Decizia nr. 38/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Iuliu Marius Capuzu în Dosarul nr. 21.618/281/2013 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 132D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 465D/2016 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Emil Radu în Dosarul nr. 29.544/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă.

4.

La apelul nominal, lipsesc părțile. Magistratul-asistent referă că la dosar nu a fost restituită dovada de înmânare a citației transmise autorului excepției, acesta fiind recitat cu telegramă la adresa menționată în citativ, potrivit

art. 49 alin. (3) din Regulamentul

de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012 .

5.

Curtea ia act de situația procedurală învederată și apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită.

6.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 465D/2016 la Dosarul nr. 132D/2016, care a fost primul înregistrat.

7.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât nu sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate și nici dispozițiile

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

8.

Prin încheierile din 27 ianuarie 2016 și 7 aprilie 2016, pronunțate în dosarele nr. 21.618/281/2013 și nr. 29.544/4/2015, Judecătoria Ploiești - Secția civilă și Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Iuliu Marius Capuzu și, respectiv, Emil Radu în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri de recuzare a unor judecători.

9.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate nu permit părții care a formulat cererea de recuzare să participe la ședința în care aceasta este judecată; or, părțile trebuie să aibă posibilitatea să formuleze toate cererile necesare, să își susțină verbal pretențiile, să propună probe și să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde soluționarea corectă a litigiului. Recuzarea fiind o fază a desfășurării procesului prin care se solicită îndepărtarea judecătorului asupra căruia există indicii rezonabile că și-a pierdut imparțialitatea, părțile trebuie să aibă acces la toate instanțele competente să analizeze măsurile sau conduita profesională și procesuală a magistraților a căror corectitudine sau probitate o contestă.

10.

Se apreciază că se încalcă atât dreptul la apărare, cât și dreptul la un proces echitabil prin faptul că judecătorul recuzat este prezent în fața instanței care judecă cererea de recuzare și își poate formula apărările, însă partea care a formulat cererea de recuzare nu are posibilitatea să ia la cunoștință de susținerile acestuia și, drept urmare, nu are posibilitatea să se apere față de acestea. Totodată, se arată că se încalcă principiile publicității, contradictorialității și oralității dezbaterilor. De asemenea, se apreciază că dispozițiile legale criticate vin în contradicție și cu dispozițiile

art. 13 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

11.

Judecătoria Ploiești - Secția civilă și Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că, prin textul legal criticat, legiuitorul a înțeles să stabilească o procedură specială pentru soluționarea cererii de recuzare și nu poate fi vorba de o îngrădire a dreptului la apărare, având în vedere că partea poate să formuleze în scris toate susținerile sale cu privire la cererea de recuzare. Astfel, părțile prezintă argumentele pe care se întemeiază cererea de recuzare în însuși cuprinsul cererii, fiind instituită o normă derogatorie de la dreptul comun, în deplină concordanță cu

art. 15 din Codul de procedură civilă

care reglementează principiul oralității.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

13.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Menționează jurisprudența Curții Constituționale referitoare la procedura de soluționare a cererii privind recuzarea unui judecător reglementată de

Codul de procedură civilă din 1865 , spre exemplu

Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002 ,

Decizia nr. 11 din 18 ianuarie 2005 ,

Decizia nr. 1.080 din 20 noiembrie 2007 ,

Decizia nr. 1.415 din 2 noiembrie 2010

sau

Decizia nr. 619 din 12 iunie 2012

și apreciază că soluția și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

14.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale. Se arată că textul legal criticat cuprinde norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului. Se susține că nu este încălcat principiul constituțional al accesului liber la justiție, deoarece prin reglementarea procedurii de judecată a cererii de recuzare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a cererii de recuzare, asigurând astfel un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiții optime, a drepturilor constituționale invocate. De asemenea, textul legal criticat nu conține norme care prin natura lor îngrădesc autorului excepției posibilitatea de a se apăra.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: „Instanța hotărăște de îndată, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleași condiții, instanța va putea asculta și părțile.“

