Lege · Marea Adunare Națională

Legea nr. 3/1974

privind presa din Republica Socialistă România

abrogat republicat

Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în BULETINUL OFICIAL nr. 3 din 19 ianuarie 1978).

Data actului
28 martie 1974
Emitent
Marea Adunare Națională
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 48 din 1 aprilie 1974
Abrogat
prin Legea nr. 95/2012, 4 iulie 2012
Citat de
12 acte
Citează
2 acte
Ediții
inițial 1 aprilie 1974 · republicat 19 ianuarie 1978
Structură
97 de articole · 44.761 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Abrogat prin 1

  • Legea nr. 95/2012 4 iulie 2012 privind abrogarea Legii presei din Republica Socialistă România nr. 3/1974

abroga-mentiune 1

  • Legea nr. 95/2012 4 iulie 2012 privind abrogarea Legii presei din Republica Socialistă România nr. 3/1974

Decizii de neconstituționalitate 4

  • Decizia nr. 394/1997 16 octombrie 1997 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii presei nr. 3/1974
  • Decizia nr. 177/2000 26 septembrie 2000 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii presei nr. 3/1974
  • Decizia nr. 178/2000 26 septembrie 2000 (prevederi anume) privind excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69, 70 și 77 din Legea pr…
  • Decizia nr. 179/2000 26 septembrie 2000 (prevederi anume) privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69, 70 și 77 din Legea pres…

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

În Republica Socialistă România presa îndeplinește o înaltă misiune social-politica, slujind, prin întreaga sa activitate, cauza poporului, interesele supreme ale națiunii socialiste.

Presa are menirea sa militeze permanent pentru traducerea în viața a politicii Partidului Comunist Roman, a inaltelor principii ale eticii și echității socialiste, sa promoveze neabatut progresul, ideile înaintate în toate domeniile vieții și activității sociale.

Tribuna a opiniei publice, presa exprima conceptia clasei muncitoare - clasa conducatoare a societății românești -, nazuintele întregului popor, difuzează în mase ideile și initiativele valoroase, contribuie prin întreaga sa activitate la faurirea societății socialiste multilateral dezvoltate.

Articolul 2

Presa își desfășoară activitatea sub conducerea Partidului Comunist Roman - forta politica conducatoare a întregii societăți din Republica Socialistă România.

Articolul 3

Libertatea presei constituie un drept fundamental consfintit prin Constituție. Tuturor cetățenilor le este garantat dreptul și le sînt asigurate condițiile de a-și exprima prin presa opiniile în problemele de interes general și cu caracter public, de a fi informati asupra evenimentelor din viața interna și internationala.

Articolul 4

În deplina concordanta cu politica partidului și statului de asigurare a unei reale egalitati între toți cetățenii tarii, oamenilor muncii din rindul naționalitatilor conlocuitoare le sînt create condiții de informare și exprimare a opiniilor și prin organe de presa în limba maternă.

Articolul 5

Prin presa, în sensul prezentei legi, se înțelege activitatea de informare publică realizată prin orice forme de imprimare, înregistrare, transmitere și comunicare, materializata în:

a) ziare, reviste, buletine periodice;

b) emisiuni de radio și televiziune cu caracter de informare curenta și de publicistica specifică radio-televiziunii;

c) jurnale cinematografice de actualitati, filme de informare și documentare curenta;

d) orice alte asemenea forme de imprimare sau înregistrare grafica, fonica ori vizuala, destinate și folosite ca mijloc de exprimare și informare publică de masa.

În sensul prezentei legi, mijloacele de informare publică prevăzute în alineatul precedent se numesc organe de presa.

Articolul 6

Profesiunea de ziarist este recunoscută și ocrotită în baza prezentei legi.

Capitolul 2 Funcțiile social-politice ale presei

Articolul 7

În Republica Socialistă România presa exercita un rol activ în cunoașterea de către mase a politicii interne și externe a Partidului Comunist Roman, militează pentru transpunerea în viața a programului de faurire a societății socialiste multilateral dezvoltate, a societății comuniste.

Articolul 8

Presa contribuie la afirmarea conceptiei științifice, materialist-dialectice și istorice a partidului despre viața și societate, manifesta intransigenta revolutionara față de conceptiile și pozițiile obscurantiste, retrograde și antiumanitare.

Articolul 9

Presa are un important rol educativ în dezvoltarea conștiinței socialiste a cetățenilor, în formarea omului nou și afirmarea multilaterala a personalității umane.

Presa cultiva dragostea față de Partidul Comunist Roman și patria socialistă, respectul față de tradițiile glorioase ale luptei clasei muncitoare, ale poporului român pentru dreptate socială, libertate naționala și progres, sentimentul fratiei, unității și coeziunii oamenilor muncii, români și de alte naționalitati, a tuturor membrilor societății socialiste în jurul Partidului Comunist Roman.

Presa militează permanent pentru afirmarea neabatuta în întreaga viața socială a principiilor eticii și echității socialiste, pentru întărirea legalității socialiste.

Articolul 10

Presa acorda atenție deosebită educării tinerei generații, a tuturor cetățenilor, în spiritul muncii creatoare, al inaltelor raspunderi civice și morale, în spiritul idealurilor socialismului și comunismului, păcii și progresului.

