Legea nr. 9/1980
privind investițiile
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Stă la baza 2
- Decretul nr. 139/1984 17 aprilie 1984 privind încheierea contractelor de acord global prin preluarea în antrepriza a lucrărilor …
- Anexa din 28 aprilie 2009 28 aprilie 2009 (prevederi anume) privind declasificarea unor decrete ale Consiliului de Stat adoptate în perioada 1956-1989…
Dezvoltarea economiei naționale potrivit obiectivelor fundamentale stabilite în Programul Partidului Comunist Roman de faurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și inaintare a României spre comunism impune realizarea unui vast program de investiții care să asigure creșterea neîntreruptă și modernizarea accelerata a forțelor de producție, crearea unei economii moderne, de înaltă eficienta, în vederea ridicării continue a bunastarii materiale și spirituale a întregului popor.
Înfăptuirea amplului program de investiții - bazat pe alocarea unei părți însemnate din venitul național pentru fondul de dezvoltare - necesita perfecționarea continua a activității de investiții, întărirea răspunderii tuturor factorilor care acționează în acest domeniu, creșterea exigenței în utilizarea judicioasă a fondurilor materiale și bănești încredințate, aplicarea unui regim sever de economii, instaurarea unei ordini și discipline ferme în toate fazele de realizare a investițiilor.
Desfășurarea activității de investiții în condiții de eficienta economică sporită, corespunzător noilor cerințe ale etapei actuale de dezvoltare economico-socială, necesita o mai mare exigenta în ce privește fundamentarea temeinica a introducerii în plan a noilor obiective de investiții, elaborarea și pregătirea din timp a documentațiilor, asigurarea tuturor condițiilor pentru începerea și realizarea lucrărilor, executarea acestora la un nivel calitativ, punerea în funcțiune la termenele planificate a capacităților proiectate și îndeplinirea indicatorilor tehnico-economici aprobați.
În scopul punerii de acord a cadrului legislativ existent cu cerințele îmbunătățirii în continuare a activității de investiții,
Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.
Capitolul 1 Principii de bază
Articolul 1
Politica de investiții - realizată în conformitate cu Programul Partidului Comunist Roman de dezvoltare economică și socială a tarii - asigura creșterea proporțională și armonioasă a industriei și agriculturii, a tuturor ramurilor economiei naționale, realizarea unui echilibru optim între diferitele sectoare de activitate, amplasarea rațională a forțelor de producție pentru dezvoltarea tuturor zonelor tarii, în vederea promovării progresului general al societății și satisfacerea necesităților materiale și spirituale ale poporului.
Activitatea în domeniul investițiilor constituie un amplu și complex proces de transformare calitativă a resurselor materiale, financiare și de muncă în fonduri fixe, prin realizarea de noi capacități și obiective în toate ramurile economiei, prin modernizarea, dezvoltarea, reconstructia și reînnoirea fondurilor fixe existente.
Articolul 2
Înfăptuirea politicii de investiții, folosirea cu eficienta sporită a fondului național de dezvoltare economico-socială se realizează potrivit principiilor autoconducerii muncitoresti și autogestiunii economico-financiare și are la baza următoarele obiective fundamentale:
a) promovarea consecventa a industrializarii socialiste; crearea unei structuri industriale moderne, de înaltă eficienta economică; dezvoltarea intensiva a agriculturii, folosirea judicioasă a fondului funciar, realizarea unor randamente înalte în producția vegetala și zootehnie; exploatarea rațională și valorificarea superioară a fondului forestier; valorificarea superioară a tuturor resurselor materiale și de muncă; utilizarea intensiva a capacităților de producție;
b) dezvoltarea susținută a bazei de materii prime, combustibili, energie și materiale, recuperarea și valorificarea resurselor materiale refolosibile;
c) dezvoltarea și modernizarea construcțiilor, transporturilor și telecomunicatiilor în concordanta cu cerințele creșterii echilibrate, proporționale a întregii economii naționale;
d) reducerea costurilor de producție și îndeosebi a cheltuielilor materiale; întărirea spiritului de economii și ridicarea eficientei economice în toate sectoarele de activitate;
e) promovarea larga a progresului tehnic, prin aplicarea cît mai rapida în producție a rezultatelor cercetării științifice și tehnologice; ridicarea continua a nivelului tehnic al producției; îmbunătățirea calității produselor și diversificarea acestora corespunzător cerințelor economiei naționale; mobilizarea tuturor rezervelor de creștere a productivitatii muncii; promovarea celor mai noi metode de organizare și conducere a producției și a muncii, inclusiv dezvoltarea și utilizarea pe scara larga a automatizarii, microprocesoarelor, a informaticii;
f) creșterea susținută a exportului, lărgirea acțiunilor de cooperare economică internationala și ridicarea eficientei acestora;
g) amplasarea rațională a forțelor de producție pe teritoriu în vederea dezvoltării în mod echilibrat a economiei județelor, folosirea resurselor de muncă și ridicarea gradului de civilizatie a tuturor localităților;
h) dirijarea fondurilor de investiții cu prioritate în sfera producției materiale, a sectoarelor economice productive care creează nemijlocit venit național, asigurind, în același timp, dezvoltarea construcțiilor de locuințe, a lucrărilor edilitare și de gospodărie comunală, extinderea și modernizarea activităților de învățămînt, cultura, ocrotirea sănătății și alte activități social-culturale; crearea condițiilor pentru o cît mai buna asigurare a populației cu produse și servicii;
i) dezvoltarea industriei mici, folosindu-se cu prioritate materiile prime locale și resursele refolosibile.
Articolul 3
Obiectivele de investiții se realizează potrivit cerințelor dezvoltării economico-sociale a tarii și se cuprind distinct în planurile cincinale și anuale.
Înscrierea în plan a obiectivelor de investiții se face pe baza unei riguroase fundamentari tehnico-economice, a unei analize temeinice în ce privește desfacerea producției pentru nevoile interne și pentru export, asigurarea, cu prioritate din producția interna, de materii prime, materiale, energie și combustibili, mașini, utilaje și instalații, alegerea amplasamentului, obținerea unei înalte eficiente economice.
Înscrierea în plan și realizarea de noi obiective de investiții se vor putea face numai dacă sînt utilizate pe deplin capacitatile și suprafețele existente. Dezvoltarea și modernizarea capacităților în funcțiune se vor realiza în primul rind prin amplasarea mașinilor și utilajelor în spațiile și pe suprafețele existente.
Articolul 4
Proiectarea construcțiilor din cadrul obiectivelor de investiții ce se realizează în industrie, transporturi, agricultura și celelalte ramuri productive, precum și a clădirilor de locuit și obiectivelor social-culturale, se face pe bază de proiecte tip, aprobate potrivit legii, care vor tine seama de tipizarea tehnologiilor de fabricație și de folosirea materialelor, elementelor de construcții și instalațiilor tipizate.
În vederea adaptării operative a producției la cerințele pieței, reducerii distantelor de transport al materiilor prime și produselor finite și utilizării judicioase a forței de muncă, se vor elabora proiecte tip de capacități mici, pentru obiecte de investiții din industrie și din domeniul prestărilor de servicii; proiectele tip pentru astfel de obiecte - considerate capacități modul - se vor folosi ca atare sau prin asamblare, pentru realizarea de obiecte de diferite marimi, după necesitați.
Obiectivele de investiții se vor realiza cu tehnologii moderne tipizate, rezultate din cercetarea proprie, care să asigure consumuri reduse de materii prime, materiale, combustibili. energie și apa, folosirea resurselor energetice secundare, costuri minime de producție, creșterea productivitatii muncii, realizarea de produse de calitate superioară, competitive la export și protecția mediului înconjurător.
În domeniul construcțiilor, cercetarea, proiectarea și execuția vor fi orientate spre elaborarea de noi soluții constructive care să prevadă utilizarea pe scara larga a materialelor și elementelor de construcții ușoare, obținute din resurse locale, cu cheltuieli reduse și consumuri minime de energie și combustibili, limitîndu-se folosirea materialelor energointensive. Totodată, se va acționa pentru reducerea gabaritelor și greutatii utilajelor în stricta concordanta cu necesitățile proceselor de fabricație, în vederea reducerii dimensiunilor construcțiilor și, ca urmare, a ponderii lucrărilor de construcții-montaj în volumul total al investițiilor.
Unitățile de proiectare, de cercetare științifică și inginerie tehnologică au obligația ca, la elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru investiții, sa prevadă folosirea de mașini, utilaje, instalații, materiale și aparatura de măsura și control, tipizate, din producția interna; procurarea din import a acestora se va putea face, în cazuri cu totul deosebite, prin compensare cu export de produse românești, îndeosebi din ramura industriei construcțiilor de mașini.
La proiectarea și realizarea obiectivelor de investiții se va avea în vedere ocuparea unor suprafețe minime de teren, cu precădere improprii pentru agricultura, eliminarea fundațiilor grele , posibilitatea amplasarii utilajelor în aer liber, comasarea de clădiri și funcțiuni, realizarea și utilizarea în comun a utilităților și a unor capacități auxiliare.
Articolul 5
Începerea execuției de noi obiective de investiții sau dezvoltări de capacități, precum și finanțarea acestora, se pot face numai dacă sînt asigurate toate condițiile necesare realizării lucrărilor la termenele planificate.
Eșalonarea realizării obiectivelor de investiții se va face în stricta concordanta cu resursele materiale, umane și financiare și va avea în vedere ca volumul de investiții în continuare, la sfîrșitul fiecărui an, sa nu depășească volumul de investiții prevăzut pentru anul următor.
Pentru evitarea dispersarii capacităților de execuție și folosirea utilajelor de construcții și a mijloacelor de transport la întreaga capacitate, precum și a forței de muncă, se va asigura concentrarea acestora pe un număr restrîns de santiere, în scopul realizării obiectivelor în durate minime de timp.
Organizarea și eșalonarea execuției pe santiere se vor face în asa fel încît pentru perioada de iarna sa existe create condiții pentru lucrări a căror execuție nu necesita încălzire.
Întreaga activitate de investiții trebuie să se sprijine pe un control riguros al societății asupra modului în care unitățile socialiste, toate colectivele de muncă își exercită atribuțiile și își îndeplinesc obligațiile ce le revin din programele de investiții, parte integrantă a planurilor de dezvoltare economico-socială a tarii.
Organele financiar-bancare sînt obligate sa exercite controlul utilizării fondurilor de investiții, urmărind ca lucrările să se execute potrivit prevederilor de plan și documentațiilor aprobate, iar cheltuielile să fie efectuate cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale.
Articolul 6
Ministerele, celelalte organe centrale și locale, în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin în domeniul investițiilor, răspund de asigurarea condițiilor necesare pentru realizarea optima a obiectivelor de investiții, de calitatea și eficienta acestora, de constituirea integrală, pe ansamblu și pe fiecare unitate subordonata, a resurselor pentru finanțarea investițiilor, precum și de utilizarea judicioasă a fondurilor.
Organizațiile sindicale, celelalte organizații de masa și obștești, consiliile oamenilor muncii din unitățile economice, toți oamenii muncii au datoria sa acționeze sistematic ca fiecare unitate economică să-și desfășoare activitatea de investiții în condițiile unei înalte eficiente economice.
Capitolul 2 Planificarea investițiilor
Articolul 7
Planul de investiții, parte integrantă a planului național unic de dezvoltare economico-socială, cuprinde toate obiectivele și cheltuielile de investiții, precum și mijloacele de realizare a acestora, concentreaza și dirijeaza o parte însemnată din resursele economiei naționale în direcția creșterii susținute a forțelor de producție, ridicării eficientei economice în toate domeniile de activitate, sporirii continue a venitului național și, pe aceasta baza, a nivelului calitativ al vieții întregii natiuni.
Articolul 8
Înscrierea în plan a obiectivelor de investiții se face pe baza unei fundamentari tehnico-economice riguroase, a analizei temeinice a desfacerii producției pentru nevoile interne și pentru export, urmărindu-se realizarea de capacități cu înaltă eficienta economică, care să asigure valorificarea superioară a materiilor prime și a tuturor resurselor interne, cu consumuri energetice și de combustibili reduse și cu costuri minime de producție.
Înscrierea în plan a obiectivelor de investiții se face cu asigurarea resurselor materiale, umane și financiare. În vederea concentrarii mijloacelor tehnico-materiale și a forței de muncă pe un număr rațional de santiere în execuție simultană, prin plan se va asigura eșalonarea realizării lucrărilor astfel încît volumul de investiții rămas de executat la sfîrșitul unui an, la obiectivele în continuare, sa nu depășească volumul de investiții prevăzut pentru anul următor.
Articolul 9
Activitatea de planificare a investițiilor, etapele și modul de elaborare a planurilor cincinale și anuale se desfășoară potrivit prevederilor Legii cu privire la dezvoltarea economico-socială planificata a României și prevederilor prezentei legi.
Activitatea de planificare a investițiilor se desfășoară în profil departamental, de ramura și teritorial, pe toate treptele organizatorice, pornind de la unitățile de baza economice, social-culturale și teritorial - administrative, în conformitate cu principiile de baza ale conducerii planificate a dezvoltării economico-sociale și urmărind încadrarea obiectivelor de investiții în echilibru și opțiunile generale ale economiei.
Articolul 10
În planul de investiții se stabilesc, pe obiective de investiții:
a) valoarea obiectivului, volumele de investiții, de construcții-montaj și de utilaje, tehnologiile de fabricație, capacitatea, amplasamentul, fondurile din care se realizează, termenele de începere a execuției lucrărilor, de punere în funcțiune a noilor capacități și de realizare a indicatorilor tehnico-economici aprobați, valoarea fondurilor fixe;
b) proiectantul general, antreprenorul general și principalii antreprenori de specialitate și furnizorul general de utilaje.
Lucrările conexe și de folosință comuna se înscriu în planul de investiții al titularului în profilul căruia intra, la solicitarea titularului obiectivului de baza, cu termene de realizare corelate cu punerea în funcțiune a obiectivului.
Secțiunea 1 Planul cincinal de investiții
Articolul 11
Planul cincinal de investiții se elaborează, potrivit legii, de către Consiliul de Miniștri, în conformitate cu directivele congreselor și conferințelor naționale ale Partidului Comunist Roman.
Sarcinile și obiectivele de investiții care se înscriu în planul cincinal se stabilesc de ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, după caz, pe baza următoarelor studii și cercetări:
a) prognoze macroeconomice pe ramuri și sectoare ale vieții sociale, pe subramuri, grupe de produse și în profil teritorial;
b) studii de dezvoltare în perspectiva a ramurilor, subramurilor și grupelor de produse, studii de dezvoltare a economiei locale, cercetări și studii privind desfacerea produselor pe piața interna și la export;
c) programe speciale de modernizare și asimilare pe produse, grupe de produse, ramuri, subramuri sau activități;
d) studii de sistematizare teritorială, schite de sistematizare a localităților, detalii de sistematizare, scheme de amenajare a bazinelor hidrografice, studii de dezvoltare a sistemului energetic și studii de amplasament;
e) cercetări și studii privind perfecționarea proceselor tehnologice, organizarea științifică a producției și a muncii, introducerea de noi procese tehnologice și realizarea de noi produse;
f) studii și cercetări de teren, geologice, topografice, geotehnice și hidrologice;
g) alte studii și cercetări necesare pentru fundamentarea investițiilor.
Pentru înscrierea în plan a investițiilor, beneficiarii vor prezenta note de fundamentare tehnico-economică, însușite de Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanțelor și Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe.
Prin notele de fundamentare tehnico-economică se stabilesc necesitatea și oportunitatea investițiilor, în condițiile utilizării depline a capacităților existente și asigurării desfacerii producției la intern și la export, precizîndu-se modul de acoperire a necesarului de materii prime, combustibili, energie, utilaje și utilități productive, tehnologiile de fabricație, amplasamentul, etapele de execuție, precum și costul și eficienta lucrărilor, comparativ cu obiective similare, cu performanțe tehnico-economice ridicate, din țara și străinătate.
Articolul 12
Ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București răspund pentru asigurarea unei temeinice fundamentari a planului cincinal de investiții, prin organizarea și desfășurarea continua a activităților de cercetare științifică și inginerie tehnologică, prin elaborarea din timp a prognozelor, programelor și studiilor de dezvoltare, schitelor și detaliilor de sistematizare, studiilor și cercetărilor pentru desfacerea produselor la intern și la export, precum și a celorlalte studii și cercetări necesare pentru fundamentarea investițiilor.
Articolul 13
Înscrierea în plan a noilor obiective de investiții se face numai cu condiția folosirii depline a suprafețelor construite și a capacităților existente. Se va acordă prioritate modernizării și reutilarii unităților în funcțiune, dotării cu noi mașini și utilaje fără să se construiască noi hale.
La planificarea noilor capacități se va asigura folosirea utilajelor și instalațiilor din țara, introducerea tehnologiilor moderne, mecanizarea și automatizarea proceselor de producție, precum și amplasarea lor rațională.
Dezvoltarea unei unități existente se face într-o conceptie unitară care va cuprinde toate etapele din perioada unui plan cincinal și care se înscrie într-o poziție distinctă de plan.
Articolul 14
La stabilirea, prin plan, a noilor capacități trebuie să se asigure atît dimensionarea optima a acestora, astfel încît să se satisfacă și cerința evitării transportului la distanțe mari a materiilor prime, produselor și forței de muncă, cît și posibilitatea realizării unor capacități de aceeași mărime și profil - capacități modul - pe mai multe amplasamente diferite.
Pentru realizarea de produse necesare populației și de materiale pentru construcții, prin plan se va prevedea dezvoltarea industriei mici în sistemul cooperației și al consiliilor populare, folosindu-se cu prioritate materii prime locale și resurse refolosibile.
Articolul 15
Duratele de realizare a obiectivelor de investiții - de la deschiderea șantierului pînă la punerea în funcțiune - inclusiv perioada necesară efectuării probelor tehnologice, se vor încadra în următoarele limite:
a) pînă la 9 luni, pentru obiectivele de investiții ale căror proiecte de execuție se aproba de organele de conducere colectivă ale centralelor și întreprinderilor;
b) pînă la 12 luni, pentru obiectivele de investiții ale căror proiecte de execuție se aproba de organele de conducere colectivă ale ministerelor, celorlalte organe centrale, precum și de comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București;
c) pînă la 24 de luni, pentru obiectivele de investiții ale căror note de comanda se aproba prin decret prezidential.
Pentru obiectivele de mari proporții, de complexitate deosebită sau care se realizează în condiții speciale, precum și pentru cele a căror execuție nu poate fi desfășurată decît pe anumite perioade ale anului datorită naturii și particularitatilor lor, durate de realizare mai mari decît cele de la alin. (1) se fundamentează și se aproba odată cu nota de comanda.
Secțiunea 2 Planul anual de investiții
Articolul 16
Planul anual de investiții se elaborează de către Consiliul de Miniștri și se supune aprobării în condițiile prevăzute de lege.
Sarcinile și prevederile anuale înscrise în planul cincinal se concretizează și se actualizează, în cadrul planurilor anuale, pe baza graficelor de eșalonare a investițiilor și contractelor economice încheiate, în concordanta cu resursele materiale, umane și financiare și ținînd seama de previziunile cu privire la evoluția cererii pe piața interna și la export, precum și de alte elemente care conduc la îmbunătățirea prevederilor inițiale ale planului și la creșterea eficientei economice.
Articolul 17
Înscrierea în planul anual a obiectivelor de investiții se face pe baza notelor de comanda aprobate, pentru obiectivele care se aproba prin decret prezidential. Pentru obiectivele de investiții ale căror note de comanda se aproba de ministere, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, centrale și întreprinderi, înscrierea în planul anual a obiectivelor de investiții se face pe baza principalilor indicatori tehnico-economici din notele de comanda, aprobați prin decret prezidential.
Mașinile, utilajele, mijloacele de transport și celelalte investiții de natura acestora - necuprinse în obiective de investiții - precum și lucrări geologice, foraje, lucrări de împăduriri, plantații, combatere a eroziunii solului, amenajări de pajiști, iazuri și balti, defrisari, studii și cercetări de teren, cheltuieli de proiectare și alte lucrări și cheltuieli asimilate investițiilor potrivit legii se înscriu în plan în liste distincte. Listele se prezintă la aprobare odată cu adoptarea planului național unic și au la baza justificarea necesității, oportunității, eficientei și alte elemente caracteristice fiecărei poziții, potrivit prevederilor prezentei legi. Listele se întocmesc de ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București și se avizează de Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe și băncile finanțatoare.
