Decizia nr. 96/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Antonin Viorel Căncescu în Dosarul nr. 5.437/62/2016 al Tribunalului Brașov - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 152D/2017.

2.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 153-163D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Antonin Viorel Căncescu în dosarele nr. 5.438/62/2016 și nr. 5.439/62/2016 ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Aristotel Adrian Căncescu în dosarele nr. 5.399/62/2016, nr. 5.429/62/2016, nr. 5.440/62/2016, nr. 5.441/62/2016 și nr. 5.442/62/2016 ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Societatea Radio - S.R.L. din Brașov în Dosarele nr. 5.443/62/2016 și nr. 5.444/62/2016 ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Căncescu Magdalena în Dosarul nr. 5.498/62/2016 al Tribunalului Brașov - Secția penală și de Societatea Canaris - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 5.541/62/2016 al Tribunalului Brașov - Secția penală. La apelul nominal, se constată lipsa autorilor excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în dosarele anterior menționate, domnul avocat Radu Chiriță, din cadrul Baroului Cluj, a depus un memoriu prin care solicită judecarea cauzai în lipsă și admiterea excepției de neconstituționalitate.

4.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepției de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarelor nr. 153-163D/2017 la Dosarul nr. 152D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor a rt. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 153-163D/2017 la Dosarul nr. 152D/2017, care este primul înregistrat.

5.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că dispoziții similare textului criticat se regăsesc la

art. 20 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și

art. 32 din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, prevederi legale care au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, motiv pentru care dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

nu prezintă caracter de noutate. Pe de altă parte, se susține că autorii excepției deduc neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate din compararea acestora cu cele ale

art. 249 din Codul de procedură penală , fiind nemulțumiți de faptul că prevederile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

impun dispunerea, în mod obligatoriu, a măsurilor asigurătorii, în timp ce dispozițiile

art. 249 din Codul de procedură penală

instituie niște măsuri suplimentare pentru luarea acelorași măsuri. Or, se susține că aceasta este opțiunea legiuitorului, iar neconstituționalitatea nu poate fi dedusă din compararea a două dispoziții legale. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin prevederile

art. 11 din Legea nr. 241/2005 , a dispozițiilor

art. 53 alin. (2) din Constituție , se susține că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât prejudiciile mari care se produc prin săvârșirea infracțiunilor din domeniul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale justifică luarea unor măsuri de restrângere a exercitării unor drepturi, precum instituirea sechestrului pentru indisponibilizarea unor bunuri, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiune. Nu în ultimul rând, referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor

art. 44 alin. (2) din Constituție , se arată că această susținere este neîntemeiată, întrucât măsura de indisponibilizare a bunurilor criticată nu aduce nicio atingere dreptului de proprietate, pentru că instituirea sechestrului asigurător are un caracter provizoriu. Se solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materia analizată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin încheierile penale nr. 153/UP, nr. 154/UP, nr. 155/UP, nr. 151/UP, nr. 152/UP, nr. 156/UP, nr. 157/UP, nr. 158/UP, nr. 159/UP, nr. 161/UP și nr. 162/UP din 28 noiembrie 2016 și Încheierea penală nr. 168/UP din 19 decembrie 2016 pronunțate în dosarele nr. 5.437/62/2016, nr. 5.438/62/2016, nr. 5.439/62/2016, nr. 5.399/62/2016, nr. 5.429/62/2016, nr. 5.440/62/2016, nr. 5.441/62/2016, nr. 5.442/62/2016, nr. 5.443/62/2016, nr. 5.444/62/2016, nr. 5.498/62/2016, nr. 5.541/62/2016, Tribunalul Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Antonin Viorel Căncescu în dosarele nr. 5.437/62/2016, nr. 5.438/62/2016 și nr. 5.439/62/2016 ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Aristotel Adrian Căncescu în dosarele nr. 5.399/62/2016, nr. 5.429/62/2016, nr. 5.440/62/2016, nr. 5.441/62/2016 și nr. 5.442/62/2016 ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Societatea Radio - S.R.L. din Brașov în dosarele nr. 5.443/62/2016 și nr. 5.444/62/2016 ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Căncescu Magdalena în Dosarul nr. 5.498/62/2016 al Tribunalului Brașov - Secția penală și de Societatea Canaris - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 5.541/62/2016

al Tribunalului Brașov - Secția penală, în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații formulate de autorii excepției împotriva unor ordonanțe de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor acestora.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că prevederile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

sunt neconstituționale, întrucât obligă organele de urmărire penală la dispunerea măsurilor asigurătorii, în cazul în care există suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, fără a ține cont de condițiile privind restrângerea dreptului de proprietate, prevăzute la

art. 53 alin. (2) din Constituție . Se susține că măsurile asigurătorii au caracter restrictiv de drepturi, vizând dreptul de proprietate privată garantat la

art. 44 alin. (2) din Constituție , restrângere ce poate avea loc doar în condițiile

art. 53 alin. (2)

anterior menționat, una dintre aceste condiții fiind aceea ca restrângerea să fie necesară într-o societate democratică. Se arată că, în ipoteza analizată, caracterul necesar al măsurii este cel prevăzut la

