Decizia nr. 655/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Aurelia Târjoianu în Dosarul nr. 3.523/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 383D/2018.

2.

La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens reține că

art. 21 din Constituție

nu presupune accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Totodată, apreciază că nu se poate pune în discuție egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât, în speță, nu este vorba despre situații identice, ci se face referire la două proceduri distincte, respectiv camera preliminară și judecarea pe fond a cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 7 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.523/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Aurelia Târjoianu în soluționarea contestației în anulare formulate împotriva Încheierii nr. 1.079 din 16 noiembrie 2017 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 544/59/2017/a1.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese atât din Încheierea din 7 martie 2018, prin care a fost sesizată instanța de control constituțional, cât și din Decizia nr. 208 din 7 martie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în Dosarul nr. 3.523/1/2017, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală

contravin prevederilor

art. 16

și

21 din Constituție , în sensul că textul de lege apreciat ca fiind neconstituțional se referă numai la judecata în apel, astfel încât toate celelalte hotărâri definitive sunt exceptate de la control, fără a mai putea fi reformate prin căi extraordinare de atac. În aceste condiții, apreciază că cetățenii nu mai sunt egali în fața legii, având în vedere faptul că aceștia se pot îmbolnăvi și se pot afla în imposibilitatea de a anunța instanța atât la judecata în apel, cât și la celelalte forme de judecată.

6.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția invocată este neîntemeiată. În acest sens reamintește că rolul procedurii în camera preliminară este acela de a reprezenta un filtru privind aspecte exclusiv de legalitate asupra cauzei penale, filtru exercitat după trimiterea în judecată și până la momentul începerii judecății, iar în cursul acestei proceduri nu se analizează acuzația, substanța probelor ori numărul lor. Referitor la încheierea judecătorului de cameră preliminară de soluționare a cererilor și a excepțiilor ridicate de părți sau invocate din oficiu, arată că împotriva acestora, conform

art. 347 din Codul de procedură penală , se poate formula contestație, în termen de trei zile de la comunicare. Competența de soluționare a contestației aparține judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, iar încheierea pronunțată cu acest prilej este definitivă. Apreciază că aceste aspecte nu sunt de natură a încălca normele constituționale invocate de autorul excepției. Totodată, referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor

art. 16 din Constituție , instanța supremă reamintește că, fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare este o cale de atac cu o natură mixtă, atât de anulare, cât și de retractare, fiind de competența instanței a cărei hotărâre se vrea a fi anulată, putând fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive, prin care s-a judecat acțiunea penală dedusă judecății. Totodată, reține că dreptul de acces la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală , având următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; [… ].“

11.

În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi și ale

art. 21

referitoare la accesul liber la justiție.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Încheierea din 7 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.523/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Aurelia Târjoianu în soluționarea contestației în anulare formulată împotriva Încheierii nr. 1.079 din 16 noiembrie 2017 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 544/59/2017/a1, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de inculpată, autoarea excepției, împotriva Încheierii din 15 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală, prin care, în baza

art. 345 din Codul de procedură penală , au fost respinse cererile și excepțiile formulate de aceasta cu privire la legalitatea actului de sesizare a instanței, a probelor administrate și a actelor de urmărire penală. Prin Decizia nr. 208 din 7 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.523/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de inculpată, autoare a excepției de neconstituționalitate.

13.

Totodată, Curtea constată că dispozițiile ce sunt supuse controlului de constituționalitate sunt cele ce determină respingerea, ca inadmisibilă, a contestației formulate. Astfel, în ceea ce privește admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa, de exemplu,

Decizia nr. 203 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012,

Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, sau

Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, a statuat că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta, deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ; astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceasta, în temeiul

art. 29 alin. (1)

și

(5) din Legea nr. 47/1992 , urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Curtea a reținut însă că, în măsura în care sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, aceasta are legătură cu soluționarea cauzei în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate.

14.

Așa fiind, Curtea a constatat că legătura cu soluționarea cauzei a excepției de neconstituționalitate este circumstanțiată de incidența dispozițiilor criticate în pronunțarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii în justiție. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziția criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii formulate de petent în fața instanțelor de drept comun, excepția de neconstituționalitate este admisibilă, aceste dispoziții având legătură cu soluționarea cauzei. Această concluzie este susținută și de faptul că singurul efect al unei decizii de admitere pronunțate într-o astfel de speță este acela al creării posibilității accederii în fața unui judecător care va analiza pe fond cererea respectivă, fără însă ca decizia de admitere să aibă vreo influență asupra soluției dispuse de judecător, din perspectiva temeiniciei cererii.

15.

Or, raportat la elementele ce configurează speța dedusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală

are legătură cu soluționarea cauzei în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală , Curtea constată că s-a pronunțat cu privire la normele procesual penale ce reglementează contestația în anulare, reținând că aceasta este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, respectiv îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea, cât și de retractare, fiind de competența instanței a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive, în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale

art. 426

și în termenul prevăzut de

art. 428 din Codul de procedură penală , la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efecte (în acest sens,

Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015,

Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015,

Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017,

Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 februarie 2018). De asemenea, în

Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei. Totodată, Curtea a constatat, în

Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 , precitată, paragraful 18, că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în

art. 426-432 din Codul de procedură penală , statuând, în paragraful 21 al aceleiași decizii, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. Așadar, formularea contestației în anulare cu privire la încheierile pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, indiferent de motivul invocat, este inadmisibilă.

17.

Curtea reține, de asemenea, că, prin

noul Cod de procedură penală , în scopul asigurării celerității procesului penal, legiuitorul a sporit garanțiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale și a judecății în primă instanță și a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel,

Codul de procedură penală

în vigoare a redus durata soluționării cauzelor penale, dând totodată eficiență principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut la

art. 2 din Protocolul nr. 7

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așadar, hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță, cu excepția celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, cale de atac ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt și de drept. Prin urmare, faptul pronunțării unei hotărâri penale în primă instanță, când judecata a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, poate fi invocat ca motiv de apel, instanța de apel fiind obligată să analizeze incidentul procedural anterior arătat. În acest fel, dreptul de acces liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al participanților la procesele penale desfășurate conform acestor proceduri sunt asigurate (în același sens,

Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015).

18.

Curtea reține că

art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție

garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Acest drept nu presupune însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său,

art. 6 paragraful 1 din Convenție , referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare.

19.

În aceste condiții, Curtea constată că textul criticat reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la

art. 61 alin. (1) din Constituție . Curtea a reținut, de altfel, că prevederile

art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală

reprezintă o aplicație în domeniul legii procesual penale a dispozițiilor constituționale ale

art. 126 alin. (2) , conform cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, coroborate cu cele ale

art. 129 , care fac referire la „condițiile legii“ în reglementarea constituțională a căilor de atac ( Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015 , precitată). Așadar, reglementarea de către legiuitor, alături de judecata în primă instanță și a căii ordinare de atac a apelului, a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanții procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la

art. 5 din Codul de procedură penală .

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurelia Târjoianu în Dosarul nr. 3.523/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2019.