Decizia nr. 729/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Norbert Bodo Zsolt în Dosarul nr. 946/218/2016/a1.1 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 467 D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Se susține că critica de neconstituționalitate formulată este o consecință a pronunțării de către Curtea Constituțională a

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 . Se arată că au mai fost invocate excepții de neconstituționalitate similare, instanța de contencios constituțional pronunțând, în acest sens,

deciziile nr. 145 din 17 martie 2016 , nr. 276 din 10 mai 2016 și nr. 251 din 5 mai 2016, prin care a arătat că, dacă ar fi existat o jurisprudență constantă în sensul încălcării dreptului la apărare invocat de autorul excepției, în mod similar celor constatate prin

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , instanța de contencios constituțional ar fi fost competentă să se pronunțe pe fondul excepției de neconstituționalitate, dar că, în lipsa unei astfel de jurisprudențe, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Se susține că cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile anterior invocate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea penală nr. 25/CJCP din 6 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 946/218/2016/a1.1, Tribunalul Satu Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Norbert Bodo Zsolt, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția nulității absolute a verificării legalității și temeiniciei arestării preventive a autorului excepției pentru nerespectarea termenului de 5 zile de înaintare a rechizitoriului, înainte de expirarea duratei măsurii preventive.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se face referire la

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, decizie despre care se susține că este aplicabilă mutatis mutandis și în prezenta cauză. Se arată că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 10 din Codul de procedură penală referitoare la dreptul la apărare, ale art. 88-95 din Codul de procedură penală ce reglementează asistența juridică și a dispozițiilor din cuprinsul aceluiași cod referitoare la obligațiile organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, rezultă că sancțiunea nerespectării dreptului la apărare este nulitatea relativă, care intervine doar atunci când este adusă o atingere efectivă drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, și care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului, în condițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție făcând situațiile particulare prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. e) și f) din Codul de procedură penală. Se arată, însă, că dreptul acuzatului de a beneficia de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, prevăzut la art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenție, este obligatoriu a fi respectat, fiind transpus în legislația națională prin art. 10 din Codul de procedură penală.

6. Tribunalul Satu Mare - Secția penală susține că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se face trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015 , prin care instanța de contencios constituțional a statuat că prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Or, cu atât mai mult, trimiterea în judecată prin rechizitoriu a unui inculpat aflat în stare de arest preventiv impune învestirea instanței într-un termen care să ofere suficiente garanții pentru asigurarea dreptului la apărare al inculpatului. Se conchide că termenul de 5 zile prevăzut la art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi decât peremptoriu, nerespectarea lui fiind de natură a încălca prevederile art. 24 din Constituție.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Guvernul susține că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se susține că atât soluția, cât și considerentele

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015

sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză.

9. Avocatul Poporului arată că își menține punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 1.819D/2016, nr. 1.459 D/2015 și nr. 1.404 D/2015, prin care a arătat că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că "termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive" este un termen de recomandare, iar nu un termen imperativ.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia."

13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare și, prin prisma prevederilor art. 20 din Constituție cu privire la tratatele internaționale privind drepturile omului, dispozițiilor art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens,

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016,

Decizia nr. 251 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, și

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, prin care a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate invocate.

15. Prin

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , anterior menționată, Curtea a făcut trimitere la

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin aceeași decizie, instanța de contencios constituțional a constatat că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, prima și ultima teză ale alin. (2) al aceluiași articol stabilind că judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii și că, în aceste împrejurări, avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. În ceea ce privește natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanței pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare. Ținând cont de faptul că rațiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a elimina arbitrarul cât privește dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției.

