Decizia nr. 168/2025

Articolul II

alin. (1) lit. b):

„(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor preia de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză următoarele proiecte strategice de investiții: (...) b) Autostrada Ploiești-Brașov;“;

–

Articolul III

:

În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Comisia Națională de Strategie și Prognoză predă pe bază de protocol de predare-preluare:

a)

Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor proiectele strategice de investiții prevăzute la art. II alin. (1);

b)

Ministerului Sănătății proiectele strategice de investiții prevăzute la art. II alin. (2);

c)

Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri proiectele strategice de investiții prevăzute la art. II alin. (3);

d)

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, proiectul strategic de investiții prevăzut la art. II alin. (4);

e)

Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, proiectul strategic de investiții prevăzut la art. II alin. (5).;

–

Articolul VII

lit. a)

și

b):

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:

a)

Hotărârea Guvernului nr. 357/2018

privind aprobarea Listei proiectelor strategice de investiții care urmează a fi pregătite și atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 6 iunie 2018, cu completările ulterioare;

b)

Hotărârea Guvernului nr. 667/2018

privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Ploiești-Brașov, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 3 septembrie 2018;.

15.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (3) ,

(4)

și

(5)

cu privire la statul român, statul de drept, separația și echilibrul puterilor în stat și principiul legalității, ale

art. 15 alin. (2)

referitor la principiul neretroactivității legii civile, ale

art. 30 alin. (1)

referitor la libertatea de exprimare, ale

art. 31 alin. (1)

și

(2)

privind dreptul la informație, ale

art. 45

- Libertatea economică, ale

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale

art. 115 alin. (4)

și

(6)

referitor la delegarea legislativă și la condițiile în care pot fi adoptate ordonanțe de urgență și ale

art. 147 alin. (4)

referitor la caracterul erga omnes al deciziilor Curții Constituționale.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, astfel cum reiese chiar din titlul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2020 , aceasta are ca obiect de reglementare modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018

privind parteneriatul public-privat, cu modificările și completările ulterioare, precum și stabilirea unor măsuri privind investițiile publice.

17.

Prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 18 mai 2018, s-au reglementat încheierea, derularea și încetarea parteneriatului public-privat, care are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea și/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri care vor aparține patrimoniului partenerului public și/sau operarea unui serviciu public, în condițiile acestui act normativ. Astfel, prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018 , în contextul dat, se aplică de către partenerul public pentru implementarea unui proiect, în cazul în care studiul de fundamentare a proiectului demonstrează, pe lângă elementele principale prevăzute la

art. 19 , că mai mult de jumătate din veniturile care urmează să fie obținute de către societatea de proiect din utilizarea bunului/bunurilor sau operarea serviciului public ce formează obiectul proiectului provin din plăți efectuate de către partenerul public sau de către alte entități publice în beneficiul partenerului public. De asemenea,

art. 17 alin. (4)

(în forma inițială) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2018

dispunea că Guvernul poate decide prin hotărâre ca anumite proiecte pe care le consideră strategice să fie pregătite și atribuite în numele partenerilor publici care urmează să le implementeze de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

18.

Este de menționat că prin

Ordonanța Guvernului nr. 22/2007

privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 3 iulie 2019, a fost înființată Comisia Națională de Strategie și Prognoză ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului, având rolul de a elabora studii și prognoze pe termen scurt, mediu și lung privind evoluția economiei românești în ansamblu, pe sectoare și în profil teritorial, sinteze macroeconomice, de a fundamenta orientările strategice de dezvoltare economico-socială și măsurile de politică economică proiectate de Guvern, în concordanță cu Programul de guvernare, precum și de a coordona, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, și monitoriza politicile publice, cu deosebire ale investițiilor în parteneriat public-privat și din domeniul ajutorului de stat; totodată, Comisia Națională de Strategie și Prognoză este o instituție cu rol de sinteză în domeniile antereferite.

19.

