Decizia nr. 652/2024

Articolul 182

alin. (2):

„(2) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile

art. 183

fiind aplicabile.“;

–

Articolul 185

alin. (1):

„(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.“

22.

Dispozițiile

art. 183

cu denumirea marginală Actele depuse la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere din Codul de procedură civilă, la care face referire textul de lege criticat, au următorul cuprins:

(1)

Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.

(2)

Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administrația locului de deținere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.

(3)

În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.“

23.

În legătură cu dispozițiile

art. 183 din Codul de procedură civilă , Curtea observă că prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018,

alin. (1)

și

(3)

ale

art. 183 din Codul de procedură civilă

au fost modificate fără a păstra soluția legislativă criticată. Având în vedere cele reținute prin

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, se constată că dispozițiile

art. 182 alin. (2)

fac trimitere la cele ale

art. 183 din Codul de procedură civilă , în forma anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 310/2018 .

24.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 16

- Egalitatea în drepturi, în

art. 21

- Accesul liber la justiție, în

art. 24

- Dreptul la apărare și în

art. 31

- Dreptul la informație. De asemenea, se invocă și

art. 6 paragraful 1

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

25.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a mai examinat constituționalitatea prevederilor criticate în prezenta cauză prin

Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017,

Decizia nr. 467 din 27 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, și

Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018, sau

Decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019.

26.

Prin

Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016 , precitată, paragrafele 17 și 20-32, Curtea a reținut că

alin. (1) al art. 182 din Codul de procedură civilă

stabilește regula de calcul al termenelor. Acestea se socotesc pe zile, săptămâni, luni sau ani și se împlinesc la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.

Alin. (2)

al aceluiași articol reglementează excepția de la această regulă, respectiv termenul se va împlini, în situația în care un act trebuie depus la instanță sau la un alt loc, la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile

art. 183

fiind aplicabile. Potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului. În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor

art. 183 alin. (1)

și

(3) din Codul de procedură civilă , Curtea a reținut că

alin. (1)

prevede 3 modalități de transmitere a actului de procedură (depunere la oficiul poștal, cu scrisoare recomandată; la un serviciu de curierat rapid; la un serviciu specializat de comunicare), iar dovada datei depunerii se face, astfel cum rezultă din

alin. (3) , de partea interesată cu recipisa oficiului poștal, precum și cu înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare pe actul depus. Așadar, dispozițiile

art. 183 din Codul de procedură civilă

reprezintă o facilitate instituită în favoarea persoanelor care nu pot ajunge la sediul instanței în vederea depunerii actului de procedură.

27.

Curtea a observat că textul legal criticat reglementează termenul de depunere a actelor procedurale raportat la programul de lucru al instanței sau al locului unde trebuie depus actul respectiv, aplicându-se dispozițiile legale ale

art. 183 din Codul de procedură civilă

în al cărui conținut nu sunt menționate faxul și poșta electronică drept modalități de comunicare a actelor de procedură, ci numai scrisoarea recomandată la oficiul poștal, depunerea la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare. Faxul și poșta electronică sunt modalități de comunicare acceptate de lege, însă nu se regăsesc în ipoteza normei legale criticate. Spre exemplu, Curtea a reținut că

art. 94 din Regulamentul

de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, prevedea că actele de sesizare a instanței depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeași zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, dată certă și număr din aplicația ECRIS. De asemenea,

Codul de procedură civilă

prevede aceste modalități de comunicare a actelor de procedură, spre exemplu, potrivit

art. 148 alin. (2) , cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanțelor judecătorești pot fi formulate și prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Articolul 149

alin. (4) din Cod

prevede că, în cazul în care cererea a fost comunicată, potrivit legii, prin fax sau prin poștă electronică, grefierul de ședință este ținut să întocmească din oficiu copii de pe cerere, pe cheltuiala părții care avea această obligație. Potrivit

art. 199 alin. (1) din Codul de procedură civilă , cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare. Astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 471 alin. (3) din Cod , cererea de apel poate fi trimisă și prin poștă, fax, poștă electronică sau curier.

28.

Prin urmare, Curtea a reținut că părțile interesate au la îndemână, pe lângă depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poștă, curier rapid sau prin intermediul unui serviciu specializat de comunicare, și posibilitatea transmiterii acestor acte prin intermediul poștei electronice sau al faxului, fiind astfel facilitată comunicarea rapidă a actelor de procedură.

29.

În ceea ce privește programul de lucru al instanțelor, Curtea a reținut că acesta este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână și începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie la ora 16:00, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, mai sus menționat.

30.

În continuare, Curtea a observat că cererile trimise prin poșta electronică sau prin fax nu beneficiază de efectele prevăzute de

art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă , potrivit căruia un act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. În timp ce

art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă

prevede în mod expres că recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare servește ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, în cazul actelor de procedură transmise prin fax sau poștă electronică, nu există o prevedere similară.

31.

Problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul faxului sau poștei electronice este certitudinea recepționării în termenul legal al acestora de către instanța de judecată. În acest sens sunt și dispozițiile

art. 154 alin. (6)

coroborate cu

art. 241 alin. (3) din Codul de procedură civilă , potrivit cărora mijlocul de comunicare trebuie să fie apt să asigure atât transmiterea textului, cât și confirmarea primirii lui.

32.

Astfel, Curtea a apreciat că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță, și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanță, iar potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului.

33.

Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu le limitează părților dreptul de comunicare cu instanțele judecătorești, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanțelor prin orice mijloace, cu condiția, subînțeleasă, de a o face în termenele și condițiile prevăzute de lege.

34.

Cu privire la critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea

art. 16 alin. (1) din Constituție , Curtea a reținut că principiul egalității presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea, în acest sens,

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

35.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a accesului liber la justiție, Curtea a observat că

Legea fundamentală

nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează în

art. 126 alin. (2)

că „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Așadar, Curtea a reținut că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , precitată). Principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma

art. 6 paragraful 1

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38), iar accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului (Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). Instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură să încalce

art. 6 paragraful 1 din Convenție , acestea fiind restricții admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51-52). Dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, putând fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni (Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93).

36.

În privința termenelor procedurale, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că instituirea acestora a avut în vedere securitatea și stabilitatea raporturilor juridice și nicidecum îngrădirea accesului liber la justiție (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006).

37.

În privința dispozițiilor

art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă , Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2018 , precitată, paragraful 47, că acestea reglementează instituția decăderii ca modalitate de stingere a unui drept procedural atunci când sunt întrunite, cumulativ, următoarele 3 cerințe: existența unui termen imperativ înăuntrul căruia există obligația exercitării dreptului procedural, neexercitarea dreptului în cadrul termenului prevăzut de lege și lipsa unei derogări exprese de la sancțiunea decăderii.

38.

Legiuitorul este liber să instituie norme de procedură cu respectarea normelor și a principiilor

Legii fundamentale . Prin textele de lege criticate nu s-a adus atingere dreptului de acces la instanță, dreptului la apărare sau la folosirea căilor de atac, întrucât reglementarea unui termen al cărui moment de începere este determinant pentru formularea unei cereri nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate, iar sancțiunea corespunzătoare încălcării sale este decăderea.

39.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

40.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Carmen Ionescu în Dosarul nr. 8.193/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și de Adrian Boțoc în Dosarul nr. 24.089/281/2018 al Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 182 alin. (2)

și ale

art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2024.