Decizia nr. 104/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și ale art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 4
- OUG nr. 99/2016 15 decembrie 2016 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogare…
- OUG nr. 9/2017 27 ianuarie 2017 (prevederi anume) privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea…
- OUG nr. 90/2017 6 decembrie 2017 (prevederi anume) privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și pr…
- OUG nr. 114/2018 28 decembrie 2018 (prevederi anume) privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-…
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cosmin-Marian Văduva
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, excepție ridicată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Dosarul nr. 9.357/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 387D/2020.
2.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, doamna consilier juridic Monica Caloian, cu împuternicire depusă la dosar, precum și președintele de sindicat, domnul Mircea Dogaru, cu împuternicire depusă la dosar, și membrii de sindicat domnii Grigore-Cornel Borcan, Petrișor Dascălu și Andreiu Marius. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită cu celelalte părți.
3.
Magistratul-asistent menționează că, la dosarul cauzei, autorul excepției și/sau membrii de sindicat au depus o serie de înscrisuri care susțin excepția de neconstituționalitate.
4.
Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 555D/2020, nr. 617D/2020, nr. 1.572D/2020 și nr. 1.805D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016
privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ale
art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017
privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , excepție ridicată de Costin Badea în Dosarul nr. 33.827/3/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , excepție ridicată de Constantin Arsene și alții în Dosarul nr. 22.961/3/2019 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , excepție ridicată de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 852/87/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , excepție ridicată de Nicolae-Ioan Cotrău și alții în Dosarul nr. 987/3/2019* al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.
5.
La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de înștiințare fiind legal îndeplinită.
6.
Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 555D/2020, nr. 617D/2020, nr. 1.572D/2020 și nr. 1.805D/2020 la Dosarul nr. 387D/2020. Reprezentanții autorilor excepției, precum și cel al Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 555D/2020, nr. 617D/2020, nr. 1.572D/2020 și nr. 1.805D/2020 la Dosarul nr. 387D/2020, care este primul înregistrat.
7.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei consilier juridic care solicită Curții să constate că
art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
este neconstituțional, arătând că celelalte texte criticate în dosarele conexate au același conținut, diferind doar perioada de aplicare a acestora. Prin
Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021 , Curtea Constituțională a stabilit că persoanele care au trecut în rezervă până la 1 iulie 2017 beneficiază de ajutoarele, la trecerea în rezervă, prevăzute de
Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, abrogată începând cu 1 iulie 2017, cu mențiunea ca plata acestora să se efectueze la încetarea suspendării. De la 1 iulie 2010 și până la 30 iunie 2017 ajutoarele nu au fost acordate, plata acestora fiind suspendată anual. Suspendarea tinde să nege în substanță un drept prevăzut de lege care, odată cu încetarea raporturilor de serviciu, este cert și lichid și care nu a fost infirmat, până în prezent, de vreun act normativ.
8.
Prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, Curtea a statuat că este neconstituțional procedeul ca, printr-un text legal, să se facă trimitere la norme inexistente. Ca atare, este neconstituțional procedeul prin care
art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
face trimitere la o normă dintr-o lege care nu mai este în vigoare, respectiv
Legea-cadru nr. 284/2010 . Această decizie a fost invocată într-un aviz din 2018 al Consiliului Legislativ privitor la
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . În plus, și punctul de vedere al Avocatului Poporului anterior evocat este în sensul contrarietății dintre
art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
și
art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție . În sfârșit, potrivit
Deciziei Curții nr. 766 din 15 iunie 2011 , norma juridică acționează în timp din momentul intrării în vigoare și până la momentul ieșirii sale din vigoare.
9.
Membrul de sindicat Grigore-Cornel Borcan evocă avizul Consiliului Legislativ privitor la
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/201 8 prin care s-a făcut trimitere la
Decizia Curții nr. 654 din 17 octombrie 2017 . Solicită Curții să se pronunțe cu privire la trimiterea pe care
art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
o face la o normă juridică inexistentă, respectiv
art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , și nu la acordarea ajutoarelor. Pe durata existenței sale, potrivit
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, o normă poate suferi modificări, suspendări și altele. Întrucât se face trimitere la o normă inexistentă, se încalcă
art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție .
10.
În continuare, solicită Curții să țină seama de punctul de vedere al Avocatului Poporului, transmis într-un dosar aflat în fază de redactare a raportului, și evocă corespondența purtată cu Avocatul Poporului cu privire la punctul de vedere din Dosarul Curții nr. 387D/2020. În sfârșit, mai solicită Curții să țină seama de
Decizia instanței supreme nr. XXIII din 12 decembrie 2005 , potrivit căreia este inadmisibil să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui.
11.
Ceilalți 2 membri de sindicat prezenți, pe de o parte, evocă
Decizia Curții nr. 654 din 17 octombrie 2017 , precum și
Decizia nr. 1.595 din 14 decembrie 2011 , potrivit căreia un text de lege care face trimitere la o normă ce nu mai este în vigoare este și el, evident, implicit abrogat și, pe de altă parte, arată că au depus electronic la dosar concluzii de susținere a excepției.
12.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției. Astfel, menționează că instanța constituțională s-a mai pronunțat cu privire la problema de drept discutată, de exemplu, prin Decizia
nr. 403 din 6 iunie 2019 , nefiind motive pentru modificarea acestei jurisprudențe.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
13.
Prin Decizia civilă nr. 116 din 30 ianuarie 2020, îndreptată prin Încheierea de eroare materială din 4 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 9.357/3/2017, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate și constituie obiectul Dosarului Curții nr. 387D/2020.
14.
Prin Sentința civilă nr. 873 din 12 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 33.827/3/2019, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016
privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ale
art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017
privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Costin Badea și constituie obiectul Dosarului Curții nr. 555D/2020.
15.
Prin Încheierea din 3 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 22.961/3/2019, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 , precum și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Constantin Arsene și alții și constituie obiectul Dosarului Curții nr. 617D/2020.
16.
Prin Decizia civilă nr. 52 din 25 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 852/87/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 , precum și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gheorghe Neagu și constituie obiectul Dosarului Curții nr. 1.572D/2020.
17.
Prin Încheierea din 6 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 987/3/2019*, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 , precum și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Nicolae-Ioan Cotrău și alții și constituie obiectul Dosarului Curții nr. 1.805D/2020.
18.
Excepția a fost ridicată în litigii care au ca obiect soluționarea cererilor privind plata ajutoarelor prevăzute de
art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII: Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și siguranță națională“ la Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
19.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii, în prealabil, fac trimitere la cele reținute în
Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia dispozițiile
art. 9 din Legea nr. 118/2010
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar vizează exercițiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010, și nu existența acestui drept. Având în vedere că, începând cu 1 iulie 2017,
Legeacadru nr. 284/2010
a fost abrogată, rezultă că drepturile prevăzute de
art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legeacadru nr. 284/2010
nu mai există pentru viitor. Însă autorul excepției, fiind trecut în rezervă cât timp era în vigoare
Legea-cadru nr. 284/2010 , având în vedere statuarea instanței supreme anterior menționate, rămâne titular al drepturilor prevăzute de
art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legeacadru nr. 284/2010 .
20.
De asemenea, se face trimitere la
Decizia nr. 5 din 5 martie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că acțiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, formulate în temeiul
art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 ,
introduse în perioada de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, sunt prematur formulate. Această dezlegare de drept vizează exclusiv acțiunile introduse înainte de 31 decembrie 2017, nu și pe cele ulterior introduse, ținând seama că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017
și-a încetat efectele la 31 decembrie 2017.
21.
Autorii apreciază că drepturile la care se referă
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
vizează exclusiv ajutoarele/indemnizațiile prevăzute de
Legeacadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, și nu pe cele prevăzute de o lege abrogată expres de aceasta. Or,
Legea-cadru nr. 153/2017
prevede că aceste ajutoare/indemnizații nu se mai acordă, însă aceasta nu poate viza decât situațiile viitoare, nu și trecute, pentru că legea civilă nu retroactivează.
