Decizia nr. 101/1999

Articolul IV

7. "În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:

- 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;

- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;

- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere.

În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.

În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50% ."

Acest text a mai fost supus controlului de constituționalitate și în cauzele soluționate prin deciziile nr. 157 și nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, și prin Decizia nr. 186 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 5 februarie 1999, decizii prin care Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a statuat ca prevederile

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 12/1995 , sunt constituționale.

Astfel, în legătură cu susținerile potrivit cărora textul criticat contravine dispozițiilor de principiu ale art. 41 și 135 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat ca obligația de repatriere a valutei nu este contrară prevederilor constituționale menționate, întrucât garantarea prin Constituție a proprietății nu justifica, într-o interpretare sistematica a normelor acesteia, utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, cu încălcarea prevederilor legale privind protecția unui interes național, astfel cum este cel al asigurării disponibilităților valutare necesare achitării obligațiilor externe de plată ale economiei. În acest sens este și Decizia Curții Constituționale nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998.

Susținerea potrivit căreia textul criticat contravine principiului libertății comerțului, consacrat în art. 134 din Constituție, a mai fost analizata de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997 și prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, reținându-se ca, în contextul art. 134 din Constituție, obligația de repatriere a valutei nu este contrară economiei de piața și libertății comerțului, ci corespunde indatoririi stabilite de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică și financiară.

Autoarea excepției critica totodată textul art. IV, deoarece contravine principiului proportionalitatii enuntat la art. 49 alin. (2) din Constituție. Curtea Constituțională a reținut însă prin Decizia nr. 186 din 17 decembrie 1998 ca acest principiu nu este aplicabil în cauza, întrucât prevederile constituționale menționate se referă la exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale, care pot fi restrânse numai în condițiile legii. Or, nici unul din aceste drepturi și libertăți fundamentale cuprinse în titlul II, cap. 2 din Constituție nu a fost invocat în susținerea excepției.

Nici critica, potrivit căreia sancțiunea contravențională reglementată în art. IV pct. 7 depășește maximul amenzii penale prevăzute la art. 53 pct. 1 lit. c) din Codul penal pentru infracțiuni, precum și maximul amenzii contravenționale prevăzut la

art. 3 din Legea nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, nu este intemeiata. Prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 9 din 24 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995, s-a stabilit ca, în ceea ce privește modificarea, prin

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , a sistemului de amenzi din sume fixe în cote procentuale, nu exista nici o interdicție constituțională care să limiteze libertatea de opțiune a legiuitorului. Art. 53 pct. 1 lit. c) din Codul penal se aplică exclusiv pentru infracțiuni, iar

art. 3 din Legea nr. 32/1968 , invocat în susținerea neconstitutionalitatii textului criticat, care prevede obligativitatea stabilirii unor sume maxime ale amenzii, se referă numai la contravențiile reglementate prin hotărâri ale Guvernului sau prin acte normative ale autorităților publice locale. Contravențiile prevăzute la

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

nu intră în aceste categorii, ci fac parte din sfera contravențiilor reglementate prin lege, ele având deci un temei legal diferit de cel al contravențiilor din prima categorie.

Deciziile menționate, prin care Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , își mențin valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenței Curții.

Este însă de observat ca

Legea nr. 76 din 17 iulie 1992

privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alineatul ultim din pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , a fost abrogată în întregime prin

art. 11 lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10 din 13 aprilie 1997

cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 151/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997. Dispozițiile din acest act normativ, referitoare la sancțiuni nu au mai fost preluate în noul act normativ. Drept urmare, în cazul depășirii termenului prevăzut la alin. 3 al pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

nu se vor mai putea aplica sancțiunile reglementate de

Legea nr. 76/1992

cu o majorare de 50%, aceasta fiind abrogată.

Autoarea excepției de neconstituționalitate nu se referă expres la acest aspect, ci la întregul punct 7, inclusiv la ultimul alineat, care stabilește o sancțiune prevăzută de un text abrogat. Or, un text de lege care face trimitere la o norma ce nu mai este în vigoare este și el, evident, implicit, abrogat. Aceasta nu este însă o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a legii în timp, a carei rezolvare revine instanței judecătorești sesizate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată și modificată prin

Legea nr. 12/1995 , ridicată de Societatea Comercială "Decoratex" - S.A. din Gheorgheni în Dosarul nr. 1.485/1998 al Judecătoriei Gheorgheni.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 iunie 1999.