Decizia nr. 674/2016

Articolul 4

Organele de cercetare ale poliției judiciare sunt organizate și funcționează în structura aparatului central al Ministerului Administrației și Internelor, în structura Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și a unităților teritoriale ale acestora.

17.

În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (4)

conform căruia statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale și

art. 117 alin. (2)

potrivit căruia Guvernul și ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot înființa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaște această competență.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, la nivel constituțional, administrația publică centrală de specialitate este reglementată de secțiunea 1 a capitolului V,

art. 116-119 . Potrivit

art. 116 din Legea fundamentală , care reglementează structura administrației publice centrale de specialitate, ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului, iar alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorități administrative autonome. Astfel, în sistemul constituțional actual, administrația publică centrală de specialitate este compusă din ministere, care se organizează numai în subordinea Guvernului, organe de specialitate în subordinea Guvernului, organe de specialitate în subordinea ministerelor și autorități administrative autonome.

19.

În completare, prevederile

art. 117 alin. (2) din Constituție

dispun în sensul că Guvernul și ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot înființa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaște această competență. Astfel, atât Guvernul, cât și ministerele pot înființa în subordinea lor organe de specialitate, dacă sunt îndeplinite două condiții, și anume legea să le recunoască o asemenea competență, iar pentru înființarea acestor organe să se solicite avizul Curții de Conturi. În ceea ce privește recunoașterea competenței ministerelor de a înființa organe de specialitate, Curtea observă că

art. 42 din Legea nr. 90/2001

privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, dispune în sensul că „Ministerele pot înființa în subordinea lor organe de specialitate, cu avizul Curții de Conturi“. Referitor la avizul Curții de Conturi, instanța de contencios constituțional a statuat că acesta constituie o condiție de legalitate, de rang constituțional, pentru actele proprii ale Guvernului (ministerelor) adoptate în temeiul

art. 117 alin. (2) din Constituție

( Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).

20.

În acest context, Curtea observă că Direcția generală anticorupție a fost înființată prin Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ca structură specializată pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al acestui minister. În doctrină s-a reținut că organele de specialitate au misiunea de a realiza conducerea la nivel central a unor ramuri sau domenii de activitate care nu necesită înființarea unui minister, ca organ de specialitate al administrației publice centrale. Totodată, s-a precizat că, pentru a putea duce la îndeplinire sarcinile care le revin și pentru a exercita atribuțiile conferite de lege, ministerele au o anumită structură organizatorică, ce este prevăzută în înseși actele proprii de organizare și funcționare. Astfel, subdiviziunile ministerelor pot fi împărțite în două categorii, și anume subdiviziuni de specialitate și subdiviziuni funcționale. Subdiviziunile de specialitate desfășoară o activitate de strictă specialitate, de natura celor care constituie domeniul propriu ministerului respectiv, existența și numărul acestora fiind determinate de specificul acestuia. Subdiviziunile funcționale se întâlnesc în cadrul oricărui minister, activitatea lor fiind în legătură cu toate sectoarele ministerului respectiv.

21.

Așa fiind, Curtea observă că fiecare minister are atribuții specifice în domeniul propriu de activitate, Ministerul Afacerilor Interne îndeplinindu-și atribuțiile principale în domeniul administrației publice și în domeniul ordinii, siguranței publice și securității naționale, potrivit

art. 3 alin. (1) lit. a)

și

b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne.

22.

În ceea ce privește Direcția generală anticorupție, Curtea observă că, potrivit

art. 10 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 , aceasta este specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al acestui minister. În același sens, dispune și

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005

privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 6 septembrie 2005.

23.

Atribuțiile Direcției generale anticorupție sunt detaliate în

art. 14 alin. (2) din Regulamentul

de organizare și funcționare al acesteia, Direcția având următoarele atribuții principale: desfășoară activități specializate de prevenire a faptelor de corupție în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne; organizează și desfășoară campanii/acțiuni de prevenire a corupției pentru conștientizarea consecințelor implicării în fapte de corupție; efectuează investigațiile necesare pentru descoperirea și combaterea faptelor de corupție săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne; desfășoară activități de cercetare penală, în baza ordonanței de delegare emise de procuror, în conformitate cu prevederile legale; efectuează, în condițiile legii și ale normelor interne, testarea integrității profesionale a personalului Ministerului Afacerilor Interne; primește și soluționează reclamațiile/petițiile cetățenilor referitoare la faptele de corupție în care este implicat personalul Ministerului Afacerilor Interne; administrează sistemul telefonic call-center anticorupție constituit în scopul sesizării de către cetățeni a faptelor de corupție; desfășoară activități de informare și relații publice specifice problematicii din competență; elaborează studii, analize și prognoze referitoare la evoluția faptelor de corupție la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și înaintează conducerii Ministerului Afacerilor Interne, periodic sau la solicitare, propuneri de soluționare a problemelor identificate; desfășoară activități specifice de afaceri europene și cooperare internațională în domeniul prevenirii și combaterii corupției, organizează, participă sau asigură reprezentarea Direcției generale la evenimente naționale și internaționale din domeniul specific de activitate, în conformitate cu interesele Ministerului Afacerilor Interne și potrivit procedurilor legale în vigoare; constituie, gestionează și accesează baze de date/sisteme de evidență pentru desfășurarea activității din competență, în calitate de operator de date cu caracter personal; elaborează, contractează, implementează și monitorizează proiecte cu finanțare externă; gestionează și administrează resursele umane, materiale, financiare și tehnice deținute, în conformitate cu prevederile legale; exercită orice alte atribuții conferite prin lege.