Articolul 11

Presa este un mijloc de larga informare publică privind viața interna și internationala, de formare a opiniei publice; ca exponent al acesteia, presa este o tribuna de dezbateri și schimb de opinii, un mijloc prin care cetățenii tarii își exercită libertatea cuvintului și a opiniei.

Articolul 12

Prin întreaga sa activitate presa contribuie la dezvoltarea și adincirea democrației socialiste, la participarea maselor la elaborarea deciziilor și la exercitarea controlului îndeplinirii acestora, la continua perfecționare a organizării vieții sociale, la întreaga activitate de conducere a societății.

Presa are obligația de a oferi maselor posibilități de dezbatere larga a documentelor de partid și de stat, a proiectelor de acte normative, supuse dezbaterii publice.

Articolul 13

Factor important de progres, presa are menirea de a contribui la raspindirea și generalizarea experienței pozitive, înaintate, obținută în toate domeniile de activitate, atît pe plan național, cît și pe plan internațional; ea stimuleaza schimbul de idei, gindirea și activitatea creatoare, puse în slujba valorificării cît mai eficiente a resurselor materiale și spirituale ale întregii tari.

Articolul 14

Presa are datoria de a interveni în spirit critic, militant, pentru înlăturarea neajunsurilor și starilor de lucruri negative din orice domeniu de activitate, de a combate manifestările cu caracter antisocial, abaterile de la normele eticii și echității socialiste, de a dezvălui fenomenele dăunătoare societății noastre și de a acționa pentru înlăturarea lor.

Articolul 15

Presa analizează fenomenele care au loc în lumea contemporana, participa la confruntarea de idei pe plan mondial, popularizeaza cuceririle geniului uman și realizarile de seama ale civilizatiei universale, contribuie la afirmarea valorilor culturale și umanitare.

Articolul 16

Presa promovează principiile internationalismului socialist, slujește cauza socialismului, păcii și progresului, înțelegerii și cooperării între natiuni și popoare.

Capitolul 3 Organizarea activității de presa

Secțiunea 1 Editarea presei

Articolul 17

Dreptul de editare a presei aparține organizațiilor politice, de stat, de masa și obștești sau altor persoane juridice.

Articolul 18

Organizațiile politice, de stat, de masa și obștești sau alte persoane juridice care editează organe de presa au calitatea de editor de presa.

Editarea organelor de presa se desfășoară pe baza autorizației de editare ce se înregistrează la Comitetul pentru presa și tiparituri, în care se specifică editorul, denumirea, profilul, tirajul, condițiile de aparitie și de finanțare, prețul abonamentelor și exemplarului publicației.

Modificarea elementelor menționate în autorizația de editare se poate face numai prin obținerea unei noi autorizații.

Articolul 19

Editorul are, în principal, următoarele atribuții:

a) stabilește profilul și orientarea organului de presa, îndrumă și controlează întreaga activitate a acestuia;

b) numește pe redactorul șef, iar cu consultarea redactorului șef numește, cînd este cazul, pe redactorul șef adjunct și pe secretarul general de redactie;

c) numește consiliul de conducere, precum și colegiul de redactie;

d) stabilește, potrivit legii, atribuțiile și modul de funcționare a consiliului de conducere;

e) stabilește condițiile de aparitie, finanțare și administrare ale organului de presa, precum și structura organizatorică a redactiei acestuia, în condițiile legii;

f) analizează activitatea publicistica a organului de presa, situația sa economico-financiară, urmărind îmbunătățirea acestora.

Articolul 20

Organele de presa se editează de către editorii de presa, direct sau prin redactii special constituite pentru una sau mai multe publicații.

Administrarea publicațiilor se poate asigura de editor sau de întreprinderi specializate pentru administrarea publicațiilor.

Redactiile pot dobîndi personalitate juridică distinctă de cea a editorului sau, după caz, a administrației de publicații respective.

Articolul 21

Agențiile de presa, radioteleviziunea și studiourile cinematografice, ca organizații editoare de presa, desfășoară activitatea cu caracter de presa prin redactii, potrivit regulilor stabilite în prezenta lege pentru editori și organele lor de presa, precum și în actele normative de organizare și funcționare ale acestor instituții.

Secțiunea 2 Conducerea organului de presa

Articolul 22

Organul de presa este condus de un consiliu de conducere - organ deliberativ larg reprezentativ - care hotărăște în problemele generale privind activitatea acestuia.

În funcție de profilul organului de presa, din consiliul de conducere fac parte reprezentanți ai organizațiilor politice, de masa și obștești, muncitori, țărani, oameni de știința și cultura, specialiști, ziariști.

Președintele consiliului de conducere este redactorul șef sau altă persoană desemnată de editor din cadrul consiliului.

Articolul 23

Consiliul de conducere îndrumă și coordonează întreaga activitate a organului de presa, asigura orientarea acestuia potrivit programului Partidului Comunist Roman, urmărește modul în care organul de presa își îndeplinește rolul social-politic în raport cu profilul sau și dispozițiile prezentei legi, analizează situația economico-financiară a organului de presa, activitatea colegiului de redactie.

Articolul 24

Ședințele consiliului de conducere au loc trimestrial și sînt convocate de președinte.

