Programul din 25 octombrie 2001
de prevenire a corupției/de acțiune împotriva corupției
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 78/2000 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
PROGRAM NAȚIONAL DE PREVENIRE A CORUPTIEI 1. PREAMBUL Corupția constituie o amenințare pentru democratie, pentru suprematia dreptului, echității sociale și a justiției, erodeaza principiile unei administrații eficiente, submineaza economia de piața și pune în pericol stabilitatea instituțiilor statale. Experiența românească din ultimul deceniu, precum și a altor tari din Europa Centrala și de Est demonstreaza ca majoritatea acțiunilor anticoruptie s-au concretizat în principal în măsuri de combatere, punitive, al căror efect nu a fost nici pe departe cel scontat. Civilizatia mileniului III este pusă și în acest domeniu într-o dilema: sa continue o politica a controlului social represiva sau sa amplifice practicile consensuale și multisectoriale de prevenire a corupției. Aria tot mai larga, complexitatea și continua diversificare a formelor de manifestare a acestui fenomen, împreună cu tendintele de globalizare, impun conceperea și elaborarea unor strategii adecvate care să abordeze științific și sistematic sursele criminogene și efectele criminalitatii și să ofere instrumentele eficiente pentru prevenire și control social.
"Guvernul va acționa cu fermitate pentru combaterea corupției, pentru
diminuarea substantiala a fenomenelor de evaziune fiscală, de contrabanda
și de spalare a banilor, implicit a economiei subterane."
Programul de guvernare
Capitolul 7 "Întărirea statului de drept și reconsiderarea
reformei în justiție"
Guvernul României are înscrisă printre prioritățile Programului de guvernare combaterea corupției prin măsuri radicale care să determine o reducere efectivă a ariei de manifestare a acestui fenomen. Aceasta voința politica clara susține necesitatea declanșării unei ofensive pe frontul prevenirii corupției și urmărește reducerea oportunitatilor de comitere a faptelor de corupție și oprirea evoluției extrem de riscante a corupției spre formele sale cele mai grave, prin care persoane, grupuri de persoane, entități publice sau private ar putea influența, prin acte de corupție, procesele de guvernare și de adoptare a legislației în scopul obținerii unor profituri ilicite. Politica globală anticoruptie se exprima în modul cel mai eficient printr-un program național de prevenire a corupției, articulat în strategii sectoriale de prevenire, orientate spre cele mai vulnerabile tinte: politica, administrația și justiția.
Condiții esențiale ale reusitei implementării Programului național de
prevenire a corupției:
voința politica în adoptarea măsurilor de prevenire a corupției;
responsabilizarea instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii
corupției și coordonarea acțiunilor lor;
estimarea corecta a costurilor, identificarea și obținerea
resurselor necesare;
transparenta și accesul la informații de interes public;
sprijinul societății civile și al mass-media; invitarea
organizațiilor neguvernamentale sa participe la elaborarea și
implementarea programelor de prevenire a corupției și asigurarea
unei informări publice obiective cu privire la acțiunile desfășurate
în acest domeniu;
asigurarea continuității activității de prevenire;
monitorizarea implementării programului și adaptarea sa permanenta.
Succesul implementării unui astfel de program depinde de conjugarea demersurilor instituțiilor statului, precum și de realizarea unui parteneriat permanent cu societatea civilă și cu organizațiile neguvernamentale în vederea diminuării surselor criminogene și consecințelor corupției la toate nivelurile și în toate sectoarele. Prin Hotărârea Guvernului nr. 763 din 26 iulie 2001 s-a înființat Comitetul Național de Prevenire a Criminalitatii, cu rol de elaborare, integrare, corelare și monitorizare a politicii Guvernului de prevenire a criminalitatii la nivel național. Grupul central de analiza și de coordonare a activităților de prevenire a corupției, constituit în cadrul comitetului, va asigura implementarea și monitorizarea Programului național de prevenire a corupției, precum și a Planului național de acțiune împotriva corupției. Comitetul Național de Prevenire a Criminalitatii nu este un nou CNAICCO, organism care s-a implicat în aspectele punitiv-judiciare ale combaterii corupției, interferand cu activitatea organelor judiciare și provocand imixtiuni în activitatea acestora. Comitetul Național de Prevenire a Criminalitatii exprima voința politica de aplicare coordonata a reformelor care conduc la prevenirea corupției, pe de o parte, și necesitatea parteneriatului cu grupurile sociale interesate în aplicarea și monitorizarea acestor reforme, pe de altă parte. 2. CORUPȚIA IN ROMÂNIA 2.1. Noțiunea de corupție
Corupția reprezintă utilizarea abuzivă a puterii publice pentru
obținerea de foloase personale necuvenite.
Corupția nu poate fi asimilată în mod automat cu faptele de natura penală, chiar dacă în majoritatea cazurilor ea este strâns legată de criminalitate. Corupția în sens larg, ca și corupția penală, scoate în evidenta aceeași atitudine față de morala și etica și pentru a merge la esența trebuie precizat ca în toate situațiile ea tine de abuzul de putere și de incorectitudinea în luarea unei decizii. Corupția implica utilizarea abuzivă a puterii publice în scopul obținerii, pentru sine ori pentru altul, a unui câștig necuvenit: abuzul de putere în exercitarea atribuțiilor de serviciu; frauda (înșelăciunea și prejudicierea unei alte persoane sau entități); utilizarea fondurilor ilicite în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale; favoritismul; instituirea unui mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau al achizițiilor publice; conflictul de interese (prin angajarea în tranzacții sau dobândirea unei poziții ori a unui interes comercial care nu este compatibil cu rolul și îndatoririle oficiale). Grupul Multidisciplinar privind Corupția (GMC), înființat de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei în anul 1994, a adoptat provizoriu următoarea definiție: "Corupția cu care are legătura activitatea GMC al Consiliului Europei cuprinde comisioanele oculte și toate celelalte demersuri care implica persoane investite cu funcții publice sau private, care și-au încălcat obligațiile care decurg din calitatea lor de funcționar public, de angajat privat, de agent independent sau dintr-o alta relație de acest gen, în vederea obținerii de avantaje ilicite, indiferent de ce natura, pentru ele însele sau pentru alții." Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, semnată de România la data de 27 ianuarie 1999, definește corupția în cele doua modalități de săvârșire, activa și pasiva: Corupția activa: "promisiunea, oferirea sau darea, cu intenție, de către orice persoană, direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit, către un funcționar public, pentru sine ori pentru altul, în vederea îndeplinirii ori abtinerii de la a îndeplini un act în exercițiul funcțiilor sale". Corupția pasiva: "solicitarea ori primirea, cu intenție, de către un funcționar public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii ori abtinerii de la a îndeplini un act în exercițiul funcțiilor sale". Potrivit convenției, aceste fapte constituie corupție dacă sunt săvârșite de funcționari publici naționali, funcționari publici străini, parlamentari naționali, străini și ai adunărilor parlamentare internaționale, funcționari internaționali, precum și de persoane care reprezintă organizații internaționale. De asemenea, corupția privește atât sectorul public, cat și cel privat. Proiectarea unei strategii de prevenire și control social al corupției tine seama de existenta "marii coruptii" și a "corupției mici". Marea corupție, asociata atât funcțiilor de nivel înalt și factorilor de decizie majoră, precum și formelor grave de fraude, extorcari de fonduri, mergand până la criminalitatea organizată, constituie o problemă și în țările superdezvoltate. Controlul social al acestei forme este în primul rând unul represiv-punitiv. Aplicarea cu fermitate a legii penale, descoperirea și pedepsirea infracțiunilor de corupție sunt obiectivele principale ale autorităților publice care au atribuții în domeniul aplicării legii. Ministerul Public, prin structura înființată prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, va coordona întreaga activitate de descoperire și anchetare a infracțiunilor de corupție. Prin punerea în practica a unui program de prevenire a corupției se urmărește lărgirea preocuparilor pentru limitarea acestui fenomen, ceea ce nu va afecta politica penală represiva în domeniu. Controlul corupției prin preventie produce efectele scontate, atacand în primul rând baza piramidei fenomenului, faptele din categoria corupției mici, care au cel mai puternic impact pentru perceptia publică. O parte importanța a resurselor alocate programului anticoruptie va avea tintele în acest sector, urmărind sa limiteze răspândirea fenomenului, sa refacă încrederea cetățenilor în eforturile Guvernului pentru controlul fenomenului corupției și sa promoveze un parteneriat cu societatea civilă. 2.2. Etiologia fenomenului corupției Filozofia programului este dezvoltată plecand de la ideea ca fenomenul corupției este o disfunctie de sistem și deci își are proveniență și afectează cadrul normativ, sistemul instituțional și relațiile interumane specifice instituțiilor sociale. A. Cadrul normativ influențează în mod determinant fenomenele antisociale: excesul normativ, fetisizarea legislativă multiplica, datorită incoerentei și redundantei, oportunitatile pentru corupție; lipsa reglementărilor legale alimentează, într-un spațiu de vid normativ, factorii de risc pentru corupție. Programul cuprinde componenta normativa care urmărește: simplificarea normativa; corelarea normativa și eliminarea paralelismelor; codificarea; adoptarea unor acte normative care să reglementeze: - cadrul legal al activităților de prevenire a corupției; - instrumentele procedurale care să permită descoperirea și anchetarea operativă a cazurilor de corupție (agentul acoperit, agentul provocator, protecția martorilor și a victimelor, accesul la conturile bancare, confiscarea produselor infracțiunii, accelerarea procedurilor). B. Cadrul instituțional cuprinde structurile care au atribuții de prevenire și control al corupției. Prin stabilirea clara a competentelor și prin cooperare, potrivit dispozițiilor legale, se creează condițiile unei eficiente instituționale. C. Programul de selecție, recrutare, perfecționare și control al resurselor umane trebuie să asigure funcționarea instituțiilor în condiții de eficienta și legalitate. 2.3. Forme de corupție 2.3.1. Corupție administrativă
Sectoare vulnerabile la corupție Factori de risc
Administrația publică locală ▪ repartizarea locuințelor
▪ aplicarea legilor fondului funciar și retrocedării imobilelor
▪ eliberarea de autorizații și certificate
▪ contracte de concesionare, asociere și închiriere
▪ contracte de achiziții publice de lucrări, bunuri și servicii
▪ gestionarea patrimoniului public
▪ transferul de patrimoniu între instituții publice
▪ valorificarea bunurilor patrimoniale aflate în exces ale instituțiilor publice
▪ acordarea de ajutoare în caz de dezastre și acordarea de facilități populației în diverse domenii (încălzire, agricultură, ajutoare sociale sau de urgență)
▪ înmatriculări de autoturisme
▪ eliberarea permiselor de conducere auto
▪ selectarea/promovarea personalului
Autoritățile administrației publice centrale ▪ privatizări
▪ achiziții publice
▪ acordarea de licențe
▪ contingentări
▪ autorizații
▪ scutiri și eșalonări de taxe și impozite
▪ valorificarea controalelor
Autorități vamale ▪ control vamal
▪ evaziune fiscală
▪ contrabandă
Apărare, ordine publică și siguranță națională ▪ trafic de influență
▪ avansări în grad și în funcție în mod preferențial sau pe alte criterii, altele decât cel al competenței
▪ activitatea de cercetare penală
Cultură și învățământ ▪ preluarea de spații
