Decizia nr. 84/2026

În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție.

Ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1) își desfășoară activitatea numai în cadrul Departamentului Național Anticorupție, sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al acestui departament.

Ofițerii și agenții de poliție judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Departamentului Național Anticorupție. Ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului.

Dispozițiile procurorilor din Direcția Națională Anticorupție sunt obligatorii pentru ofițerii de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1). Actele întocmite de ofițerii de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia. (...)

(7)

Ofițerii și agenții de poliție judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nicio însărcinare.

(8)

Ofițerii și agenții de poliție judiciară, pe perioada numirii în cadrul Departamentului Național Anticorupție, au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru ofițerii de poliție și agenții de poliție, cu excepțiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență. Atribuțiile prevăzute de lege pentru ministrul administrației și internelor privind drepturile și răspunderile ce revin ofițerilor și agenților de poliție judiciară se exercită de procurorul șef al Departamentului Național Anticorupție. Atribuțiile privind acordarea gradelor profesionale pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară se exercită de ministrul administrației și internelor, la propunerea procurorului șef al Departamentului Național Anticorupție.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005

privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor ( OUG nr. 120/2005 ):

Excluderea probelor obținute în mod nelegal

Probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.

Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.

Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei, precum și înlăturarea din dosarul cauzei a mijlocului de probă corespunzător probei excluse.

Probele derivate se exclud dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod nelegal și nu puteau fi obținute în alt mod. (…)

Efectele nulității

Încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute expres de prezentul cod.

Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul.

Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar și dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozițiilor legale.

Nulitățile absolute

Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: (...)

b^1)

competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală; (…)

Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere. (...)

(4)

Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b^1), e) și f) poate fi invocată:

a)

până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale; (...)

Procedura în camera preliminară

La termenul stabilit conform

art. 344 alin. (4) , judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate, precum și excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror alte mijloace de probă, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului.

(1^1)

În cazul în care actul de sesizare se întemeiază pe probe ce constituie informații clasificate, judecătorul de cameră preliminară solicită autorității competente, de urgență, declasificarea sau trecerea acestora la un nivel inferior de clasificare și, după caz, acordă apărătorilor părților și ai persoanei vătămate accesul la informațiile clasificate, condiționat de deținerea autorizației de acces prevăzute de lege. Dacă aceștia nu dețin autorizația de acces prevăzută de lege, iar părțile sau, după caz, persoana vătămată nu își desemnează un alt apărător care deține autorizația prevăzută de lege, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unor avocați din oficiu care dețin această autorizație.

(1^2)

După consultarea autorității competente, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate refuza motivat accesul

la informațiile clasificate dacă acesta ar putea conduce la periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea securității naționale ori a unui alt interes public important. În acest caz, informațiile clasificate nu pot servi la pronunțarea unei soluții de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză.

Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părților și persoanei vătămate.

În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularități ale actului de sesizare sau în cazul în care sancționează potrivit

art. 280-282

actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare și comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Soluțiile

Dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la

art. 344 alin. (2)

și

(3)

și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.

Dacă respinge cererile și excepțiile invocate ori ridicate din oficiu, în condițiile

art. 345 alin. (1)

și

(2) , prin aceeași încheiere judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății.

Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a)

rechizitoriul este emis de un procuror necompetent după materie sau după calitatea persoanei ori este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății;

b)

a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c)

procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile

art. 345 alin. (3) , ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții.

În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancționat potrivit

art. 280-282

actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.

(4^1)

În cazurile prevăzute la alin. (3) lit. a) și c) și la alin. (4), judecătorul de cameră preliminară se pronunță prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului. Încheierea se comunică de îndată procurorului, părților și persoanei vătămate.

(4^2)

În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), restituirea cauzei la procuror se dispune prin încheierea prevăzută la art. 345 alin. (2).

Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

III.

Expunerea succintă a cauzei

15.

Prin Încheierea penală nr. 50 din 4.06.2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bacău în soluționarea Dosarului penal nr. 3.526/110/2024/a1, sau dispus următoarele:

16.

