Decizia nr. 102/2000

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Valeriu Stanescu, Vasilica Stanescu și Sabina Stanescu în Dosarul nr. 19.729/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se prezintă Valeriu Stanescu și Vasilica Stanescu, personal și asistați de avocat Doina Hairum, Sabina Stanescu, reprezentată de același apărător, lipsind Valentin Gabriel Sorescu și Catrinel Eugen Sorescu. Procedura este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul aparatorului autorilor excepției Valeriu Stanescu, Vasilica Stanescu și Sabina Stanescu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, sustinand ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, în ansamblul lor, sunt contrare prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție, deoarece modifica prevederi dintr-o lege organică, respectiv din Codul de procedură civilă. De asemenea, susține ca art. 25 al ordonanței menționate, prin care se elimina calea de atac a apelului, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 49 alin. (1) referitor la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, solicitând admiterea excepției și sub acest aspect.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca nefondata. Se apreciază ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

nu contravin Constituției, ci, dimpotriva, aceste dispoziții au scopul de a proteja chiriașii din imobilele restituite foștilor proprietari atât în baza

Legii nr. 112/1995 , cat și prin hotărâri judecătorești. Totodată, se susține ca prin ordonanța de urgență se poate reglementa în domenii rezervate legilor organice, invocandu-se, în acest sens, jurisprudenta Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 1 februarie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 19.729/1999, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, în ansamblul lor, precum și a dispozițiilor art. 25 din aceeași ordonanța, excepție ridicată de Valeriu Stanescu, Vasilica Stanescu și Sabina Stanescu într-o cauza având ca obiect evacuarea din locuinta prin ordonanța președințială.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

este neconstitutionala, întrucât se reglementează în domeniul legilor organice, incalcandu-se astfel dispozițiile art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală. Totodată, se apreciază ca art. 25 din ordonanța contravine prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1), ale art. 24 și ale art. 49 din Constituție.

Judecătoria Sectorului 1 București, contrar prevederilor

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu și-a exprimat opinia asupra excepției ridicate. În temeiul dispozițiilor legale menționate, precum și în conformitate cu art. 15 din Regulamentul sau de organizare și funcționare, Curtea Constituțională a solicitat completarea actului de sesizare cu opinia instanței de judecată, dar aceasta nu a dat curs acestei solicitări.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece art. 114 alin. (4) din Constituție prevede competența Guvernului ca, în cazuri excepționale, sa adopte ordonanțe de urgență. Tocmai caracterul lor de urgenta, determinat de existenta unor situații excepționale, justifica emiterea acestora și în domeniul legilor organice. Guvernul considera, totodată, ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

a fost adoptată cu respectarea condițiilor de emitere a ordonanțelor de urgenta prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituție. Se apreciază, de asemenea, ca susținerile autorilor excepției referitoare la neconstituționalitatea

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

sunt neintemeiate, pe de o parte, pentru că nu sunt incalcate dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție, litigiile dintre proprietari și chiriași solutionandu-se de către instanțele judecătorești, iar, pe de altă parte, deoarece excluderea caii de atac a apelului în astfel de litigii, fiind legată de necesitatea soluționării urgente a cauzelor privind dreptul de folosință a imobilelor și asigurarea stabilitatii raporturilor juridice, nu afectează nici unul din drepturile fundamentale ale părților implicate în proces.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, pe de o parte,

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, în întregul său, care, în opinia autorilor excepției, încalcă art. 114 alin. (4) din Constituție, deoarece modifica prevederi dintr-o lege organică, respectiv din Codul de procedură civilă, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 25 din aceeași ordonanța, dispoziții de lege ce se apreciază a fi contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1), ale art. 24 și ale art. 49 alin. (1).

I. Examinând susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 114 alin. (4), Curtea Constituțională constata ca interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legii organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, aceasta interdicție decurgând direct din textul constituțional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă la alin. (4) al art. 114 din Constituție, referitor la ordonanțele de urgenta, deoarece cazul excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constituționale a instituției. În acest sens este Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998.

Curtea Constituțională constata, de asemenea, ca, prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, s-a statuat ca "din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constituție și al celorlalte dispoziții constituționale nu rezultă ca reglementările relative la procedura civilă, în ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice; fără indoiala, în conținutul unor asemenea reglementări pot exista și norme de domeniul legii organice care atrag deci adoptarea lor cu majoritatea prevăzută de Constituție pentru astfel de legi. Aceasta însă nu înseamnă transformarea tuturor dispozițiilor Codului de procedura civilă în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constituției, care reglementează expres și limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, între care nu figurează dispoziții legale privind procedura civilă".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, aceasta își menține valabilitatea și în aceasta cauza, astfel ca excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă sub acest aspect.

II. Referitor la critica de neconstituționalitate ce se aduce dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , sub aspectul încălcării prevederilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 49 alin. (1) referitor la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea constata ca nici aceasta critica nu poate fi primită.

Dispozițiile

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

au următorul cuprins: "Litigiile dintre proprietari și chiriași, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competența judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanței de recurs este definitivă și irevocabilă."

În jurisprudenta sa anterioară, Curtea Constituțională a examinat dacă liberul acces la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac. De asemenea, Curtea a analizat în ce condiții existenta unor particularități procedurale referitoare la exercitarea căilor de atac este în concordanta cu principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție.

Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat ca liberul acces la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluție decurge din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și din cele ale art. 128, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În considerentele aceleiași decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a stabilit nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite - asa cum sunt cele din prezenta speta - reguli speciale de procedura, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.

În legătură cu argumentul referitor la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a decis, în mod constant, că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atâta timp cat ele asigura egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens s-a statuat prin deciziile nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994, și nr. 85 din 27 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august 1994.

Soluțiile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de fața, neexistand ratiuni pentru modificarea jurisprudenței Curții Constituționale.

Cu privire la susținerea încălcării principiului constituțional al dreptului la apărare, consacrat prin art. 24 din Constituție, Curtea constata ca dispozițiile

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

nu contravin acestui principiu, deoarece reglementarea unei singure cai de atac nu împiedica exercitarea dreptului la apărare.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 49 din Constituție, Curtea constata ca aceasta este nerelevanta pentru soluționarea excepției de fața, neavând incidența cu obiectul cauzei.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Valeriu Stanescu, Vasilica Stanescu și Sabina Stanescu în Dosarul nr. 19.729/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iunie 2000.