Încheierea din 11 februarie 2014

Dosar nr. 4.233/2/2013

Curtea constituită din:

Președinte - Melania Stanciu

Judecător

- Alina Petruța Buculei

Grefier

- Mihaela Lăcătușu

Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanta Asociația pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (A.D.P.F.R.) și de către apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) împotriva Hotărârii arbitrale din 23 aprilie 2013 pronunțate de Completul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în Dosarul nr. 3/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta Asociația pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (A.D.P.F.R.) reprezentată de avocați Gabriela și George Dimofte cu împuternicire avocațială nr. 0084018/2013 și apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) reprezentată de avocat Bîrlog Mihaela Ramona, cu împuternicire avocațială nr. 206855/08.10.2013, și de avocat Andreea Stratulă, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 07.02.2014 apelanta ADPFR a depus un set de înscrisuri, arătând că le-a comunicat apelantei UPFR.

Apărătorii apelantei UPFR depun un set de înscrisuri și comunică un exemplar al acestora apelantei ADPFR.

Apărătorii apelantei ADPFR depun un set de înscrisuri, precum și precizări referitoare la situația marcajelor holografice și comunică un exemplar al acestora apelantei UPFR.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererilor de apel.

Apelanta ADPFR, printr-un apărător, arată că motivele de apel privesc două chestiuni de procedură, respectiv excepția de nelegalitate a Deciziei ORDA care a fost invocată de către UPFR la Completul de arbitraj. Consideră că, în mod greșit, Completul arbitral s-a considerat competent material să se pronunțe la această excepție de nelegalitate a

Deciziei ORDA nr. 250/2011 . Susține că se referă la competența pe care o are Completul de arbitraj, atribuțiile acestuia jurisdicționale fiind stabilite în

Legea nr. 8/1996

și aceștia au clar și strict limitativ prevăzut de lege să stabilească printr-o hotărâre arbitrală metodologiile dintre OGC-uri și să stabilească criteriile de repartizare a remunerației între OGC-uri. Susține că legea spune clar care sunt atribuțiile acestora. Mai mult, avem în Regulamentul Corpului de arbitri de pe lângă ORDA, se precizează în art. 9 că se completează atribuțiile, procedură de arbitraj, cu cele de la procedură civilă, în condițiile în care sunt compatibile în natura procedurii reglementată tot de Legea nr. 8. Totodată, susține că, chiar cu modificările care au fost aduse la

Legea nr. 554/2004 , instanța de judecată este competentă să soluționeze o astfel de excepție de nelegalitate, și nicidecum un complet de arbitraj.

Mai arată că pe baza acestei decizii - 250/2011, remunerațiile între cele două OGC-uri au fost realizate. În prezent au avut loc fluctuații de membri între ADPFR și UPFR, deci practic o reîntoarcere, o rediscutare sau o reapreciere a procentajului stabilit în decizia 250 nu ar face altceva decât să atingă securitatea raporturilor juridice, pentru că, dacă s-ar lua sume de bani din cadrul membrilor ADPFR care sunt cu totul alții decât cei din 2011, aceștia ar fi afectați.

Mai mult, arată faptul că sunt în prezența unui act administrativ care a stabilit o perioadă 2011. În condițiile în care instanța ar admite o astfel de excepție de nelegalitate și ar lăsa să nu se mai producă efecte acestui act administrativ și ar stabili un cu totul alt procent, ar fi în situația în care ar avea două acte, unul administrativ - decizia aceasta ORDA și o hotărâre a instanței de judecată, care practic ar stabili pentru aceeași perioadă 2011 procente diferite, ceea ce este imposibil de pus în executare.

Un alt motiv a fost excepția de inadmisibilitate pe care a invocat-o și care e strâns legată de anul 2011. UPFR-ul la arbitraj a solicitat, printr-o cerere precizatoare, să se stabilească procentele pe anul 2011. Partea pe care o reprezintă a invocat excepția inadmisibilității acestei cereri precizatoare, pe motiv că nu au avut loc negocieri. Așa cum a arătat, există o anumită procedură reglementată de Legea 8, care trebuie parcursă, o procedură obligatorie. Astfel, face o paralelă cu art. 720^1 din vechiul Cod de procedură civilă, unde legea prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, pe care dacă nu o parcurgea, se respingea acțiunea ca inadmisibilă, iar astăzi, cu noile modificări, este vorba de procedura medierii, pe care dacă nu o realizează, la fel, se respinge cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă. Pe același raționament a mers în momentul în care a solicitat respingerea acestei cereri, completări, pe anul 2011, ca inadmisibilă, pe motiv că nu s-a parcurs procedura de negociere pe anul 2011. Nici nu avea cum să aibă loc această negociere, pentru că părțile au avut în vedere această decizie. Susține că nu există o decizie de anulare a deciziei ORDA. Ea astăzi este valabilă și a fost pusă în aplicare.

Referitor la excepția de inadmisibilitate, arată că hotărârea arbitrală admite acest punct de vedere, în sensul că a respins cererea de a se stabili pe 2011 procente, dar în considerente și în dispozitiv o respinge fără să menționeze "ca inadmisibilă". Ca inadmisibilă au considerat că nu este cazul. A fost respinsă probabil ca nefondată. Astfel, arată că acest complet de arbitraj le-a dat câștig de cauză, dar nu ca fiind o excepție de inadmisibilitate, ci pe fondul chestiunii. Într-un fel s-a apropiat de apărarea pe care a făcut-o, numai că, din punctul său de vedere, trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă.

Apelanta-pârâtă, printr-un alt apărător, arată că un alt motiv de apel se referă la modul de stabilire a criteriilor de repartizare și la modul de aplicare a acestora.

Astfel, arată că, în realitate, apelul formulat cu privire la aceste motive se datorează faptului că în hotărârea arbitrală nu se precizează în mod explicit cum se calculează criteriile de repartizare și modalitatea de aplicare a acestor criterii. Atât ADPFR, cât și UPFR au formulat cereri de lămurire a dispozitivului, întrucât ambele organisme aveau puncte diferite de vedere cu privire la punerea în executare a hotărârii arbitrale. Or, deși completul arbitral a admis aproape în proporție de 90% criteriile solicitate de ADPFR, existând aceste neînțelegeri cu privire la modul de punere în executare a acestei hotărâri, partea pe care o reprezintă a solicitat lămurirea dispozitivului; la fel și UPFR. Ambele cereri de lămurire au fost respinse de către completul arbitral și motivele de apel cu privire la acest lucru se referă în principal la explicarea acestor criterii de repartizare și a modalității de aplicare a criteriilor.

