Decizia nr. 1250/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 lit. b) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Costică Oteliță în Dosarul nr. 8.482/121/2009 al Tribunalului Galați - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.482/121/2009, Tribunalul Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 lit. b) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Costică Oteliță într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei decizii de modificare unilaterală a contractului de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se apreciază, în esență, că dispozițiile legale anulează sporul de mobilitate din contractele colective și individuale de muncă, ceea ce încalcă art. 41 alin. (5) din Constituție, care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor în materia dreptului muncii. O asemenea intervenție a legiuitorului în actele juridice ce nu îi sunt opozabile creează nesiguranță și pune în pericol stabilitatea relațiilor de muncă.

În fine, se consideră a fi încălcate și prevederile art. 16 din Constituție, întrucât textul legal criticat nu se aplică și salariaților care și-au dobândit sporul de mobilitate prin acte normative secundare sau hotărâri judecătorești.

Tribunalul Galați - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 50 lit. b) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, care au următorul cuprins:

"La 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează următoarele drepturi salariale suplimentare stabilite prin acte juridice în favoarea personalului autorităților și instituțiilor publice: [...]

b) sporul de mobilitate."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 41 alin. (5) privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective.

Examinând dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale pretins încălcate, Curtea constată următoarele:

Critica ce vizează încălcarea art. 16 din Constituție este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat face referire la "actele juridice" care cuprind sporul de mobilitate. În sens larg, atât actele normative de reglementare primară și secundară, cât și contractul colectiv și individual de muncă sunt acte juridice.

Prin urmare, textul criticat se aplică tuturor cetățenilor, mai precis angajaților, care beneficiază de acest spor, indiferent de izvorul de drept în temeiul căruia li s-a acordat acest drept salarial.

În legătură cu persoanele care beneficiază de acest drept ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești, Curtea reține că acordarea sporului în temeiul hotărârii judecătorești se va face numai pentru perioadele cât temeiul legal/contractual care a stat la baza pronunțării acesteia produce efecte juridice. Altfel, ar însemna ca hotărârea judecătorească să fie un act de legiferare, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, de la data intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 330/2009 , sporul de mobilitate nu se mai acordă niciunei categorii de personal plătit din fonduri publice, indiferent de izvorul juridic în temeiul căruia acest spor era acordat.

În raport cu critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 41 alin. (5) din Constituție, Curtea reține următoarele aspecte:

În primul rând, constată că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, "ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" ( Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006).

În al doilea rând, instanța constituțională, prin

Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, a statuat că "încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale. [_] În consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...)" (A se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995).

Curtea, prin

Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a mai statuat că dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituție, privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective, nu exclud "posibilitatea legiuitorului de a interveni, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat".

În al treilea rând, Curtea observă că, potrivit art. 25 din Codul muncii, "Prin clauza de mobilitate părțile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură". Acest lucru nu înseamnă că angajatul este îndreptățit la un spor, ci faptul că salariul/indemnizația aflat/aflată în plată trebuie să reflecte condițiile în care acesta lucrează.

În fine, Curtea constată că ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea. În caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale chiar în interiorul aceleiași categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 lit. b) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Costică Oteliță în Dosarul nr. 8.482/121/2009 al Tribunalului Galați - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2010.