Decizia nr. 696/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 496/2023 3 octombrie 2023 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 287/…
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 77/2016 28 aprilie 2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate pri…
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cosmin-Marian Văduva
- magistrat-asistent
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din București în Dosarul nr. 6.913/231/2016 al Judecătoriei Focșani, în Dosarul nr. 3.384/202/2016 al Judecătoriei Călărași, în Dosarul nr. 12.082/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă, în dosarul nr. 2.260/229/2016 al Judecătoriei Fetești și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 1.252D/2016, nr. 1.545D/2016, nr. 1.549D/2016 și nr. 1.559D/2016, precum și de către Societatea Banca Comercială Română - S.A. în Dosarul nr. 4.077/190/2016 al Judecătoriei Bistrița - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.315D/2016.
2.
Dezbaterile au avut loc la data de 11 octombrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu, și în prezența reprezentantului părții Societatea Raiffeisen Bank - S.A., domnul avocat Stan Târnoveanu, a reprezentantului părții Societatea Banca Comercială Română - S.A., doamna avocat Ana Diculescu-Șova, și a reprezentantului părților Ana Popa, Ionuț Dacian Popa și Lidia Popa, domnul avocat Gheorghe Piperea, când Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , a dispus conexarea dosarelor nr. 1.315D/2016, nr. 1.545D/2016, nr. 1.549D/2016 și nr. 1.559D/2016 la Dosarul nr. 1.252D/2016, care a fost primul înregistrat, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată. La același termen, în temeiul dispozițiilor
art. 57
și
art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a amânat pronunțarea pentru data de 25 octombrie 2016. La aceeași dată, Curtea a dispus, pentru aceleași temeiuri, amânarea succesivă a pronunțării pentru data de 27 octombrie 2016, 17 noiembrie 2016, respectiv 24 noiembrie 2016, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
3.
Prin Încheierea din 29 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.913/231/2016, Judecătoria Focșani - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 5 alin. (2)
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestație privind neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.252D/2016.
4.
Prin Încheierea din 23 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.077/190/2016, Judecătoria Bistrița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 4 ,
art. 6 ,
art. 7
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Banca Comercială Română - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestație privind neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.315D/2016.
5.
Prin Încheierea nr. 62 din 4 august 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.384/202/2016, Judecătoria Călărași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 5 alin. (2)
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestație privind neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.545D/2016.
6.
Prin Încheierea din 26 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 12.082/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 5 alin. (2) ,
art. 10
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestație privind neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.549D/2016.
7.
Prin Încheierea din 12 august 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.260/229/2016, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 ,
art. 5 alin. (2)
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestație privind neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.559D/2016.
8.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele de lege criticate încalcă principiile previzibilității și accesibilității legii, întrucât impun creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiții, cu efect liberatoriu, sub sancțiunea pronunțării împotriva sa a unei hotărâri judecătorești care să confirme transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul său. Se mai arată că legiuitorul modifică destinația bunului, afectat inițial garantării executării unui contract de credit, în bun ce servește ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus,
nu menține, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute sau care ar fi putut fi prevăzute de părți la încheierea acestuia.
Articolul 3
dispune că dispozițiile sale derogă de la
Codul civil , fără a indica expres textul/articolul de la care se derogă.
9.
Autoarele excepției mai precizează că, întrucât regimul juridic general al proprietății trebuie să fie reglementat, potrivit
Constituției , prin lege organică, rezultă că și dispozițiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate tot prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul
10.
Autoarele invocă prevederile
art. 6 ,
art. 13
și ale
art. 20 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, arătând că
nu instituie reguli necesare, nu a fost însoțită de studii de impact și prin măsurile sale neproporționale nu corespunde politicilor publice ale Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor și încalcă drepturile profesioniștilor, protejate convențional și constituțional. Prin lipsa de fundamentare, prin refuzul legiuitorului de a lua în considerare reacțiile tuturor actorilor interesați și instituțiilor relevante, autoritatea legislativă a transformat regulile de legistică mai sus citate în norme futile și abstracte ce pot fi încălcate ori de câte ori există voință politică. Aceste încălcări nu pot rămâne nesancționate, de vreme ce dispozițiile constituționale nu au caracter declarativ, ci constituie norme obligatorii, fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, prevăzut la
art. 1 alin. (3) din Constituție .
11.
Cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii, autoarele excepției susțin că, întrucât modalitatea de rambursare prin plata ratelor creditului este un element asupra căruia părțile contractului cad de acord, obligatoriu și definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezintă o situație juridică consumată la momentul încheierii contractului, astfel că nu se poate susține că părțile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. Or, în condițiile în care, la data încheierii contractului, legislația nu prevedea ca modalitate alternativă de stingere a obligației darea în plată, intervenția ulterioară a legiuitorului, în sensul obligării creditorului de a accepta darea în plată a imobilului ce face obiectul garanției, înșală așteptarea legitimă a creditorului de la momentul încheierii contractului și este, ca atare, retroactivă.