Consiliul de conducere își desfășoară activitatea în prezenta a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și adopta hotărîri cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul total al membrilor ce îl compun.

Articolul 25

Consiliul de conducere își desfășoară activitatea potrivit principiului muncii colective. Consiliul în întregul său și fiecare membru în parte răspund față de editor pentru întreaga activitate.

Articolul 26

Conducerea colectivă a activității operative a organului de presa se realizează prin colegiul de redactie numit din rindul membrilor consiliului de conducere.

Colegiul de redactie este alcătuit din redactorul șef, redactorii șefi adjuncți, secretarul general de redactie, alți membri ai consiliului de conducere.

Redactorul șef este președintele colegiului de redactie.

Membrii colegiului de redactie răspund în fața colegiului și a președintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce le sînt încredințate.

Articolul 27

În caz de divergenta între redactorul șef și majoritatea membrilor colegiului de redactie, problema asupra căreia nu s-a realizat acordul se supune editorului pentru a hotărî.

Articolul 28

Redactorul șef răspunde pentru activitatea redactionala, economică și organizatorică a organului de presa.

Redactorul șef este obligat sa ia măsuri pentru îndeplinirea planului tematic aprobat de colegiu de redactie, pentru folosirea rațională a personalului redactional, pentru continua imbunatatire a eficientei politice și economice a organului de presa, asigurind ca întreaga activitate să se desfășoare în concordanta cu funcțiile social-politice ale presei, cu orientarea stabilită de editor și consiliul de conducere.

Articolul 29

La redactiile constituite ca unități distincte, redactorul șef, pe baza hotărîrii colegiului de redactie, angajează, în condițiile prevăzute de lege, personalul redactional și tehnic-redactional, potrivit numărului de posturi existent și structurii organizatorice aprobate.

La redactiile fără personalitate juridică redactorul șef exercita atribuțiile prevăzute în alineatul precedent, în condițiile prevăzute de acesta și pe baza delegației date de editor.

Articolul 30

Redactorul șef reprezintă organul de presa în raporturile cu editorul, cu organele și organizațiile politice, de stat și obștești, precum și cu cetățenii.

Dacă redactia are personalitate juridică, redactorul șef o angajează în raporturile juridice cu persoanele fizice sau juridice, precum și în fața organelor judiciare; în aceste raporturi și în fața acestor organe, redactia care nu are personalitate juridică este angajata prin editor sau prin redactorul șef împuternicit de acesta.

Articolul 31

Dacă redactorul șef lipsește sau este împiedicat din orice motive să-și exercite atribuțiile, acestea se îndeplinesc, după caz, de redactorul șef adjunct sau de unul dintre redactorii șefi adjuncți desemnat de redactorul șef. Dacă redactia nu are redactor șef adjunct, atribuțiile redactorului șef se îndeplinesc de o altă persoană din colegiul de redactie desemnată de editor.

Persoana care îndeplinește atribuțiile redactorului șef, potrivit alineatului precedent, răspunde de exercitarea acestor atribuții, potrivit legii, în aceleași condiții ca și redactorul șef.

Articolul 32

Unele organe de presa pot avea director, care îndeplinește atribuțiile redactorului șef.

Articolul 33

Fiecare publicație va menționa pe prima pagina denumirea editorului, iar într-una dintre paginile sale, componenta colegiului de redactie, cu indicarea persoanelor care îndeplinesc funcțiile de redactor șef, redactor șef adjunct și secretar general de redactie, în raport cu structura organului colectiv de conducere.

De asemenea, se vor menționa adresa și numărul de telefon ale redactiei și ale administrației, precum și unitatea unde s-a imprimat publicația.

Secțiunea 3 Difuzarea presei

Articolul 34

Presa tiparita se difuzează, după caz, de editori, de administrațiile publicațiilor sau nemijlocit de organele de presa, prin abonamente, prin vînzare directa sau folosind ambele cai.

Difuzarea se poate face în regie proprie sau prin organizațiile și întreprinderile specializate. Contractul de difuzare a presei încheiat cu aceste organizații și întreprinderi va prevedea tirajele ce se preiau spre difuzare ferma sau în cont, termenele, condițiile de livrare și de difuzare, îndatoririle reciproce pentru realizarea unei difuzari eficiente, mijloacele și formele de control, precum și penalizările ce se vor suporta de fiecare parte contractantă pentru neîndeplinirea întocmai a obligațiilor contractuale.

Articolul 35

Fiecare organ de presa are dreptul la un număr de exemplare necomercializabile cu titlu de exemplare de semnal și de serviciu, pentru satisfacerea obligațiilor de depozit intern și depozit legal, precum și pentru schimbul intern și internațional necomercial de publicații.

Articolul 36

Difuzarea tirajelor tipărite, precum și difuzarea emisiunilor și filmelor care fac obiectul reglementării prezentei legi, se fac numai cu aprobarea redactorului șef sau, în lipsa acestuia, a persoanei desemnate sa-l înlocuiască, potrivit art. 31.

Articolul 37

Pentru gospodărirea eficienta a mijloacelor materiale puse la dispoziția presei, editorii și organele de presa, administrațiile de publicații, ca și organizațiile și întreprinderile specializate pentru difuzarea presei, au obligația sa urmărească rezultatele difuzării, sa cunoască nevoile de tiraje și modalitățile concrete în care presa ajunge pînă la publicul cititor sau ascultator, după caz.

Articolul 38

Prețul fiecărei publicații, pe exemplar sau abonament, se stabilește, potrivit dispozițiilor legale, la propunerea editorului.

Capitolul 4 Profesiunea de ziarist

Secțiunea 1 Îndatoririle și drepturile ziaristului

Articolul 39

În sensul prezentei legi, este considerat ziarist profesionist persoana care asigura redactarea, elaborarea sau conducerea publicațiilor, a emisiunilor de radioteleviziune, a jurnalelor cinematografice și în general desfășoară activități de presa.

Poate fi încadrat ca ziarist persoana care militează pentru aplicarea în viața a politicii Partidului Comunist Roman de faurire a societății socialiste multilateral dezvoltate, se conduce în activitatea sa și în viața particulară după normele eticii și echității socialiste; este absolvent cu diploma al unei instituții de învățămînt superior sau al unei instituții de învățămînt de specialitate; are aptitudini, dovedite în activitatea practica, pentru profesiunea de ziarist; cunoaște cel puțin o limbă străină; are cunoștințe și deprinderi practice necesare exercitării în bune condiții a profesiunii de ziarist. În funcție de profilul organului de presa, editorul poate stabili și alte condiții de încadrare a personalului redactional.

Articolul 40

În exercitarea profesiunii sale, ziaristul are datoria:

a) să contribuie cu toată capacitatea sa la îndeplinirea funcțiilor social-politice ale presei, asa cum sînt stabilite de prezenta lege și în documentele Partidului Comunist Roman;

b) sa slujeasca cu devotament cauza socialismului și comunismului, sa lupte pentru aplicarea în viața a politicii interne și internaționale a partidului și statului;

c) sa militeze pentru promovarea spiritului revolutionar în întreaga viața socială, sa lupte împotriva inertiei, rutinei și conservatorismului, împotriva a tot ceea ce este perimat și poate frina mersul înainte al societății;

d) sa dea dovadă de o înaltă constiinta etico-profesională, de obiectivitate și spirit de responsabilitate în îndeplinirea exemplara a profesiei, sa militeze neabatut și în orice împrejurare pentru triumful adevărului;

e) să respecte consecvent în viața normele eticii și echității socialiste;

f) să-și perfecționeze permanent pregătirea politico-profesională, să-și lărgească continuu orizontul de cunoaștere.

Articolul 41

În exercitarea atribuțiilor sale profesionale ziaristul are dreptul:

a) să solicite și sa primească informații din partea organelor și organizațiilor de stat și obștești, a unităților economice și social-culturale, din partea persoanelor juridice, în condițiile legii;

b) sa asiste prin acreditare la ședințele de lucru ale organelor de conducere din cadrul ministerelor și celorlalte organe centrale și locale ale administrației de stat, ale organizațiilor de masa și obștești, ale unităților economice și social-culturale;

c) sa asiste la manifestări și adunări ale oamenilor muncii în care se dezbat probleme de interes obștesc;

d) să aibă acces la sursele de documentare și informare, în condițiile legii;

e) sa primească sprijinul organelor competente atunci cînd realizarea sarcinilor de serviciu impune acest lucru;

f) sa beneficieze, în condițiile stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, de facilități și prioritati privind transportul și telecomunicatiile, cazarea în timpul deplasarilor, accesul la manifestările cultural-sportive, procurarea de aparatura specifică profesiunii.

Articolul 42

Drepturile prevăzute în art. 41 se exercită pe baza legitimatiei eliberate ziaristului de către organul de presa pe care îl reprezintă.

Articolul 43

Opiniile exprimate în presa nu au un caracter oficial, cu excepția celor care emana de la organele sau persoanele anume împuternicite pentru aceasta.

Articolul 44

Este interzisă exercitarea oricăror presiuni și acțiuni de intimidare împotriva ziaristului, din partea oricui s-ar manifesta, de natura sa-l împiedice în exercitarea profesiunii și sa stirbeasca prestigiul sau social și profesional. În îndeplinirea sarcinilor ce-i revin, ziaristul încadrat în activitatea de presa se bucura de protecția legii.

Articolul 45

În litigiile de presa produse ca urmare a exercitării îndatoririlor de serviciu ziaristul are dreptul de a fi asistat și de reprezentantul organului de presa, al editorului sau al organizației sale profesionale.

Articolul 46

Remunerarea activității ziaristilor se face potrivit legii.

Programul de lucru în presa se stabilește potrivit legislației muncii, tinindu-se seama de specificul acestei activități.

Articolul 47

Ziaristii se pot asocia în organizații profesionale, în condițiile legii.

Secțiunea 2 Atestarea și încadrarea în munca a ziaristului

Articolul 48

Pot fi încadrați în presa, în munca redactionala:

a) absolvenții cu diploma ai Facultății de ziaristica;

b) absolvenții cu diploma ai altor instituții de învățămînt superior - după efectuarea perioadei legale de stagiu în specialitate - care au dovedit în activitatea anterioară aptitudini pentru profesia de ziarist, cu îndeplinirea cerințelor prevăzute în art. 39 alin. 2.