22.
Suspendarea exercitării unui drept patrimonial, recunoscut de lege, în speță de
art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , în niciun caz nu poate avea semnificația inexistenței juridice.
23.
Efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a constituit dreptul. În caz contrar, s-ar ajunge în situația, de neconceput, de a se prelungi suspendarea aplicării unei norme legale și după abrogarea ei. În sprijin, invocă jurisprudența instanței supreme potrivit căreia dispozițiile legale de abrogare a unei norme juridice de reglementare a unui drept nu au putere retroactivă, de exemplu,
Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008 , prin care s-a stabilit că legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot cursul procesului, dar și
art. 58
și
66 din Legea nr. 24/2000 .
24.
Autorii consideră că acțiunea care constituie obiectul litigiului în care au ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate nu este prematură, în sensul avut în vedere de instanța supremă prin
Decizia nr. 5 din 5 martie 2018 , deoarece
Legea-cadru nr. 284/2010
a fost expres abrogată, începând cu data de 1 iulie 2017, prin
Legea-cadru nr. 153/2017 . În sprijinul acestei concluzii, se invocă
Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii,
art. 58 alin. (1),
art. 64 alin. (3)
și
art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 . Intervențiile legislative pot viza un drept cuprins într-un act normativ doar în perioada în care acest act este în vigoare, ulterior punându-se problema inadmisibilității suspendării acestui drept cuprins într-un act normativ abrogat deja în mod expres, știut fiind că un act normativ nu poate fi în același timp suspendat și abrogat.
25.
Prevederile criticate din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
încalcă principiul securității raporturilor juridice, așa cum a fost interpretat și dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece acestea prevăd neexercitarea drepturilor stabilite de
Legea-cadru nr. 284/2010 , în condițiile în care, după intrarea în vigoare a
Legii-cadru nr. 153/2017 , drepturile prevăzute de
Legea-cadru nr. 284/2010
au fost eliminate. De asemenea, lipsa de claritate a textelor criticate rezultă din faptul că stabilesc suspendarea exercitării drepturilor prevăzute de
Legea-cadru nr. 284/2010 , dar fără a indica, în mod expres, că drepturile prevăzute de
Legea-cadru nr. 284/2010
se suspendă. Dar autorii excepției apreciază că un asemenea procedeu este contrar standardelor de claritate a legii, întrucât actele normative din care fac parte textele criticate au fost adoptate, în mod firesc, pentru aplicarea
Legii-cadru nr. 153/2017 , fără să facă vreo referire, cum este și normal, la
Legea-cadru nr. 284/2010 . Prevederile
interzic procedeul adoptării, ulterior abrogării unei legi, a unor acte normative prin care să se suspende efectele legii abrogate.
26.
În continuare, se menționează că jurisdicția constituțională trebuie să lămurească înțelesul sintagmei „ori la trecerea în rezervă“ din cuprinsul textelor criticate, având în vedere, pe de o parte, că singurele categorii profesionale care trec în rezervă sunt cadrele militare, iar, pe de altă parte, că
Legea-cadru nr. 284/2010 , aplicabilă cadrelor militare, a fost abrogată anterior intrării în vigoare a actelor normative din care fac parte textele criticate.
27.
În continuare, se apreciază că, întrucât principiul neretroactivității legii impune ca textele criticate din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
să se aplice doar începând cu data intrării lor în vigoare, rezultă că dreptul prevăzut de
Legeacadru nr. 284/2010
a existat în intervalul 2011-30 iunie 2017.
28.