24.

Din perspectiva atribuțiilor pe care Direcția generală anticorupție le îndeplinește, Curtea observă că aceasta desfășoară o activitate de strictă specialitate, ce se subsumează atribuției Ministerului Afacerilor Interne de a organiza și a desfășura, prin structuri specializate, potrivit competenței, activități pentru prevenirea și combaterea terorismului, a criminalității organizate, a traficului și consumului ilicit de droguri, a traficului de persoane, a migrației ilegale, a criminalității informatice, precum și a altor fenomene infracționale și fapte antisociale.

25.

Având în vedere cele expuse, Curtea apreciază că Direcția generală anticorupție nu este un organ de specialitate, ci o structură de specialitate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru înființarea căreia nu era necesar avizul Curții de Conturi, astfel că nu poate reține încălcarea dispozițiilor

art. 117 alin. (2) din Constituție .

26.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile, a căror constituționalitate este contestată, acordă unui serviciu specializat, subordonat politic, atribuții de poliție judiciară, cu consecințe în actul de justiție și în fazele premergătoare procesului penal, Curtea reține că, potrivit

art. 55 din Codul de procedură penală , organele de urmărire penală sunt procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale. Potrivit

art. 1 din Legea nr. 364/2004

privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, poliția judiciară este organizată și funcționează în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, iar, potrivit

art. 4

din același act normativ, organele de cercetare ale poliției judiciare sunt organizate și funcționează în structura aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, în structura Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și a unităților teritoriale ale acestora.

27.

Totodată, Curtea observă că funcționează ca organe de cercetare ale poliției judiciare lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale. De asemenea,

art. 55 alin. (4) din Codul de procedură penală

prevede că atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens.

28.

În ceea ce privește desfășurarea activității de urmărire penală, Curtea reține că organele de cercetare penală din cadrul Direcției generale anticorupție își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului, potrivit

art. 55 alin. (6) din Codul de procedură penală . În acest sens, dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005

dispun în sensul că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției generale anticorupție au competența să efectueze actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de

Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, apreciem că, deși în desfășurarea celorlalte activități profesionale, altele decât activitatea de urmărire penală, polițiștii din cadrul poliției judiciare se subordonează ofițerilor ierarhici, în ceea ce privește activitatea de urmărire penală, aceștia se află sub conducerea și controlul nemijlocit al procurorului.

29.

Mai mult, Curtea observă că, potrivit

art. 56 alin. (3) lit. b) teza finală din Codul de procedură penală , în cazul infracțiunilor prevăzute la

art. 289-294 din Codul penal

(care fac parte din titlul V - Infracțiuni de corupție și serviciu, capitolul I - Infracțiuni de corupție), urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror.

30.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica autorului excepției în sensul că se creează un serviciu specializat, subordonat politic, cu atribuții de poliție judiciară, cu consecințe în actul de justiție și în fazele premergătoare procesului penal. Prin urmare, Curtea constată că și critica raportată la prevederile

art. 1 alin. (4) din Constituție

referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

31.

În ceea ce privește critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenței Direcției generale anticorupție în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârșite de persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administrației și Internelor, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi primită. Din analiza reglementărilor în vigoare, Curtea observă, astfel cum s-a arătat anterior, că Direcția generală anticorupție este o structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, având, astfel, competența de a desfășura acte de cercetare penală numai în ceea ce privește o anumită categorie de fapte, săvârșite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister.

32.

În acest context, Curtea reține că autorul excepției critică, de fapt, modul de aplicare a dispozițiilor de lege criticate, apreciind că Direcția generală anticorupție nu putea efectua cercetarea penală în cazul său, deoarece nu făcea parte din personalul Ministerului Administrației și Internelor. Cu alte cuvinte, acesta critică nerespectarea dispozițiilor privitoare la competența după calitatea persoanei în cazul cercetării penale efectuate cu privire la persoana sa. Or, potrivit

art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală , încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute expres de acest act normativ, autorul excepției având posibilitatea, potrivit

art. 282 din Codul de procedură penală , ca, până la închiderea procedurii de cameră preliminară, să invoce nulitatea respectivelor acte.

33.

Astfel, având în vedere că motivele invocate de către autor în susținerea excepției nu sunt veritabile critici de neconstituționalitate, ci, în realitate, privesc modul de interpretare și aplicare a prevederilor de lege criticate, Curtea apreciază că analiza unor astfel de critici nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“.

34.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Vascul în Dosarul nr. 3.781/100/2015/a1 al Tribunalului Maramureș - Secția penală și constată că dispozițiile

art. I

și

II din Legea nr. 161/2005

privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2016.