Decizia nr. 133/2000

Articolul 5

alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998

reglementează sancțiunea contravențională a agenților economici care nu au respectat prevederile art. 2, potrivit cărora ajustarea periodică a prețurilor și tarifelor produselor și serviciilor care se executa sau se prestează în țara în cadrul activităților cu caracter de monopol natural se realizează numai pe baza avizului Oficiului Concurentei, cu informarea prealabilă a Guvernului și, respectiv, a acelor agenți economici care au practicat alte prețuri sau tarife decât cele avizate ori fără avizul Oficiului Concurentei.

b) În legătură cu susținerile autorului excepției potrivit cărora s-a reținut în mod greșit săvârșirea contravenției în sarcina sa, întrucât nu deține monopolul natural al energiei electrice, Guvernul considera ca prevederile

art. 1 din Ordonanța de urgenta nr. 7/1998

nu se referă la agenții care dețin monopolul natural, ci la produsele și serviciile ce se executa sau sunt prestate "în cadrul activităților cu caracter de monopol natural", ceea ce nu exclude incidența prevederii și asupra altor agenți economici care desfășoară activități în aceasta ramura a economiei. Totodată nu se poate susține nici faptul ca dreptul de proprietate al autorului excepției a fost afectat în vreun fel prin măsura sanctionatorie luată, întrucât art. 41 alin. (1) din Constituție dispune ca atât conținutul, cat și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Or, legea (ordonanța de urgență criticata) prevede drept sancțiune și confiscarea, făcându-se astfel aplicarea și a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție.

c) Dispozițiile legale a căror constituționalitate este contestată nu încalcă nici prevederile art. 134 alin. (1) din Constituție, întrucât asigurarea libertății comerțului se realizează prin respectarea legislației economice în ansamblul sau, urmărindu-se și interesul public în activitatea comercială. Pe cale de consecința, unele restrangeri, condiționari sau măsuri protectioniste pe care statul le-ar impune prin lege nu reprezintă o atingere adusă libertății comerțului și nici interesului public.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie prevederile

art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998

privind prețurile și tarifele produselor și serviciilor care se executa sau se prestează în țara în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, aprobată prin Legea nr. 88/1999.

Articolul 5

alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998

prevede: "Nerespectarea de către agenții economici a prevederilor art. 2, practicarea altor prețuri sau tarife decât cele avizate sau fără avizul Oficiului Concurentei, precum și prezentarea de date eronate la fundamentarea cererii de ajustare a prețurilor și tarifelor constituie contravenție, dacă fapta nu este săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei. Sumele încasate necuvenit ca urmare a săvârșirii contravenției se confisca, iar prețurile și tarifele practicate greșit se corecteaza. Nivelul amenzilor va fi actualizat prin hotărâre a Guvernului, în funcție de nivelul inflației."

Articolul 2

din ordonanța de urgență, text la care se face trimitere prin aceste prevederi, are următorul cuprins: "(1) Prețurile și tarifele produselor și serviciilor prevăzute la art. 1 se pot ajusta periodic pe baza avizului Oficiului Concurentei, cu informarea prealabilă a Guvernului, în limitele prețului nominal rezultat din aplicarea, la prețul inițial, a modificării parametrului de ajustare pentru fiecare produs sau serviciu, ținându-se seama și de prevederile programelor proprii de reducere a costurilor.

(2) În cazurile în care, pe baza analizei situației financiare a producătorilor sau a prestatorilor, a influentelor reale în costuri și a avantajului cuvenit consumatorilor, Oficiul Concurentei avizează prețuri sau tarife mai mici decât nivelul nominal rezultat din aplicarea la prețul inițial a modificării parametrului de ajustare, diferența nu se va lua în calcul la ajustarile ulterioare. În avizul Oficiului Concurentei se va menționa, pe lângă prețul sau tariful ajustat, și nivelul parametrului existent la data respectiva, față de care se va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea ulterioară.