Organele menționate în alin. (2) își vor da avizul pentru înscrierea în planul anual de investiții a dotării cu noi mașini, utilaje, mijloace de transport și alte investiții de natura acestora, numai în cazurile în care cele existente sînt folosite la nivelul indicatorilor planificati.
Construcțiile de locuințe - inclusiv spațiile comerciale, social-culturale și de prestări de servicii amplasate în blocurile de locuințe, precum și lucrările tehnico-edilitare și energetice aferente acestora - se înscriu în planul anual pe bază de liste cuprinzînd numărul apartamentelor pe structuri și județe, regimul de înălțime, suprafețele cu alte destinații decît locuințe și valoarea totală pe categorii de folosință, cu respectarea detaliilor de sistematizare aprobate potrivit legii.
Articolul 18
Volumele de investiții cuprinse în planul anual se stabilesc pe următoarele structuri: total investiții; construcții-montaj, din care construcții și instalații; utilaje cu montaj; utilaje fără montaj; dotări și alte cheltuieli.
În planul anual se stabilește, pe ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, volumul utilajelor tehnologice, în stoc și în curs de montaj la sfîrșitul anului.
Prevederile de plan anual pe fiecare obiectiv de investiții au la baza desfășurarea stabilită prin graficele de eșalonare a investițiilor; la lucrările în curs de execuție se va tine seama și de stadiile realizate în perioadele anterioare.
Articolul 19
În planul anual de investiții se nominalizeaza distinct obiectivele de investiții a căror execuție este prevăzută sa înceapă în anii următori și pentru care urmează să se elaboreze documentația tehnico-economică, cu precizarea termenelor de prezentare la aprobare a notelor de comanda și a proiectelor de execuție. Obiectivele noi de investiții care nu sînt cuprinse în planul cincinal se nominalizeaza pe baza notelor de fundamentare tehnico-economică prevăzute la art. 11 alin. (3).
Titularii de investiții și unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare au obligația să asigure elaborarea și aprobarea documentațiilor tehnico-economice, pentru aceste obiective, înainte de elaborarea proiectului de plan pentru anul în care se are în vedere începerea execuției.
Capitolul 3 Elaborarea, avizarea și aprobarea documentațiilor tehnico-economice
Secțiunea 1 Tipizarea lucrărilor de construcții
Articolul 20
Construcțiile de toate categoriile din cadrul obiectivelor de investiții ce se realizează în industrie, transporturi, agricultura și celelalte ramuri productive, precum și clădirile de locuit, obiectivele social-culturale și administrative se proiectează și se executa pe bază de proiecte tip, aprobate potrivit legii, pe baza avizului Comisiei de tipizare și standardizare pentru construcții civile și industriale, Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții și Institutului central de cercetare, proiectare și directivare în construcții.
Proiectele tip stabilesc suprafețele și principalele dimensiuni ale obiectivelor de construcții, soluțiile constructive, consumurile limita de materiale de construcții și instalații, precum și limita maxima a prețului de deviz pentru lucrările de construcții-instalații.
La elaborarea proiectelor tip se va urmări ca acestea să poată servi și ca proiecte de capacități modul care, prin asamblare, să fie utilizate pentru realizarea de obiective de același profil cu marimi diferite.
Articolul 21
Tipizarea construcțiilor se face în strinsa legătură cu tipizarea tehnologiilor de producție și a utilajelor, astfel încît dimensiunile clădirilor și celorlalte construcții sa corespundă strict necesităților bunei desfășurări a proceselor de producție.
Pentru lucrările din industrie, suprafețele și inaltimile halelor și celorlalte clădiri de producție se dimensioneaza în stricta concordanta cu procesul de fabricație și gabaritul utilajelor și instalațiilor tehnologice; se va avea în vedere ocuparea unor suprafețe minime de teren, cu precădere improprii pentru agricultura și care necesita cheltuieli reduse de fundare, comasarea de clădiri și funcțiuni, amplasarea utilajelor în aer liber, ventilarea și iluminarea halelor pe cale naturala, dimensionarea termoizolatiei construcțiilor în stricta concordanta cu necesitățile de ordin tehnologic.
Pentru obiectivele de investiții din industrie și din domeniul prestărilor de servicii, se vor întocmi proiecte tip pentru capacități mici, pentru a se asigura reducerea distantelor de transport al materiei prime sau al produsului finit, utilizarea judicioasă a forței de muncă și adaptarea operativă a producției la cerințele pieței.
Pentru obiectivele din agricultura, zootehnie, irigații și îmbunătățiri funciare, în proiectele tip se vor adopta soluții constructive simple care să folosească pe scara larga materialele locale.
La obiectivele din domeniul transporturilor, se vor tipiza secțiunile de drumuri, adoptindu-se soluții care să asigure restrîngerea la minimum a folosirii bitumului și utilizarea pe scara larga a materialelor locale, zgurilor și cenusilor de termocentrala.
Articolul 22
La construcțiile de orice fel se vor putea folosi numai materiale și elemente de construcții și instalații tipizate, precum și materiale și resurse locale, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 23
Soluțiile adoptate în proiectele tip de construcții trebuie să asigure executarea lucrărilor cu consumuri minime de materiale și energie, scurtarea duratelor de execuție, durabilitatea și stabilitatea construcțiilor, creșterea productivitatii muncii în activitatea de proiectare și de realizare a investițiilor, promovarea unor tehnologii eficiente în executarea construcțiilor, reducerea greutatii și a costului acestora, crearea de condiții optime pentru desfășurarea proceselor functionale și de producție, precum și realizarea unei eficiente maxime de exploatare.
Articolul 24
Detaliile de execuție ale proiectelor tip se elaborează de unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare cu respectarea stricta a prevederilor din proiectele tip și se aproba de către Institutul central de cercetare, proiectare și directivare în construcții, pentru construcțiile comune mai multor ramuri, pentru clădirile de locuit, obiectivele social-culturale și administrative și de către ministerul sau organul central coordonator de ramura, pentru construcțiile specifice ramurii de care răspunde.
Articolul 25
Ministerele și celelalte organe centrale coordonatoare de ramura răspund de elaborarea și prezentarea la aprobare a proiectelor tip necesare realizării investițiilor din domeniul lor de activitate, în conformitate cu planul de tipizare, care face parte integrantă din planul național unic de dezvoltare economico-socială.
Proiectele tip de construcții elaborate de ministerele și celelalte organe centrale coordonatoare de ramura, pentru obiectele din domeniul lor de activitate, sînt obligatorii pentru toate unitățile care au de proiectat și executat astfel de lucrări, indiferent de subordonarea acestora.
Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, unitățile de cercetare științifică, de inginerie tehnologică și de proiectare au obligația să asigure îmbunătățirea continua a proiectelor tip, precum și elaborarea de noi proiecte tip, potrivit prevederilor planului de tipizare.
Secțiunea 2 Elaborarea documentațiilor tehnico-economice
Articolul 26
Documentațiile tehnico-economice pentru obiectivele de investiții sînt: nota de comanda și proiectul de execuție.
Articolul 27
Prin nota de comanda se stabilesc: capacitatea exprimată în unități fizice, necesitatea, eficienta economică și indicatorii tehnico-economici limita ai obiectivului de investiții - comparativ cu obiective similare, cu performanțe tehnico-economice ridicate din țara și străinătate - tehnologia, profilul de producție, calitatea și caracteristicile produselor, durata și etapele de realizare, amplasamentul, natura combustibililor folosiți, modul de asigurare a materiilor prime, combustibililor și energiei, modul de desfacere a produselor - la intern și la export - limita maxima a consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibili și energie, stabilite pe bază de norme, cooperarile în zona, elemente și indici de plan general.
Nota de comanda precizează proiectele tip de construcții după care urmează să se execute obiectele componente ale investiției sau - după caz - capacitatea modul după care se va realiza noul obiectiv, precum și condițiile și modalitățile de adaptare a acestora la teren. În situații speciale, cînd procesele de producție, amplasamentul sau alte cerințe impun folosirea de proiecte unicate, aceasta se va justifica și aproba, pentru fiecare caz în parte, prin nota de comanda.
Nota de comanda se elaborează de ministere, celelalte organe centrale, centrale, întreprinderi, alte unități socialiste, comitetele și birourile executive ale consiliilor populare și de unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare. Elaborarea se face cu respectarea prevederilor din planul cincinal și se fundamentează pe studiile și elementele actualizate prevăzute la art. 11 din prezenta lege.
Articolul 28
Proiectul de execuție este documentația care detaliază tehnic, aprofundeaza și concretizează, prin soluții, elementele din nota de comanda.
La adoptarea soluțiilor din proiectul de execuție trebuie să se asigure îmbunătățirea indicatorilor tehnico-economici și a celorlalte prevederi din nota de comanda.
Pentru obiectivele de investiții care constau dintr-o capacitate de producție modul se folosește proiectul de execuție al capacității modul, adaptat la teren.
Proiectul de execuție se elaborează de unități de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare în termenul prevăzut în nota de comanda aprobată.
Articolul 29
Pe parcursul elaborării proiectului de execuție, proiectantul general întocmește împreună cu ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, centralele și întreprinderile beneficiare de investiții, precum și cu ceilalți factori ce participa la realizarea investiției, următoarele documente, care se prezintă odată cu proiectul de execuție:
a) graficul de eșalonare a investiției, care stabilește etapizarea execuției lucrărilor de construcții-montaj și efectuării probelor tehnologice, în concordanta cu duratele și cu termenele de punere în funcțiune a capacităților planificate;
b) graficele de livrare a utilajelor, prin care se stabilesc termenele de livrare a mașinilor, utilajelor, echipamentelor, instalațiilor și liniilor tehnologice în concordanta cu graficul de eșalonare a investiției;
c) graficul de asigurare a forței de muncă, care stabilește modul și perioada de recrutare și pregătire a personalului necesar beneficiarului în vederea exploatării normale a capacităților;
d) graficul de realizare a principalilor indicatori tehnico-economici: producția, productivitatea muncii, costurile și beneficiul;
e) programul de urmărire a comportării în timp a obiectelor de construcții stabilite de proiectant și beneficiar;
f) documentațiile pentru obținerea și eliberarea terenului necesar obiectivului de investiții și organizării de șantier și alte documentații necesare obținerii acordurilor și aprobărilor prevăzute de lege.
Articolul 30
Proiectele de execuție pentru obiectivele de investiții industriale conțin tehnologii de fabricație care au fost, în prealabil, aprobate potrivit legii.
Unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare, împreună cu întreprinderile, centralele și ministerele titulare de investiții, furnizorii de utilaje, precum și Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie, au obligația sa aducă continuu perfecționări tehnologiilor de fabricație, sa conceapa noi tehnologii și utilaje cu performanțe calitative și functionale ridicate, astfel încît să se asigure realizarea de obiective industriale cu consumuri minime de materii prime, materiale, combustibili și energie, la nivelul celor mai bune realizari obținute în țara sau pe plan mondial.
Articolul 31
Tehnologiile de execuție, soluțiile constructive și proiectul de organizare a șantierului se stabilesc de proiectantul general împreună cu antreprenorul general și principalii antreprenori de specialitate, pe parcursul elaborării proiectului de execuție.
Articolul 32
În proiectele de execuție se prevăd soluții de plan general, soluții constructive și de adaptare la teren a proiectelor tip care să ducă la reducerea volumului, greutatii și costului construcțiilor, a suprafețelor de teren ocupate, la consumuri cît mai mici de materiale de construcții și, în special, de materiale mari consumatoare de energie, la montarea unui volum cît mai mare de utilaje în aer liber, la scurtarea duratelor de execuție, la ridicarea eficientei lucrărilor.
Prin proiectele de execuție se vor adopta tehnologii, fluxuri de producție și sisteme de organizare a producției și a muncii care să asigure prelucrarea superioară a materiilor prime și materialelor, cu consumuri minime de combustibili și energie, productivitate ridicată, produse de calitate superioară, cheltuieli minime și obținerea unei eficiente ridicate.
Articolul 33
Ministerele, celelalte organe centrale și locale, centralele, întreprinderile, celelalte unități economico-sociale sînt obligate sa analizeze, pe parcursul elaborării proiectelor de execuție, soluțiile adoptate și sa urmărească încadrarea lor în prevederile legii, ale notelor de comanda și ale prescripțiilor tehnice.
Articolul 34
Detaliile și devizele de execuție pe obiecte se elaborează pentru adaptarea la teren a proiectelor tip și pentru obiectele unicate prevăzute în nota de comanda, în stricta concordanta cu soluțiile și prevederile din proiectul de execuție aprobat. Lucrările de construcții-montaj se executa pe baza proiectelor tip și proiectelor de execuție, cu precizările din detaliile de execuție, și se decontează pe baza devizelor de execuție. Detaliile și devizele de execuție se elaborează de unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare și se aproba de organul de conducere colectivă al beneficiarului de investiții care răspunde, împreună cu proiectantul, de respectarea prevederilor din proiectele de execuție aprobate.
La elaborarea detaliilor și devizelor de execuție, unitatea de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare, împreună cu beneficiarul investiției și antreprenorul general, pot renunța la unele obiecte sau pot comasa obiecte prevăzute în proiectul de execuție, în cazul în care prin aceasta se mențin sau se imbunatatesc indicatorii tehnico-economici, functionalitatea, condițiile de lucru și de exploatare, se respecta măsurile de tehnica a securității muncii, de igiena, de paza contra incendiilor, de gospodărire a apelor și de protecție a mediului înconjurător, iar modificările care se aduc contribuie fie la reducerea costurilor construcțiilor sau al consumului de materiale deficitare, fie la scurtarea duratei de execuție și nu se depășește valoarea totală și de construcții-montaj aprobată.
Articolul 35
Conținutul cadru al notei de comanda și al proiectului de execuție, precum și acordurile necesare elaborării acestora sînt prevăzute în anexele nr. 1 a-d și 2.
Secțiunea 3 Avizarea și aprobarea documentațiilor tehnico-economice
Articolul 36
Notele de comanda și proiectele de execuție se analizează în consiliile sau comisiile tehnico-economice, se dezbat și se insusesc de consiliile de conducere ale ministerelor și celorlalte organe centrale, consiliile oamenilor muncii din centrale și întreprinderi, precum și de comitetele și birourile executive ale consiliilor populare, după caz, potrivit legii.
Organele de conducere colectivă prevăzute la alin. (1) răspund de conținutul notelor de comanda și al proiectelor de execuție, de obținerea acordurilor și avizelor prevăzute de lege, precum și de respectarea prevederilor legale, aprobărilor, acordurilor primite și avizelor rămase definitive.
Articolul 37
Notele de comanda pentru obiectivele de investiții importante se aproba prin decret prezidential, pentru fiecare obiectiv în parte și de către organele de conducere colectivă ale ministerelor, celorlalte organe centrale, centralelor și întreprinderilor, precum și de comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, pentru celelalte obiective, potrivit competentelor din anexa nr. 3.
Pentru obiectivele de investiții ale căror note de comanda sînt în competența ministerelor, celorlalte organe centrale, comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, centralelor și întreprinderilor, Consiliul de Miniștri prezintă la aprobare, prin decret prezidential, principalii indicatori tehnico-economici din notele de comanda, potrivit anexei nr. 4. Listele de investiții, cuprinzînd principalii indicatori tehnico-economici, se întocmesc de ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București și se supun aprobării după examinarea lor în Consiliul de coordonare a activității de investiții.
Articolul 38
Pentru obiectivele de investiții ale căror note de comanda se aproba prin decret prezidential, proiectele de execuție se aproba de Consiliul de Miniștri. În cazurile în care se încadrează în indicatorii tehnico-economici din nota de comanda aprobată, proiectele de execuție pentru aceste obiective se supun aprobării prin decret prezidential.
Pentru celelalte obiective de investiții, proiectele de execuție se aproba potrivit competentelor din anexa nr. 3. În cazurile în care proiectele de execuție nu se încadrează în indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții respective se supun aprobării prin decret prezidential, indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții respective se supun aprobării prin decret prezidential.
Articolul 39
Notele de comanda și proiectele de execuție care se aproba prin decret prezidential se insusesc, în prealabil, de Consiliul de Miniștri, la propunerea Consiliului de coordonare a activității de investiții. Proiectele de execuție, care se aproba de Consiliul de Miniștri se insusesc, în prealabil, de Consiliul de coordonare a activității de investiții.
Notele de comanda și proiectele de execuție prevăzute la alin. (1) se analizează în Consiliul de coordonare a activității de investiții, pe baza avizului unic al Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Finanțelor, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, Consiliului Național pentru Știința și Tehnologie, Comitetul de Stat pentru Prețuri, Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții și băncilor finanțatoare și, după caz, al Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale și Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare.
Notele de comanda și proiectele de execuție care - potrivit prevederilor din anexa nr. 3 la prezenta lege - se aproba de către ministere, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, centrale și întreprinderi se avizează, în prealabil, de băncile finanțatoare.
Proiectele de execuție din competența ministerelor, celorlalte organe centrale și comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București se aproba de aceste organe numai după verificarea soluțiilor constructive, de către Inspectoratul General de Stat pentru Investiții-Construcții și a tehnologiilor industriale, de către Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie.
Avizul unic, respectiv avizul băncilor finanțatoare, se da în termen de 15 zile pentru notele de comanda și de 20 de zile pentru proiectele de execuție.
Proiectele de execuție care se realizează pe bază de capacități modul, precum și cele ale obiectivelor care se realizează integral pe bază de proiecte tip nu se mai supun avizării dacă valoarea și ceilalți indicatori tehnico-economici se încadrează în prevederile cuprinse în nota de comanda sau în listele de investiții prevăzute la art. 37 alin. (2), după caz, și se aproba de organul de conducere colectivă al beneficiarului de investiții.
Listele cuprinzînd mașinile, utilajele, mijloacele de transport și celelalte investiții - prevăzute la art. 17 alin. (2) - se fundamentează pe baza elementelor din anexa nr. 5. Listele se insusesc, înainte de prezentarea la aprobare, de organele de conducere colectivă ale ministerelor, celorlalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București.
Articolul 40
Ministerele, celelalte organe centrale și locale care au sarcina să-și dea acordul asupra unor date tehnice sau economice din notele de comanda și proiectele de execuție și sa furnizeze elementele de proiectare pentru noile obiective de investiții - cu privire la amplasament, utilități, materii prime, combustibili și energie, utilaje, desfacerea produselor, cai ferate și drumuri, ocuparea de terenuri și alte elemente - sînt obligate sa răspundă la cererile de acorduri sau sa furnizeze elementele necesare pe parcursul elaborării notelor de comanda și a proiectelor de execuție în termen de maximum 15 zile de la primirea cererilor, dacă legea nu prevede alt termen.
Articolul 41
După aprobarea notelor de comanda și a listelor de investiții prevăzute la art. 37 alin . (2) se trece la definitivarea proiectului de execuție, la adaptarea contractelor de livrare din țara și la contractarea din import a utilajelor cu ciclu lung de fabricație, a utilajelor tipizate sau care se repeta, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 42
Proiectul de execuție aprobat reprezintă documentația tehnico-economică pe baza căreia se asigura, în condițiile legii:
a) adaptarea contractelor de execuție a lucrărilor de construcții-montaj;
b) adaptarea contractelor de livrare a utilajelor din țara și contractarea utilajelor din import, altele decît cele prevăzute la art. 41;
c) deschiderea finanțării investiției și începerea execuției lucrărilor de construcții-montaj, cu îndeplinirea și a celorlalte condiții stabilite potrivit legii.
Capitolul 4 Realizarea investițiilor
Articolul 43
Trecerea la realizarea oricărei investiții se face numai dacă aceasta este prevăzută în plan, are asigurate documentațiile de execuție, utilajele tehnologice și toate celelalte condiții necesare realizării și punerii în funcțiune la termenele planificate, inclusiv aprobările pentru demolări sau dezafectari de fonduri fixe, utilizarea de combustibili, scoateri de terenuri din circuitul agricol sau din fondul forestier, precum și alte aprobări prevăzute de lege.
Articolul 44
În vederea realizării obiectivelor de investiții, beneficiarii vor încheia contracte economice cu proiectantii generali, furnizorii de tehnologii, cu furnizorii generali și ceilalți furnizori de utilaje, precum și cu antreprenorii generali și antreprenorii de specialitate, în conformitate cu prevederile legii.