De asemenea, se consideră că se încalcă
art. 16 alin. (1) din Constituție , deoarece instanțele judecătorești au interpretat în mod diametral opus dispoziții legale aplicabile unor situații identice, mai exact situația autorilor excepției, care nu au primit ajutoarele, și a altor persoane, care au desfășurat aceeași activitate și care au primit drepturile, atât înainte de suspendarea plății acestora, cât și ulterior acesteia (sunt citate, în susținere, o serie de decizii judecătorești pronunțate în perioada 2013-2018). Autorii excepției consideră că hotărârile judecătorești menționate reprezintă „constatări de fapt din proceduri judiciare anterioare“ de care ar trebui să țină seama instanțele judecătorești învestite ulterior. În caz contrar, conchid autorii, se încalcă
art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ,
art. 16 alin. (1) din Constituție ,
art. 26^1-26^5
din
Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturi nr. 387/2005
pentru aprobarea
Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești , precum și principiul puterii de lucru judecat, așa cum a fost acesta clarificat prin Decizia instanței supreme nr. 1.777 din 25 iunie 2015.
29.
Se încalcă și principiul retribuției egale pentru muncă egală, consacrat de
art. 6 alin. (2) din Codul muncii ,
art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului , precum și
art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i)
și
art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, raportat la
art. 20 din Constituție .
30.
Se mai arată că sunt direct aplicabile dispozițiile din dreptul Uniunii Europene, care au prioritate față de cele din dreptul intern, potrivit
art. 148 din Constituție . În plus, prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România și-a asumat obligația de a respecta prevederile originale ale tratatelor Uniunii Europene. Este evocată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia discriminării.
31.
În sfârșit, ținând seama de conținutul
alin. (1) al art. 11 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și de
art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , rezultă că decesul unei persoane distinge între acordarea și neacordarea acestor ajutoare, ceea ce este inadmisibil întrucât dreptul prevăzut de
Legea-cadru nr. 284/2010
și confirmat de instanța supremă prin
Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015
este acordat celor în viață, nicidecum nu se raportează la ipoteza decesului pentru acordarea acestui ajutor; altfel spus, în intenția legiuitorului acesta a fost un ajutor acordat la trecerea în rezervă/retragere, nicidecum un ajutor de deces.
32.
În ceea ce privește critica raportată la
art. 53 din Constituție , se arată că împrejurarea că
Legea-cadru nr. 153/2017
nu mai prevede acordarea drepturilor constituite de
Legea-cadru nr. 284/2010
nu poate avea semnificația inexistenței acestora. În caz contrar, s-ar încălca
art. 53 din Legea fundamentală
referitor la condițiile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și
art. 1 din Primul Protocol adițional
la Convenție.
33.
Mai departe, se arată că dreptul la ajutoarele oferite cu ocazia trecerii în rezervă a fost prevăzut în legislație atât de
privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cât și de
Legea-cadru nr. 284/2010 , acesta fiind eliminat după 17 ani, odată cu adoptarea
Legii-cadru nr. 153/2017 . Această împrejurare, coroborată cu faptul că doar în ultimii 7 ani ai
intervalului de 17 ani menționat s-a suspendat acordarea ajutoarelor, conduce la concluzia că dreptul la acordarea acestora a existat în tot acest interval; o interpretare contrară ar avea semnificația încălcării principiului constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
34.
Autorii consideră că suspendarea acordării drepturilor prevăzute de
Legea-cadru nr. 284/2010
trebuie să opereze doar până la momentul la care aceasta a fost în vigoare, respectiv 30 iunie 2017. În plus, prelungirea succesivă a termenelor de punere în aplicare a dispozițiilor legale care prevăd drepturile acordate la trecerea în rezervă este contrară
art. 15 alin. (2) din Constituție .
35.
Autorii consideră că se încalcă
art. 61 alin. (1) din Constituție , deoarece prerogativa delegării legislative, acordată de
art. 115 din Constituție , nu poate fi exercitată în așa fel încât să împiedice punerea în aplicare a unui act de reglementare primară, adoptat de către Parlament. Ordonanțele de urgență reprezintă instrumente menite să răspundă unor situații excepționale, și nu simple remedii aflate la dispoziția Guvernului de a contracara voința Parlamentului.
36.
