Decizia nr. 61/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Constantin Dumitrescu și Ecaterina Dumitrescu în Dosarul nr. 76/2000 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă avocat Victor Diaconescu, pentru Yves Ferester, lipsind autorii excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul părții Yves Ferester solicita respingerea excepției, ca fiind neîntemeiată, considerând ca, prin dispozițiile

art. 25 teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , nu sunt incalcate prevederile constituționale cuprinse în art. 16 și nici cele cuprinse în art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, potrivit art. 128 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", lasandu-se astfel în competența legiuitorului stabilirea căilor de atac. În acest caz, Guvernul, în temeiul prerogativelor prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituție, a considerat ca urgenta soluționării unor asemenea litigii, dintre proprietarii care și-au redobândit dreptul de proprietate și chiriașii care ocupa locuintele acestora, impune eliminarea caii de atac ordinare a apelului. Se mai arata ca și în alte categorii de litigii legiuitorul nu a prevăzut aceasta cale de atac, celeritatea soluționării cauzelor determinând asemenea procedura, spre exemplu în materia plângerii penale prealabile. De altfel, înșiși autorii excepției nu s-au prezentat spre a-și susține motivele pentru care considera textul de lege criticat ca fiind neconstitutional, aceștia urmărind în realitate tergiversarea procesului. În final, întrucât dispozițiile legale criticate nu sunt contrare nici prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, solicita respingerea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând ca dispozițiile legale criticate nu contravin principiului constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Textul de lege criticat este constituțional, deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, căile de atac se stabilesc prin lege. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod similar și în alte cauze în care, prin legislația statelor părți contractante, a fost exclusa calea de atac a apelului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 76/2000, Tribunalul București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Constantin Dumitrescu și Ecaterina Dumitrescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin în esenta ca dispozițiile legale menționate sunt neconstituționale deoarece "sentinta nu poate fi atacată decât cu recurs, în condițiile art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, calea de atac a apelului prevăzută pentru alte litigii fiind exclusa". Se considera ca, în acest mod, este încălcat principiul egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, deoarece "principiul egalității în fața justiției semnifica faptul ca toate persoanele au o vocație egala de a fi judecate de aceleași instanțe judecătorești, după aceleași reguli de procedura, fără nici o discriminare.

Deci, fiecare dintre părți trebuie să se bucure de aceleași drepturi, dreptul la aceleași probe, la aceleași apărări, la aceleași cai de atac, deoarece orice dispoziție care ar pune pe una dintre părți în inferioritate de drept față de cealaltă este incompatibilă cu principiul constituțional al egalității și chiar cu ideea de justiție". În acest sens autorii excepției fac referire și la încălcarea prevederilor art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte care consacra dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, precum și asigurarea exercitării drepturilor și libertăților fundamentale fără nici un fel de discriminare.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată considera ca reglementarea legală criticata pentru neconstituționalitate "este numai aparent echitabila, deoarece excluderea caii de atac a apelului, în materia schimbului obligatoriu de locuinta, prevăzută de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , ar atrage neconstituționalitatea normei".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată întrucât atât art. 128 din Constituție, potrivit căruia "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", cat și art. 125 alin. (3) din Constituție, conform căruia "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", permit legiuitorului sa statueze în domeniul procedurii judecătorești și al căilor de atac. Se arata ca ratiunea pentru care prin textul de lege criticat nu s-a mai prevăzut și calea de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie, în materia schimbului obligatoriu de locuințe, a constat în necesitatea soluționării urgente a acestor cauze și asigurarea stabilitatii raporturilor juridice în acest domeniu. Se face referire, de către Guvern, și la jurisprudenta Curții Constituționale care a subliniat, în mod constant, ca "principiul egalității nu pretinde uniformitate, deci ca toate situațiile să fie tratate în același fel. Acest principiu al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, nu sunt excluse, ci, dimpotriva, sunt admise soluții legislative diferite pentru situații diferite".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin încheierea instanței de judecată, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999), dispoziții care au următorul conținut: "Litigiile dintre proprietari și chiriași, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competența judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanței de recurs este definitivă și irevocabilă."

Din examinarea conținutului criticii de neconstituționalitate, Curtea constata însă ca, în realitate, autorii excepției au avut în vedere doar teza a doua a textului, care se referă numai la calea de atac a recursului, iar nu și la calea de atac a apelului.

Prevederile constituționale a căror încălcare este invocată sunt cele ale art. 16 alin. (1) și (2), care au următorul conținut: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege."

Autorii excepției au mai invocat și încălcarea, prin dispozițiile legale criticate, a prevederilor art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea constata însă ca, în realitate, autorii excepției fac referire numai la pct. 1 al art. 6, aplicabil și în cazul proceselor civile, iar nu la art. 6 în întregul său. Potrivit art. 6 pct. 1, "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției".