Decizia nr. 604/2014

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) și (2), art. 8 alin. (1) și (2), art. 10 lit. d), f) și g), art. 13-17 și ale

art. 33 pct. 3 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, precum și ale

art. 18 din Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, excepție ridicată de Robert-Claudiu Rusu și Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 199D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde partea Agenția Națională de Integritate, prin consilier juridic Mihai Alexandru Ionescu, cu delegație depusă la dosar, lipsind autorii excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, cum ar fi

deciziile nr. 663 din 26 iunie 2012 , nr. 207 din 29 aprilie 2013, nr. 210 din 29 aprilie 2013, nr. 311 din 13 iunie 2013 sau nr. 316 din 18 iunie 2013. Prin aceste decizii instanța constituțională a arătat, în esență, că toate procedurile desfășurate în fața Agenției Naționale de Integritate au caracter administrativ, și nu jurisdicțional, așa cum susțin autorii excepției, și că măsura de control al averilor nu afectează garanțiile dreptului de proprietate, deoarece Constituția nu interzice confiscarea averilor dobândite ilicit.

4. Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, solicitând menținerea amplei jurisprudențe a Curții Constituționale în această materie. Față de susținerile autorilor excepției referitoare la răsturnarea sarcinii probei, precizează că, în situația în care Agenția Națională de Integritate constată, prin raportul de evaluare finală, că există diferențe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă, atunci autoritatea sesizează instanța judecătorească competentă. Așadar, este pe deplin aplicabilă așa-numita prezumție a dobândirii ilicite a averii, proba contrară intrând în sarcina persoanei vizate de raportul de evaluare. De altfel, în același sens a decis și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 3 februarie 2005, pronunțată în Cauza Blum împotriva Austriei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 11 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 6.476/2/2012*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) și (2), art. 8 alin. (1) și (2), art. 10 lit. d), f) și g), art. 13-17 și ale

art. 33 pct. 3 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, precum și ale

art. 18 din Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, excepție ridicată de Robert-Claudiu Rusu și Roxana Elena Rusu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea raportului de evaluare a averii întocmit de Agenția Națională de Integritate.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010

Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor prevederi din

Legea nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, stabilind că unele atribuții exercitate de inspectorii de integritate au caracter jurisdicțional. Pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 147 din Constituție, în sensul punerii de acord a textelor legale constatate neconstituționale cu decizia Curții, legiuitorul a dispus, la

art. 33 din Legea nr. 176/2010 , abrogarea acelor prevederi din

Legea nr. 144/2007

declarate a fi contrare Legii fundamentale. Autorii excepției apreciază că, în realitate, acele norme se regăsesc în mare parte în cuprinsul noilor dispoziții ale

Legii nr. 176/2010 , deoarece diferențele de reglementare sunt nesemnificative (înlocuirea sintagmei "verificarea" care denumea activitatea de control cu sintagma "evaluare", fără a afecta atribuțiile de control ale Agenției Naționale de Integritate), procedura specifică activității de evaluare a averilor implicând, în continuare, activități cu caracter jurisdicțional.

7. Astfel, deși potrivit

art. 10^4 din Legea nr. 115/1996 , competența de a sesiza instanța de judecată s-a transferat unei comisii de cercetare constituite la nivelul fiecărei curți de apel, rezultă, din cuprinsul textelor legale criticate, că tot inspectorul de integritate este cel care analizează și decide, prin raportul de evaluare, dacă există diferențe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă. Mai mult, potrivit art. 17 coroborat cu

art. 22 din Legea nr. 176/2010 , rezultă că "raportul de evaluare" este definitiv în sistemul căilor administrative de atac, putând fi contestat direct la instanțele de contencios administrativ, independent de sesizarea Comisiei de cercetare a averilor. Totodată, potrivit

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 , comisia de cercetare este obligată să evalueze rapoartele de evaluare întocmite de inspectorii de integritate, inclusiv sub aspectul propunerilor, și să ia, de urgență și cu precădere, măsurile legale care se impun.