(3) Pentru energia electrica, energia termica și serviciile internaționale de telefonie și de posta, ajustarea prețurilor și tarifelor se va face pe baza cursului mediu de schimb al leului față de dolarul S.U.A. pe primele 20 de zile ale lunii în care se solicita ajustarea, calculat pe baza datelor comunicate de Banca Naționala a României.

(4) Pentru celelalte produse și servicii prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, prețurile și tarifele se ajusteaza pe baza ultimului indice al prețurilor de consum publicat de Comisia Naționala pentru Statistica."

1. Autorul excepției susține ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998

a fost adoptată în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție, deși nu era îndeplinită condiția cazului excepțional prevăzută de acest text.

Analizând excepția de neconstituționalitate sub acest aspect, Curtea constata ca este nefondata. Potrivit art. 114 alin. (4) din Constituție, "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu". Rezultă din analiza acestui text ca pentru adoptarea ordonanței de urgenta este necesară îndeplinirea a doua condiții: să fie emisă în cazuri excepționale, iar măsurile adoptate să prezinte caracter de urgenta. Deși Constituția nu precizează expres conținutul notiunii de "cazuri excepționale", prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituțională a statuat ca "prin cazuri excepționale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituție, se înțelege acele situații care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecința, dacă legiuitorul nu a instituit o norma specifică unei circumstanțe excepționale, ar fi contrar insesi voinței acestuia ca regulile existente să fie aplicate cazurilor excepționale la care se referă art. 114 alin. (4) din Constituție". Prin aceeași decizie s-a mai arătat ca, în considerarea unor asemenea situații extreme, intervenția Guvernului pe calea ordonanței de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție, este justificată de interesul public legat de caracterul anormal și exclusiv al cazurilor excepționale; "de aceea o astfel de măsura se poate fundamenta numai pe necesitatea și urgenta reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Tot astfel, prin Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea Constituțională a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepțional, "în sensul că existenta sa nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgenta". În consecința, ordonanța de urgență a Guvernului nu este condiționată de posibilitatea utilizării altor mijloace constituționale, cum ar fi adoptarea inițiativei legislative în procedura legislativă obișnuită.

În lumina acestor considerente se constată că din Nota de fundamentare a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 7/1998

rezultă ca adoptarea acestei ordonanțe în regim de urgenta se justifica prin existenta unor carente legislative în modul de funcționare a mecanismelor prețurilor și tarifelor, "cu dezavantajul de a nu sincroniza cererile de modificare a prețurilor și tarifelor unor produse și servicii importante în economie, concentrandu-le în valuri succesive devalorizarii interne și externe a leului și prelungind puseurile inflationiste, fără a tine seama de situația financiară a producătorilor și prestatorilor și de avantajul cuvenit consumatorilor". În aceste condiții, se arata în continuare în nota de fundamentare, adăugarea unor prevederi legale care să precizeze mai bine responsabilitățile agenților economici și sa definească rolul Guvernului poate determina progresele necesare în sensul atenuarii impactului asupra evoluției nivelului general al prețurilor. Se propun, de asemenea, reguli care să reducă influența timpului în rezolvarea cererii de modificare a prețurilor și completări prin care categoriile de prețuri să se poată negocia în cadrul unor acorduri de împrumut extern sau al unor programe de dezvoltare și reabilitare a utilităților. În acest mod prevederile ordonanței de urgenta se înscriu în programul de apropiere a legislației în domeniu de legislația europeană și contribuie la consolidarea stabilitatii macroeconomice.

De altfel, la aceeași soluție de respingere a excepției de neconstituționalitate se ajunge și pe baza argumentelor înfățișate în opinia separată formulată la Decizia Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia o mențin și în cauza de fața.

2. În legătură cu critica autorului excepției privind neconstituționalitatea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , avându-se în vedere momentul adoptării ei de către Parlament, Curtea constata ca și aceasta critica este neîntemeiată.