18.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil astfel cum acesta se interpretează, potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma dispozițiilor

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 24

privind dreptul la apărare, precum și ale

art. 126

privind instanțele judecătorești.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că față de reglementarea procesual civilă anterioară, care presupunea ascultarea, în mod obligatoriu, a judecătorului față de care s-a formulat o cerere de recuzare, dispoziția legală criticată în prezenta cauză prevede ascultarea acestuia numai în mod facultativ, acest demers fiind la latitudinea completului învestit cu soluționarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare, complet care, dacă apreciază necesar, poate proceda și la ascultarea părților litigante.

20.

Referitor la judecarea cererii de recuzare, Curtea a reținut că aceasta nu constituie o acțiune de sine-stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție. Astfel, recuzarea nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri. Faptul că instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților, nu este discriminatoriu și nici nu împiedică accesul la justiție, având în vedere că se aplică în mod egal tuturor participanților la proces, iar încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu fondul, prilej cu care partea interesată își poate valorifica inclusiv dreptul la apărare. Legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, în condițiile în care, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , stabilirea procedurii de judecată intră în competența sa (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002,

Decizia nr. 746 din 13 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, sau

Decizia nr. 110 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 22 martie 2011).

21.

Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22.

Distinct de cele arătate, Curtea reține că reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri. Astfel, potrivit

art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , examinarea cererii de recuzare se face „de îndată“, iar judecătorul sau părțile sunt ascultate numai „dacă se apreciază că este necesar“, în vederea împiedicării tergiversării soluționării cererii de recuzare și, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Așadar, modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziții reprezintă o opțiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile șicanatorii, de natură să tergiverseze soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei. Legiuitorul, asigurând dreptul la apărare al părților, a mai prevăzut la

art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă

că încheierea prin care sa respins recuzarea poate fi atacă numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, iar când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri. Prin urmare, Curtea reține că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de

art. 21 alin. (3) din Constituție .

23.

În continuare, Curtea reține că garanțiile unui proces echitabil, instituite prin

art. 6 din Convenție , nu sunt aplicabile în procedura de soluționare a cererii de recuzare, întrucât acest text se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. În acest sens se observă Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 decembrie 2003, pronunțată în cauza Schreiber și Boetsch împotriva Franței, prin care s-a reținut că procedura de recuzare a unui judecător este o procedură incidentală și independentă de procedura principală. Dreptul de a obține înlocuirea unui judecător nu este un drept cu caracter civil, iar eventuala aplicabilitate a

art. 6

la procedura principală nu poate conduce, prin conexitate, la aplicabilitatea

art. 6

și pentru procedura de recuzare.

24.

Curtea mai reține că standardul de protecție oferit de dispozițiile

Convenției

și de jurisprudența instanței europene este unul minimal, astfel încât

Constituția , jurisprudența Curții Constituționale sau orice altă convenție la care România este parte poate oferi, în măsura în care este afectată substanța unui drept (dreptul la un proces echitabil), un standard mai ridicat de protecție a drepturilor, potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție

și

art. 53 din Convenție

(a se vedea în acest sens

Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015), drept pentru care Curtea a reținut în jurisprudența sa aplicarea

art. 21 alin. (3) din Constituție .

25.

În fine, Curtea constată că soluționarea pretinsei contrarietăți între textul legal criticat și dispozițiile

art. 13 alin. (3) din Codul de procedură civilă

excedează competenței sale, având în vedere dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora sunt neconstituționale prevederile legale care încalcă dispozițiile sau principiile

Constituției . Astfel, norma de referință trebuie să fie de rang constituțional, pentru a analiza eventuala relație de contrarietate între prevederile legale criticate și exigențele impuse de dispozițiile

Constituției .

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iuliu Marius Capuzu și Emil Radu în dosarele nr. 21.618/281/2013 și nr. 29.544/4/2015 ale Judecătoriei Ploiești - Secția civilă, respectiv Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 ianuarie 2017.