8. În final, comparând atribuțiile și procedura activității de evaluare proprie inspectorilor de integritate față de cele specifice Comisiei de cercetare a averilor, se poate distinge cu ușurință - afirmă autorii excepției - "identitatea de atribuții și mijloace utilizate la nivelul celor două entități în desfășurarea activităților care în fapt și în drept ar trebui să fie distincte". Dispozițiile

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996

autorizează curtea de apel să dispună, în cazul constatării dobândirii nejustificate a unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părți nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului. Deși legea nu mai recunoaște posibilitatea inspectorului de integritate de a solicita direct instanței de judecată competente confiscarea acestei părți sau a bunului determinat, "prevederile

art. 10^4 din Legea nr. 176/2010

strămută această posibilitate către Comisia de cercetare a averilor". Autorii excepției susțin că dispozițiile

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996

"extind măsura confiscării de la bunurile dobândite ilicit și cu privire la bunurile nejustificate, încălcând în continuare prevederile art. 44 alin. (8) și (9) din Constituție". Or, Curtea Constituțională a constatat, prin

deciziile nr. 415 din 14 aprilie 2010

și nr. 453 din 16 aprilie 2008, că măsura confiscării unor bunuri constituie o excepție de la principiul constituțional, consfințit de art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, potrivit căruia caracterul licit al dobândirii bunurilor se prezumă. Totodată, dispozițiile

Legii nr. 176/2010

prevăd că, în absența unei hotărâri judecătorești care să dispună confiscarea averii, tot persoana cercetată este cea supusă sarcinii contraprobei, ceea ce încalcă și prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție.

9. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, invocând argumentele reținute de Curtea Constituțională la pronunțarea

deciziilor nr. 321 din 29 martie 2007 , nr.

414 din 3 mai 2007 , nr.

663 din 26 iunie 2012 , nr.

207 din 29 aprilie 2013 , nr.

311 din 13 iunie 2013 , nr.

316 din 18 iunie 2013 .

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele prevederi din

Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010:

- art. 1 alin. (3) referitor la activitatea de evaluare desfășurată de Agenția Națională de Integritate;

- art. 7 alin. (1) și (2) care conțin prevederi referitoare la posibilitatea rectificării declarației de avere și/sau a declarației de interese depuse, la termenele și condițiile corespunzătoare acestor operațiuni;

- art. 8 alin. (1) și (2) - texte ce reglementează scopul și sfera de exercitare a activității de evaluare;

- art. 10 lit. d), f) și g) privind atribuțiile inspectorului de integritate de evaluare, în condițiile legii, a diferențelor semnificative dintre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă, de întocmire a rapoartelor de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislației privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităților, precum și, după caz, a legislației disciplinare, contravenționale sau penale, respectiv de a întocmi rapoarte de evaluare și în cazul în care, în urma evaluării, nu identifică elemente de încălcare a legislației privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităților;

-

art. 13-17 sunt cuprinse în titlul II al Legii nr. 176/2010 , intitulat "Proceduri de asigurare a integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice", capitolul I "Proceduri în fața Agenției Naționale de Integritate", secțiunea 2 "Evaluarea averii".

15. De asemenea, Curtea observă că, în cuprinsul încheierii de sesizare și al motivării scrise a autorilor excepției, sunt indicate, ca obiect al acesteia, și prevederile " art. 33 pct. 3 din Legea nr. 176/2010 ." Curtea constată că în mod eronat a fost înscris în documentele menționate acest articol deoarece, în realitate, este vorba de art. 35 pct. 3 din aceeași lege, prin care sunt introduse

art. 10^1-10^4 în cuprinsul Legii nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996. Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile

art. 62 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază", Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, așadar, și dispozițiile

art. 10^1-10^4 din Legea nr. 115/1996 , texte referitoare la comisia de cercetare a averilor și procedurile specifice activității sale, precum și ale art. 18 din același act normativ, acestea din urmă având următorul conținut:

- Art. 18: "(1) Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părți nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanță pe bază de expertiză. În cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanța va stabili și termenul de plată.

(2) Dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni, instanța trimite dosarul la parchetul competent, pentru a analiza dacă este cazul să pună în mișcare acțiunea penală.

(3) În cazul în care se constată că proveniența bunurilor este justificată, instanța hotărăște închiderea dosarului."

16. În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (4) referitoare la principiile statului de drept și, respectiv, la principiul separației și echilibrului puterilor, ale art. 23 alin. (11) care consacră principiul prezumției de nevinovăție, ale art. 44 alin. (8) și (9) referitoare la prezumția de liceitate a dobândirii bunului și, respectiv, la posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții, numai în condițiile legii, ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți" și ale art. 147 alin. (1)-(3), care reglementează efectele deciziilor Curții Constituționale prin care aceasta constată neconstituționalitatea unor dispoziții din legi și ordonanțe în vigoare, a legilor înainte de promulgare și, respectiv, a unui tratat sau acord internațional.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege ce constituie obiectul acesteia au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare.