Cu referire la încălcarea
art. 115 alin. (4) din Constituție , menționează că acordarea ajutoarelor a fost amânată succesiv începând cu 1 iulie 2010 până în prezent, iar după 9 ani și 5 luni nu se justifică invocarea unor ordonanțe de urgență care presupun reglementarea pentru o perioadă determinată, pentru motive extraordinare, având în vedere necesitatea și urgența reglementării unor situații care impun soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. În consecință, se transferă nejustificat atribuții legislative puterii executive. În plus, această amânare încalcă și standardele de dreptate și echitate.
37.
În continuare, se susține că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
a fost adoptată cu încălcarea
art. 1 alin. (5) din Constituție , deoarece nu a primit avizul de legalitate al Ministerului Justiției, potrivit
art. 20 alin. (7)
din
Hotărârea Guvernului nr. 561/2009
pentru aprobarea
Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului , pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării. În plus, se creează insecuritate juridică, întrucât
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
trimite la o lege care nu mai este în vigoare, respectiv
Legea-cadru nr. 284/2010 .
38.
Se arată că prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
a fost înlăturat însuși dreptul de a primi ajutoare, iar nu doar suspendarea acestui drept până la 31 decembrie 2021, în condițiile în care legea care l-a prevăzut a fost abrogată.
39.
Autorii mai arată că dreptul la ajutoarele și indemnizațiile prevăzute de
Legea-cadru nr. 284/2010
nu reprezintă o simplă așteptare legitimă, ci un veritabil drept, protejat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, intrat definitiv în patrimoniul titularilor acestora, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin
Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 .
40.
Este evocată Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, și aplicabilă în cazul autorilor, în sensul că, odată constituit, prin
Legea-cadru nr. 284/2010 , dreptul nu mai poate, ulterior, să fie lipsit de efectivitate, prin neplată. În plus, nu mai subzistă situația excepțională de criză inițial invocată de stat în 2010, care a justificat suspendarea plății ajutoarelor și indemnizațiilor. Se încalcă, astfel,
art. 53 din Constituție , nefiind legitim scopul invocat de către stat în susținerea măsurii de suspendare a plății ajutoarelor și indemnizațiilor prevăzute de
Legea-cadru nr. 284/2010 .
41.
Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, raportându-se, pe larg, la jurisprudența în materie de drepturi salariale a Curții Constituționale, respectiv deciziile
nr. 108 din 14 februarie 2006 ,
nr. 706 din 11 septembrie 2007 ,
nr. 326 din 25 iunie 2013 ,
nr. 350 din 23 mai 2019
și
nr. 403 din 6 iunie 2019 .
42.
Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale, exprimată, de exemplu, prin
Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014 .
43.
Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere Decizia Curții Constituționale
nr. 403 din 6 iunie 2019 . În plus, instanța mai arată că, atât timp cât dreptul prevăzut de
Legea-cadru nr. 284/2010
nu a fost înlăturat, punându-se în discuție doar exercițiul său, abrogarea la 1 iulie 2017 a Legiicadru nr. 284/2010 și împrejurarea că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
au fost adoptate în aplicarea Legiicadru nr. 153/2017 nu echivalează cu suspendarea prevederilor unei legi abrogate. În realitate, chiar dacă
Legeacadru nr. 284/2010
a fost abrogată expres, dreptul autorilor a supraviețuit, însă afectat de aceeași condiție a suspendării prevăzute prin acte normative speciale (a se vedea
Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015
și, respectiv, nr. 5 din 5 martie 2018 pronunțate instanța supremă, anterior evocate).
44.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere Decizia Curții Constituționale
nr. 403 din 6 iunie 2019 .
45.
Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere Decizia Curții Constituționale
nr. 403 din 6 iunie 2019 . Distinct de acest aspect, instanța consideră că pretinsa aplicare eronată a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017
prin raportare la
Legea-cadru nr. 284/2010
ține de aplicarea legilor în timp și nu ridică o chestiune de constituționalitate.
46.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
47.
Guvernul, în Dosarul Curții nr. 387D/2020, apreciază, pe baza analizei jurisprudenței relevante a Curții Constituționale, că soluția normativă de suspendare a exercițiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații nu este contrară
art. 1 alin. (5) din Constituție . De asemenea, menționează că proiectul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018
a fost avizat favorabil și cu propuneri de către Ministerul Justiției.
