Decizia nr. 779/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53,

art. 82 alin. (1) și titlul IX^2 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, precum și ale

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Gilmar Belecciu în Dosarul nr. 6.523/118/2014 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 279D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens

Decizia nr. 1.432 din 25 octombrie 2011

și

Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 22 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6.523/118/2014, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53,

art. 82 alin. (1) și titlul IX^2 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, precum și ale

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Gilmar Belecciu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii acestuia de anulare a unei decizii a Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva unei decizii de impunere referitoare la obligații de plată accesorii prin care au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere aferente impozitului pe venituri din activități independente, diferențelor de impozit anual de regularizat și contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 53 privind plățile anticipate ale impozitului pe veniturile din activitățile independente și art. 82 alin. (1) referitor la stabilirea plăților anticipate de impozit din

Legea nr. 571/2003

contravin principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 56 din Legea fundamentală. Taxa reprezentând plata anticipată încalcă și principiul unicității taxei, în sensul că pentru una și aceeași impunere în sarcina unei persoane aceasta nu datorează o taxă decât o singură dată. Obligarea justițiabilului la plata anticipată a unei taxe pentru venituri ce nu sunt realizate reprezintă o plată nedatorată.

6. Dispozițiile titlului IX^2 din

Legea nr. 571/2003

încalcă prevederile constituționale ale art. 56, deoarece statul a impus un impozit pe venit "camuflat în contribuții sociale", impunere care nu poate fi încadrată la o justă așezare a sarcinilor fiscale.

7. În ceea ce privește dispozițiile

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

susține că ordonanța de urgență a fost emisă fără a se evidenția existența unei situații extraordinare, elementele cuprinse în nota de fundamentare nefiind de natură să justifice adoptarea ordonanței de urgență. Totodată, ordonanța de urgență a Guvernului modifică o lege organică, iar conținutul acesteia încalcă principiul supremației legii și a amestecului executivului în sistemul constituțional de legiferare. Mai arată că ordonanța de urgență nu a fost pusă în dezbatere publică potrivit

art. 6 din Legea nr. 52/2003

privind transparența decizională în administrația publică. Având în vedere că textele legale criticate au fost modificate atât prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 , cât și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010 , apreciază că și aceasta din urmă este neconstituțională, fiind emisă fără a se evidenția existența unei situații extraordinare, elementele cuprinse în nota de fundamentare nefiind de natură să justifice adoptarea sa.

8. Se mai susține că contribuțiile la un sistem de sănătate nu reprezintă taxe și impozite pentru a fi reglementate prin Codul fiscal și impuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Asigurările de sănătate pot fi pretinse doar de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, motiv pentru care aceste sume nu pot fi solicitate pe calea titlului executoriu emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, întrucât această instituție nu are calitatea legală de a emite o decizie referitoare la asigurări de sănătate. Contribuțiile privind asigurările sociale de sănătate pot fi calculate și solicitate doar de către instituția care se pretinde asigurator și doar în baza unui contract de asigurare, în caz contrar aflându-ne în fața unei duble impuneri a unui impozit pentru același venit.

9. În ceea ce privește dispozițiile legale din Codul de procedură fiscală, susține, în esență, că, potrivit dispozițiilor constituționale invocate, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, însă prevederile de lege criticate contravin principiului echității. Astfel, arată că, "în cazul în care statul, prin instituțiile sale, datorează contribuabilului o sumă căreia îi este aplicabilă o dobândă, în temeiul

art. 124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , atunci această dobândă poate fi acordată doar la cererea justițiabilului și într-un procent nespecificat în legislația fiscală". În schimb, "statul poate impune penalități și majorări la sumele datorate, pe care le impune în baza unui temei de drept", temei "care nu acordă însă și cetățeanului contribuabil dreptul la o despăgubire echitabilă". Așa fiind, apreciază că "justițiabilul român este discriminat în relația cu instituția, prin aplicarea unor pretenții fiscale doar unilateral". De asemenea, arată că prevederile de lege criticate încalcă și principiul impunerii fiscale și al unicității taxei, în sensul că pentru una și aceeași impunere în sarcina unei persoane aceasta nu datorează o taxă decât o singură dată, caz în care justițiabilul datorează daune pentru neplată o singură dată, și nu de trei ori, așa cum este reglementat de Codul de procedură fiscală. În acest context, arată că se încalcă principiul justei așezări a taxelor fiscale, deoarece "statul, prin pretenția unei plăți inechitabile, beneficiază de o sumă nedatorată și de o dobândă la bani care nu sunt datorați".

10. Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile din Codul fiscal este neîntemeiată. Prevederile legale criticate dau expresie competenței constituționale a legiuitorului de a reglementa raportul juridic de drept fiscal, care este caracterizat prin existența unei legături de subordonare în favoarea statului, fiind vorba de un regim de drept public.

11. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 53,

art. 82 alin. (1) și titlul IX^2 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, precum și dispozițiile

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal. Curtea constată că, potrivit notelor scrise ale autorului excepției, acesta a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 și

art. 82 alin. (1) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, ale

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011 , ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010 , ale art. 296^2-296^13 și

art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, precum și ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și

art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală. Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut ca obiect al excepției dispozițiile art. 53,

art. 82 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 ,

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

și titlul IX^2 din

Legea nr. 571/2003 , fără a se pronunța în vreun fel asupra celorlalte dispoziții legale indicate de autorul excepției.

15. Din perspectiva stabilirii obiectului excepției de neconstituționalitate, se constată că, prin

Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea a reținut că, deși excepția de neconstituționalitate prezintă particularități semnificative, ea se încadrează în categoria excepțiilor procesuale și reprezintă, deci, un mijloc procedural prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța, din oficiu, invocă în cadrul procesului, și fără a pune în discuție fondul dreptului, neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Legea fundamentală. Sesizarea Curții este subsecventă efectuării controlului privind îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției realizat de către instanța judecătorească sau de arbitraj comercial, care are rolul de prim filtru în cadrul etapei judecătorești a procedurii soluționării excepției de neconstituționalitate. Potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare; recursul se judecă în termen de 3 zile".

16. Astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul solicită instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, instanța, exercitându-și competența prevăzută de lege, trebuie să constate admisibilitatea sau inadmisibilitatea excepției, în cadrul considerentelor hotărârii, și să dispună sesizarea Curții, respectiv respingerea cererii de sesizare a Curții, prin dispozitivul aceleiași hotărâri. În ipoteza formulării unei excepții prin care se invocă neconstituționalitatea mai multor dispoziții din legi sau ordonanțe, instanța judecătorească are obligația de a analiza întrunirea condițiilor de admisibilitate referitoare la fiecare dintre dispozițiile vizate și de a se pronunța cu privire la sesizarea Curții sau la respingerea cererii de sesizare, corespunzător rezultatului controlului efectuat. Cu alte cuvinte, formularea unor critici de neconstituționalitate care vizează dispoziții diferite din legi sau ordonanțe necesită o analiză a fiecăruia dintre aceste texte în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

17. Din această perspectivă, Curtea constată că omisiunea instanței judecătorești de a se pronunța cu privire la unele dispoziții din legi sau ordonanțe a căror neconstituționalitate a fost invocată de autorul excepției nu poate avea drept consecință înlăturarea controlului realizat de Curtea Constituțională. A admite o soluție contrară echivalează cu atribuirea unor efecte extra legem și chiar contra legem omisiunii sau refuzului instanței judecătorești de a se pronunța cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale având ca obiect soluționarea unei excepții de neconstituționalitate. Într-o atare ipoteză, conduita instanței judecătorești s-ar constitui într-o modalitate de paralizare a exercitării dreptului conferit de Constituție autorilor excepției de a o invoca și, în mod corelativ, de a primi soluția rezultată din controlul legii de către instanța de contencios constituțional (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005).

18. Așa fiind, în cazul în care instanța de judecată sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a anumitor dispoziții din legi sau ordonanțe fără a se pronunța asupra altora, criticate în cadrul aceleiași excepții de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional va analiza excepția de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său.

19. Numai în cazul în care, însă, instanța judecătorească se pronunță prin dispozitivul hotărârii apreciind excepția referitoare la una/unele dintre dispozițiile legale criticate drept inadmisibilă, fiind contrară prevederilor

art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992 , și respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituțională nu se va pronunța cu privire la această excepție. În această împrejurare, autorul are, potrivit

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , posibilitatea atacării cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, a soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.