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală , respectiv pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul sechestrului sau al popririi. Prin urmare, limitarea dreptului de proprietate, prin instituirea sechestrului, poate avea loc doar dacă există date potrivit cărora titularul dreptului de proprietate, având calitatea de suspect, inculpat sau parte responsabilă civilmente, intenționează sau încearcă ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor. În cazul în care nu există astfel de suspiciuni sau probe, restrângerea dreptului de proprietate nu poate fi justificată. Se arată, de asemenea, că măsura asigurătorie trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, astfel încât, prin dispunerea ei să nu fie cauzat titularului dreptului sau unei terțe persoane un prejudiciu mai mare decât situația care a determinat-o. Se susține că dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

fac abstracție de la aceste aspecte, măsurile asigurătorii aplicându-se mecanic de fiecare dată când există suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală reglementate în legea anterior menționată, motiv pentru care textul criticat este neconstituțional.

8.

Tribunalul Brașov - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se susține că impunerea, cu titlu obligatoriu, a măsurilor asigurătorii, în cazul săvârșirii unor infracțiuni de evaziune fiscală, contravine dispozițiilor constituționale ale

art. 16 alin. (1),

art. 21 alin. (3),

art. 23 alin. (11)

și

art. 53.

Se arată că măsurile asigurătorii, la fel ca măsurile preventive, constituie ingerințe în drepturile fundamentale ale persoanelor, motiv pentru care acestea sunt constituționale numai dacă îndeplinesc anumite condiții care permit verificarea corectitudinii luării lor. Se susține că, spre deosebire de prevederile

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală , dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

instituie o prezumție absolută de săvârșire a unei infracțiuni și, respectiv, de ascundere, distrugere, înstrăinare, sau sustragere de la urmărire a bunurilor, nepermițând verificarea unor condiții esențiale pentru instituirea unor asemenea măsuri, aspect ce face imposibilă completarea lor cu prevederile

Codului de procedură penală

anterior menționate. Se arată că imposibilitatea verificării aspectelor ce țin de modalitatea de stabilire a prejudiciului și implicit necesitatea dispunerii unor măsuri asigurătorii, poate avea repercusiuni asupra legalității acestora, cu consecința încălcării prevederilor

art. 21 alin. (3) teza întâi

și

art. 23 alin. (11) din Constituție . Se susține că, întrucât în cursul procedurii urmăririi penale singurul care poate să aprecieze existența unor probe din care rezultă că a fost săvârșită o infracțiune este organul judiciar care instrumentează cauza, iar dispunerea măsurilor asigurătorii este obligatorie, conform textului criticat, judecătorul de drepturi și libertăți nu poate ridica măsurile asigurătorii, chiar dacă acesta constată că nu au existat suficiente probe pentru luarea lor, câtă vreme organul judiciar nu pronunță o soluție de clasare. Se susține că acesta este un alt motiv pentru care prevederile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, dar și prevederile constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Se susține, totodată, că textul criticat este imprevizibil, întrucât nu indică în mod expres condițiile care trebuie îndeplinite pentru dispunerea măsurilor asigurătorii, altele decât cele referitoare la săvârșirea unei infracțiuni, legiuitorul neprevăzând condiții pentru dispunerea acestor măsuri, în mod similar reglementării de la

art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală . De asemenea, se arată că dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

contravin prevederilor

art. 16 din Constituție , întrucât acestea au la bază prezumția că prejudiciile produse prin infracțiuni dintr-o anumită categorie și în patrimoniul unor persoane juridice de drept public sunt mai importante decât cele create prin alte infracțiuni, care, de altfel, pot avea consecințe mult mai grave. Prin urmare, se susține că textul criticat reglementează o protecție juridică sporită a persoanelor juridice de drept public, în raport cu cea conferită persoanelor juridice de drept privat, discriminându-le pe acestea din urmă sub aspectul protejării patrimoniului lor în situația producerii de prejudicii prin săvârșirea de infracțiuni. În fine, se apreciază că prevederile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

golesc de conținut accesul liber la justiție, care reprezintă fundamentul prevederilor constituționale ale

art. 129,

și, totodată, că soluția juridică ce nu permite magistratului să verifice temeinicia dispunerii măsurilor asigurătorii, potrivit textului criticat, încalcă prevederile

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dispozițiile

art. 20,

art. 47 alin. (2),

art. 48

și

art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curții Constituționale

nr. 320 din 17 mai 2016 , paragrafele 18-24.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, memoriul depus la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției,

precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins: „În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.“

14.

Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale

art. 44 alin. (1)

referitor la dreptul de proprietate privată și ale

art. 53 alin. (2)

cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțate, în acest sens, Decizia

nr. 320 din 17 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 18 august 2016, și

Decizia nr. 445 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 noiembrie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

16.

Prin Decizia

nr. 320 din 17 mai 2016 , paragrafele 18-22, Curtea a reținut că măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ce aparțin suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit

art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală , măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părții civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-și efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragraful 14). Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune (ordonanță sau încheiere), îndeplinirea condițiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii și, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul și valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. De asemenea, pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activități din care să rezulte că ar intenționa ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 , paragraful 15).

17.

Totodată, Curtea a constatat că dispunerea măsurilor asigurătorii și instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) și sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă,

Codul de procedură penală

și legile speciale prevăd excepții referitoare atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât și la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor și tipul bunurilor. Cu privire la cea dintâi categorie de excepții, dispozițiile

art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală

instituie obligativitatea instituirii sechestrului în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, indiferent dacă aceasta are sau nu desemnat un reprezentant legal și indiferent dacă acesta înțelege să formuleze o cerere de sechestru.

18.

Curtea a mai constatat următoarele cazuri de instituire obligatorie a sechestrului asigurător: la

art. 32 din Legea nr. 656/2002 , conform căruia luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârșirii oricărei infracțiuni de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism; la

art. 11 din Legea nr. 241/2005 , care prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în situația săvârșirii unei infracțiuni prevăzute de această lege; și la

art. 20 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.

19.

Analizând obiectul legilor criticate în cauzele soluționate, precum și particularitățile infracțiunilor în cazul cărora este prevăzută excepția luării obligatorii a măsurilor asigurătorii, Curtea a reținut că reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate.

20.

În fine, prin aceeași decizie, mai sus invocată, Curtea a constatat că norma juridică, a cărei neconstituționalitate este invocată, obligă organele judiciare la luarea măsurilor asigurătorii în cazul unor infracțiuni ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari și al căror pericol social este, de asemenea, foarte ridicat. Așa fiind, și prejudiciile provocate prin săvârșirea infracțiunilor constau în sume însemnate de bani. În aceste condiții, textul criticat are rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parțiale sau totale a pagubelor provocate, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii având rolul de a împiedica sustragerea, ascunderea sau înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul lor. Prin urmare, Curtea a reținut că, prin prisma particularităților infracțiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată.

21.

De asemenea, prin

Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Prin decizia anterior menționată, Curtea, făcând trimitere la considerente reținute în

Decizia nr. 207 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, paragraful 19, a stabilit, cu privire la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale referitoare la proprietatea privată, că, până la dovedirea vinovăției în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, neputând fi astfel reținută încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor

art. 44 alin. (1)

și

alin. (8) din Constituție

și nici cele ale

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenție.

22.

În fine, prin Decizia

nr. 320 din 17 mai 2016 , mai sus invocată, Curtea a reținut că prevederile

art. 20 din Legea nr. 78/2000

sunt identice cu cele ale

art. 11 din Legea nr. 241/2005 , motiv pentru care considerentele

Deciziei nr. 10 din 14 ianuarie 2016

sunt aplicabile și în privința excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 din Legea nr. 241/2005 .

23.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența anterior invocată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor la care s-a făcut referire sunt aplicabile și în prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul a rt. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Antonin Viorel Căncescu în dosarele nr. 5.437/62/2016, nr. 5.438/62/2016 și nr. 5.439/62/2016 ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Aristotel Adrian Căncescu în dosarele nr. 5.399/62/2016, nr. 5.429/62/2016, nr. 5.440/62/2016, nr. 5.441/62/2016 și nr. 5.442/62/2016 ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Societatea Radio - S.R.L. din Brașov în dosarele nr. 5.443/62/2016 și nr. 5.444/62/2016 ale Tribunalului Brașov - Secția penală, de Căncescu Magdalena în Dosarul nr. 5.498/62/2016 al Tribunalului Brașov - Secția penală și de Societatea Canaris - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 5.541/62/2016 al Tribunalului Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 martie 2018.