În ce privește cel de-al patrulea motiv de apel al ADPFR, precizează că, în mod greșit, completul arbitral a făcut aplicarea criteriului utilizării reale, în sensul că, deși ambele părți au susținut ca surse de difuzare pentru comunicare publică, 3 surse: TV, radio și colecție proprie, completul arbitral, în hotărârea arbitrală, a reținut surse de difuzare: TV, radio și colectare proprie. Schimbând denumirea din colecție proprie, denumire care apare și în cererea de arbitraj ADPFR și în cererea de arbitraj a UPFR, dar și în studiile depuse de ambele organisme la procedura arbitrală, completul arbitral a permis interpretarea echivocă a remunerațiilor aferente acestei surse de difuzare - colectare proprie, astfel că, UPFR, care este organismul colector, a dat o interpretare proprie, în bază căreia a făcut până în acest moment repartizări pentru acea perioadă. Faptul că interpretările sunt diferite rezultă din adresele comunicate între părți în toată această perioadă când fiecare parte își comunică procente calculate în mod diferit. Pe de altă parte, în ceea ce privește sursa TV și sursa radio, completul arbitral a admis ca și criterii de repartizare utilizarea reală a fonogramelor, conform playlisturilor organismelor de televiziune și organismelor de radiodifuziune.

Prin motivul de apel a solicitat, și prin cererea de lămurire, să fie mai explicit, în sensul că criteriul trebuia să se refere la playlisturile tuturor organismelor de televiziune, respectiv la playlisturile tuturor organismelor de radiodifuziune. Nefăcând această precizare tuturor organismelor de radiodifuziune, care se comunică, bineînțeles, în ambiental și în televiziune, organismul colector UPFR face calcule numai raportându-se la un număr limitat de posturi TV și un număr limitat de posturi radio, respectiv 9, 13 sau 26, cum susțin dumnealor în motivele de apel.

Pe de altă parte, în ceea ce privește colectarea proprie, a solicitat, având în vedere studiul realizat de Centrul de studiere a opiniei și pieței, ca această sursă de difuzare în comunicare publică să fie reglementată prin două criterii, și anume: în condițiile în care difuzarea pentru colecție proprie se realizează de pe CD-uri, DVD-uri originale, atunci criteriul de repartizare să fie criteriul hologramelor, conform hologramelor achiziționate de cele două organisme de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Precizează că acest criteriu este folosit și în repartiția internă a UPFR pentru această sursă de colectare, respectiv comunicare publică.

În ceea ce privește unitățile de memorie, și anume: hard diskuri, unități de calculator, laptopuri, memory-stickuri, există reglementată printr-o metodologie separată procedura de emitere a licențelor de reproducere, respectiv metodologia privind reproducerea fonogramelor publicate în scop comercial, destinate exclusiv comunicării publice în scop ambiental și lucrativ, în baza

Deciziei ORDA nr. 192/2007 . Adică, tot ce se difuzează în spațiul public, în comunicare publică ca urmare a reproducerii pe unități de calculator, de memory-stickuri, de hard diskuri se realizează doar în baza unor licențe elaborate conform acestei metodologii. Completul arbitral a reglementat pentru sursa de colecție proprie, a reglementat criteriul de repartizare, criteriul nr. 2 propus de ADPFR, și anume cel referitor la ponderea încasărilor conform licențelor emise de cele două organisme în acest scop.

Ceea ce a solicitat ADPFR și în cererea de lămurire și în motivele de apel este ca acest criteriu să fie explicitat în sensul ca ponderea încasărilor fiecărui OGC să fie avută în vedere conform licențelor emise în baza metodologiei publicate în baza Deciziei ORDA 192/2007, pentru că, dacă nu se face trimitere efectiv la licențele de reproducere emise în baza acestei decizii pentru comunicare publică, organismul colector face interpretări proprii cu privire la aplicarea acestui criteriu și se observă din cererea de lămurire depusă de dumnealor în procedură arbitrală.

De asemenea, a solicitat să se facă trimitere la această metodologie, pentru că în această metodologie, în art. 1, se menționează "utilizatorii persoane fizice autorizate sau juridice care produc fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, în scopul comunicării publice (adică ceea ce este supus judecății dumneavoastră) au obligația să obțină din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme o licență neexclusivă pentru reproducerea fonogramelor în schimbul unei remunerații". Așadar, comunicarea publică legală se poate face doar în baza deținerii unei asemenea licențe de reproducere. În consecință, ponderea încasărilor trebuie să aibă în vedere licențele de reproducere. Despre orice alte încasări care se fac în afara acestui cadru legal, este vorba de o comunicare publică ilegală și, în consecință, de o infracțiune prevăzută de Legea nr. 8 în acest sens, respectiv

art. 140 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 8/1996 . Utilizând aceste criterii de repartizare, se poate observa că, aplicând criteriile ADPFR pentru anul 2012 (și ADPFR a depus în acest sens un calcul), în cazul în care se vor stabili cote procentuale, solicită a se avea în vedere că rezultă pentru ADPFR o cotă de 20,75% pentru anul 2012 și pentru UPFR o cotă de 79,25%. De asemenea, pentru anul 2011, în cazul în care se va admite apelul, solicită instanței să observe că procentul cuvenit ADPFR este de 22,94%, iar procentul cuvenit UPFR este de 76,25%. Dacă se va reține totuși ca și legale criteriile stabilite de completul arbitral, arată că acestea se apropie, ca și procente calculate, de criteriile propuse de ADPFR. Și anume, dacă se vor menține criteriile completului arbitral, pentru anul 2011: ADPFR i se cuvine o cotă de 31,02% din încasări, iar UPFR o cotă de 68,98% din încasări, iar pentru anul 2012, pentru ADPFR o cotă de 27,74% din încasări și pentru UPFR o cotă de 72,26% din încasări.

Un alt motiv de apel s-a referit la faptul că completul arbitral nu a stabilit modalitatea de aplicare a criteriilor. În comunicare publică, așa cum s-a menționat, există trei surse de difuzare: TV, radio și colecție proprie. Or, completul arbitral nu a menționat în ce procent se va calcula cota revenind sursei de difuzare televiziuni, cât la sută din comunicarea publică se face prin televizor, cât la sută se face prin radio, cât la sută se face prin colecție proprie. ADPFR a calculat aceste cote de difuzare și lea depus la dosarul arbitral printr-un studiu realizat de CSOP, din care a rezultat că pentru sursa de difuzare radio se folosește un procent de 28,8%, pentru sursa de difuzare TV se folosește un procent de 22,83%, sursa de difuzare colecție proprie, în proporție de 48,37%. Atât ADPFR, cât și UPFR au solicitat lămuriri în acest sens, cu privire la procentul sursei de difuzare, atât prin cererile de lămurire, cât și prin motive de apel. În încheierea de ședință, ca urmare a cererii de lămurire din 7.05.2013, completul arbitral a respins cele două cereri de lămurire dispozitiv și a motivat că părțile urmează fie să stabilească împreună, fie să recurgă la un studiu comun obiectiv efectuat de un terț agreat de ambele părți, pentru determinarea întinderii proporțiilor remunerațiilor datorate celor două organisme de gestiune colectivă. Or, ADPFR tocmai asta a solicitat completului arbitral, respectiv să analizeze modalitatea și procentele în care se vor avea în vedere fiecare sursă de difuzare pe de o parte, iar pentru perioada viitoare a solicitat să oblige UPFR și ADPFR la realizarea unui studiu anual, referitor numai la sursele de comunicare, respectiv cât e TV, cât este radio, cât este colecție proprie. Același motiv de apel îl are și UPFR-ul, respectiv la proporția în care se vor avea în vedere sursele de comunicare publică.

Un alt motiv de apel se referă la faptul că acest complet arbitral a respins ca premature cererile părților formulate pentru perioada 2013-2014, privind stabilirea de procente de remunerație cuvenite UPFR și ADPFR. Prin ambele cereri de arbitraj, atât UPFR, cât și ADPFR, care au stabilit și cadrul procesual în această procedură, au solicitat reglementarea modalității de repartizare a remunerațiilor pe perioada 2012-2014. Completul arbitral s-a pronunțat numai pe 2012 și a respins ca prematură pronunțarea pe perioada 2013-2014, evident, fără a avea în vedere și fără a indica niciun text legal în acest sens. Or, indică atât prevederile art. 133^2 alin. 3 lit. c, cât și prevederile art. 133^2, 133^4 și

art. 134 alin. 2 lit. d din Legea nr. 8/1996 , conform cărora sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularului de drepturi, proporțional cu utilizarea repertoriului acestuia, în termen de maximum 6 luni de la data colectării. Așadar, având în vedere și textele legale anterior menționate, cât și acest text de lege, UPFR, în calitate de organism colector, trebuie să aibă un cadru legal, care să-i permită repartizarea remunerațiilor către titularii de drepturi și pentru o perioadă ulterioară, respectiv 2013-2014, astfel că, deși s-au colectat remunerațiile din comunicare publică, de exemplu pe 2013, până în prezent UPFR nu a făcut aplicarea acestui text de lege, pentru că completul arbitral nu a înțeles să se pronunțe și pentru perioada următoare. Din acest motiv solicită instanței să se pronunțe și pentru perioada 2013-2014, numai în stabilirea unor criterii de repartizare, și nu a unor cote procentuale, având în vedere că pentru această perioadă există migrări de repertorii, migrări de membri de la un organism la altul; de asemenea, există dosare pe rolul instanțelor cu privire la colectarea remunerațiilor de la utilizatori și de abia după ce se soluționează în timp și nu se pot stabili cote procentuale, motiv pe care l-a avut și UPFR-ul de altfel și cu care a fost de acord.

În ceea ce privește ultimul motiv de apel, acesta se referă la comisionul de colectare stabilit de către completul arbitral, care a hotărât că ADPFR datorează organismului colector cheltuielile reale, cheltuielile de colectare care au fost realizate de către UPFR, într-un procent de maximum 12%. Solicită cenzurarea acestui comision și limitarea acestui procent la 8%, având în vedere, pe de o parte, activitatea care se desfășoară pentru colectarea remunerațiilor din această sursă și arată că atât prin întâmpinare, cât și prin motivele de apel depuse de UPFR se observă că volumul de activitate al acestui departament de colectare se raportează în general la activități de birou, și anume: introducere în baza de date, emitere de notificări, introducerea în baza de date a contractelor, emiterea înștiințărilor de plată, înregistrarea plătitorilor, emiterea notificărilor pentru plată, corespondență electronică și telefonică, adică în majoritate doar activități de birou. Pentru acestea UPFR solicită un procent de 12%, adică aproximativ 15 miliarde din remunerații, ceea ce ni se pare exagerat. Pe de altă parte, văzând și practica instanțelor de judecată de până acum, arată că ar fi cel mai mare comision de colectare acordat unui organism de gestiune colectivă, având în vedere că pe sursa televiziune procentul este de 7%, pe sursa radio procentul este de 7%, pe sursa cablu procentul este de 6%, dar și deciziile ORDA emise pe acest domeniu, respectiv pe comunicare publică în anul 2011 și 2012, în care a limitat cheltuielile de colectare ale UPFR la 5%. Or, 12%, așa cum a stabilit completul arbitral, este mult disproporționat față de cheltuielile reale efectuate de către UPFR. Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere și prevederile

art. 134 alin. 1 lit. b din Legea nr. 8/1996 , care stabilesc faptul că comisionul colectorului unic cumulat cu comisionul de administrare nu poate depăși 15%. Or, dacă s-ar aproba un comision de 12% pentru UPFR ar însemna o reducere a comisionului de administrare aferent ADPFR la doar 3%, ceea ce ar crea părții pe care o reprezintă dificultăți reale de funcționare, Or, legiuitorul din acest motiv a limitat cele două comisioane cumulate la 15%, având în vedere o dată prejudicierea titularilor de drepturi și, pe de altă parte, posibilitatea de funcționare a organismului de gestiune colectivă. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului.

Apelanta ADPFR, printr-un alt apărător, în concluzie, susține că hotărârea arbitrală, în proporție de 90%, este legală și temeinică. Ceea ce a atacat prin acest apel se referă numai la chestiuni de nuanță, și anume anumite cuvinte care sunt interpretate diferit de către UPFR și ADPFR. Astfel, criteriile, în proporție de 90%, sunt corect stabilite de completul arbitral. În momentul în care spune "pentru sursele de colectare radio și TV", ADPFR a interpretat radio și a stabilit cum se face la radio, a doua liniuță cum se face la TV. Completul de arbitraj le-a adus pe amândouă la aceeași liniuță. Este vorba despre discuții referitoare la punerea în executare a acestui dispozitiv. Asta a atacat ADPFR, de fapt asta a solicitat și prin lămurirea dispozitivului, iar calea de atac era apelul, prin care să clarifice acest aspect. Deci, pentru sursele de colectare radio și la următorul paragraf pentru sursele de colectare TV, nu amândouă odată. Un alt aspect se referă la playlisturile comunicate de televiziuni și radiouri și a apreciat că este vorba despre playlisturile tuturor radiourilor și TV-urilor; doar cuvântul acesta lipsește din hotărârea arbitrală - tuturor, pentru că, dacă nu se introduce acest cuvânt, UPFR consideră că trebuie doar 10 radiouri sau TV, iar ADPFR consideră că trebuie tuturor. Din punctul său de vedere, în momentul în care nu se distinge într-un dispozitiv dacă sunt 5, 10 sau 100, e clar că ar fi toate. Dar pentru a înlătura orice dubiu de punere în executare, consideră că instanța ar putea să adauge cuvântul tuturor.

Un alt aspect, privitor la criterii, se referă la sursa de colectare proprie și susține că este un cuvânt greșit. ADPFR și UPFR au considerat (și este motiv de apel și pentru ambele părți) că nu este corect cuvântul colectare, ci colecție. Deci este vorba doar de un singur cuvânt, care poate, la fel, să pună în dificultate punerea în executare și un alt cuvânt "conform proporției încasărilor aferente licențelor emise", fără să se spună ce fel de licențe. "Licențe de reproducere" - un alt cuvânt care lipsește. Astfel, completul de arbitraj s-a referit clar la licențe de reproducere, dar, la fel, pentru a nu avea greutăți în punerea în executare, acestea sunt motivele sale de apel. În mod corect s-a respins anul 2011, dar ADPFR, din exces de zel, a solicitat respingerea ca inadmisibilă, iar completul arbitral a respins ca nefondat, iar ca prematur pe 2013 și pe 2014, ani pe care i-a solicitat și UPFR-ul și care, în mod corect, aceleași criterii care s-au stabilit pentru 2012 este corect să fie stabilite și pentru 2013 și 2014. Consideră că, practic, în hotărârea arbitrală sunt doar nuanțe de punere în executare. Solicită admiterea apelului cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea acordă cuvântul apelantei UPFR cu privire la apelul formulat de ADPFR.

Apelanta UPFR, printr-un apărător, cu privire la apelul formulat de ADPFR, solicită respingerea acestuia în parte, menționând cele trei puncte comune ale apelului său și ale apelului ADPFR, și anume cele legate de modalitatea de repartizare de cote procentuale pentru 2011 și 2012, acesta ar fi un punct comun, să se stabilească în mod exact cota procentuală. De asemenea, al doilea punct comun este stabilirea modalității de aplicare a acestor criterii, precum și criteriile de repartizare între cele două OGC-uri, din perioada 2013-2014. Totodată, invocă erorile care sunt foarte importante. În primul rând, solicită instanței să aibă în vedere faptul că ADPFR a luat în considerare ca repertoriu al upfr-ului un număr de 2.953 de fonograme la nivelul anului 2012. Arată faptul că UPFR are repertoriu pentru anul 2012 într-un număr de 4.064.771 de fonograme, iar aceștia au luat în considerare doar 3.861.818 fonograme. Este un număr foarte mare. Arată că este de 5 ori mai mare decât repertoriul lor. Este evident că din moment ce nu au luat 200.000 de fonograme în calcul, din repertoriul UPFR, rezultatul este eronat și nu se poate ca repertorii de acest gen să nu fie luate în considerare. Mai arată că în anul 2011 proporția fonogramelor este realizată greșit, întrucât ADPFR s-a raportat la număr fonograme/membri ADPFR; număr fonograme/UPFR, și nu pentru membri UPFR și nemembri cum ar fi fost corect. De asemenea, sumele din încasările din reproducere pe anul 2011 sunt ambele greșite în situațiile ADPFR. De asemenea, arată că una dintre cele mai importante erori este concernul din televiziune, în care ambele părți suntem de acord că se difuzează fonograme în ambiental. Însă, susține că în toate variantele de calcul, pe cele pe care lea făcut ADPFR, conform hotărârii arbitrale, pe cele pe care le-au făcut conform propriilor criterii și-au alocat din TV 16% ca utilizare a repertoriului ADPFR, în condițiile în care există o hotărâre definitivă și irevocabilă a curții de apel, care prevede o utilizare a repertoriului ADPFR de 2,41% și care se aplică în fiecare an, inclusiv UPFR. Este vorba de Decizia curții de apel 107A/2012. Nu se poate nesocoti în acest mod o hotărâre a curții de apel. Trebuie calculat exact procentul care se cuvine părții pe care o reprezintă. Deci, pentru toate aceste motive, solicită să fie înlăturate toate calculele făcute de ADPFR.

Apelanta ADPFR, având cuvântul în replică, pentru că s-au făcut referiri la calculele făcute de partea pe care o reprezintă, arată că nu a luat în calcul un număr de 200.000 de fonograme în minus din repertoriul UPFR. Susține că prin repertoriile pe care le-a depus la dosar și prin calculul procentelor pe care l-a depus la termenul de judecată de astăzi rezultă clar că s-a avut în vedere tot repertoriul UPFR. Într-adevăr, în momentul arbitrajului, a sesizat UPFR acest lucru, atunci au fost calculate alte cote, iar în cadrul procedurii de apel au fost stabilite alte cote, conform repertoriului integral. Susține că UPFR-ul încearcă să demonstreze faptul că deține membri din Londra sau din alte țări, care oricum trebuiau să le facă repartițiile, pentru că sunt organismul cu cel mai mare număr de membri și colectează și pentru nemembri. În ceea ce privește numărul de holograme, partea adversă a susținut că pentru anul 2011 ADPFR a folosit un alt număr de holograme. Arată că a solicitat în mod special de la ORDA, în cadrul acestui arbitraj, numărul de holograme, care a fost depus de către UPFR la termenul din 14.01.2014 și de către ADPFR la acest termen, iar calculul pe care l-a prezentat ca fiind făcut în baza numărului de holograme raportat a fost comunicat de către ORDA. În ceea ce privește sumele din încasări cu referire la licențele de reproducere, partea adversă susține că ar fi cu TVA sau nu ar fi cu TVA. Dacă ar fi calculate cu TVA, procentul este același, pentru că ar adăuga 24% TVA și pentru ADPFR, 24% și pentru UPFR. Dar, la termenul de astăzi, în acest calcul procentual pe care l-a stabilit, s-a calculat efectiv situația încasărilor, așa cum a fost comunicată de către UPFR, la termenul din 14.01.2014, deci în prezentul apel, de asta sunt și refăcute calculele. În ceea ce privește susținerea părții adverse, în sensul că pentru sursa TV ar trebui să fie avută în vedere, în mod necenzurat, Decizia Curții de Apel București 107/2012, prin care se atribuie 2,41% către ADPFR, arată că este vorba de cu totul altceva. În acea decizie se reglementează sursa TV și s-au avut în vedere playlisturile din anul 2010, pentru că dosarul a fost în 2011, în timp ce atât ADPFR, cât și UPFR au solicitat pentru sursa TV criteriul de repartizare conform playlisturilor TV, ceea ce presupune o analiză și o prelucrare a acestor playlisturi. Dacă UPFR ar fi solicitat ca pentru sursa TV criteriul de repartizare să se facă conform Deciziei 107/2012 a Curții de Apel București, respectiv un procent de 2,41%, ar fi înțeles că acesta era criteriul solicitat de UPFR. Or, UPFR știa foarte bine că ADPFR este într-un alt cadru procesual, cu alte considerente care se au în vedere la calculul surse de difuzare TV și a solicitat exact același criteriu pe care l-am solicitat și noi - prelucrarea playlisturilor TV în funcție de repertoriile gestionate de ambele organisme de gestiune colectivă. Așadar, în mod eronat se încearcă acum a se arunca o umbră de îndoială asupra calculelor făcute de ADPFR pentru a justifica procentul infim pe care UPFR îl susține, respectiv 1% care intră în contradicție cu orice mod de prelucrare. Dar acest procent de 1% a fost calculat raportându-se la cu totul alte criterii de repartizare, nici pe cele pe care le-au susținut UPFR-ul în apelul lor și nici pe cele stabilite de completul arbitral, ci cu totul alte criterii de repartizare.

Apelanta UPFR, printr-un alt apărător, cu privire la felul în care ADPFR a înțeles să își calculeze ponderea de utilizare a propriului repertoriu în playlisturile TV, arată că a avut în vedere faptul că ADPFR nici la acest moment nu înțelege să determine în mod corect ponderea utilizării acestui repertoriu, întrucât elimină, în mod conștient, secundele de muzică utilizate de către televiziuni, dar care nu au fost declarate încă de membri. Deci ei și-au mărit practic, artificial, de la 2,41%, cât a stabilit instanța, la 16% ponderea de utilizare a propriului repertoriu, raportându-se la o bază mai mică de secunde de muzică, raportându-se numai la cele identificate. Prin această modalitate, practic se încalcă dispozițiile

art. 129^1 din Legea nr. 8/1996 , care stabilește dreptul producătorilor de fonograme de a-și revendica remunerația aferentă utilizării propriilor fonograme, chiar dacă acestea nu au fost la un moment dat declarate, dar au fost utilizate, fiindcă se regăsesc în playlisturile TV. Deci nu pot fi înlăturate, fiindcă în acest caz producătorii de fonograme care nu și-au declarat în prezent fonogramele, dar au fost utilizate în playlisturile TV nu pot să își mai ceară remunerațiile cu 3 ani în urmă pentru aceste fonograme utilizate, dar nedeclarate în prezent. Dar în apel a făcut dovada, printr-un set de înscrisuri, a faptului că în mod constant se identifică noi fonograme din listele de fonograme neidentificate, așa cum acestea sunt postate pe site-ul UPFR. Deci, trimestrial, UPFR postează pe site o listă de fonograme neidentificate din playlisturi radio și TV, pe 3 ani în urmă, și în mod constant sunt producători de fonograme care își identifică propriile fonograme utilizate în playlisturile TV și cer bani. De unde ar trebui să dea UPFR aceste sume, dacă proporția de utilizare a repertoriului ar fi raportată numai la secundele identificate în prezent. Deci aceasta este modalitatea prin care ADPFR înțelege să își crească artificial procentul, raportându-se la o bază mai mică și nereală de secunde de muzică utilizate.

Apelanta UPFR, printr-un alt apărător, arată că este evident că calculele depuse pe 14 ianuarie au fost eronate. Astfel care ar fi rațiunea depunerii la termenul de astăzi de calcule refăcute. De asemenea, referitor la calculele depuse astăzi, ADPFR are 16,44, în vreme ce curtea de apel a decis 2,41%. Susține că s-a referit la repertoriul UPFR pe care ADPFR l-a avut în vedere la calcule, tot în 14 ianuarie, și partea adversă a relevat faptul că a considerat un minus de 200.000 de fonograme, nu cele depuse în arbitraj, dar nu se referă la calculele respective, ci la cele depuse acum în apel.

Curtea acordă cuvântul apelantei UPFR pe propriul apel.

Pe propriul apel, apelanta UPFR, printr-un apărător, solicită admiterea apelului, modificarea în parte a Hotărârii arbitrale din data de 23 aprilie 2013, pentru perioada trecută, respectiv pentru 2011 și 2012, să se stabilească cotele procentuale, pentru anul 2011 - ADPFR - 1,26% și UPFR - 98,74% și pentru anul 2012 - ADPFR - 1,10% și UPFR - 98,90%. Pentru perioada viitoare, în măsura în care instanța va considera că este întemeiată și admisibilă și solicitarea părții pe care o reprezintă și a apelantei ADPFR și în situația în care va adopta soluția, ca fiind aceea luată prin Decizia 107A/2012, care prevede un procent, nelimitat în timp, până la noi negocieri între părți. Solicită stabilirea doar de criterii, și nu cote procentuale. Referitor la comision, solicită un cuantum de 14% pentru perioada 2011-2014, în cazul în care se va considera întemeiată susținerea și de fapt admisibilă pentru perioada 2012-2014.

Solicită instanței ca în această analiză să fie avut în vedere atât repertoriul ADPFR, cât și al UPFR-ului așa cum a fost depus în arbitraj la termenul din 10 aprilie 2013 și este vorba despre 54.614 fonograme. Solicită să fie avută în vedere migrarea membrilor, care este foarte bine probată, atât în dosarul de arbitraj, cât și de apel, inclusiv acum în apel a plecat un membru, este vorba despre Electrecord. Mai arată că în dosarul arbitral există două studii depuse de către UPFR ale surselor de utilizare a muzicii în ambiental, pe categorii de utilizatori plătitori, și un studiu depus de ADPFR. În ceea ce privește sursa radio, ce radiouri sunt utilizate în ambiental pentru muzică, studiul UPFR relevă 10 posturi de radio pentru anul 2012. Susținerea părții adverse este că trebuie luate în considerare toate radiourile și solicită instanței să aprecieze dacă se iau în considerare 10 radiouri sau toate radiourile, ca fiind potențial difuzate în ambiental. Precizează că în anul 2012 radiourile se folosesc în ambiental în proporție de 38%, iar conform studiului ADPFR, în proporție de 28%. Deci consideră că procentele sunt asemănătoare, în jur de 35% este utilizată sursa radio în scop ambiental. Astfel, 82% din fonogramele ce fac parte din repertoriul ADPFR sunt manele și folclor. Solicită, de asemenea, să fie avut în vedere faptul că partea pe care o reprezintă colectează în ambiental în proporție de 48% de la supermarketuri și hipermarketuri, magazine (Zara, Bershka, ș.a.m.d.), iar 9,73% avem încasări din hoteluri.

Apelanta ADPFR, printr-un apărător, susține că partea pe care o reprezintă nu difuzează doar manele.

Apelanta UPFR susține că difuzează și alt gen muzical, indicând-o pe Paula Seling, arătând că este singurul alt gen de muzică.

Apelanta ADPFR, printr-un apărător, solicită cenzurarea acestor afirmații.

Apelanta UPFR, printr-un apărător, referitor la colecția proprie, solicită să se stabilească această sursă. Pentru ADPFR în anul 2011 - 1,44%, iar în anul 2012 - 1,37%. Susține că este vorba despre încasări pe o altă metodologie decât cea care face obiectul prezentului dosar și solicită instanței să aibă în vedere că acea metodologie 192/2007 este o metodologie de gestiune facultativă. Din punctul său de vedere, acest criteriu pe care ADPFR îl susține este de natură a induce în eroare instanța de judecată, astfel, aceștia și-au calculat că proporția încasărilor în ceea ce privește ADPFR este 42% pentru 2012 și 46% pentru 2011. În structura încasărilor există unitățile de alimentație publică, unde s-ar putea utiliza acest repertoriu al ADPFR-ului și utilizarea ar fi în proporție de 38% din încasări. Atât înseamnă restaurante, baruri ca încasări din totalul încasărilor UPFR. Dar în niciun caz nu se ajunge la 45% pe criteriul încasărilor. Arată că nu există informații cu privire la achitarea remunerației din ambiental, care face obiectul prezentului dosar. Arată că s-a invocat confidențialitatea în ceea ce privește utilizarea. Solicită respingerea acestui criteriu al încasărilor din licențele de reproducere.

Apelanta UPFR, printr-un alt apărător, referitor la criteriul proporției încasărilor din licențele de reproducere pe care completul arbitral și ADPFR le consideră relevante pentru împărțirea remunerației aferente sursei colecție proprie, arată că acest criteriu nu reflectă în niciun caz proporția utilizării repertoriilor celor două OGC-uri. Și partea adversă a arătat că 45%, cu aproximație, ar reveni ADPFR, potrivit proporției încasărilor din reproducere. Acest lucru nu reflectă utilizarea, întrucât ar fi total contradictorie această utilizare față de utilizarea care rezultă din TV și din radio. Din radio, repertoriul ADPFR este utilizat în proporție de 0,6%, iar în TV cu 2,41% 2,5%. Diferența provine din faptul că, potrivit metodologiei invocate și publicate prin Decizia 192/2007, utilizatorii care vor să își obțină licență de reproducere plătesc o sumă unică și fixă - 1.200 lei plus TVA, care le permite să reproducă oricât din repertoriul fiecărui organism de gestiune colectivă. Astfel, utilizatorul care ia licență de reproducere de la ADPFR poate să reproducă maximum 54.614 fonograme. Iar utilizatorul care ia licență de reproducere de la UPFR poate să reproducă 4.000.000 de piese. Dacă se prezumă că toți utilizatorii care au obținut licență de reproducere de la ADPFR au reprodus tot repertoriul și că toți utilizatorii care au obținut licență de reproducere de la UPFR au reprodus tot repertoriul UPFR și se face proporția acestei reproduceri a fonogramelor, rezultă tot un procent foarte mic, de 2,54%, întrucât trebuie să se raporteze la numărul de fonograme care au fost reproduse și care pot fi reproduse în limita acestei încasări fixe pentru ambele organisme de gestiune colectivă. De aceea, de aici și diferența, foarte mare, între 45% cât solicită ADPFR că i se cuvine din colecția proprie din proporția încasărilor și de fapt utilizarea care reiese din radio și din TV, întrucât proporția încasărilor nu reflectă decât proporția încasărilor, nu reflectă proporția utilizării repertoriilor. De aici și marea eroare și se vede foarte clar, fiindcă există discordanță între utilizări. Nu se poate pretinde că pe radio se utilizează 0,2%, iar utilizatorii care vor să reproducă repertoriul ADPFR și care plătesc comunicare publică îl utilizează în proporție de 45%. Este total eronat, nu poate exista așa ceva.

Apelanta UPFR, printr-un alt apărător, arată că pentru utilizarea publică în ambiental, genul manele se difuzează până în 10%. Totodată, arată că nu poate ADPFR să solicite 18%, 25%, 35%. Arată că repertoriul ADPFR pe acest gen de manele și folclor reprezintă o treime din repertoriul UPFR. În ceea ce privește susținerea ADPFR privind admiterea excepției de nelegalitate, invocă Sentința civilă numărul 6.700/2012 a Curții de Apel București - Secția contencios administrativ și fiscal privind anularea

Deciziei ORDA nr. 21/2012 .

În ceea ce privește comisionul de administrare arată că este în proporție de 20%, nu de 14% (ex.: OMV PETROM). Cu cheltuieli de judecată.