▪ proliferarea instituțiilor de învățământ superior particulare grefate pe societăți comerciale
▪ neplata taxelor și a impozitelor
▪ promovarea examenelor de bacalaureat și de licență în mod fraudulos
▪ repartizarea burselor în mod preferențial
▪ primirea unor foloase necuvenite
Sănătate și asistență socială ▪ neplata contribuției de asigurări sociale
▪ folosirea acestor fonduri în alte scopuri
▪ achiziționarea (importul) de tehnică și aparatură medicală și neutilizarea acestora
▪ lipsa medicamentelor și a asistenței medicale
▪ proliferarea bolilor și a accidentelor de muncă 2.3.2. Corupția în justiție
Sectoare vulnerabile la corupție Factori de risc
Autoritățile judecătorești ▪ trafic de influență
▪ influențarea cercetărilor penale
▪ influențarea deciziilor judiciare
▪ executarea hotărârilor judecătorești 2.3.3. Corupția economică
Sectoare vulnerabile la corupție Factori de risc
Financiar-bancar ▪ acordarea ori facilitarea acordării unor credite în condiții nelegale
▪ eșalonarea rambursării creditelor
▪ emiterea de documente de plată fără a exista o garanție sau o acoperire reală
▪ acordarea de credite cu dobândă bonificată
▪ executarea silită
Metalurgie-siderurgie ▪ creșterea artificială a prețurilor la utilaje și materii prime importate
▪ scăderea prețurilor la produsele exportate
▪ casări nejustificate
▪ licitații pentru vânzarea, achiziția și concesionarea lucrărilor de investiții
▪ privatizări
▪ verigile intermediare și firmele-căpușă
Petrolier ▪ dirijarea unor contracte economice de la firme de prestigiu către societăți private conduse de foști salariați ai firmei sau de rude ale persoanelor din conducerea firmei
▪ neîncasarea de la agenții economici a contravalorii produselor vândute
▪ schimbarea destinației fondurilor alocate de stat pentru importul de țiței
▪ neurmărirea executării întocmai și la timp a contractelor economice
Agricultură-silvicultură ▪ concesionări, vânzări, asocieri
▪ privatizare
▪ regimul subvențiilor
▪ exploatarea masei lemnoase
▪ importul de produse agricole cu scutiri de taxe 2.3.4. Corupția politica
Sectoare vulnerabile la corupție Factori de risc
Parlament ▪ efectele imunității parlamentare
▪ activitățile de lobby
▪ interese de grup sau clientelare care pot influența inițiativele legislative
Partide politice ▪ finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale
▪ formele de control asupra surselor de finanțare a partidelor politice și asupra modului de cheltuire a resurselor 2.4. Evoluția fenomenului corupției _____________ NOTĂ (CTCE) Graficele privind evoluția fenomenului corupției se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 15 noiembrie 2001, la pagina 6. Corupția nu este un produs nou al relațiilor sociale și economice apărute după anul 1989. Aceasta a existat și în timpul regimului totalitar, aspect care îi conferă elemente de continuitate și discontinuitate în evoluția sa. Elementele de continuitate sunt legate de inertii instituționale prin care se perpetueaza disfuncții de sistem. Acestea mențin birocratia neproductiva și întrețin mentalitatile coruptive. În procesul de adaptare a sistemului social global la condițiile economiei de piața concurentiale factorii de risc s-au multiplicat, iar corupția tinde sa devină un fenomen structurat, specializat și profesionist care, prin rețele informale de organizații și persoane, poate ajunge sa corupa factorii de decizie la niveluri înalte, din sfera politicului, legislativului, administrației și justiției. Conexitatea maligna cu un complex de fapte antisociale, cum sunt: fraudele de mari proporții, deturnarile de fonduri, evaziunea fiscală, sporește dimensiunile pericolului social. Economia subterana, desincronizarile actelor politice și normative, dereglarile economice și mutațiile axiologice și morale alimentează, de asemenea, acest fenomen. Cifrele furnizate de statisticile judiciare construiesc un trend constant ascendent până în anul 1997 și cu o tendința evidenta de scădere după acest punct. Nivelul criminalitatii reale (totalitatea infracțiunilor săvârșite), inclusiv cifra neagra a criminalitatii (infracțiuni nedescoperite), este considerabil mai mare în comparație cu criminalitatea legală (descoperită și judecata) și aceasta nu atât din cauza abilitatii infractorilor, cat, mai ales, din cauza pasivitatii victimelor sau, mai exact, a absentei unor victime evidente (atât cel care oferă mită, cat și cel care o primește nu au motive sa sesizeze organele judiciare, infracțiunea aducând beneficii amândurora). Victima a acestor infracțiuni este instituția a carei funcționare normală este periclitata prin neîndeplinirea corespunzătoare de către angajați a atribuțiilor de serviciu. Scăderea numărului persoanelor condamnate în perioada 1997-2000 pune în evidenta apariția unor sisteme de "filtrare" a responsabilității juridice, care au condus la paradoxul fenomenului de "corupție fără corupti". Involutia fermitatii reacției sociale în aceeași perioadă este consecința unei politici incoerente de prevenire și control al corupției, a unei anchilozari în scheme ineficiente de combatere a fenomenului, preponderent prin mijloace penale. 2.5. Perceptia fenomenului corupției Acțiunea eficienta împotriva corupției nu este posibila dacă exista discrepanțe sensibile între definiția legală a corupției și perceptia socială a opiniei publice asupra acestui fenomen. De multe ori opinia publică pare să se orienteze mai bine cu privire la amploarea și intensitatea corupției decât autoritățile cu atribuții în domeniul prevenirii și controlului faptelor de corupție. 2.5.1. Studiul-diagnostic efectuat de Banca Mondială în anul 2000 releva faptul ca publicul percepe corupția ca fiind extinsă. Aproximativ două treimi din opinia publică românească considera ca "toate" sau "majoritatea" persoanelor cu funcții oficiale sunt corupte. De asemenea, oficialitatile publice au indicat niveluri ridicate ale corupției: 44% au declarat ca toate oficialitatile sau majoritatea acestora sunt implicate în activități de corupție. ____________ NOTĂ (CTCE) Graficul studiului-diagnostic efectuat de Banca Mondială în anul 2000 se găsește în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 15 noiembrie 2001, la pagina 7. Dacă perceptia unei coruptii extinse este clara, este evident și ca opinia publică considera corupția ca ajungând sa reprezinte un lucru normal. Jumătate din familiile chestionate au declarat ca mită este un fenomen cotidian și doar o persoană din 11 a declarat că nu este deloc necesară. Directorii de întreprindere și oficialitatile publice s-au arătat a fi mai puțin negative: doar patru zecimi și, respectiv, o treime au indicat corupția ca făcând parte din viața cotidiana. Mai bine de jumătate din cei chestionati sunt de părere ca toate sau majoritatea oficialitatilor din cadrul serviciului vamal și al magistraturii sunt corupte. Fondul Proprietății de Stat*), Parlamentul, sectorul sanitar și poliția sunt, de asemenea, percepute ca fiind în mare măsura afectate de corupție. Determinarea categoriilor socioprofesionale cuprinse în esantioanele sondajului de a susține programele anticoruptie și reformele care pot contribui la prevenirea și controlul acestui fenomen poate fi utilizata în mod eficient prin colaborarea instituțiilor publice cu reprezentanții societății civile. _____________
Ce indică ancheta ▪ S-a declarat plata unor sume neoficiale de bani pentru multe servicii publice, inclusiv sănătate și învățământ, racordări la utilități publice, înscrieri în registrele civile etc.
▪ Plățile neoficiale reprezintă o parte mai mare din veniturile celor săraci.
Servicii esențiale cum sunt cele de sănătate devin inaccesibile persoanelor sărace.
Metodă sugerată ▪ introducerea unui cod de conduită care să definească cu claritate comportamentul corespunzător și pe cel necorespunzător
▪ reforme specifice sectoriale pentru abordarea problemelor structurale (finanțare și mandat) care fac inevitabile plățile neoficiale pentru furnizarea serviciilor
Soluție adoptată Programul național de prevenire a corupției și Planul național de acțiune împotriva corupției au înscrise ca obiective principale:
▪ elaborarea și implementarea codurilor deontologice pentru magistrați, polițiști, funcționari vamali, funcționari publici și alte categorii de funcționari
▪ asigurarea cunoașterii de către public a drepturilor și obligațiilor prevăzute de codurile deontologice
▪ implementarea codurilor de conduită
▪ stabilirea unui mecanism de monitorizare a respectării codurilor de conduită
▪ adoptarea de planuri de acțiune sectoriale pentru fiecare domeniu vulnerabil la corupție: justiție, administrație publică, managementul finanțelor publice etc., cu prevederea obiectivelor, a măsurilor legislative, instituționale și de altă natură, a termenelor de îndeplinire și a instituției responsabile în realizare
Problema 2 Acapararea statului afectează însuși modul de formare a legilor și reglementărilor.
Ce indică ancheta ▪ Un mare număr de întreprinderi declară că sunt afectate de acapararea statului, în special prin influențarea voturilor parlamentare în favoarea anumitor interese private.
▪ Există posibilitatea ca firmele activ angajate în acapararea statului să facă contribuții politice și să participe și la corupția administrativă.
Acapararea statului se leagă strâns de multe dintre problemele cu care se confruntă întreprinderile în activitatea pe care o desfășoară.
Metodă sugerată ▪ introducerea transparenței în viața politică prin declarații publice de venit și bunuri, declararea conflictului de interese și transparență în finanțarea partidelor
▪ instituirea unui regim de deschidere în guvernare: adoptarea unei legi a libertății de informare prin care toate informațiile ce nu sunt definite ca secrete să fie liber accesibile publicului și instruirea funcționarilor publici pentru a respecta această lege
▪ invitarea societății civile pentru a supraveghea privatizările și achizițiile importante
▪ posibilitatea firmelor de a-și spune părerea în procesul de reglementare prin ședințe publice de audiere a propunerilor de legi și reglementări
Soluție adoptată Obiective ale Programului național de prevenire a corupției și ale Planului național de acțiune împotriva corupției:
▪ modificarea legislației privind declararea averilor
▪ legea lobbyului
▪ reglementarea regimului incompatibilităților
▪ modificarea legislației privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale
▪ legea accesului la informații
▪ realizarea unui parteneriat cu societatea civilă și reprezentanții sectorului privat
Problema 3 Corupția din mediul de reglementare reprezintă o povară importantă pentru firme.
Ce indică ancheta ▪ Firmele declară că fac plăți neoficiale diverșilor controlori și inspectori de stat.
▪ Instituțiile de stat ale căror servicii sunt cel mai slab apreciate sunt cele de care firmele consideră că este inutil să se plângă.
Costul implicit al reglementărilor și corupției este suficient de ridicat pentru ca firmele să se declare dornice să plătească o parte importantă din veniturile pe care le realizează pentru a reduce această povară.
Metodă sugerată ▪ reducerea poverii reglementărilor care apasă asupra firmelor prin eliminarea acelor reglementări care nu sunt necesare
▪ asigurarea aplicării transparente și rezolvării rapide, precum și clarificarea proceselor de contestație și recurs
▪ dezvoltarea capacității de realizare a evaluărilor impactului reglementărilor și introducerea acestor evaluări ca elemente obișnuite în procesul de reglementare
Soluție adoptată Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților. Obiective ale Programului național de prevenire a corupției și ale Planului național de acțiune împotriva corupției:
▪ cooperarea cu asociațiile patronale, ca structuri legitime de reprezentare a intereselor colective, în procesul de elaborare a actelor normative în materie
▪ existența și transparența căilor de atac în procesul decizional administrativ
Problema 4 Corupția este alimentată de punctele slabe din administrația publică.
Ce indică ancheta În cadrul sectorului de stat nivelul corupției este mai scăzut în organismele ale căror sisteme de administrație publică sunt mai bune.