12.
Caracterul retroactiv al legii nu poate fi justificat prin indicarea
Directivei 2014/17/UE
ca act normativ cu forță superioară, în condițiile în care directiva însăși prevede la art. 43 că aceasta urmează să se aplice doar contractelor încheiate ulterior intrării sale în vigoare. De asemenea, caracterul retroactiv al legii nu poate fi justificat, întrucât tensiunea între autonomia ordinii juridice a Uniunii Europene, pe de o parte, și pretențiile statelor membre privind propriile prevederi constituționale, pe de altă parte, nu ar permite un conflict atât de flagrant între ordini juridice diferite.
13.
Din perspectiva dreptului fundamental de proprietate, autoarele excepției de neconstituționalitate susțin că acesta este în mod evident limitat, întrucât statul intervine în acordul de voință deja format cu privire la stingerea împrumutului. În acest fel se ajunge la o veritabilă expropriere, realizată în favoarea unor terțe persoane de drept privat, fără a exista însă o garanție oferită creditorului. Autoarele arată că scopul urmărit de legiuitor - degrevarea de datorii a unei categorii limitate de debitori din contractele de credit bancar - nu constă în satisfacerea unui interes general. Se susține că legea criticată nu respectă condiția referitoare la necesitatea restrângerii exercițiului dreptului de proprietate, întrucât legiuitorul avea la dispoziție instituția juridică a impreviziunii, mai puțin restrictivă în ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate privată.
14.
În continuare, autoarele excepției de neconstituționalitate susțin că
tratează o falsă lacună legislativă, de vreme ce dreptul pozitiv prevede deja remedii pentru situațiile de rupere a echilibrului contractual sau de supraîndatorare a debitorilor, cum ar fi impreviziunea, procedurile prevăzute în cuprinsul legii privind insolvența persoanei fizice sau posibilitatea reașezării sau renegocierii contractului pe parcursul executării sale. Dreptul comun prevede inclusiv posibilitatea dării în plată ca modalitate de stingere a obligației, astfel încât nimic nu împiedică părțile contractului să insereze o astfel de modalitate de executare a obligației principale a debitorului în propriul mecanism contractual. Legea contravine însă flagrant caracterului excepțional al legislației consumeriste. Normele analizate nu permit judecătorului verificarea întrunirii condițiilor pentru garantarea protecției de tip excepțional a consumatorilor. În acest fel se ajunge la o deturnare a finalității reglementării de protecție a consumatorilor.
15.
Cu referire la încălcarea principiului proporționalității, autoarele susțin că nu există o justificare rațională pentru stabilirea unui tratament juridic identic pentru situații diferite, cu efectul instituirii unei poveri excesive asupra creditorului. Tratamentul juridic aplicabil debitorilor care se pot prevala de dispozițiile legii criticate este identic atâta vreme cât aceasta nu stabilește criterii de diferențiere a debitorilor care se află în imposibilitate de plată de cei care nu se află în această situație. Consecința unei asemenea omisiuni este că banca este obligată să suporte, în mod nejustificat, atingerile aduse dreptului său de proprietate generate de liberarea de datorie, inclusiv a debitorilor care nu se află în imposibilitatea efectivă de plată. Cu alte cuvinte,
restrânge dreptul de proprietate și libertatea contractuală a creditorilor fără ca niciuna dintre justificările/premisele cuprinse în
art. 53 din Constituție
să existe.
16.
Pe de altă parte, autoarele excepției de neconstituționalitate apreciază că legea criticată aduce atingeri nu doar ordinii juridice, ci și ordinii economice, deoarece vine în conflict flagrant cu drepturile și interesele mai multor categorii socioprofesionale, conflict de natură a declanșa fisuri sistemice profunde în buna funcționare a economiei de piață. Aceste categorii socioprofesionale sunt: instituțiile creditoare (de credit și financiar nebancare), depozitarii instituțiilor de credit și financiar nebancare, ei înșiși consumatori, precum și consumatorii viitori ai băncilor.
17.
instituie un mecanism de intervenție forțată prin schimbarea obiectului obligației și a regimului juridic al contractului. Concret, împotriva ordinii de drept și a securității juridice, legea reglementează dreptul debitorilor de a rambursa creditul anticipat și de a nova obiectul obligației, în lipsa verificărilor prealabile cu privire la existența interesului legitim justificator și în lipsa unei compensații juste și echitabile pentru creditori. Așa fiind, măsurile legislative adoptate nu respectă principiul proporționalității, iar semnificația principală a proporționalității se exprimă prin două concepte: rezonabil și echitabil. Măsura legislativă criticată nu este nici rezonabilă și nici echitabilă, deoarece restrânge/îngrădește dreptul de proprietate și libertatea economică a instituțiilor financiare bancare și nebancare creditoare. Restrângerea nu este justificată de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice și nu este conformă standardului de protecție oferit de stat în calitatea sa de garant al dreptului.
