Decizia nr. 617/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 1/2010 25 ianuarie 2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul b…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, excepție ridicată de Laura-Grigorița Tiță Mitrache în Dosarul nr. 1.123/54/2014/a1 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.099D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 587 și nr. 594 din 5 iunie 2012.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 15 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.123/54/2014/a1, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta Laura-Grigorița Tiță Mitrache în cadrul unei cauze având ca obiect soluționarea cererii de obligare la introducerea în salariul său a sporului de 15% aferent obținerii titlului științific de doctor în drept.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin principiului egalității în drepturi, instituind discriminări pe criteriu de vârstă, întrucât a susținut teza de doctorat la data de 7 decembrie 2009, iar diploma i-a fost eliberată în luna martie 2010. Astfel, în conformitate cu dispozițiile
art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar care are titlul științific de doctor este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază. Or, faptul că
art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare a fost abrogat este neconstituțional și discriminatoriu. Astfel, cadre didactice aflate în situații identice (care au susținut teza de doctorat înainte de 31 decembrie 2009) sunt remunerate diferit, în funcție de data obținerii titlului, după cum urmează: cele care au obținut titlul științific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 primesc în continuare sporul de 15% sub formă de compensație tranzitorie, iar cele care au obținut titlul ulterior datei de 1 ianuarie 2010 nu primesc nimic în plus la salariu. De asemenea susține că prin abrogarea sporului de 15% pentru titlul științific de doctor se încalcă și dispozițiile constituționale ale art. 20 raportate la Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
6. Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, fiind de competența legiuitorului eliminarea sau acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca acestea să aibă relevanță constituțională. Mai mult, admiterea excepției ar echivala cu subrogarea Curții în sfera de competență a legiuitorului, în sensul acordării sporului.
7. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, întâmpinarea și înscrisurile transmise la dosar de autoarea excepției de neconstituționalitate, notele scrise transmise la dosar de partea Ministerul Educației și Cercetării Științifice, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 27 ianuarie 2010, abrogată prin
art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. Însă, ținând cont de
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare", precum și de faptul că dispozițiile de lege criticate își produc efecte în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, în privința neacordării sporului pentru deținerea titlului științific de doctor, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 . Potrivit
art. 14 lit. m) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 , la data intrării în vigoarea acesteia, se abrogă
art. 50 alin. (10) din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, care avea următorul cuprins: "Personalul didactic din învățământul preuniversitar, care are titlul științific de doctor, este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază."
11. Autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 33 alin. (3) privind accesul la cultură, art. 51 privind dreptul de petiționare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 146 privind atribuțiile Curții Constituționale, art. 147 privind deciziile Curții Constituționale, precum și art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern coroborat cu dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului.
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, asupra dispozițiilor privind abrogarea sporului de doctorat, Curtea s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, reținând că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula." (A se vedea în acest sens
Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006,
Decizia nr. 337 din 17 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009,
Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010,
Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011).
13. Curtea a mai reținut că sporul în discuție a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010. Faptul că sumele de bani aferente sporului au fost menținute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existența sau inexistența sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor
Legii-cadru nr. 284/2010 , lege în care nu se regăsește acest spor. Prin urmare, este de competența legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără relevanță constituțională.
14. Curtea reține că, în aceeași cauză, autoarea excepției a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, art. 9 și art. 11 din cap. I al anexei nr. 5 la
privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, asupra căreia Curtea s-a pronunțat prin
Decizia nr. 389 din 27 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 30 iulie 2015, respingând-o ca inadmisibilă, deoarece dispozițiile de lege criticate nu vizează situația autorului excepției, ci situația acelor persoane care aveau în plată, la data de 31 decembrie 2009, sporul pentru titlul științific de doctor. Așa fiind, admiterea excepției ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competență a legiuitorului, în sensul acordării sporului, încălcându-se astfel
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia instanța de contencios constituțional "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
15. La paragraful 17 al acestei decizii, Curtea a reținut că, de altfel,
art. 5 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu modificări și completări, articol introdus prin
de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, reglementează interpretarea noțiunii de "nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare" prin care se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, printre altele, și sumele aferente sporului de doctorat, în cazul în care salariatul angajat, numit sau promovat, îndeplinește aceleași condiții ca și salariații aflați în funcții la data de 31 decembrie 2009.
16. Având în vedere toate acestea, Curtea constată că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și nici celor ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, iar dispozițiile constituționale ale art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 33 alin. (3) privind accesul la cultură, art. 51 privind dreptul de petiționare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 146 privind atribuțiile Curții Constituționale, art. 147 privind deciziile Curții Constituționale, precum și art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern coroborat cu dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului nu au incidență în cauza de față.
17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi*),
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Laura-Grigorița Tiță Mitrache în Dosarul nr. 1.123/54/2014/a1 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2015.
────────── *) A se vedea opinia separată atașată Deciziei nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013. ──────────
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.