Decizia nr. 157/2000
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Georgiana Raluca Tomescu, prin mama sa Mimi Tomescu, în Dosarul nr. 656/2000 al Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal răspunde Dumitru-Daniel Olaru, personal și asistat de avocat Marian Priceputu, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul lui Dumitru-Daniel Olaru arata ca excepția este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate. Partea interesată poate declara apel în cauzele în care procesul penal a fost declansat în urma formulării unei plângeri prealabile. Procurorul pune în mișcare acțiunea penală în virtutea dispozițiilor art. 130 din Constituție. Se mai arata ca prevederile legale criticate nu sunt în dezacord cu dispozițiile art. 16, 21, 125 și 128 din Constituție, nici cu cele ale art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, asa cum susține autorul excepției, deoarece la situații deosebite se impune tratament diferit, după cum la situații egale se impune tratament egal. Se mai arata ca legislația penală română asigura un proces echitabil, asa cum cer prevederile art. 6 din convenția amintita, precum și nediscriminarea prevăzută la art. 14 din convenție. Sub acest aspect Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, a statuat ca "Egalitatea părților în procesul civil nu poate fi redusă numai la exercitarea căilor de atac". În fine, se arata ca textele criticate sunt constituționale și se solicita respingerea excepției.
Reprezentantul Ministerului Public susține ca tragerea la răspundere în dreptul penal român se realizează pe baza principiilor legalității și oficialitatii procesului penal. Legislația penală română stabilește rolul persoanei vătămate în procesul penal în ceea ce privește reparațiile la care aceasta are dreptul, în timp ce instructia penală se realizează din oficiu. Se mai arata ca dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției nu sunt incalcate prin prevederile criticate, deoarece din conținutul acestora nu reiese ca ele ar duce la restrangerea unor drepturi. În consecința, se considera excepția ca fiind nefondata și se solicita respingerea acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 656/2000, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Georgiana Raluca Tomescu, prin mama sa Mimi Tomescu, ca reprezentant legal în dosarul acelei instanțe.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, privitoare la apel, și, în mod corespunzător, cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, privitoare la recurs, care prevăd ca partea vătămată poate declara apel, respectiv recurs numai în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă și numai în ce privește latura penală, contravin dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi (art. 16), precum și celor referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți (art. 49). De asemenea, dispozițiile criticate reprezintă o restrangere a dreptului părții vătămate de a exercita căile de atac ale apelului și recursului, ceea ce conduce implicit la o inegalitate de tratament juridic pentru partea vătămată față de celelalte părți din procesul penal, respectiv față de stat și de inculpat. Se arata ca partea vătămată este considerată un subiect procesual secundar, alăturat subiectului principal, respectiv statului. Or, în literatura de specialitate se considera ca partea vătămată trebuie să aibă dreptul de a participa la desfășurarea procesului penal, aceasta participare răspunzând unui interes legitim, în sensul art. 21 din Constituție. Datorită faptului ca partea vătămată nu are posibilitatea de a exercita căile de atac ale apelului și recursului, ea este pusă în situație de inferioritate în raport cu celelalte părți. Se mai arata ca dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, întrucât restrangerea drepturilor părții vătămate nu este prevăzută printre cazurile arătate la art. 49 din Constituție, dispozițiile legale criticate contravin și acestor prevederi. Autorul excepției considera ca singura posibilitate pe care o are partea vătămată în ceea ce privește latura penală este să se adreseze procurorului pentru ca acesta sa declare apel sau recurs împotriva hotărârii pe care o considera nedreaptă, iar procurorul procedează asa cum considera el ca este legal. Or, partea vătămată trebuie să aibă dreptul de a folosi căile de atac și pe latura penală, fără sa depindă de procuror în legătură cu realizarea unui interes legitim.