Articolul 4
lasă loc hazardului moral al debitorului, întrucât permite modificarea discreționară a prețului contractului de către debitor și constituie un stimulent pentru ca debitorii să nu își execute obligațiile contractuale de plată a datoriilor. Măsura ar fi fost legală și proporțională dacă legiuitorul ar fi corelat-o cu prevederile
privind procedura insolvenței persoanelor fizice.
18.
Autoarele arată că
Directiva 2014/17/UE
se referă la posibilitatea stingerii obligației izvorâte din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil, însă, spre deosebire de textul național, norma de drept a Uniunii este proporțională și prezintă un caracter adecvat pentru atingerea scopului directivei. Este proporțională pentru că reglementează nu doar dreptul debitorilor de a stinge datoria prin darea în plată a bunului, ci și compensațiile juste și echitabile la care este îndrituit creditorul într-o atare ipoteză.
19.
Mai mult, autoarele susțin că
încalcă dreptul creditorilor ipotecari la diferență, contravenind
art. 16 din Constituție . Astfel, în cazul în care debitorul are în patrimoniu alte bunuri libere de sarcini, legea creează o situație preferențială pentru ceilalți creditori, discriminând creditorii diligenți care și-au constituit garanția ipotecară. În urma ștergerii datoriei ipotecare, doar ceilalți creditori (care nu au calitatea de instituție de credit, instituție financiară nebancară sau cesionar al acestora ce beneficiază de ipotecă) vor rămâne cu un drept de urmărire asupra celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului și doar categoria de creditori garantați cu ipotecă va fi discriminată prin restrângerea drepturilor la recuperarea creditului.
20.
În fine, autoarele excepției de neconstituționalitate apreciază că
art. 4
și
7 din Legea nr. 77/2016
nu asigură garanțiile constituționale ale dreptului la un proces echitabil și ale dreptului la apărare, deoarece dau dreptul debitorilor instituțiilor bancare și financiar nebancare să schimbe obiectul, prețul și riscul contractului după bunul lor plac și în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condițiilor obiective și subiective pentru aplicarea protecției. Scopul
Directivei 2014/ 17/UE
a cărei implementare se pretinde că se realizează prin Legea dării în plată, astfel cum rezultă din expunerea de motive a proiectului legislativ, nu este nici pe departe limitarea libertății contractuale a părților contractului și nici instaurarea unei prezumții absolute că dezechilibrele contractuale pot apărea doar în defavoarea consumatorilor. Libertatea comerțului apare, totodată, ca o cerință fundamentală a economiei de piață și, pentru garantarea acesteia, statul are obligația de a garanta și dreptul la profit. Prin instituirea unei obligații în sarcina creditorilor de a se conforma dreptului debitorilor, exercitat în baza legii, în mod unilateral și neîngrădit, de a schimba prețul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerințe nejustificate libertății creditorilor la activitate economică și liberă inițiativă.
21.
În concluzie, autoarele solicită Curții Constituționale să constate că dispozițiile criticate ale
sunt contrare
Constituției .
22.
Judecătoria Focșani - Secția civilă apreciază, în opinia exprimată în Dosarul Curții nr. 1.252D/2016, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 ,
art. 5 alin. (2) teza finală
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016
este neîntemeiată, prin raportare la dispozițiile
art. 15 alin. (2) din Constituție . Darea în plată este acel contract și, totodată, mijloc de stingere a obligațiilor, care constă în acceptarea de către creditor, la propunerea debitorului, a unei alte prestații în locul celei pe care debitorul era obligat inițial să o execute. Prin urmare, fiind un nou contract, nu se poate vorbi de aplicarea retroactivă a legii noi, derogatoare în conținut și efecte de la dispozițiile legii vechi, aceasta fiind incidentă doar pentru situațiile juridice de stingere a obligațiilor inițiale care vor lua naștere (facta futura) după data intrării în vigoare a legii noi.
23.
Mai mult, astfel cum este construită operațiunea juridică prin
Legea nr. 77/2016 , stingerea obligației, prin transferul dreptului de proprietate, nu se circumscrie în totalitate exigențelor specifice dării în plată, întrucât nu intervine la momentul plății, când creanța a devenit exigibilă și creditorul are dreptul să pretindă plata, ci poate interveni atât în cursul executării contractului, când creanța, în integralitatea ei, nu este exigibilă, cât și în faza de executare silită. Astfel, se poate afirma că această construcție juridică se încadrează, mai degrabă, spre o novație cu schimbarea obiectului obligației și care are ca situație premisă existența unui nou acord de voință, pentru care se aplică legea în vigoare la data încheierii contractului de novație, prin acordul părților sau cu intervenția instanței, în condițiile prevăzute de
art. 8 din Legea nr. 77/2016 .
24.
În schimb, dispozițiile
art. 1 alin. (3) ,
art. 3 ,
art. 5 alin. (2) teza finală
și
art. 11 din Legea nr. 77/2016
încalcă dispozițiile
art. 44 alin. (2) din Constituție
și pe cele ale
art. 1 al Primului Protocol adițional
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la
art. 53 din Constituție .
