Decizia nr. 605/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ruslan Culinca în Dosarul nr. 1.065/286/2014 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.697D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că textul legal criticat nu afectează termenul de depunere a cererii de apel. Rațiunea impusă de legiuitor ca cererea depusă prin fax și e-mail să fie făcută în timpul orelor de program este tocmai pentru a primi dată certă în aceeași zi în care a fost înaintată către instanță. Mai arată că, în jurisprudența sa, respectiv prin

Decizia nr. 1.281 din 29 septembrie 2011 , Curtea a statuat că momentul de la care începe să curgă termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedură.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia nr. 1.435/ca din 22 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.065/286/2014, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ruslan Culinca într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe a Judecătoriei Răducăneni prin care a fost admisă excepția tardivității formulării plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că limitarea în timp a depunerii actului procedural, în timpul programului de lucru, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 și art. 21. În acest sens arată că în ipoteza depunerii la instanță a unui act procedural, prin mijloace de comunicare precum fax sau e-mail, termenul expiră la data încheierii programului de lucru al instanței, în timp ce pentru persoanele aflate în situații identice care depun respectivul act prin scrisoare recomandată în alt loc, termenul expiră mai târziu.

6. Se susține că se încalcă accesul liber la justiție prin condiționarea trimiterii prin fax ori prin e-mail a actelor procedurale doar în timpul programului de lucru al instanței. Apreciază că această condiționare nu este una proporțională cu scopul urmărit, în condițiile în care prin art. 183 din Codul de procedură civilă nu se impune aceeași condiție pentru actele procedurale trimise prin poștă ori curierat.

7. Prin urmare, consideră că nu există un raport rezonabil de proporționalitate între cerințele de interes general referitoare la buna administrare a justiției și protecția drepturilor fundamentale ale individului, dispozițiile legale criticate consacrând un dezechilibru între cele două interese concurente.

8. Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Prin prevederile legale criticate nu este afectat termenul de declarare a apelului, deoarece există posibilitatea depunerii actului procedural la poștă sau prin curier rapid și după încheierea orelor de program ale instanței. Rațiunea impusă de legiuitor, ca cererea transmisă prin fax sau e-mail să fie în timpul orelor de program, este tocmai ca actul de procedură să primească dată certă în aceeași zi în care a fost înaintat către instanță.

9. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

11. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: "Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile."

15. Art. 183 cu denumirea marginală "Actele depuse la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere" din Codul de procedură civilă la care face referire textul de lege criticat are următorul cuprins:

"(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.

(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administrația locului de deținere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată."

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că alin. (1) al art. 182 din Codul de procedură civilă stabilește regula de calcul a termenelor. Acestea se socotesc pe zile, săptămâni, luni sau ani și se împlinesc la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Alin. (2) al aceluiași articol reglementează excepția de la această regulă, respectiv termenul se va împlini, în situația în care un act trebuie depus la instanță sau la un alt loc, la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile. Potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului. În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că alin. (1) prevede trei modalități de transmitere a actului de procedură (depunere la oficiul poștal, cu scrisoare recomandată; la un serviciu de curierat rapid; la un serviciu specializat de comunicare), iar dovada datei depunerii se face, astfel cum rezultă din alin. (3), de partea interesată cu recipisa oficiului poștal, precum și cu înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare pe actul depus. Așadar, dispozițiile art. 183 din Codul de procedură civilă reprezintă o facilitate instituită în favoarea persoanelor care nu pot ajunge la sediul instanței în vederea depunerii actului de procedură.

18. Autorul excepției susține că sunt încălcate principiul egalității în fața legii și accesul liber la justiție, deoarece în ipoteza depunerii la instanță a unui act procedural, prin mijloace de comunicare precum fax sau e-mail, termenul expiră la data încheierii programului de lucru al instanței, în timp ce pentru persoanele aflate în situații identice care depun respectivul act prin scrisoare recomandată în alt loc, termenul expiră mai târziu.