Tribunalul Vaslui, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, apreciază ca aceasta este intemeiata și ca dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează dreptul persoanei vătămate de a exercita căile de atac ale apelului și recursului doar la ipoteza prevăzută în text. Aceste dispoziții legale restrang posibilitatea părții vătămate de a exercita căile de atac, ajungandu-se la inegalitatea de tratament juridic al acestei părți în raport cu celelalte părți din proces. Dispozițiile art. 21 din Constituție permit oricărei persoane accesul la justiție pentru apărarea intereselor sale legitime. Este subinteles ca accesul liber la justiție permite depunerea oricăror cereri a căror rezolvare este de competența instanțelor judecătorești. Caracterul legitim sau nelegitim al pretențiilor formulate în acțiunea în justiție va rezultă numai în urma judecării pricinii respective și va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Folosind expresia "interese legitime", textul constituțional nu pune condiția admisibilității acțiunii în justiție, ci obliga justiția sa ocroteasca numai interesele legitime. Instanța mai precizează ca, dacă în faza judecații în prima instanța, partea vătămată are aceleași drepturi ca și inculpatul, constând în propunerea și administrarea de probe, în schimb, în căile de atac părții vătămate i se restrânge dreptul de a solicita verificarea temeiniciei și a egalității hotărârii pronunțate în ceea ce privește latura penală.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția este neîntemeiată. În cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, cum este cazul în speta, unde, fiind vorba de infracțiunea de raport sexual cu o minora, pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecata constituie atributul procurorului, persoana vătămată nu are dreptul sa decidă nici declanșarea procesului penal, nici încetarea acestuia și, în mod firesc, nici continuarea procesului penal prin promovarea căilor de atac ale apelului și recursului. În aceste cauze își găsește aplicarea principiul oficialitatii, care constituie regula în dreptul procesual penal român. Nu se poate susține ca imposibilitatea legală a promovării apelului sau recursului de către partea vătămată ar fi de natura sa aducă prejudicii acesteia. Potrivit art. 130 din Constituție, reflectat în
art. 2 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, Ministerul Public reprezintă în activitatea judiciară interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. În virtutea principiului imparțialității, care, alături de principiile legalității și controlului ierarhic, sta la baza organizării Ministerului Public, procurorul trebuie să manifeste în activitatea sa obiectivitate și echidistanta, să aibă în toate cauzele aceleași criterii de desfășurare a activității sale. Procurorul trebuie să se constituie într-un garant al respectării și aplicării juste a legii. Atunci când procurorul constata ca legea nu a fost respectata sau a fost greșit aplicată, el va folosi calea de atac a apelului sau a recursului, după caz, pentru restabilirea legalității. În concluzie, se arata ca situația în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu apare ca profund diferita de aceea în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, motiv pentru care se impune un tratament juridic diferențiat. Principiul egalității, consacrat în art. 16 din Constituție, nu trebuie să atragă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații diferite. Se citeaza în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 70 din 15 decembrie 1993, nr. 74 din 13 iulie 1994 și nr. 139 din 19 noiembrie 1996. În ceea ce privește neconcordanta cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se arata ca art. 362 alin. 1 lit. c) și art. 385^2 din Codul de procedură penală nu contravin art. 16 din Constituție și, pe cale de consecința, nu contravin nici dispozițiilor art. 6 din convenție.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. c) și cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
- Art. 362: "Pot face apel: [......] c) partea vătămată, în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, dar numai în ce privește latura penală;"
- Art. 385^2 : "Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător."
Textele constituționale invocate de autor sunt următoarele:
- Art. 16 alin. (1) și (2): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."
Textul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, este următorul:
"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice, al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.
2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;
b) sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;
d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii;
e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă.
Articolul 362
din Codul de procedură penală stabilește persoanele care pot face apel împotriva sentințelor penale pronunțate în prima instanța, printre acestea, la alin. 1 lit. c), numarandu-se partea vătămată, dar numai în ceea ce privește latura penală în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă. Prevederile art. 362 se aplică "în mod corespunzător" și în ceea ce privește recursul, asa cum se arata în art. 385^2 din Codul de procedură penală.
În aplicarea prevederilor art. 130 din Constituție privind rolul Ministerului Public, procurorul este titularul acțiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societății. În acest context interdicția părții vătămate de a ataca latura civilă a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justiție. Instanța de control judiciar sesizată de partea vătămată nu poate fi împiedicată să constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greșit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârșită de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acțiunii penale, care poate fi admisă, cea civilă rămânând însă definitivă. Cu toate astea, contrarietatea de hotărâri poate fi însă înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac.