Legea nr. 77/2016 , în întreg conținutul său, nu prevede în mod concret care sunt criteriile obiective care au stat la baza determinării categoriilor de consumatori care pot beneficia de prerogativele conferite, creându-se posibilitatea ca debitorul să ia decizii discreționare și să încalce obligațiile contractuale, prejudiciind cealaltă parte ori de câte ori va dori. Mai mult, prin notificarea creditorului, acesta are posibilitatea să suspende unilateral executarea plății, până la soluționarea diferendului în fața instanței. Textele de lege nu fac nicio diferență între debitorii de bună-credință și cei de rea-credință, deoarece nu se face nicio mențiune cu privire la situația reală financiară a debitorului.
25.
De asemenea, legea, în ansamblul său, pare să aibă ca finalitate împărțirea riscului contractului prin devalorizarea bunului oferit ca garanție, ignorându-se în totalitate existența remediului impreviziunii. Dreptul intern pozitiv oferă suficiente garanții, personalizate, de natură a asigura cerințele de necesitate și proporționalitate a ingerinței, astfel încât drepturile consumatorilor să fie protejate, iar riscurile contractuale să fie echitabil împărțite.
26.
Instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 8 alin. (5)
și
art. 10 din Legea nr. 77/2016
este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei cu care a fost învestită. Această cauză are ca obiect soluționarea contestației formulate de către creditor în temeiul
art. 7 din Legea nr. 77/2016 , în vreme ce dispozițiile
art. 8 alin. (5)
și
art. 10 din Legea nr. 77/2016
sunt relevante în a doua etapă a aplicării procedurii dării în plată, care este subsecventă celei în care instanța judecătorească soluționează contestația formulată în temeiul
art. 7 din Legea nr. 77/2016 .
27.
Judecătoria Bistrița - Secția civilă apreciază, în opinia exprimată în Dosarul Curții nr. 1.315D/2016, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) , art. 3, art. 4, art. 6 și ale
art. 7 din Legea nr. 77/2016
este neîntemeiată, fără să ofere argumente în acest sens.
28.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 din Legea nr. 77/2016 , instanța apreciază că sunt încălcate dispozițiile constituționale privind neretroactivitatea legii. Deoarece
nu reglementează nici în materie contravențională, nici în materie penală, astfel că, derogând de la dispozițiile
art. 15 alin. (2) din Constituție , le încalcă.
29.
Întrucât prevederile
art. 8 din Legea nr. 77/2016 , respectiv restul prevederilor din aceasta nu au legătură cu litigiul, instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate având un asemenea obiect este inadmisibilă.
30.
Judecătoria Călărași apreciază, în opinia exprimată în Dosarul Curții nr. 1.545D/2016, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 1 alin. (3) , art. 3,
art. 5 alin. (2) teza finală
și ale
art. 11 din Legea nr. 77/2016 , raportate la dispozițiile prevăzute de
art. 44 alin. (2) din Constituție
și
art. 1 al Primului Protocol adițional
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la
art. 53 din Constituție , este întemeiată. Potrivit instanței, beneficiarul
poate fi orice consumator care a obținut un credit de până la 250.000 euro (valoare apreciată la data încheierii contractului) și care a garantat rambursarea creditului cu un imobil cu destinație de locuință și nu a suferit o condamnare penală în legătură cu creditul. Însă, justificarea oferită în favoarea adoptării
Legii nr. 77/2016 , respectiv sprijinirea acelor consumatori care nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului, nu este valabilă, întrucât
nu prevede în mod concret care sunt criteriile obiective care au stat la baza determinării categoriilor de consumatori cărora le este aplicabilă, creându-se posibilitatea ca aceștia să ia decizii discreționare și să încalce obligațiile contractuale.
31.
Măsurile legislative criticate sunt excesive, având în vedere că legiuitorul a ignorat complet instituția juridică a impreviziunii, instituție de natură să asigure o reglementare echitabilă și corectă a raporturilor dintre consumatorii și profesioniștii vizați de
32.
Instanța de judecată mai arată că dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul neretroactivității legii, prevăzut în
art. 15 alin. (2) din Constituție . În sfârșit, instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 8 alin. (5)
și
art. 10 din Legea nr. 77/2016
este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății.
33.
Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă, în opinia exprimată în Dosarul Curții nr. 1.549D/2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016
este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu cauza dedusă judecății. Dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul neretroactivității legii și principiul securității raporturilor juridice. Instanța apreciază că, prin întregul mecanism instituit de
de stingere a tuturor datoriilor debitorului, prin trecerea bunului ipotecat în proprietatea creditorului, fără a se ține cont de suma care a mai rămas de restituit și de valoarea de circulație a bunului, se aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale. Instanța reține că, în situația premisă reglementată de
Legea nr. 77/2016 , creditorul este titularul unui drept de a obține o sumă de bani de la debitor, în baza unei convenții încheiate cu acesta. Prin intrarea în vigoare a legii criticate, dreptul creditorului este plafonat de legiuitor la valoarea de circulație a bunului ipotecat, la care se adaugă sumele deja plătite de debitor. Or, prin aceea că legea se aplică indiferent de valoarea sumei rămase de plătit și indiferent de valoarea bunului ipotecat, se poate ajunge la situația în care creditorul suportă o pierdere considerabilă, cauzată de eventuala diferență dintre suma rămasă de recuperat de la debitor și valoarea imobilului ipotecat. De asemenea, nu reiese din conținutul
că se adresează exclusiv debitorilor aflați în dificultate financiară, obiectiv în a cărui urmărire legiuitorul a adoptat acest act normativ. Caracterul disproporționat al restrângerii exercițiului dreptului la proprietate reiese și din faptul că stingerea forțată a creanței, reglementată de
Legea nr. 77/2016 , nu este însoțită de garanția acordării unei compensații adecvate creditorilor.
34.
Judecătoria Fetești, în opinia exprimată în Dosarul Curții nr. 1.559D/2016, apreciază că excepția de neconstituționalitate a
art. 1 alin. (3) ,
art. 8 alin. (5)
și
art. 10 din Legea nr. 77/2016
este inadmisibilă, întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei.
35.
Cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate, instanța apreciază că textele de lege criticate sunt redactate suficient de clar și de precis și nu lasă loc la interpretări. În plus, prin obligarea petenților la respectarea dispozițiilor legale criticate, nu se aduce atingere supremației legii sau accesului liber la justiție, câtă vreme aceștia au posibilitatea de a formula contestație la cererea de dare în plată. În opinia instanței,
art. 11 din Legea nr. 77/2016
este constituțional din perspectiva
art. 15 alin. (2) din Constituție , întrucât efectele produse de acesta vizează facta pendentia, fără să afecteze situații juridice epuizate anterior intrării sale în vigoare.
36.
Potrivit instanței, excepția de neconstituționalitate este întemeiată din perspectiva
art. 44 alin. (2) din Constituție .
afectează speranța legitimă a creditorului, beneficiar al unei creanțe certe, lichide și exigibile, de a dobândi un bun, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât, în schimbul sumei de bani pe care este îndreptățit să o primească, este nevoit să accepte spre plată un imobil a cărui valoare poate fi inferioară creanței bănești și să suporte, astfel, riscuri ce nu au putut fi prevăzute la momentul încheierii contractului de credit.
37.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
38.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susținerile părților prezente, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
39.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
40.
În conturarea obiectului excepției de neconstituționalitate cu a cărei soluționare este învestită în prezenta cauză, Curtea reține că, pe lângă criticarea, în mod concret, a unor dispoziții specifice ale
Legii nr. 77/2016 , aceasta este criticată și în ansamblul său. Dispozițiile criticate în mod concret au următorul conținut:
–
Articolul 1
alin. (3) : „Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.“;
–
Articolul 3
: „Prin derogare de la dispozițiile
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la
art. 5 alin. (3)
părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;
–
Articolul 4
:
Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a)
creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la
art. 1 alin. (1) , astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
b)
cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c)
creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
d)
consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
În situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.“;
–
Articolul 5
alin. (2) : „Notificarea prevăzută la
alin. (1)
trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.“;
–
Articolul 6
:
De la data primirii notificării prevăzute la
art. 5
se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali sau ipotecari.
În situația admiterii definitive a contestației prevăzute la
art. 7 , creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât și împotriva altor garanți personali sau ipotecari.
Demersurile prevăzute la
art. 5
și
art. 7-9
pot fi întreprinse și de codebitori, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.
Acțiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.“;
–
Articolul 7
:
În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile
art. 5 , creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
Cererea se judecă în procedură de urgență, cu citarea părților, de judecătoria în circumscripția căreia domiciliază consumatorul.
Apelul împotriva hotărârii pronunțate în conformitate cu dispozițiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare și se judecă cu celeritate.
Până la soluționarea definitivă a contestației formulate de creditor se menține suspendarea oricărei plăți către acesta, precum și a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
În situația în care se admite contestația formulată de creditor, părțile vor fi puse în situația anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestației, creditorul are obligația să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispozițiile
art. 5 alin. (4)
sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informațiilor și a înscrisurilor, cât și în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.“;
–
Articolul 10
:
La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale
art. 9 , va fi stinsă orice datorie a debitorului față de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
De dispozițiile prezentului articol beneficiază și codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligația debitorului principal.“;
–
Articolul 11
: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.“
41.
În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (3)
privind statul de drept,
art. 1 alin. (5)
referitor la obligativitatea respectării legilor, a
Constituției
și a supremației acesteia,
art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivității legii civile,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în fața legii,
art. 44
privind dreptul de proprietate,
art. 45
privind libertatea economică,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 135
privind economia și
art. 136
referitor la proprietate. Din examinarea excepției de neconstituționalitate se poate deduce, în mod rezonabil, că autoarele acesteia au înțeles să se raporteze și la prevederile constituționale ale
art. 73 alin. (3) lit. m)
privind adoptarea legilor organice în materia regimului juridic general al proprietății.