Metodă sugerată ▪ elaborarea și aplicarea reformelor în administrația publică, legate de angajarea și promovarea funcționarilor publici, disocierea serviciilor publice de schimbările politice, gestiune financiară și bugetară cu revizie și supraveghere independente
Soluție adoptată Obiective ale Programului național de prevenire a corupției și ale Planului național de acțiune împotriva corupției:
▪ reforma managementului în sectorul public
▪ instituirea unui sistem de selectare, promovare și evaluare periodică a funcționarilor publici, bazat exclusiv pe recunoașterea obiectivă a meritelor și performanțelor profesionale
Problema 5 Corupția este percepută ca fiind extinsă, iar reformele pentru combaterea corupției se bucură de puțină credibilitate.
Ce indică ancheta ▪ Toate eșantioanele anchetei indică percepția unei corupții extinse. Mulți declară ca sursă a informațiilor relatările presei, dar și experiența personală.
▪ Cei care au răspuns și-au exprimat preocuparea față de importantele consecințe ale corupției pentru societate: scăderea standardului de viață și deteriorarea distribuției venitului.
Deși multe dintre măsurile de reducere a corupției se bucură de un sprijin larg, există foarte puțină încredere în seriozitatea structurilor politice în ceea ce privește reducerea corupției.
Metodă sugerată ▪ elaborarea unei strategii atotcuprinzătoare cu accent pe reformele instituționale având drept scop prevenirea corupției; educarea cu privire la cauzele și consecințele corupției și drepturile cetățeanului în cazul în care se confruntă cu corupția; impunerea măsurilor anticorupție prin aplicarea lor fermă și echitabilă
▪ trasarea și aplicarea strategiei printr-un proces de includere condus de un comitet director cuprinzând reprezentanți ai unui mare număr de lideri guvernamentali și neguvernamentali
▪ elaborarea unor planuri de acțiune monitorizabile de reducere a corupției
Soluție adoptată ▪ Prin Hotărârea Guvernului nr. 763 din 26 iulie 2001 s-a înființat Comitetul Național de Prevenire a Criminalității, cu rol de elaborare, integrare, corelare și monitorizare a politicii Guvernului de prevenire a criminalității la nivel național.
▪ În vederea monitorizării implementării Programului național de prevenire a corupției, precum și a Planului național de acțiune împotriva corupției, în cadrul Comitetului Național de Prevenire a Criminalității se constituie Grupul central de analiză și de coordonare a activităților de prevenire a corupției, grup de lucru în care vor fi cooptați experți din cadrul instituțiilor cu atribuții în prevenirea și controlul social al corupției, precum și reprezentanți ai societății civile, ai organizațiilor neguvernamentale și ai organismelor internaționale. 3. CERCETAREA FENOMENULUI CORUPTIEI Adoptarea unor măsuri adecvate de prevenire a fenomenului corupției necesita cunoașterea dimensiunii reale a acestui fenomen, a complexității sale, a mecanismelor de declanșare și a consecințelor produse. Evaluările Băncii Mondiale sunt rezultatul unui studiu de perceptie socială a fenomenului. Un proces de investigare criminologica și sociologica trebuie să completeze datele obținute pe aceasta cale și să ofere o imagine completa, susținută științific. Rolul Institutului Național de Criminologie, instituție care se va înființa, potrivit Programului de guvernare, va fi de a asigura activitatea științifică de diagnoza și prognoza a fenomenului criminalitatii, în general, și a corupției, în particular. Măsurile de prevenire se vor fundamenta pe rezultatele cercetării orientate spre următoarele direcții: a) stabilirea complexului criminogen care alimentează creșterea fenomenului de corupție, a factorilor de risc și a oportunitatilor care determina sau favorizează săvârșirea acestor infracțiuni, a dinamicii producerii acestora, cu evidențierea soluțiilor de control și de reducere; ... b) identificarea punctelor de vulnerabilitate în domeniile esențiale ale vieții economice, sociale și politice; ... c) evaluarea tehnicilor și a instrumentelor de prevenire pe care legislația în vigoare le pune la dispoziție instituțiilor cu atribuții în domeniu, a eficientei acestora și a posibilității de adaptare în contextul creșterii complexității fenomenelor infractionale; ... d) evaluarea periodică a dimensiunii și complexității fenomenului corupției, prin elaborarea unui instrument de tipul "indice al corupției", prin interpretarea datelor statistice, a rezultatelor anchetelor de victimizare și a sondajelor de perceptie. ... 4. DIMINUAREA CORUPTIEI ȘI CREAREA UNUI SISTEM EFICIENT DE PREVENIRE A ACESTEIA Controlul corupției în România implica adoptarea de măsuri preventive care să vizeze factorii criminogeni și înlăturarea punctelor de vulnerabilitate la corupție. Măsurile necesare a fi adoptate sunt orientate spre următoarele domenii: a) reforma instituțională: ... reforma sistemului judiciar; consolidarea capacității de prevenire și control al corupției; reforma administrației publice; b) crearea unui sector privat competitiv; ... c) reforma legislativă. ... 4.1. Reforma instituțională Crearea unui sistem instituțional eficient în prevenirea săvârșirii faptelor de corupție vizează înfăptuirea reformelor în domeniile fundamentale ale exercitării autorității statului: justiția, administrația publică și finanțele publice. 4.1.1. Reforma sistemului judiciar Obiectiv al Programului național de prevenire a corupției:
Crearea unui sistem judiciar independent, integru și eficient
Exercițiul independent și impartial al actului de justiție reprezintă un deziderat spre care Guvernul României își va concentra permanent eforturile, cu atât mai mult cu cat acesta constituie premisa unei bune administrări a justiției. Cea de a doua premisa - existenta unei magistraturi de elita - se va realiza printr-un sistem de recrutare, formare și perfecționare profesională bine fundamentat, în care numirea și promovarea se vor realiza numai pe baza competentei și a eticii profesionale. Buna organizare și funcționare a justiției presupun existenta unei legislații clare și coerente, armonizata cu acquisul comunitar. Modificările legislative preconizate vor avea în vedere: asigurarea celeritatii actului de justiție; garantarea executării hotărârilor judecătorești; întărirea siguranței cetățeanului și creșterea încrederii în actul de justiție. Obiective: ---------- sporirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii în procesul de selecție, promovare și eliberare din funcție a magistraților, precum și în implementarea codului deontologic pentru magistrați; creșterea responsabilității magistraților prin crearea unor sisteme de monitorizare a comportamentului și a profesionalismului; adoptarea unui plan de acțiune sectorial de prevenire a corupției și creștere a integrității în sistemul judiciar, în colaborare cu Centrul O.N.U. de Prevenire a Criminalitatii Internaționale; Institutul Național al Magistraturii și facultățile cu profil juridic își vor adapta programele de învățământ în sensul aprofundarii studiului fenomenului criminalitatii și al formelor sale de manifestare: corupție, criminalitate organizată, spalarea banilor, trafic de persoane, trafic și consum de droguri; dezvoltarea programelor de management al instanței/parchetului și creșterea transparenței în sistemul judiciar prin introducerea unor metode moderne de repartizare a cauzelor, precum și verificarea soluționării cu celeritate a acestora; informatizarea sistemului judiciar prin crearea unei rețele computerizate la nivel național. 4.1.2. Consolidarea capacității de prevenire și control al corupției Obiectiv al Programului național de prevenire a corupției:
Specializarea și pregătirea profesională a persoanelor cu
atribuții în prevenirea și controlul corupției
Adoptarea în anul 2000 a Legii nr. 78 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a condus la instituirea Secției de combatere a corupției și a criminalității organizate în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, ca structură specializată în acest domeniu la nivel național. Această secție coordonează și controlează activitatea structurilor teritoriale specializate în acest domeniu, înființate prin aceeași lege, respectiv servicii în cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și birouri în cadrul parchetelor de pe lângă tribunale.
Secția de combatere a corupției și a criminalității organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
Serviciul de combatere a corupției Serviciul de combatere a criminalității organizate
Biroul anchete interne Biroul antidrog și criminalitate organizată
Biroul anticorupție Biroul criminalitate economico-financiară și bancară
Biroul infracțiuni de violență
Biroul criminalitate informatică și fraude la fondurile comunitare
Birou de centralizare, analizare și valorificare a datelor și informațiilor deținute de Secția de combatere a corupției și a criminalității organizate sau primite de la celelalte organisme implicate în lupta împotriva corupției și criminalității organizate În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor asimilate acestora, legea prevede obligația organelor care au competente legale în descoperirea și urmărirea acestor infracțiuni de a delega pe timp de un an, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, numărul necesar de persoane specializate în acest domeniu, pentru a îndeplini, sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din structurile specializate, actele procesuale conferite de lege. Aceste prevederi au fost transpuse în practica prin constituirea de echipe mixte, în baza protocoalelor semnate cu Ministerul de Interne și cu Ministerul Finanțelor Publice, din acestea făcând parte ofițeri de poliție și specialiști în domeniile financiar, bancar și vamal. Aceasta structura specializată este similară altor structuri europene care activează spre exemplu în Spania (Parchetul Special Anticoruptie, independent de celelalte parchete), Italia (Direcția Naționala Anti-Mafia), Franța și în țările din Centrul și Estul Europei (Ungaria, Polonia, Slovacia). Performanțele instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului corupției depind în mare parte de consolidarea capacității efective de acțiune, prin măsuri concrete ce vizează: statutul reprezentanților instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și controlului social al corupției; deontologia și pregătirea profesională; reglementarea unor tehnici moderne de investigare; asigurarea dotărilor necesare aplicării acestora; promovarea cooperării și coordonării eforturilor instituționale. Obiective: ---------- a) Statutul reprezentanților instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și controlului social al corupției: ... accesul procurorului la toate informațiile necesare anchetei privind săvârșirea faptelor de corupție, inclusiv la cele deținute de structurile informative și de investigatie; subordonarea poliției judiciare Ministerului Public; elaborarea și promovarea unor mijloace eficiente de protecție a reprezentanților instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și controlului social al corupției; alinierea fondurilor bugetare la necesitățile funcționarii eficiente și performanțe a sistemului judiciar și asigurarea unui nivel de salarizare corespunzător pentru persoanele cu atribuții în domeniul prevenirii și controlului social al corupției. b) Deontologia și pregătirea profesională: ... implementarea codurilor deontologice pentru toate categoriile de persoane cu atribuții în domeniul prevenirii și controlului social al corupției; instituirea unor norme de confidențialitate și sancțiuni pentru încălcarea acestora de către persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul structurii naționale și teritoriale, specializată în controlul social al corupției; efectuarea de stagii de pregătire și de specializare profesională a practicienilor; crearea unor modalități efective de cooperare interna și internaționala între specialiștii în domeniu, în vederea schimbului de informații și de experiența. c) Tehnici de investigare: ... modificarea cadrului legal actual în sensul introducerii de reglementări privind utilizarea agentului sub acoperire, agentului provocator și a informatorilor în investigarea cazurilor de corupție; crearea unui sistem de protecție reală a victimelor și a martorilor infracțiunilor de corupție. d) Mijloace tehnice: ... dotarea instituțiilor având competente în domeniu cu mijloace moderne de lucru care să sprijine activitatea de descoperire și de investigare a actelor de corupție: aparatura electronică de supraveghere audio și video, crearea de baze de date informatizate conectate la o rețea computerizată naționala și internaționala. e) Cooperarea instituțională: ... consolidarea, la nivelul Secției de combatere a corupției și a criminalitatii organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, precum și al structurilor din teritoriu, a echipelor mixte formate din procurori, politisti, experți în domeniile financiar, bancar și vamal, specializați în prevenirea și controlul corupției și al criminalitatii organizate; asigurarea coordonării eforturilor instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și controlului corupției, în sensul evitării paralelismelor și a dificultăților de comunicare; încheierea de protocoale de colaborare între aceste instituții și participarea la programe comune în domeniul prevenirii și controlului social al corupției. 4.1.3. Reforma administrației publice Obiective al Programului național de prevenire a corupției:
