Decizia nr. 834/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 și 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 și art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă - procuror
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Genică-Ioan Grumaz Zichil în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă în ceea ce privește dispozițiile art. 174 alin. 1 și ale art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală, respectiv ca fiind neîntemeiată cu privire la dispozițiile art. 171 alin. 3 și 4 și ale art. 222 alin. 3 din același cod.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 11 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Genică-Ioan Grumaz Zichil cu ocazia soluționării unei cauze penale în care judecătorul a desființat în parte o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală și a reținut cauza spre judecare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 171 alin. 3 și 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 și art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de petiționare, condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, principiul unicității, imparțialității și egalității justiției și dreptul la un recurs efectiv. Astfel, invocă după cum urmează:
- neconstituționalitatea art. 171 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală raportat la dispozițiile art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare din Constituție și la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c) referitoare la dreptul acuzatului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de un apărător ales ori numit din oficiu - din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât suprimă dreptul inculpatului de a opta între a se apăra singur, a-și alege un apărător sau a solicita numirea unui avocat din oficiu;
- neconstituționalitatea art. 174 alin. (1) din Codul de procedură penală față de dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 53 alin. (1) privind condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece nu oferă posibilitatea ca părțile să fie reprezentate și în cursul urmăririi penale, ceea ce conduce la restrângerea exercițiului dreptului la reprezentare și la discriminarea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice;
- neconstituționalitatea art. 222 alin. (3) din Codul de procedură penală în raport cu dispozițiile art. 51 alin. (1) referitoare la dreptul de petiționare din Legea fundamentală, întrucât plângerea poate fi făcută nu numai personal, ci și prin mandatar cu procură specială;
- neconstituționalitatea art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedură penală raportat la dispozițiile art. 24 cu privire la dreptul la apărare din Constituție și la prevederile art. 6 paragraful 3 referitoare la drepturile acuzatului într-un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece lasă la aprecierea judecătorului obligativitatea prezenței părților la soluționarea plângerii;
- neconstituționalitatea art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală față de dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și față de prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât are drept consecințe inculparea unei persoane fără punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acesteia, cenzurarea actului de inculpare de către judecătorii aceleiași instanțe care a dispus inculparea, precum și pronunțarea unei soluții în baza unui material probatoriu devenit nul prin desființarea actului procurorului de netrimitere în judecată;
- neconstituționalitatea art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedură penală prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și la prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, pe de o parte, permite inculparea unei persoane și atunci când nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, iar pe de altă parte, nu permite admiterea parțială a plângerii și nici extinderea acțiunii penale față de actele și persoanele pentru care s-a dat soluție de neîncepere sau de scoatere de sub urmărire penală;
- neconstituționalitatea art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală față de dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiție, ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum și față de prevederile art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu permite atacarea cu recurs a încheierii pronunțate în aplicarea dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.
Tribunalul București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 și 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 și art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală. Din considerentele încheierii de sesizare și din notele scrise ale autorului excepției, reiese, însă, că acesta critică și prevederile art. 171 alin. 3 și 4, art. 174 alin. 1 și art. 222 alin. 3 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art. 171 alin. 3 și 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 și art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
-
Articolul 171
alin. 3, modificat prin Legea nr. 281/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, și alin. 4: "În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Când asistența juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu și-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.";
-
Articolul 174
alin. 1, modificat prin Legea nr. 281/2003 : "În cursul judecății învinuitul și inculpatul, precum și celelalte părți pot fi reprezentați, cu excepția cazurilor în care prezența învinuitului sau inculpatului este obligatorie.";
- Art. 222 alin. 3: "Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată plângerii.";
- Art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10, modificate prin
pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006: "Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezența persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
[...] Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.
Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate."
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare, ale art. 51 alin. (1) referitoare la dreptul de petiționare, ale art. 53 alin. (1) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum și a prevederilor art. 6 paragrafele 1 și 3 referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 174 alin. 1 și art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare.
În ceea ce privește art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în raport cu o critică identică, prin
Decizia nr. 312 din 14 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 8 iulie 2005, constatând că art. 174 din Codul de procedură penală, în ansamblul său, este constituțional.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
De asemenea, prin
Decizia nr. 864 din 9 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007,
Decizia nr. 599 din 20 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008,
Decizia nr. 1.223 din 18 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 decembrie 2008, și prin
Decizia nr. 1.043 din 14 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 3 octombrie 2009, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală, pentru motivele acolo arătate.
Deoarece nu au apărut elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Referitor la critica formulată cu privire la dispozițiile art. 222 alin. 3 din Codul de procedură penală, aceasta este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 51 alin. (1) din Constituție referitoare la dreptul de petiționare nu sunt aplicabile în materie procesual penală.
În ceea ce privește dispozițiile art. 171 alin. 3 și 4 din Codul de procedură penală, acestea nu sunt de natură să știrbească în vreun fel dreptul la apărare al inculpatului sau alt drept al acestuia. Dimpotrivă, pe baza acestei norme interne, care este mai favorabilă decât norma corespondentă din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se asigură inculpatului un apărător din oficiu în situația în care acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 și 4, art. 174 alin. 1, art. 222 alin. 3 și art. 278^1 alin. 4, alin. 8 lit. c), alin. 9 și alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Genică-Ioan Grumaz Zichil în Dosarul nr. 11.564.01/299/2008 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 iunie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.