Absolvenții cu diploma ai Facultății de ziaristica vor efectua un stagiu de 2 ani în redactia în care au fost repartizați, dacă înainte de intrarea în facultate nu au lucrat în presa o perioadă cel puțin egala cu perioada stagiului. Stagiul se reduce, pînă la anulare, corespunzător cu timpul lucrat anterior în presa.

Absolvenții Facultății de ziaristica pot obține atestarea ca ziarist profesionist după efectuarea stagiului în presa prevăzut la alineatul precedent; absolvenții altor instituții de învățămînt superior încadrați în presa după efectuarea stagiului legal în specialitate pot obține atestarea ca ziarist profesionist după o perioadă de 1 an lucrata în redactie.

Atestarea va cuprinde, în afară verificării activității ziaristice, examen și probe de cunoaștere a limbilor străine, dactilografiei, folosirii aparatului de fotografiat sau de filmat, a mijloacelor de înregistrare a sunetului, a telexului.

Dacă rezultatele atestării nu sînt concludente, perioada de stagiu în redactie poate fi prelungită cu 1 an. Neatestarea atrage după sine trecerea într-o alta activitate corespunzătoare pregătirii candidatului sau desfacerea contractului de muncă, potrivit legii.

Articolul 49

Membrii uniunilor de creație și alte persoane cu activitate publicistica notorie pot cere atestarea ca ziarist, prin comisia de atestare, fără obligația stagiului prevăzut la art. 48.

Articolul 50

Corespondenții voluntari cu rezultate deosebite în activitatea de presa - confirmate prin materiale apărute și referatul favorabil al redactiei sau redactiilor la care au colaborat - care întrunesc condițiile prevăzute la art. 48. alin. 1 se pot prezenta la examenul de atestare fără obligația stagiului în redactie.

Articolul 51

Atestarea ca ziarist profesionist se acordă de către comisia de atestare formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și Învățămîntului, Comitetului pentru presa și tiparituri, organizației profesionale a ziaristilor și ai redactiei în care lucrează stagiarul.

Articolul 52

Atestarea calității de ziarist da dreptul la eliberarea cărții de ziarist și la exercitarea profesiunii.

Cartea de ziarist se eliberează de către comisia de atestare. Evidenta cărților de ziarist se tine de Comitetul pentru presa și tiparituri.

Articolul 53

Pe timpul stagiului ziaristul stagiar are drepturile și îndatoririle ziaristului, aceasta calitate fiindu-i recunoscută pe baza legitimatiei de serviciu eliberata de redactia la care este încadrat.

Articolul 54

Colegiile de redactie, în colaborare cu organizația profesională, asigura organizarea perfecționării pregătirii profesionale a ziaristilor, în conformitate cu dispozițiile legale.

Articolul 55

Condițiile de studii și vechime pentru ocuparea și promovarea în funcție în activitățile de presa sînt cele stabilite prin dispozițiile legale.

Articolul 56

Timpul lucrat în ziaristica de ziaristii care au o alta calificare profesională li se recunoaște ca vechime în munca în specialitatea din care provin, dacă activitatea lor publicistica privește acea specialitate.

Specialiștilor angajați ca ziariști li se recunoaște ca vechime în presa, odată cu atestarea, vechimea avută în specialitatea lor de baza, dacă își desfășoară activitatea publicistica în acea specialitate sau într-una invecinata.

Ziaristilor atestați în aceasta profesiune, transferati în interes de serviciu în alte domenii de activitate, indeplinind funcții în care au fost numiți sau aleși, la revenirea în activitatea de presa li se considera vechime în aceasta activitate întreaga perioadă cît a durat transferul; ei beneficiază, în continuare, de drepturile conferite prin lege profesiunii de ziarist.

Articolul 57

Încălcarea grava sau sistematica de către ziarist a îndatoririlor și a eticii profesionale duce la retragerea temporară sau definitivă a cărții de ziarist și la trecerea în alta activitate în condițiile legii.

Retragerea cărții de ziarist se dispune de către organele care au eliberat-o, la propunerea organului de presa.

Capitolul 5 Desfășurarea activității de presa

Secțiunea 1 Relațiile presei cu organele și organizațiile de stat, cu organizațiile obștești

Articolul 58

Organele de stat, întreprinderile și instituțiile, precum și organizațiile de masa obștești, vor furniza presei, în condițiile legii, informații de interes public cu privire la activitatea lor și vor sprijini ziaristii în conformitate cu art. 41 și 42 din prezenta lege.

Articolul 59

Fac excepție de la prevederile art. 41 și 58 datele și informațiile de orice natura care sînt secrete, potrivit legii, precum și cele care se referă la aspecte intime ale vieții personale.

Articolul 60

Conducătorii unităților socialiste vor răspunde la solicitarile și întrebările presei și vor invita reprezentanții presei, acreditați pe lîngă organizația socialistă respectiva, la ședințe ale organului colectiv de conducere în care se dezbat probleme care prezintă interes pentru opinia publică.

Organele centrale de stat, organele centrale ale organizațiilor de masa și obștești, precum și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, vor desemna purtători de cuvint pentru relațiile curente cu presa.

