Decizia nr. 211/1999
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată și modificată prin Legea nr. 106/1995 și ulterior modificată și completată prin Legea nr. 123/1997
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OG nr. 32/1995 18 august 1995 (prevederi anume) privind timbrul judiciar
- Legea nr. 146/1997 24 iulie 1997 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată și modificată prin
și ulterior modificată și completată prin
Legea nr. 123/1997 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Noel Com" S.R.L. din București în Dosarul nr. 387/1999 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, deoarece, asa cum a statuat Curtea Constituțională prin numeroase decizii anterioare, accesul la justiție nu este gratuit.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, prin Încheierea din 4 iunie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 387/1999, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată și modificată prin
și ulterior modificată și completată prin
Legea nr. 123/1997 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Noel Com" - S.R.L. din București.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un proces în care autorul excepției a chemat în judecata statul român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri civile în valoare de 1.461.607.960 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat de la debitorii săi, întrucât acțiunea acestuia a fost anulată ca fiind insuficient timbrata. Cererea, intemeiata pe art. 998 din Codul civil, este motivată prin aceea ca statul român se face vinovat de nerecuperarea sumei în litigiu, întrucât a stabilit taxe de timbru prohibitive, iar Ministerul Finanțelor a refuzat scutirea reclamantei de taxele de timbru, ceea ce contravine, în opinia autorului excepției, dispozițiilor art. 21 din Constituție, care garantează accesul liber la justiție.
La solicitarea instanței judecătorești autoarea excepției a precizat în scris ca invoca neconstituționalitatea art. 1-8, art. 10-25 și a
art. 28 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, precum și a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată și modificată prin
și ulterior modificată și completată prin
Legea nr. 123/1997 . Textele constituționale care ar fi incalcate, conform opiniei autorului excepției, sunt art. 21, 11, 15, 20, 41, 51, 53, 54, 135 și 150, fără a se preciza în mod concret contradictiile existente între cele două categorii de prevederi.
Verificand, în raport cu prevederile
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, dacă textele de lege ce fac obiectul excepției sunt cele de care depinde soluționarea cauzei, instanța judecătorească retine ca pot fi avute în vedere spre a fi examinate numai prevederile
art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997
și ale art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, invocarea celorlalte texte fiind lipsită de concludenta.
Exprimandu-și opinia instanța judecătorească observa ca nici un text constituțional nu prevede gratuitatea justiției; asadar regula este cea a timbrarii acțiunilor în justiție. Dimpotriva, taxa de timbru reprezintă o modalitate de acoperire în parte a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiției. În fine, instanța precizează ca, potrivit art. 274 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată pot fi recuperate de partea care le-a avansat de la cea care cade în pretenții.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Guvernul invoca argumentele pe care se sprijină mai multe decizii ale Curții, dintre care sunt menționate deciziile nr. 16/1997, nr. 75/1997, nr. 146/1997, nr. 148/1997, nr. 55/1999 și nr. 82/1999, arătându-se ca art. 21 din Constituție nu cuprinde prevederi ce ar putea fi interpretate în sensul gratuitatii actului de justiție; regula fiind cea a timbrarii acțiunilor, excepțiile sunt posibile numai dacă sunt stabilite de legiuitor. Se mai arata ca taxa de timbru este o modalitate de acoperire a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiției. Se precizează, de asemenea, ca, avansand prin plata taxei de timbru o parte din aceste cheltuieli, justițiabilul o poate recupera de la partea care cade în pretenții. Sunt evocate și alte argumente aduse în decizii ale Curții, și anume ca, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție, cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice și, tot astfel, ca obligația respectiva are în vedere și stavilirea unor abuzuri care s-ar putea comite în exercitarea dreptului de acces la justiție, dacă orice sesizare ar fi scutită de timbrare.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise ale Ministerului Finanțelor, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile
art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată și modificată prin
și ulterior modificată și completată prin
Legea nr. 123/1997 , care au următorul cuprins:
-
Articolul 2
alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997 : "Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxeaza astfel: [...]
g) peste 500.000.000 lei - 13.215.000 lei + 1% pentru ce depășește 500.000.000 lei."
- Art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 123/1997 : "În cazul în care cererile prevăzute la alin. (1), indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 1.000.000 lei, se aplică timbre judiciare de 15.000 lei, dacă valoarea este de peste 10.000.000 lei, se aplică timbre judiciare de 30.000 lei, iar dacă valoarea este de peste 100.000.000 lei, se aplică timbre judiciare de 50.000 lei."
Autorul excepției considera ca aceste dispoziții infrang, cu deosebire, art. 21 din Constituție, potrivit căruia "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", precum și dispozițiile art. 11, 15, 20, 41, 51, 53, 54, 135 și 150 din legea fundamentală.
Examinând excepția Curtea Constituțională constata ca asupra constituționalității unor prevederi legale prin care s-au instituit taxe de timbru pentru introducerea unor cereri în justiție, între care și prevederile
art. 2 din Legea nr. 146/1997 , în jurisprudenta acestei Curți s-a statuat, în mod constant, în sensul că accesul liber la justiție nu înseamnă și gratuitatea acestuia. Art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, nefiind asadar interzis ca legea sa prevadă ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, în procesul civil contribuția justițiabilului, prin avansarea unei părți din aceste cheltuieli, poate fi recuperată, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretenții. Prin urmare, regula este cea a timbrarii acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Pentru identitate de ratiune timbrul judiciar nu poate avea alta semnificație și nu poate conduce la alte consecințe decât cele existente în cazul taxei de timbru.
În acest sens urmează să se retina considerentele mai multor decizii ale Curții Constituționale, precum: Decizia nr. 7 din 2 martie 1993, rămasă definitivă prin Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993; Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994; Decizia nr. 18 din 29 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 164 din 4 iunie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 iulie 1997.
Deoarece, în raport cu situația de fapt din speta, nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în acest domeniu, excepția de neconstituționalitate, intemeiata pe încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție, urmează să fie respinsă.
În legătură cu invocarea infrangerii principiilor și normelor constituționale prevăzute la art. 11, 15, 20, 41, 51, 53, 54, 135 și 150, Curtea constata ca aceste critici sunt nerelevante pentru soluționarea excepției de fața, neavând incidența cu obiectul acesteia.
De asemenea, Curtea constata ca, de altfel, nici Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice nu prevăd gratuitatea actului de justiție.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată și modificată prin
și ulterior modificată și completată prin
Legea nr. 123/1997 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Noel Com" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 387/1999 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 decembrie 1999.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.