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998

a fost aprobată prin Legea nr. 88/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 1 iunie 1999. Dispozițiile art. 114 alin. (4) fraza finala din Constituție prevăd convocarea în mod obligatoriu a Parlamentului, dacă nu se afla în sesiune, fără să se condiționeze de o anumită data valabilitatea aprobării ordonanței de urgenta. Or, ordonanța de urgență supusă controlului de constituționalitate a fost adoptată la 30 martie 1998, data la care Parlamentul se afla în sesiune și deci nu era necesară convocarea acestuia. Faptul ca organul legislativ nu a aprobat ordonanța în acea sesiune nu are nici o consecința asupra validității acesteia.

3. Critica prevederilor

art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , în sensul că se stabilesc sancțiuni contravenționale în cazul săvârșirii de către agenții comerciali a unor fapte care sunt reglementate și prin

art. 4 din Legea concurentei nr. 21/1996 , lege care nu prevede nici o sancțiune, nu poate fi primită.

Din Procesul-verbal de contravenție din 26 martie 1999 al Inspectoratului de concurenta Constanta rezultă ca autorul excepției a fost sancționat contraventional în temeiul

art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , iar nu și pentru încălcarea unor dispoziții din

Legea concurentei nr. 21/1996 . În aceasta situație necorelarea unor dispoziții din ordonanța criticata cu alte legi sau prevederi din acestea nu are relevanta în cauza, având în vedere ca, potrivit alin. (1) al

art. 2 din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională asigura controlul constituționalității legilor, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului", iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește ca "Sunt neconstituționale prevederile actelor normative prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției".

4. În legătură cu susținerea ca prevederea din

art. 5 alin. (1) al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 7/1998

a măsurii confiscării sumelor încasate necuvenit ca urmare a săvârșirii contravenției încalcă art. 41 alin. (1) și (8) din Constituție, Curtea constata ca este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor alin. (1) al art. 41 din Legea fundamentală "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", iar în conformitate cu dispozițiile alin. (8) al aceluiași articol "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii". În consecința, prin ordonanța criticata, care are putere de lege, au fost prevăzute, în conformitate cu textul constituțional, condițiile confiscării sumelor încasate ilicit ca urmare a săvârșirii contravenției, și nicidecum confiscarea unor bunuri dobândite licit.

5. În ceea ce privește critica formulată de autorul excepției, potrivit căreia dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998

contravin prevederilor art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, Curtea constata ca și aceasta este neîntemeiată. Alin. (1) al art. 134 stabilește, într-adevăr, ca "Economia României este economie de piața". În conformitate însă cu alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;", iar potrivit lit. f), "crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții". Or, aceste cerințe imperative nu pot fi realizate decât prin respectarea legislației economice, în ansamblul sau, de către toate persoanele care participa la activitatea economică. De aceea dispozițiile constituționale invocate nu sunt incalcate prin prevederile art. 1 din ordonanța de urgență criticata, potrivit cărora "Produsele și serviciile care se realizează sau, respectiv, se prestează în țara în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, cele care sunt supuse prin lege unui regim special sau cele realizate de regiile autonome și ale căror prețuri și tarife se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență". Între produsele prevăzute în anexa, la prima poziție figurează energia electrica, iar prețurile și tarifele produselor din anexa se pot ajusta periodic, în conformitate cu dispozițiile

art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 .

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998

privind prețurile și tarifele produselor și serviciilor care se executa sau se prestează în țara în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, aprobată prin Legea nr. 88/1999, excepție ridicată de Societatea Comercială "Construcții Nuclearo-Electrice"-S.A. din Cernavoda în Dosarul nr. 7.920/1999 al Tribunalului Constanta.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2000.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

OPINIE SEPARATĂ

Consider ca în cauza de fața nu sunt întrunite cerințele constituționale impuse de art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală, în sensul că împrejurările invocate de Guvern pentru a se apela la adoptarea

Ordonanței de urgenta nr. 7/1998 , aprobată și modificată prin Legea nr. 88 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 1 iunie 1999, nu indreptateau adoptarea ei.

În opinia separată pe care am formulat-o la Decizia nr. 234 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 11 aprilie 2000, aratam ca "...în exercițiul atribuțiilor sale privitoare la conducerea generală a administrației publice, Guvernul dispune de un drept de apreciere asupra măsurilor pe care trebuie să le ia, fiind îndreptățit, atunci când este confruntat cu o situație excepționala, sa recurgă la adoptarea unei sau unor ordonanțe de urgență, atunci când [...] un interes public major este periclitat și nu este în măsura să facă fața situației prin celelalte mijloace pe care Constituția i le prevede pentru situații obișnuite".

Subliniam ca "...aceasta putere de apreciere nu poate avea caracter discretionar, arbitrar chiar, iar abuzul de ordonanțe de urgență poate produce chiar un efect devastator asupra întregului sistem de izvoare ale dreptului pozitiv, perturband buna funcționare a ansamblului autorităților publice instituite de Constituție". Autoritățile afectate, evident la modul negativ, de un astfel de abuz sunt tocmai cele alese de electorat prin vot direct, având astfel cel mai înalt grad de legitimitate, și anume Parlamentul României, a cărui funcție de unica autoritate legislativă ar fi simtitor știrbită, precum și Președintele României, care n-ar mai avea posibilitatea de a recurge la mijloacele pe care Constituția i le conferă pentru a solicita - în cazul când măsurile respective s-ar lua, firesc, pe cale de lege - o noua examinare a legii, potrivit art. 77 alin. (2), aceasta fără a mai lua în seama imposibilitatea pentru șeful statului de a declansa controlul de constituționalitate asupra normelor respective - dacă socotește ca este cazul - potrivit prerogativei pe care i-o rezervă art. 144 lit. a) din Legea noastră fundamentală.

Or, aceste autorități - Parlamentul și Președintele României - fac parte din categoria organelor reprezentative prin care, potrivit art. 2 din Constituție, poporul român exercita suveranitatea naționala, astfel încât adoptarea unor ordonanțe de urgență cu încălcarea art. 114 alin. (4) din Constituție este de natura a perturba conceptia generală a puterii constituante originare, potrivit căreia Guvernul nu poate avea decât un rol subsecvent, în raport cu autoritățile publice desemnate direct de popor prin vot universal, el extragandu-și sursa și legitimitatea din exercițiul atribuțiilor constituționale ce revin tocmai acestor autorități. În consecința, se produce astfel o inversare a rolului și insemnatatii autorităților publice din sistemul nostru constituțional, în sensul că, pe o astfel de cale - prin care se adoptă norme cu caracter primar, fără o indreptatire constituțională intemeiata - Guvernul apare în ipostaza de organ supraordonat față de autorități publice - care, prin poziția lor constituțională, nu au cum să-i fie inferioare - pe perioada în care ordonanțele de urgenta se aplică îndată după depunerea lor la Parlament, urmată de publicarea în Monitorul Oficial al României, și până la data la care urmează să fie dezbătute și aprobate de către Parlament.

Relevam în aceeași opinie separată ca, prin definiție, "...cazul excepțional trebuie să prezinte o însemnătate deosebită, manifestată prin existenta incontestabila a unui interes public major, care să fie pus în pericol;" ca el "...trebuie să fie cert și, desigur, iminent", în sensul că este pe cale să se producă, "...situație în care Executivul nu este în măsura sa îi facă fața pe alte cai instituite de Constituție [...], decât prin ordonanța de urgență".

În sfârșit, consideram în aceeași opinie ca "...aprecierea asupra caracterului excepțional al situației intervenite, ce revine Guvernului, nu poate scapa controlului de constituționalitate, deoarece preexistenta unei împrejurări de fapt comportand necesitate și urgenta în măsura sa determine, în mod obligatoriu, recurgerea la ordonanța de urgență trebuie să constituie o condiție de validitate a normei sub raport constituțional, aflată astfel în competența Curții Constituționale".

Dacă n-ar fi asa, ar insemna ca elementul care da valoare constituțională normei din ordonanța sa nu poată să fie cercetat de Curte, indiferent de natura lui; or, tocmai caracterul excepțional al situației intervenite fundamentează constituționalitatea normei cuprinse în ordonanța respectiva. Derobarea Curții de la examinarea realității cazului excepțional ar insemna, de fapt, considerarea normei ca aprioric constituțională, eliminandu-se astfel orice posibilitate de abuz, prin definiție în afară Constituției, până la data la care, ipotetic, autoritățile publice arătate mai sus vor putea să își exercite atribuțiile, inclusiv pe plan constituțional.

După părerea mea, în cauza de fața nu se poate susține ca adoptarea ordonanței de urgenta criticate de autorul excepției a fost dictata de apariția unui caz excepțional, concluzie care poate fi desprinsa din examinarea probelor aflate la dosar.

Astfel, din Nota de fundamentare a ordonanței reiese ca adoptarea acesteia a fost impusa de îmbunătățirea mecanismului prețurilor care prezintă "carente" ce constau "...într-un volum mare de muncă consumat în activitatea de ajustare a acestora", cu serioase efecte negative, pe fundalul "...unei slabe informări a Guvernului și al lipsei posibilităților unei minime implicari a acestuia în procesul de ajustare a prețurilor".

"Păstrarea actualului cadru procedural, cu adăugarea unor prevederi care să precizeze mai bine responsabilitatea agenților economici și sa definească și rolul Guvernului, se mai arata în aceeași nota, este de natura sa conducă la înregistrarea progreselor necesare în sensul eliminării impactului asupra evoluției nivelului general al prețurilor." În fine, adoptarea ordonanței mai este justificată de obligația autorității competente de a informa Guvernul asupra modificărilor de prețuri și de faptul ca regulile pe care ea le cuprinde "...vor reduce presiunea timpului în rezolvarea cererii de modificare a prețurilor", subliniindu-se ca prevederile ordonanței se înscriu în programul de apropiere a legislației în domeniu de legislația europeană.

Simptomatic și definitoriu pentru situația în cauza este faptul ca în aceeași nota, ca de altminteri și în punctul de vedere comunicat de Guvern cu nr. 5/2.624 din 12 aprilie 2000, aflat la dosar, nu este evocata prezenta unui caz excepțional, căruia Guvernul nu avea cum să-i facă fața decât prin adoptarea acestei ordonanțe.

În aceste condiții nici nu se poate pune problema unei "erori manifeste de apreciere" a situației respective de către Guvern, asa cum subliniam în opinia separată formulată la Decizia nr. 234/1999 evocata mai sus; în cauza de fața nu poate fi vorba de nici o eroare, deoarece Guvernul a recurs la aplicarea art. 114 alin. (4) din Constituție, ca și cum acest fapt ar fi intrat în aria sa normală de reglementare, ca o modalitate alternativa la lege, dar fără indreptatirea constituțională pe care, unica, ar fi putut-o fundamenta.

Aceasta împrejurare nu a trecut neobservata.

În Avizul nr. 233 din 25 martie 1998, aflat la dosar, emis cu privire la proiectul acestei ordonanțe, Consiliul Legislativ preciza: "În raport cu procedura de legiferare aleasă de Guvern, respectiv cea prevăzută în art. 114 alin. (4) din Constituție, este necesar ca în Nota de fundamentare să se motiveze în ce constau urgenta și situația excepționala care motiveaza aceasta cale."

Observatia a rămas însă fără urmări.

În aceasta împrejurare, a considera aceasta ordonanța ca fiind conformă cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituție înseamnă a-i atribui, chiar în afară ratiunilor invocate pentru adoptarea ei, caracterul de act impus de un caz excepțional, pe care însăși autoritatea emitenta nu îl invoca. Pe cale de consecința, în situații similare celei de fața, simplul fapt al intitularii actului guvernamental drept "ordonanța de urgență" îi va conferi acestuia ipso facto caracter constituțional, de vreme ce Curtea nu are competența să se preocupe de realitatea cazului excepțional, chiar dacă Guvernul însuși nu îi demonstreaza, cu argumente credibile, existenta, pentru a se putea susține ca exigențele constituționale au fost respectate.

Considerând, în concluzie, ca prevederile art. 114 alin. (4) din Constituție au fost incalcate în cazul de fața, opinez ca, pe acestei temei, excepția de neconstituționalitate trebuia admisă.