Articolul 61

Organele de presa nu sînt obligate sa dezvaluie celor vizati sursele de informație pe baza cărora au elaborat materialele difuzate, sursele nedezvaluite constituind secret profesional.

Articolul 62

Organele de stat, întreprinderile și instituțiile, precum și organizațiile de masa și obștești, au datoria sa răspundă, în scris, organului de presa, în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării trimise de acesta cuprinzînd opiniile critice exprimate în presa cu privire la activitatea lor.

Articolul 63

În exercitarea profesiunii lor, pentru anumite acțiuni de interes public, ziaristii sînt îndreptățiți sa instaleze, fără plata, aparate de transmitere vizuala, fonica sau de înregistrare în întreprinderi, instituții, sali sau alte locuri publice, cu aprobarea conducerii acestora și fără a stinjeni desfășurarea normală a activității din unitate.

Secțiunea 2 Relațiile dintre organele de presa și cetățeni

Articolul 64

În îndeplinirea funcțiilor social-politice ce le revin organele de presa se sprijină pe un larg activ obștesc și corespondenti voluntari din rindul oamenilor muncii din toate domeniile vieții sociale.

Articolul 65

Orice persoană fizica sau juridică are dreptul să se adreseze organelor de presa în orice problema de interes și cu caracter public, sa formuleze opinii, propuneri, sesizări sau reclamații.

Organele de presa sînt obligate fie a le da publicității ca atare sau a le utiliza pentru realizarea unor articole sau emisiuni proprii, fie a le transmite organului sau organizației care, potrivit atribuțiilor legale, are competența și obligația soluționării. Acestea au datoria de a comunică organului de presa, în termen de 30 de zile, măsura luată. Organul de presa va aduce la cunoștința celui ce i s-a adresat, în cel mult 15 zile, răspunsul primit.

Articolul 66

Presa trebuie să ia atitudine ferma împotriva oricăror persoane care împiedica exercitarea dreptului la critica, indiferent de funcția pe care acestea o dețin.

Secțiunea 3 Apărarea intereselor societății și persoanelor împotriva folosirii abuzive a dreptului de exprimare prin presa

Articolul 67

Libertatea presei nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orinduirii socialiste, ordinii de drept statornicite prin Constituție și celelalte legi, drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, moralei socialiste.

În apărarea intereselor societății și persoanelor împotriva folosirii abuzive a dreptului de exprimare prin presa se interzice publicarea și difuzarea prin presa a materialelor care:

a) sînt potrivnice Constituției Republicii Socialiste România;

b) conțin atacuri împotriva orinduirii socialiste, principiilor politicii interne și externe a Partidului Comunist Roman și a Republicii Socialiste România;

c) defaimeaza conducerea partidului și statului;

d) comunică informații, date sau documente secrete, definite astfel de lege;

e) cuprinde informații și comentarii false sau alarmiste care ameninta sau tulbura liniștea publică ori prezintă un pericol pentru securitatea statului;

f) indeamna la nerespectarea legilor statului ori la săvîrșirea unor fapte ce constituie infracțiuni;

g) propaga concepții fasciste, obscurantiste, antiumanitare; fac propaganda șovină, indeamna la ura de rasa sau naționala, la violenta, ori lezeaza sentimentele naționale;

h) aduc atingere bunelor moravuri sau constituie o incitare la încălcarea normelor de etica și conviețuire socială;

i) furnizind informații despre procese aflate în curs de soluționare, anticipeaza asupra hotărîrilor ce urmează a fi luate de către organele judiciare;

j) cuprind date sau fapte neadevărate, de natura a vătăma interesele legitime și a știrbi demnitatea, onoarea sau reputația unei persoane, prestigiul sau social sau profesional, ori prin care se proferează insulte, calomnii sau se aduc amenințări la adresa unei persoane.

Articolul 68

Controlul și răspunderea pentru respectarea dispozițiilor art. 67 de către fiecare organ de presa revin redactorului șef.

Comitetul pentru presa și tiparituri urmărește respectarea dispozițiilor art. 67 pentru a preveni difuzarea materialelor de presa care ar contraveni acestor dispoziții, sesizind, dacă este cazul, pe redactorul șef sau pe inlocuitorul acestuia, care este obligat a lua măsurile necesare.

Articolul 69

Persoana fizica sau juridică lezata prin afirmații făcute în presa și pe care le considera neadevărate poate cere, în termen de 30 de zile, ca organul de presa în cauza sa publice sau sa difuzeze un răspuns sub forma de replica, rectificare ori declarație.

Răspunsul trebuie să fie obiectiv și sa urmărească restabilirea adevărului.

Nu se considera a aduce lezare critica obiectivă, principiala și constructivă, exercitată prin presa, în realizarea funcțiilor sale social-politice.

Articolul 70

Organul de presa este obligat sa publice, fără plata, răspunsul, în condițiile articolului precedent, în termen de 15 zile de la primirea lui, dacă organul de presa este cotidian, sau cel mai tirziu în al doilea număr de la primirea răspunsului, dacă organul de presa are alta periodicitate.

Articolul 71

Refuzul de a publică sau difuza un răspuns, în condițiile art. 70, se comunică persoanei lezate în termen de 15 zile de la primirea sesizării scrise de aceasta.

Nepublicarea sau nedifuzarea răspunsului în termenele prevăzute în articolul precedent se considera refuz, chiar dacă acesta nu a fost comunicat potrivit alin. 1.

Articolul 72

În cazurile prevăzute în articolul precedent, persoana lezata poate cere judecătoriei obligarea organului de presa în cauza sa publice sau sa difuzeze răspunsul.

Dacă instanța judecătorească constata ca refuzul este neîntemeiat, obliga organul de presa sa publice sau sa difuzeze răspunsul în termen de 15 zile, care se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătorești.

În cazul prevăzut în alineatul precedent, publicarea sau difuzarea răspunsului se face cu mențiunea ca aceasta s-a dispus prin hotărîre judecătorească, indicindu-se numărul și data acesteia, precum și instanța care a dat hotărîrea.

Articolul 73

Ziaristul poarta deplina răspundere pentru respectarea dispozițiilor art. 67, atît în materialele proprii pe care le publică, cît și în cele de a căror publicare răspunde în cadrul obligațiilor de serviciu.

Ziaristul răspunde pentru exactitatea informațiilor și datelor relatate, pentru interpretarea lor obiectivă, pentru păstrarea secretului de stat, de serviciu și profesional.

Aceeași răspundere revine și colaboratorilor neincadrati la organul de presa și care publică sub semnatura proprie, acorda interviuri, furnizeaza informații sau date destinate difuzării sub orice formă.

Articolul 74

Redactorul șef răspunde pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi de către cei prevăzuți în articolul precedent, dacă săvîrșirea faptelor acestora a fost posibila din cauza neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare de către el a îndatoririlor de serviciu. Redactorul șef răspunde și în cazul în care materialul de presa difuzat, care constituie obiectul încălcării îndatoririlor profesionale, potrivit dispozițiilor din articolul precedent, este nesemnat, dacă materialul de presa a fost difuzat fără acordul autorului, ori dacă exista un impediment, de orice natura, ca autorul sa răspundă, iar impedimentul a fost cunoscut de redactorul șef.

Capitolul 6 Colaborarea internationala în domeniul presei

Secțiunea 1 Trimiterea de corespondenti de presa peste hotare

Articolul 75

În îndeplinirea funcțiilor sale social-politice, presa română militează pentru dezvoltarea relațiilor cu presa din alte tari, în conformitate cu principiile de baza ale politicii externe a Partidului Comunist Roman și a Republicii Socialiste România.

Articolul 76

Organele și organizațiile de presa din Republica Socialistă România pot încheia, în condițiile legii, acorduri, convenții și înțelegeri de colaborare cu organe și organizații de presa din alte tari.

Articolul 77

Organele și organizațiile de presa pot trimite reprezentanți temporari peste hotare, pentru realizarea unor materiale de presa destinate informării opiniei publice din Republica Socialistă România. De asemenea, ele pot acredita corespondenti permanenți în străinătate.

Articolul 78

Corespondenții și reprezentanții de presa români peste hotare au datoria sa militeze pentru relații de colaborare între Republica Socialistă România și țările în care își desfășoară activitatea, sa informeze în mod obiectiv opinia publică românească despre problemele și starile de lucruri din țara respectiva, să respecte legile acesteia.

Secțiunea 2 Corespondenții de presa străini în Republica Socialistă România

Articolul 79

Organele și organizațiile de presa de peste hotare pot trimite reprezentanți în calitate de corespondenti permanenți sau temporari în Republica Socialistă România.

Corespondenții permanenți sînt acreditați cu aprobarea Ministerului Afacerilor Externe, pe baza cererilor exprese înaintate acestuia, în scris, de către organele și organizațiile de presa interesate.

Articolul 80

În exercitarea atribuțiile lor în Republica Socialistă România, corespondenții de presa străini se bucura de sprijinul autorităților române în vederea obținerii, din partea persoanelor autorizate și instituțiilor, a materialelor documentare necesare bunei desfășurări a activității lor.

Corespondentilor de presa străini li se facilitează vizite de documentare, convorbiri, interviuri și participarea la acțiuni cu caracter național sau internațional.

Corespondenții de presa străini își desfășoară activitatea cu respectarea legilor Republicii Socialiste România.

Secțiunea 3 Difuzarea presei străine în România și a presei române în străinătate

Articolul 81

Constituie presa străină, în sensul prezentei legi, mijloacele de informare publică prevăzute la art. 5, tipărite, multiplicate sau înregistrate în străinătate, într-o limbă străină sau în limba română, precum și cele tipărite, multiplicate sau înregistrate în România de către editori străini sau din dispoziția acestora.

Articolul 82

Introducerea presei străine pentru difuzare sau punere în vînzare se face pe bază de autorizare și este exercitată de întreprinderi sau instituții destinate acestui scop.

Sînt scutite de autorizație publicațiile editate de Organizația Națiunilor Unite și instituțiile sale specializate.

Articolul 83

Oficiile diplomatice din Republica Socialistă România pot imprima și difuza, cu acordul Ministerului Afacerilor Externe, informații și material de presa documentar care servesc la cunoașterea tarii pe care oficiul respectiv o reprezintă.

