Decizia nr. 427/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 10/2008 30 ianuarie 2008 (prevederi anume) privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat…
Are ca temei 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 Codul muncii
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008
privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, excepție ridicată de Dana Pop, Cristina Vlad, Angelo Bulboacă, Ioana Stănescu, Ioan Onac, Rodica Ungur, Ioana Borda, Viorela Ciortea, Irsay Laszlo, Dana Vasilescu, Dan Cosma, Alexandru Georgescu, Komjatzegi Csaba, Stelian Petcu, Radu Roșu și Adriana Bulboacă în Dosarul nr. 11.013/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 386D/2013.
La apelul nominal răspunde avocatul Mihaela Elena Burzo pentru autorii excepției, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia. Astfel, susține că dispozițiile
art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008
sunt în vigoare, iar Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității unor dispoziții similare din
Ordonanța Guvernului nr. 10/2007
prin
Decizia nr. 385/2007 . De asemenea, arată că prin prezenta excepție de neconstituționalitate nu se invocă neconstituționalitatea unei dispoziții din
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 , ci se critică un text dintr-o ordonanță a Guvernului.
Pe de altă parte, avocatul autorilor excepției de neconstituționalitate arată că excepția nu vizează o simplă interpretare a legii, deoarece
art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008
obligă la aplicarea
Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 .
Consideră că dispozițiile criticate contravin art. 41 alin. (2), art. 47 alin. (2), art. 53 și art. 108 alin. (2) din Constituție, deoarece obligă înlocuirea concediului de odihnă cu concediul fără plată, or, potrivit Constituției, orice angajat are dreptul la concediu de odihnă plătit.
Totodată, arată că dispozițiile criticate din
Ordonanța Guvernului nr. 10/2008
au preluat dispozițiile
Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 , în condițiile în care aceasta din urmă a fost adoptată în executarea
privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților, care a fost abrogată prin
- Codul muncii. Or, odată cu abrogarea
Legii nr. 6/1992 , a prelua în textul
Ordonanței Guvernului nr. 10/2008
prevederi din
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
afectează art. 108 alin. (2) din Constituție.
De asemenea, susține că textul de lege criticat restrânge dreptul la concediu de odihnă și afectează dreptul fundamental la muncă, neexistând proporționalitate între această măsură și situația care a determinat-o.
Întrucât
- Codul muncii a permis oricărui angajat să desfășoare activități pe baza mai multor contracte de muncă (chiar și la același angajator), indemnizația pentru concediu trebuie acordată pentru toate contractele de muncă, neexistând rațiunea pentru care legiuitorul să interzică acordarea concediului de odihnă cu plată la funcția cumulantă.
Totodată, dispozițiile de lege criticate contravin și dreptului la pensie, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, deoarece contribuțiile pentru determinarea stagiului de cotizare sunt calculate și în funcție de indemnizațiile pentru concediul de odihnă.
Pentru toate aceste argumente, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 .
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că, dată fiind construcția normei juridice criticate, referirile la
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
sunt inevitabile, iar criticile de neconstituționalitate se transpun asupra acestei hotărâri a Guvernului, dar, totuși, acest lucru nu face ca excepția de neconstituționalitate să fie inadmisibilă.
Pe fond, arată că, din moment ce Ordonanța Guvernului nr. 10 a fost adoptată în anul 2008, este evident că
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 , la care face referire, este încă în vigoare. Această hotărâre a Guvernului a fost atacată pe calea excepției de nelegalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ pronunțându-se asupra legalității sale prin
Decizia nr. 1.044/2010 , prin care a constatat că
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
este conformă atât cu Codul muncii din 2003, cât și cu art. 41 alin. (2) din Constituție. Prin urmare, o dispoziție de lege care declară că
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
este încă în vigoare nu conține nicio prevedere neconstituțională. Cu privire la art. 53 din Constituție, consideră că acesta nu este încălcat prin dispozițiile criticate, deoarece - în cazul cumulului de funcții - atunci când de la funcția de bază angajatul beneficiază de concediu de odihnă plătit, acesta își poate continua activitatea la cel de-al doilea angajator, fără a solicita concediu fără plată. În final, arată că art. 47 din Constituție nu este incident în cauză.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 11.013/117/2012, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008
privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanții Dana Pop, Cristina Vlad, Angelo Bulboacă, Ioana Stănescu, Ioan Onac, Rodica Ungur, Ioana Borda, Viorela Ciortea, Irsay Laszlo, Dana Vasilescu, Dan Cosma, Alexandru Georgescu, Komjatzegi Csaba, Stelian Petcu, Radu Roșu și Adriana Bulboacă într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a Hotărârii din 11 iulie 2012 a Spitalului de Recuperare Cluj și obligarea acestuia la acordarea concediului de odihnă cuvenit și a indemnizației pentru munca desfășurată în spital.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile
art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008
"prin care se mențin ca dispoziții în vigoare prevederile din
art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 " încalcă prevederile constituționale ale art. 41 alin. (2) în ceea ce privește dreptul la concediu de odihnă plătit, ale art. 47 alin. (2) privind formele de asigurări sociale publice sau private, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 108 alin. (2) potrivit cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, în primul rând, pentru faptul că instituie pentru salariatul bugetar care desfășoară munca în condițiile unui cumul de funcții obligația de a accepta ca pentru munca depusă în temeiul unuia dintre aceste contracte de muncă (cel de la funcția cumulată) să beneficieze de repausul de refacere a forței sale de muncă printr-o altă formă de concediu, și anume concediul fără plată. Acest lucru obligă la nesocotirea și încălcarea atât a prevederilor legale referitoare la scopul și sensul concediului de odihnă, cât și al concediului fără plată, acesta din urmă fiind reglementat expres "pentru rezolvarea unor situații personale ale salariaților".