Apelanta ADPFR, printr-un apărător, în replică față de susținerile părții adverse, arată că la hotelul Hilton sau la Bershka sau alte magazine sunt difuzate melodii și din cadrul ADPFR și manelele din repertoriul UPFR-ului. Pentru că și UPFR-ul deține astfel de melodii - manele. Potrivit art. 470 și 471 Cod procedură civilă, unde este specificat, în cererea de apel, care sunt elementele pe care trebuie să le conțină, motive de fapt, de drept și probe și că în termenul de 15 zile se poate face modificarea cererii de apel. La termenul de judecată de astăzi, în cadrul dezbaterilor au avut loc modificări ale cererii de apel. Pe 2013 și 2014 s-a modificat criteriul de repartizare a remunerațiilor între cele două OGC-uri. Solicită respingerea acestui așa-zis motiv de apel. Deci există o lipsă de consecvență în ceea ce îi privește pe aceștia. Mai mult, arată că există cote procentuale care au fost calculate de UPFR, ADPFR. În realitate, completul de arbitraj a fost pus în aceeași situație cum am fost puși de nenumărate ori în arbitraje. Este imposibil ca instanța de judecată și chiar noi ca juriști să facem un calcul exact, la virgulă, al procentelor care se cuvin. Sunt chestiuni de tehnică care pot fi calculate corect și cu precizie, printr-o expertiză tehnică. Dar completul de arbitraj s-a văzut pus în aceeași situație imposibilă, de a stabili un procent, pentru că, chiar dacă ar fi un procent de 30% sau 28%, trebuie să existe un raționament matematic și un calcul la baza acestuia și trebuie să fie făcută o verificare corectă, ceea ce, din punctul său de vedere, este destul de greu.

Apelanta ADPFR, printr-un alt apărător, în ce privește criteriile de repartizare susținute de UPFR, arată că în cadrul arbitrajului s-au solicitat niște criterii, în cadrul cererii de apel acestea au fost modificate și schimbate și în faza dezbaterilor, pentru perioada 2013-2014 s-au solicitat alte criterii. În cererea de arbitraj s-a solicitat pentru sursa radio criteriul utilizării reale a repertoriului ADPFR, astfel cum acesta este reflectat din playlisturile provenite de la organismele de radiodifuziune. În cererea de arbitraj s-a solicitat un alt criteriu, astfel cum este reflectat din playlisturile provenite de la organismele de televiziune, pentru posturile de radio difuzate în locațiile destinate publicului de către utilizatorii plătitori, proporția utilizării repertoriului ADPFR se va face la nivelul fiecărui post de radio prin raportarea numărului de secunde radiodifuzate din repertoriul ADPFR la total secunde de muzică radiodifuzate de postul respectiv. Criteriul este cu totul altul și sunt chestiuni de nuanță. Constatând că acest criteriu pe care l-au solicitat în arbitraj le este defavorabil, au venit direct în apel și au cerut un alt criteriu, prin raportarea repertoriului ADPFR la total secunde din playlisturile radio. Consideră că au făcut acest lucru pentru a nu mai fi obligați să aibă în vedere și repertoriile UPFR și nemembrilor și pentru a introduce în discuție piesele aflate în divergență care nu au fost soluționate niciodată de vreun complet de judecată, remunerații aferente cărora nu se pot împărți decât după ce sunt soluționate de completele de judecată. La sursa TV este aceeași situație. Se schimbă în apel criteriul de repartizare. În ceea ce privește sursa de utilizare colecție proprie, arată că toate principiile avute în vedere de Legea nr. 8 referitor la principiul utilizării reale a repertoriului, prevăzut în art. 127, dar și în art. 134 și susținut și de UPFR cu privire la celelalte două criterii, nu se mai aplică la criteriul nr. 3. Pentru că criteriul la colecție proprie propus de UPFR este criteriul proporției repertoriului, și nu criteriul proporției utilizării repertoriului. UPFR a susținut că au un repertoriu de 4.000.000 de fonograme. Dar în spațiul public nu se difuzează 4.000.000 de fonograme. La radio se difuzează aceleași fonograme zi de zi, la TV aceleași fonograme zi de zi. Efectiv, ADPFR a făcut o analiză a repertoriului activ care a fost depusă la completul arbitral, din care a rezultat că din aceste 4.000.000 de fonograme, fonograme unice care se difuzează o singură dată, respectiv cele care se difuzează efectiv în playlisturile radio și în ambiental sunt 35.993, și nu 4.000.000. Așadar, ar trebui avut în vedere un repertoriu activ, care este mult mai mic decât 4.000.000. 35.000 reprezintă 0,01%. Acesta este repertoriul utilizat, iar dacă ar solicita un alt criteriu decât cel stabilit de completul arbitral și de către ADPFR, ar trebui să fie corecți și să solicite criteriul proporției utilizării repertoriului, și nu a repertoriului, pentru că altfel, evident, repertoriul nostru fiind mai nou, noi înființându-ne în 2006, este de 50.000 de fonograme. Repertoriul UPFR cuprinde muzică internațională: armenească, din țări africane, care nu se difuzează niciodată la noi, din Australia, din America de Sud. Deci, în acest repertoriu au melodii de toate genurile, din toată lumea, care nu se difuzează în România. Or, aplicând 56.000 de fonograme ale ADPFR, cu 4.000.000 de fonograme care sunt pentru tot mapamondul, evident procentul este mic. Efectul este că la acest al treilea criteriu, raportat la sursa de utilizare colecție proprie, ni se coboară cota utilizării reale, de la 45%, așa cum este reflectată în calculul depus conform criteriului completului arbitral și solicitărilor ADPFR, la 0,76%. UPFR, din arbitraj și până acum a folosit aceleași cote, chiar dacă a modificat criteriile, pentru a arată că sunt constanți, ADPFR le-a modificat, pentru că în perioada de arbitraj nu au depus situația licențelor de reproducere și le-a cerut și în apel și s-au opus să le prezinte și abia în data de 14 ianuarie le-au prezentat. Or, în toată această perioadă a solicitat repartizarea remunerațiilor după datele pe care le aveam din darea de seamă UPFR. Ținând cont de datele transmise în 14.01.2013, a recalculat și au rezultat procentele pe care noi le-am prezentat dumneavoastră. În altă ordine de idei, se susține că ADPFR ar avea un procent de 80% din muzica populară și manele. Conform studiului CSOP depus, două treimi din maneliști sunt la UPFR, la ADPFR sunt o treime. Dacă ar fi așa, conform studiului CSOP România, pe genuri muzicale în ambiental este următoarea: 59,54% folclor. Este vorba de 60% acest gen muzical, iar dacă ar fi să se ia în considerare că o treime este la ADPFR, i s-ar cuveni tot 20%, exact cum a solicitat. În altă ordine de idei, Universal, despre care a susținut partea adversă că deține 1.000.000 de fonograme, deține doar 15% din încasări, adică dacă Universal are doar 15% din încasări și are 1.000.000 de fonograme din repertoriu este evident că acest repertoriu nu este folosit. Or, criteriul propus de UPFR în reglementarea colecției proprii este un criteriu nelegal, pentru că el se referă doar la proporția repertoriului, și nu la proporția utilizării repertoriului. În ceea ce privește criteriul propus de noi este cel mai acurat pentru că aceasta se raportează efectiv la reproducerile făcute în scop de comunicare publică. Decizia 192/2007 se referă exact la reproducere în scop de comunicare publică, adică exact la această sursă de colecție proprie. Din acest motiv, cei 5 arbitri, de comun acord, au stabilit că singurul criteriu legal și care reflectă utilizarea reală, și nu un criteriu aleatoriu și arbitrar. Și UPFR susține că acest criteriu al proporției repertoriului pentru sursa colecție proprie așa cum l-a propus nu reflectă de fapt nimic. Or, Legea nr. 8 spune că trebuie să se identifice utilizarea reală. În ceea ce privește studiile la care se face referire de către partea adversă, arată că sunt două studii. Un studiu Dedalus realizat în perioada aprilie 2010, raportat la utilizatorii plătitori din 2009. Or, noi cum putem să împărțim remunerațiile din 2011 sau cum ar dori partea adversă să le împartă, pe bază unui studiu, raportat la utilizatorii din 2009. Susține partea adversă că există un protocol referitor la acest studiu agreat de părți. Nu, doamnă președinte, vă induce în eroare. Precizează că protocolul se referă la necesitatea efectuării unui astfel de studiu. În momentul în care s-a pus problema întrebărilor și categoriilor care vor fi vizate de studiu din 2009, care oricum nu are nicio relevanță în prezentul cadru procesual, atunci ADPFR a spus că este incorect ceea ce face UPFR-ul. Raportat și între cele două studii există întrebări diferite, adică UPFR ar dori să aveți în vedere un studiu din 2009 pentru reglementarea anului 2011, raportat la utilizatori plătitori pe categorii de plăți, și pentru 2012 să aveți în vedere un alt studiu, care este raportat pe categorii conform metodologiei pe comunicare publică. Oricum, categoriile și întrebările sunt diferite. Ce bază de date li s-a pus la dispoziție sau ce bază de date a avut la dispoziție UPFR-ul când a făcut acest studiu pentru anul 2012. Cu ocazia negocierilor a prezentat o situație a utilizatorilor plătitori de 5.100 de utilizatori plătitori, care a fost depusă la dosar. Ulterior, au prezentat completului arbitral o altă situație, de 6.169. Ulterior, la un alt termen, la completul arbitral au prezentat o altă situație și în fața acestei instanțe au susținut cifre diferite cu privire la utilizatorii plătitori. Astfel, dacă studiul Reveal Marketing Research comandat de UPFR a avut în vedere 5.100 de utilizatori, și nu 7.600, este evident că s-au scos din baza de calcul 2.500 de utilizatori, adică o treime, aproape 35% dintre utilizatori nu au fost avuți în vedere de acest studiu. ADPFR-ul a depus un studiu propriu la dosar, un studiu făcut de CSOP, care reflectă doar sursa de difuzare și care este și solicitarea UPFR-ului referitor la un alt motiv de apel, și anume că acest studiu să reflecte doar sursa de difuzare. C