42.
În exercitarea atribuției de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, Curtea Constituțională verifică, anterior etapei stabilirii (ne)conformității acestora cu
Constituția , îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. În prezenta cauză, Curtea constată că sunt încălcate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, a căror existență rezultă din dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“, precum și din dispozițiile
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“.
43.
Cu referire la cauza de inadmisibilitate prevăzută de dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea reține că, pentru a stabili în mod adecvat în ce măsură reglementarea criticată are legătură cu soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea Constituțională cu prezentele excepții de neconstituționalitate, trebuie să aibă o imagine clară a elementelor de fapt și de drept esențiale ale acestora. Evident, Curtea examinează aceste elemente numai în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i permite să stabilească dacă reglementarea criticată are legătură cu soluționarea excepției de neconstituționalitate cu care a fost învestită.
44.
În aplicarea celor anterior arătate, Curtea reține, ca element comun situației de fapt din cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a
noului Cod civil , respectiv 1 octombrie 2011. Curtea reține că autoarele excepției au invocat neconstituționalitatea
art. 3 din Legea nr. 77/2016 , fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea
noului Cod civil
[„Prin derogare de la dispozițiile
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare“] și ipoteza care vizează aplicabilitatea
vechiului Cod civil . În aceste condiții devine relevant argumentul reținut în paragraful 105 al
Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017: „De asemenea, în ceea ce privește prevederile
art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016
[«Prin derogare de la dispozițiile
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare»], având în vedere că aceleași contracte de credit au fost încheiate chiar înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil , adică 1 octombrie 2011 și care nu pot fi aplicate contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a
noului Cod civil , instanța de contencios constituțional va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi“.
45.
Curtea apreciază că nu există rațiuni care să determine îndepărtarea de la acest raționament și, ca atare, va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 , raportate la dispozițiile
art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 .
46.
Faptul că toate contractele de credit care fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea cu aceste excepții de neconstituționalitate au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a
noului Cod civil
este relevant și în examinarea admisibilității sesizării având ca obiect neconstituționalitatea tezei a doua a
art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Curtea reține că, potrivit primei teze a acestuia, dispozițiile
se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a
doua teze a art. 11 ,
se aplică contractelor de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza a doua
urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a
47.
În
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016
Curtea a constatat neconstituționalitatea sintagmei „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din
art. 11 al Legii nr. 77/2016 , prin raportare la dispozițiile
art. 44 din Constituție
care garantează dreptul la proprietate privată. Prin urmare, orice critici aduse acestui text legal care ar pune în discuție constituționalitatea sintagmei „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ au devenit inadmisibile, iar Curtea Constituțională le va respinge ca atare.
48.
Curtea constată, pe de o parte, că prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016
a reținut că dispozițiile
art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile
art. 3 teza a doua ,
art. 4 ,
art. 7
și
art. 8 din Legea nr. 77/2016 , sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească are posibilitatea și obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. În caz contrar ar fi încălcate dispozițiile constituționale ale
art. 1 alin. (3)
privind statul de drept,
art. 1 alin. (5)
în componenta sa privind calitatea legii, cele ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale
art. 124
privind înfăptuirea justiției.
49.
Pe de altă parte, cu referire la aceste dispoziții legale, Curtea a apreciat, în paragraful 130 al deciziei precitate, că nu poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale
art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivității legii civile,
art. 16
privind egalitatea în fața legii, art. 24 privind dreptul la apărare,
art. 45
privind libertatea economică,
art. 73 alin. (3) lit. m)
privind adoptarea legilor organice,
art. 135
privind economia și
art. 136 alin. (5)
privind inviolabilitatea proprietății private, dispozițiile
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale
art. 148
privind integrarea în Uniunea Europeană, nefiind incidente în cauză.
50.
Curtea constată că, în prezenta cauză, obiectul excepției de neconstituționalitate este constituit inter alia de dispozițiile
art. 3 ,
4 ,
7
și
11 din Constituție
și că acestea sunt criticate de autoarele excepției de neconstituționalitate din perspectiva dispozițiilor
art. 15 alin. (2) ,
art. 16 alin. (1) ,
art. 24 alin. (1) ,
art. 44 ,
45 ,
53 ,
art. 73 alin. (3) lit. m)
și
art. 135 alin. (2) din Constituție .
51.
Având în vedere dispozițiile
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, faptul că, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a constatat că prevederile
art. 11 teza întâi
raportate la cele ale
art. 3 teza a doua ,
art. 4 ,
7
și
8 din Legea nr. 77/2016
sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească, în condițiile manifestării opoziției creditorului, poate și trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum și faptul că decizia precitată a fost pronunțată ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituțională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi
raportate la prevederile
art. 3 teza a doua ,
art. 4
și ale
art. 7 din Legea nr. 77/2016
va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
52.