În baza

art. 345 din Codul de procedură penală

au fost respinse cererile și excepțiile invocate de inculpați.

17.

În baza

art. 342 din Codul de procedură penală , raportat la

art. 35

și

41 din Codul de procedură penală , s-a constatat competența Tribunalului Bacău, sub aspect funcțional, material și teritorial, în soluționarea cauzei.

18.

În baza

art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală

s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. 55/5/P/2023 din 13.12.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

19.

În motivarea soluției s-a arătat, în esență, că prin actul de sesizare a instanței au fost trimiși în judecată treisprezece inculpați persoane fizice având calitatea de funcționari publici (consilier local, angajat al unei primării, director al unui cămin pentru persoane vârstnice, director al unei școli gimnaziale, inspector de specialitate administrație publică, administrator al unei grădinițe, administratori de drept ai unor societăți comerciale) și persoane juridice (societăți comerciale), sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de:

–

instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de

art. 47 din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție ( Legea nr. 78/2000 ) cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (6 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prevăzute de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod,

art. 322 alin. (1)

cu aplicarea

art. 35 alin. (1) din Codul penal , totul cu aplicarea

art. 38 alin. (1)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (3 acte materiale), prevăzută de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), prevăzută de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), prevăzută de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), prevăzută de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod;

–

complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), prevăzută de

art. 48 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

cu referire la

art. 297 alin. (1) din Codul penal

și cu aplicarea

art. 35 alin. (1)

și

art. 77 lit. a)

din același cod.

20.

Împotriva încheierii de cameră preliminară au declarat contestație inculpații, iar după înregistrarea cauzei la instanța de control judiciar Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat

Decizia nr. 8/2025 , prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și s-a stabilit că: „Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de

art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 .“

21.

Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 16 septembrie 2025 a deciziei menționate, inculpații și-au completat motivele inițiale de contestație, solicitând, în esență, în temeiul

art. 281 alin. (1) lit. b^1)

raportat la

art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală , să se constate nulitatea absolută a actelor de urmărire penală prin care s-a dispus efectuarea unor acte de către lucrătorii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.), respectiv:

–

ordonanțele procurorului prin care s-a dispus efectuarea de către lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.)-D.G.A. a unor percheziții domiciliare;

–

ordonanța procurorului prin care s-a dispus efectuarea de către lucrătorii M.A.I.-D.G.A. a unor copii de pe suporturile informatice și de stocare ridicate cu ocazia perchezițiilor;

–

ordonanța procurorului prin care s-a dispus efectuarea de către lucrătorii M.A.I.-D.G.A. a perchezițiilor informatice asupra tuturor sistemelor informatice și suporturilor de stocare a datelor informatice aparținând suspecților sau altor persoane de drept public sau privat și ridicate de la aceștia.

22.

De asemenea, a fost invocată nulitatea absolută a proceselor-verbale întocmite în baza delegării și s-a solicitat excluderea tuturor mijloacelor probatorii obținute în urma efectuării actelor de urmărire penală lovite de nulitate absolută, respectiv a tuturor înscrisurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare asupra autoturismelor și a tuturor clonelor efectuate după dispozitivele informatice și mediile de stocare ridicate în aceleași condiții.

23.

În temeiul

art. 102 alin. (4) din Codul de procedură penală , s-a solicitat să se excludă, inclusiv prin înlăturarea fizică de la dosarul cauzei, probele derivate obținute în mod direct din probele nelegal administrate, respectiv analizele perchezițiilor informatice efectuate, având în vedere că, în mod evident, acestea sunt probe rezultate din efectuarea perchezițiilor informatice și imposibil a fi fost obținute în altă modalitate.

24.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Bacău a formulat răspuns scris la motivele de contestație, arătând, în esență, că, spre deosebire de alte cauze (a fost indicat un dosar înregistrat pe rolul Curții de Apel București) în care actele de urmărire penală au fost efectuate exclusiv de către ofițeri din cadrul D.G.A., în cauza pendinte au fost emise de către procuror șase ordonanțe prin care s-a dispus nu doar delegarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.G.A., ci și a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău.