e reflectă studiul UPFR-ului? Se pune întrebarea: ce post de radio urmăriți și se dau 9 posturi. Evident că la o întrebare cu 9 răspunsuri, în condițiile în care sunt 125 de posturi de radio, din care să aleagă, respondenții au răspuns unul din cele 9 posturi. Ce post de radio utilizați în ambiental? Și în acest studiu sunt 13 posturi. La fel, 13 posturi agreate de UPFR, din totalul de 100 posturi TV. Or, dacă răspunsul nu a fost multiplu și deschis, ci a fost un răspuns indicat din 9 posturi de radio, respectiv 13 posturi de radio, cum putem să luăm în considerare un studiu făcut la comandă, plătit de UPFR, într-un cadru extraprocesual, anterior arbitrajului, cu niște date eronate, cu un număr de utilizatori mult mai mic și cu răspunsuri preconfigurate. Criteriile depuse de UPFR au fost schimbate în toate cele trei faze procesuale. Iar în prezent, în dezbatere au susținut că pentru 2013, 2014 să se aibă în vedere ca repartiția să se facă doar în conformitate cu două criterii, și anume: playlisturile TV și playlisturile radio. De parcă, colecția proprie, care și în studiul ADPFR reprezintă 50% din sursa de difuzare comunicare publică și în studiul lor reprezintă 50% din sursa de difuzare comunicare publică, nu ar mai exista în 2013-2014. De asemenea, în ceea ce privește comisionul de colectare și cheltuielile de 14%, arată că în justificarea acestora s-au depus înscrisuri referitoare la cheltuieli de funcționare. UPFR-ul folosește comisionul de colector unic pentru cheltuielile de funcționare ale UPFR, care trebuie să fie suportate din comisionul separat prevăzut de

art. 131 alin. 2 lit. b din Legea nr. 8/1996 , respectiv din comisionul de administrare al propriilor membri, și nicidecum ADPFR nu are de ce să plătească chirii pentru UPFR, nu are de ce să plătească toți angajații UPFR-ului, ci doar cei angajați pentru colectare publică. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea apelului formulat de către UPFR, iar în măsura în care motivele de apel sunt similare cu cele ale ADPFR, admiterea acestuia, așa cum a solicitat și prin apelul propriu.

Apelanta ADPFR, printr-un apărător, arată că s-au agreat companiile, dar nu întrebările. Întrebările nu au fost reglementate în acel protocol.

Curtea reține cauza în pronunțare.

Ambele apelante, prin apărător, solicită amânarea pronunțării cauzei, pentru a depune concluzii scrise.

CURTEA,

având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a dispune amânarea pronunțării cauzei.

DISPUNE:

Amână pronunțarea cauzei la data de 18 februarie 2014.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11 februarie 2014.