Decizia nr. 612/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la

Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată din oficiu de către Tribunalul Mureș - Secția civilă în Dosarul nr. 1.270/102/2014 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 881D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că este dreptul legiuitorului de a stabili măsuri de politică economică și socială, că acesta nu putea să prevadă două modalități cumulative de compensare a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale și că

Legea nr. 284/2010

este lege specială față de

Legea nr. 53/2003

- Codul muncii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.270/102/2014, Tribunalul Mureș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la

Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de către instanța de judecată, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind plata zilelor libere cuvenite și neacordate în perioada 2010-2012.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată susține că dispozițiile de lege criticate, și anume teza privind munca prestată în repausul săptămânal și care nu se compensează cu timp liber corespunzător, contravin prevederilor art. 41 alin. (2) coroborate cu art. 53 alin. (2) teza a doua din Constituție. În acest sens, arată că, potrivit art. 2 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. III la

Legea nr. 284/2010 , munca prestată de personalul unităților de asistență socială, în vederea asigurării continuității activității în zilele de repaus săptămânal, nu se compensează și cu timp liber corespunzător, ci se acordă doar sporul de 100% din salariul de bază. Cu alte cuvinte, acestei categorii de personal (din care fac parte și reclamanții) nu i se acordă repausul săptămânal, adică timp liber în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica, astfel cum prevede art. 137 alin. (1) din Codul muncii. Or, repausul săptămânal este un drept constituțional, garantat de art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală.

6. Instanța de judecată mai arată că excluderea acestei categorii de personal de la exercitarea dreptului constituțional la repaus săptămânal contravine și art. 41 alin. (2) și art. 53 alin. (2) teza a doua din Constituție, deoarece această restrângere nu este proporțională cu situația care a determinat-o, este aplicată în mod discriminatoriu și aduce atingere existenței dreptului. Astfel, este adevărat că pentru unitățile de asistență socială (ca și pentru cele sanitare și de asistență medico-socială) interesul public impune asigurarea continuității activității și în zilele de repaus săptămânal, sâmbăta și duminica, însă, în această situație, pentru personalul care prestează munca în aceste zile, restrângerea trebuie să fie proporțională, iar nu totală, repausul săptămânal trebuind acordat proporțional în alte zile sau cumulat. În niciun caz salariații nu pot fi decăzuți din dreptul constituțional la repausul săptămânal, o asemenea decădere totală nefiind proporțională cu situația care a determinat-o, efectele restrângerii neputând fi extinse și asupra celorlalte zile din săptămână sau lună în care repausul săptămânal se poate acorda individual sau cumulat. O asemenea decădere echivalează cu golirea de orice substanță a dreptului însuși la repausul săptămânal. Acest drept constituțional reprezintă o măsură de protecție socială, menită să garanteze refacerea resurselor biologice și psihologice ce compun capacitatea de muncă a salariaților, prin instituirea perioadelor efective de odihnă și recreere care să limiteze rezonabil durata muncii, în scopul salvgardării sănătății salariaților.

7. Mai arată instanța de judecată că, în acest context, al obligativității acordării în natură, efectiv, a dreptului la repaus săptămânal, nu are absolut nicio relevanță acordarea unui spor salarial de 100% în intenția de a compensa neacordarea în natură a dreptului. Prevederile constituționale garantează acordarea în natură a dreptului la repaus săptămânal, iar nu printr-un presupus echivalent bănesc (cum ar fi un spor salarial), întrucât numai exercitarea în natură asigură realizarea scopului pentru care acest drept a fost instituit prin Legea fundamentală, și anume acela al refacerii capacității de muncă și protejării sănătății salariaților. Mai mult, acordarea sporului salarial pentru personalul căruia i se acordă repausul săptămânal în alte zile decât sâmbăta și duminica nu reprezintă (și nici nu poate reprezenta) o măsură a legiuitorului ordinar de înlocuire, prin echivalent, a dreptului constituțional la repaus săptămânal, ci o compensație bănească cumulativă, menită doar să acopere prejudiciul cauzat prin acordarea repausului săptămânal în alte zile decât cele de sâmbătă și duminică [în acest sens fiind și prevederile art. 137 alin. (3) și (5) din Codul muncii]. În plus, această măsură a fost aplicată și discriminatoriu, contrar prevederilor art. 53 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, coroborate cu art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu Protocolul nr. 12 la Convenție, deoarece personalul căruia i se aplică art. 137 alin. (2) și (4) din Codul muncii, aflat într-o situație similară cu personalul căruia i se aplică art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la