Prin contracte se stabilesc obligațiile și răspunderile părților, termenele de executare, penalitățile și despăgubirile pentru neexecutarea obligațiilor asumate. Prevederile din contracte trebuie să asigure realizarea volumelor de investiții și de construcții-montaj planificate, precum și punerea în funcțiune a capacităților la termenele prevăzute în plan.
La adaptarea contractelor, beneficiarii, unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare, unitățile de construcții-montaj și furnizorii de utilaje sînt obligați să respecte întocmai termenele de predare a documentațiilor de execuție și de livrare a utilajelor, precum și termenele de execuție a lucrărilor de construcții-montaj, stabilite în graficele aprobate.
Secțiunea 1 Asigurarea proiectelor pentru investiții
Articolul 45
Beneficiarii de investiții au obligația sa contracteze elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării unui obiectiv de investiții cu o singura unitate de proiectare, care va îndeplini funcția de proiectant general.
Proiectantul general este unitatea de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare care are sarcina să asigure elaborarea tuturor documentațiilor tehnico-economice pe baza cărora se realizează un obiectiv de investiții. Proiectantul general răspunde de respectarea, potrivit legii, a soluțiilor tehnice și economice prevăzute în documentații, de urmărirea aplicării acestora pînă la realizarea indicatorilor aprobați, precum și de predarea documentațiilor la termenele prevăzute în contractul economic încheiat cu beneficiarul investiției.
Pentru elaborarea unor părți de documentații tehnico-economice și de proiect, care se încadrează în profilul altor unități de proiectare, proiectantul general va încheia contracte cu unitățile de proiectare, ce îndeplinesc funcția de proiectanți de specialitate. Proiectantii de specialitate au obligația sa încheie contracte de proiectare pentru lucrările care se încadrează în profilul lor de activitate, cu termene de predare corelate cu termenul final stabilit prin contractul încheiat între proiectantul general și beneficiarul investiției și răspund de soluțiile ce le adopta.
Pentru obiectivele de investiții de complexitate redusă, beneficiarii pot elabora, cu mijloace proprii, documentațiile tehnico-economice sau părți ale acestora.
Proiectantul general poate contracta cu unitatea de construcții-montaj elaborarea unor părți din proiectele de execuție precum și detalii și devize de execuție; în acest caz, unitatea de construcții-montaj are funcția de proiectant de specialitate pentru lucrările de proiectare contractate.
Articolul 46
Pentru obiectivele de investiții importante, ministerele, celelalte organe centrale și locale, care au în subordine unități de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare, vor numi șeful de proiect și colectivul de proiectanți, asigurind stabilitatea acestora și continuitatea în activitatea de proiectare; aceștia vor răspunde de întreaga activitate de proiectare pînă la intrarea în producție a capacităților și realizarea indicatorilor aprobați.
Colectivele de ingineri tehnologi și de proiectanți vor încheia angajamente-contract, potrivit anexelor nr. 6 și 7.
Articolul 47
Toate datele privind capacitatea și profilul de producție, tehnologia, functionalitatea, amplasamentul, condițiile de exploatare ale noului obiectiv, indicatorii tehnico-economici limita și celelalte date necesare proiectantului pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice contractate se pun la dispoziția acestuia de către beneficiarul de investiții la termenele prevăzute în contracte.
Proiectantul este obligat sa elaboreze și sa predea documentațiile în condițiile prevăzute în contract și în graficul de eșalonare a investițiilor, sa controleze pe teren modul de aplicare a acestora și calitatea lucrărilor.
Articolul 48
Predarea către unitățile de construcții-montaj a detaliilor și devizelor de execuție pentru întregul volum de construcții-montaj prevăzut în plan se va asigura în ordinea tehnologică de execuție a lucrărilor stabilite în graficele de eșalonare a investițiilor, în următoarele termene:
a) pînă cel mai tirziu la sfîrșitul semestrului I al anului anterior celui de plan, pentru obiectivele de investiții care continua din anul precedent;
b) cu cel puțin 6 luni înainte de data începerii execuției lucrărilor, pentru obiectivele noi de investiții.
Articolul 49
Unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare răspund de elaborarea și conținutul documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții și au următoarele atribuții principale:
a) asigura conceptia de ansamblu a obiectivelor proiectate și răspund de nivelul indicatorilor tehnico-economici, de posibilitatea atingerii acestora, de eficienta economică a capacităților și obiectivelor ce le proiectează, de soluțiile adoptate, de aplicarea directivelor și prescripțiilor tehnice și economice;
b) adopta tehnologii, utilaje, echipamente, instalații și linii tehnologice moderne, în principal tipizate, care să asigure un randament sporit, productivitate a muncii ridicată și consumuri energetice reduse;
c) stabilesc, împreună cu unitățile de construcții-montaj, soluții rationale de plan general și cele mai noi și mai eficiente soluții constructive, care să asigure rezistenta, stabilitatea și siguranța în exploatare, reducerea consumurilor de materiale, combustibili și energie, precum și a duratelor de execuție;
d) asigura asistența tehnica pe durata execuției lucrărilor de construcții-montaj, în perioada de efectuare a probelor tehnologice și la punerea în funcțiune a capacităților, precum și în etapele de realizare a indicatorilor tehnico-economici aprobați.
Secțiunea 2 Executarea lucrărilor de construcții-montaj
Articolul 50
Lucrările de construcții-montaj ale obiectivelor de investiții se executa de către unitățile de construcții-montaj stabilite sa îndeplinească funcția de antreprenor general sau antreprenor de specialitate.
Pentru executarea unor lucrări sau părți de lucrări ce nu sînt în profilul lor, antreprenorii generali pot încheia contracte cu subantreprenori aflați în subordinea aceluiași organ ierarhic superior. Termenele din aceste contracte vor fi corelate cu termenele prevăzute în graficul de eșalonare a investiției și în contractele încheiate cu beneficiarii de investiții.
Antreprenorul general este unitatea de construcții-montaj care are sarcina să asigure realizarea lucrărilor de construcții-montaj ale unui obiectiv de investiții conform sarcinilor de plan, pe bază de contract general de antrepriza, încheiat cu beneficiarul de investiții. Antreprenorul general răspunde de execuția lucrărilor prin forte proprii și de coordonarea acelora ce se realizează prin subantreprenori, precum și de predarea lucrărilor la termenele din contract, în conformitate cu prevederile documentațiilor tehnico-economice.
Centralele și întreprinderile - beneficiare de investiții - sînt obligate să execute, de regula, prin forte proprii - în regie - montaje de utilaje, lucrări de construcții și instalații necesare pentru reutilizarea capacităților existente, alte lucrări de construcții și instalații de tehnicitate curenta din incinta unităților, lucrări cu un grad redus de complexitate din sectorul agricol.
Articolul 51
Coordonatorii de zone sau platforme industriale, antreprenorii generali ai acestora și proiectantii generali care elaborează proiectul de organizare coordonator se stabilesc prin decrete prezidențiale de aprobare a zonelor sau platformelor respective, la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare județene sau al municipiului București, cu acordul ministerelor și celorlalte organe centrale interesate, al Comitetului de Stat al Planificarii și al Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare.
Funcția de coordonator se atribuie, de regula, comitetului executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București, în a cărui raza teritorială se afla amplasata zona sau platforma industriala.
Articolul 52
Coordonatorul zonei sau platformei industriale organizează și urmărește realizarea corelata și într-o conceptie unitară a obiectivelor de investiții din cadrul acestora, stabilește, împreună cu beneficiarii investițiilor din zona, profilul și valoarea lucrărilor de interes comun - conexe și de folosință comuna - se îngrijește de înscrierea lor în plan și asigura documentațiile tehnico-economice necesare, la termene corelate cu cele ale lucrărilor ce le deservesc, precum și cu graficul coordonator de zona sau platforma.
Articolul 53
Execuția lucrărilor de construcții-montaj pentru toate obiectivele amplasate în zona sau platforma industriala se asigura pe baza unui proiect de organizare coordonator.
Prin proiectul de organizare coordonator, elaborat de proiectantul general al zonei sau platformei, se stabilesc: o baza unica de producție pe întreaga zona sau platforma, o baza unica de utilaje și mijloace de transport, depozite și anexe social-administrative unice, care să fie utilizate în comun, atît de antreprenorul general, de unitățile specializate ce lucrează în subantrepriză acestuia, cît și de antreprenorii de specialitate.
Articolul 54
Executarea lucrărilor de organizare se face potrivit prevederilor proiectului de organizare a șantierului și în limita fondurilor stabilite cu aceasta destinație prin devizul general, care nu pot fi depășite sau folosite pentru finanțarea altor lucrări și cheltuieli.
Articolul 55
Pentru desfășurarea normală a execuției pe santiere, beneficiarii au obligația să asigure - la termenele și în condițiile prevăzute în grafice și în contracte - predarea amplasamentelor, proiectului, detaliilor și devizelor de execuție, utilajelor și materialelor ce cad în sarcina lor, finanțarea și decontarea lucrărilor, executate și celelalte condiții stabilite de lege.
Articolul 56
Beneficiarii de investiții, unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare și de construcții-montaj vor organiza și esalona execuția lucrărilor pe santiere, astfel încît în perioada de iarna să se execute numai lucrări în spații închise, sau acele lucrări exterioare a căror execuție nu necesita consumuri de combustibili pentru încălzire.
Articolul 57
Economiile realizate de unitățile de construcții-montaj prin efortul lor, rezultate din îmbunătățirea soluțiilor prevăzute în proiectele și detaliile de execuție, a celor privind tehnologiile de execuție sau din alte rationalizari, acceptate de proiectantul general și de beneficiar, se vor reflecta în activitatea economico-financiară a unităților de construcții-montaj.
Realizarea economiilor trebuie să se facă cu respectarea functionalitatii, siguranței în exploatare, securității muncii, calității lucrărilor și a indicatorilor tehnico-economici aprobați, precum și cu condiția de a nu se înlocui unele materiale cu altele energointensive. Economiile se determina față de devizele de execuție pe obiecte.
Articolul 58
Unitățile de construcții-montaj răspund de executarea lucrărilor la termenele și de calitatea prevăzută în documentațiile tehnico-economice și au următoarele atribuții principale:
a) colaborează, pe parcursul elaborării proiectelor, detaliilor și devizelor de execuție, cu unitățile de cercetare științifică, inginerie tehnologică și de proiectare și cu beneficiarul de investiții, la stabilirea soluțiilor constructive, a tehnologiilor de execuție, a soluțiilor pentru organizarea șantierului, precum și la elaborarea graficelor de eșalonare a investițiilor;
b) detaliază proiectul de organizare a șantierului, ce îi revine ca sarcina pe baza proiectului de execuție, asigurind folosirea judicioasă a mijloacelor prevăzute în acest scop;
c) executa lucrările de construcții-montaj în conformitate cu graficul de eșalonare a investiției, cu obligațiile asumate prin contracte, cu respectarea soluțiilor constructive aprobate prin documentațiile tehnico-economice, a normelor și normativelor de construcții și în condiții de calitate;
d) asigura încadrarea în normele de consum de materiale și continua reducere a acestora, prin aplicarea de tehnologii adecvate, prin buna gospodărire pe santiere și folosirea pe scara larga a materialelor locale;
e) organizează și asigura desfășurarea în bune condiții a proceselor de producție și de muncă pe santiere, folosirea utilajelor de construcții și a mijloacelor de transport cu randament maxim;
f) elaborează și aplica tehnologii avansate pentru execuția lucrărilor de construcții-montaj, care să conducă la creșterea productivitatii muncii, ridicarea calității lucrărilor, scurtarea duratelor de execuție și asigurarea securității muncii pe șantier;
g) organizează controlul de calitate pe tot parcursul de realizare a lucrărilor și răspunde de calitatea lucrărilor executate.
Articolul 59
Unitățile care executa montajul utilajelor tehnologice sînt obligate să efectueze probele mecanice - înainte, în cursul sau după terminarea montajului- potrivit instrucțiunilor de montaj, prescripțiilor tehnice și prevederilor înscrise în documentațiile tehnico-economice. De asemenea, au obligația să efectueze rodajul mecanic în gol, cu funcționarea utilajelor tehnologice, pe durata stabilită de furnizori sau prin prescripții tehnice, pentru verificarea funcționarii organelor componente ale utilajelor în mișcare și asigurarea regimului de funcționare stabilit prin condițiile tehnice ale utilajelor.
Secțiunea 3 Asigurarea utilajelor pentru investiții
Articolul 60
Utilajele, mașinile, echipamentele, instalațiile și liniile tehnologice, inclusiv aparatele de măsura și control, necesare realizării obiectivelor de investiții - denumite în prezenta lege utilaje - se vor asigura de către beneficiarii de investiții, la termene care să conducă la realizarea volumului de investiții și la punerea în funcțiune a capacităților, potrivit prevederilor planului.
Articolul 61
În cazul în care realizarea unui obiectiv de investiții impune folosirea de furnituri complexe - utilaje, echipamente, instalații și linii tehnologice - acestea se asigura de furnizorul general cu care beneficiarul încheie un singur contract. Pentru celelalte utilaje, beneficiarii de investiții încheie contracte cu furnizorii în profilul cărora intra producția utilajelor respective.
Furnizorii generali și ceilalți furnizori - denumiți în prezenta lege furnizori - răspund de livrarea utilajelor la termenele stabilite în contracte, pe baza graficelor de livrare a utilajelor. Beneficiarii sînt obligați să asigure ca - între momentul preluării de la furnizori și momentul predării la montaj - durata de stationare pe santiere a utilajelor să se încadreze în normele prevăzute de lege.
Articolul 62
Furnizorii au obligația să asigure livrarea utilajelor la parametrii calitativi prescrisi, în care scop efectuează toate probele prevăzute în documentații tehnico-economice, standarde, caiete de sarcini și altele, potrivit legii.
Pentru asigurarea condițiilor de uzinare a utilajelor, beneficiarul este obligat sa predea furnizorului, la termenele din contract, proiectele de utilaje sau să le însușească, în cazul în care au fost elaborate de furnizor.
Utilajele necesare realizării obiectivelor de investiții sînt supuse omologării în condițiile prevăzute de lege.
În vederea realizării unor durate scurte de montaj pe șantier, furnizorii au obligația ca pentru utilajele complexe să asigure asamblarea în uzina a părților componente, conform prevederilor documentației tehnice, sa verifice încadrarea stricta în prescripțiile tehnice și de calitate ale acestora și sa participe efectiv la montarea lor pe șantier.
Articolul 63
Furnizorii de utilaje sînt obligați sa acorde asistența tehnica la montajul utilajelor, la efectuarea probelor tehnologice și la punerea în funcțiune a capacităților, sa remedieze defecțiunile utilajelor apărute în timpul probelor și în termenele de garanție a acestora.
Furnizorii de utilaje vor asigura livrarea pieselor de schimb de prima dotare și instruirea personalului ce urmează sa exploateze utilajele livrate.
Articolul 64
Contractarea utilajelor din import se poate face numai dacă acestea nu pot fi obținute din producția interna și dacă au fost aprobate potrivit legii.
Articolul 65
În cazul utilajelor din import, aprobate potrivit legii, ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, împreună cu furnizorii de utilaje, proiectantul general și întreprinderile de comerț exterior, vor urmări ca în contractele de import de utilaje să se înscrie obligații ferme ale furnizorilor, ca: livrarea documentațiilor pentru piese de schimb și pentru materiale speciale, precum și a aparatajelor necesare realizării utilajelor prevăzute să fie produse în țara; asigurarea asistenței tehnice și instruirii personalului de exploatare; asigurarea verificării utilajelor în exploatare la furnizor sau în cadrul altor întreprinderi din străinătate, după caz, potrivit obligațiilor prevăzute de lege; demonstrarea realizării parametrilor tehnico-economici ai utilajelor.
Contractele se încheie pe baza notelor de comanda-contract prevăzută în anexa nr. 8 și a cererilor și fișelor tehnice de import, care se avizează și se aproba în condițiile stabilite de lege.
Secțiunea 4 Punerea în funcțiune a obiectivelor de investiții
Articolul 66
Punerea în funcțiune a capacităților are loc la data la care ansamblul de lucrări, utilajele și instalațiile ce compun capacitatea realizează nivelul de producție sau de activitate și ceilalți indicatori stabiliți prin grafic pentru darea în exploatare, sortimentatia și calitatea prescrisă în documentații, în condiții de deplina securitate a muncii și utilajelor. Beneficiarii de investiții au obligația să asigure respectarea termenelor planificate de punere în funcțiune a obiectivelor.
Punerea în funcțiune a capacităților de producție se face numai după terminarea probelor tehnologice și demonstrarea realizării regimului normal de lucru și a condițiilor normate de funcționare, stabilite potrivit legii; beneficiarii de investiții răspund de pregătirea din timp și de efectuarea completa și corecta a probelor tehnologice.
Beneficiarii de investiții vor trece la efectuarea probelor tehnologice, după preluarea de le antreprenorul general, pe bază de recepție, a obiectelor, instalațiilor și lucrărilor care condiționeaza intrarea în producție a capacității.
Beneficiarii de investiții și unitățile de construcții-montaj au obligația să asigure - pentru probele tehnologice sau odată cu punerea în funcțiune a capacităților, după caz, - darea în folosință a statiilor de epurare a apelor uzate și a celorlalte instalații, prevăzute în documentațiile tehnico-economice aprobate, care urmează să asigure protecția mediului înconjurător.
Articolul 67
Beneficiarii de investiții sînt obligați să facă recepția utilajelor și instalațiilor ajunse în situația de a putea da producția în mod independent și să le pună în funcțiune - în condițiile în care se justifica economic, chiar dacă nu sînt terminate toate lucrările - cu asigurarea securității utilajelor și instalațiilor și a condițiilor normale de funcționare a acestora.
Articolul 68
Beneficiarii de investiții au obligația să asigure pregătirea personalului muncitor necesar noilor obiective de investiții, în concordanta cu prevederile din graficele de asigurare a forței de muncă, cuprinse în proiectul de execuție. Pregătirea personalului se face în unități existente cu profil asemănător, prin participarea la procesul de producție și cu plata retributiei corespunzător muncii prestate.
Articolul 69
Încadrarea în munca, folosirea și retribuirea forței de muncă de către beneficiarii de investiții - pe parcursul execuției lucrărilor și pînă la începerea producției - se vor face, potrivit legii, astfel încît în nici una din etape sa nu se folosească personal muncitor peste numărul care, potrivit graficului, corespunde stadiului efectiv de execuție în care a ajuns investiția în acea etapa.
Personalul muncitor direct productiv se încadrează în munca în concordanta cu începerea probelor tehnologice sau proporțional cu producția realizată, cu respectarea riguroasă a graficului de asigurare a forței de muncă și a fondului de retribuire planificat.
În situațiile în care execuția și probele tehnologice se desfășoară cu întîrziere față de prevederile graficului de eșalonare a investiției, sau nu se realizează producția la nivelul planificat, unitățile economice sînt obligate sa ia măsuri ca personalul muncitor să fie utilizat la constructori, la unități cu profil similar sau la alte unități din celelalte sectoare de activitate.
Personalul tehnic, economic, de alta specialitate și administrativ - din aparatul funcțional - poate fi încadrat în munca la înființarea unității economice numai în limita numărului aprobat prin actul de înființare. Încadrarea, în continuare, a acestui personal se poate face numai pe măsura realizării producției și proporțional cu aceasta, potrivit graficului.
Numărul de personal tehnic, economic, de alta specialitate și administrativ va putea fi încadrat la nivelul prevăzut în organigrama tip a unității numai după realizarea tuturor indicatorilor tehnico-economici aprobați.
Băncile finanțatoare au obligația sa exercite un control preventiv riguros asupra modului în care se utilizează fondul de retribuire aferent personalului muncitor. Ele vor elibera fondul de retribuire numai în raport cu necesitățile impuse de stadiile fizice de realizare a lucrărilor de investiții.
Secțiunea 5 Recepția obiectivelor de investiții
Articolul 70
Investițiile se receptioneaza de comisii de recepție numite în acest scop, care efectuează verificarea completa a realizării obiectelor și a obiectivului de investiții în ansamblu, în concordanta cu documentația tehnico-economică aprobată, confirma terminarea și calitatea lucrărilor de construcții și instalații, funcționarea normală a utilajelor și instalațiilor tehnologice, îndeplinirea tuturor condițiilor pentru punerea în funcțiune a capacităților și realizarea indicatorilor tehnico-economici aprobați.
Comisia de recepție răspunde de efectuarea recepției și hotărăște admiterea sau respingerea acesteia.