20. În continuare, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile titlului IX^2 din

Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, criticile sunt formulate doar cu privire la art. 296^2-296^13 și art. 296^15-296^20 din cap. I - Contribuții sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din salarii, venituri asimilate salariilor și venituri din pensii, precum și persoanele aflate sub protecția sau în custodia statului al titlului IX^2 - Contribuții sociale obligatorii din

Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal. De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

criticile autorului sunt formulate atât cu privire la dispoziția legală criticată punctual, cât și cu privire la ordonanța de urgență în ansamblul său, iar în privința

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010 , Curtea observă că aceasta este criticată în ansamblul său.

21. Având în vedere cele expuse, precum și modul de redactare a excepției, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 53 - Plăți anticipate ale impozitului pe veniturile din activități independente, art. 82 alin. (1) referitor la stabilirea plăților anticipate de impozit și art. 296^2-296^13, art. 296^15-296^20 din cap. I - Contribuții sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din salarii, venituri asimilate salariilor și venituri din pensii, precum și persoanele aflate sub protecția sau în custodia statului al titlului IX^2 - Contribuții sociale obligatorii din

Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, ale

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, aprobată prin

Legea nr. 106/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012, și ale ordonanței de urgență în ansamblu său, ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, în ansamblul său, precum și ale art. 119 - Dispoziții generale privind dobânzi și penalități de întârziere, art. 120^1 - Penalități de întârziere, art. 121 - Dobânzi și penalități de întârziere în cazul plăților efectuate prin decontare bancară, art. 122 - Dobânzi și penalități de întârziere în cazul compensării și art. 124^1 - Majorări de întârziere în cazul creanțelor datorate bugetelor locale din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare.

22. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 56 privind contribuțiile financiare, art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. p) privind legiferarea și reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială și art. 115 alin. (4) privind regimul adoptării ordonanțelor de urgență.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010

sunt neconstituționale, deoarece Guvernul nu poate adopta legi organice, acte normative cu caracterul unei legi organice și nu poate aduce modificări unei legi organice printr-o ordonanță de urgență. Mai arată că elementele conținute în textele ordonanțelor de urgență nu sunt de natură să justifice adoptarea acestora, în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituție, neexistând o situație extraordinară, iar aceasta trebuie să fie motivată pertinent și să justifice o astfel de situație.

24. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, Curtea observă că aceasta nu poate fi reținută, întrucât, potrivit prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (1), interdicția de a reglementa în domeniul legilor organice privește ordonanțele simple, și nu ordonanțele de urgență. De altfel, prin

Decizia nr. 619 din 12 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011, Curtea a arătat că Guvernul poate emite ordonanțe de urgență în domeniile legilor organice, prevăzute la art. 73 alin. (3) din Constituție, în condițiile art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Interdicția Guvernului de a reglementa în aceste domenii se referă, în mod expres, numai la ordonanțele emise în temeiul legilor speciale de abilitare, în condițiile alin. (1)-(3) ale aceluiași art. 115, nu și la ordonanțele de urgență.

25. Astfel cum rezultă din preambulul său,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

a fost adoptată în temeiul delegării legislative, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, având în vedere necesitatea completării legislației cu reguli fiscale pentru contribuabilii care aplică Standardele internaționale de raportare financiară, al clarificării tratamentului fiscal aplicabil contribuabililor inactivi sau a căror înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulată, precum și pentru asigurarea atingerii nivelului minim obligatoriu de accize conform graficului asumat prin documentul de poziție adoptat în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, pentru preîntâmpinarea declanșării procedurii de infringement, în contextul în care este necesară continuarea simplificării și unificării legislației și a administrării contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice și având în vedere necesitatea eliminării dificultăților de natură tehnică apărute în aplicarea actului normativ supus modificării și completării.

26. De asemenea, în privința constituționalității extrinseci a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010 , Curtea a reținut prin

Decizia nr. 261 din 20 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012, că acest act normativ a fost adoptat cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (5) și (6) din Constituție.

27. În ceea ce privește susținerile referitoare la ignorarea dreptului la transparență, se observă că, potrivit

Legii nr. 52/2003

privind transparența decizională în administrația publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 3 decembrie 2013, în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune pe site-ul propriu, să îl afișeze la sediul propriu într-un spațiu accesibil publicului și să îl transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Însă art. 7 alin. (13) din legea menționată instituie o excepție de la procedura efectuării transparenței decizionale, caz în care adoptarea de către Guvern a ordonanțelor de urgență nu impune efectuarea procedurii transparenței decizionale prevăzute de această lege.