25.

În baza ordonanțelor procurorului, fiecare dintre cele șase percheziții domiciliare au fost efectuate de către ofițeri din cadrul D.N.A. însoțiți de ofițeri din cadrul D.G.A.

26.

În opinia Ministerului Public, întrucât ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A. au fost delegați, în baza

art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002 , cele șase procese-verbale de percheziție domiciliară au fost întocmite în numele procurorului de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, iar semnarea acestora și de către ofițeri din cadrul D.G.A. nu poate afecta legalitatea acestora, chiar în lumina interpretării obligatorii a legii date prin

Decizia nr. 8/2025

a instanței supreme.

27.

La termenul din 5 februarie 2026, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul curții de apel a pus în discuția procurorului și a părților sesizarea instanței supreme pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond cauzei.

28.

Prin încheierea de la aceeași dată, instanța de trimitere a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de

art. 475 din Codul de procedură penală

și, ca urmare, a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate.

IV.

Punctul de vedere al completului de judecată

29.

Completul de judecată de la Curtea de Apel Bacău învestit cu soluționarea Cauzei penale nr. 3.526/110/2024/a1 a considerat necesară dezlegarea chestiunii de drept, întrucât de aceasta depinde soluția pe fondul cauzei.

30.

Instanța de sesizare a apreciat că

Decizia nr. 8/2025

este clară și nu necesită niciun fel de interpretare dacă actele de cercetare penală au fost efectuate exclusiv de către lucrători de poliție judiciară din cadrul D.G.A., însă, în cazul în care la efectuarea, prin delegare, de acte de urmărire penală au participat alături de ofițeri de poliție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și lucrători de poliție judiciară din cadrul D.G.A., în cauze în care aceștia din urmă nu au competență specială, în practica judiciară au fost pronunțate soluții contradictorii.

V.

Punctele de vedere ale părților și reprezentantului Ministerului Public

31.

Reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a apreciat că nu sunt îndeplinite dispozițiile

art. 475 din Codul de procedură penală , în sensul că dispozițiile sunt clare și nu necesită o interpretare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

32.

Contestatorii au apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea statuării asupra chestiunii de drept.

VI.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

33.

În conformitate cu dispozițiile

art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală

cu referire la

art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală

s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

34.

O primă opinie exprimată de către curțile de apel^1 și instanțele arondate acestora este în sensul că efectuarea, prin delegare, a actelor de cercetare penală de către lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, în echipe mixte alături de lucrători de poliție judiciară ai Direcției Naționale Anticorupție, în cauze în care cei dintâi nu au competență specială potrivit

art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 , atrage sancțiunea nulității absolute totale a actelor de cercetare penală astfel efectuate. ^1 Curțile de apel București, Craiova, Ploiești și Timișoara.

35.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că, prin

Decizia nr. 302/2017 , Curtea Constituțională a reținut că importanța urmăririi penale, ca fază distinctă a procesului penal, a justificat instituirea unor organe de urmărire penală specializate, înzestrate cu competențe expres și limitativ stabilite de lege. În acest sens, Curtea a evidențiat că prin

Legea nr. 508/2004

privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost înființată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar prin

O.U.G. nr. 43/2002

a fost înființată Direcția Națională Anticorupție, ca structură specializată în investigarea infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora.

36.

În acest context, Curtea Constituțională a subliniat că înființarea unor asemenea structuri specializate presupune, în mod necesar, și existența unei competențe specializate, strict determinate prin lege. Ca atare, efectuarea ori supravegherea urmăririi penale în cauze care excedează acestei competențe echivalează cu o deturnare a finalității normelor legale care au stat la baza înființării respectivelor structuri.

37.

În același sens, prin

Decizia nr. 674/2016 , Curtea Constituțională a statuat că Direcția Generală Anticorupție este o structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, având, așadar, competența de a desfășura acte de cercetare penală numai cu privire la o anumită categorie de infracțiuni și numai în raport cu o anumită categorie de subiecți activi, respectiv personalul aparținând acestui minister.

38.

Prin

Decizia nr. 8/2025

s-a reținut în mod explicit că, potrivit

art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 , din perspectiva competenței funcționale, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au atribuții limitate, aceștia nefiind competenți să efectueze urmărirea penală în orice cauză penală, în sensul

art. 57 alin. (1) din Codul de procedură penală . Aceștia pot efectua acte de cercetare penală numai în limitele competenței materiale și funcționale conferite prin norma juridică specială și numai potrivit ordonanței procurorului. În același timp, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că instituția delegării, reglementată de

art. 201 din Codul procedură penală , constituie o formă de prorogare judiciară a competenței funcționale, însă aceasta este supusă unei duble limitări: una legală, întrucât poate privi numai acte procedurale, și una judiciară, întrucât se restrânge la actele expres indicate în dispoziția de delegare.

39.

În lumina acestor dispoziții și considerente obligatorii rezultă că, privitor la lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, competența este specializată, atât sub aspect material, întrucât privește exclusiv infracțiuni de corupție prevăzute de

Legea nr. 78/2000 , cât și sub aspectul calității persoanei, întrucât se circumscrie numai faptelor săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne. O asemenea competență specială nu poate fi extinsă prin intermediul delegării, deoarece s-ar ajunge, în mod inadmisibil, la o lărgire a sferei de atribuții a organului de cercetare penală dincolo de limitele stabilite de legiuitor. Or, competența organelor judiciare este de strictă interpretare și aplicare, fiind stabilită exclusiv prin lege, iar nu prin voința procurorului sau prin modalitatea concretă de organizare a activității de urmărire penală.

40.

O a doua opinie exprimată de către curțile de apel^2 și instanțele arondate acestora este în sensul că, atunci când la efectuarea actului a participat, alături de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, și cel puțin un organ de urmărire penală competent material și după calitatea persoanei (procurorul competent ori organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul structurii competente), nu intervine sancțiunea nulității absolute, actul fiind acoperit sub aspectul legalității de competența organului judiciar participant. ^2 Curțile de apel Cluj, Craiova, Galați și Iași.

41.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că, dacă actul este efectuat cu participarea atât a ofițerilor Direcției Generale Anticorupție, cât și a unui organ de urmărire penală competent, fie procurorul care efectuează ori supraveghează urmărirea penală, fie organul de cercetare penală al poliției judiciare competent, s-a apreciat că nu intervine sancțiunea nulității absolute, întrucât actul este întocmit de un organ care deține competența materială și după calitatea persoanei, participarea ofițerilor Direcției Generale Anticorupție având un caracter accesoriu, de suport operativ, iar nu de asumare a competenței de efectuare a urmăririi penale.

42.

O a treia opinie exprimată de către curțile de apel^3 și instanțele arondate acestora este în sensul că, în ipoteza în care prin aceeași ordonanță a procurorului au fost delegați atât lucrători ai Direcției Generale Anticorupție, cât și alți lucrători competenți ai poliției, analiza nulității trebuie realizată diferențiat în funcție de contribuția efectivă a fiecărui organ la efectuarea actelor procesuale. ^3 Curțile de apel Pitești și Târgu Mureș.

43.

Astfel, în situația în care actele de urmărire penală au fost efectuate în mod autonom de lucrători competenți material și funcțional, delegați în mod legal, acestea nu sunt afectate de nulitate doar pentru faptul că în cuprinsul aceleiași ordonanțe au fost menționați și lucrători necompetenți.

44.

În schimb, în situația în care actele au fost efectuate fără a se putea delimita contribuția organului competent de cea a organului necompetent, s-a apreciat că viciul afectează întregul act, având în vedere imposibilitatea separării contribuțiilor, imposibilitate ce conduce la vicierea actului în ansamblu.

VII.

Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

45.