În plus, Curtea constată că problema conformității dispozițiilor
art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile
art. 3 teza a doua ,
art. 4 ,
7
și
8 din Legea nr. 77/2016 , cu dispozițiile
art. 15 alin. (2) ,
art. 16 ,
24 ,
45 ,
53 ,
art. 73 alin. (3) lit. m) ,
art. 135 ,
art. 136 alin. (5)
și
art. 148
este readusă, parțial, în discuție și în prezenta cauză. Astfel, așa cum s-a precizat în paragraful 50 anterior, autoarele excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile
art. 3 ,
4 ,
7
și
11 din Legea nr. 77/2016
încalcă prevederile
art. 15 alin. (2) ,
art. 16 alin. (1) ,
art. 24 alin. (1) ,
art. 45 ,
53 ,
art. 73 alin. (3) lit. m)
și
art. 135 alin. (2) din Constituție .
53.
Reținând însă că în
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016
Curtea a constatat conformitatea dispozițiilor
art. 11
raportate la dispozițiile
art. 3 ,
art. 4
și
art. 7 din Legea nr. 77/2016
cu dispozițiile
art. 15 alin. (2) ,
art. 16 alin. (1) ,
art. 24 alin. (1) ,
art. 45 ,
art. 73 alin. (3) lit. m)
și
art. 135 alin. (2) din Constituție , lipsa de incidență a
art. 53 din Constituție , precum și faptul că, urmare a examinării criticilor formulate de autoarele excepției din perspectiva acestora, nu se pot identifica motive de îndepărtare de la soluția la care s-a oprit Curtea în decizia precitată, și în prezenta cauză se impune constatarea conformității dispozițiilor
art. 11
raportate la dispozițiile
art. 3 ,
4
și
7 din Legea nr. 77/2016
cu dispozițiile
art. 15 alin. (2) ,
art. 16 alin. (1) ,
art. 24 alin. (1) ,
art. 45 ,
art. 73 alin. (3) lit. m)
și
art. 135 alin. (2) din Constituție , precum și a lipsei de incidență a
art. 53 din Constituție .
54.
Astfel, cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea constată că, deși autoarele se referă în mod explicit la încălcarea principiului securității juridice, în fapt criticile de neconstituționalitate extrinsecă vizează încălcarea
art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție , potrivit cărora „Prin lege organică se reglementează regimul juridic general al proprietății“.
55.
Curtea constată că astfel de critici au fost soluționate prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , prilej cu care s-a reținut că „ Legea nr. 77/2016
reglementează situații specifice care nu se referă la regimul general al proprietății, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligații derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea
are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietății, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietății în România, și nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituții de drept civil. În concordanță cu jurisprudența sa ( Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietății, publică sau privată, vizează, ca esență, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosința, dispoziția, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietății și al dreptului de proprietate, și încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanță mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanțe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi
Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care în
art. 348
reglementează confiscările dispuse potrivit legii [paragraful 108].
56.
Curtea constată conformitatea procedurii de adoptare a
cu dispozițiile
art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție
și, prin urmare, va respinge excepția de neconstituționalitate a
privite în ansamblul său.
57.
În ceea ce privește o serie de critici formulate față de dispoziții ale
Legii nr. 77/2016 , prin invocarea principiilor previzibilității și accesibilității legii, Curtea apreciază că sunt vizate, mai degrabă, interpretarea și aplicarea, și nu constituționalitatea acestora. Intră în această categorie de critici susțineri precum aceea că
derogă de la legislația civilă, fără să indice expres textul/articolul de la care se derogă; că din lucrările preparatorii ale
lipsesc notele de fundamentare, studiile care să reflecte impactul măsurii asupra instituțiilor financiar bancare; că există o incompatibilitate a acesteia nu doar cu Constituția, ci și cu ordinea juridică internă; că prin măsurile sale neproporționale nu corespunde politicilor publice ale Uniunii în domeniul protecției consumatorilor; că prin refuzul legiuitorului de a lua în considerare reacțiile tuturor actorilor interesați și instituțiilor relevante autoritatea legislativă a transformat regulile de legistică consacrate de
art. 6 ,
13
și
20 din Legea nr. 24/2000
în norme abstracte ce pot fi încălcate ori de câte ori există voința politică pentru a le încălca.
58.