18. Astfel, în ceea ce privește dispozițiile criticate cuprinse în

Legea nr. 176/2010 , Curtea remarcă o bogată jurisprudență constituțională, care răspunde unor critici de neconstituționalitate referitoare, în principal, la caracterul pretins jurisdicțional al activității desfășurate de Agenția Națională de Integritate. Exemplificative în acest sens sunt

Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012,

Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013,

Decizia nr. 207 din 29 aprilie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013, sau

Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, prin care Curtea, respingând excepția, a statuat că Agenția Națională de Integritate desfășoară o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010. Pentru aceasta, Curtea a reținut că funcția jurisdicțională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicție de a spune dreptul, de a soluționa printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective și de a dispune, în condițiile legii, măsuri restrictive. Această funcție se circumscrie activității jurisdicționale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate și oralitate. Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, care se realizează inclusiv din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate, fără ca în competența sa să intre soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor legii. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

19. Curtea observă că autorii excepției de față, invocând " art. 35 pct. 3 din Legea nr. 176/2010 " (sau cum eronat este redactat "art. 33 pct. 3"), critică, în realitate, dispozițiile

art. 10^1-10^4 din Legea nr. 115/1996 , introduse prin

art. 35 pct. 3 din Legea nr. 176/2010 . Or, aceste dispoziții au constituit obiectul excepției de neconstituționalitate invocate de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești, excepție soluționată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 4 august 2014. Respingând excepția, Curtea a reiterat, cu acel prilej, cele constatate prin

Decizia nr. 321 din 29 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, reținând, în esență, că comisia de cercetare nu este un veritabil organ de jurisdicție, de vreme ce nu "spune dreptul" (juris dictio), nu dă un verdict și nu îndeplinește o activitate de înfăptuire a justiției, prin acte proprii cu efecte jurisdicționale specifice. Rolul acestei comisii este de a cerceta cele consemnate de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritate administrativă autonomă care, potrivit

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 , are doar atribuția de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători și un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluționarea cauzei: citarea persoanelor în cauză spre a fi audiate, luarea de declarații, solicitarea de informații autorităților publice sau oricărei persoane juridice, efectuarea de cercetări locale sau dispunerea efectuării de expertize. Modalitatea de instrumentare a probatoriului, specifică unei instanțe judecătorești, nu este însă un element suficient pentru a-i atribui comisiei de cercetare caracter jurisdicțional, rolul acesteia fiind, în realitate, acela de garantare suplimentară a imparțialității și contradictorialității sub imperiul cărora trebuie să se desfășoare orice activitate de cercetare, alături de garanția ce decurge din însăși modalitatea de constituire a comisiei de cercetare în sine: doi judecători și un procuror. Curtea a mai arătat că, spre deosebire de actele jurisdicționale - cum sunt hotărârile judecătorești -, actele pronunțate de Comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanța judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de "filtrare", din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenției Naționale de Integritate, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonanțe motivate" - deci însoțite de o argumentare temeinică și legală -, vor fi trimise fie instanței judecătorești, fie parchetului competent, spre soluționare definitivă.

20. Curtea constată că argumentele reținute în jurisprudența sa relevantă, la care a făcut mai sus referire, își mențin valabilitatea, pentru identitate de rațiune, și în cazul excepției de față.

21. În ceea ce privește dispozițiile

art. 18 din Legea nr. 115/1996 , Curtea constată că măsura reglementată de textul legal criticat este executată în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătorești, adică prin neexercitarea sau după epuizarea căilor de atac, respectiv soluționarea irevocabilă a recursului adresat, potrivit

art. 20 din Legea nr. 115/1996 , Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Garanțiile pe care le oferă procedura jurisdicțională (publicitate, oralitate, contradictorialitate, exercitarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil etc.) sunt suficiente pentru a putea considera că măsura dispusă se integrează scopului

Legii nr. 115/1996 . Prin urmare, criticile de neconstituționalitate, astfel cum au fost formulate în prezenta cauză, nu pot fi reținute.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Robert-Claudiu Rusu și Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) și (2), art. 8 alin. (1) și (2), art. 10 lit. d), f) și g) și ale

art. 13-17 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, precum și ale art. art. 10^1-10^4 și ale

art. 18 din Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2014.