Decizia nr. 895/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 215 și ale art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 207/2015 20 iulie 2015 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ingrid Alina Tudora
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 215
și ale
art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Marin Țuluș în Dosarul nr. 3.545/104/2017/a1 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 809D/2018.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că în materie de obligații fiscale este necesar un termen special, diferit de cel general prevăzut de
Codul de procedură civilă , astfel încât prin reglementarea criticată din
nu se încalcă justul echilibru între interesul general și necesitatea apărării drepturilor fundamentale ale omului. De asemenea, referitor la pretinsa diferență de tratament juridic, arată că în jurisprudența sa, concretizată, cu titlu exemplificativ, prin
Decizia nr. 1.147 din 16 octombrie 2008
și
Decizia nr. 248 din 16 martie 2010 , Curtea Constituțională a statuat că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de
art. 16 din Constituție .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Decizia nr. 1.530 din 24 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.545/104/2017/a1, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 215
și ale
art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de apelantul-reclamant Marin Țuluș cu prilejul judecării apelului formulat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Olt, într-o cauză având ca obiect „alte cereri“.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că pentru a-și îndeplini finalitatea de înlăturare a răspunderii fiscale, cursul prescripției trebuie să fie continuu și complet, începând cu data în care s-a luat act de nașterea acestei obligații fiscale și nu începând din anul următor, cum prevede
art. 215 alin. (1) din Codul de procedură fiscală , context în care susține că prin reglementarea criticată se aduce o limitare dreptului de proprietate al contribuabilului prin impunerea unui termen de prescripție mai lung în raport cu data în care s-a născut obligația fiscală în cauză.
6.
Referitor la prevederile
art. 217 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală , care prevăd că termenul de prescripție prevăzut la
art. 215
din același cod se întrerupe la data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită, autorul excepției susține că nu se poate aduce o astfel de limitare dreptului fundamental al contribuabilului de a i se prescrie obligația fiscală, întrucât limitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe. Apreciază că, în acest mod, dreptul de proprietate al contribuabilului este afectat printr-o acțiune a statului, măsură ce nu apare ca fiind proporțională cu scopul legitim urmărit, astfel încât nu se mai poate vorbi de un scop legitim, în condițiile în care nu se urmărește responsabilizarea/disciplinarea fiscală a contribuabilului, ci diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia, cu consecința obținerii sumelor de bani de către stat. Mai mult, arată că, prin prelungirea termenului de prescripție la 5 ani, contribuabilului i se pot impune creanțe fiscale accesorii, ceea ce înseamnă o îmbogățire fără justă cauză a statului, cu consecința încălcării dispozițiilor
art. 44
și
art. 139 din Constituție .
7.
Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 1.066 din 11 decembrie 2012 , prin care s-a statuat în sensul constituționalității reglementării criticate. Astfel, instanța de judecată arată că prevederile
Codului de procedură fiscală
care reglementează termenul de prescripție dispun cu caracter general cu privire la toți subiecții de drept aflați în situații similare, nefiind contrare dispozițiilor constituționale care stabilesc supremația legii, egalitatea în drepturi și garantarea proprietății. De asemenea, stabilirea unui termen de prescripție în executarea silită a creanțelor fiscale, diferit de cel general, este determinată de natura specială a creanțelor fiscale, reglementarea criticată fiind clară și previzibilă.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 215
și ale
art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, prevederi care au următorul cuprins normativ:
–
Articolul 215
Începerea termenului de prescripție
Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.“;
–
Articolul 217
Întreruperea termenului de prescripție
(1)
Termenul de prescripție prevăzut la
art. 215
se întrerupe: […]
c)
pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
12.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și
(5)
care consacră statul de drept și faptul că „În România, respectarea
Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie“, ale
art. 15 alin. (1)
potrivit cărora „Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin
Constituție
și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea“, ale
art. 16 alin. (1)
care prevăd că „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“, ale
art. 20
referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului și ale
art. 44 alin. (1)
privind dreptul de proprietate privată.
13.
Raportat la situația de fapt din speță, astfel cum rezultă din dosarul cauzei, Curtea observă că printr-o decizie a Casei Județene de Pensii Olt s-a stabilit în sarcina reclamantului Marin Țuluș un debit reprezentând drepturi prevăzute de legi speciale încasate necuvenit (și anume,
Legea recunoștinței
pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977
nr. 341/2004 ). Prin această decizie, se arată, în esență, că, urmare a verificării modului de stabilire și plată a drepturilor aferente dosarului de pensionare aparținând domnului Marin Țuluș, s-a constatat că, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la 31 decembrie 2011, s-au plătit și s-au încasat necuvenit de către acesta drepturi bănești reprezentând indemnizație conform
Legii nr. 341/2004 . S-a învederat că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de aplicarea eronată a prevederilor
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prestațiile nefiind majorate conform acestui act normativ, ci calculate și plătite la nivelul anterior, potrivit
Legii nr. 118/2010 . Așa fiind, în temeiul
art. 179 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, s-a dispus constituirea în sarcina beneficiarului a unui debit reprezentând drepturi încasate necuvenit, ce urmau să fie recuperate de la beneficiar în temeiul
art. 181 din Legea nr. 263/2010 , precizându-se, totodată, că, potrivit
art. 179 alin. (3)
din același act normativ, decizia constituie titlu executoriu. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație în temeiul
art. 172
și
173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , contestație ce a fost soluționată definitiv printr-o decizie pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Casa Județeană de Pensii Olt a emis către reclamant somații și a înaintat către C.E.C. Bank cererea de poprire asupra contului debitorului Marin Țuluș.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate din perspectiva criticilor formulate, Curtea apreciază că nemulțumirea autorului excepției este determinată, în esență, de faptul că, potrivit
art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, în cazul sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii emit decizii de recuperare, prin care se stabilește în sarcina beneficiarilor obligația de restituire a acestor sume. Potrivit
art. 179 alin. (2)
din același act normativ, aceste sume se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani. Referitor la această modalitate de reglementare, prin
Decizia nr. 727 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2011, Curtea a statuat că aceasta se „întemeiază pe îndatorirea prevăzută de
art. 57 din Constituție, republicată , potrivit căreia drepturile și libertățile trebuie exercitate cu bună-credință și fără să se încalce drepturile și libertățile altora. Obligația de restituire a drepturilor de asigurări sociale încasate necuvenit nu se întemeiază pe regulile răspunderii civile delictuale, ci pe normele de drept comun referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, cuprinse în
art. 992 și următoarele din Codul civil “.