Având în vedere acest cadru normativ, atât nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2020 , cât și expunerea de motive a legii de aprobare a acesteia subliniază că prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2018

Comisia Națională de Strategie și Prognoză a fost desemnată ca unitate centralizată de atribuire a contractelor în parteneriat public-privat, însă această desemnare nu avut în vedere multitudinea de domenii distincte în care se dorește implementarea acestui instrument de contractare - parteneriat public-privat, fiind imposibil ca o instituție publică, așa cum este Comisia Națională de Strategie și Prognoză, să poată gestiona cu succes și cu respectarea tuturor standardelor tehnice și a normelor legale, mai bine decât oricare autoritate de stat în domeniile specifice (transporturi, sănătate, agricultură, energie, turism, industrie), atribuirea, implementarea și monitorizarea acestui tip de contract. Prin urmare, s-a apreciat ca fiind necesară o descentralizare a atribuirii contractelor în discuție, care ar conduce la o mai bună implementare a acestor tipuri de contracte, întrucât între partenerul public și partenerul privat nu ar mai exista un intermediar, cum este Comisia Națională de Strategie și Prognoză, iar fiecare autoritate publică ar fi partener public pentru domeniul său de activitate și ar putea să decidă și să aprobe oportunitatea și atribuirea proiectelor de investiții în parteneriat public-privat.

20.

Din evaluarea conținutului

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2020

reiese că aceasta reglementează, în esență, aspecte legate de: modalitatea de gestionare a finanțării contractelor de parteneriat public-privat (art. I); preluarea, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, de către (i) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, (ii) Ministerul Sănătății, (iii) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, (iv) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și (v) Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a unor proiecte strategice de investiții de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză (art. II) și predarea, pe bază de protocol de predare-preluare, de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, a proiectelor respective către ministerele menționate (art. III); situația creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate și neutilizate în bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, prevăzute în anumite capitole bugetare, care să fie transferate la bugetul Ministerului Finanțelor Publice la anumite capitole bugetare, autorizându-se și modificările corespunzătoare în structura cheltuielilor bugetului de stat (art. IV), precum și aprobarea unor anumite virări de credite bugetare și de angajament între capitole bugetare și între programe (art. V); faptul că modalitățile de realizare a proiectelor strategice de investiții prevăzute la art. II și identificarea surselor de finanțare sunt de competența exclusivă a ministerelor de resort (art. VI); abrogarea unor anumite hotărâri ale Guvernului legate de proiectele strategice de investiții care erau în aria de pregătire și atribuire în parteneriat public-privat a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză și pentru care această instituție avea obligația de a dispune măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor legale în vigoare legate de unele din proiectele respective (art. VII). În concluzie,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2020

dispune transferul unor proiecte strategice de investiții de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză la ministerele de resort, termenul în care se realizează și aspecte aferente legate de ceea ce implică această procedură de transfer.

21.

Față de contextul legislativ antereferit, autoarea excepției de neconstituționalitate formulează critici de neconstituționalitate atât punctual, asupra unor dispoziții ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2020 , cât și asupra ordonanței de urgență din perspectivă extrinsecă, prin raportare, cu precădere, la dispozițiile constituționale care consacră delegarea legislativă, fiind nemulțumită și de modul de interpretare și aplicare a prevederilor acestui act normativ de către autoritatea contractantă și de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor la speța dedusă judecății, care, dincolo de conținutul normativ al ordonanței de urgență și de scopul pentru care aceasta a fost adoptată, ar fi dat o interpretare actului normativ care a condus la anularea procedurilor, deja demarate, de pregătire și de atribuire, în parteneriat public-privat, a proiectelor strategice de investiții în discuție.

22.

Cu privire la dispozițiile constituționale ale

art. 115 alin. (4)

și

(6) , invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că acestea reglementează, în esență, regimul particular al ordonanței de urgență și se referă la condițiile în care poate fi emis acest tip de act normativ și la faptul că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Astfel, procedura delegării legislative este o procedură constituțională, prevăzută ca atare de dispozițiile

art. 115 din Constituție

și care este compatibilă atât cu dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (4)

referitor la separația și echilibrul puterilor în stat, cât și cu cele cuprinse în

art. 61 alin. (1) , potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării și care, în contextul adoptării ordonanțelor de urgență ale Guvernului, are rolul de a aproba sau respinge aceste acte normative. De altfel,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2020

a fost aprobată prin

Legea nr. 158/2024

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2020

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018

privind parteneriatul public-privat și pentru stabilirea unor măsuri privind investițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 28 mai 2024, aspect care tocmai dă efectivitate principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

