Hotărârea nr. 37/2000
privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Mariana Trofimescu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
La data de 6 noiembrie 2000 Biroul Electoral Central a înaintat Curții Constituționale, în vederea soluționării, Contestația nr. 365/1 din 5 noiembrie 2000, formulată de domnul Ștefan Siromascenko.
Contestația privește înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României la alegerile din 26 noiembrie 2000 și formează obiectul Dosarului nr. 380D/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 4 teza întâi din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, astfel cum a fost modificat prin
Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 19 din 17 octombrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 17 octombrie 2000, contestația se soluționează fără citarea părților, cu participarea numai a judecătorilor Curții, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar.
Contestația se întemeiază, în principal, pe faptul ca domnul Ion Iliescu candidează la alegerile din 26 noiembrie 2000 pentru un nou mandat la funcția de Președinte al României, ceea ce contravine prevederilor art. 81 alin. (4) din Constituție și ale
art. 10 din Legea nr. 69/1992 . Se solicita să se "constate nulitatea absolută a înregistrării menționatei propuneri de candidatura", apreciindu-se ca, "în prezenta cauza, Curtea Constituțională nu poate invoca soluțiile date în alte cauze ca autoritate de lucru judecat", întrucât, în acele cauze, contestatorul nu a fost parte. De asemenea, se solicita: "respectarea dispozițiilor art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, coroborate cu dispozițiile art. 11 și art. 20 din Constituția României" de către membrii Curții Constituționale, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 247 din Codul penal, referitoare la abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi; soluționarea contestației cu citarea părților și cu respectarea principiului publicității; obligarea domnului Ion Iliescu la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii în temeiul
art. 85 alin. (1) din Legea nr. 68/1992
pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, coroborat cu
art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992
pentru alegerea Președintelui României, apreciază ca singurul mandat de Președinte al României, în înțeles constituțional, este cel îndeplinit de domnul Ion Iliescu ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. Se arata ca noțiunea de mandat de Președinte al României este utilizata în
Legea nr. 69/1992 , adoptată în temeiul Constituției din anul 1991. De asemenea, se considera ca
este un act normativ cu caracter provizoriu și tranzitoriu, care se referă la unele prerogative ale funcției de Președinte al României, iar nu la noțiunea de mandat de Președinte al României. Rezultă ca motivul invocat în legătură cu numărul mandatelor exercitate până în prezent de domnul Ion Iliescu este nefondat. În ceea ce privește celelalte motive invocate, se apreciază că nu pot fi reținute în cadrul contenciosului electoral. În consecința, se solicita respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
analizând contestația prin raportare la prevederile Constituției și ale
pentru alegerea Președintelui României, cu modificările ulterioare, și vazand concluziile reprezentantului Ministerului Public, retine următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 144 lit. d) din Constituție, ale
art. 26 din Legea nr. 47/1992 , republicată, precum și ale art. 2 alin. (2) și ale
art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 69/1992 , Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența să soluționeze contestația privind înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României.
Contestatorul susține ca domnul Ion Iliescu nu mai poate candida pentru un nou mandat de Președinte al României deoarece "a fost ales și a îndeplinit de doua ori mandatul validat ca Președinte al României anterior alegerilor prezidențiale programate pentru 26 noiembrie 2000 [...]." În contestație se solicita, de asemenea, ca aceasta să fie soluționată cu citarea părților, ca accesul presei și al publicului la dezbateri să fie liber, iar domnul Ion Iliescu să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
I. În legătură cu motivul privind depunerea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru un nou mandat de Președinte al României, Curtea Constituțională, cu doua opinii separate, s-a pronunțat prin
Hotărârea nr. 3 din 24 octombrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 8 noiembrie 2000, în sensul că domnul Ion Iliescu a îndeplinit până în prezent un singur mandat de Președinte al României, și anume în perioada 1992-1996, corespunzător prevederilor art. 81 alin. (4) și ale art. 83 alin. (1) din Constituție.
Cele statuate de Curtea Constituțională prin
Hotărârea nr. 3 din 24 octombrie 2000
își mențin valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenței.
II. Analizând celelalte motive cuprinse în contestație, Curtea Constata ca acestea sunt incompatibile cu procedura de soluționare a cauzelor în cadrul contenciosului electoral.
Astfel, în legătură cu aplicarea, în cazul de fața, a unor prevederi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea retine ca, într-adevăr, art. 6 din convenție stabilește ca orice persoană are dreptul sa îi fie examinata cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către un tribunal independent, cu precizarea ca instanța va decide asupra drepturilor și obligațiilor civile sau asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală.
Pe de altă parte, contestația care formează obiectul acestei cauze privește un drept politic, și anume dreptul de a fi ales al unui candidat la Președinția României, potrivit art. 35 din Constituție.
Ca urmare, contestația neavând ca obiect drepturi sau obligații civile, nici acuzatii în materie penală, condițiile impuse la art. 6 din convenție, inclusiv citarea părților, nu sunt aplicabile în cauza de fața, data fiind natura specifică a contestațiilor relative la exercițiul drepturilor politice.
Interpretarea art. 6 pct. 1 din convenție în sensul celor de mai sus a fost data de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, prin hotărârea pronunțată în cauza "Jean-Pierre Bloch contra Frantei", 1997 (în cadrul căreia contestatorul reclama faptul ca într-o cauza privind exercițiul dreptului sau de a fi ales nu a fost respectat principiul contradictorialității, el nefiind ascultat de către instanța competența - Consiliul Constituțional al Frantei), Curtea a reținut ca dreptul în litigiu - cel de a fi ales - "are un caracter politic, iar nu civil, în sensul art. 6, astfel ca litigiile relative la organizarea exercitării lui [...] ies din câmpul de aplicare a acestei dispoziții".
În cauza de fața contestatorul a mai invocat și prevederile art. 13 din convenție, potrivit cărora "Orice persoană ale carei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost violate are dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, dacă violarea ar fi fost comisă de către persoane ce acționează în exercițiul funcțiunilor lor oficiale."
Curtea constata însă ca dispozițiile de mai sus nu au nici o incidența în cauza de fața, în cadrul căreia autorul contestației și-a exercitat netulburat dreptul sau de a se opune înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu.
În consecința, contestația care face obiectul prezentei cauze urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. d) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. B.a), al
art. 16, 26 și 27 din Legea nr. 47/1992 , republicată, precum și al art. 2 alin. (2) și al
art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 69/1992 , cu majoritate de voturi în privinta motivelor întemeiate pe dispozițiile art. 81 alin. (4) și ale art. 83 alin. (1) din Constituție și cu unanimitate de voturi sub celelalte aspecte,
CURTEA
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de Președinte al României, contestație formulată de domnul Ștefan Siromascenko.
Hotărârea este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.