Decizia nr. 99/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Grigorita Litvinenco și Elena Litvinenco în Dosarul nr. 3.153/1999 al Tribunalului Dolj - Secția civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând ca scopul acestei ordonanțe este asigurarea protecției atât a proprietarilor, cat și a chiriașilor. Potrivit art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, este de competența exclusiva a legiuitorului instituirea atât a regulilor de desfășurare a procesului, cat și a modului de exercitare a căilor de atac. În litigiile dintre proprietari și chiriași, având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta, legiuitorul a stabilit ca hotărârile pronunțate de judecătorie pot fi atacate numai cu recurs, urmărind asigurarea soluționării cu celeritate a acestora. Atacarea numai cu recurs a hotărârii nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție, deoarece, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată nu este legată de motivele ridicate de parte, ci poate să pună din oficiu în discuție și alte motive.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 24 noiembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 3.153/1999, Tribunalul Dolj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Grigorita Litvinenco și Elena Litvinenco într-un proces civil privind un schimb obligatoriu de locuinta.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare al accesul liber la justiție, întrucât aduc "îngrădiri exercitării drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor prin restrangerea căilor de atac, în sensul eliminării apelului, în situația hotărârilor pronunțate de judecătorie în litigiile privind schimbul obligatoriu de locuințe".

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, considera ca excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) și ale art. 128 din Constituție, "este de competența exclusiva a organului legislativ instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar existenta unor proceduri speciale poate determina instituirea unor reglementări corespunzătoare care să atribuie caracter definitiv unor hotărâri judecătorești ori sa limiteze, într-un fel sau altul, exercitarea căilor de atac". Posibilitatea atacarii doar cu recurs a unor hotărâri judecătorești nu prejudiciază părțile, apreciază instanța, "deoarece art. 304^1 din Codul de procedură civilă, pentru a asigura un control judiciar deplin al hotărârii atacate, stabilește ca, în cazurile în care hotărârea nu poate fi atacată cu apel, recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, astfel ca instanța de recurs are posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază, de asemenea, ca excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât din prevederile constituționale referitoare la competența instanțelor de judecată, la procedura de judecată și la exercitarea căilor de atac "Nu rezultă ca reglementările privitoare la înfăptuirea justiției trebuie să prevadă în mod obligatoriu, în toate cazurile, folosirea tuturor căilor de atac și angajarea competentei tuturor instanțelor judecătorești". Limitarea doar la recurs a căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta, se arata în același punct de vedere, nu contravine Constituției, iar "ratiunea excluderii apelului în acestea este legată de necesitatea soluționării urgente a cauzelor privind dreptul de folosință a imobilelor și asigurarea stabilitatii raporturilor juridice în acest domeniu, fără a fi afectat nici un drept fundamental al părților implicate în proces și nici calitatea actului de justiție".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Textul

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, criticat prin excepția de neconstituționalitate, are următorul cuprins: "Litigiile dintre proprietari și chiriași, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competența judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanței de recurs este definitivă și irevocabilă."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata ca autorii acesteia critica, în realitate, teza a doua a art. 25, întrucât susțin ca prin dispozițiile acestei teze se inlatura posibilitatea atacarii cu apel a sentinței judecătoriei, reducându-se astfel cele doua cai ordinare de atac la una singura, cea a recursului.

Norma constituțională invocată ca fiind incalcata de

art. 25 teza a doua din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

este cuprinsă în art. 21, potrivit căruia "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

Examinând textul de lege criticat, cu raportare la normele constituționale invocate, Curtea constata ca acest text nu contravine prevederilor art. 125 și nici celor ale art. 128 din Constituție. Dispozițiile

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

stabilesc o singura cale ordinară de atac împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii în cauzele având ca obiect schimbul obligatoriu de locuinta. În conformitate cu prevederile art. 125 și ale art. 128 din Constituție, stabilirea competentei instanțelor judecătorești, a procedurii de judecată, precum și a condițiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești intră în competența exclusiva a legiuitorului. Accesul liber la justiție nu are semnificatia ca acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

În acest sens este, de altfel, și jurisprudenta Curții Constituționale care, prin numeroase decizii, precum, de exemplu, Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, și Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, a statuat ca "Accesul liber la justiție nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite", precum și ca Legea fundamentală "nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac [...], ci statuează prin art. 128 ca «Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii», iar art. 125 alin. (3) prevede că prin lege se stabilesc competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată".

De asemenea, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca "semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac".

Curtea mai constata ca nici reglementările internaționale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac. Astfel, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede asigurarea posibilității unui recurs efectiv la o instanța naționala. De asemenea, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la convenție prevede: "Orice persoană declarata vinovata de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege", iar în paragraful 2 al aceluiași articol se prevede posibilitatea stabilirii, prin excepție, și a unui singur grad de jurisdicție în cazul infracțiunilor minore sau în cazul în care cel interesat a fost judecat în prima instanța de către cea mai înaltă jurisdicție. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată în cazul "Golder contra Regatului Unit", 1975, a statuat: "Dreptul de acces la tribunale, apreciază Curtea, nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără sa-l definească în sensul restrâns al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar în afară limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."

În acest context Curtea Constituțională constata ca prin Codul de procedură civilă, precum și prin Codul de procedură penală s-a adoptat, de principiu, existenta a trei grade de jurisdicție, cu doua cai ordinare de atac - apelul și recursul -, regula generală de la care, prin lege, s-au prevăzut derogări, determinate de situații speciale, toate acestea fiind însă în deplina concordanta cu prevederile constituționale.

Considerentele pe care s-au bazat soluțiile anterioare ale Curții Constituționale, pronunțate în cauze similare, sunt valabile și în prezenta cauza, neexistand nici un motiv pentru reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Grigorita Litvinenco și Elena Litvinenco în Dosarul nr. 3.153/1999 al Tribunalului Dolj - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 mai 2000.