48.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile orale, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
49.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit prevederilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2, 3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
50.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum rezultă din motivarea acesteia, îl constituie dispozițiile
art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016
privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016, aprobată prin
Legea nr. 152/2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 27 iunie 2017, ale
art. 1 alin. (3)
din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017
privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 115/2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, cele ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscalbugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin
Legea nr. 80/2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, precum și cele ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018. Prevederile criticate au următorul conținut:
–
Articolul 10
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 : „În perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“;
–
Articolul 1
alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 : „Prevederile
art. 1 alin. (3)-(5),
art. 2-4,
art. 5 alin. (2)-(4)
și
art. 6-11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/201 6 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător și în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017.“;
–
Articolul 11
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 : „În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“;
–
Articolul 41
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 : „În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“
51.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, se încalcă dispozițiile constituționale ale
art. 1 alin. (3) și (5)
privind principiul securității și stabilității raporturilor juridice și principiul clarității și previzibilității actelor normative, ale
art. 15
referitor la universalitatea drepturilor, ale
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi, ale
art. 41 alin. (2)
referitor la muncă și protecția socială a muncii, ale
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale
art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului și ale
art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție
privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență.
52.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile criticate au fost supuse în repetate rânduri criticilor de neconstituționalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 1 noiembrie 2021, Curtea a statuat că ajutoarele salariale prevăzute de
art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la
Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de
art. 53 din Legea fundamentală
(a se vedea
Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , precitată, paragraful 19). Statul are deplină legitimitate constituțională să acorde sporuri, premii periodice și alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul având libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda și chiar de a dispune anularea lor (a se vedea
Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , precitată, paragraful 20).
53.
Curtea a făcut referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare (a se vedea
Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , precitată, paragraful 21).
54.
Cu referire la pretinsa lipsă de previzibilitate a normelor criticate, Curtea a statuat că persoanele care se pensionează se supun dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. Prin urmare, neacordarea, pentru mai mulți ani succesivi, a drepturilor bănești mai sus arătate nu poate fi privită ca un eveniment care afectează previzibilitatea normei, de vreme ce dreptul la pensie și condițiile de pensionare, precum și drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislație la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câștigat ( Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , precitată, paragraful 22).
55.
De asemenea, Curtea a precizat că acțiunile legiuitorului în privința neaplicării, respectiv abrogării prevederilor legale care stabileau acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă se înscriu în marja sa de apreciere, având drept scop prezervarea unui interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile și veniturile statului ( Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , precitată, paragraful 23).
56.
În sfârșit, în paragraful 25 al deciziei precitate, Curtea a amintit că prin
Decizia nr. 20 din 20 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „rezolvarea chestiunii de drept sesizate nu presupune decât aplicarea corectă a regulilor referitoare la succesiunea legilor în timp și la efectul suspensiv sau abrogator al unor norme“ și că „nicio dificultate nu poate fi identificată în legătură cu interpretarea vreunor dispoziții legale neclare sau imprecise ori în ce privește determinarea și aplicarea corectă a principiilor care guvernează aplicarea legii în timp“.
57.