Restructurarea administrației publice
Reforma în managementul sectorului public
Reforma sistemului de management al resurselor
financiare publice
Reforma administrației publice centrale și locale constituie un obiectiv fundamental al Programului de guvernare pe perioada 2001-2004, în acest sens Guvernul României promovand principiile restructurării administrației publice, descentralizării serviciilor publice și consolidării autonomiei administrative și financiare, intaririi autorității statului și a răspunderii acestuia, precum și ale coerentei actului administrativ și perfecționării managementului în administrație. Obiective: ---------- realizarea stabilitatii instituționale, corelată cu stabilitatea funcționarilor publici, în scopul asigurării continuității activităților și programelor derulate de autoritățile și instituțiile publice; accelerarea procesului de descentralizare a serviciilor publice, însoțită de mecanisme eficiente de angajare a răspunderii; constituirea la nivelul ministerelor și al altor instituții publice a unor structuri cu atribuții în implementarea măsurilor preventive cuprinse în planurile sectoriale de acțiune împotriva corupției; instituirea unor proceduri interne în cadrul fiecărei instituții publice, prin care să se reglementeze obligații clare și precise privind modul de sesizare a faptelor de corupție; reglementarea activității compartimentelor cu atribuții de control, organizate la nivelul autorităților și instituțiilor publice; organizații de audit care să investigheze și sa publice rapoarte cu privire la orice deturnare a destinației fondurilor publice, urmând să fie prezentate spre analiza comisiilor parlamentare; transparenta și existenta căilor de atac în procesul decizional administrativ. Procedurile administrative trebuie să fie previzibile, transparente și dublate de mecanisme de angajare a răspunderii organului emitent. Ele trebuie să asigure transparenta deciziilor, raspunsuri adecvate la petitiile formulate de cetățeni și existenta căilor de atac, care includ: sesizarea organului administrativ ierarhic superior, apelul judiciar și avocatul poporului. A. Reforma în managementul sectorului public Prevenirea corupției în administrația publică trebuie fundamentată pe reformarea managementului sectorului public prin instituirea și dezvoltarea unui sistem obiectiv de selecție, promovare și evaluare a funcționarilor publici, prin îmbunătățirea calității serviciilor publice, reconsiderarea relatiei cetățean-funcționar public, stoparea birocratiei și, nu în ultimul rând, prin eliminarea surselor de corupție din administrația fiscală și vamală. Obiective: ---------- a) Instituirea unui sistem obiectiv de selecție, promovare și evaluare a funcționarilor publici: ... instituirea unui sistem de selecție, promovare și evaluare a funcționarilor publici, precum și a unui sistem de control, bazate exclusiv pe recunoașterea obiectivă a meritelor și performantelor profesionale; elaborarea și implementarea codului deontologic pentru funcționarii publici; realizarea unei stricte și precise delimitări a atribuțiilor de serviciu prin intermediul fisei postului, pentru fiecare funcționar; stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar, în funcție de pregătirea profesională, gradul de răspundere și de complexitate a atribuțiilor și în raport cu condițiile în care se desfășoară munca, bazat pe recompensarea performantelor. Se va avea în vedere și regularizarea beneficiilor nesalariale; asigurarea transparenței veniturilor persoanelor care își desfășoară activitatea în sectorul bugetar. b) Îmbunătățirea calității serviciilor publice: ... reproiectarea sistemului de management din instituțiile care oferă servicii publice, în funcție de cererea de servicii și de nevoile consumatorilor; crearea unui sistem de supraveghere și control al instituțiilor care desfășoară servicii publice; descentralizarea serviciilor publice; reducerea tranzacțiilor efectuate cash; continuarea reformelor în sistemul sănătății publice și al educației; întărirea controlului public asupra prestării serviciilor publice (inclusiv prin sondaje ale opiniei publice, pe baza cărora să se redacteze topuri ale companiilor care activează în acest domeniu). c) Relația cetățean-funcționar public: ... modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu prevederea simpla și clara a drepturilor și obligațiilor ce îi revin în relația cu cetățeanul; monitorizarea implementării Codului etic al funcționarilor publici; creșterea rigurozitatii în motivarea și în formularea raspunsurilor, precum și scurtarea termenelor în care autoritățile și serviciile publice au obligația sa răspundă solicitărilor cetățenilor; prevederea în regulamentele de organizare și funcționare a autorităților și instituțiilor publice a unor norme care să reglementeze relația cetățean-funcționar public; adoptarea unei noi legi cu privire la exercitarea dreptului la petiționare; asigurarea accesului permanent la informațiile publice și elaborarea unor programe de informare a opiniei publice care să vizeze o mai buna cunoaștere a rolului și atribuțiilor instituțiilor, precum și a procedurilor și formalităților care trebuie respectate pentru a se putea beneficia de un serviciu public. d) Stoparea birocratiei: ... raționalizarea circuitului documentelor; simplificarea procedurilor de emitere de către autoritățile administrative a avizelor, autorizațiilor sau a licențelor necesare în vederea desfășurării unor activități specifice (de exemplu: avize de urbanism, autorizații de construcție); înființarea în fiecare instituție din cadrul administrației publice a oficiului unic de primire a solicitărilor cetățenilor. e) Corupția în administrația fiscală și cea vamală: ... cadrul legislativ care reglementează scutirile de impozite va cuprinde și metodologii clare și precise care să permită aplicarea unitară tuturor beneficiarilor acestora; reducerea fiscalitatii prin diminuarea numărului de taxe și de impozite; înființarea cazierului fiscal al contribuabililor ca mijloc de evidenta și de urmărire a contribuabililor cu risc fiscal ridicat; constituirea unei baze de date la nivel național cuprinzând agenții economici care au restante mari la bugetul de stat; dezvoltarea și implementarea unui program coerent de educație etica a personalului autorității vamale, precum și intensificarea activității organismului propriu de control și aplicarea ferma a măsurilor de prevenire a corupției în domeniul vamal; dezvoltarea fluxului de raportare, informare și popularizare atât a performantelor, cat și a cazurilor de conduita inadecvata a personalului vamal; standardizarea procedurilor de vamuire și de percepere a taxelor vamale, precum și folosirea sistemelor computerizate de control la punctele de trecere a frontierei de stat; înființarea ghiseului unic de încasare a taxelor în punctele de control la trecerea frontierei de stat; folosirea frecventa a sondajelor de opinie în rândul plătitorilor de taxe și impozite. B. Reforma sistemului de management al resurselor financiare publice Obiective: ---------- instituirea unor proceduri transparente în domeniul achizițiilor publice și al privatizării, precum și specializarea funcționarilor publici însărcinați cu aplicarea legislației în aceste domenii; asigurarea unui control eficient al execuției bugetare (sistemul trezoreriei); limitarea fondurilor și a tranzacțiilor extrabugetare; fundamentarea temeinica a prevederilor bugetare pentru venituri; asigurarea unui sistem performant de audit intern și extern care să furnizeze Guvernului și Parlamentului rapoarte privind modul de gestionare și administrare a fondurilor publice. 4.2. Crearea unui sector privat competitiv Concentrarea puterii economice la nivelul unui număr redus de societăți comerciale, precum și neparticiparea sectorului privat la procesul de luare a deciziilor fundamentale pentru mediul de afaceri conduc la vulnerabilitatea statului în fața mecanismelor de acaparare "state capture". Crearea unui sector privat competitiv constituie o prioritate a politicii economice a României, în acest sens impunandu-se reformarea legislației comerciale, reglementarea stricta a regimului societăților comerciale cu capital de stat, promovarea competiției economice și cooperarea cu asociațiile patronale. Obiective: ---------- a) Reforma legislației comerciale: ... simplificarea și sistematizarea legislației comerciale; reglementarea corespunzătoare a activității regiilor autonome și a altor entități care nu își desfășoară activitatea în condiții depline de concurenta; reducerea birocratiei în domeniul înregistrării societăților comerciale, inclusiv prin concentrarea procedurilor ce trebuie efectuate într-o singura clădire; simplificarea și clarificarea procedurilor de realizare a inspecțiilor la agenții economici; necesitatea introducerii unor proceduri puțin costisitoare de atacare a deciziilor administrative de către agenții economici. b) Regimul societăților comerciale cu capital de stat: ... declararea publică a proprietății acțiunilor; introducerea publicării de rapoarte de audit standardizate elaborate de entități independente; stabilirea unui cadru legal eficient pentru a asigura exercițiul drepturilor creditorilor; aplicarea susținută a standardelor etice în afaceri. c) Promovarea competiției economice: ... transparenta în domeniul privatizării și al reglementărilor în materie; necesitatea privatizării structurilor economiei de stat, mai ales a celor din domeniul extragerii și prelucrării resurselor și al infrastructurii; restructurarea competitivă prealabilă a agenților economici supuși procesului de privatizare; elaborarea legii antimonopol și împotriva practicilor comerciale neloiale; creșterea transparenței în ceea ce privește structura parteneriatului agenților economici și a operațiunilor comerciale și bancare, în special prin: declararea patrimoniului, ținerea unor registre eficiente, supravegherea operațiunilor comerciale de către o structura independenta. d) Asociații patronale: ... cooperarea cu asociațiile patronale ca structuri legitime de reprezentare a intereselor colective în procesul de elaborare a actelor normative în materie. 4.3. Reforma legislativă Reforma legislativă urmărită de Guvernul României contribuie la consolidarea statului de drept, la stabilitatea și securitatea vieții sociale și la dezvoltarea unei economii de piața viabile. Obiective: ---------- modificarea și completarea legislației privind prevenirea și controlul corupției și al spalarii banilor, pentru deplina armonizare a legislației interne cu acquisul comunitar; elaborarea și adoptarea legislației speciale privind prevenirea și controlul criminalitatii, cu referire specială la prevenirea și controlul traficului de persoane și al criminalitatii prin intermediul sistemelor informatice; modificarea și completarea legislației în sensul asigurării protecției martorilor și a victimelor; elaborarea unui nou cod penal, în contextul unificării legislației penale la nivel european. Noul cod penal trebuie să fie un instrument funcțional de realizare a politicii penale prin care societatea să fie mai bine apărată împotriva unor fenomene cu profunde implicații asupra societății, cum ar fi fenomenul corupției; modificarea și completarea Codului de procedura penală în lumina deciziilor Curții Constituționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului; îmbunătățirea legislației comerciale, reforma cadrului legislativ privind falimentul, precum și a procedurii falimentului judiciar cu caracter transnational; crearea unui mecanism eficient de consultare și de informare a comunității cu privire la adoptarea legislației (accesul publicului la proiectele de lege de interes general). 5. TRANSPARENTA IN ACTIVITATEA POLITICA Corupția are o accentuata dimensiune politica determinata de posibilitatea includerii în sfera manifestării acestui fenomen a inaltilor demnitari ai statului, a liderilor politici și a partidelor politice. Starea globală a societății se poate deteriora dacă legile, exercițiul politic și comercial permit celor care dețin puterea sa câștige, prin practici ilicite, noi resurse, noi zone de influența, accentuand inegalitatea socială și punând în pericol chiar ordinea politica democratica. Obiective: ---------- reglementarea riguroasă a regimului imunităților; reglementarea conflictului de interese (regimul incompatibilităților); elaborarea unei grile de evaluare proiectelor de acte normative, astfel încât acestea sa nu poată fi folosite pentru satisfacerea unor interese de grup sau clientelare; reglementarea activităților de lobby; reglementarea simpla și clara a regulilor de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale; reglementarea modalităților de control asupra surselor de finanțare a partidelor politice și asupra modului de cheltuire a resurselor. 6. COOPERAREA INTERNAȚIONALA Prevenirea corupției constituie o preocupare constanta a organismelor internaționale, în acest sens fiind elaborata și adoptată o serie de documente internaționale care reglementează problematica luptei anticoruptie. Programul respecta prevederile celor mai importante documente elaborate în domeniu de organizațiile și organismele internaționale.
Document internațional Convenția O.N.U. împotriva criminalității organizate transnaționale, precum și protocoale adiționale
Stadiul semnării/ratificării ▪ A fost semnată de România în decembrie 2000.
▪ Au fost începute formalitățile pentru ratificarea convenției.
▪ A fost adoptată Legea nr. 296/2001 privind extrădarea.
▪ A fost aprobat de către Guvern proiectul de lege privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
▪ A fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 112/2001 privind sancționarea unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării de cetățeni români sau de persoane fără cetățenie domiciliate în România.
Obligații prevăzute de convenție ▪ Definirea unor termeni și incriminarea unor fapte penale conform convenției și protocoalelor:
- grup criminal organizat
- grup structurat
- trafic de persoane
- infracțiune de natură transnațională săvârșită de un grup criminal organizat
- participarea la un grup organizat
- spălarea produsului infracțiunii
- obstrucționarea bunei funcționări a justiției
- infracțiune cu caracter grav
- faptele de corupție ale unui agent public străin sau funcționar internațional
▪ Reglementarea răspunderii penale a persoanelor juridice
▪ Ridicarea secretului bancar
▪ Protecția martorilor
▪ Extrădarea și asistența juridică
▪ Măsuri de prevenire și control al criminalității organizate
Măsuri ▪ Elaborarea și adoptarea proiectului legii pentru ratificarea convenției și a celor două protocoale adiționale
▪ Adoptarea proiectului legii privind prevenirea și combaterea traficului de persoane
▪ Modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor
▪ Elaborarea și adoptarea unei legi privind prevenirea și combaterea criminalității organizate
▪ Elaborarea și adoptarea proiectului legii privind protecția martorului
▪ Elaborarea și adoptarea legii de modificare a Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
▪ Elaborarea și adoptarea legii pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală
▪ Adoptarea legii privind asistența judiciară în materie penală
▪ Implementarea Planului național de prevenire și combatere a traficului de persoane
▪ Elaborarea și adoptarea strategiei naționale de prevenire și combatere a criminalității organizate
Document internațional Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția
Stadiul semnării/ratificării ▪ A fost semnată de România la 27 ianuarie 1999.
▪ Guvernul României a aprobat proiectul de lege privind ratificarea convenției.
▪ Proiectul de lege a fost înaintat Parlamentului.
Obligații prevăzute de convenție ▪ Incriminarea următoarelor fapte:
- infracțiuni de corupție activă sau pasivă săvârșite de funcționari publici străini, membri ai adunărilor publice străine, funcționari ai organizațiilor internaționale, membri ai adunărilor parlamentare internaționale
- corupția activă și pasivă în sectorul privat
- spălarea banilor ca produs al infracțiunilor de corupție
▪ Reglementarea răspunderii persoanelor juridice pentru infracțiunile de corupție activă, trafic de influență și spălare de bani, săvârșite în beneficiul lor de către o persoană fizică etc.
Măsuri ▪ Adoptarea legii de ratificare
▪ Modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor
▪ Elaborarea și adoptarea proiectului legii privind protecția martorului
▪ Elaborarea și adoptarea legii de modificare a Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
▪ Elaborarea și adoptarea legii pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală
▪ Implementarea Programului național de prevenire a corupției și a Planului național de acțiune împotriva corupției
Document internațional
Convenția civilă a Consiliului Europei privind corupția
Stadiul semnării/ratificării ▪ A fost semnată de România la 4 noiembrie 1999.
▪ Guvernul României a aprobat proiectul de lege privind ratificarea convenției.
▪ Proiectul de lege a fost înaintat Parlamentului.
Obligații prevăzute de convenție ▪ Crearea unui cadru legal intern care să permită despăgubirea efectivă a persoanelor care au suferit un prejudiciu în urma comiterii unei fapte de corupție, inclusiv posibilitatea obținerii unei compensații
Măsuri ▪ Adoptarea legii de ratificare
▪ Implementarea Programului național de prevenire a corupției și a Planului național de acțiune împotriva corupției
Document internațional Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii
Stadiul semnării/ratificării ▪ A fost semnată de România la 18 martie 1997.
Obligații prevăzute de convenție ▪ Incriminarea faptei de spălare a produsului infracțiunii conform convenției
▪ Măsuri de confiscare a produsului infracțiunilor cu caracter transnațional
▪ Răspunderea penală a persoanelor juridice
▪ Ridicarea secretului bancar
▪ Extrădarea și asistența juridică
Măsuri ▪ Elaborarea și adoptarea legii pentru ratificarea convenției
▪ Modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor
▪ Elaborarea și adoptarea legii pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală
Document internațional Convenția OECD privind lupta împotriva corupției în rândul funcționarilor străini în tranzacții comerciale internaționale
Stadiul semnării/ratificării ▪ Nu este semnată.
▪ Au fost declanșate formalitățile pentru dobândirea statutului de membru cu drepturi depline în grupul de lucru privind combaterea corupției în tranzacțiile comerciale internaționale.
Obligații prevăzute de convenție ▪ Incriminarea unor fapte penale:
- corupția activă și pasivă în tranzacțiile comerciale internaționale a funcționarilor publici naționali, funcționarilor publici străini și a funcționarilor organizațiilor internaționale
- spălarea banilor ca produs al infracțiunilor de corupție
- traficul de influență
▪ Reglementarea răspunderii persoanelor juridice pentru infracțiunile de corupție activă, trafic de influență și spălare de bani, săvârșite în beneficiul lor de către o persoană fizică etc.
Măsuri ▪ Accelerarea procedurilor privind dobândirea statutului de membru cu drepturi depline în grupul de lucru privind combaterea corupției în tranzacțiile comerciale internaționale
▪ Acceptarea României de către OECD ca parte la grupul de lucru, urmată de semnarea și ratificarea convenției
▪ Elaborarea și adoptarea legii de modificare a Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
▪ Modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor
▪ Elaborarea și adoptarea legii pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală
▪ Implementarea Programului național de prevenire a corupției și a Planului național de acțiune împotriva corupției Ratificarea în regim de urgenta a convențiilor privind corupția va alinia cadrul normativ din România la exigențele legislației comunitare și va asigura condițiile pentru prevenirea și controlul corupției potrivit standardelor internaționale. Alte documente internaționale relevante în domeniul prevenirii și controlului social al corupției: a) Organizația Națiunilor Unite: ... Codul de conduita pentru funcționari publici (Rezoluția nr. 51/59 din 12 decembrie 1996); Declarația Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției și mitei în tranzacțiile comerciale internaționale (Rezoluția nr. 51/191 din 21 februarie 1997); Acțiunea împotriva corupției și mitei în tranzacții comerciale internaționale (Rezoluția nr. 53/176 din 25 ianuarie 1999); Rezoluția cu privire la prevenirea și combaterea practicilor coruptive și transferului ilegal de fonduri (Rezoluția nr. 55/188 din 20 decembrie 2000); Programul global anticoruptie din 23 aprilie 1999. b) Consiliul Europei: ... Cele 20 de principii privind lupta împotriva corupției, emise de Consiliul Europei - Rezoluția nr. 97/24, adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 noiembrie 1997; Grupul de state de lupta împotriva corupției (GRECO) - Rezoluția nr. 99/5, adoptată la 1 mai 1999. România este membru fondator al GRECO. c) Uniunea Europeană: ... Pactul de preaderare privind criminalitatea organizată, cu țările candidate din Europa Centrala și de Est și Cipru; Convenția privind lupta împotriva corupției în care sunt implicați funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene; Protocolul încheiat în temeiul articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene, adițional la Convenția cu privire la protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene; Acțiunea comuna din 22 decembrie 1998, adoptată de Consiliu în temeiul articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene, privind corupția în sectorul privat (98/742/JAI). Obiective: ---------- ratificarea documentelor internaționale în materie; adoptarea de către România a unui rol activ în cadrul formelor de cooperare internaționala - GRECO, PACO și Pactul de stabilitate; dezvoltarea schimbului de informații între instituțiile române și străine cu atribuții în domeniul prevenirii și controlului social al corupției, în vederea asigurării operativitatii acțiunilor de urmărire, cercetare și, după caz, a extrădării persoanelor care au săvârșit infracțiuni de corupție pe teritoriul României. 7. COOPERAREA INSTITUȚIILOR STATULUI CU SOCIETATEA CIVILĂ Un obiectiv major al politicii de prevenire îl constituie implicarea societății civile în acțiunile de prevenire a corupției și informarea opiniei publice cu privire la costurile, cauzele și consecințele corupției. 7.1. Rolul organizațiilor neguvernamentale: elaborarea și derularea unei campanii permanente care să aibă ca obiect constientizarea de către opinia publică a pericolului reprezentat de corupție; formularea și promovarea de către aceste organizații a unor planuri de acțiune împotriva corupției; elaborarea și publicarea de materiale informative privind legislația și măsurile împotriva corupției; monitorizarea de către aceste organizații a acțiunilor și deciziilor Guvernului care au relevanta în domeniul prevenirii și controlului social al corupției; utilizarea sondajelor de opinie și a evaluărilor-diagnostic privind evoluția fenomenului corupției. 7.2. Rolul mass-media: informarea corecta a opiniei publice cu privire la fenomenul corupției și la demersurile autorităților în domeniul prevenirii și controlului social al corupției, inclusiv prin organizarea de seminarii, conferințe și ateliere de lucru pe aceasta tema; asigurarea libertății presei, ale carei eforturi de a descoperi fapte de corupție trebuie încurajate; participarea reprezentanților instituțiilor cu atribuții în prevenirea și controlul social al corupției la conferințe de presa, emisiuni informative de radio sau de televiziune și la alte acțiuni de acest gen. 7.3. Educația civică Promovarea educației civice, în special în rândul tineretului, reprezintă o latura importanța a prevenirii fenomenului corupției și impune derularea unor programe specifice în centrele de învățământ, în special în licee și universități. Obiectiv: --------- includerea în programele școlare și universitare a unor cursuri de educație civică care să asigure studiul elementelor de baza privind sistemul judiciar, administrația publică, legislația. 8. IMPLEMENTAREA ȘI MONITORIZAREA ÎNDEPLINIRII OBIECTIVELOR PROGRAMULUI NAȚIONAL DE PREVENIRE A CORUPTIEI În vederea asigurării coordonării și monitorizarii acțiunilor de implementare a Programului național de prevenire a corupției, în cadrul Comitetului Național de Prevenire a Criminalitatii se constituie Grupul central de analiza și coordonare a activităților de prevenire a corupției. Grupul își va desfășura activitatea sub coordonarea Corpului de control al primului-ministru, în cadrul sau urmând să fie cooptați experți din cadrul instituțiilor cu atribuții în prevenirea și controlul social al corupției, precum și reprezentanți ai societății civile - organizații neguvernamentale și ai organismelor internaționale. Obiectivele Grupului central de analiza și coordonare a activităților de prevenire a corupției: 8.1. Monitorizarea implementării programelor de prevenire a corupției: monitorizarea implementării Programului național de prevenire a corupției; definitivarea Planului național de acțiune împotriva corupției, precum și elaborarea, în colaborare cu instituțiile interesate, a planurilor sectoriale de prevenire a corupției, cu prevederea clara a obiectivelor, a etapelor de punere în aplicare și a instituțiilor responsabile cu realizarea acestora; monitorizarea implementării Planului național de acțiune împotriva corupției și a planurilor sectoriale. 8.2. Dezvoltarea cooperării interinstitutionale și a relatiei cu societatea civilă: facilitarea cooperării între instituțiile cu atribuții în domeniul prevenirii corupției, precum și între acestea și societatea civilă; coordonarea eforturilor acestor instituții prin facilitarea schimbului de informații, încurajarea desfășurării în comun a unor acțiuni, obținerea resurselor umane sau tehnice necesare unor acțiuni de amploare, identificarea și soluționarea principalelor impedimente apărute în practica; oferirea unei imagini complete și coerente a eforturilor autorităților române în acest domeniu. 8.3. Constituirea unei baze de date: constituirea unei baze de date informatizate care să centralizeze date statistice privind evoluția fenomenului corupției în România și pe plan internațional, rezultate ale sondajelor de perceptie a corupției, studii criminologice, inițiative și proiecte interne și internaționale de prevenire și control social al corupției; furnizarea acestor date instituțiilor interesate. 8.4. Informarea Comitetului Național de Prevenire a Criminalitatii: elaborarea semestriala a unui raport privind stadiul implementării Programului național de prevenire a corupției și a Planului național de acțiune împotriva corupției; elaborarea, ori de câte ori este cazul, de rapoarte privind cele mai importante acțiuni, principalele dificultăți apărute în practica și propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ sau instituțional în acest domeniu; elaborarea și publicarea anuală a unui raport privind evoluția fenomenului corupției, cu analizarea cauzelor, consecințelor și a soluțiilor ce se impun. PLAN NAȚIONAL DE ACȚIUNE IMPOTRIVA CORUPTIEI 2001-2004*) -----------------
1 2 3 4 5 6 7
Cercetare si evaluare Identificarea cauzelor coruptiei si a punctelor de vulnerabilitate la coruptie - Inventarierea si diseminarea studiilor si cercetarilor realizate pâna în prezent în domeniul prevenirii coruptiei Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii în colaborare cu: - Consiliul Legislativ - Abordare superficiala si lipsa de cooperare între institutiile responsabile si parteneri - Concluzii pertinente care sa conduca la gasirea solutiilor pentru diminuarea fenomenului coruptiei Iunie 2002
- Delegatia Comisiei Europene în România
- Ministerul
Justitiei - Banca Mondiala
- Ministerul Public - Agentii ale Natiunilor Unite
- Ministerul de Interne
- Analiza informatiilor existente, provenite din diferite surse (mass-media, organizatii neguvernamentale etc.) si identificarea nevoilor de cercetare pentru viitor - Reprezentantii
- Directia generala de informatii a apararii din cadrul catedrelor de profil din mediile universitare
Ministerului Apararii Nationale - Organizatii neguvernamentale
- Serviciul Român de Informatii - Institutul National de Criminologie*)
- Centralizarea acestora într-o baza de date nationala - Serviciul de Informatii Externe
- Realizarea bazei de date Decembrie 2002
- Evaluarea legislatiei anticoruptie existente, a corelarii acesteia cu acquisul comunitar si prezentarea de propuneri legislative - Ministerul Informatiilor Publice
- Propuneri concrete de modificare a legislatiei Trimestrul IV 2002
- Ministerul Dezvoltarii si Prognozei
- Ministerul Finantelor Publice
Elaborarea de planuri sectoriale de actiune împotriva coruptiei - Adoptarea unui plan de actiune sectorial pentru fiecare domeniu vulnerabil la coruptie: justitie, administratie publica, finante publice etc., cu prevederea obiectivelor, masurilor legislative, institutionale si de alta natura, a termenelor de îndeplinire si a institutiei responsabile de realizarea acestuia Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii în colaborare cu: - Consiliul Legislativ - Întârziere si formalism în întocmirea si punerea în aplicare a planurilor de actiune - Cresterea încrederii opiniei publice în institutiile statului Trimestrul II 2002
- Delegatia Comisiei Europene în România
- Ministerul Justitiei
- Banca Mondiala
- Diminuarea nivelului coruptiei
- Ministerul Public - Agentii ale
- Ministerul de Interne Natiunilor Unite
- Institutul National de Criminologie
- Institutii si ministere cu atributii în domeniul sigurantei nationale
- Organizatii neguvernamentale
- Reprezentantii catedrelor de profil din mediile universitare
- Ministerul Administratiei Publice
- Ministerul Finantelor Publice
- Ministerul Informatiilor Publice
- Ministerul Dezvoltarii si Prognozei
Masuri preventive Coduri de conduita - Adoptarea de coduri etice (deontologice) pentru magistrati, politisti, functionari vamali, functionari publici si alte categorii de functionari - Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii în colaborare cu ministerele si institutiile implicate - Organizatii neguvernamentale - Disfunctionalitati în crearea unui sistem sanctionator pentru cazul încalcarii prevederilor codurilor - Adoptarea si implementarea codurilor de conduita Trimestrul III 2002
- Mass-media
- Organizatii sindicale
- Organizarea de cursuri si seminarii privind deontologia profesionala
2002-2004
- Asigurarea cunoasterii de catre public a drepturilor si obligatiilor prevazute de codurile deontologice
2001-2004
___________ *) Urmeaza sa fie înfiintat.
- Stabilirea unui mecanism de monitorizare a respectarii codurilor de conduita
- Întarirea rolului Agentiei Nationale a Functionarilor Publici
Declararea averilor - Evaluarea legislatiei în - Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii în colaborare cu ministerele si institutiile implicate - Consiliul Legislativ - Legea existenta sa fie considerata suficienta - Modificarea legii în sensul eliminarii posibilitatilor de eludare a acesteia prin nedeclararea averii Trimestrul IV 2001
vigoare privind declararea averilor, procedura declararii averilor, eficienta acestei proceduri - Organizatii neguvernamentale
- Instituirea unui mecanism de monitorizare a implementarii prevederilor legii
Reglementarea imunitatilor - Propunerea de masuri în vederea reglementarii imunitatii, în sensul ca aceasta sa nu favorizeze abuzul de putere - Ministerul Justitiei - Consiliul Legislativ - Disfunctionalitati în procesul de modificare a reglementarii imunitatilor - Limitarea aplicabilitatii imunitatilor de orice natura Trimestrul IV 2002
Reglementarea conflictului de interese (regimul incompatibilitatilor) - Evaluarea legislatiei actuale privind conflictul de interese - Ministerul Justitiei - Consiliul Legislativ - Disfunctionalitati în procesul de modificare a reglementarilor în vigoare - Adoptarea legii Trimestrul I 2002
- Initierea unui proiect de lege care sa reglementeze conflictul de interese
Trimestrul III 2002
Reglementarea lobbyului - Evaluarea legislatiei actuale privind lobbyul - Ministerul Justitiei - Consiliul Legislativ - Dificultati în procesul de adoptare a activitatilor de lobby - Adoptarea legii privind lobbyul Trimestrul I 2002
- Initierea unui proiect de lege privind lobbyul
Trimestrul II 2002
Reglementarea finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale - Evaluarea legislatiei actuale privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale - Ministerul Justitiei - Consiliul Legislativ - Dificultati în procesul de definire a regulilor de finantare a partidelor politice - Asigurarea transparentei finantarii partidelor politice si a modului de utilizare a fondurilor Trimestrul IV 2001
- Ministerul Finantelor Publice
- Initierea unui proiect de lege privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale
Trimestrul II 2002
Accesul la informatii si protectia datelor personale - Evaluarea legislatiei actuale privind accesul la informatii - Ministerul Informatiilor Publice - Consiliul Legislativ - Dificultati în procesul de adoptare a legilor respective - Adoptarea legilor privind accesul la informatii si protectia datelor personale 2001-2002
- Ministerul Justitiei - Avocatul Poporului
- Accelerarea procedurii de adoptare a legii privind accesul la informatii
- Organizatii neguvernamentale
- Luarea masurilor necesare pentru aplicarea eficienta a acestor legi
- Derularea unei campanii de constientizare a principalelor prevederi ale legii privind accesul la informatii
Consolidarea capacitatii de combatere a coruptiei
Structuri specializate de combatere a coruptiei - Întarirea rolului: - Ministerul Justitiei - Delegatia Comisiei Europene în România - Insuficienta resurselor umane - Performante concrete reflectate în scaderea diferentelor dintre criminalitatea reala si cea descoperita în materia coruptiei 2001-2004
- Sectiei de combatere a coruptiei si a criminalitatii organizate din cadrul Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie; - Ministerul Public - Lipsa fondurilor necesare
- Ministerul de Interne - Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Ministerul Finantelor Publice
- Organizatii neguvernamentale
- Directia Generala a Vamilor
- serviciilor si birourilor de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate în cadrul parchetelor de pe lânga curtile de apel, respectiv tribunale;
- Directiei Politiei economico-financiare din cadrul Inspectoratului General al Politiei si formatiunile specializate subordonate
Statutul reprezentantilor institutiilor cu atributii în domeniul prevenirii si combaterii coruptiei - Procurorul trebuie sa aiba acces la toate informatiile necesare în ancheta privind savârsirea faptelor de coruptie, inclusiv la cele detinute de structurile informative si de investigatie - Ministerul Justitiei - Consiliul Suprem de Aparare a Tarii - Nemodificarea legislatiei în vigoare - Operativitate în investigarea cazurilor de coruptie si o buna finalitate judiciara 2001-2004
- Ministerul Public
- Lipsa de fonduri
- Ministerul de Interne
- Ministerul Finantelor Publice
- Ministerul Administratiei Publice
- Subordonarea politiei judiciare Ministerului Public
Trimestrul IV 2002
- Dezvoltarea mijloacelor de protectie a magistratului, politistului, ofiterului de informatii, agentului sub acoperire si informatorului
2001-2004
- Asigurarea unui nivel decent de trai si de salarizare pentru reprezentantii institutiilor cu atributii în domeniul prevenirii si combaterii coruptiei
2001-2004
Pregatire profesionala specializata - Efectuarea de stagii de pregatire si cursuri de perfectionare profesionala atât pentru practicienii debutanti, cât si pentru cei cu experienta - Ministerul Justitiei - Delegatia Comisiei Europene în România - Programe de pregatire ineficiente - Crearea unui corp de profesionisti 2001-2004
- Ministerul Public - Lipsa fondurilor necesare - Celeritatea si calitatea modului de solutionare a cauzelor de coruptie
- Ministerul de Interne - Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor
- Organizatii neguvernamentale
- Directia Generala a Vamilor
- Crearea unor modalitati efective de cooperare internationala între specialistii în domeniu, în vederea schimbului de informatii si de experienta (de exemplu: Tempus, Octopus) - Centrul SECI
Mijloace tehnice - Asigurarea mijloacelor tehnice necesare în activitatea de descoperire si investigare a faptelor de coruptie (de exemplu: aparatura electronica de supraveghere audio si video, crearea de baze de date conectate la o retea computerizata nationala si internationala etc.) - Ministerul Justitiei - Delegatia Comisiei Europene în România - Lipsa de fonduri - Dotarea tehnicomateriala corespunzatoare 2001-2004
- Ministerul Public
- Ministerul de Interne - Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Ministerul Finantelor Publice
- Organizatii neguvernamentale
Tehnici investigative - Modificarea legislatiei în sensul utilizarii agentului sub acoperire si a mijloacelor de supraveghere electronica necesare, a informatorului în activitatile de descoperire a infractiunilor de coruptie - Asigurarea protectiei martorului în investigarea si probarea cazurilor de coruptie - Ministerul Justitiei
- Neadoptarea unei legislatii specifice - Crearea unui cadru legal corespunzator combaterii fenomenului coruptiei 2001-2002
- Ministerul Public
- Ministerul de Interne
Reforma institutionala
Reforma sistemului judiciar Independenta, autoritate, profesionalism si promovare pe criterii obiective în magistratura - Modificarea Legii pentru organizarea judecatoreasca nr. 92/1992, în sensul sporirii rolului si ponderii Consiliului Superior al Magistraturii în selectarea, numirea, promovarea si eliberarea din functie a magistratilor pe criterii strict obiective si profesionale - Ministerul Justitiei - Consiliul Legislativ - Întârzierea modificarii legislatiei - Exercitiul independent si impartial al actului de justitie Trimestrul I 2002
- Ministerul Public - Asociatiile profesionale ale magistratilor - Opozitie la reconsiderarea rolului Parchetului
- Consiliul Superior al Magistraturii
- Cresterea calitatii actului de justitie
- Delegatia Comisiei Europene în România
- Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Organizatii neguvernamentale
- Reconsiderarea rolului parchetelor si al procurorului în vederea asigurarii autoritatii si independentei reale a Ministerului Public
Managementul instantei/Parchetului - Dezvoltarea programelor de management al instantei/Parchetului - Ministerul Justitiei - Delegatia Comisiei Europene în România - Implementarea necorespunzatoare a programelor care ar genera aprecieri nerealiste privind eficienta lor - Functionarea cu eficienta a institutiilor 2001-2004
- Ministerul Public
- Consiliul Superior al Magistraturii - Banca Mondiala - Cresterea transparentei în activitatea organelor judiciare
- Introducerea de metode moderne de repartizare a cauzelor, precum si verificarea solutionarii cu celeritate a acestora - Agentii ale Natiunilor Unite
- Organizatii neguvernamentale
Reforma administratiei publice
Relatia cetatean-functionar public - Asigurarea respectarii de catre functionarii publici a obligatiilor ce le revin în relatia cu cetateanul - Ministerul Administratiei Publice - Asociatiile profesionale ale functionarilor publici - Neîndeplinirea atributiilor de serviciu - Cresterea calitatii serviciilor publice 2001-2004
- Agentia Nationala a Functionarilor Publici
- Organizatii sindicale
- Cresterea încrederii în functionarii publici
- Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Organizatii neguvernamentale
Selectia functionarilor publici - Instituirea unui sistem de selectare, promovare si evaluare periodica, conform legii, a functionarilor publici, bazat exclusiv pe recunoasterea obiectiva a meritelor si performantelor profesionale - Ministerul Administratiei Publice - Asociatiile profesionale ale functionarilor publici - Nerespectarea criteriilor eficiente si obiective de selectie - Functionari publici bine pregatiti profesional 2001-2004
- Agentia Nationala a Functionarilor Publici - Organizatii sindicale
- Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Organizatii neguvernamentale
Stoparea birocratiei - Rationalizarea circuitului documentelor - Ministerul Administratiei Publice - Asociatiile profesionale ale functionarilor publici - Organizare ineficienta - Operativitate în solutionarea cererilor cetatenilor 2001-2004
- Formalism în exercitarea controlului de catre manageri
- Simplificarea procedurilor de emitere de catre autoritatile administrative a avizelor, autorizatiilor sau licentelor - Agentia Nationala a Functionarilor Publici - Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite - Eliminarea verigilor ineficiente
- Organizatii neguvernamentale
- Înfiintarea ghiseului unic
- Înfiintarea, acolo unde s-ar dovedi eficient, a oficiului unic de primire a solicitarilor cetatenilor
Reforma sistemului finantelor publice - Dezvoltarea si aplicarea unei legislatii simple si clare privind regimul achizitiilor publice si al privatizarilor - Ministerul Finantelor Publice - Organizatii neguvernamentale - Legislatie ambigua si neclara - Diminuarea fenomenului de coruptie în domeniu 2001-2004
- Ministerul Administratiei Publice - Organizatii patronale - Interpretarea si aplicarea incorecta si arbitrara a legislatiei
- Transparenta operatiunilor ce implica utilizarea banului public
- Organizarea unor sesiuni de instruire pentru functionarii publici însarcinati cu aplicarea legislatiei privind achizitiile publice si privatizarea, interpretarea si clarificarea reglementarilor cu caracter fiscal sau referitoare la obligatii asociate autorizatiilor, permiselor si licentelor
- Aplicarea unitara a legislatiei în materie
Cooperarea internationala
Semnarea/ratificarea conventiilor - Ratificarea conventiilor penala si civila privind coruptia, adoptate de Consiliul Europei si semnate de România - Parlamentul - Delegatia Comisiei Europene în România - Întârzierea ratificarii conventiilor - Ratificarea conventiilor în regim de urgenta 2001-2004
- Ministerul Justitiei
- Ministerul Afacerilor Externe - Consiliul Legislativ
- Ministerul Integrarii Europene - Reprezentantele organizatiilor internationale
- Organizatii neguvernamentale
- Conventia Consiliului Europei privind spalarea, descoperirea, sechestrarea si confiscarea produselor infractiunii
- Conventia OECD privind combaterea coruptiei în rândul functionarilor straini în tranzactii internationale;
- Conventia Organizatiei Natiunilor Unite privind criminalitatea organizata transnationala
Armonizare legislativa - Modificarea prevederilor Legii - Ministerul Justitiei - Consiliul Legislativ - Întârzierea armonizarii legislatiei Implementarea în sistemul legislativ a prevederilor conventiilor 2001-2002
- nr. 78/2000 si ale Legii nr. 21/1999 - Ministerul Afacerilor Externe
- Ministerul Integrarii Europene
- Reglementarea clara a raspunderii pentru savârsirea faptelor de coruptie în tranzactiile internationale
- Instituirea raspunderii penale a functionarului international pentru savârsirea faptelor de coruptie
- Instituirea raspunderii penale a persoanei juridice
Cooperarea internationala si programe internationale de asistenta - Participarea la formele de cooperare internationala: GRECO, PACO, Pactul de stabilitate, OECD etc. - Ministerul Justitiei - Delegatia Comisiei Europene în România - Lipsa de fonduri - Adoptarea de catre România a unui rol activ în cooperarea internationala 2001-2004
- Resurse umane insuficiente
- Ministerul Public
- Ministerul de Interne - Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Ministerul Afacerilor Externe
- Organizatii neguvernamentale
- Ministerul Integrarii Europene
- Adoptarea de programe internationale de asistenta în vederea implementarii programelor anticoruptie
- Adoptarea si implementarea de programe de asistenta în domeniul prevenirii coruptiei
Relatia cu societatea civila
Campanii de constientizare - Derularea unei campanii de constientizare de catre societate a cauzelor, consecintelor si costurilor coruptiei - Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii - Avocatul Poporului - Nerealizarea colaborarii dintre institutiile statului si reprezentantii societatii civile si mass-media - Cresterea nivelului de implicare a comunitatii în prevenirea coruptiei 2001-2004
- Consiliul Legislativ
- Ministerul Justitiei - Delegatia Comisiei Europene
- Ministerul Public în România - Lipsa fondurilor
- Ministerul de Interne - Banca Mondiala
- Publicarea de materiale informative privind legislatia si masurile anticoruptie - Agentii ale Natiunilor Unite
Trimestrul II 2002
- Ministerul
Finantelor Publice - Institutul National de Criminologie
- Ministerul Informatiilor Publice
- Reprezentantii catedrelor de profil din mediile universitare
- Derularea acestor campanii în centrele de învatamânt (licee si universitati)
- Organizatii neguvernamentale
- Mass-media
- Dezvoltarea în programele scolare a unor cursuri de educatie civica (care sa includa studiul unor elemente de baza privind sistemul judiciar, administratia publica, legislatie etc.)
Trimestrul IV 2002
- Realizarea unui instrument de evaluare a dimensiunii reale a fenomenului coruptiei
- Transparency International România - Asociatia Româna pentru Transparenta (ART)
- Crearea unui "indice al coruptiei" Trimestrul I 2002
- Realizarea unor mijloace moderne de informare puse la dispozitie cetatenilor
- Linii telefonice speciale pentru sesizarea faptelor de coruptie - Pagini web
Cooperare cu organizatiile neguvernamentale si cu mass-media - Stimularea cooperarii cu organizatiile neguvernamentale si cu mass-media - Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii - Avocatul Poporului - Nerealizarea colaborarii dintre institutiile statului si reprezentantii societatii civile si mass-media - Realizarea de programe comune în domeniul prevenirii coruptiei 2001-2004
- Consiliul Legislativ
- Ministerul Justitiei - Delegatia Comisiei Europene
- Ministerul Public în România - Lipsa fondurilor
- Invitarea reprezentantilor societatii civile la elaborarea si monitorizarea implementarii Programului national de prevenire a coruptiei - Ministerul de Interne - Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Ministerul
Finantelor Publice - Ministerul - Institutul National de Criminologie
Informatiilor Publice - Reprezentantii catedrelor de profil din mediile universitare
- Organizatii neguvernamentale
- Evaluarea rolului institutiei Purtatorului de cuvânt al institutiilor publice
- Mass-media
Constientizarea rezultatelor actiunilor pentru combaterea coruptiei - Asigurarea unei legaturi permanente a presei cu institutiile implicate în prevenirea si combaterea coruptiei; atragerea colaboratorilor din rândul populatiei - Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii - Agentia de Monitorizare a Presei - Furnizarea de informatii nerelevante, lipsa de transparenta din partea institutiilorsursa; distorsionarea tendentioasa a informatiilor de catre ziaristul aflat sub presiunea factorilor interesati - Frecventa aparitiilor în presa scrisa si electronica a stirilor relevante; impactul stirilor asupra perceptiei publicului - evaluat prin sondaje de opinie 2001-2004
- APPLE
- Ministerul Justitiei - ART
- Pro-Democratia
- Ministerul Public
- Ministerul de Interne
- Ministerul Finantelor Publice
- Ministerul Informatiilor Publice
Dezvoltarea competentei ziaristului de investigatie - Cursuri de specializare pentru jurnalisti - Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii - Agentia de Monitorizare a Presei - Instabilitate profesionala, motivare insuficienta a ziaristului - Frecventa investigatiilor jurnalistice cu valoare probatorie 2001-2004
- APPLE
- Organizarea unei retele de ziaristi specializati în investigarea actelor de coruptie - Ministerul Justitiei - ART
- Pro-Democratia
- Ministerul Public
- Ministerul de Interne
- Ministerul Finantelor Publice
Consolidarea statutului jurnalismului de investigatie - Dezvoltarea unei organizatii de tip sindical, care sa protejeze ziaristul de eventuale presiuni din partea angajatorului - Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii - Blocul National Sindical - Presiuni ale angajatorilor care exced eforturilor organizatiilor de ziaristi - Crearea unui sindicat al ziaristilor de investigatii si afilierea la un bloc sindical 2001-2004
- Agentia de Monitorizare a Presei
- Ministerul Justitiei
- APPLE
- Ministerul de Interne - ART
- Pro-Democratia
- Ministerul Informatiilor Publice
- Ministerul Finantelor Publice
Transparenta - Publicarea anuala a unui raport privind evolutia fenomenului coruptiei în România (bazat pe date statistice oficiale si sondaje derulate de institutii independente) si eficienta masurilor întreprinse pentru controlul acestuia - Grupul central de analiza si coordonare a activitatilor de prevenire a coruptiei - Avocatul Poporului - Neimplicarea institutiilor abilitate în efectuarea studiilor si sondajelor - Informarea corecta a comunitatii în legatura cu demersurile autoritatilor în domeniul prevenirii si combaterii coruptiei 2002-2004
- Consiliul Legislativ
- Delegatia Comisiei Europene în România - Lipsa de fonduri
- Banca Mondiala
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Institutul National de Criminologie
- Reprezentantii catedrelor de profil din mediile universitare
- Organizatii neguvernamentale
- Mass-media
Monitorizarea îndeplinirii obiectivelor Programului national de prevenire a coruptiei - În Comitetul National de Prevenire a Criminalitatii urmeaza sa se constituie Grupul central de analiza si coordonare a activitatilor de prevenire a coruptiei, format din experti ai institutiilor cu atributii în prevenirea si combaterea coruptiei, precum si din reprezentanti ai societatii civile, ai organizatiilor neguvernamentale - Grupul central de analiza si coordonare a activitatilor de prevenire a coruptiei - Avocatul Poporului - Lipsa de continuitate a activitatii grupului - Monitorizarea implementarii Programului national de prevenire a coruptiei si Planului national de actiune împotriva coruptiei 2001-2004