28. În privința dispozițiilor art. 53 și

art. 82 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, autorul excepției critică obligația plății anticipate cu titlu de impozit pentru veniturile realizate din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor. Arată că obligarea justițiabilului la plata anticipată a unei taxe pentru venituri ce nu sunt realizate reprezintă o plată nedatorată. Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 1.432 din 25 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 15 februarie 2012, prilej cu care a reținut că dispozițiile legale criticate dau expresie art. 56 alin. (1) din Constituție potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie la cheltuielile publice, prin impozite și taxe. Totodată, în conformitate cu art. 139 alin. (2) din Constituție, impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene "în limitele și în condițiile legii". Din aceste prevederi constituționale rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, modalitățile de plată, precum și cuantumul acestora.

29. Curtea a remarcat, în jurisprudența sa, că impunerea unei astfel de obligații este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului, iar încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).

30. Curtea observă că legiuitorul a reglementat plata obligațiilor fiscale în așa fel încât să existe posibilitatea regularizării în ce privește plata impozitului pe venit. Astfel, contribuabilul care realizează venituri dintre cele prevăzute la art. 82 din Codul fiscal va depune, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului o declarație rectificativă cu privire la venitul realizat efectiv, astfel cum prevede art. 83 din Codul fiscal. Consecutiv, organul fiscal va proceda la o recalculare a impozitului datorat corespunzător venitului efectiv realizat, emițând o nouă decizie de impunere în care sunt evidențiate diferențele, stabilite în plus sau în minus, în plata impozitului pe venit (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 447 din 16 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 10 noiembrie 2014).

31. În continuare autorul excepției apreciază că dispozițiile criticate din titlul IX^2 din

Legea nr. 571/2003

încalcă dispozițiile constituționale ale art. 56, deoarece statul a impus un impozit pe venit "camuflat în contribuții sociale", impunere care nu poate fi încadrată la o justă așezare a sarcinilor fiscale.

32. În legătură cu această critică Curtea reține că art. 56 din Constituție trebuie coroborat cu art. 139 alin. (3) din Constituție potrivit căruia "Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora". Contribuțiile datorate potrivit dispozițiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătății populației. Cuantumul acestor contribuții se raportează la venitul persoanei fizice, dar serviciile medicale de care beneficiază nu sunt limitate la valoarea contribuției achitate. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă contribuții a căror destinație este Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și își au reflectarea în textele constituționale menționate (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015).

33. Referitor la dispozițiile

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

se observă că, începând cu anul 2011, s-au preluat în Codul fiscal contribuțiile sociale obligatorii, iar prin actul normativ criticat a fost stabilită competența Agenției Naționale de Administrare Fiscală de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. 2 și 3 ale titlului IX^2 al Codului fiscal și a fost reglementată procedura de predare-primire a acestor contribuții de la casele de asigurări sociale. Începând cu 1 iulie 2012 casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea administrării, obligațiile reprezentând contribuțiile sociale datorate, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2012, motivat de necesitatea simplificării și unificării legislației și administrării contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice. Astfel, emiterea actelor administrative ce conțin obligații privind contribuția de asigurări sociale de sănătate revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

34. În ceea ce privește dispozițiile legale criticate cuprinse în Codul de procedură fiscală, Curtea constată că autorul prezentei excepții de neconstituționalitate a formulat o critică identică într-un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, iar prin

Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 18 decembrie 2014, Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și

art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală și a constatat constituționalitatea acestor dispoziții legale, reținând în esență că reglementarea criticată reprezintă o măsură de politică fiscală, iar stabilirea printr-o dispoziție legală expresă a unor sancțiuni cu caracter fiscal pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 56 și art. 139, și reprezintă regula generală în materia impozitelor și taxelor. Atât timp cât nivelul dobânzii calculate pentru fiecare zi de întârziere are o valoare stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu își pierde rațiunea pentru care a fost instituită, nu poate fi reținută nicio încălcare a prevederilor constituționale invocate. Pentru considerentele reținute, decizia menționată se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gilmar Belecciu în Dosarul nr. 6.523/118/2014 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 53, art. 82 alin. (1), art. 296^2-296^13 și

art. 296^15-296^20 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, ale

art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal și ale ordonanței de urgență în ansamblul său, ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum și ale art. 119, art. 120^1, art. 121, art. 122 și

art. 124^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2015.