Decizia nr. 747/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Marieta Safta

- prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 275 alin. (5)

raportat la

art. 275 alin. (2) teza a patra din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Societatea Comercială Transport Ginar - S.R.L., Ion Spiridon și Cristian Tolbaru în Dosarul nr. 50/216/2017/a1 al Judecătoriei Curtea de Argeș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.779D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că nu se motivează în ce constă contrarietatea normelor criticate cu dispozițiile constituționale invocate. Pe de altă parte, pretinsa vătămare a fost remediată de instanța de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 2 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 50/216/2017/a1, Judecătoria Curtea de Argeș a

sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 275 alin. (5)

raportat la

art. 275 alin. (2) teza a patra din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de petenții Societatea Comercială Transport Ginar - S.R.L., Ion Spiridon și Cristian Tolbaru într-o cauză având ca obiect înlăturarea omisiunilor vădite din dispozitivul încheierii prin care s-a admis plângerea acestora întemeiată pe dispozițiile

art. 340 din Codul de procedură penală , autorii arătând că „judecătorul de cameră preliminară, deși a admis cererea lor, a omis să înlăture cheltuielile judiciare la care au fost obligați prin ordonanța prim-procurorului“.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia formulează o serie de considerații vizând acțiunea justițiabilului de a se adresa „procurorului ierarhic superior celui care i-a dat o soluție defavorabilă“, arată că „justiția se înfăptuiește numai prin instanțele de judecată, potrivit

art. 126 alin. (1) din Constituție , și, în virtutea acestui principiu, împotriva soluțiilor de clasare se poate face plângere la instanța de judecată, competentă să judece cauza în fond, potrivit

art. 340-341 din Codul de procedură penală “. Totodată, se invocă „ambiguitatea textului atacat ca neconstituțional“, precum și faptul că acesta ar fi trebuit să se refere la „respingerea definitivă“ a plângerii.

6.

Judecătoria Curtea de Argeș opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că „în măsura în care, prin ordonanța prim-procurorului, partea este obligată și la plata acestor cheltuieli de judecată, atunci aceasta are posibilitatea de a solicita înlăturarea acestor cheltuieli, în condițiile în care, potrivit

art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală , cheltuielile de judecată pot fi puse doar în sarcina persoanei a cărei cerere a fost respinsă. Într-adevăr,

Legea nr. 135/2010

nu prevede în mod expres că partea interesată poate solicita desființarea dispozițiilor din cuprinsul ordonanței prim-procurorului privitoare la plata cheltuielilor de judecată, însă aceste aspecte nu echivalează cu o încălcare a dreptului de petiționare ori cu o îngrădire a accesului liber la justiție.“

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, pe de o parte, autorii excepției, criticând dispozițiile legale pentru ceea ce nu conțin, nu formulează o veritabilă excepție de neconstituționalitate și, pe de altă parte, s-au mărginit să invoce o pretinsă nerespectare a dispozițiilor din

Constituție , despre care au afirmat că ar fi încălcate, fără a arăta în concret în ce constă contrarietatea reclamată. În subsidiar, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

9.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Arată că nu se aduce atingere dreptului de petiționare, acesta fiind diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești, iar sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției nu reprezintă un aspect al dreptului la petiționare. Mai mult, nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea lor, iar determinarea lor se realizează conform unor criterii legale cu caracter obiectiv.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 275 alin. (2)

și

alin. (5) din Codul de procedură penală , cu denumirea marginală Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri, care au următorul conținut:

(2)

În cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea. [...]

(5)

Dispozițiile

alin. (1) pct. 1

și

2

și ale

alin. (2)-(4)

se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluții de clasare și în situația respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală.

13.

Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cuprinse în

art. 21 alin. (3)

referitor la dreptul la un proces echitabil,

art. 51 alin. (3)

referitor la scutirea de taxă a exercitării dreptului de petiționare și în

art. 126 alin. (1)

referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești. Se invocă și dispozițiile

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil și

art. 13

- Dreptul la un recurs efectiv, ambele din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai examinat dispozițiile legale criticate, cu raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale invocate în prezenta cauză.

15.

Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 87 din 23 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2016, paragrafele 15-20, făcând trimitere la jurisprudența în materie referitoare la dispozițiile din

Codul de procedură penală din 1968 , instanța de contencios constituțional a statuat că nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli. În cazurile referitoare la declararea apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, în procesul penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea și nu împiedică părțile interesate să se adreseze justiției și să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanțiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil, reglementat de dispozițiile constituționale ale art. 21. Mai mult, dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, conform

art. 126 alin. (2) din Constituție .

16.

Tot astfel, prin

Decizia nr. 254 din 23 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iunie 2019 (paragrafele 21-23), Curtea a statuat că determinarea cheltuielilor judiciare se realizează potrivit

prevederilor

art. 272-275 din Codul de procedură penală , conform unor criterii legale, cu caracter obiectiv, reglementate pentru fiecare categorie de astfel de cheltuieli, care exclud aprecierea subiectivă a instanței de judecată. Astfel, în calculul cheltuielilor judiciare, instanțele judecătorești determină cheltuielile avansate de stat și cele făcute de părți și de alți subiecți procesuali. Din prima categorie fac parte cheltuieli precum cele necesare efectuării actelor de procedură sau de probațiune dispuse de organele judiciare și cheltuielile pentru conservarea obiectelor ridicate sau sechestrate în cursul procesului. În acest context, cheltuielile judiciare avansate de stat semnifică toate sumele de bani cheltuite pe parcursul desfășurării procesului penal, din bugetul de stat, respectiv din sumele de bani alocate în acest scop, conform

art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală , din bugetul Ministerului Justiției, al Ministerului Public sau al altor ministere de resort, în scopul suportării unor cheltuieli prilejuite de procedurile desfășurate. Aceste cheltuieli sunt prevăzute în cuprinsul

art. 272

și

art. 273 din Codul de procedură penală . În acest sens,

art. 272 alin. (1) din Codul de procedură penală

reglementează ca făcând parte din categoria cheltuielilor judiciare sumele de bani necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal. La acestea se adaugă, conform prevederilor

art. 273 alin. (1) din Codul de procedură penală , sumele cuvenite martorului, expertului și interpretului, reprezentând restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor în fața organelor judiciare. Referitor la acestea din urmă,

art. 273 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală

reglementează modul de stabilire a respectivelor sume, martorul, expertul și interpretul, care sunt salariați, având dreptul la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea în fața organului de urmărire penală sau a instanței. Pentru cazul în care persoanele anterior enumerate nu sunt salariate, aceleași dispoziții legale prevăd că martorul, care are venit din muncă, este îndreptățit să primească o compensare, iar expertul și interpretul au dreptul la o retribuție pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile și în condițiile prevăzute prin dispoziții legale. În cea de-a doua categorie se încadrează cheltuielile făcute de părți și de ceilalți subiecți procesuali în cursul procesului, din proprie inițiativă, cum sunt angajarea unui apărător, depunerea de cereri și memorii și administrarea de mijloace de probă pentru susținerea acțiunii civile, sau pe baza dispozițiilor instanței, cum este deplasarea la sediul organului judiciar pentru audiere. Prin urmare, aceste două categorii de cheltuieli însumează subcategorii determinate de particularitățile fiecărei cauze penale. Valoarea acestora este atestată prin documente justificative sau este determinată numeric pe baza unor criterii legale, cum sunt ordinele și normele metodologice de stabilire a onorariilor cuvenite experților sau interpreților.

17.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

18.

Cât privește critica potrivit căreia dispozițiile legale criticate afectează prevederile constituționale ale

art. 51 alin. (3) , potrivit cărora „Exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxă“, Curtea reține că temeiul constituțional invocat nu este incident în cauză, respectiv în materie procesual penală (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 834 din 22 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010). Dispozițiile constituționale prevăzute de

art. 51 alin. (3)

se referă la dreptul la petiționare, care este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești. Sub acest aspect, Curtea a statuat în jurisprudența sa în materie că sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției nu reprezintă un aspect al dreptului de petiționare. Dreptul de petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată (a se vedea

Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005). Or, plângerile împotriva ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se rezolvă după reguli specifice activității de judecată, în cadrul procesului penal (a se vedea

Decizia nr. 293 din 9 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 iulie 2005).

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială Transport Ginar - S.R.L., Ion Spiridon și Cristian Tolbaru în Dosarul nr. 50/216/2017/a1 al Judecătoriei Curtea de Argeș și constată că dispozițiile

art. 275 alin. (2)

și

(5) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2019.