Pentru obiectivele de investiții ale căror proiecte de execuție se aproba prin decret prezidential, comisia de recepție se numește de Consiliul de Miniștri. Pentru celelalte obiective, comisia de recepție se numește de organul care a aprobat proiectul de execuție.
Pentru obiectivele de investiții de importanța deosebită, președintele comisiei de recepție se numește dintre cadrele cu funcții de conducere din ministere, alte organe centrale sau locale ale administrației de stat, iar în componenta comisiei se numesc oameni de știința, ingineri, maiștri și muncitori de înaltă calificare, dintre cei care formează nucleul de baza al personalului ce preia obiectivul de investiții spre exploatare, precum și alți specialiști.
Din comisia de recepție nu pot face parte membrii colectivului de proiectare, de execuție, dirigintii lucrărilor, reprezentanții furnizorilor de utilaje și personalul ministerelor, celorlalte organe centrale și locale, centralelor precum și al beneficiarului de investiții, care au participat direct la realizarea obiectivului.
Articolul 71
Recepția obiectivelor de investiții se efectuează în următoarele etape:
a) recepția lucrărilor de construcții-montaj, care se face în doua faze, cu respectarea condițiilor prevăzute în documentațiile tehnico-economice aprobate și prevederilor din prescripțiile tehnice:
- recepția preliminară, care are loc pe tot parcursul realizării obiectivului de investiții, pe măsura terminării obiectelor componente sau a unor părți din obiecte ce pot funcționa independent și după efectuarea - atunci cînd este cazul - a probelor mecanice și a rodajului mecanic al instalațiilor și utilajelor tehnologice cuprinse în aceste obiecte; construcțiile de locuințe, social-culturale și administrative se supun recepției preliminare numai dacă au asigurate apa, căldură și energia necesară, ascensoarele, racordurile la canal și căile de acces, iar spațiile destinate pentru unități comerciale, de alimentație publică și de prestații de servicii cuprinse în obiectivul respectiv sînt terminate;
- recepția finala, care are loc la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor de construcții-montaj;
b) recepția punerii în funcțiune a capacităților de producție, care se efectuează la terminarea probelor tehnologice și are drept scop verificarea îndeplinirii condițiilor pentru exploatarea normală a utilajelor și instalațiilor tehnologice, astfel încît să se asigure atingerea nivelului de indicatori prevăzuți în grafic, calitatea produselor conform proiectului de execuție și realizarea celorlalte condiții prevăzute în documentațiile tehnico-economice aprobate. Pentru construcțiile de locuințe, social-culturale și administrative darea în folosință se face pe baza recepției preliminare a lucrărilor de construcții-montaj;
c) recepția definitivă a obiectivului de investiții se face la data aprobată pentru realizarea indicatorilor tehnico-economici și are drept scop confirmarea realizării indicatorilor tehnico-economici aprobați și îndeplinirea tuturor condițiilor care să asigure exploatarea normală, la întreaga capacitate și în condiții de eficienta, a obiectivului de investiții, potrivit documentațiilor tehnico-economice aprobate.
Obiectivele de investiții în a căror componenta nu se cuprind capacități de producție se supun recepției definitive după recepția finala a ultimului obiect al investiției, cînd se verifica, în ansamblu și pe părți componente, modul de comportare în exploatare a obiectivului.
Articolul 72
Procesele-verbale de recepție definitivă se supun aprobării acelorași organe care au numit comisiile de recepție.
Articolul 73
Cu punerea în funcțiune a capacităților de producție și a celorlalte obiective din sfera producției materiale se încheie activitatea de investiții și începe activitatea de producție sau de prestări de servicii planificate; pentru toate celelalte obiective activitatea de investiții se încheie odată cu darea lor în folosință.
După punerea în funcțiune a capacităților și obiectivelor de producție pot fi continuate numai lucrările și pot fi angajate numai cheltuielile din devizul general precizate prin procesul-verbal de recepție a punerii în funcțiune, care nu au nici o influența asupra funcționarii normale a capacității sau obiectivului.
Capitolul 5 Reparații capitale
Articolul 74
Reparațiile capitale reprezintă complexul de lucrări ce se executa asupra fondurilor fixe, după expirarea fiecărui ciclu de funcționare prevăzut în normativele tehnice pentru repararea fondurilor fixe în funcțiune și care au drept scop să asigure menținerea caracteristicilor tehnico-economice ale acestora pe întreaga durata de serviciu normata.
Activitatea de reparații capitale cuprinde și partea de reparații capitale care se efectuează în cadrul reviziilor generale ale utilajelor și instalațiilor tehnologice, precum și modernizarea acestora ori de cîte ori este posibil, în condiții economice, care să conducă la îmbunătățirea parametrilor tehnico-economici corespunzător tipurilor similare care se produc în perioada efectuării reparatiei capitale, la mărirea randamentelor, reducerea consumurilor energetice și de materii prime, sporirea gradului de automatizare, creșterea capacității de producție și îmbunătățirea calității produselor.
La realizarea reparațiilor capitale de clădiri, construcții speciale, utilaje, instalații, mijloace de transport, precum și la celelalte fonduri fixe se vor avea în vedere prevederile din prezentul capitol și din normativele tehnice pentru repararea fondurilor fixe prevăzute de lege.
Articolul 75
Sarcinile de reparații capitale se înscriu în planurile anuale, în liste distincte, ținînd seama de realizarea ciclurilor de funcționare a fondurilor fixe, prevăzute în normativele tehnice pentru repararea fondurilor fixe și de necesitatea executării acestora la termenele scadente; prin plan se stabilesc, pe titulari, volumele totale de reparații capitale cu defalcarea lor pentru construcții și utilaje.
Listele se prezintă la aprobare odată cu adoptarea planului național unic și au la baza justificarea necesității, oportunității, eficientei și alte elemente caracteristice fiecărei poziții.
Listele se întocmesc pe ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, pe centrale și întreprinderi și cuprind reparațiile capitale pentru principalele utilaje tehnologice, clădiri și construcții, precum și pentru grupele de utilaje standardizate mai importante, costul lucrărilor, executanții și termenele de realizare a acestora.
Etapele și modul de elaborare și aprobare a planurilor de reparații capitale și revizii generale sînt cele prevăzute în Legea cu privire la dezvoltarea economico-socială planificata a României.
Articolul 76
Documentațiile tehnico-economice prevăzute de lege pentru reparațiile capitale se întocmesc de către compartimente ale unităților deținătoare de fonduri fixe sau - după caz - de unități specializate și se aproba de către organele de conducere colectivă ale acestora, urmărindu-se respectarea prevederilor din normativele tehnice pentru repararea fondurilor fixe.
Articolul 77
Cheltuielile necesare executării la timp și de buna calitate a lucrărilor de reparații capitale, stabilite în conformitate cu prevederile normativelor tehnice pentru repararea fondurilor fixe, se prevăd în planurile de reparații capitale și în bugetele de venituri și cheltuieli. Pentru unitățile bugetare, fondurile necesare se asigura potrivit bugetului de venituri și cheltuieli.
Cheltuielile efectuate pentru executarea lucrărilor de reparații capitale se includ în costurile de producție, de prestări de servicii sau în cheltuielile de circulație, după caz, în condițiile stabilite de lege.
Pentru evitarea încărcării neuniforme a costurilor anuale de producție, cheltuielile de reparații capitale ale unor utilaje importante pot fi eșalonate prin cote anuale corespunzătoare ciclului de reparații capitale; titularii de plan vor prezenta, odată cu propunerile anuale de plan, lista acestor utilaje.
Articolul 78
Economiile la costuri și beneficiile obținute de unitățile economice de stat ca urmare a neefectuarii reparațiilor capitale planificate se considera realizate fără efort propriu și nu se iau în calcul la stabilirea stimulentelor materiale ce se acordă pe seama îndeplinirii și depășirii beneficiilor planificate.
Articolul 79
Ministerele, celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat, centralele industriale, întreprinderile și celelalte unități au obligația să asigure executarea la timp în condiții de calitate a tuturor reparațiilor capitale prevăzute în plan; în acest scop vor asigura dezvoltarea capacităților din sectoarele de reparații capitale ale întreprinderilor deținătoare de fonduri fixe, a capacităților întreprinderilor specializate în repararea mașinilor și utilajelor, precum și extinderea și diversificarea rețelei de întreprinderi specializate în efectuarea de reparații capitale ale diverselor categorii de utilaje.
Reparațiile capitale de mașini-unelte și utilaje de uz general vor fi efectuate centralizat, pe zone geografice, ministere, centrale industriale sau grupe de întreprinderi.
Centralele industriale care coordonează activitatea întreprinderilor producătoare de utilaje, precum și cele care au în subordine întreprinderi deținătoare de mașini, utilaje și instalații tehnologice importante, vor asigura asistența tehnica necesară executării în termenele planificate a unor reparații capitale de buna calitate.
Articolul 80
Ministerele, centralele industriale și întreprinderile producătoare de mașini, utilaje, instalații și aparate de măsura și control, precum și cele care cooperează la realizarea acestora, sînt obligate să asigure piesele și subansamblele de schimb pentru repararea și întreținerea fondurilor fixe respective, în cantitățile, de calitatea și în condițiile stabilite prin lege.
La contractarea importurilor de mașini, utilaje și instalații, unitățile beneficiare au obligația să asigure prin contracte piesele de schimb necesare pentru prima dotare, precum și documentațiile tehnice de execuție pentru piesele de schimb a căror fabricație urmează să fie asimilată în țara. Răspunderea fabricării în țara a pieselor de schimb necesare repararii mașinilor, utilajelor și instalațiilor importate revine beneficiarilor care, împreună cu Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini, elaborează în acest scop programe de asimilare și asigura organizarea fabricării pieselor de schimb necesare în secții proprii sau, după caz, prin cooperare au alte unități economice.
Pentru mașinile și utilajele de serie, precum și pentru părțile din instalațiile tehnologice supuse în timpul funcționarii unui regim de uzura mai pronunțat se vor asigura din timp subansamblele care să le înlocuiască pe cele uzate din cadrul lucrărilor de reparații capitale, urmînd ca subansamblele uzate să fie reparate și pregătite pentru a fi utilizate la următoarea reparatie capitala.
Executanții de reparații, coordonatorii de balanța împreună cu ministerele, celelalte organe centrale și locale au obligația să asigure reconditionarea cu maximum de eficienta a pieselor de schimb uzate, rezultate în urma lucrărilor de reparații capitale, precum și a celor rezultate din dezmembrarea fondurilor fixe scoase din funcțiune.
Articolul 81
Recepția reparațiilor capitale se efectuează de către comisii de recepție numite de organele de conducere colectivă ale organelor ierarhice imediat superioare. Comisiile de recepție răspund, împreună cu executanții lucrărilor, de calitatea reparațiilor efectuate, care trebuie să asigure funcționarea normală a fondurilor fixe pe întreaga durata corespunzătoare ciclurilor normate ale reparațiilor capitale.
Articolul 82
Comitetul de Stat al Planificarii și Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe împreună cu titularii de plan și coordonatorii de balanța de piese de schimb, asigura înscrierea în proiectele de plan a sarcinilor și mijloacelor necesare realizării reparațiilor capitale, inclusiv a producției de piese de schimb necesare executării acestora.
Articolul 83
Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe exercita controlul cu privire la modul în care sînt aduse la îndeplinire de către întreprinderi, centrale și ministere sarcinile privind planificarea și asigurarea capacităților de execuție a reparațiilor și pieselor de schimb, precum și executarea la termen și de buna calitate a lucrărilor de reparații capitale.
Capitolul 6 Finanțarea investițiilor și reparațiilor capitale
Articolul 84
Finanțarea investițiilor se face în condițiile și cu respectarea stricta a legii.
Investițiile prevăzute în planul național unic de dezvoltare economico-socială se finanțează din fondurile constituite la beneficiarii de investiții, potrivit prevederilor din bugetul de venituri și cheltuieli, în condițiile legii.
În planurile de investiții se prevăd pentru fiecare obiectiv, lucrare sau cheltuiala de investiții fondurile din care se realizează și se finanțează.
Articolul 85
Ministerele, celelalte organe centrale și locale, centralele, întreprinderile și instituțiile de stat au obligația să se asigure ca, la înscrierea în plan a obiectivelor și lucrărilor de investiții, vor avea resursele necesare finanțării neîntrerupte, conform graficului de eșalonare a investițiilor și prevederilor de plan, iar după intrarea în producție, vor avea fondurile pentru rambursarea sumelor primite, potrivit principiului ca sumele avansate de societate trebuie restituite.
Repartizarea fondurilor pentru obiective noi de investiții se face numai după asigurarea mijloacelor financiare necesare pentru punerea în funcțiune a capacităților și obiectivelor din anul de plan, precum și pentru realizarea stadiilor fizice prevăzute în graficele de eșalonare a investițiilor la celelalte lucrări în curs de execuție.
Articolul 86
Fondurile necesare finanțării investițiilor se constituie la băncile specializate și se utilizează sub controlul acestora.
Sînt interzise angajarea de cheltuieli, contractarea de lucrări ori de livrări pentru investiții, indiferent de natura, volumul sau sursa de finanțare din care se suporta, dacă investiția nu a fost înscrisă în planul național unic de dezvoltare economico-socială, nu are resursele asigurate potrivit bugetului de venituri și cheltuieli și, după caz, nu are asigurata documentația prevăzută de lege.
Articolul 87
Deschiderea finanțării și începerea execuției obiectivelor de investiții se aproba, la solicitarea titularilor și beneficiarilor de investiții, numai dacă sînt asigurate toate condițiile prevăzute de lege, necesare realizării lor la termenele din plan.
Aprobarea deschiderii finanțării și a începerii execuției se da de către:
a) Consiliul de Miniștri, pentru obiectivele de investiții ale căror proiecte de execuție se aproba prin decret prezidential sau de către Consiliul de Miniștri, ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București;
b) Consiliul de coordonare a activității de investiții, pentru obiectivele de investiții ale căror proiecte de execuție se aproba de către centrale și întreprinderi.
Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru deschiderea finanțării și începerea execuției lucrărilor se face potrivit prevederilor anexei nr. 9.
Băncile admit la finanțare investițiile numai dacă sînt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Este interzisă începerea de lucrări, respectiv efectuarea de cheltuieli, înainte ca băncile sa fi comunicat admiterea la finanțare.
Articolul 88
Plata lucrărilor de construcții-montaj și a celorlalte cheltuieli de investiții se face pe măsura realizării lor efective, cu respectarea stricta a destinației și volumelor anuale stabilite prin plan, a prevederilor din documentele de aprobare și din documentația tehnico-economică a investiției și în limita fondurilor constituite.
Organele financiar-bancare vor urmări, de asemenea, dacă:
a) valoarea lucrărilor proiectate s-a stabilit pe baza tarifelor legal aprobate, iar pentru lucrările respective s-au aplicat proiectele tip și celelalte indicații referitoare la proiectare, prevăzute în notele de comanda aprobate;
b) lucrările de construcții-montaj sînt executate în concordanta cu proiectele de execuție aprobate, respectiv cu detaliile și devizele de execuție aprobate, cu normele și normativele în vigoare;
c) utilajele au fost achiziționate în cadrul volumelor stabilite prin plan și în bugetul de venituri și cheltuieli și cu respectarea duratei normate, determinata de la primirea acestora de către beneficiar și pînă la predarea lor la montaj;
d) fondul de retribuire pentru personalul necesar noilor obiective de investiții se utilizează potrivit legii, în deplina concordanta cu prevederile graficelor de asigurare a forței de muncă, corespunzător stadiilor efective de execuție în care a ajuns investiția în etapa respectiva.
Articolul 89
După punerea în funcțiune sau darea în folosință a capacităților planificate, băncile împreună cu beneficiarii de investiții și antreprenorii generali sau de specialitate, după caz, pe baza proceselor-verbale de recepție aprobate, verifica justa determinare a fondurilor fixe ce se supun amortizarii, legalitatea cheltuielilor rămase să se efectueze după punerea în funcțiune și vor stabili termene de închidere a șantierului și a finanțării.
După expirarea termenului de închidere a finanțării, băncile nu vor mai finanta nici o cheltuiala de investiții, iar fondurile rămase disponibile vor fi trecute la rezerva de plan și, după caz, la rezerva bugetară.
Articolul 90
Băncile finanțează lucrările de reparații capitale pe baza planului de reparații capitale, bugetului de venituri și cheltuieli și a documentației tehnice elaborata și aprobată potrivit normelor în vigoare.
Capitolul 7 Atribuții, raspunderi și sancțiuni
Secțiunea 1 Atribuții și raspunderi
Articolul 91
Consiliul de Miniștri, organ suprem al administrației de stat, exercita conducerea generală a activității executive și răspunde de înfăptuirea politicii partidului în domeniul investițiilor.
În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul de Miniștri organizează executarea planului de investiții, stabilește pe ministere și alte organe centrale, consilii populare județene și al municipiului București, măsurile care asigura înfăptuirea prevederilor cincinale și anuale de investiții.
Consiliul de Miniștri controlează sistematic realizarea planului de investiții și de puneri în funcțiune, examinează periodic modul cum se îndeplinesc sarcinile stabilite și ia măsuri pentru mobilizarea rezervelor și realizarea integrală a planului.
Totodată, Consiliul de Miniștri ia măsuri pentru înfăptuirea unui regim sever de economii, de reducere a consumurilor, de respectare riguroasă a regulilor de ordine și disciplina, de înalt spirit gospodăresc și răspundere pentru executarea la termen și de buna calitate a întregului program de investiții, de combatere a oricărei forme de risipa în activitatea de investiții.
Articolul 92
Consiliul de coordonare a activității de investiții examinează și asigura ca în documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții ce se supun aprobării să se respecte cu strictețe directivele, principiile și normele prevăzute de lege și să se aplice cu fermitate sarcinile și măsurile hotărîte de conducerea de partid și de stat referitoare la investiții și construcții.
Consiliul de coordonare a activității de investiții participa la elaborarea planului de investiții, controlează activitatea de pregătire a investițiilor și stabilește sau, după caz, propune măsurile ce trebuie luate de beneficiar, proiectant, constructor, de natura să asigure crearea condițiilor pentru începerea și realizarea obiectivelor potrivit planului.
Totodată, Consiliul de coordonare a activității de investiții aproba programele de proiectare ale unităților de proiectare și răspunde ca prin acestea să se asigure atît predarea documentațiilor la termene corelate cu planul de investiții și de puneri în funcțiune, cît și folosirea deplina a capacităților de proiectare.
Articolul 93
Comitetul de Stat al Planificarii răspunde pentru coordonarea, pe ansamblul economiei, a activităților de pregătire, elaborare și fundamentare a proiectului planului de investiții și de reparații capitale, pentru înscrierea în plan a sarcinilor și obiectivelor care să asigure dezvoltarea armonioasă și eficienta a economiei naționale, valorificarea superioară a resurselor naturale și utilizarea rațională a forței de muncă, avînd următoarele atribuții principale:
a) pregătește planul de investiții, asigura, corelat prin plan, resursele materiale, financiare și umane necesare executării ritmice a investițiilor, punerii în funcțiune a capacităților la termenele planificate și îndeplinirii, în durate de timp cît mai scurte, a indicatorilor tehnico-economici aprobați;
b) elaborează, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale, norme și normative privind indicatorii de utilizare eficienta a fondurilor de investiții;
c) exercita un control permanent asupra modului de îndeplinire a sarcinilor și obiectivelor înscrise în plan, stabilește sau propune măsuri în scopul realizării prevederilor acestuia;
d) avizează documentațiile tehnico-economice pentru investiții, analizează necesitatea și oportunitatea acestora, urmărește încadrarea indicatorilor tehnico-economici în prevederile de plan și asigurarea creșterii eficientei economice a investițiilor;
e) verifica asigurarea condițiilor de desfacere a producției la intern și la export.
Articolul 94
Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie răspunde de orientarea cercetării științifice și ingineriei tehnologice în direcția asigurării promovării largi - în realizarea obiectivelor de investiții - a progresului științific și tehnic, a perfecționării tehnologiilor de fabricație, îmbunătățirii calității produselor și creșterii eficientei economice, avînd următoarele atribuții principale:
a) coordonează, pe ansamblul economiei, activitatea de cercetare, dezvoltare tehnologică și introducere a progresului tehnic, în toate ramurile economiei naționale;
b) urmărește nivelul tehnic al documentațiilor de inginerie tehnologică și al utilajelor;
c) urmărește ca investițiile să se proiecteze și să se realizeze cu aplicarea cuceririlor științifice, a noilor tehnologii și utilaje, precum și ridicarea continua a nivelului tehnic și calitativ al acestora;
d) coordonează activitatea de tipizare și standardizare a tehnologiilor și utilajelor, asigurind ca acestea să aibă performanțe tehnice, functionale și economice la nivelul celor mai bune realizari pe plan mondial.
