Decizia nr. 1280/2010

Articolul 21

și 41^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 2 decembrie 2004, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 125/2005 , cu modificările și completările ulterioare."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind respectarea supremației Constituției, art. 41 alin. (2) privind măsurile de protecție socială la care sunt îndrituiți salariații, art. 41 alin. (5) privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale pretins încălcate, Curtea constată următoarele:

Potrivit susținerilor autorului excepției, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară a preluat dispozițiile legale referitoare la prima de stabilitate prevăzute de

art. 41^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2004 . Curtea observă că prin abrogarea textului de reglementare primară și-au încetat efectele atât normele de transpunere cuprinse în actele de reglementare secundară, cât și acele prevederi din convențiile colective care contravin noului cadru legal. Curtea, prin

Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004 , a arătat că "încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale". În consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente.

Astfel, dacă la un moment dat legiuitorul a prevăzut plata unei prime de stabilitate și acest drept cu caracter salarial a fost inclus în actele de reglementare secundară sau în convențiile colective, retragerea acestui drept cu caracter salarial printr-un act de reglementare primară are drept efect încetarea plății acestuia, indiferent dacă acesta mai este prevăzut în actul de reglementare secundară sau în convenția colectivă de muncă - accesorium sequitur principale. Mai mult, în speță, legiuitorul nici nu a intervenit într-un drept prevăzut de contractul colectiv de muncă, ci a eliminat prima de concediu stabilită în actul normativ primar.

Totodată, Curtea constată că autorul excepției absolutizează caracterul obligatoriu al convențiilor colective și nu ține cont de faptul că, în ultimă instanță, legiuitorul ar putea chiar să intervină, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat - a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009.

Prin mai multe decizii, spre exemplu,

Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și

Decizia nr. 876 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, Curtea a statuat că "sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. [...] Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula". În aceste condiții, Curtea observă că prima de stabilitate nu se circumscrie noțiunii de drept fundamental, astfel încât prevederile art. 53 din Constituție, invocate în susținerea excepției, nu au incidență în cauză.

În fine, nici art. 41 alin. (2) și nici art. 1 alin. (4) din Constituție nu au incidență în cauză, întrucât sporurile, primele, stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială, iar textul legal criticat nu vizează vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești.

În aceste condiții se constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, care prevede că "În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 49 pct. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Sindicatul SANITAS - Spitalul Municipal Brad în Dosarul nr. 6.335/97/2009 al Tribunalului Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2010.