De altfel, în
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016
Curtea s-a raportat în mod similar la critici identice sau de aceeași natură: „Se mai pune și problema corelării cu dispozițiile
Codului de procedură civilă
în ceea ce privește regularizarea cererilor de chemare în judecată. Curtea constată, însă, că aceste aspecte țin de interpretarea și aplicarea legii de către instanța judecătorească, analiza lor excedând competenței instanței de contencios constituțional. O altă critică vizează faptul că legea nu a fost însoțită de studii de impact. În ceea ce privește necesitatea studiului de impact prin prisma
art. 1 alin. (5) din Constituție
și prin raportare la
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reține că
art. 30
din această lege prevede următoarele: „(1) Proiectele de acte normative trebuie însoțite de următoarele documente de motivare: [...] d) studii de impact - în cazul proiectelor de legi de importanță și complexitate deosebită și al proiectelor de legi de aprobare a ordonanțelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare și supuse aprobării Parlamentului.“ Or, Curtea constată că
nu se încadrează în această ipoteză, ea reglementând o soluție normativă menită a rezolva o situație punctuală, respectiv impreviziunea în ipoteza intervenirii unei „crize a contractului“, care nu se subsumează conținutului normativ al
art. 30 din Legea nr. 24/2000 . De asemenea, s-a arătat în criticile formulate că prevederile legale criticate nu sunt coroborate cu dispozițiile
privind procedura insolvenței persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, lege care încă nu a intrat în vigoare. Însă, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că nu se poate pronunța asupra neconcordanțelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înțelesului dispozițiilor legale criticate în raport cu prevederile și principiile constituționale. De exemplu, prin
Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, și
Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reținut că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale
Constituției . Prin urmare, o astfel de situație nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituționalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale din același domeniu sau din domenii pe care autorii excepției de neconstituționalitate le apreciază ca fiind similare. Or, coordonarea legislației în vigoare, sub aspectele menționate, este de competența autorității legiuitoare [paragrafele 109-113].
59.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea
art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a reținut, prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că, „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun,
Codul civil din 1864 , care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul
art. 969
și
art. 970 . Având în vedere că
reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează“ [paragraful 115].
60.
O altă critică de neconstituționalitate adusă
vizează încălcarea
art. 16 alin. (1) din Constituție
referitor la egalitatea în fața legii, întrucât, susțin autoarele excepției de neconstituționalitate, în situația unui concurs de urmărire cu alți creditori (ipotecari sau chirografari), în cazul în care debitorul mai are alte bunuri libere de sarcini, legea creează situația preferențială pentru ceilalți creditori, discriminând creditorii diligenți care și-au constituit o garanție. Prin
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016
Curtea a tranșat însă această critică, arătând că „Instituțiile financiare, în calitate de creditori care și-au garantat creanțele cu ipoteci asupra unor imobile, se află, totuși, pe o poziție diferită față de cea a creditorilor chirografari, având în vedere natura diferită a creanțelor lor (a se vedea, mutatis mutandis,
Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2003) [paragraful 112]. Prin urmare, având în vedere că nici în această privință nu se pot reține motive pentru un reviriment jurisprudențial, Curtea va respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din
criticate din perspectiva
art. 16 alin. (1) din Constituție .
61.
Cu referire la criticile la adresa
formulate din perspectiva
art. 45 din Constituție , Curtea reține, în plus față de ceea ce reiese din motivarea din
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că însuși textul
art. 45 din Constituție
dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Or, dispozițiile criticate din
se pot încadra în această categorie - în condițiile legii - legiuitorul constituant însuși acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condițiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și a liberei inițiative.
62.
Soluția respingerii ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
raportate la dispozițiile
art. 3 ,
4
și
7 din Legea nr. 77/2016
este valabilă și în condițiile în care, în prezenta cauză, acestea sunt criticate și din perspectiva unor standarde constituționale avute în vedere de Curtea Constituțională la examinarea constituționalității
în
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 .
63.
Referitor la prevederile
art. 11 teza întâi
prin raportare la celelalte dispoziții ale
criticate în prezenta cauză, Curtea reiterează cele reținute în
Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016
cu privire la criticile aduse din perspectiva
art. 44 din Constituție
privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reține că în jurisprudența sa (a se vedea
Decizia nr. 270 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit
art. 44 alin. (1) din Constituție , legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea și
Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin
Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul
art. 44 din Constituție , legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de
Constituție , în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul
art. 44 din Constituție
cuprinde expres în cadrul
alin. (1)
o dispoziție specială în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiții, Curtea reține că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit
art. 44 alin. (1) din Constituție ; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condițiile exercitării sale cu bună-credință (a se vedea, mutatis mutandis,
Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituțiilor de credit nu cunoaște nicio limitare în condițiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate“. Curtea va respinge, prin urmare, ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza întâi
raportate la celelalte dispoziții din
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
64.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi
privind sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile“ din
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din București în Dosarul nr. 6.913/231/2016 al Judecătoriei Focșani, în Dosarul nr. 3.384/202/2016 al Judecătoriei Călărași, în Dosarul nr. 12.082/302/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 2.260/229/2016 al Judecătoriei Fetești, precum și de către Societatea Banca Comercială Română - S.A. în Dosarul nr. 4.077/190/2016 al Judecătoriei Bistrița - Secția civilă.
2.
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile
art. 3 teza a doua ,
art. 4
și
art. 7 din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe.
3.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile
art. 3 teza întâi , precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe.
4.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe și constată că dispozițiile
art. 11 teza întâi , raportate la celelalte dispoziții din
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Focșani, Judecătoriei Călărași, Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă, Judecătoriei Fetești și Judecătoriei Bistrița - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.