Decizia nr. 612/2020

Anexa VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcții publice de conducere“ nr. crt. 3 și nota

corespunzătoare:

c)

Funcții publice de conducere

Nr.

crt.

Funcția

Nivelul studiilor

Funcții publice de stat*)

Salariile de bază - lei

Coeficient

Anul 2022

Grad I

Grad II

Grad I

Grad II

3

Director, șef compartiment, inspector-șef, comisar șef divizie, șef sector la Consiliul Legislativ, comisar șef secție, director executiv, trezorier șef, șef administrație financiară

S

10880

11933

4,35

4,77

NOTĂ:

Salariile de bază prevăzute la gradul I și gradul II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim.

15.

Curtea observă că nota corespunzătoare a fost completată prin

Legea nr. 61/2019

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2018

pentru modificarea și completarea

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 17 aprilie 2019, cu un nou punct, însă având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina nota menționată în forma avută anterior completării, întrucât aceasta continuă să își producă efectele juridice.

16.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 15

privind universalitatea drepturilor,

art. 16 alin. (1)

privind principiul egalității în fața legii,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 22 alin. (1)

și

(2)

privind integritatea fizică și psihică,

art. 41

privind dreptul la muncă, în componenta sa privind dreptul la salariu,

art. 47

privind nivelul de trai, precum și în

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Se mai invocă

art. 1 privind interzicerea discriminării din Protocolul nr. 12

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 7

privind egalitatea în fața legii,

art. 23

privind dreptul la muncă și

art. 25 privind nivelul de trai din Declarația Universală

a Drepturilor Omului,

Carta socială europeană

revizuită și

Pactul internațional

cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată referitor la prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

că s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din data de 29 ianuarie 2020, respingând excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

18.

Cu acel prilej, Curtea a constatat că stabilirea, prin prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la

Legea-cadru nr. 153/2017 , și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

19.

Curtea a reiterat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului.

Constituția prevede în art. 41 alin. (2) , printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).

20.

De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017,

Decizia nr. 291 din 22 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, și

Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragraful 15.

21.

În raport cu cele enunțate și aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul

art. 53 din Constituție , ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.

22.

În ceea ce privește aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, Curtea a reținut că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează consecințele aplicării concomitente a prevederilor de lege și a altor prevederi legale cu incidență în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , care a prevăzut transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, și

art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice, potrivit

art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 “.

23.

De asemenea, reținând că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare

art. 16 alin. (1) din Constituție .

24.

În același timp, Curtea a precizat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției . Procedându-se altfel sar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că întro astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, de competența autorității legiuitoare (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000,

Decizia nr. 81 din 25 mai 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau

Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003).

25.

Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin

Legea-cadru nr. 153/2017

apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare.

26.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , legiuitorul a intervenit prin

Legea nr. 79/2018

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017

pentru modificarea și completarea

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin

art. II

că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor

art. 38 alin. (3)

la salariile de bază stabilite în anexele la lege.“ În același sens, prin

art. II din Legea nr. 287/2018

pentru modificarea și completarea

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor

art. 38 alin. (3)

la salariile de bază stabilite în anexele la lege“.

27.

De asemenea, prin

articolul unic pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018

pentru modificarea și completarea

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la

art. 25 . Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia“.

28.

În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a

Legii-cadru nr. 153/2017

excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.

29.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

30.

Prin urmare, Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 15,

art. 16 alin. (1) ,

art. 20 ,

41 ,

44 ,

47 , precum și ale

art. 53 .

31.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 22 alin. (1)

și

(2) din Constituție

privind integritatea fizică și psihică, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză.

32.

Distinct de cele menționate mai sus, prin raportare la critica potrivit căreia în urma mutării contribuțiilor de la angajator la angajat s-a ajuns, practic, la o scădere a veniturilor nete, motiv pentru care în cazul anumitor categorii de salariați s-a procedat la emiterea de acte normative prin care s-au acordat sume care să compenseze această scădere, măsură care nu sa luat și în cazul autorilor excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că această critică reliefează aspecte care țin de interpretarea și aplicarea legii de către instanța judecătorească.

33.

În acest sens, Curtea amintește jurisprudența sa recentă, respectiv

Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragraful 45, prin care a făcut referire la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , care a prevăzut transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

34.

De asemenea, prin

Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020, Curtea a statuat la paragrafele 63 și 64 că, prin adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

și mutarea contribuțiilor de asigurări sociale, legiuitorul delegat a dorit să contracareze rapid o anumită tendință de creștere a sumelor neachitate la bugetele de asigurări sociale, fapt ce a condus la afectarea considerabilă a acestora și implicit a sistemului de prestații sociale constând în pensii, servicii medicale, indemnizații de șomaj și altele asemenea, de care ar trebui să beneficieze salariații - asigurați pentru care se datorează aceste contribuții. Așadar, legiuitorul a adoptat măsuri fiscale de ordin tehnic, fără a opera vreo reducere punctuală a unor salarii, ci punând în aplicare o politică fiscală impusă de o situație extraordinară. Astfel, legiuitorul a redimensionat, în condițiile date, politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, în scopul îmbunătățirii colectării contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale și implicit al protejării drepturilor fundamentale ale salariaților (dreptul la sănătate, dreptul la un nivel de trai decent etc.). În ceea ce privește cuantumul salariilor din sectorul public, Curtea a statuat prin aceeași decizie, paragraful 77, că, în sectorul public, legiuitorul a putut interveni în vederea menținerii nivelului salariului net în urma aplicării noilor norme fiscale, în anumite condiții prevăzute de lege.

35.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Xantus Ildiko, Aurelia Neli Catană, Biro Jolan, Korodi Melinda, Erzsike Tunde Păscărel, Benedek Eva și Daniel Mihuț în Dosarul nr. 636/96/2019 al Tribunalului Harghita - Secția civilă și constată că prevederile

art. 38 alin. (6)

și ale

anexei nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. c) „Funcții publice de conducere“ nr. crt. 3

și

nota corespunzătoare din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 septembrie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

-----