Articolul 95
Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe participa la elaborarea și fundamentarea planurilor de investiții și are următoarele atribuții principale:
a) controlează și asigura utilizarea intensiva a capacităților de producție și a spațiilor construite și ia măsuri de creștere a indicilor de folosire a acestora;
b) asigura corelarea prin plan, împreună cu Comitetul de Stat al Planificarii, ministerele, celelalte organe centrale și cu coordonatorii de balante, a materialelor și utilajelor necesare investițiilor;
c) avizează documentațiile tehnico-economice pentru investiții și se pronunța cu privire la consumurile de materii prime, materiale, combustibili și energie, gradul de utilizare a capacităților de producție, modul de asigurare a utilajelor și pieselor de schimb;
d) exercita controlul cu privire la exploatarea, întreținerea și repararea utilajelor și a celorlalte fonduri fixe;
e) participa la fundamentarea și elaborarea planului de reparații capitale;
f) verifica asigurarea condițiilor de desfacere a producției la intern și la export.
Articolul 96
Ministerul Finanțelor are următoarele atribuții și raspunderi în domeniul investițiilor:
a) participa la pregătirea, elaborarea și fundamentarea planurilor de investiții;
b) asigura, prin planul financiar centralizat și bugetul de stat, resursele financiare necesare infaptuirii programelor de investiții; urmărește și ia sau propune măsuri pentru realizarea acestor planuri;
c) avizează documentațiile tehnico-economice și urmărește asigurarea creșterii eficientei economice a investițiilor, reducerii cheltuielilor de producție, creșterii acumularilor și sporirii mai accelerate a venitului național;
d) exercita controlul asupra utilizării eficiente a fondurilor de investiții.
Articolul 97
Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale împreună cu ministerele și celelalte organe centrale și locale beneficiare de investiții, asigura creșterea eficientei la export a produselor noilor investiții și are următoarele atribuții și raspunderi:
a) studiază continuu piața externa în vederea obținerii informațiilor necesare fundamentarii desfacerii produselor de la capacitatile ce urmează a se realiza;
b) ia măsuri pentru încheierea de contracte, convenții sau alte înțelegeri cu partenerii externi pentru asigurarea portofoliului de comenzi privind produsele de la noile capacități de producție;
c) urmărește prospectarea pieței externe în vederea obținerii din timp a ofertelor, pentru realizarea în condiții tehnice și economice avantajoase și de calitate superioară a importurilor necesare investițiilor;
d) asigura eliberarea autorizațiilor de import pentru utilaje, numai pentru cele a căror execuție nu poate fi asigurata în țara și dacă sînt aprobate și contractate în contrapartida cu export de produse românești, în principal din industria constructoare de mașini, pe bază de contracte paralele sau în cadrul unor acțiuni de cooperare în producție, care să asigure, concomitent cu importul, realizarea exportului.
Articolul 98
Comitetul de Stat pentru Prețuri răspunde de nivelul prețurilor și tarifelor din documentațiile tehnico-economice pentru investiții, precum și de nivelul prețurilor pentru noile produse și servicii prevăzute să fie realizate de obiectivele de investiții după punerea lor în funcțiune și are următoarele atribuții principale:
a) verifica și avizează nivelul și structura prețurilor folosite în calculul indicatorilor tehnico-economici ai investițiilor, eficienta economică a producției, urmărind reducerea cheltuielilor materiale și creșterea continua a productivitatii muncii;
b) verifica și răspunde ca, în documentațiile tehnico-economice, prețurile utilajelor cu care urmează a se realiza investiția să fie legal stabilite și să asigure realizarea obiectivelor în condiții de eficienta ridicată.
Articolul 99
Inspectoratul General de Stat pentru Investiții-Construcții are următoarele atribuții și raspunderi principale:
a) răspunde de generalizarea în unitățile de proiectare a celor mai perfectionate soluții de plan general și constructive, care să răspundă în cel mai înalt grad cerințelor din prezenta lege;
b) răspunde de expertizarea și avizarea notelor de comanda și a proiectelor de execuție în condițiile prevăzute de lege;
c) avizează, potrivit legii, normele, normativele, standardele și alte prescripții tehnice în domeniul construcțiilor;
d) exercita controlul de stat în construcții, asigurind verificarea calității lucrărilor, aplicarea normelor și prescripțiilor tehnice în activitatea de investiții-construcții și ia măsuri pentru respectarea riguroasă a legii în acest domeniu.
Articolul 100
Banca de Investiții și Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara au următoarele atribuții și raspunderi principale:
a) asigura finanțarea și creditarea investițiilor în condițiile prevăzute de lege; urmărește și determina măsuri pentru realizarea planurilor de finanțare și creditare a investițiilor;
b) avizează documentațiile tehnico-economice ale investițiilor, potrivit legii;
c) verifica legalitatea prețurilor și tarifelor, precum și realitatea cheltuielilor care se prezintă la decontare;
d) controlează și acționează pentru respectarea legalității în ce privește începerea și realizarea lucrărilor, precum și utilizarea resurselor materiale și financiare alocate pentru investiții; verifica, împreună cu Banca Naționala a Republicii Socialiste România, atingerea parametrilor aprobați la capacitatile puse în funcțiune.
Articolul 101
Comisia permanenta pentru avizarea și controlul consumurilor de combustibili, energie electrica și termica răspunde, potrivit sarcinilor pe care le are în domeniul energeticii, de utilizarea rațională și gospodărirea judicioasă a resurselor energetice ale tarii în obiectivele de investiții, corelat cu prevederile din planurile unice de dezvoltare economico-socială și din balantele de energie primara, combustibili, energie electrica și termica, avînd următoarele atribuții principale:
a) emite acorduri și avize privind combustibilii și soluțiile energetice, în condițiile legii, în conformitate cu prevederile planului național unic de dezvoltare economico-socială și programul de dezvoltare energetica;
b) exercita, în întreaga activitate de investiții, controlul utilizării judicioase a resurselor de combustibili și energie, a gospodăririi rationale a acestora.
Articolul 102
Ministerele, celelalte organe centrale și locale răspund de realizarea investițiilor la termenele și în ritmul prevăzut în plan, în care scop asigura, împreună cu beneficiarii de investiții, furnizorii de tehnologii, proiectantii, furnizorii de utilaje și executanții, organizarea activității de pregătire și executare a investițiilor în conformitate cu prevederile prezentei legi. În îndeplinirea acestor sarcini ministerele și celelalte organe centrale și locale au următoarele atribuții principale:
a) asigura toate condițiile pentru elaborarea, avizarea și aprobarea documentațiilor, înscrierea în plan, constituirea fondurilor, finanțarea, execuția, punerea în funcțiune și realizarea indicatorilor tehnico-economici aprobați și eficienta obiectivelor de investiții, potrivit legii;
b) asigura elaborarea proiectelor planurilor de investiții în condițiile utilizării depline a capacităților existente, desfacerea produselor destinate consumului intern și exportului pentru obiectivele productive, precum și eșalonarea rațională a investițiilor;
c) organizează activitatea de proiectare din unitățile pe care le au în subordine, pentru a asigura elaborarea din timp a tuturor documentațiilor pentru investiții;
d) desemnează beneficiarii de investiții, indeplinind atribuțiile acestora pînă la înființarea noilor unități și coordonează întreaga activitate a beneficiarilor;
e) aproba sau prezintă la aprobare, după caz, procesele-verbale de recepție.
Articolul 103
Centralele, întreprinderile și celelalte unități beneficiare de investiții răspund de realizarea investițiilor și a indicatorilor tehnico-economici aprobați precum și de desfacerea producției la intern și la export și au următoarele atribuții principale:
a) fundamentează necesitatea, oportunitatea și eficienta economică a investițiilor pe bază de studii și analize aprofundate;
b) asigura elaborarea documentației tehnico-economice pentru obiectivele de investiții;
c) iau măsuri ca în documentațiile tehnico-economice să se prevadă indicatori tehnico-economici ridicati și soluții care să dea obiectivului de investiții siguranța în exploatare, funcționalitate optima, condiții corespunzătoare de muncă și de securitate a muncii, stabilitate, durabilitate și celelalte însușiri calitative necesare, potrivit legii;
d) asigura utilajele, materialele și alte furnituri în conformitate cu graficul de eșalonare a investiției și graficul de livrare a utilajelor;
e) executa în regie, în conformitate cu prevederile de plan, montarea utilajelor, lucrări de modernizări de capacități, reutilari, dezvoltări, sau alte lucrări de construcții-montaj;
f) asigura respectarea destinației fondurilor de investiții alocate și decontarea la termen a lucrărilor realizate;
g) exercita supravegherea tehnica pe întregul parcurs al execuției lucrărilor;
h) efectuează probele tehnologice și asigura toate condițiile pentru punerea în funcțiune a capacităților de producție;
i) răspund de obținerea acordurilor și avizelor prevăzute de lege.
Articolul 104
Ministerele și celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat, care au în subordine unități producătoare de materiale și utilaje pentru investiții răspund de producerea, livrarea și calitatea acestora și au următoarele atribuții principale:
a) asigura condiții pentru producerea și livrarea de materiale și elemente de construcții tipizate, cu consumuri energetice reduse, a materialelor locale și a celor ce se realizează din materiale recuperate și refolosibile;
b) iau măsuri pentru producerea și livrarea de utilaje tipizate, ridicarea continua a parametrilor calitativi și funcționali ai acestora, precum și cooperarea dintre uzinele ce produc utilaje;
c) asigura ca în unitățile producătoare să fie create condițiile tehnice pentru respectarea normelor și prescripțiilor tehnice privind calitatea produselor livrate;
d) stabilesc unitățile cu sarcina de furnizori generali și organizează cooperarea dintre furnizorii generali și cei de specialitate.
Articolul 105
Ministerele și celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, care au în subordine unități de construcții-montaj, răspund pentru organizarea și îndrumarea activității acestora, pentru asigurarea condițiilor necesare realizării planului, respectării termenelor din contracte și a executării de lucrări de calitate și au următoarele atribuții principale:
a) asigura, împreună cu organele ierarhic superioare ale beneficiarilor de investiții, programarea și eșalonarea realizării obiectivelor astfel încît să se creeze condițiile necesare concentrarii forțelor și mijloacelor la un număr restrîns de obiective în scopul realizării acestora în durate minime de timp;
b) îndrumă unitățile subordonate și le asigura condițiile pentru aplicarea pe scara larga a tehnicilor și tehnologiilor avansate de execuție, cu care să se realizeze lucrările în condiții de economicitate și de calitate superioară;
c) asigura măsurile tehnico-organizatorice pentru folosirea utilajelor și mijloacelor de transport la întreaga capacitate, pentru aprovizionarea la timp și rațională a santierelor cu materiale, pentru stabilirea căilor concrete de încadrare în materiale, pentru stabilirea căilor concrete de încadrare în consumurile normate de materiale, combustibili și energie;
d) organizează conlucrarea strinsa a unităților de construcții cu cele de proiectare și cercetare, în scopul stabilirii celor mai eficiente soluții constructive și a promovării progresului tehnic în activitatea santierelor.
Articolul 106
În domeniul reparațiilor capitale, ministerele, celelalte organe centrale și locale, centralele și întreprinderile asigura și răspund pentru:
a) exploatarea, întreținerea și repararea fondurilor fixe la nivel tehnic și calitativ corespunzător, în condiții de eficienta economică maxima și în deplina siguranța de funcționare;
b) organizarea corespunzătoare și crearea bazei tehnico-materiale necesare executării la timp și de buna calitate a lucrărilor de reparații capitale și modernizări;
c) respectarea normativelor tehnice pentru repararea fondurilor fixe, elaborarea și îmbunătățirea periodică a acestora, în funcție de cele mai bune rezultate obținute în activitatea de exploatare;
d) asigurarea din timp a necesarului de piese și subansamble de schimb pentru înlocuirea celor uzate în cadrul lucrărilor de reparații și reconditionarea pieselor și subansamblelor provenite din reparațiile anterioare și din dezmembrarea fondurilor fixe scoase din funcțiune.
Secțiunea 2 Sancțiuni
Articolul 107
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.
Articolul 108
Constituie contravenții la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu au fost săvîrșite în astfel de condiții încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni și se sancționează cu amendă:
I. De la 3.000 la 10.000 lei:
a) elaborarea documentațiilor tehnico-economice cu greșeli în dimensionarea elementelor caracteristice ale obiectivelor de investiții sau cu nerespectarea directivelor și prescripțiilor tehnice;
b) elaborarea de documentații tehnico-economice unicate la obiective sau obiecte pentru care exista proiecte tip aprobate;
c) elaborarea de către proiectant sau aprobarea de către beneficiar a detaliilor și devizelor de execuție cu încălcarea prevederilor proiectului de execuție aprobat, cu excepția cazurilor prevăzute de prezenta lege;
d) omiterea prevederii în proiectul de execuție a unor părți de construcție sau utilaje fără de care obiectivul de investiție nu poate fi pus în funcțiune sau nu poate fi folosit în condiții normale;
e) neasigurarea documentației tehnico-economice pe baza căreia, potrivit legii, se face înscrierea investiției în planul anual;
f) însușirea documentației tehnico-economice fără respectarea prețurilor, tarifelor, cotelor, normelor și normativelor legale, precum și a altor elemente care au condus în mod evident la stabilirea incorectă a valorii investiției și a valorii lucrărilor de construcții-montaj;
g) angajarea de cheltuieli care depășesc valorile stabilite în devizul general pentru investiții, construcții-montaj, conducere, supravegherea lucrărilor și pentru probe tehnologice, cu nerespectarea prevederilor prezentei legi, precum și contractarea de lucrări sau de livrări pentru investiții înainte de prevederea acestora în planul cincinal sau anual, cu excepția cazurilor în care prin dispoziții legale se prevede altfel;
h) executarea de către constructor a unor lucrări înainte de a se aproba deschiderea finanțării și începerea execuției lucrărilor;
i) nerespectarea de către constructor a prevederilor înscrise în documentațiile tehnico-economice și în prescripțiile tehnice privind executarea lucrărilor;
j) prevederea în contracte a altor termene decît cele stabilite prin graficele de eșalonare a investiției și de livrare a utilajelor;
k) neintocmirea planului de reparații capitale, nerespectarea termenelor planificate pentru intrarea în reparații capitale sau depășirea duratelor de executare a acestora la utilaje și la celelalte fonduri fixe, în afară de cazurile în care prin dispoziții legale se prevede altfel;
l) nepregatirea din timp de către beneficiar și neefectuarea probelor tehnologice în conformitate cu prevederile înscrise în prescripțiile tehnice și documentațiile tehnico-economice;
m) nepunerea în funcțiune, din vina beneficiarului, a capacităților de producție la terminarea probelor tehnologice efectuate potrivit prevederilor legii, sau a utilajelor care au fost aduse, potrivit prezentei legi, în situația de a produce.
II. De la 1.000 la 3.000 lei:
a) prezentarea spre aprobare, respectiv spre însușire - de către beneficiar și proiectant - a unor documentații tehnico-economice în care nu s-au introdus prevederile din acordurile și avizele legale rămase definitive;
b) nepredarea către proiectant a datelor și elementelor necesare elaborării documentațiilor tehnico-economice la termenele stabilite prin grafice și contracte, precum și nepredarea către constructor a detaliilor și devizelor de execuție, a utilajelor și materialelor ce cad în sarcina beneficiarului, a terenului aferent obiectivului și organizării de șantier sau a frontului de lucru pentru executarea lucrărilor în spații existente, la termenele stabilite prin graficele de eșalonare a investițiilor și prin contracte;
c) depășirea normativelor de stocare a utilajelor pe santiere, stabilite potrivit dispozițiilor legale;
d) neluarea măsurilor pentru deschiderea finanțării la termenul prevăzut în graficul de eșalonare a investiției sau pentru asigurarea finanțării neîntrerupte a lucrărilor pînă la punerea în funcțiune sau darea în folosință;
e) elaborarea de către proiectant a documentației tehnico-economice fără obținerea pe parcurs a acordurilor prevăzute de lege sau cu nerespectarea lor;
f) neluarea de către beneficiar sau constructor a măsurilor necesare pentru manipularea, păstrarea și întreținerea în bune condiții a utilajelor și materialelor;
g) nerespectarea obligațiilor privind recepția investițiilor și reparațiilor capitale, precum și aprobarea punerii în funcțiune sau, după caz, a dării în folosință, cu încălcarea dispozițiilor legale;
h) neexecutarea de către beneficiar, proiectant și constructor a măsurilor stabilite de comisia de recepție;
i) nerespectarea termenului de emitere a acordurilor și avizelor precum și necomunicarea în termen de 15 zile de către furnizorul de utilaje a acordului privind termenele de livrare a utilajelor în vederea întocmirii graficului de livrare a acestora;
j) neasigurarea din timp a necesarului de piese și subansamble de schimb pentru înlocuirea celor uzate, în cadrul lucrărilor de reparații capitale, sau neconditionarea pieselor și subansamblelor provenite din reparațiile anterioare precum și din dezmembrarea fondurilor fixe scoase din funcțiune.
III. De la 500 la 1.000 lei:
a) neasigurarea de către beneficiar a altor condiții materiale și tehnice decît cele sancționate prin prezentul articol, necesare pentru desfășurarea lucrărilor fără întreruperi;
b) refuzul nejustificat al beneficiarului de a prelua de la constructor obiecte sau părți de obiecte care pot funcționa independent potrivit prevederilor art. 67.
Articolul 109
Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 108 și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoane cu atribuții de avizare, expertizare, control sau revizie din cadrul Comitetului de Stat al Planificarii, Ministerului Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, Ministerului Finanțelor, Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții, Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare, Comitetului de Stat pentru Prețuri, Băncii Naționale a Republicii Socialiste România, Băncii de Investiții și Băncii pentru Agricultura și Industrie Alimentara.
Articolul 110
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plîngere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia.
Plîngerea se depune la organul din care face parte agentul constatator și va fi însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției.
Articolul 111
În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la
art. 108 le sînt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Articolul 112
Dispozițiile din prezenta secțiune referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile referitoare la contravenții din
privind asigurarea durabilitatii, siguranței în exploatare, functionalitatii și calității construcțiilor.
Capitolul 8 Dispoziții finale și tranzitorii
Articolul 113
Prin decrete ale Consiliului de Stat se vor stabili norme cu privire la realizarea investițiilor cu caracter specific unor ramuri și subramuri ale economiei naționale, precum și la activitățile prevăzute în anexa nr. 10.
Ministerele și celelalte organe centrale vor prezenta la aprobare normele prevăzute la alin. (1) în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi. Pînă la intrarea în vigoare a acestor norme se vor aplica dispozițiile legale în vigoare la data publicării prezentei legi.
Articolul 114
Ministerele și celelalte organe centrale care emit acorduri pentru elaborarea notelor de comanda și proiectelor de execuție vor revizui, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, conținutul documentațiilor de obținere a acordurilor, în scopul simplificarii acestora și scurtarii duratei de emitere.
Articolul 115
Obiectivele de investiții, ale căror proiecte de execuție sînt aprobate la data publicării prezentei legi, urmează regimul prevăzut de prezenta lege privind realizarea și finanțarea lucrărilor.
Obiectivele de investiții ale căror note de comanda sînt aprobate și pentru care proiectele de execuție sînt elaborate, potrivit
Decretului Consiliului de Stat nr. 420/1976 , urmează regimul de aprobare a proiectelor de execuție, de realizare și finanțare a lucrărilor prevăzut de prezenta lege.
Articolul 116
Investițiile din fondurile proprii ale organizațiilor cooperatiste și obștești se realizează potrivit prevederilor prezentei legi.
Articolul 117
Anexele nr. 1 - 11 fac parte integrantă din prezenta lege.
Articolul 118
Prezenta lege intră în vigoare pe data publicării. Pe aceeași dată se abroga actele normative cuprinse în anexa nr. 11, precum și orice alte dispoziții contrare.
Anexa 1 a
TITULARUL INVESTIȚIEI
Conținut cadru pentru
obiective industriale
NOTA DE COMANDA
pentru obiectivul de investiții---------------------------
Capacitatile de producție în unități fizice.