Dispozițiile de lege criticate atrag transformarea concediului de odihnă într-o întrerupere, prin opțiune personală, a activității de muncă. Or, în niciun caz nu poate fi pus semn de egalitate între asigurarea unui drept, mai ales a unui drept fundamental, și situația de întrerupere a activității de muncă, realizată practic prin recurgerea la instituția concediului fără plată în cu totul alt scop decât cel prevăzut de legiuitor.
În al doilea rând, arată că dreptul la concediu de odihnă, drept fundamental înscris în Constituție, este restrâns nu prin lege, cum prevăd dispozițiile art. 53 din Constituție, ci doar printr-un act al Guvernului, respectiv ordonanță.
Mai mult, autorii excepției consideră că li se impune ca, pentru exercitarea muncii prin activitatea de integrare medicală din spital, să renunțe practic cu totul la concediul de odihnă plătit, ca formă de refacere a capacității de muncă, pentru a beneficia doar de un concediu fără plată. În mod vădit, o atare restrângere afectează însăși existența dreptului la concediu de odihnă în substanța sa, constituind în egală măsură și o situație de discriminare față de ceilalți medici salariați ai spitalului cu contracte individuale de muncă.
Cu privire la încălcarea art. 108 alin. (2) din Constituție, arată că la data adoptării
Hotărârii Guvernului nr. 250/1992
s-a avut în vedere punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în
Legea nr. 6/1992 , lege abrogată prin
- Codul muncii. Odată cu abrogarea acestui act normativ, hotărârea Guvernului menționată și-a încetat aplicabilitatea, iar norma de trimitere din cuprinsul
Ordonanței Guvernului nr. 10/2008
nu este de natură a duce la înlăturarea abrogării implicite a acestei hotărâri a Guvernului.
Mai arată că prevederile de lege care au justificat, pe planul dreptului la concediu de odihnă, distincția între funcția de bază și cea desfășurată prin cumul și pentru a căror executare a fost adoptată
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
au fost abrogate. Din această perspectivă, dispozițiile de lege criticate au ca efect o restrângere a exercițiului dreptului la concediu de odihnă, care nu este însă proporțională cu situația care a determinat-o și care aduce atingere însăși existenței acestui drept, ca și altor drepturi fundamentale.
În concret, cadrul legal în vigoare la data adoptării dispozițiilor
art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 , dispoziții ce sunt păstrate ca norme în vigoare prin
art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 , era format din: Codul muncii din 1972, abrogat în prezent de
- Codul muncii;
privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților, abrogată în prezent de
- Codul muncii;
privind cumulul de funcții, abrogată în prezent de
- Codul muncii și care prevedea că persoanele care cumulează mai multe funcții sunt obligate să își aleagă o unitate unde vor avea funcția de bază, care îi achită și celelalte drepturi de personal. Prin urmare, numai această unitate era îndreptățită/obligată să achite/să suporte toate drepturile de personal, precum și toate contribuțiile de asigurări sociale. Salariul astfel obținut nu era corelat și cu alte drepturi din muncă, inclusiv cu alte drepturi patrimoniale și, cu atât mai puțin, cu cele de asigurări sociale și de pensie.