Legea nr. 284/2010 , nu este decăzut din exercițiul dreptului constituțional la repaus săptămânal. Deci, chiar în situația în care interesul public, desfășurarea normală a activității sau chiar situații de excepție impun prestarea muncii și în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta și duminica), Codul muncii recunoaște dreptul salariaților la repaus săptămânal, exercitat în alte zile. Sunt încălcate, așadar, și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece personalul salariat aflat în situații identice cu cel prevăzut de textul de lege criticat este plătit cu un spor de 150% pentru munca depusă în zilele de repaus săptămânal, conform art. 137 alin. (5) din Codul muncii, prevedere care se aplică prin analogie și în cazul art. 137 alin. (2) din același cod, ca nivel minim legal.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la

Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare. Însă, din susținerile instanței de judecată care a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate rezultă că obiectul excepției îl constituie doar alin. (2) al art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la

Legea nr. 284/2010 , dispoziții care au următorul cuprins: "Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător." Potrivit art. 2 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. III la

Legea-cadru nr. 284/2010 , "Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite."

12. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) potrivit cărora "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc [...] repausul săptămânal [...]", art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolului nr. 12 la aceasta, referitor la interzicerea generală a discriminării.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate fac parte din capitolul II "Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale", anexa nr. III - Familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate" a

Legii-cadru nr. 284/2010

și instituie reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale. Astfel, munca prestată de acest personal, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază și nu se compensează și cu timp liber corespunzător.

14. Cât privește repausul săptămânal reglementat de art. 41 alin. (2) din Constituție ca o măsură de protecție socială, acesta este reglementat cu caracter general în titlul III "Timpul de muncă și timpul de odihnă", capitolul II "Repausuri periodice", secțiunea a 2-a "Repausul săptămânal" din

Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și reprezintă perioada de odihnă constând în 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. Astfel, programul normal de lucru al unui angajat este de 5 zile lucrate și 2 zile (48 de ore consecutive) de repaus care se acordă, de regulă, sâmbăta și duminica. Însă aceste zile de repaus se pot acorda și în alte zile ale săptămânii, respectându-se programul de lucru de 5 zile lucrate și 2 zile de repaus. Zilele de repaus săptămânal nu sunt zile libere plătite, spre deosebire de orele suplimentare, care au reglementare separată, și anume art. 123 alin. (2) din Codul muncii, potrivit căruia sporul pentru muncă suplimentară nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

15. Referitor la zilele de sărbători legale sau alte zile în care, potrivit reglementărilor, nu se lucrează, acestea sunt reglementate în titlul III "Timpul de muncă și timpul de odihnă", capitolul II "Repausuri periodice", secțiunea a 3-a "Sărbătorile legale". Art. 142 stabilește la alin. (1) regula potrivit căreia, în cazul prestării muncii în zilele de sărbătoare legală, se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar la alin. (2) că, în cazul în care nu se pot acorda zile libere, salariații beneficiază de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.

16. Curtea mai reține că, în sectorul bugetar, potrivit

art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 , pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile

Legii nr. 53/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii). Însă aceste prevederi ale legii-cadru de salarizare nu s-au aplicat în anii 2011-2015, întrucât au intervenit reglementări anuale potrivit cărora munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se compensează numai cu timp liber corespunzător.