23.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la

art. 115 alin. (4) din Constituție

(spre exemplu,

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: (i) existența unei situații extraordinare; (ii) reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; (iii) urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pe calea ordonanței de urgență pentru apărarea unui interes public. Ordonanța de urgență nu constituie o alternativă aflată la discreția Guvernului, prin care acesta și-ar putea încălca obligația constituțională de a asigura, în vederea îndeplinirii programului său de guvernare, reglementarea prin lege, de către Parlament, a relațiilor ce constituie obiectul acestei reglementări ( Decizia nr. 83 din 19 mai 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Însă inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile

art. 115 din Constituție

privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și - ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu ( Decizia nr. 258 din 14 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006).

24.

În lumina acestor considerente, Curtea observă că, astfel cum reiese din preambulul ordonanței de urgență contestate și din expunerea de motive aferentă legii de aprobare a acesteia, situația extraordinară și caracterul de urgență au fost justificate prin faptul că, printre altele, acest act normativ a fost adoptat: pentru evitarea dublei competențe în ceea ce privește implementarea proiectelor de infrastructură; în vederea asigurării unei abordări unitare în domeniul investițiilor publice, precum și de specificitatea obiectivelor de investiții vizate; ținând seama de imperativul național al realizării proiectelor de infrastructură, precum și de consecințele negative foarte importante ale neîndeplinirii acestui obiectiv asupra economiei naționale, inclusiv numărul redus al investițiilor semnificative sau concentrarea neuniformă pe teritoriul țării a celor existente; pentru crearea unui cadru legal modern și eficient, care să fie în măsură să permită atingerea obiectivelor pentru care a fost edictat; în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată. Toate aceste aspecte se subsumează condițiilor și cerințelor constituționale necesare pentru adoptarea ordonanțelor de urgență, astfel că nu se poate reține pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 115 alin. (4) din Constituție .

25.

Cu privire la dispozițiile constituționale ale

art. 115 alin. (6) , în ceea ce privește interdicțiile și limitele de reglementare pe calea ordonanțelor de urgență, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că din interpretarea

art. 115 alin. (6) din Constituție

se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale“ și că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. În celelalte domenii prevăzute de text - regimul instituțiilor fundamentale ale statului sau drepturile și libertățile prevăzute de Constituție -, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă „afectează“, dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin. Curtea a arătat că verbul „a afecta“ este susceptibil de interpretări diferite, așa cum rezultă din unele dicționare, reținând numai sensul juridic al noțiunii, sub diferite nuanțe, cum ar fi: „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecințe negative“ ( Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008).

26.

Referitor la interdicția de legiferare pe calea ordonanțelor de urgență prevăzută de dispozițiile

art. 115 alin. (6) din Constituție , Curtea observă că aceasta este adusă în discuție de către autoarea excepției de neconstituționalitate în ceea ce privește neafectarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor prevăzute de Constituție. În acest caz, Curtea reține că incidența dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6) este subsecventă stabilirii unor drepturi, libertăți sau îndatoriri fundamentale al căror exercițiu sau a căror existență să fi suferit o restrângere ori o vătămare prin normele criticate. Astfel, Curtea trebuie mai întâi să identifice drepturile fundamentale pretins afectate și prevederile constituționale ce le consacră și, ulterior, implicit, să constate, dacă este cazul, nerespectarea dispozițiilor

art. 115 alin. (6) din Constituție .

27.

Evaluând motivarea excepției de neconstituționalitate și dispozițiile constituționale menționate în susținerea acesteia, Curtea reține că drepturile fundamentale circumscrise normelor constituționale de referință, pretins a fi încălcate, sunt libertatea de exprimare, dreptul la informație și libertatea economică. De asemenea, în acest context, pot fi reținute prevederile constituționale care circumscriu posibilitatea și condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi și al unor libertăți fundamentale și cele care consacră principiul neretroactivității legii civile și acțiunea legii în timp.

