Decizia nr. 53/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 și ale

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, excepție ridicată de Silvia Maldarescu în Dosarul nr. 2.819/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 272C/2000, având ca obiect aceeași excepție.

La apelul nominal, în Dosarul nr. 272C/2000 se constata lipsa părților, față de care, de asemenea, procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 272C/2000 la Dosarul nr. 271C/2000, deoarece cauzele au ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate. Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 272C/2000 la Dosarul nr. 271C/2000.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 și ale

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă nu încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2), referitoare la neretroactivitatea legii civile, în art. 21 alin. (2), referitoare la accesul liber la justiție, și nici pe cele cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare. Se mai arata ca, potrivit art. 128 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar în conformitate cu prevederile constituționale cuprinse în art. 125 alin. (3), "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Asa fiind, prevederea unei singure cai de atac prin dispozițiile legale criticate este conformă Legii fundamentale, care nu garantează părților exercitarea ambelor cai de atac (apel și recurs), prevăzute de Codul de procedură civilă. Totodată dispozițiile legale criticate nu contravin nici accesului liber la justiție, drept fundamental prevăzut la art. 21, și nici dreptului la apărare garantat prin art. 24 din Constituție. În final, se considera ca textele de lege criticate nu conțin dispoziții cu caracter retroactiv, astfel încât nu contravin nici prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierile din 7 iunie 2000, pronunțate distinct în dosarele nr. 2.819/2000 și nr. 2.820/2000, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 și ale

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, excepții ridicate de Silvia Maldarescu și, respectiv, de Radu Ionita Maldarescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin ca dispozițiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 și ale

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999

încalcă prevederile art. 15 alin. (2), referitoare la neretroactivitatea legii civile, ale art. 21 alin. (2), referitoare la accesul liber la justiție, precum și ale art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare. Se arata ca, întrucât, potrivit textelor de lege contestate, singura cale de atac în materia litigiilor de muncă este recursul, sunt îngrădite accesul liber la justiție și dreptul la apărare "prin restrangerea dreptului la exercitarea unei cai de atac (apelul)". Totodată se considera ca se încalcă și dispozițiile art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la folosirea caii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii. Se mai critica aceste dispoziții legale și pentru ca, în opinia autorilor excepției, nu este reglementată situația litigiilor aflate în curs de judecată.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece "și alte litigii cu grad asemănător de dificultate beneficiază doar de doua grade de jurisdicție, respectiv judecata în fond și recurs. Prin eliminarea caii de atac a apelului, părțile nu sunt prejudiciate, beneficiind de o judecata justa și corecta, considerând ca ratiunea legii a constat în celeritatea soluționării acestor cauze având în vedere raporturile sociale deduse în fapt judecații".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare a Curții Constituționale au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 și ale

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999

este neîntemeiată. Se apreciază ca "legiuitorul a prevăzut, în mod expres, utilizarea unei singure cai de atac ordinare - recursul, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de Codul de procedură civilă, suprimand calea de atac a apelului, în vederea asigurării celeritatii soluționării conflictelor de drepturi". Se considera ca textele de lege criticate sunt constituționale și în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece "nu conțin nici o prevedere cu caracter de retroactivitate și, în consecința, hotărârile instanțelor judecătorești competente să soluționeze litigii de muncă rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate, cum de altfel rezultă din dispozițiile

art. IV din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 179/1999

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească". Totodată se arata ca textele de lege criticate sunt conforme și prevederilor art. 21 alin. (2) și celor ale art. 24 din Constituție, "întrucât accesul liber la justiție și dreptul la apărare presupun accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești fiind de competența exclusiva a legiuitorului". Se invoca în acest sens prevederile art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și ale art. 128 din Constituție, în temeiul cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 și ale

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 79 alin. (1): "Hotărârile instanței de fond sunt definitive.";

- Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.";

- Art. 81 alin. (1): "În caz de admitere a recursului, instanța va judeca în fond cauza."

Autorii excepției de neconstituționalitate considera ca aceste dispoziții legale contravin art. 15 alin. (2), referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 21 alin. (2), referitor la accesul liber la justiție, precum și art. 24 din Constituție, referitor la dreptul la apărare, texte care au următoarea redactare:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Examinând excepția, Curtea constata că nu poate fi primită nici una dintre criticile de neconstituționalitate formulate de autorii excepției.

Astfel, în ceea ce privește susținerea referitoare la retroactivitatea dispozițiilor legale criticate Curtea retine că nu sunt incalcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece, pe de o parte, textele de lege criticate nu conțin o asemenea dispoziție cu caracter retroactiv, iar pe de altă parte, "lipsa unei mențiuni cu privire la situația litigiilor introduse anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 168/1999

și aflate în curs de judecată", invocată de autorii excepției în susținerea acestui motiv de neconstituționalitate, nu este de natura sa confere un caracter retroactiv dispozițiilor amintite, în absenta unor mențiuni exprese privind aplicarea retroactivă a legii. Totodată Curtea constata ca, potrivit

art. 90 din Legea nr. 168/1999 , această lege "intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2000", data ulterioară adoptării legii (12 noiembrie 1999) și publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999.

Curtea retine ca este neîntemeiată și susținerea autorilor excepției referitoare la contrarietatea textelor de lege criticate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Constituție, deoarece art. 79 alin. (1), art. 80 și

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999

nu ingradesc accesul liber la justiție, ci, dimpotriva, permit soluționarea litigiilor de muncă (și anume a conflictelor de drepturi) de către instanțele judecătorești, prevăzând doua grade de jurisdicție (fond și recurs). Utilizarea unei singure cai de atac ordinare - recursul -, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de Codul de procedură civilă și suprimarea caii de atac a apelului, prevăzute de dispozițiile legale criticate, au ca finalitate doar asigurarea celeritatii soluționării unor asemenea litigii, iar nu încălcarea drepturilor fundamentale invocate. Totodată Curtea retine, din perspectiva art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și a art. 128 din Constituție, în temeiul căruia "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", ca Legea fundamentală a lăsat în competența autorității legiuitoare [care, potrivit art. 58 alin. (1), este Parlamentul] sa reglementeze "competența", "procedura", precum și "căile de atac", în raport cu specificul domeniilor litigioase reglementate. Invocarea, în motivarea excepției, a încălcării dispozițiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă nu are nici o relevanta, întrucât Curtea examinează conformitatea acestora cu Constituția, iar nu contrarietatea unor dispoziții legale cu alte dispoziții de drept comun.

De altfel, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunand posibilitatea neingradita a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție, are ca semnificație faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social".

Aceste considerente, precum și soluția pronunțată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenței Curții.

Curtea mai retine ca prin textele de lege criticate nu se încalcă nici prevederile constituționale cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare, deoarece exercitarea acestui drept nu este îngrădită, părțile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, independent de gradele de jurisdicție prevăzute la art. 79 alin. (1) și

art. 80 din Legea nr. 168/1999 .

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 și ale

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă, ridicate de Silvia Maldarescu în Dosarul nr. 2.819/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, precum și de Radu Ionita Maldarescu în Dosarul nr. 2.820/2000 al aceleiași instanțe.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2001.