Cu referire la critica raportată la pretinsa discriminare a autorilor excepției generată de practica neunitară a instanțelor judecătorești, Curtea constată că, în fapt, aceasta ridică problema unei eventuale aplicări discriminatorii a unei norme de drept primar și nu de constituționalitate a înseși normei de drept primar. Or, potrivit
art. 142-146 din Constituție , care delimitează competențele Curții Constituționale și procedura de urmat în exercitarea acestora, instanța constituțională nu are și atribuția de a verifica modul de aplicare a legii de către instanțele judecătorești. În măsura în care este pusă în discuție aplicarea discriminatorie a legii, Constituția dispune că instanța supremă are atribuția de a se asigura că legea este interpretată și aplicată unitar. În plus, contrar susținerilor autorilor excepției, în sistemul juridic românesc, instanțele judecătorești, în exercitarea atribuției constituționale de înfăptuire a justiției, nu sunt obligate, în mod formal, să se supună unor decizii judiciare anterior pronunțate cu privire la situații identice sau asemănătoare. În situația în care se constată existența unei practici judiciare neunitare revine instanței supreme rolul de a o unifica. În sfârșit, Curtea reține că puterea de lucru judecat nu are semnificația obligativității precedentului judiciar față de instanțe, nerecunoscut în sistemul juridic din România. Faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită cu prerogativa constituțională de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii și că, în acest scop, poate pronunța soluții obligatorii pentru instanțele judecătorești nu poate conduce la concluzia că acestea din
urmă sunt, în mod formal, îndatorate să urmeze soluții cu privire la chestiuni de drept pronunțate în practica judiciară. Principiul puterii de lucru judecat îi interzice unei instanțe judecătorești să repună în discuție o soluție judecătorească definitivă; în schimb, acest principiu nu îi impune unei instanțe judecătorești să pronunțe, cu privire la o anumită chestiune de drept, o soluție identică cu soluția dată aceleiași chestiuni de drept de către o altă instanță judecătorească în exercitarea atribuției de înfăptuire a justiției.
58.
Cu referire la invocarea
art. 148 din Constituție , Curtea constată că autorul pare să realizeze o confuzie între, pe de o parte, chestiunea raporturilor dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul intern românesc și, pe de altă parte, chestiunea aplicării Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în dreptul românesc.
59.
Cu referire la invocarea de către autorii excepției a încălcării
art. 115 alin. (4) din Constituție , Curtea constată că în jurisprudența sa (a se vedea
Decizia Curții nr. 767 din 22 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 februarie 2021, paragraful 31) a mai examinat preambulul ordonanțelor de urgență ale Guvernului prin care a fost suspendată, în anii 2013, 2014, 2015, 2016 plata drepturilor prevăzute de
art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la
Legea-cadru nr. 284/2010 . De fiecare dată, Curtea a ajuns la concluzia că ordonanțele de urgență respective respectă exigențele
art. 115 alin. (4) din Constituție
referitoare la condițiile în care pot fi emise ordonanțe de urgență. Ținând seama de această orientare jurisprudențială, precum și de preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , care se referă, printre altele, la faptul că, luând în considerare că pentru păstrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele măsuri menite să mențină volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea condiționalităților asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, critica raportată la
art. 115 alin. (4) din Constituție
este, de asemenea, neîntemeiată.
60.
Cu referire la invocarea
art. 61 alin. (1) din Constituție , Curtea observă că, în
Decizia nr. 331 din 11 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1212 din 11 decembrie 2020, paragraful 32, a statuat că Guvernul, pe lângă îndatorirea fundamentală de a asigura executarea legilor, este abilitat de
art. 115 din Constituție
să și legifereze, sub controlul Parlamentului. Or, câtă vreme măsurile criticate în cauză au fost adoptate de către Guvern în exercitarea competenței constituționale de a legifera prin intermediul ordonanțelor de urgență și acesta a respectat prevederile
art. 115 din Constituție , nu se poate spune că Guvernul a interferat cu atribuția Parlamentului de a legifera și nici nu a adus atingere supremației legii.
61.
În sfârșit, cu referire la pretinsa lipsă a avizului de legalitate al Ministerului Justiției referitor la
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , Curtea constată că o asemenea critică este lipsită de relevanță constituțională, având în vedere că obligativitatea acestui aviz este prevăzută printr-o hotărâre a Guvernului, respectiv
art. 20 alin. (7) din Regulamentul
privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 561/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 14 mai 2009.
62.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, precum și pentru motivele care au stat la baza respingerii criticilor noi formulate în prezenta cauză, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.
63.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Dosarul nr. 9.357/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, de Costin Badea în Dosarul nr. 33.827/3/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, de Constantin Arsene și alții în Dosarul nr. 22.961/3/2019 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 852/87/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și de Nicolae-Ioan Cotrău și alții în Dosarul nr. 987/3/2019* al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016
privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, ale
art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017
privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, ale
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și cele ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.