15.
Curtea reține, de asemenea, că, potrivit
art. 181 din Legea nr. 263/2010 , forma aplicabilă în speță, la care se face trimitere, de altfel, și în decizia Casei Județene de Pensii Olt mai sus amintită, debitele provenite din prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale se recuperează prin reținere/compensare din/cu drepturile lunare plătite debitorului prin casele teritoriale de pensii, iar în cazul în care, la data emiterii titlului executoriu, se constată că recuperarea debitului nu se poate face în termenul general de prescripție de 3 ani, casa teritorială de pensii transmite titlul executoriu organului fiscal central, în vederea punerii în executare silită, potrivit dispozițiilor
Codului de procedură fiscală . Așa fiind, potrivit
art. 215 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , criticat în speță, dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, autorul excepției apreciind, în concret, că prin impunerea unui termen de prescripție mai lung decât cel de 3 ani se aduce o atingere nejustificată dreptului său de proprietate.
16.
În acest context, Curtea precizează că soluția legislativă din cuprinsul
art. 215 din Legea nr. 207/2015 , criticată în speță, se regăsea inițial în cuprinsul
art. 131 din vechiul Cod de procedură fiscală
( Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007), asupra căreia Curtea s-a mai pronunțat, în sensul constituționalității acesteia, prin numeroase decizii, exemplu fiind
Decizia nr. 1.314 din 2 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008,
Decizia nr. 248 din 16 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010,
Decizia nr. 467 din 8 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 10 august 2012, sau
Decizia nr. 1.066 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013.
17.
Prin jurisprudența amintită, Curtea a reținut că stabilirea de către legiuitor a unor norme procedurale derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situații speciale, justificate obiectiv, este în deplin acord cu dispozițiile
Legii fundamentale . În speță, situația specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general. Împrejurarea că legiuitorul a instituit un termen mai mare în care se prescrie dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale nu este de natură să încalce normele constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate, aceste elemente ținând de politica fiscală a statului român.
18.
Colectarea creanțelor fiscale reprezintă o situație diferită de recuperarea creanțelor de drept comun, protejarea interesului public justificând stabilirea unui termen de prescripție special, de 5 ani. În această situație creditorul este statul, iar instituirea unui termen special în această materie are în vedere ocrotirea unui interes general constând în asigurarea resurselor financiare ale statului.
19.
Curtea a mai învederat faptul că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de o încălcare a principiului egalității în fața legilor prevăzut de
art. 16 din Constituție . Curtea a statuat, astfel, că stabilirea unui termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale diferit de cel general nu aduce nicio atingere dispozițiilor constituționale și celor din convențiile la care România este parte, referitoare la interzicerea discriminării, iar soluția adoptată de legiuitor este determinată de natura juridică specială a creanțelor fiscale, ce reprezintă surse ale bugetului de stat, ceea ce constituie o justificare întemeiată pentru diferența de tratament juridic în ceea ce privește termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Curtea a subliniat, totodată, că și în alte domenii sunt stabilite termene speciale de prescripție.
20.
În legătură cu invocarea dispozițiilor constituționale ale
art. 44
privind dreptul de proprietate privată, Curtea a reținut că nu se pune problema încălcării acestui drept, întrucât, fiind vorba de creanțe fiscale, acestea au o strânsă legătură cu asigurarea veniturilor pentru bugetul public național. Reglementările legale criticate vizează realizarea veniturilor publice, fără să se urmărească deci ocrotirea în mod diferențiat a proprietății private în raport cu calitatea titularilor.
21.
Prin aceleași decizii, Curtea a mai reținut că existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzută la
art. 56 alin. (1) din Constituție , și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform
art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție , este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor și a taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și operatorii economici, care au fost stabilite în
art. 135 alin. (2) lit. a)
și
b) din Constituție .
22.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței, față de cele arătate, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față, astfel încât, din perspectiva criticilor formulate de autorul excepției, prevederile
art. 215
și ale
art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
sunt conforme
Legii fundamentale .
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marin Țuluș în Dosarul nr. 3.545/104/2017/a1 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și constată că prevederile
art. 215
și ale
art. 217 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.