19. Problema ridicată de autorul excepției de neconstituționalitate privește interpretarea dispozițiilor art. 182 alin. (2) prin raportare la dispozițiile art. 183 din Codul de procedură civilă în cazul transmiterii actelor procedurale prin fax ori poștă electronică.

20. În acest sens, Curtea reține că textul legal criticat reglementează termenul de depunere a actelor procedurale raportat la programul de lucru al instanței sau al locului unde trebuie depus actul respectiv, făcându-se aplicabilitatea dispozițiilor legale ale art. 183 din Codul de procedură civilă în al cărui conținut nu sunt menționate faxul și poșta electronică ca modalități de comunicare a actelor de procedură, ci numai scrisoarea recomandată la oficiul poștal, depunerea la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, astfel cum s-a arătat la paragraful 17 din prezenta decizie.

21. În ceea ce privește faxul și poșta electronică, Curtea observă că aceste modalități de comunicare sunt acceptate de lege, însă nu se regăsesc în ipoteza normei legale criticate. Spre exemplu, Curtea reține că art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, prevede că actele de sesizare a instanței depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeași zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, dată certă și număr din aplicația ECRIS. De asemenea, Codul de procedură civilă prevede aceste modalități de comunicare a actelor de procedură, spre exemplu, potrivit art. 148 alin. (2), cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanțelor judecătorești pot fi formulate și prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Art. 149 alin. (4) din Cod prevede că în cazul în care cererea a fost comunicată, potrivit legii, prin fax sau prin poștă electronică, grefierul de ședință este ținut să întocmească din oficiu copii de pe cerere, pe cheltuiala părții care avea această obligație. Potrivit art. 199 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare. Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 471 alin. (3), cererea de apel poate fi trimisă și prin poștă, fax, poștă electronică sau curier.

22. Prin urmare, Curtea reține că părțile interesate au la îndemână, pe lângă depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poștă, curier rapid sau prin intermediul unui serviciu specializat de comunicare, și posibilitatea transmiterii acestor acte prin intermediul poștei electronice sau al faxului, fiind astfel facilitată comunicarea rapidă a actelor de procedură.

23. În speță, astfel cum rezultă din actele dosarului, autorul excepției de neconstituționalitate a transmis actul procedural prin fax după ora de închidere a programului de lucru al instanței.

24. În ceea ce privește programul de lucru al instanțelor, Curtea reține că acesta este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână și începe, de regulă, la ora 8,00 și se încheie la ora 16.00, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, mai sus menționat.

25. În continuare, Curtea observă că cererile trimise prin poșta electronică sau prin fax nu beneficiază de efectele prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia un act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. În timp ce art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare servește ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, în cazul actelor de procedură transmise pe fax sau poștă electronică, nu există o prevedere similară.

26. Problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul faxului sau poștei electronice este certitudinea recepționării în termenul legal al acestora de către instanța de judecată. În acest sens sunt și dispozițiile art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 241 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora mijlocul de comunicare trebuie să fie apt să asigure atât transmiterea textului, cât și confirmarea primirii lui.

27. Astfel, Curtea apreciază că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanță, iar potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului.

28. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu limitează dreptul părților de a comunica cu instanțele judecătorești, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanțelor prin orice mijloace, cu condiția, subînțeleasă, de a o face în termenele și condițiile prevăzute de lege.

29. Cu privire la critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că principiul egalității presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). În aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Instanța de la Strasbourg a mai statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a exista justificări obiective și rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunțată în Cauza Inze împotriva Austriei, paragraful 41), ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite (Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, paragraful 44).

30. În ceea ce privește pretinsa încălcare a accesului liber la justiție, Curtea observă că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2) că "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Așadar, Curtea reține că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 ). Principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38), iar accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului (Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). Instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenție, acestea fiind restricții admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51-52). Dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, putând fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni (Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93).

31. În privința termenelor procedurale, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că instituirea acestora a avut în vedere securitatea și stabilitatea raporturilor juridice și nicidecum îngrădirea accesului liber la justiție (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006).

32. Prin urmare, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale invocate.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ruslan Culinca în Dosarul nr. 1.065/286/2014 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 septembrie 2016.