- Codul muncii permite a se face corelarea rațională a drepturilor salariale și a celorlalte drepturi generate de desfășurarea activității prin încheierea mai multor contracte individuale de muncă. Totodată, potrivit art. 39, dreptul la concediul de odihnă anual plătit tuturor salariaților nu poate face obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Totodată, potrivit Codului muncii în vigoare, indemnizația de concediu este media unor drepturi salariale, sensul fiind acela că este vorba despre toate drepturile salariale corespunzătoare categoriei salariu de bază, indemnizații și sporuri cu caracter permanent care sunt obținute pe baza tuturor contractelor individuale de muncă pe care o persoană le-a încheiat.
De asemenea, din corelarea dispozițiilor Codului muncii cu cele ale Codului fiscal reiese că toate drepturile ce sunt recunoscute în raporturile de muncă sunt corelate cu obligațiile de plată a impozitelor și contribuțiilor sociale stabilite de Codul fiscal. Astfel, nu sunt exceptate de la plata acestor contribuții veniturile obținute din munca depusă pentru îndeplinirea funcției considerate cumulate.
În ultimul rând, autorii excepției de neconstituționalitate menționează că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție referitoare la dreptul la pensie, deoarece perioada de concediu de odihnă a oricărui salariat este luată în calcul ca stagiu de cotizare pentru determinarea drepturilor la pensie, pe când durata concediului fără plată este exclusă din stagiul de cotizare la care ar fi îndreptățiți. Totodată, acest lucru atinge dreptul de pensie în substanța sa, deoarece punctajul lunar în vederea stabilirii pensiei se determină prin raportarea câștigului salarial brut lunar/soldei brute lunare sau, după caz, a venitului brut lunar care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă.
Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens
Decizia Curții Constituționale nr. 385/2007 .
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă având în vedere dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . Astfel, dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 10/2008
au fost abrogate în întregime prin prevederile
art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, abrogată la rândul ei prin
art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât în realitate autorii excepției critică menținerea unei soluții legislative reglementate prin
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008
privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 177/2008 , cu următorul cuprins: "Celelalte prevederi din
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare."
Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 177/2008 , cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată, cu excepția art. 23, art. 25 și art. 302, prin
art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, lege-cadru abrogată la rândul ei prin
art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 41 alin. (2) în ceea ce privește dreptul la concediu de odihnă plătit, ale art. 47 alin. (2) privind formele de asigurări sociale publice sau private, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 108 alin. (2) potrivit cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
Autorii excepției de neconstituționalitate critică, pe de-o parte, soluția legislativă potrivit căreia, în cazul cumulului de funcții, salariații au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcția de bază, iar, pe de altă parte, susțin că aceste prevederi cuprinse în
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
ar fi abrogate implicit ca urmare a intrării în vigoare a
- Codul muncii.
Cu privire la prima critică, Curtea reține că, în realitate, prevederile de care sunt nemulțumiți autorii excepției sunt cuprinse în
art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora "Salariații care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcția de bază, cu o normă întreagă, o altă funcție, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcția de bază. Unitatea în care salariații cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate."
Pe de altă parte, autorii excepției susțin că
Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
nu s-ar mai putea aplica, fiind abrogată implicit ca urmare a intrării în vigoare a
- Codul muncii, întrucât s-a schimbat cadrul legislativ care a fost avut în vedere la data adoptării acesteia.
Referitor la această susținere, Curtea constată că autorii excepției invocă o problemă de interpretare și aplicare a normelor care reglementează situația salariaților care cumulează mai multe funcții, în cadrul unor angajatori diferiți.
Or, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 8 septembrie 2000, "interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite. În acest sens, interpretarea este faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. «Oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza "C.R. contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]». Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii."
De altfel, prin
Decizia nr. 1.044 din 25 februarie 2010 , Înalta Curte de Casație și Justiției - Secția de contencios administrativ a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor
art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992
și a constatat că acestea nu contravin prevederilor legale în vigoare în prezent, respectiv celor ale
- Codul muncii, care a abrogat
Legea nr. 6/1992 , și nici celor ale art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală.
Așadar, Curtea constată că aspectele invocate de autorii excepției cu privire la acordarea concediului de odihnă numai la unitatea în care au funcția de bază, în situația salariaților cumularzi, și la aplicarea sau neaplicarea
Hotărârii Guvernului nr. 250/1992
reprezintă probleme de aplicare a legii care nu intră în competența Curții Constituționale, ci în competența instanțelor judecătorești.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008
privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, excepție ridicată de Dana Pop, Cristina Vlad, Angelo Bulboacă, Ioana Stănescu, Ioan Onac, Rodica Ungur, Ioana Borda, Viorela Ciortea, Irsay Laszlo, Dana Vasilescu, Dan Cosma, Alexandru Georgescu, Komjatzegi Csaba, Stelian Petcu, Radu Roșu și Adriana Bulboacă în Dosarul nr. 11.013/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.