Curtea mai retine ca, în ceea ce privește drepturile procesuale ale părții vătămate în procesul penal român, Codul de procedură penală în vigoare face distincție între situațiile speciale în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, când, cu foarte rare excepții, nu numai lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia, dar și împăcarea părților inlatura răspunderea penală, pe de o parte, și situațiile obișnuite, când acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită din oficiu, pe de altă parte. În aceste condiții dreptul părții vătămate de a declara apel sau recurs în ceea ce privește latura penală a cauzei, drept prevăzut la art. 362 alin. 1 lit. c) în ceea ce privește apelul și la art. 385^2 în ceea ce privește recursul, apare ca o completare a dreptului ei de a dispune cu privire la punerea în mișcare și exercitare a acțiunii penale. Spre deosebire de aceasta situație, în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, persoana vătămată nu are dreptul sa decidă nici declanșarea, nici încetarea procesului penal și, în consecința, nici continuarea acestuia prin promovarea caii de atac a apelului [art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală] sau a recursului (art. 385^2 din Codul de procedură penală). În aceste cauze își găsește aplicare principiul oficialitatii înscris la art. 2 din Codul de procedură penală, care constituie regula în procesul penal român. Faptul ca în cazul dat partea vătămată nu poate declara apel sau recurs nu este de natura sa îi aducă prejudicii. Potrivit prevederilor art. 130 din Constituție, referitoare la rolul Ministerului Public, care își găsesc exprimare în
art. 2 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, Ministerul Public reprezintă în activitatea judiciară interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor. În virtutea principiilor imparțialității, legalității și controlului ierarhic, care stau la baza organizării Ministerului Public, procurorul trebuie să manifeste în activitatea sa obiectivitate și echidistanta. El se constituie într-un garant al aplicării corecte a legii, iar atunci când constata ca legea a fost greșit aplicată, folosește calea de atac a apelului sau a recursului, după caz, pentru restabilirea legalității.
Curtea constata ca, deși în cele doua situații drepturile procesuale ale părții vătămate sunt diferite, aceasta nu constituie o încălcare a principiului egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, deoarece acest principiu nu trebuie să atragă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații diferite. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională, în mod constant, în jurisprudenta sa. Menționăm în acest sens Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, în care Curtea a subliniat ca principiul egalității nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situații diferite. Or, situația în care punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu, asa cum este cazul în speta, apare ca total diferita de aceea în care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, fapt pentru care se impune un tratament juridic diferențiat.
Întrucât posibilitatea legală a promovării apelului sau recursului de către partea vătămată nu este de natura sa îi aducă prejudicii, având în vedere ca sarcina apărării intereselor sale revine Ministerului Public, ca titular al acțiunii penale, nu se poate susține ca dispozițiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Curtea mai constata ca, în cauzele în care funcționează principiul oficialitatii în procesul penal (art. 2 din Codul de procedură penală), Ministerul Public, în baza atribuțiilor stabilite prin art. 130 din Constituție, este titularul acțiunii publice, fiind singurul în măsura sa dispună, în condițiile legii și în numele societății, în ceea ce privește folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești cu privire la latura penală. Asa cum, în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, procurorul nu poate dispune punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale împotriva voinței persoanei vătămate, tot asa, în cazurile în care funcționează principiul oficialitatii, persoana vătămată, când participa în proces în calitate de parte vătămată, deși are anumite drepturi procesuale, nu poate dispune asupra acțiunii penale și nici asupra continuării procesului penal prin folosirea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în cauza. Altfel, partea vătămată s-ar substitui Ministerului Public, singurul împuternicit prin Constituție sa reprezinte interesele societății în procesul penal.
Pentru argumentele mai sus arătate nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală contravin art. 49 din Constituție.
De altfel, asupra constituționalității prevederilor art. 362 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a pronunțat, cu opinia separată a patru judecători, și prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Georgiana Raluca Tomescu, prin mama sa Mimi Tomescu, în Dosarul nr. 656/2000 al Tribunalului Vaslui.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2000.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu Întrucât magistratul-asistent Laurentiu Cristescu se afla în incapacitate temporară de muncă, în locul sau semnează, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă, Magistrat-asistent șef, Claudia Miu OPINIE SEPARATĂ Consideram ca dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. c), precum și cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, iar soluția care se impunea în speta era aceea de admitere a excepției de neconstituționalitate. La aceasta concluzie se ajunge, întrucât, în privinta dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, sunt aplicabile - în mod direct (astfel cum, de altfel, se precizează în cuprinsul deciziei pronunțate în prezenta speta cu votul majorității membrilor Curții) argumentele pe care le-am înfățișat în opinia separată formulată la Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000. Prezenta opinie separată are ca unic scop precizarea ca aceleași argumente conduc - deopotrivă - și la concluzia neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 385^2 din Codul de procedură penală. Rămân, de asemenea, pe deplin aplicabile consideratiile expuse în anterioară opinie separată cu privire la obligativitatea oricărei decizii a Curții Constituționale, indiferent de eventuala existenta a unor opinii separate, asa cum este aceea formulată în prezenta cauza. Lucian Mihai Romul Petru Vonica Ioan Muraru Kozsokar Gabor
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.