritate, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonanțe motivate"- deci însoțite de o argumentare temeinică și legală - vor fi trimise fie instanței judecătorești, fie parchetului competent, spre soluționare definitivă.

21. În ceea ce privește dispozițiile

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 , Curtea a constatat că măsura reglementată de textul legal criticat este executată în urma rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești, adică prin neexercitarea sau după epuizarea căilor de atac, respectiv soluționarea recursului adresat, potrivit

art. 20 din Legea nr. 115/1996 , Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Garanțiile pe care le oferă procedura jurisdicțională (publicitate, oralitate, contradictorialitate, exercitarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil etc.) sunt suficiente pentru a putea considera că măsura dispusă se integrează scopului

Legii nr. 115/1996 , acela de a asigura controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele pronunțate de Curtea Constituțională își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23. Distinct de aceasta, referitor la critica de neconstituționalitate vizând componența comisiei de cercetare a averilor, Curtea constată că prevederile legale criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 125 alin. (3) care instituie incompatibilitatea funcției de judecător cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. Alcătuirea comisiei de cercetare a averilor din doi judecători garantează independența și asigură imparțialitatea activității sale, corectitudinea și obiectivitatea soluției pronunțate în cauză. Totodată, compunerea acestei comisii din judecători nu poate fi caracterizată ca o încălcare a normelor constituționale invocate, având în vedere specificul activității comisiei de cercetare a averilor ca un organ intermediar între Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească. De altfel, Curtea reține că opțiunea legiuitorului pentru implicarea judecătorilor în alte activități, care nu se referă exclusiv la înfăptuirea justiției, rezultă și din alte reglementări, cum sunt, spre exemplu, cele privind componența Biroului Electoral Central și a birourilor electorale de circumscripție, astfel cum rezultă din

Legea nr. 208/2015

privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente,

Legea nr. 33/2007

privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European sau

Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României.

24. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 15-17 și

art. 20 din Legea nr. 115/1996 , Curtea reține că aceste norme instituie reguli procedurale privind soluționarea de către instanța judecătorească a ordonanței motivate prin care comisia de cercetare a dispus trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părți din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat. Astfel, președintele curții de apel sau președintele secției de contencios administrativ și fiscal, primind dosarul, fixează termen de judecată, potrivit legii, și dispune citarea tuturor părților care au fost chemate la Agenție. Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, va fi întotdeauna citat în fața instanței judecătorești. Participarea procurorului și a Agenției Naționale de Integritate este obligatorie. Judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în fața comisiei de cercetare. La prima zi de înfățișare, părțile pot solicita probe noi și curtea de apel va putea dispune încuviințarea acestora, acordând un nou termen. Până la soluționarea definitivă a cauzei, instanța de judecată poate dispune indisponibilizarea bunurilor, dacă această măsură nu a fost luată în condițiile art. 13 din lege.

25. De asemenea, Curtea reține că prevederile

art. 20 din Legea nr. 115/1996

instituie posibilitatea exercitării, de către părțile interesate, de Agenție și procuror, a recursului împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, soluționarea acestuia revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. În aceste condiții, Curtea constată că prevederile de lege criticate oferă părților garanțiile necesare asigurării deplinei exercitări a dreptului la apărare și la un proces echitabil și, prin urmare, critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 21 alin. (3), art. 124 alin (2) și art. 126 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate fi reținută.

26. În final, referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 18 din Legea nr. 176/2010 , care stabilesc înțelesul noțiunii de "diferențe semnificative", formulată în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea constată că normele de lege menționate sunt redactate cu suficientă precizie și claritate, astfel încât destinatarul lor să își poată conforma conduita. Potrivit textului de lege criticat, prin "diferențe semnificative" se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă. În sensul legii, diferențele respective nu ar putea să provină decât din neconcordanța dintre informațiile înscrise în declarațiile de avere completate și depuse la diferite intervale de timp, pe parcursul exercitării funcției, de către persoana verificată. Or, în principiu, aceasta cunoaște exact conținutul declarațiilor sale, astfel că poate să explice mențiunile din cuprinsul acestora. De altfel, din prevederile legii în sensul că inspectorul de integritate are obligația de a invita persoana verificată pentru a prezenta un punct de vedere nu se înțelege că aceasta se limitează la o singură prezentare a persoanei verificate, ci, aflând care sunt informațiile pe care trebuie să le clarifice, aceasta va putea să revină cu date și lămuriri suplimentare. Relevante sub acest aspect sunt, de asemenea, și prevederile

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 , care prevăd că persoana supusă evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informații pe care le consideră necesare, dar și cele ale art. 16 alin. (1) și (2) din aceeași lege, potrivit cărora, pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferențele semnificative, poate fi efectuată o expertiză extrajudiciară, potrivit legii, cu acordul persoanei a cărei avere este supusă evaluării, aceasta având dreptul să își aleagă un expert asistent (a se vedea în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 29 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 11 martie 2013).

27. În plus, Curtea reține că activitatea desfășurată de inspectorii de integritate, modalitatea concretă în care aceștia înțeleg să efectueze activitatea de evaluare a averilor persoanelor care exercită funcții sau demnități publice nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional, eventualele abuzuri sau posibila interpretare ori aplicare incorectă a prevederilor legale corespunzătoare urmând să fie constatate și sancționate de instanța de judecată competentă.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Ioan Lupșac în Dosarul nr. 393/59/2015 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 și

art. 20 din Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și control și a funcționarilor publici, precum și ale

art. 18 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 septembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

*