Atât din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, cât și din perspectiva deciziilor de speță, în urma examenului de jurisprudență efectuat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Direcția legislație, jurisprudență și contencios, Serviciul pentru studiul și unificarea jurisprudenței, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, cu excepția

Deciziei nr. 8/2025 , prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și s-a stabilit că: „Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de

art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 .“

VIII.

Jurisprudența Curții Constituționale

46.

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Constituționale a României a fost identificată o decizie care poate prezenta relevanță cu privire la problema de drept supusă dezlegării, respectiv

Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală , care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.

IX.

Opinia specialiștilor consultați

47.

În conformitate cu dispozițiile

art. 476 alin. (10)

raportat la

art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală

a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

48.

Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca - Facultatea de Drept a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 475 din Codul de procedură penală , întrucât chestiunea supusă interpretării nu reprezintă o veritabilă problema de drept.

49.

Asupra fondului sesizării s-a opinat în sensul că, în lumina

Deciziei nr. 8/2025 , efectuarea, prin delegare, de acte de cercetare penală de lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în echipă mixtă cu lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, în cauze în care aceștia din urmă nu au competență specială, conform

art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 , conduce la nulitatea absolută a actelor de cercetare penală astfel efectuate.

50.

Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept - Departamentul de Drept Public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 475 din Codul de procedură penală , considerând că prezenta chestiune de drept a fost tranșată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 8/2025 , prin care s-a statuat că: „Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de

art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 .“

X.

Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

51.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că sesizarea formulată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 475 din Codul de procedură penală , întrucât instanța de sesizare urmărește, în fapt, rezolvarea de către instanța supremă a unei chestiuni care ține de particularitățile cauzei cu care este învestită.

XI.

Opinia judecătorului-raportor

52.

Judecătorul-raportor consideră că sesizarea este inadmisibilă, întrucât problema de drept supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care, în raport cu modul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, s-a depășit cadrul unei interpretări in abstracto a dispozițiilor legale, instanța de sesizare urmărind stabilirea în concret a problemei dacă actele întocmite de echipe mixte sunt lovite de nulitate, fapt ce contravine jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

XII.

Înalta Curte de Casație și Justiție

53.

În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor și a chestiunii ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

54.

În conformitate cu dispozițiile

art. 475 din Codul de procedură penală : „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“

55.

Din examinarea textului legal mai sus enunțat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiții:

–

să existe o cauză în curs de judecată, iar instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea ei în ultimă instanță;

–

soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

–

chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare.

56.

Raportând aceste condiții de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiții.

57.

Astfel, cu privire la prima condiție se constată că este îndeplinită în cauză, solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparținând unei instanțe învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 3.526/110/2024/a1 ce are ca obiect contestațiile formulate de inculpați împotriva Încheierii penale nr. 50 din data de 4.06.2025, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3.526/110/2024/a1.

58.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție enunțată se constată că este îndeplinită, întrucât chestiunea de drept pentru a cărei lămurire a fost sesizată instanța supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea instrument procedural de unificare a practicii judiciare aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

59.

În urma examenului jurisprudenței realizat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Direcția legislație, jurisprudență și contencios, Serviciul pentru studiul și unificarea jurisprudenței, a fost identificată

Decizia nr. 8/2025 , prin care sa statuat că: „Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de

art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 .“

60.

Din conținutul întrebării formulate de instanța de trimitere prin sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze rezultă că prin aceasta, în esență, se solicită lămurirea dispozițiilor

art. 281 alin. (1) lit. b^1) din Codul de procedură penală , pe care curtea de apel le consideră neclare după pronunțarea

Deciziei nr. 8/2025 , în situația în care, cu prilejul verificării legalității actelor de urmărire penală, se constată că au fost efectuate, prin delegare, acte de cercetare penală de către lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în echipă mixtă cu lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

61.