Profilul pe sortimente sau grupe de produse.
Localitatea de amplasare, zona sau platforma industriala, beneficiar, proiectant general, antreprenor general, antreprenor de specialitate, furnizor general de utilaje.
Necesitatea și oportunitatea investiției. Gradul de folosire a capacităților similare și suprafețelor construite existente; dezvoltarea în perspectiva. Asigurarea desfacerii produselor pentru consum intern și la export.
A. Cu privire la ingineria tehnologică:
1. Stabilirea tehnologiilor pentru principalele procese de fabricație. Principalele acțiuni de cooperare la realizarea produselor. Timpul minim de funcționare anuală a instalațiilor, în zile, pe an și numărul de schimburi într-o zi lucrătoare. Indici minimi de macanizare a transporturilor uzinale.
2. Indicarea utilajelor tehnologice conducatoare și a modului de asigurare.
3. Principalele caracteristici de calitate ale produselor, comparativ cu cele realizate în țara și în străinătate.
4. Sursele de aprovizionare cu materii prime și principalele caracteristici ale materiilor prime; utilizarea materialelor recuperabile și refolosibile. Precizarea sarcinilor de asimilare și producere în țara pentru materiile prime și materialele ce se importa în prima perioada de la intrarea în funcțiune.
5. Natura combustibililor (pe baza acordului Comisiei permanente pentru avizarea și controlul consumurilor de combustibili, energie electrica și termica); condiții pentru încălzirea spațiilor; modul de asigurare a energiei termice.
6. Norme limita de consum de materii prime, materiale, combustibili și energie. Sarcina privind folosirea resurselor secundare energetice.
7. Coeficienții minimi de utilizare a materiilor prime și materialelor; indicii de valorificare.
8. Stocurile limita ale principalelor sortimente de materii prime și materiale precum și ale produselor finite, în cantități și zile.
9. Măsuri privind prevenirea incendiilor, epurarea și tratarea apelor uzate și protecția mediului înconjurător.
10. Natura utilităților necesare, modul de asigurare și valoarea limita a acestora. Cooperări în zona.
11. Măsuri privind asigurarea și pregătirea forței de muncă, precum și protecția muncii.
12. Lista utilajelor cu ciclu lung de fabricație, tipizate sau care se repeta.
B. Cu privire la lucrările de construcții și instalații:
1. Proiectele tip pe baza cărora se vor executa obiectele componente ale investiției și precizarea acelor obiecte pentru care, potrivit prevederilor legii, se pot elabora proiecte unicat; soluții de principiu pentru alcătuirea constructivă a obiectelor unicat și consumul limita al principalelor materiale, soluții de principiu pentru adaptarea la teren a proiectelor tip.
Soluțiile de principiu pentru fundarea construcțiilor:
- fundații directe;
- fundații indirecte.
Soluții și indici la principalele construcții și instalații industriale, pentru reducerea volumelor și suprafețelor construite prin:
- folosirea la maximum a suprafețelor construite, existente;
- folosirea materialelor de construcții ușoare;
- stabilirea inaltimii construcțiilor în stricta concordanta cu necesitățile functionale ale utilajelor;
- consumul limita al principalelor materiale.
Soluții constructive care să asigure un grad ridicat de industrializare în execuție, în vederea reducerii duratelor de execuție și creșterii productivitatii muncii în construcții.
Pentru obiectivele ce urmează a se realiza după o capacitate modul ce a fost aprobată se va indica proiectul de execuție al capacității modul.
2. Stabilirea obiectelor de construcții a căror comportare în timp necesita o urmărire specială.
3. Cu privire la planul general al obiectivului. Gradul minim de ocupare a terenului și modul de utilizare a eventualelor obiecte existente pe amplasament. Demolări, exproprieri. Comasarea la maximum a obiectelor.
4. Indicații privind traseele rețelelor și ale căilor de acces, amplasarea obiectelor (pentru restrîngerea la minimum a suprafețelor și a lungimii traseelor, precum și pentru evitarea ocupării de terenuri agricole sau forestiere). Amplasarea surselor de alimentare în centrele de greutate ale consumatorilor.
5. Soluții privind organizarea de șantier, cooperări în zona.
6. Precizarea lucrărilor pentru care urmează a se elabora de către proiectant caiete de sarcini.
7. Folosirea în comun a utilităților și obiectelor de folosință generală pentru asigurarea unui grad maxim de cooperare cu unitățile din zona.
C. Indicatorii tehnico-economici limita:
- valoarea totală a investiției, din care construcții-montaj;
- investiția specifică;
- valoarea anuală a producției nete, marfa și globale;
- productivitatea muncii, fizica și valorică;
- numărul de personal total, din care muncitori, în conformitate cu normele de muncă stabilite potrivit legii;
- cheltuieli totale și materiale la 1.000 lei producție marfa;
- valoarea acumularilor anuale, din care beneficiu, rentabilitate;
- producția marfa și neta, acumularile totale și beneficiile la 1.000 lei fonduri fixe;
- durata de realizare a investiției pînă la punerea în funcțiune; principalele etape de realizare a investiției;
- durata de realizare a indicatorilor tehnico-economici aprobați;
- durata de recuperare a investiției din acumulari totale și din beneficiu;
- curs de revenire brut și net;
- aportul net valutar, din care în devize libere; termenul de recuperare a efortului valutar prin exporturi de mărfuri.
Data pînă la care se va prezenta la aprobare proiectul de execuție al obiectivului de investiții.
NOTĂ:
1. Ministerele și celelalte organe centrale vor adapta conținutul cadru al notei de comanda la specificul ramurilor, subramurilor, grupelor de lucrări etc. Se vor putea adauga unele elemente atunci cînd ele sînt caracteristice, după cum se vor putea elimina altele care nu au legătură cu specificul respectivului obiectiv.
2. Pentru produsele alimentare și farmaceutice se va cere și acordul Ministerului Sănătății, precum și, după caz, și al Inspecției sanitar-veterinare.
3. Pentru producția destinată consumului intern se va obține acordul beneficiarului de produse, iar pentru producția destinată exportului, acordul întreprinderii de comerț exterior de profil.
4. Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului vor fi comparati cu prevederile planului și cu indicatorii aprobați sau realizați la unitățile similare cu cele mai bune rezultate din țara sau străinătate.
5. În cazul importurilor aprobate potrivit legii, indicatorii tehnico-economici se completează cu volumul total și pe relații al importului:
- pentru realizarea investiției;
- pentru producție.
Anexa 1 b
TITULARUL INVESTIȚIEI
Conținut cadru pentru
obiective de îmbunătățiri
funciare
NOTA DE COMANDA
pentru obiectivul de investiții----------------------------
Capacitatile de producție în unități fizice.
Amplasament, beneficiar, proiectant general, proiectanți de specialitate, antreprenor general, antreprenori de specialitate, furnizor general de utilaje.
Necesitatea și oportunitatea investiției.
A. Cu privire la ingineria tehnologică
1. Delimitarea suprafeței de teren ce urmează a fi amenajată, cu caracterizarea cadrului natural (condiții climatice, pedologice, hidrogeologice, hidrologice, geomorfologice, geotehnice și ecologice). Situația actuala a agriculturii din perimetru și zona (proprietarii terenurilor, utilizarea fondului funciar, structura culturilor, ramuri de producție, producții, forta de muncă). Concluzii asupra cadrului natural și a situației agriculturii din perimetru și zona:
- necesitatea unor lucrări de ameliorare și sporire a productivitatii terenurilor;
- organizarea producției agricole;
- raionarea hidroameliorativa (metode de irigare), de desecare-drenaj, de combatere a eroziunii solului).
2. Dezvoltarea și organizarea în perspectiva a producției agricole:
- profilarea agriculturii;
- sistematizarea și organizarea teritoriului agricol, cu încadrarea în sistematizarea generală a teritoriului;
- modul de folosință a terenurilor și restructurarile ce se impun;
- structura culturilor, producții medii.
3. Lucrările care se prevăd (irigații, desecări, drenaje, nivelări-modelări, combaterea eroziunii solului, ameliorarea saraturilor și a solurilor acide), încadrarea lor în programul național de îmbunătățiri funciare și în schema de amenajare a bazinului hidrografic, elaborata de Consiliul Național al Apelor și corelarea termenelor de execuție cu etapele de realizare a lucrărilor aferente de gospodărire a apelor.
4. Influența lucrărilor prevăzute asupra dezvoltării agriculturii și a organizării teritoriului din zona, stabilirea modului de exploatare a sistemului hidroameliorativ.
5. Soluții și indici la principalele lucrări:
- enunțarea variantelor de schema hidrotehnica și de lucrări necesare (prize, canale de aductiune și distribuție, canale colectoare de evacuare și desecare, stații de pompare, noduri și construcții hidrotehnice, lucrări pe ravene și torenți), care se vor aprofunda și analiza comparativ în cadrul proiectului de execuție și indicații pentru amenajările interioare;
- linii și racorduri electrice;
- amenajări interioare (rețele de irigatie, de desecare-drenaj, de combatere a eroziunii solului pe versanți, nivelări-modelări);
- construcții de întreținere și exploatare.
6. Soluții de principiu pentru fundarea construcțiilor hidrotehnice și stații de pompare:
- fundații directe;
- fundații indirecte.
7. Soluțiile la principalele construcții hidrotehnice și stații de pompare vor urmări reducerea consumului de materiale, un grad ridicat de industrializare în execuție prin:
- prevederea la maximum posibil de stații de pompare fără suprastructuri;
- eliminarea acoperișurilor grele din beton;
- folosirea la conductele de refulare, la subtraversari și sifoane a tuburilor din materiale eficiente;
- comasarea maximum posibila a construcțiilor hidrotehnice (podețe cu stavilare, podețe cu sifoane, caderi cu podețe etc.).
8. Măsuri pentru asigurarea unui consum minim de apa și de energie electrica.
9. Lucrări conexe - folosirea în comun a utilităților și obiectivelor de folosință generală pentru asigurarea unui grad maxim de cooperare cu unitățile din zona.
10. Suprafețe de teren ocupate de lucrările ce se realizează. Suprafețele ce se aduc în circuitul agricol prin lucrările propuse.
B. Cu privire la lucrările de construcții și instalații
1. Lucrările și capacitatile care formează obiectul proiectului de amenajare, construcții și instalații pentru îmbunătățiri funciare.
2. Proiectele tip pe baza cărora se vor executa obiectele componente ale investiției și precizarea acelor obiecte pentru care, potrivit prevederilor legii, se pot elabora proiecte unicat; soluții de principiu pentru alcătuirea constructivă a obiectivelor unicat și pentru adaptarea la teren a proiectelor tip. Soluții și indici la principalele lucrări; linii și racorduri electrice; construcții de întreținere și exploatare.
3. Stabilirea obiectivelor de construcții și a amenajărilor a căror comportare în timp necesita o urmărire specială.
4. Indicații privind organizarea executării lucrărilor; cooperări în zona.
C. Indicatori tehnico-economici limita:
- valoarea totală a investiției, din care construcții-montaj; sursele de finanțarea (orientativ);
- investiția specifică;
- valoarea anuală a producției agricole vegetale;
- sporul de venit net datorat amenajărilor;
- productivitatea anuală pe om al muncii;
- termenul de recuperare a investiției;
- numărul de personal pentru exploatarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare, în conformitate cu normele de muncă stabilite potrivit legii;
- din care muncitori;
- durata de realizare a investiției pînă la punerea în funcțiune; principalele etape de realizare a investiției;
- durata de realizare a indicatorilor tehnico-economici aprobați;
- costul de producție pe unitatea de produs.
Data pînă la care se va prezenta la aprobare proiectul de execuție al obiectivului de investiții.
NOTĂ:
1. Elaborarea notei de comanda trebuie să se bazeze și pe schema cadru a bazinului hidrografic respectiv, elaborat de Consiliul Național al Apelor. Nota de comanda va fi prezentată Consiliului Național al Apelor care va emite acord preliminar de gospodărire a apelor în termen de 15 zile de la solicitare.
2. Lucrările de îmbunătățiri funciare cuprinzînd perimetre foarte intinse și implicind tratarea și rezolvarea complexa a tuturor problemelor ameliorative (irigații, desecări, drenaje, combaterea eroziunii solului, ameliorarea saraturilor, amenajarea vailor) impun efectuarea de studii de mare volum care să permită stabilirea soluțiilor de amenajare și fundamentarea propunerilor de dezvoltare a producției agricole.
În acest sens, studiile (topografice, pedologice, geotehnice, hidrologice, de amplasament și scheme hidrotehnice etc.) vor preceda notele de fundamentare, pe baza cărora obiectivele de investiții se înscriu în planul cincinal.
3. Complexitatea și amplasarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare impun ca, în vederea optimizarii soluțiilor, să se analizeze mai multe variante de schema hidrotehnica, de amenajare și de soluții constructive, care vor fi indicate în nota de comanda.
4. Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului vor fi comparati cu prevederile planului și cu indicatorii aprobați sau realizați la unitățile similare cu cele mai bune rezultate din țara sau străinătate.
5. În cazul importurilor aprobate potrivit legii, indicatorii tehnico-economici se completează cu volumul total și pe relații al importului pentru investiții.
6. Conținutul cadru al notei de comanda pentru obiective de îmbunătățiri funciare se va putea adapta, adaugindu-se unele elemente atunci cînd ele sînt caracteristice sau eliminindu-se altele care nu au legătură cu specificul respectivului obiectiv.
Anexa 1 c
TITULARUL INVESTIȚIEI
Conținut cadru pentru
obiective agrozootehnice
NOTA DE COMANDA
pentru obiectivul de investiții -------------------------------------
1. Capacitatile de producție în unități fizice.
Profilul. Amplasament, încadrarea în zona, beneficiar, proiectant general, antreprenor general, furnizor de utilaje.
2. Necesitatea și oportunitatea. Gradul de folosire a capacităților de producție existente. Posibilități de cooperare în zona. Destinația produselor și subproduselor.
3. Sursele principalelor materii prime necesare (furaje, material biologic etc.), caracteristicile acestora, norme limita de consum.
4. Natura combustibililor necesari (pe baza acordului Comisiei permanente pentru avizarea și controlul consumurilor de combustibili, energie electrica și termica). Condiții pentru încălzirea spațiilor; modul de asigurare a combustibililor și energiei termice. Surse de alimentare cu apa și energie electrica. Norme limita de consum pentru combustibili și energie.
5. Proiectele tip pe baza cărora se vor executa obiectele componente ale investiției și precizarea acelor obiecte pentru care, potrivit prevederilor legii, se pot elabora proiecte unicat. Soluții de principiu pentru alcătuirea constructivă a obiectelor unicat și pentru adaptarea la teren a proiectelor tip.
6. Indicații privind planul general al obiectivului. Terenul de fundare. Gradul minim de ocupare a terenului și de utilizare a eventualelor obiecte existente pe amplasament; ocuparea de terenuri din producția vegetala agricolă sau forestieră. Emisar pentru evacuarea apelor uzate și modul de folosință al acestora.
7. Indicații privind organizarea execuției lucrărilor. Cooperarea între beneficiar și constructor.
8. Indicatorii tehnico-economici limita:
- valoarea totală a investiției și de construcții-montaj;
- investiția specifică;
- valoarea producției globale, marfa și nete;
- cheltuieli la 1.000 lei producție marfa;
- beneficiul anual;
- rentabilitate;
- durata de recuperare a investiției din beneficiu;
- durata de realizare a investiției, principalele etape de realizare a investiției.
Data pînă la care se va prezenta la aprobare proiectul de execuție al obiectivului de investiții.
NOTĂ:
1. Conținutul cadru al notei de comanda pentru obiective agrozootehnice se va putea adapta, adaugindu-se unele elemente atunci cînd ele sînt caracteristice sau eliminindu-se altele care nu au legătură cu specificul respectivului obiectiv.
2. Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului vor fi comparati cu prevederile planului și cu indicatorii aprobați sau realizați la unitățile similare cu cele mai bune rezultate din țara sau străinătate.
Anexa 1 d
TITULARUL INVESTIȚIEI
Conținut cadru pentru obiective
social-culturale, sănătate,
comerciale, locuințe
NOTA DE COMANDA
pentru obiectivul de investiții ----------------------------
1. Capacitatea în unități fizice.
2. Amplasamentul, proiectant general, antreprenor general, volumul de investiții, din care volum de construcții-montaj, durata de realizare a investiției, principalele etape de realizare a investiției.
3. Criterii de necesitate din studiile de sistematizare și dezvoltare a localității; număr de locuitori, deserviti, raza de acțiune; condiții speciale rezultate din studiul de rețea; importanța obiectivului în localitate sau județ.
4. Principalele elemente functionale ale investiției (dimensiuni, condiții de folosire, nivel de dotare și finisare).
Date privind spațiile necesare realizării funcțiunii specifice, spații pentru circulație, pentru relații cu publicul, anexe administrative și dotări sanitare.
5. Proiectele tip pe baza cărora se vor executa obiectele componente ale investiției și precizarea acelor obiecte pentru care, potrivit prevederilor legii, se pot elabora proiecte unicat; soluții de principiu pentru alcătuirea constructivă a obiectelor unicat; soluții de principiu pentru adaptarea la teren a proiectelor tip.
Condiții pentru încălzirea spațiilor și soluții de rezolvare a unor necesitați tehnologice.
6. Indici caracteristici ai investiției, soluții de principiu pentru realizarea lucrărilor de construcții și instalații, precum și pentru echipamente și mobilier, principalele cai și mijloace de realizare:
- măsurile specifice de industrializare;
- posibilități de realizare a unor comasari functionale în cadrul construcțiilor sau de cooperare cu alte investiții;
- folosirea materialelor ușoare și a celor locale;
- utilizarea materialelor și echipamentelor speciale.
7. Soluții și indici la principalele instalații și rețele exterioare:
- folosirea eficienta a rețelelor din cadrul zonei și localității;
- optimizarea traseelor;
- posibilitatea inglobarii în construcții a unor echipamente edilitare.
8. Indicatorii tehnico-economici ai investiției; investiția specifică.
9. Soluții și indici de încadrare în studiile de sistematizare; gradul de ocupare a terenului; folosirea reliefului terenului în vederea evitării miscarilor de terasamente; comasarea la maximum a obiectivelor; regimul de aliniere și înălțimi; condiții de plastica arhitecturala specifice.
10. Lucrări conexe: precizarea investițiilor cu caracter orasenesc, care se vor avea în vedere la realizarea investițiilor.
11. Indicații pentru organizarea de șantier, asigurindu-se folosirea unor construcții sau amenajări existente.
Data pînă la care se va prezenta la aprobare proiectul de execuție al obiectivului de investiții.
NOTĂ:
1. Conținutul cadru al notei de comanda pentru obiectivele social-culturale, sănătate, comerciale, locuințe se va putea adapta, adaugindu-se unele elemente atunci cînd ele sînt caracteristice sau eliminindu-se altele care nu au legătură cu specificul respectivului obiectiv.
2. Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului vor fi comparati cu prevederile planului și cu indicatorii aprobați sau realizați la unitățile similare cu cele mai bune rezultate din țara sau străinătate.
Anexa 2 TITULARUL INVESTIȚIEI
Conținut cadru
PROIECT DE EXECUȚIE
pentru obiectivul de investiții ------------------------
1. Capacitatile de producție. Profilul de producție pe sortimente sau grupe de sortimente. Etapele de punere în funcțiune.
2. Amplasament, încadrare în zona, platforma sau incinta industriala, beneficiar, proiectant general, antreprenor general, antreprenori de specialitate, furnizor general de utilaje.
3. Concretizarea tehnologiilor și proceselor de fabricație cu parametrii lor:
- fluxul tehnologic, cu optimizarea amplasarii utilajelor;
- condițiile impuse de procesele tehnologice și modul lor de rezolvare;
- secțiuni privind montajul instalațiilor tehnologice;
- timpul de funcționare anuală a instalațiilor;
- soluții de eliminare a noxelor rezultate din procesele de fabricație sau de protecție a oamenilor și a mediului înconjurător;
- precizarea acțiunilor de cooperare la realizarea produselor, în cadrul ramurii, al economiei sau cu alte tari.
4. Utilajele, instalațiile și echipamentele tehnologice necesare; modul de asigurare a acestora. Proiectele tip după care se realizează. Motivarea adoptării, în cazuri speciale, a unor utilaje unicat. Randamentele utilajelor conducatoare.
