Decizia nr. 726/2015

Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Oana Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4), ale art. 375 și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Beniamin Popa în Dosarul nr. 1.774/216/2014 al Judecătoriei Curtea de Argeș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 743D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la dispozițiile
art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968, și anume Decizia nr. 398 din 8 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 21 noiembrie 2013.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din 4 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.774/216/2014, Judecătoria Curtea de Argeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4), ale art. 375 și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Beniamin Popa cu ocazia soluționării în primă instanță a unei cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de viol - art. 218 din Codul penal - și de violare de domiciliu - art. 224 alin. (2) din Codul penal.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 374 alin. (4), ale art. 375 și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât creează o inegalitate de tratament între inculpatul care recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și cel care face o recunoaștere parțială. Acesta din urmă, dacă se apără și dovedește că nu există probe că ar fi săvârșit una din infracțiunile pentru care este trimis în judecată, nu poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea a cărei săvârșire o recunoaște.
6. Judecătoria Curtea de Argeș apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece inculpatul care recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa nu se află în aceeași situație juridică cu inculpatul care nu recunoaște integral faptele, ceea ce determină un tratament diferit al acestora. Face trimitere, în acest sens, la
Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, prin care Curtea Constituțională a reținut că încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit. Prin urmare, dispozițiile art. 374 alin. (4), ale art. 375 și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor art. 16 din Constituție, diferența de tratament juridic fiind justificată de considerente ce țin de atitudinea diferită adoptată de inculpați cu privire la învinuirile ce li se aduc.
7. Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 374 alin. (4), ale art. 375 și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (4), ale art. 375 și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Textele de lege criticate - din care primele două au fost modificate prin
Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, iar cel de-al treilea a fost introdus prin aceeași
Lege nr. 255/2013
- au următorul cuprins:
- Art. 374 alin. (4): "În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).";
- Art. 375: "(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.
(2) Dacă admite cererea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.
(3) Dacă respinge cererea, instanța procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).";
- Art. 396 alin. (10): "Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime."
12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 374 alin. (4) și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 16 din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4) și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală și a reținut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispozițiile
art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului (paragraful 12). Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanța poate respinge, în baza unor criterii obiective și rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoașterea învinuirii este totală sau parțială, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-și recunoaște vinovăția și cu privire la fapte pe care nu le-a săvârșit, posibilitatea instanței de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentată. Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun (paragraful 13).
14. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor
art. 16 din Constituție, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015 , Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002,
Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și
Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunțării prezentei decizii). Or, inculpatul care nu recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa nu se află în aceeași situație cu cel care recunoaște integral învinuirea, motiv pentru care instanța - care are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluționa cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel deal doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferențiat instituit prin dispozițiile de lege criticate este, prin urmare, justificat și nu se poate vorbi de existența unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiții, potrivit politicii sale penale (paragraful 15).
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015.
──────────
15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 375 din Codul de procedură penală, față de care nu au fost formulate critici distincte.
16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Beniamin Popa în Dosarul nr. 1.774/216/2014 al Judecătoriei Curtea de Argeș și constată că dispozițiile art. 374 alin. (4), ale art. 375 și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2015.

──────────
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 323 din 30 aprilie 2015