17. Curtea constată că norma criticată reglementează condițiile speciale de compensare a prestării muncii de către personalul din familia ocupațională "Sănătate", muncă prestată: pe de-o parte, în zilele de repaus săptămânal, iar, pe de altă parte, în zilele de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor în vigoare. Astfel, dispoziția de lege criticată are caracter special, derogatoriu de la norma generală, prevăzând că, în cazul salariaților din familia ocupațională "Sănătate", munca prestată de acest personal, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază și nu se compensează și cu timp liber corespunzător. Aceasta reprezintă o prevedere firească ce reglementează - în scopul asigurării continuității activității - o situație de excepție, iar personalul care prestează munca în aceste condiții beneficiază de un spor de 100% din salariul de bază. De altfel, și Codul muncii prevede, în mod excepțional, derogări de la regula acordării de timp liber corespunzător în cazul prestării muncii în zilele de sărbători legale.

18. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc [...] repausul săptămânal [...]", Curtea reține că aceste dispoziții nu sunt încălcate prin norma criticată, deoarece reglementarea cuprinsă în art. 2 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. III la

Legea-cadru nr. 284/2010

reprezintă o soluție legislativă adoptată pentru situația specială a personalului din familia ocupațională "Sănătate" care, în scopul asigurării continuității activității, în interes public, este necesar să desfășoare munca și în timpul zilelor de repaus săptămânal, beneficiind de protecție adecvată, prin acordarea sporului de 100%. În aceste condiții, Curtea constată că susținerile instanței de judecată - autoare a excepției de neconstituționalitate sunt neîntemeiate, deoarece reglementarea criticată nu interzice de plano acordarea repausului săptămânal, ci doar prevede că, în cazul în care munca este prestată în aceste zile, se acordă sporul de 100%, neacordându-se și timp liber corespunzător.

19. Referitor la invocarea principiului egalității în fața legii, Curtea reține că, pentru personalul din sectorul bugetar, potrivit reglementărilor în vigoare în perioada 2010-2015, care derogă de la prevederile Codului muncii, munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se compensează numai cu timp liber corespunzător. Codul muncii, la art. 137 alin. (2) și (3), prevede că "În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern", iar, în această situație, "salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă". Prevederea de lege criticată reprezintă o măsură de excepție, adoptată pentru personalul din "Sănătate", potrivit căreia munca prestată în aceste condiții se compensează cu un spor de 100% din salariul de bază, fără a se acorda și timp liber corespunzător. Or, în aceste condiții nu se poate susține o discriminare a personalului din "Sănătate" față de personalul căruia i se aplică prevederile Codului muncii, aceste două categorii de personal aflându-se în situații diferite. Astfel, dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (A se vedea

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

20. În ce privește dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că acest articol din Convenție nu are o existență autonomă și nu poate fi invocat decât prin raportare la alte dispoziții ale Convenției sau protocoalelor sale adiționale [Decizia de inadmisibilitate din 3 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Coriolan Gabriel Iovițoni și alții împotriva României, paragraful 52)].

21. Referitor la pretinsa discriminare între personalul bugetar, în general (personal din care face parte și personalul din familia ocupațională "Sănătate"), și personalul din sectorul privat, căruia i se aplică exclusiv prevederile Codului muncii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale constante, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, acestea nefiind drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. În acest sens sunt și

Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006,

Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, și

Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.

22. Cu privire la invocarea dispozițiilor art. 53 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauza de față, întrucât nu s-a constatat restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

23. În final, Curtea observă că, potrivit art. 17 alin. (2) din

Directiva 2003/88/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 299 din 18 noiembrie 2003, pot fi admise derogări de la perioadele obligatorii de repaus, derogări ce "pot fi adoptate prin acte cu putere de lege și acte administrative sau prin convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, cu condiția ca lucrătorii în cauză să beneficieze de perioade de repaus echivalente compensatorii sau dacă, în cazuri excepționale în care nu este posibil, din motive obiective, să se acorde asemenea perioade de repaus echivalente compensatorii, lucrătorii să beneficieze de protecție adecvată". O astfel de derogare se poate face, potrivit alin. (3) lit. c) pct. (i) al aceluiași articol, "în cazul activităților care implică nevoia de continuitate a serviciilor sau producției, în special: servicii privind primirea, tratamentul și îngrijirea oferite de spitale sau instituții similare[...]."

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de către Tribunalul Mureș - Secția civilă în Dosarul nr. 1.270/102/2014 și constată că dispozițiile art. 2 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. III la

Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mureș - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2015.