- Consiliul Legislativ
- Lipsa resurselor umane si financiare
- Delegatia Comisiei Europene în România
- Banca Mondiala
- Elaborarea si publicarea de studii privind cauzele si consecintele coruptiei
- Agentii ale Natiunilor Unite
- Institutul National de Criminologie
- Reprezentantii catedrelor de profil din mediile universitare
- Întocmirea periodica a rapoartelor de monitorizare
- Organizatii neguvernamentale
- Publicarea anuala a unui raport privind evolutia si combaterea fenomenului coruptiei în România
- Mass-media
ANEXE I . STRUCTURI SPECIALIZATE în prevenirea și combaterea corupției Ministerul Public Secția de combatere a corupției și a criminalitatii organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție - structura specializată în acest domeniu la nivel național, care coordonează și controlează activitatea structurilor teritoriale specializate în acest domeniu, înființate prin Legea nr. 78/2000 , respectiv servicii în cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și birouri în cadrul parchetelor de pe lângă tribunale. În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor asimilate acestora legea prevede obligația organelor care au competente legale în descoperirea și urmărirea acestor infracțiuni de a delega pe timp de un an, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, numărul necesar de persoane specializate în acest domeniu pentru a îndeplini sub directa conducere, supravegherea și controlul nemijlocit al procurorilor din structurile specializate actele procesuale conferite de lege. Aceste prevederi au fost transpuse în practica prin constituirea de echipe mixte, în baza protocoalelor semnate cu Ministerul de Interne și Ministerul Finanțelor Publice, din acestea făcând parte ofițeri de poliție și specialiști în domeniile financiar, bancar și vamal. Ministerul de Interne La nivelul Inspectoratului General al Poliției funcționează Direcția poliției economico-financiare în cadrul căreia exista un serviciu specializat de combatere a corupției. De asemenea, la nivelul inspectoratelor județene de poliție funcționează servicii ale poliției economico-financiare în cadrul cărora exista birouri de combatere a corupției. Atribuții principale: - identificarea persoanelor care sunt predispuse sau care comit fapte de corupție, având în vedere funcția pe care o dețin, locurile și mediile pretabile comiterii acestui gen de infracțiuni; - identificarea persoanelor care au acumulat bunuri și valori pe care nu le pot justifica, având în vedere veniturile realizate ca urmare a muncii prestate într-o funcție publică ori asimilată acesteia; - culegerea și schimbul de informații cu alte structuri informative despre funcționari publici sau alți salariați care sunt predispusi la comiterea acestui gen de infracțiuni; - efectuarea de acte premergătoare, în condițiile legii, în scopul transformarii informațiilor în mijloace de proba în cadrul unor dosare penale; - organizarea și prinderea în flagrant, împreună cu procurorul, a persoanelor care comit infracțiuni de corupție; - efectuarea unor activități de cercetare penală în cazul infracțiunilor de competența poliției. În cadrul Ministerului de Interne funcționează și Direcția generală de informații și protecție interna care are atribuții de prevenire și combatere a corupției în rândul cadrelor ministerului. Ministerul Justiției Direcția pentru relația cu Ministerul Public și de prevenire a criminalitatii și a corupției asigura legătura funcțională cu Ministerul Public privind activitatea de urmărire penală a parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, precum și coordonarea acțiunilor de prevenire a criminalitatii. Atribuții principale: - examinează legalitatea și temeinicia cererilor formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție privind avizarea cercetării, reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecata a procurorilor, judecătorilor, notarilor și executorilor judecătorești; - examinează legalitatea și temeinicia cererilor formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție privind avizarea cererilor de ridicare a imunitatii parlamentare; - colaborează cu organisme ministeriale, guvernamentale sau naționale care au atribuții în domeniul prevenirii criminalitatii și a corupției, cu alte direcții din minister sau cu Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție; - colaborează cu Direcția programe și prognoze în negocierea, implementarea și monitorizarea programelor internaționale de asistența tehnica și finanțare pentru sistemul justiției, în domeniul prevenirii criminalitatii și a corupției; - efectuează studii și analize periodice cu privire la fenomenul infractional, la cauzele și condițiile care determina sau favorizează săvârșirea infracțiunilor, la dinamica producerii acestora, colaborand cu Secția de combatere a corupției și criminalitatii organizate, precum și cu Secția de urmărire penală și criminalistica din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție și cu Direcția programe și prognoze din minister. Pe baza datelor obținute, împreună cu cele doua secții sus-menționate, ori de câte ori este necesar, elaborează programe de măsuri pentru prevenirea și combaterea criminalitatii și a corupției prin mijloace specifice, pe care le prezintă spre aprobare ministrului justiției. Serviciul independent de protecție și anticoruptie acționează în direcția cunoașterii și prevenirii fenomenului corupției. În acest sens sunt avute în vedere următoarele categorii de informații: 1. acte de corupție ce au în vedere neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu ce pot duce la producerea unor evenimente în sistemul penitenciar: cetățeni români sau străini preocupati în crearea de relații în rândul cadrelor din sistemul penitenciar (pretabile la acțiuni de corupere); legături ale personalului administrației penitenciare cu persoane din lumea interlopa ori cu alți infractori; folosirea unor deținuți în scopuri personale; pretinderea sau primirea unor foloase necuvenite în scopul usurarii regimului de detenție; 2. orice alte informații obținute accidental, care se referă la acte de corupere a unor persoane din domeniile: administrația de stat, justiție, parchet, medici aparținând Institutului de Medicina Legală etc. Corpul de control al primului-ministru Prin Decizia primului-ministru nr. 265 din 3 mai 2001 au fost stabilite atribuțiile și organizarea interna ale Corpului de control al primului-ministru. În ceea ce privește atribuțiile legate de prevenirea corupției și a criminalitatii organizate pot fi menționate următoarele: - controlează și verifica activitățile și acțiunile care pot avea legătura cu corupția și criminalitatea organizată; - analizează și verifica activitatea organelor de control din ministere și din instituțiile subordonate Guvernului; - verifica modul de derulare a unor operațiuni financiar-bancare și de asigurări aflate în neconcordanta cu prevederile legale și care sunt în legătură cu fapte săvârșite de funcționari publici. În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale Corpul de control al primului-ministru este structurat în 5 direcții: - Direcția control, privatizare-postprivatizare și aplicare a mecanismelor economiei de piața; - Direcția control al faptelor de corupție și criminalitate organizată; - Direcția control al modului de contractare și utilizare a fondurilor și creditelor internaționale acordate României; - Direcția control ministere și alte instituții din subordinea Guvernului; - Direcția control instituții și persoane cu regim jurisdicțional special. Activitatea Corpului de control al primului-ministru este coordonata de un secretar de stat care are în subordine un director general care îndruma activitatea direcțiilor. II. DATE STATISTICE privind faptele de corupție Ministerul de Interne De la începutul anului 2001 s-au întocmit 3.522 de lucrări penale și dosare în care au fost cercetate 5.057 de persoane pentru 8.156 fapte de corupție. Între persoanele cercetate s-au aflat și: - 2 demnitari; - 38 de directori generali și directori; 208 funcționari publici; - 23 de funcționari bancari; - 24 de funcționari vamali; - 28 de funcționari cu atribuții de control; - 339 de conducători de societăți comerciale sau regii autonome. Pe genuri de infracțiuni situația se prezintă astfel: - 2.188 au privit fapte de luare de mită; - 3.313 au privit fapte de dare de mită; - 2.507 au privit fapte de trafic de influența; - 112 au privit fapte de primire de foloase necuvenite; - 36 au privit fapte de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 . Lucrările și dosarele privind faptele de corupție au fost înaintate cu propuneri corespunzătoare parchetelor competente. Ministerul Public În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2001 au fost cercetate 3.541 de persoane pentru săvârșirea a 1.075 de infracțiuni de luare de mită, 1.056 de infracțiuni de dare de mită, 45 de infracțiuni constând în primirea de foloase necuvenite, 531 de infracțiuni de trafic de influența și 17 infracțiuni asimilate sau în legătură directa cu infracțiuni de corupție. În perioada de referința cercetările au fost finalizate față de 2.386 de persoane, dintre care 294 au fost trimise în judecata, 280 au fost sancționate administrativ în baza art. 18^1 din Codul penal (în special persoane care au oferit sume cuprinse între 1.000 lei și 5.000 lei drept mită conductorilor de tren), iar față de 1.812 persoane s-au dispus alte soluții de netrimitere în judecata. Instanțele de judecată În primul semestru al anului 2001 instanțele de judecată au pronunțat hotărâri definitive de condamnare pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, față de 195 de persoane. Din acest total: - 59 de persoane au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită; - 57 de persoane au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită; - 74 de persoane au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influența; - 5 persoane au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, din care au primit: - 8 - pedeapsa amenzii penale; - 6 - pedeapsa închisorii între 0 și 6 luni; - 74 - pedeapsa închisorii între 6 și 12 luni; - 4 - pedeapsa închisorii între 1 și 5 ani; - 1 - pedeapsa închisorii între 5 și 10 ani; - 80 - suspendarea condiționată a executării pedepsei; - 16 - suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; - 4 - executarea pedepsei la locul de muncă. Ministerul Justiției Măsuri luate de Ministerul Justiției pentru întărirea disciplinei și prevenirea corupției:
Nr. crt. Măsurile luate de Ministerul Justiției 2000 2001
1. Propuneri pentru îndepărtarea din magistratură însușite de Consiliul Superior al Magistraturii - 2
2. Propuneri pentru revocarea din funcții de conducere, însușite de Consiliul Superior al Magistraturii 2 8
3. Aviz de cercetare penală a judecătorilor 15 21
4. Aviz de cercetare penală a procurorilor 3 6
5. Aviz de cercetare penală a notarilor publici 54 50
6. Aviz de cercetare penală a executorilor judecătorești - 10
7. Aviz de trimitere în judecată a judecătorilor 1 6
8. Aviz de trimitere în judecată a procurorilor 0 1
9. Aviz de trimitere în judecată a notarilor publici 18 12
10. Sancțiuni disciplinare aplicate personalului auxiliar al instanțelor 109 120
11. Acțiuni disciplinare împotriva magistraților 5 10 --------
*) Fondul Proprietății de Stat a fost reorganizat prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 296/2000 , infiintandu-se Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului. Nivelul perceput al corupției în diferite instituții publice ____________ NOTĂ (CTCE) Graficul privind nivelul perceput al corupției în diferite instituții publice se găsește în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 15 noiembrie 2001, la pagina 8. 2.5.2. Constatări și recomandări ale Băncii Mondiale
Problema 1 Corupția contribuie la creșterea sărăciei și la furnizarea unor servicii mai slabe.
*) Rubricile 5, 6 și 7 se completează și se actualizează după aprobarea direcțiilor generale ale Planului național de acțiune împotriva corupției în procesul de implementare a Programului național de prevenire a corupției.
Obiectivul Modalitati de realizare Institutia responsabila Partener Factori de risc Criteriu de performanta Termen
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.