Articolul 84

Se interzice difuzarea presei străine care:

a) contravine prevederilor art. 67;

b) este introdusă în țara, în scopul difuzării sau vinzarii cu ocolirea întreprinderilor sau instituțiilor special autorizate pentru importul și difuzarea presei străine.

Articolul 85

Difuzarea peste hotare a presei române se poate face direct de către editori sau de organele de presa, cu respectarea prevederilor legale privind relațiile de comerț exterior și de difuzare a presei.

Exportul de presa ce se realizează prin organizațiile și instituțiile specializate și autorizate pentru aceasta se va desfășura pe baze comerciale, în cadrul contractelor de comerț exterior.

Editorii și organele de presa pot face schimburi internaționale de publicații și de emisiuni de radio-televiziune sau filme, pe baze necomerciale, în limitele plafoanelor stabilite.

Capitolul 7 Sancțiuni

Articolul 86

Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală.

Articolul 87

Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sînt săvîrșite în astfel de condiții încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

a) împiedicarea, în orice mod, a reprezentanților presei de a-și îndeplini îndatoririle profesionale, potrivit dispozițiilor prezentei legi;

b) furnizarea către presa sau publicarea în presa a unor informații și date, cunoscînd ca acestea nu corespund adevărului;

c) persecutarea, sub orice formă, a celor care au contribuit la informarea presei sau și-au exprimat în presa opinii critice, precum și exercitarea de presiuni sau alte acte de intimidare asupra acestora;

d) necomunicarea în termenul prevăzut de lege, în mod nejustificat, a răspunsului la opiniile critice exprimate în presa, potrivit art. 62;

e) introducerea presei străine spre difuzare sau punere în vînzare în alte condiții decît cele prevăzute în art. 82;

f) modificarea prețului publicației, pe număr sau în abonament, fără respectarea dispozițiilor legale.

Contravențiile prevăzute în prezentul articol se sancționează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.

Articolul 88

Constatarea contravențiilor prevăzute în art. 87, precum și aplicarea sancțiunii, se fac de către persoane anume împuternicite de către Comitetul pentru presa și tiparituri.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia; plîngerea se soluționează de judecătoria în raza căreia s-a savirsit contravenția.

În măsura în care prezenta lege nu dispune, contravențiilor prevăzute în

art. 87 le sînt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

Articolul 89

Nepublicarea sau nedifuzarea răspunsului cuvenit unei persoane fizice sau juridice, dispusă, potrivit art. 72, prin hotărîre judecătorească rămasă definitivă, atrage obligarea organului de presa de către instanța la plata unei amenzi, în folosul statului, de la 200 la 1.000 lei, pentru fiecare zi de întîrziere.

În cazul în care organul de presa face dovada ca intirzierea s-a datorat unor motive întemeiate, instanța poate reveni asupra amenzii stabilite.

Articolul 90

Tipărirea, înregistrarea sau difuzarea, fără autorizare legală, a unui imprimat grafic, fonic sau pe banda ori pelicula, destinat a fi folosit ca mijloc de informare publică, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Articolul 91

În cazul faptelor prevăzute de legea penală, pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă fapta a fost săvîrșită prin presa, plîngerea prealabilă se adresează organului de urmărire penală, judecarea infracțiunii fiind de competența judecătoriei.

Retragerea plingerii inlatura răspunderea penală.

Articolul 92

În cazul condamnării la pedeapsa închisorii pentru o infracțiune săvîrșită prin presa se poate pronunța și măsura interzicerii de a ocupa funcții în domeniul presei sau de a exercita profesia de ziarist, potrivit dispozițiilor art. 115 din Codul penal.

Capitolul 8 Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 93

Buletinele și celelalte publicații cu caracter intern sau de serviciu, revistele școlare ale elevilor, precum și activitățile culturale de amatori care folosesc mijloacele de exprimare ale presei, se organizează, se desfășoară și sînt conduse potrivit regulilor stabilite de organele de stat sau obștești competente în ramura sau domeniul lor de activitate.

Articolul 94

Publicațiile cultelor și confesiunilor religioase se organizează și sînt indrumate și conduse potrivit statutelor proprii, aprobate în condițiile legii.

Articolul 95

Prevederile art. 67 se aplică tuturor materialelor tipărite sau multiplicate, înregistrate, transmise sau făcute publice sub orice formă de comunicare, de oricare persoana, organizație sau instituție.

Articolul 96

Organele de presa au obligația de a asigura ca, în decurs de maximum 4 ani, personalul redactional încadrat la data intrării în vigoare a prezentei legi sa corespundă cerințelor de studii și pregătire profesională prevăzute în art. 39.

Sînt exceptați de la îndeplinirea acestor condiții ziaristii, care la data intrării în vigoare a prezentei legi mai au cel mult 10 ani pînă la împlinirea virstei de pensionare. Cei a căror activitate publicistica depășește 20 de ani vor putea exercita în continuare profesiunea de ziarist, fără sa îndeplinească cerințele de studii prevăzute la art. 39.

Ziaristii cu o vechime mai mica de 2 ani în redactii la data intrării în vigoare a prezentei legi pot susține examenul de atestare la împlinirea cerinței de stagiu prevăzută în art. 48.

Articolul 97

Prevederile prezentei legi intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.