Specificarea utilajelor care se monteaza în aer liber.
5. Programul de asimilare și de producere în țara a materiilor prime și materialelor, aprobate a se importa în prima perioada de funcționare.
6. Soluții pentru valorificarea resurselor energetice secundare; bilanțurile energetice.
7. Utilități necesare. Consumuri specifice și consumuri totale anuale; modul de asigurare. Cooperări. Precizarea lucrărilor conexe în zona, platforma sau incinta industriala (energia electrica și termica, apa, aer comprimat, cai ferate, ateliere, cantine, construcții social-culturale, transport în comun, drumuri, străzi etc.) și estimarea valorii acestora.
8. Transportul tehnologic al materiilor prime, materialelor, pieselor, semifabricatelor și produselor finite și indicii de mecanizare în transportul și manipularea acestora. Organizarea transportului uzinal. Numărul podurilor rulante, din care tehnologice și caracteristicile acestora. Suprafețe pentru circulație și suprafețe pentru depozitare interfazica.
9. Organizarea depozitarii.
10. Modul de ambalare și expediere a produselor finite.
11. Organizarea producției și a muncii. Norme de muncă. Măsuri privind asigurarea și pregătirea forței de muncă.
12. Planul general al obiectivului; detalierea și fundamentarea soluțiilor adoptate; obiectele componente și amplasarea acestora. Gradul de ocupare a terenului.
Soluții pentru evitarea sau limitarea la strictul necesar a demolarilor, dezafectarilor, exproprierilor sau scoaterilor de terenuri din producția vegetala, agricolă sau forestieră.
13. Precizarea proiectelor tip pe baza cărora se realizează obiectele componente ale investiției și soluțiile de adaptare ale acestora la teren; soluțiile constructive pentru obiectele unicate (planuri și secțiuni, cu dimensiunile principalelor elemente de rezistenta, închidere, pardoseli și izolații, cu specificarea materialelor folosite la alcătuirea lor ); trasee de drumuri și rețele și secțiuni ale acestora.
14. Consumul principalelor materiale de construcții, instalații și montaj, pe obiectiv.
15. Programul de urmărire a comportării în timp a construcțiilor, pentru obiectele stabilite prin nota de comanda, cuprinzînd metodele și tehnicile utilizate, mijloacele necesare, graficul calendaristic de efectuare a determinarilor.
16. Proiectul de organizare a șantierului, cu precizarea lucrărilor și cheltuielilor strict necesare; cooperarea cu unitățile din zona.
17. Se va arata modul de realizare a celorlalte elemente cuprinse în nota de comanda aprobată, în ceea ce privește:
- materii prime și materiale necesare, caracteristicile principale ale acestora, modul de asigurare, normele de consum, consumuri totale anuale. Valorificarea materialelor refolosibile;
- combustibilii, energia termica și electrica; consumuri specifice și consumuri totale anuale; modul de asigurare;
- stocurile limita ale principalelor sortimente de materii prime, materiale și produse finite, în cantități și zile;
- asigurarea desfacerii produselor, pe bază de contracte sau comenzi ferme, potrivit legii;
- caracteristicile și calitatea produselor.
18. Devizul general al obiectivului de investiții (macheta nr. 1), elaborat pe bază de prețuri de deviz din proiectele tip sau pe bază de indici.
19. Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului (macheta nr. 2), compararea acestora cu nota de comanda, cu prevederile planului și cu indicatorii realizați sau aprobați la unitățile similare cu cele mai bune rezultate, din țara și din străinătate.
20. Proiectul de execuție este însoțit de graficele de: eșalonare a investiției; livrare a utilajelor; asigurare a forței de muncă; realizare a indicatorilor tehnico-economici, precum și de următoarele acorduri, după caz:
- acordul unic al consiliului popular județean sau al municipiului București cu privire la: amplasament, trasee, linii și rețele electrice din afară obiectivului proiectat, racorduri de apa, canalizare, telefonie locală și drumuri de interes local, asigurarea de locuințe și clădiri social-culturale pentru personalul șantierului și exploatării noului obiectiv;
- acordul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, pentru terenuri agricole;
- acordul Ministerului Economiei Forestiere și Materialelor de Construcții, pentru terenuri forestiere;
- acordul pentru combustibili, energie electrica și termica;
- acordul Ministerului Transporturilor și Telecomunicatiilor, pentru transporturi;
- acordul Consiliului Național al Apelor, potrivit
- acordul Comitetului de Stat pentru Prețuri, pentru produsele noi;
- acordul Consiliului Național pentru Protecția Mediului Înconjurător, pentru probleme de protecție a mediului;
- alte acorduri prevăzute de lege.
NOTĂ:
1. Soluțiile de proiectare cuprinse în proiectul de execuție vor fi adoptate pe baza studierii mai multor variante de soluții rationale și eficiente.
2. Proiectele de execuție vor fi însoțite și de caiete de sarcini pentru realizarea lucrărilor de tehnicitate ridicată și pentru care nu sînt emise prescripții tehnice.
3. Ministerele și celelalte organe centrale vor adapta conținutul cadru al proiectului de execuție la specificul ramurilor, subramurilor, grupelor de lucrări etc.
Se vor putea adauga unele elemente atunci cînd ele sînt caracteristice, după cum se vor putea elimina altele care nu au legătură cu specificul respectivului obiectiv.
4. Ministerele, celelalte organe centrale și locale, precum și unitățile subordonate, aproba proiectele de execuție în termen de cel mult 30 de zile de la data emiterii avizului.
Macheta nr. 1
DEVIZUL GENERAL
al obiectivului de investiții ..............................
Lucrari si cheltuieli care se cuprind in valoarea investitiei
Constructii si instalatii
Utilaje si echipamente tehnologice care se monteaza
Montaj utilaje si echipamente tehnologice
Utilaje independente
Alte cheltuieli
Total
1
2
3
4
5
6
7
PARTEA I
Cap. 1. Investitii de stinate realizarii productiei de baza (pe obiecte)
Cap. 2. Investitii de stinate realizarii productiei auxiliare ( pe obiecte)
Cap. 3. Investitii pentru transporturi si telecomunicatii (pe obiecte)
Cap. 4. Investitii pentru alimentarea cu energie (pe obiecte)
Cap. 5. Investitii pentru utilitatile - constructii si retele pentru apa, canalizare etc. (pe obiecte)
Cap. 6. Investitii au xiliare si de deservire, inc lusiv imprejm uirile (pe obiecte)
Cap. 7. Mijloace de ridicare si transport independente - automacarale, autocamioane, electrocare etc.
X
X
X
X
X
Cap. 8. a) Cheltuieli pentru proiectare, asistenta tehnica si documentare efectuate pentru pregatirea si realizarea investitiei
X
X
X
X
b) Cheltuieli cu studii si cercetari de teren (topo, hidro, geo) efectuate pentru pregatirea si realizarea investitiei
X
X
X
X
X
Cap. 9. a) Exproprieri, despagubiri, stramutari, demolari demontari
X
X
X
X
b) Costul terenului
X
X
X
X
X
c) Amenajarea si nivelarea terenului (desecari, drenaje etc.)
X
X
Cap. 10 a) Costul energiei electrice pentru iluminarea locurilor de munca la lucrarile care se executa la lumina artificiala
X
X
X
b) Cheltuieli necesare pentru executarea lucrarilor pe timp friguros (in conditiile art. 56)
X
X
X
c) Sporuri de santier , prevazute de lege
X
X
X
d) Cheltuieli cu probe, incercari si expertize pe parcursul executiei si la receptie
X
e) Comisionul bancii finantatoare
X
X
X
X
X
PARTEA a II-a
Cap. 11 Cheltuieli pentru intreprinderea care se construieste, aprobate potrivit legii
X
X
X
Cap. 12 Cheltuieli pentru supravegherea tehnica pe durata realizarii investitiei
X
X
X
X
X
PARTEA a III-a
Cap. 13 Cheltuieli si lucrari pentru organizarea executiei lucrarilor de constructii-montaj
X
X
X
X
X
PARTEA a IV-a
Cap. 14 Cheltuieli nerecuperabile provenite din efectuarea probelor tehnologice
X
X
X
X
X
TOTAL GENERAL
RECAPITULATIE
A. Structura cheltuielilor din devizul general:
1. TOTAL ..................................................
...........
din care:
a) utilaje tehnologice care se monteaza și independente-
inclusiv mijloace de ridicare și
transport............................................
...........
b) construcții și montaj (C+M)..........................
...........
din care:
- construcții, inclusiv instalații aferente (C+I)
.......................................................
...........
c) dotări și obiecte de inventar (exclusiv utilajele
tehnologice independente)..............................
...........
2. TOTAL..................................................
...........
din care:
a) lucrări comune (cota-parte aferentă obiectivului
respectiv)..........................................
...........
b) utilaje tehnologice (cu montaj și independente,
inclusiv mijloace de ridicare și transport primite
prin transfer)......................................
...........
B. Valoarea fondurilor fixe care se desființează ca urmare a
construirii noului obiectiv de investiții
..........................................................
...........
- valoarea utilajelor tehnologice care se refolosesc la
noul obiectiv ............................................
...........
C. Piese de schimb și obiecte de inventar de mica valoare sau
scurta durata pentru dotarea inițială la întreprinderile
noi în construcție .......................................
...........
D. Repartizarea valorii lucrărilor și cheltuielilor, pe grupe
de fonduri fixe, pentru stabilirea valorilor de amortizare
(necesară analizei costului de producție).................
...........
NOTĂ:
1. La cap. 14 se vor prevedea numai cheltuieli nerecuperabile provenind din efectuarea probelor tehnologice. Fondurile prevăzute la acest capitol nu se pot utiliza pentru acoperirea cheltuielilor la alte capitole din devizul general.
2. Volumul pieselor de schimb și al obiectivelor de inventar de mica valoare sau scurta durata (mijloace circulante) care se finanțează din fondurile de investiții la întreprinderile noi, în construcție, pînă la punerea în funcțiune a primei capacități, se va fundamenta în proiectul de execuție, iar valoarea lor va fi menționată informativ la sfîrșitul devizului general, fără a se cuprinde în valoarea acestuia și în valoarea fondurilor fixe ce se pun în funcțiune.
3. Eventualele depășiri ale prevederilor din partea I a devizului general, pentru unele obiecte sau capitole de cheltuieli, pot fi acoperite din economiile rezultate la partea I la alte obiecte sau capitole de cheltuieli cu documentație de execuție elaborata, cu aprobarea ministerelor, celorlalte organe centrale și locale și cu avizul băncii finanțatoare.
4. În cazuri excepționale, cînd au fost aprobate importuri pentru proiectul tehnologic (know-how), documentație tehnica, licenta de fabricație și asistența tehnica, cheltuielile respective se vor cuprinde în devizul general, la partea I, cap. 8 într-o poziție distinctă.
5. Cheltuielile prevăzute în devizul general pentru întreprinderea care se construieste și pentru supravegherea lucrărilor pe parcursul executării acestora nu pot fi depășite sau utilizate pentru finanțarea altor lucrări sau cheltuieli.
6. Partea a III-a a devizului general va fi însușită de antreprenorul general.
Macheta nr. 2
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
1. Profil de productie
mii lei
2. Valoarea totala a investitiei din care
constructii-montaj si utilaje*
mii lei
3. Investitia specifica
lei/t, km etc. sau
lei/leu productie marfa
4. Capacitati si termene de punere in functiune*
buc.; tone; km etc
Trim. si an
5. Valoarea anuala a productiei globale
mii lei
6. Valoarea anuala a productiei marfa*
mii lei
din care pentru export
mii lei
- devize libere
valuta (mii lei)
mii lei
- cliring tari socialiste
valuta (in mii)
mii lei
7. Valoarea anuala a productiei nete*
mii lei
8. Costul de productie
mii lei
9. Cheltuieli la 1.000 lei productie marfa din care cheltuieli materiale*)
lei
10. Valoarea acumularilor anuale din care beneficiu*)
mii lei
11. Rentabilitate
%
12. Eficienta fondurilor fixe:
- valoarea productiei nete la 1.000 lei fonduri fixe
lei
- valoarea productiei marfa la 1000 lei fonduri fixe
lei
- valoarea acumularilor la 1000 lei fonduri fixe
lei
- valoarea beneficiului la 1000 lei fonduri fixe
lei
13. Durata:
- de efectuare a probelor tehnologice*)
zile
- pina la punerea in functiune a primei capacitati*)
zile
- pina la punerea in functiune a intregului obiectiv*)
zile
- de la punerea in functiune pina la atingerea principalelor indicatori tehnico-economici*)
zile
14. Durata de recuperare a investitiei:
- din acumulari*)
ani si luni
- din beneficiu*)
ani si luni
15. Total personal muncitor in conformitate cu normele de munca stabilite potrivit legii*)
nr.
din care muncitori*)
nr.
16. Coeficientul de schimburi
17. Productivitatea anuala pe om al muncii:
- fizica
tone, mc, mp, etc.
- valorica (la productia marfa si la productia neta)*)
mii lei
18. Curs de revenire brut* la:
- pretul de productie
lei/$ sau
lei/rubla
- costuri de productie
lei/$ sau
lei/rubla
19. Curs de revenire al aportului net valutar*
lei/$ sau
lei/rubla
20. Aportul net valutar*
valuta (in mii)
mii lei
din care:
- devize libere
valuta (in mii)
mii lei
21. Termenul de recuperare a efortului valutar din exporturi de marfuri
trim. si an
22. Volumul si termenul lucrarilor prevazute pentru
epurarea apelor uzate*)
mii lei
trim. si an
23. Volumul investitiilor conexe
mii lei
-----------------
* Indicatorii tehnico-economici care se propun spre aprobare prin decret prezidential; ceilalți indicatori servesc pentru fundamentare.
NOTĂ:
1. Pentru instalațiile pilot, semiindustriale și experimentale se vor prezenta la aprobare numai indicatorii ce pot fi stabiliți cu anticipatie și care vor fi precizati odată cu avizarea proiectului de execuție.
2. În cazul importurilor aprobate potrivit legii, indicatorii tehnico-economici se completează cu:
a) Volumul total al importului pentru realizarea investitiei*
valuta (in mii)
mii lei
din care:
- devize libere
valuta (in mii)
mii lei
- cliring tari socialiste
valuta (in mii)
mii lei
b) Volumul anual al importului pentru productie*
valuta (in mii)
mii lei
din care:
- devize libere
valuta (in mii)
mii lei
- cliring tari socialiste
valuta (in mii)
mii lei
Anexa 3 COMPETENTELE DE APROBARE
a notelor de comanda si a proiectelor de executie
Se aproba de organele de conducere colectiva ale:
Ramura si subramura din care fac parte investitiile
Se aproba de catre presedintele Republicii Socialiste Romania
Ministerelor, celorlalte organe centrale si si comitetelor economice executive ale consiliilor populare judetene si al municipiului Bucuresti*)
Centralelor industriale
Intreprinderilor, unitatilor asimilate institutiilor acestora
1
2
3
4
5
Cap. I
Industria extractiva si a carbunelui, gazelor naturale si a minereurilor; industria metalurgiei feroase, inclusiv laminarea produselor, precum si intreprinderile pentru colectarea metalelor; industria materialelor refractare; industria constructiilor de masini si a prelucrarii metalelor; productia, transportul si distributia energiei electrice si termice; industria chimica, industria de celuloza si hirtie; agricultura si silozurile cerealiere, industria materialelor de constructii, cu valori;
Peste 70 milioane lei inclusiv
Pina la 70 milioane lei
Diferentiat pina la 30 milioane lei inclusiv, conform competentelor acordate
Diferentiat pina la 10 milioane lei inclusiv, competentelor acordate
Cap. II
Lucrari de investitii din celelalte ramuri ale industriei, necuprinse la cap. I, precum si lucrari de investitii din silvicultura, transporturi si telecomunicatii, constructii, depozite cerealiere, lucrari pentru gospodarirea apelor, cu valori;
Peste 50 milioane lei inclusiv
Pina la 50 milioane lei conform tentelor acordate
Diferentiat pina la 30 milioane lei inclusiv, compeconform competentelor acordate
Diferentiat pina la 10 milioane lei inclusiv,
Cap. III
Constructii de locuinte, inclusiv dotarile social-culturale, spatiile comerciale si de prestari de servicii, precum si lucrarile tehnicoedilitare si energetice aferente acestora, cu valori;
Peste 50 milioane lei
Pina la 50 milioane lei inclusiv
Diferentiat pina la 10 milioane lei inclusiv, conform competentelor acordate
-
Cap. IV
Lucrari de investitii pentru comert si constructii turistice, cu valori
Peste 30 milioane lei
Pina la 30 milioane lei inclusiv
Diferentiat pina la 5 milioane lei inclusiv, conform competentelor acordate
-
Cap. V
Lucrari de investitii pentru invatamint, ocrotirea sanatatii, gospodarirea comunala si aprovizionarea tehnico-materiala, centre de calcul teritoriale si de sistem, cu valori;
Peste 20 milioane lei
Pina la 20 milioane lei inclusiv
Diferentiat pina la 5 milioane lei inclusiv, conform competentelor acordate
-
Cap. VI
Lucrari de investitii pentru cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica, cu valori;
Peste 10 milioane lei
Pina la 10 milioane lei inclusiv
-
Diferentiat pina la 2 milioane lei inclusiv, conform competentelor acordate
Cap. VII
Lucrari de investitii pentru cultura, sport administratie de stat si alte ramuri necuprinse in cap. I-VI, cu valori;
Peste 10 milioane lei
Pina la 10 milioane lei inclusiv
-
Diferentiat pina la 2 milioane lei inclusiv, conform competentelor acordate.
* Pentru lucrările din industria construcțiilor cu valori pînă la 50 milioane lei, pentru drumuri cu valori pînă la 30 milioane lei și pentru lucrările social-culturale și de gospodărie comunală cu valori pînă la 20 milioane lei, ale căror proiecte de execuție se aproba de comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, confirmarea aprobării se face de Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare.
NOTĂ:
1. Proiectele de execuție pentru obiectivele din coloana 2 se aproba de Consiliul de Miniștri, dacă se încadrează în indicatorii tehnico-economici din nota de comanda aprobată.
2. Pentru obiectivele de investiții din coloana 2, se supun aprobării prin decret prezidential, respectiv prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, următoarele elemente rezultate din proiectul de execuție:
- principalii indicatori tehnico-economici;
- precizarea proiectelor tip după care se vor executa obiectele și soluțiile pentru adaptarea la teren a acestora;
- soluțiile constructive pentru obiectele unicat;
- tehnologiile de baza;
- utilizarea de hidrocarburi, în cazul în care consumul anual de combustibili depășește competența de aprobare a Comisiei permanente pentru avizarea și controlul consumurilor de energie electrica și termica;
- principalele măsuri necesare realizării obiectivului de investiții.
3. Pentru obiectivele de investiții care urmează a se executa în număr mare, avînd aceeași destinație funcțională, prevăzute în anexa nr. 4, defalcate de ministere, celelalte organe centrale și locale, proiectele de execuție se elaborează pe bază de comandă data de beneficiar prin care se specifică principalii indicatori tehnico-economici ai obiectivului respectiv de investiții, încadrați în prevederile listei de investiții aprobate.
4. Notele de comanda și proiectele de execuție pentru construcțiile de locuințe inclusiv dotările social-culturale, spațiile comerciale și de prestări de servicii, precum și lucrările tehnico-edilitare și energetice aferente acestora, care se executa pe bază de proiecte tip și detalii de sistematizare aprobate potrivit legii, se aproba de comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, ministere și celelalte organe centrale, fără a mai fi supuse avizării și confirmării.
5. Competentele de aprobare a notelor de comanda și a proiectelor de execuție, în limitele valorilor prevăzute în coloanele 4 și 5, se stabilesc de organele de conducere colectivă ale organelor ierarhic superioare.
6. Notele de comanda și proiectele de execuție pentru stațiile pilot din industrie urmează regimul de aprobare prevăzut la cap. I și II, iar cele din ramura cercetare și dezvoltare tehnologică, regimul de aprobare prevăzut la cap. VI.
7. Investițiile care se finanțează din contribuția voluntara a populației, în condițiile
Legii nr. 20/1971 , se înscriu în plan și se realizează în conformitate cu prezenta lege.
8. Centrele de calcul cu care urmează a se conduce procesele tehnologice urmează regimul prevăzut pentru obiectivele de investiții din ramura respectiva.