28.

Cu privire la aplicarea legii civile în timp, Curtea a reținut că aceasta este guvernată de principiul neretroactivității legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi și principiul supraviețuirii legii vechi. Principiul neretroactivității legii civile este de rang constituțional, are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, și semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea acesteia în vigoare, iar nu situațiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării acesteia în vigoare, se aplică tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi înseamnă că o situație juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum) ( Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 19). De asemenea, Curtea învederează că

art. 15 alin. (2) din Constituție

stabilește faptul că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

29.

Or, analizând dispozițiile criticate și aplicând aceste considerente de principiu la speța dedusă judecății, Curtea observă că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2020

au intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și nu conțin norme care să prevadă că se aplică retroactiv în domeniul criticat. Dimpotrivă, acestea precizează, în mod concret, la

art. II alin. (1) lit. b) , că, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor preia de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză anumite proiecte strategice de investiții, printre care se regăsește și Autostrada Ploiești-Brașov (precizare care este reiterată și în ceea ce privește celelalte proiecte strategice de investiții vizate de acest act normativ), stabilind, la

art. III lit. a) , că, în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, Comisia Națională de Strategie și Prognoză predă pe bază de protocol de predare-preluare Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor proiectele strategice de investiții prevăzute la

art. II alin. (1) , aspect reiterat și pentru predarea-preluarea celorlalte proiectele strategice de investiții prevăzute de actul normativ în discuție. Prin urmare, având în vedere aceste detalii și precizări cuprinse în conținutul normativ al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2020 , Curtea constată că normele criticate respectă exigențele dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituție .

30.

În ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație, Curtea reține că acestea nu au relevanță în cauză, întrucât, potrivit

art. 30 alin. (1) din Constituție , libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile, iar cenzura de orice fel este interzisă, iar

art. 31 din Constituție

prevede dreptul la informație, respectiv consacră dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit la orice informație de interes public și obligația corelativă a autorităților publice, potrivit competențelor ce le revin, de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice. Așadar, dreptul la informație consacrat de

art. 31 din Constituție

se referă numai la informațiile de interes public, în sensul căruia, la nivel infraconstituțional,

art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, stabilește că prin „informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației“ (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragraful 15). Or, în cazul actelor normative, acestea sunt publicate, potrivit

art. 78 din Constituție , în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul acestora.

31.

În ceea ce privește libertatea economică, Curtea reține că, potrivit

art. 45 din Legea fundamentală , accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora ( Decizia nr. 362 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). Aceste considerente, coroborate cu cele mai sus prezentate, sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, dispozițiile criticate nefiind contrare principiului constituțional antereferit.

32.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, deoarece dispozițiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale în sensul prevăzut de textul constituțional (a se vedea și

Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce țin de transferul și preluarea unor proiecte strategice de investiții de către ministerele de resort de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

33.

Față de această împrejurare, având în vedere considerentele mai sus expuse, prin care nu s-a reținut încălcarea

art. 15 alin. (2) ,

art. 30 alin. (1) ,

art. 31 alin. (1)

și

(2) ,

art. 45 ,

art. 53 din Legea fundamentală , implicit, nu se poate reține nici încălcarea prevederilor

art. 115 alin. (6) din Constituție , astfel că excepția de neconstituționalitate, în raport cu aceste prevederi constituționale, urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

34.

În ceea ce privește principiul legalității, criticat prin prisma normelor de tehnică legislativă, cu referire la avizarea actelor normative, în cauză fiind pus în discuție avizul Consiliului Economic și Social, Curtea subliniază că, în jurisprudența sa, a considerat că analiza solicitării avizului Consiliului Economic și Social (în privința actelor normative ce intră în domeniul de incidență al acestuia) este o problemă care, din punct de vedere constituțional, poate fi analizată din perspectiva

art. 1 alin. (5) , coroborat cu

art. 141 din Constituție

[prin prisma dispozițiilor

Legii nr. 248/2013

privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 2 octombrie 2015, și a domeniilor reglementate la

art. 2 alin. (2) din această lege ]. Față de această împrejurare, Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2020

stabilește anumite măsuri organizatorice cu privire la transferul/gestionarea proiectelor strategice de investiții și, în contextul dat, ajustează anumite prevederi existente deja în cadrul legislativ referitoare la procedura de derulare și încetare a parteneriatului public-privat. Raportat la această situație, Curtea învederează că prin

Decizia nr. 216 din 9 aprilie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 21 noiembrie 2024, paragraful 16, în ceea ce privește invocarea

art. 141 din Constituție

(avizul Consiliului Economic și Social - prevăzut de legea de organizare și funcționare a acestuia), instanța de contencios constituțional a statuat că, dacă nu există o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci

art. 141 din Constituție

nu poate fi invocat și analizat pentru că ar deveni standard de referință de sine stătător. În schimb, dacă ar exista o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci Curtea ar trebui să evalueze dacă afectarea s-a produs ca urmare a nesocotirii

art. 141 din Constituție

și numai în situația unui răspuns afirmativ se vor constata incidența acestui din urmă text și, evident, încălcarea sa. Așadar, în cadrul controlului concret de constituționalitate, respectarea

art. 141 din Constituție

reprezintă un standard de constituționalitate care nu poate fi invocat de sine stătător, ci corelat cu o altă reglementare constituțională în sensul antereferit. Or, ținând seama de aceste considerente de principiu, Curtea observă că, așa cum a subliniat mai sus, dispozițiile criticate din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2020

nu contravin drepturilor și libertăților fundamentale invocate în susținerea excepției. Ca atare, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale aduse în discuție de către autoarea excepției de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional constatată că nu poate fi realizat controlul de constituționalitate din perspectiva exclusivă a standardului de referință exprimat de prevederile

art. 1 alin. (5) , coroborat cu

art. 141 din Constituție , care reglementează rolul Consiliului Economic și Social, și, prin urmare, aceste dispoziții constituționale nu sunt incidente în cauză.

35.

Față de această împrejurare, având în vedere considerentele mai sus expuse, prin care nu s-a constatat încălcarea dispozițiilor constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate și nici a jurisprudenței Curții Constituționale în materia principiilor menționate în susținerea acesteia, Curtea nu poate reține nici încălcarea prevederilor

art. 1 alin. (3)

referitoare la statul de drept și ale

art. 147 alin. (4)

referitoare la caracterul erga omnes al deciziilor Curții Constituționale din Constituție, astfel că, și în raport cu aceste prevederi constituționale, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

36.

Distinct de acestea, autoarea excepției de neconstituționalitate vizează și modul de interpretare și aplicare a prevederilor acestui act normativ de către autoritatea contractantă și de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor la speța dedusă judecății, care, în opinia acesteia, dincolo de conținutul normativ al ordonanței de urgență și de scopul pentru care aceasta a fost adoptată, a dat o interpretare actului normativ care a condus la anularea procedurilor, deja demarate, de pregătire și de atribuire, în parteneriat public-privat, a proiectelor strategice de investiții în discuție.

37.

Or, cu privire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte. În concret, orice normă juridică ce urmează să fie aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează să fie interpretată de instanțele judecătorești (interpretare judiciară, cazuală) pentru a emite un act de aplicare legal ( Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragrafele 59 și 62). Totodată, instanța de contencios constituțional a reținut că interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, utilizând metoda interpretativă, respectiv interpretarea logică, rațională și teleologică a normelor de drept, ținând seama, în speță, și de scopul adoptării actului normativ, de conținutul său, de cadrul legislativ în materia parteneriatului public-privat, coroborat cu legislația specifică aplicabilă în materie. Așadar, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție , și nu al Curții Constituționale.

38.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asocierea China Communications Construction Company LTD (din Xicheng, Beijing, Republica Populară Chineză) - Makyol Inșaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ș. (din Besiktaș - Istanbul, Turcia) în Dosarul nr. 1.500/2/2020 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2020

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018

privind parteneriatul public-privat și pentru stabilirea unor măsuri privind investițiile publice, precum și dispozițiile

art. II alin. (1) lit. b) , ale

art. III

și ale

art. VII lit. a)

și

b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2020

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.