16. Prin aceleași decizii mai sus menționate, respectiv

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016

și

Decizia nr. 251 din 5 mai 2016 , Curtea a constatat, însă, că, prin

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , a reținut neconstituționalitatea prevederilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât a constatat existența unei practici juridice constante, care stabilea natura juridică a termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora ca fiind de recomandare, dând valențe de neconstituționalitate textului criticat. În acest sens, prin

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă, în special cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanței, prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21). Prin aceeași

Decizie nr. 336 din 30 aprilie 2015 , Curtea a constatat că, în cauză, este pusă în discuție însăși constituționalitatea interpretării pe care acest text de lege a primit-o în practică, în concret, natura juridică a termenului reglementat de normele procesual penale precitate, și că, de vreme ce deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări, Curtea are competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției. Cu același prilej, Curtea a reținut, în esență, că interpretarea dată dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul că termenul prevăzut pentru depunerea de către procuror a propunerii de prelungire a arestării preventive ar fi un termen de recomandare, aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul acuzatului de a dispune de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, întrucât intervalul de timp rămas până la soluționarea propunerii este insuficient pentru pregătirea unei apărări efective și pentru studierea de către judecător a cauzei, pentru derularea ședinței și pentru soluționarea propunerii.

17. Astfel, prin

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016

și

Decizia nr. 251 din 5 mai 2016 , Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , - când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată - aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dat textului valențe neconstituționale -, în cauzele deduse judecății nu se putea vorbi de o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în același timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menționate. Prin urmare, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, a fost respinsă, ca inadmisibilă.

18. În fine, prin

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , Curtea a constatat că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise și previzibile, îndeplinind condițiile referitoare la calitatea legii, și că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora, prin sintagma "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia", este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la prelungirea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen.

19. De asemenea, Curtea a constatat că, în jurisprudența sa, a preluat doctrina dreptului viu (a se vedea

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, și

Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, paragraful 30 și următoarele), atât în privința normei supuse controlului de constituționalitate, cât și în privința normei de referință. Dacă în privința normei de referință, și anume Constituția, Curtea este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a o interpreta, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești, conform art. 126 alin. (1) din Constituție.

20. Prin urmare, pentru determinarea conținutului normativ al normei supuse controlului de constituționalitate, Curtea trebuie să țină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. Interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având drept scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanței constituționale înțelesul normei juridice supuse controlului de constituționalitate, obiectivizându-i și circumscriindu-i conținutul normativ. În vederea atingerii acestei finalități, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea

Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29-30). Or, în prezenta cauză, Curtea constată că, în privința modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituționalitate, nu au fost pronunțate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluționarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispozițiilor Legii fundamentale, iar, cu privire la practica judiciară existentă, se constată că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului și a limitelor Constituției. În acest context, faptul că, în practică, unele instanțe judecătorești interpretează, în mod izolat, termenul prevăzut la art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală ca fiind unul de recomandare, și nu unul imperativ și, pe această bază factuală, se solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii similare

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , nu relevă decât o chestiune de greșită interpretare și aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar. Controlul de constituționalitate vizează conținutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală și continuă la nivelul instanțelor judecătorești, neputând fi efectuat asupra conținutului normei juridice rezultat din interpretările eronate și izolate ale unor instanțe judecătorești. Prin urmare, controlul de constituționalitate poate viza norma, astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile și prin hotărâri pronunțate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispozițiilor Legii fundamentale. Însă, competența Curții Constituționale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă și continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigențelor Constituției. Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenței Curții Constituționale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar, existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea constată că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură a încălca exigențele Constituției, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc.

21. Așadar, Curtea a constatat că nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar.

22. În prezenta cauză, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu s-a constatat, până la data redactării prezentei decizii, o interpretare constantă/continuă, în sensul că termenul prevăzut în cuprinsul textului criticat este unul de recomandare, astfel încât nu poate fi pusă în discuție o problemă de constituționalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, atribuție ce revine instanțelor judecătorești.

23. Nu în ultimul rând, Curtea reține că încheierea de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost pronunțată la data de 6 aprilie 2016, anterior publicării

Deciziei nr. 145 din 17 martie 2016 ,

Deciziei nr. 251 din 5 mai 2016

și

Deciziei nr. 276 din 10 mai 2016

în Monitorul Oficial al României, Partea I, motiv pentru care nu poate fi constată o încălcare de către instanța care a sesizat Curtea Constituțională a celor reținute de Curte prin deciziile anterior menționate, în sensul nesocotirii caracterului peremptoriu al termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, caracter afirmat de instanța de contencios constituțional prin jurisprudența antereferită.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Norbert Bodo Zsolt în Dosarul nr. 946/218/2016/a1.1 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 decembrie 2016.