Anexa 4 TITULAR Conținut cadru
LISTA cu principalii indicatori tehnico-economici pentru obiective de investiții de natura celor prevăzute la art. 37 alin. (2)* Nr. crt. Denumirea obiectivului Profil si capacitate amplasament tehnologia conducatoare Felul proiectelor ce se vor aplica ──── durata de executie a obiectivului Valori maxime Inv. (mii lei) fonduri C + M mii lei) Valoarea productiei marfa (mii lei) Valoarea productiei nete la 1000 lei productivitate (mii lei prod. neta pe om al muncii) Nr. de oameni ai muncii cheltuieli fixe la 1000 lei productie marfa beneficiu (mii lei) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1. 2. 3. * Pentru obiectivele de investiții care urmează a se executa în număr mare, avînd aceeași destinație funcțională, în liste se cuprind capacitatile totale ale fiecărui grup de obiective și indicatorii tehnico-economici specifici pe unitatea de referința. Listele constituie documentul de baza căruia grupele de obiective se înscriu în planul național unic de dezvoltare economico-socială, anual. Defalcarea pe obiective se face de ministere, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, cu respectarea prevederilor din listele aprobate. NOTĂ: 1. La "amplasament" se va înscrie zona sau platforma industriala, precum și localitatea, în cazul în care nu este precizată în titlu. 2. În coloana 3 se vor preciza, atunci cînd este cazul, obiectele ce se propun a se realiza după proiecte unicat. 3. În cazurile în care obiectivul consta dintr-o capacitate ce se realizează în cadrul unor spații existente, în coloanele 5, 6 și 7 se vor prezenta indicatorii pentru noua capacitate și în paranteza indicatorii finali. 4. Ministerele și celelalte organe centrale și locale vor adapta conținutul cadru al "listei" la specificul ramurilor, subramurilor, grupelor de lucrări etc. Se vor putea adauga unele elemente atunci cînd ele sînt caracteristice, după cum se vor putea elimina altele care nu au legătură cu specificul respectivelor obiective. 5. În cazul importurilor, aprobate potrivit legii, indicatorii tehnico-economici se completează cu valori maxime de import, pe relații: - pentru investiție; - pentru producție.
Anexa 5 ELEMENTE DE FUNDAMENTARE
a investițiilor de natura celor prevăzute la art. 17 alin. (2)
a) La mașini, utilaje, mijloace de transport:
- număr, capacitate, alte caracteristici tehnici specifice, valoarea unitară și totală;
- gradul de folosire a parcului existent;
- volumul de activitate prevăzut să se realizeze în plus în perioada următoare;
- înlocuirea celor ajunse la limita normală de folosire sau a celor mari consumatoare de energie;
- realizarea unor produse noi, care impun utilaje noi;
- eșalonarea pe trimestre.
b La lucrări:
- volum, suprafața, ml, bucăți (după caz);
- amplasament, valoarea totală, din care construcții-montaj;
- alte elemente ce caracterizează lucrarea;
- respectarea prevederilor din programele aprobate;
- punerea în valoare a unor resurse naturale;
- sporirea producției fizice;
- asigurarea conservării și protecției mediului înconjurător;
- crearea de noi capacități de producție;
- durata de realizare.
c) Studii, cercetări de teren, proiecte și alte cheltuieli asimilate investițiilor, potrivit legii:
- obiectul și valoarea;
- descoperirea și punerea în valoare de noi resurse de materii prime și energie;
- determinarea caracteristicilor geologice, geotehnice, topometrice, hidrologice etc. ale terenurilor, în vederea amplasarii de noi investiții;
- cercetarea și stabilirea caracteristicilor materialelor locale, ce ar urma să fie folosite ca materiale de construcții pentru realizarea obiectivului de investiții din zona;
- asigurarea documentațiilor necesare introducerii în plan și realizării obiectivelor de investiții;
- optimizarea folosirii în comun a utilităților din zona în care se realizează investițiile;
- termenele de eșalonare pe trimestre.
d) În funcție de natura investiției prevăzută în lista, se vor prezenta elemente ale eficientei economice, exprimate prin:
- îmbunătățirea normelor de muncă și a randamentelor;
- creșterea productivitatii muncii;
- reducerea consumurilor de materiale, combustibili, energie;
- îmbunătățirea calității produselor și creșterea gradului de valorificare a materiilor prime;
- sporirea exportului și îmbunătățirea eficientei financiar-valutare a acestuia;
- creșterea beneficiului și a rentabilitatii.
NOTĂ:
1. Elementele din prezenta anexa se pot adapta specificului fiecărui gen de investiție, prezentindu-se numai cele strict necesare. Dacă pentru fundamentare sînt necesare și alte elemente, se vor adauga.
2. Pentru studii, cercetări, proiecte se vor stabili termene care să asigure pregătirea și crearea condițiilor pentru realizarea investițiilor la termenele planificate.
3. Pentru lucrările care urmează a se realiza în număr mare, avînd aceeași destinație funcțională, în liste se cuprind capacitatile (volumele) totale ale fiecărui grup de lucrări și indicatorii specifici. Defalcarea pe lucrări, în diferite amplasamente, se face de ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare și al municipiului București, cu respectarea prevederilor din listele aprobate.
Anexa 6 ANGAJAMENT-CONTRACT
pentru elaborarea proiectului de inginerie tehnologică
1. Colectivul de specialiști din Institutul de ...........................
se angajează sa elaboreze proiectul de inginerie tehnologică pentru obiectivul de investiții .........................
pînă la data de ..............................................................
2. Colectivul de specialiști se angajează:
- sa introducă cele mai noi procedee tehnologice, consumuri specifice minime, care să asigure realizarea unei eficiente ridicate a investiției și a unor produse de calitate superioară, competitive pe piața interna și la export;
- sa stabilească utilajele și instalațiile de producție la nivelul tehnicii mondiale urmărind, împreună cu furnizorii, realizarea în țara a unui volum cît mai mare din acestea;
- sa stabilească duratele economice necesare pentru efectuarea probelor tehnologice și măsurile care să asigure îndeplinirea în termene cît mai scurte a parametrilor proiectati;
- sa urmărească respectarea și îmbunătățirea tehnologiilor proiectate, acordind asistența tehnica necesară în realizarea în termen a investiției pentru atingerea parametrilor proiectati într-o perioadă cît mai scurta;
- sa stabilească cu exactitate, conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de investiție a obiectivului și încadrarea în indicatorii tehnico-economici aprobați prin notele de comanda.
3. Colectivul de specialiști răspunde, potrivit legii, pentru neexecutarea lucrărilor de proiectare în termen și în condițiile convenite.
4. Lucrările necorespunzătoare se refac de către colectivul de specialiști, fără plata.
5. Colectivul de specialiști va colabora strins cu beneficiarul și constructorul pe parcursul elaborării lucrărilor, în stabilirea soluțiilor de principiu și a indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
6. Conducerea institutului se angajează:
- să asigure colectivului de specialiști condiții pentru buna desfășurare a activității și pentru acordarea asistenței tehnice necesare realizării investiției și atingerea parametrilor proiectati;
- sa pună la dispoziția colectivului de specialiști datele și informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor ce decurg din angajament;
- sa acorde retributia cuvenită, ținînd seama de prevederile legale și în funcție de rezultatele obținute în elaborarea proiectului și acordarea asistenței tehnice necesare.
Directorul institutului, Șeful de proiect,
Colectivul de specialiști,
Anexa 7 ANGAJAMENT-CONTRACT
pentru elaborarea proiectului de construcții și instalații
1. Colectivul de proiectanți din Institutul de ............................
se angajează sa elaboreze proiectul de construcții și instalații pentru obiectivul de investiții .............................
pînă la data de ..............................................................
2. Colectivul de proiectanți se angajează:
- să asigure prin proiectare organizarea cît mai rațională a spațiilor de producție în cadrul planului general, grad ridicat de ocupare a terenului și spațiilor construite, traseele cele mai economicoase pentru rețelele de utilități și linii de comunicații, precum și organizarea judicioasă pe verticala a incintei industriale;
- să asigure utilizarea intensiva a terenului uzinal, reducerea lungimii fluxurilor de fabricație, scurtarea transporturilor și rețelelor de instalații și micșorarea consumului de căldură și combustibili prin comasarea și gruparea halelor, atelierelor, secțiilor și sectoarelor, precum și a funcțiilor de depozitare și anexelor;
- sa introducă cele mai eficiente soluții constructive, folosind materiale de construcții ușoare, cu consumuri specifice minime, care să asigure reducerea costurilor și a volumului de construcții;
- sa stabilească cu exactitate, în condițiile legii, volumul lucrărilor de construcții-montaj și încadrarea în indicatorii tehnico-economici aprobați prin notele de comanda.
3. Colectivul de proiectare răspunde, potrivit legii, pentru neexecutarea proiectului în termen și în condițiile convenite.
4. Lucrările de proiectare necorespunzătoare se refac de către colectivul de proiectare, fără plata.
5. Colectivul de proiectare va colabora strins cu beneficiarul și constructorul pe parcursul elaborării lucrărilor de proiectare, în stabilirea soluțiilor de principiu și a indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
6. Conducerea institutului se angajează:
- să asigure colectivului de proiectanți condiții pentru buna desfășurare a activității de proiectare și pentru acordarea asistenței tehnice necesare realizării investiției și atingerii parametrilor proiectati;
- sa pună la dispoziția colectivului de proiectare datele și informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor ce decurg din angajament;
- sa acorde retributia cuvenită, ținînd seama de prevederile legale și în funcție de rezultatele obținute în elaborarea proiectului și acordarea asistenței tehnice necesare.
Directorul institutului de proiectare,
Șeful de proiect,
Colectivul de proiectare,
Anexa 8 NOTA DE COMANDA-CONTRACT
pentru mașini-unelte, instalații și utilaje tehnologice din import
A. Profilul și capacitatea de producție a investiției (unități fizice și valorice).
B. Principalii indicatori tehnico-economici ai investiției:
1. Valoarea totală a investiției în mii lei - exclusiv investițiile conexe (în cazul în care sînt necesare utilaje și instalații complexe din import pe relația devize libere, valoarea acestora va fi arătată separat),
din care:
- utilaje din țara (%)
- utilaje din import (%)
din care:
- pe relația devize libere (%).
2. Valoarea totală a importului pe relația devize libere (mii lei și în valută),
din care:
- utilaje
- know-how
- licențe
- asistența tehnica și pregătire cadrelor
- piese de schimb (cu precizarea pe ce perioada).
3. Termenele de livrare a utilajelor și instalațiilor din import pe relația devize libere (corelarea acestora cu termenul de punere în funcțiune).
4. Termenul de punere în funcțiune a capacității de producție.
C. Date referitoare la producție:
1. Valoarea producției marfa (mii lei).
2. Destinația producției:
a) pentru consum intern (în unități fizice și valoric, în lei);
b) pentru export (în unități fizice și valoric, în valută).
3. Aportul net în valută al investiției în balanța de comerț exterior.
D. Previziuni în legătură cu exportul produsului, posibilități de desfacere și curs de revenire brut și net.
E. Experienta firmelor furnizoare, nivel tehnic și garanții.
F. Condiții de plată (plata cash, credit, dobinzi). (În situația achiziționării utilajelor pe credit se va menționa și volumul total al dobinzilor).
G. Comparatia ofertelor firmelor.
H. Aspecte de cooperare sau plata prin produse românești.
I. Alte probleme care trebuie luate în considerare la contractare.
J. Propuneri.
K. Lista utilajelor principale din import pe relația devize libere va fi anexată la nota de comanda cu următoarele date:
Denumirea utilajului
si principalele caracteristici
Cantitatea
Pret unitar
in mii lei
si in valuta
Valoarea totala
in mii lei si in valuta
NOTĂ:
1. Listele de utilaje solicitate la import vor fi avizate de ministerul producător și de institutul central, respectiv institutele de cercetare și inginerie tehnologică de profil.
2. La contractarea importurilor se vor respecta prevederile
Decretului Consiliului de Stat nr. 152/1974
cu privire la regimul licitațiilor.
Anexa 9 NORME
privind aprobarea deschiderii finanțării și începerii execuției lucrărilor
1. Aprobarea deschiderii finanțării și începerii obiectivelor de investiții se da de către organele și în condițiile prevăzute la art. 87 din lege.
Analiza și controlul îndeplinirii condițiilor pentru deschiderea finanțării și începerea execuției lucrărilor se vor face de către:
a) unitățile teritoriale ale băncilor finanțatoare, pe baza documentelor prezentate de beneficiarii de investiții și a fisei întocmite potrivit prevederilor de la pct. 4 - cu 45 zile înainte de termenul prevăzut pentru începerea lucrărilor - în conformitate cu prevederile din
din prezenta lege;
b) ministerul, organul central, comitetul executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București, după caz - în calitate de organ ierarhic superior - care examinează și confirma îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea finanțării, începerea execuției și realizarea lucrărilor în termenele planificate. Pe baza acestei verificări și a celei de la lit. a, titularul întocmește lista lucrărilor ce le propune pentru începere și o prezintă, cu avizul băncii finanțatoare, Consiliului de coordonare a activității de investiții, însoțită de fișele lucrărilor respective;
c) Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Inspectoratul General de Stat pentru Investiții-Construcții și centralele băncilor finanțatoare care verifica - fiecare potrivit atribuțiilor ce îi revin - modul în care sînt îndeplinite, în ansamblul lor, condițiile pentru începerea și desfășurarea lucrărilor la obiectivele de investiții din listele înaintate Consiliului de coordonare a activității de investiții.
2. Pentru construcțiile de locuințe - inclusiv spațiile comerciale, social-culturale și de prestări de servicii din cadrul blocurilor de locuințe, precum și lucrările tehnico-edilitare și energetice aferente acestora - pentru montaje și modernizări de utilaje în spații existente, pentru investițiile prevăzute la art. 17 (2), corectii de torenți, amenajări pentru adaposturi de animale și pentru îmbunătățiri funciare în sisteme locale, extinderi și racorduri de rețele, amenajări piscicole, lucrări de redare a terenurilor în circuitul agricol, introducerea de baterii în sectorul avicol, pentru obiective de investiții ale cooperativelor agricole de producție, pentru investiții din sectorul bugetar al Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, pentru investițiile care se realizează în conformitate cu prevederile
Legii nr. 20/1971 , precum și pentru obiectivele de investiții care urmează a se realiza în număr mare, avînd aceeași destinație funcțională, prevăzute în anexa nr. 4, deschiderea finanțării se face pe baza aprobării date de organele de conducere colectivă ale unităților băncii finanțatoare, potrivit legii, după care beneficiarii de investiții dispun începerea execuției lucrărilor, respectiv angajarea cheltuielilor de investiții.
3. Pentru aprobarea deschiderii finanțării și începerea execuției noilor obiective, beneficiarii de investiții trebuie să fi predat executanților detaliile și devizele de execuție, care să le permită acestora realizarea, în ordinea prevăzută în grafice și contracte, a lucrărilor de construcții-montaj planificate pentru anul respectiv.
4. Conținutul fisei pentru îndeplinirea condițiilor de începere a execuției lucrărilor se va stabili de Consiliul de Miniștri.
Anexa 10 LISTA
normelor ce se aproba prin decret al Consiliului de Stat și organele elaboratoare ale acestora
A. Norme cu privire la încheierea și executarea contractelor de proiectare și a contractelor de antrepriza pentru lucrările de construcții-montaj.
Elaborează Inspectoratul General de Stat pentru Investiții-Construcții în colaborare cu: Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondrilor Fixe, Ministerul Finanțelor, Banca de Investiții și Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara.
B. Norme privind organizarea de șantier.
Elaborează Ministerul Construcțiilor Industriale în colaborare cu: Ministerul Finanțelor, Comitetul de Stat al Planificarii, Banca de Investiții, Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor, Ministerul Energiei Electrice, Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare și Consiliul Național al Apelor.
C. Norme privind probele mecanice, rodajul mecanic și probele tehnologice în vederea punerii în funcțiune a capacităților, precum și norme pentru realizarea și raportarea indicatorilor tehnico-economici ai investițiilor.
Elaborează Comitetul de Stat al Planificarii în colaborare cu: Ministerul Finanțelor, Direcția Centrala de Statistica și Banca de Investiții.
D. Norme privind recepția investițiilor.
Elaborează Inspectoratul General de Stat pentru Investiții-Construcții în colaborare cu: Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanțelor, Banca de Investiții și Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara.
E. Norme privind realizarea investițiilor din sectorul industriei extractive, precum și pentru activitatea geologica.
Elaborează Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei.
F. Norme privind realizarea investițiilor pentru cultura și refacerea pădurilor, plantații, pășuni sau amenajări, modernizări și completări ale acestora, amenajări pentru îmbunătățiri funciare, amenajări piscicole, redarea în circuitul agricol a unor terenuri.
Elaborează Ministerul Economiei Forestiere și Materialelor de Construcții și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în colaborare cu Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara.
G. Norme privind realizarea investițiilor pentru lucrări de arta monumentala, arta plastica și obiecte muzeale.
Elaborează Consiliul Culturii și Educației Socialiste.
H. Norme privind realizarea investițiilor cu caracter special.
Elaborează Ministerul Finanțelor în colaborare cu: Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne.
I. Norme privind organizarea, în perioada de execuție a obiectivelor de investiții, a activității de conducere, de supraveghere tehnica a lucrărilor de construcții-montaj și de asigurare și pregătire a forței de muncă.
Elaborează Ministerul Muncii în colaborare cu: Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației și Învățămîntului, Banca Naționala a Republicii Socialiste România, Banca de Investiții și Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara.
J. Norme privind reparațiile capitale.
Elaborează Ministerul Aprovizionarii Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe în colaborare cu: Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Finanțelor și celelalte ministere și organe centrale interesate.
K. Norme privind realizarea obiectivelor comune mai multor beneficiari, precum și a spațiilor comerciale, pentru prestări de servicii și social-culturale, amplasate în blocurile de locuințe.
Elaborează Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare în colaborare cu: Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Comerțului Interior, Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum, Uniunea Centrala a Cooperativelor Meșteșugărești și Banca de Investiții.
L. Norme privind proiectarea, avizarea și aprobarea documentațiilor pentru utilaje și instalații.
Elaborează Consiliul Național pentru Știința și Tehnologie în colaborare cu: Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini, Ministerul Industriei Chimice, Ministerul Industriei Metalurgice, Ministerul Energiei Electrice și Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei.
Anexa 11 ACTE NORMATIVE
care se abroga
1.
privind organizarea, planificarea și executarea investițiilor, republicată în Buletinul Oficial nr. 137 din 10 septembrie 1973.
2. Articolele 13 și 14 din
privind amortizarea fondurilor fixe, republicată în Buletinul Oficial nr. 6-7 din 19 ianuarie 1977.
3.
privind avizarea documentațiilor tehnico-economice pentru investiții, publicat în Buletinul Oficial nr. 126 din 15 august 1973, modificat prin
art. 8 din Decretul nr. 680/1973 .
4.
privind elaborarea, avizarea și aprobarea documentațiilor tehnico-economice pentru investiții, publicat în Buletinul Oficial nr. 112 din 20 decembrie 1976.
5.
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 884 din 20 august 1965
privind reglementarea executării unor obiecte neproductive de investiții.
6.
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 900/1970
cu privire la pregătirea și realizarea lucrărilor de investiții, publicată în Buletinul Oficial nr. 75-76 din 7 iulie 1970, modificată prin
hotărîrile Consiliului de Miniștri: nr. 1711/1970 , publicată în Buletinul Oficial nr. 141 din 14 decembrie 1970; nr. 330 din 30 martie 1971; nr. 585/1971, publicată în Buletinul Oficial nr. 62 din 19 mai 1971; nr. 738/1971, publicată în Buletinul Oficial nr. 77 din 24 iunie 1971; nr. 567/1973, publicată în Buletinul Oficial nr. 87 din 16 iunie 1973; nr. 1397/1974, publicată în Buletinul Oficial nr. 139 din 9 noiembrie 1974; prin
Decretul nr. 452/1973 , publicat în Buletinul Oficial nr. 126 din 15 august 1973 și prin
7.
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1875 din 23 decembrie 1970
privind măsuri referitoare la întocmirea documentațiilor tehnice pentru unele lucrări de investiții și reparații.
8.
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1822/1970
pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale privind organizarea, planificarea și executarea investițiilor, publicată în Buletinul Oficial nr. 150 din 21 decembrie 1970, modificată prin
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 567/1973 , publicată în Buletinul Oficial nr. 87 din 16 iunie 1973.
-----------------------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.