Așadar, instanța de trimitere nu repune în discuție natura sau limitele competenței lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, ci urmărește să se stabilească efectele procesuale concrete ale dezlegării date prin

Decizia nr. 8/2025

în situația particulară în care se constată că au fost efectuate, prin delegare, acte de cercetare penală de către un organ de poliție judiciară competent împreună cu un altul necompetent.

62.

Or, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform

art. 475 din Codul de procedură penală

trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia.

63.

Și în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, completul consideră că aceasta nu este îndeplinită în cauză din perspectiva inexistenței unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care, în raport cu modul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, s-a depășit cadrul unei interpretări in abstracto a dispozițiilor legale, întrucât ceea ce tinde să obțină instanța de sesizare este stabilirea în concret a problemei dacă actele întocmite de echipe mixte sunt lovite de nulitate, fapt ce contravine jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

64.

Astfel, prin

Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, s-a statuat, cu valoare de principiu, că „scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept“, context în care „hotărârile prealabile trebuie pronunțate numai în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept“ și „în egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății“.

65.

Deopotrivă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reiterat continuu că „sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei“^4. ^4

Decizia nr. 14 din 12 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015;

Decizia nr. 14 din 18 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016;

Decizia nr. 4 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017;

Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018;

Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022;

Decizia nr. 31 din 25 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 3 august 2022;

Decizia nr. 68 din 25 octombrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1167 din 6 decembrie 2022.

66.

Drept urmare, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în contextul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, nu este acela de a interveni în procesul de aplicare a legii la cazurile deduse judecății, ci de a oferi o interpretare a normelor legale, acolo unde acest lucru se impune ca urmare a modului lor de redactare și a existenței unor interpretări diferite a acestora.

67.

Or, din lecturarea încheierii prin care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu întrebarea supusă dezbaterii se observă că instanța de trimitere nu urmărește rezolvarea unei „chestiuni de drept“, ci stabilirea actelor lovite de nulitate absolută în speța dedusă judecății, în lumina

Deciziei nr. 8/2025 . Cu alte cuvinte, se urmărește stabilirea actelor pentru care instanța să constate nulitatea absolută, deși aplicarea legii „este atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei“, așa cum a stabilit, în mod constant, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală^5. ^5

Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015;

Decizia nr. 67 din 29 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 28 ianuarie 2022.

68.

În aceste condiții, de vreme ce problema de drept care formează obiectul sesizării este una circumstanțiată de particularitățile cazului dedus judecății, se constată că nici nu ar fi posibilă o interpretare de principiu a „normelor legale“ la care se face referire, în forma în care s-a solicitat acest lucru, respectiv interpretarea și aplicarea

Deciziei nr. 8/2025

la speța dedusă judecății.

69.

Nu trebuie omis faptul că, în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform

art. 475 din Codul de procedură penală , trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții^6. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate. ^6

Decizia nr. 16 din 22 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015;

Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016;

Decizia nr. 6 din 2 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016.

70.

În același sens s-a statuat și prin

Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016, în considerentele căreia s-a reținut:

... numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă și de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor și curților de apel de către instanța supremă într-o cauză pendinte. În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluționarea propriu-zisă a unor chestiuni ce țin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o «procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii

71.

În contextul în care

Decizia nr. 8/2025 , la care face referire instanța de trimitere, este redactată într-o manieră clară, lipsită de echivoc, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală apreciază că problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, astfel încât nu este necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare.

72.

În consecință, în raport cu aspectele expuse, se reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, întrucât problema semnalată de instanța de trimitere nu constituie o chestiune de drept în sensul

art. 475 din Codul de procedură penală , care să determine activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare în scopul prevăzut de legiuitor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 3.526/110/2024/a1, prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă în lumina

Deciziei nr. 8 din 16 iunie 2025 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 850 din 16 septembrie 2025, efectuarea, prin delegare, de acte de cercetare penală de lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în echipă mixtă cu lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, în cauze în care aceștia din urmă nu au competență specială conform

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 , conduce la nulitatea absolută a actelor de cercetare penală, iar, în caz afirmativ, dacă această nulitate este parțială sau totală?

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit

art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2026.